In SUA, vanzarile totale de albume pe format Compact Disc, pe internet si pe vinil au inregistrat o scadere de 14%, ajungand la 428 de milioane de unitati, fata de 500 de milioane in 2007, potrivit NewsIn.

Potrivit Nielsen, vanzarea albumelor digitale a crescut cu 32%, pana la 65,8 milioane de unitati, in timp ce vanzarea de CD-uri a scazut cu aproape 20%, la 360 de milioane de unitati. De asemenea, pentru prima data, numarul de melodii descarcate de pe magazinul online iTunes de la Apple si Amazon a depasit un miliard de unitati, inregistrand o crestere de 27%.

Vanzarile de CD-uri reprezinta mai mult de 80% din cifra de afaceri a industriei, iar atitudinea mai distanta a consumatorilor fata de acest format reprezinta o provocare pentru producatori, care trebuie sa lupte impotriva pirateriei si sa gaseasca o modalitate de a monitoriza descarcarile melodiilor de pe internet.