Actrita americana spune ca personajul interpretat in 'The Changeling', o drama in regia lui Clint Eastwood inspirata de un caz real, ii seamana foarte mult mamei sale, Marcheline Bertrand.

De altfel, filmarile au inceput la scurt timp dupa tragica disparitie a acesteia din ianuarie 2007.

Cu vocea inecata de lacrimi, Angelina i-a adus un emotionant omagiu frumoasei sale mame, rapusa de un cancer ovarian.

'O chema Marcheline, dar noi ii spuneam adesea in gluma 'Marshmallow' (preparat dulce din sirop, albusuri de ou, gelatina, etc, foarte apreciat de copii, n.red.), pentru ca era cea mai delicata si mai blajina femeie din lume.

Era minunata si nu se supara niciodata; nu ar fi putut spune o vorba urata nici macar ca sa-si salveze viata. Copiii sai erau totul pentru ea si i-ar fi aparat pana in panzele albe. Filmul acesta este, asadar, si povestea ei. Ea este cea cu care identific personajul meu'.