Bucurestiul de altadata

mie-mi placea bradul mare si frumos impodobit din oraselul copiilor ce era in piata palatului regal !....nu era prea mare spatiul ala, dar nici eu nu eram mai mult de'o schioapa , asa ca-mi parea un orasel de basm !

Crăciunul în Bucureştii de odinioară
Autor: Lelia Zamani


Bucureşteanul din toate timpurile, mult mai ataşat de valorile satului de unde provenea, s-a simţit mereu apropiat de tradiţia sărbătoririi Crăciunului, păstrând cu credinţă şi sfinţenie tot ce învăţase de la părinţi. Cu toate acestea, oraşul a adăugat treptat sărbătorii elemente noi, care au prins rădăcini, rămânând să coexiste cu cele tradiţionale. Că vorbim de secolul XIX sau de anii dintre cele două războaie mondiale, Crăciunul a reprezentat pentru locuitorii Bucureştilor un prilej de pietate, dar mai cu seamă de bucurie şi petrecere.



Încă din timpul postului, pe care unii îl ţineau cu sfinţenie, iar alţii mai puţin, fiecare familie începea pregătirile pentru întâmpinarea marii sărbători, muncind din greu pentru a face curăţenia generală a casei (fapt consemnat şi de călătorii străini veniţi la noi, exemplu fiind Paul Morand), pentru ca apoi să urmeze îndeletniciri mai plăcute, precum înnoirea hainelor şi prepararea mesei de sărbătoare[1].

Un rol important în pregătirea mesei de Crăciun îl aveau băcăniile de odinioară de unde bucureşteni mai cu stare cumpărau carne, mezeluri, icre, măsline, vinuri fine, fructe exotice şi câte şi mai câte alte bunătăţi. În general, însă, oamenii îşi preparau mâncărurile tradiţionale în casă. Gospodinele înfăşurau sarmalele, umpleau caltaboşii, tocau şi condimentau cârnaţii şi nu uitau nici de „fiertul şuncilor şi al limbilor afumate”[2]. Dulciurile erau şi ele la mare cinste. Făcute cu trudă, dar şi cu multă bucurie, cozonacii, plăcintele, baclavalele şi sarailiile care urmau să împodobească masa de sărbătoare erau scoase aburinde şi răspândind o aromă ameţitoare din cuptoarele încinse.



Foto: Cu Irodul pe străzile Capitalei, anii ’30

Copii aveau şi ei preocupările lor, hotărând unirea în cete şi învăţând cu multe zile înainte colindele tradiţionale pentru a le spune apoi din casă în casă, la sorocul potrivit. Nici împodobirea Stelei, cu care aveau să colinde în nopţile Crăciunului, nu avea să fie uitată de cei mici, dar şi de tineri, după cum nu era uitată nici pregătirea straielor specifice Vicleimului mahalalei unde trăiau. Hârtia colorată şi lipiciul din făină se găseau din belşug în perioada Crăciunului, tocmai pentru astfel de îndeletniciri.



Intelectualii români au reclamat intruziunea bradului împodobit în sărbătoare

Un element nou, adus de oraş în marea sărbătoare, l-a reprezentat bradul de Crăciun, căruia românii i-au spus, mai simplu, pomul de Crăciun.



Bradul împodobit a fost un împrumut din sfera apuseană. El a aparţinut lumii germane păgâne, pătrunzând treptat şi în tradiţiile popoarelor creştine. A fost preluat, cu timpul, de întreaga Europă, ajungând inevitabil şi la noi.



Pentru români, încă din vechime, bradul constituia un element deosebit de important la nunţi şi înmormântări, aşa încât n-a fost prea greu ca un astfel de obicei străin să se muleze pe o credinţă de-a noastră existentă. Numai că la noi brad împodobit nu se făcea decât la înmormântări. Adus aici prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, bradul împodobit de Crăciun se întâlneşte la Bucureşti, mai întâi în casele „nemţilor”, apoi în acele ale orăşenilor avuţi pentru care inovaţia părea mai tentantă decât tradiţia. Semnale de alarmă ale intruziunii acestui obicei străin nouă au fost trase de intelectualii vremii, exempu elocvent fiind Petre Ispirescu, dar fără prea mare succes, deoarece ideea împodobirii bradului cucerea tot mai mult.

Un factor important în promovarea acestui element alogen se pare că l-au avut, curios lucru, chiar şcolile noastre, care l-au propagat „cu toată pompa oficială”, pomul de Crăciun „devenind chiar punctul principal al întregii sărbători a datinilor de Crăciun”[3]. Treptat, pomul de Crăciun a fost integrat firesc în sărbătoarea Crăciunului, extinzându-se de la casele mai avute la întreg oraşul; şi nu numai în locuinţe, dar şi în feluritele instituţii bucureştene. Cumpărarea bradului rămânea şi ea un eveniment în viaţa familiilor bucureştene, la fel ca împodobirea lui cu „panglicile cele mai sclipitoare, cleştii şi lumânările colorate, jucărioarele cele mai hazlii şi pachete cu tot felul de cofeturi (dulciuri)”[4].



Colinde la Palatul Regal

Un vechi obicei păstrat până astăzi îl reprezintă colindul. Dacă uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători de la miezul nopţii şi până în zori începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, la oraş colindătorii îşi începeau colindul de seara şi îl continuau până în miez de noapte[5].

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Ajunul era considerat semnalul general al intrării bucureştenilor în sărbătoarea Crăciunului. Onorurile erau făcute mai întâi de către corurile de bărbaţi: corul Mitropoliei, cel de la „Domniţa Bălaşa”, precum şi corul operei Teatrului Naţional. Cântecele acestora de colind începeau la ora 8 seara, iar primul popas era făcut la Palatul Regal. Acolo se aşezau în faţa scării palatului şi începeau colindele cu emoţie şi talent, căci auditoriul era dintre cel mai ales: Majestăţile lor, împreună cu principii moştenitori şi copii lor.



Foto: Viitorul rege Mihai I, îmbrăcat în cioban, şi colegii de liceu, în decembrie 1936

După ce terminau de colindat, uşile erau larg deschise şi oaspeţii erau poftiţi în „sala de aşteptare din josul aripii stângi a palatului”, unde îi aştepta o masă încărcată cu covrigi, mere, nuci poleite, portocale, ceai din belşug la fel ca şi prăjiturele de toate soiurile[6]. Colindătorii se alegeau şi cu sumedenie de daruri date de suverani care, la plecare, le urau „sănătate şi voie bună de Sărbători”. De la palat, corurile plecau spre reşedinţa mitropolitului pentru a-l colinda şi pe acesta. O oră mai târziu, Bucureştiul era împânzit de glasuri cristaline de copii care, împărţiţi în cete de câte trei, patru ori cinci ţânci, cântau cu bucurie „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”.



„Suntem trei, mititei, ca bobul de mei“

Copii din mahalalele bucureştene, văzuţi de autorii vremii, cu „picioruşele îngreunate de cizmuliţe sau de şoşoni, cu paltonaşele aproape până la glezne, înfofoliţi cu şaluri de lână până peste nasuri, cu căciuli ţuguiate de oaie înfundate pe ceafă şi pe sprâncene, cu desagile de covrigi pe umăr şi cu mânuţele înmănuşate în lână şi înfundate în buzunare, luptând din greu cu zăpada moale ce cădea fără contenire din văzduh…” nu se deosebeau cu nimic de cei de la sate[7].

Bună dimineaţa

La Moş Ajun

Ne daţi

Ori nu ne daţi?

Aşa strigau micii colindători, aşteptând zgribuliţi să fie primiţi de către gazde. Gospodarii îi întâmpinau cu drag şi-i întrebau:

Câţi sunteţi?

Iar copiii, şireţi, răspundeau:

Suntem trei,

Mititei

Ca bobul de mei!

Treptat, farmecul colindelor ce întâmpinau Naşterea lui Hristos învăluia cu evlavie întregul oraş. Veche şi frumoasă datină răspândind fericire şi smerenie, colindul rostit de copii şi de tineri prindea viaţă şi înduioşa sufletele creştinilor. Voci curate răsunau în noapte, aducând în toate casele vestea cea minunată a naşterii pruncului sfânt. Şi Iisus se naşte în fiecare an, iarăşi şi iarăşi, pentru fiecare, în inimile şi în casele tuturor.

Ia sculaţi boieri sculaţi, florile dalbe,

Că v-aduc pe Dumnezeu, mititel şi-nfăşăţel,

Curge mirul de pe el

Faşă albă de mătasă, Dumnezeu în astă casă.

Şi:

O, ce veste minunată

În Betleem ni s-arată!

Astăzi s-a născut

Ce-l făr-de-nceput

Cum au spus proorocii.

Că la Betleem, Maria

Săvârşind călătoria,

Într-un mic sălaş,

Lângă-acel oraş,

A născut pe Mesia.

Pre Fiul în al său nume

Iată l-a trimis în lume

Să se nască şi să crească

Să ne mântuiască.

La fel ca la ţară, şi la Bucureşti gazdele primeau colindătorii cu covrigi, mere şi nuci poleite. Pe drum copiii primeau şi bani de la trecători, bani care se duceau adesea pe un ceai cald cu scorţişoară sau pe o ceaşcă de salep, după care îşi continuau colindatul.



Corul bisericilor din Bucureşti, în seara de Crăciun

Tot în ajunul Crăciunului, dar în vremuri ceva mai vechi, dascălii bisericilor mergeau din casă în casă cu „icoana”, cântând troparul şi condacul Naşterii Domnului. Paul de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie în Ţara Românească şi Moldova în anii1650-1660, spunea că „se obişnuieşte ca în seara spre naşterea lui Hristos, toţi preoţii din diferite târguri, însoţiţi de Germani, de citeţi şi de corişti, să se adune în bande, purtând icoane şi să umble toată noaptea dinspre naşterea Domnului şi în noaptea următoare”[8]. Alte surse povestesc despre obiceiul de a merge a doua zi cu icoana. Un copil purta în braţe icoana acoperită cu o maramă, iar în urma lui mergea dascălul. Împreună intrau din casă în casă[9].



Foto: Covrigii, indispensabili în sărbătorile de acum şi de altădată

Odinioară, întregul Bucureşti era învăluit, în seara Crăciunului, în sunetele profunde şi atât de diferite ale clopotelor multelor biserici existente în oraş. Efectul era copleşitor: unele clopote sunau falnic şi maiestuos, pe când altele, tainic, stins, ori vesel şi zglobiu. Astfel, se auzeau „glasul tânguitor al clopotului de la Sfântul Gheorghe, sunetul jalnic şi mândru al Antimului, bătaia rară şi falnică a Sfântului Spiridon cel Nou, îngânându-se cu Sărindarul şi cu sunetul clopotului de la Curtea Veche”, după cum aminteşte Ion Ghica în scrierile sale.

În ziua Crăciunului, din nicio casă din Bucureşti, oricât de săracă ar fi fost, nu lipsea de la masă friptura de porc, sarmalele, vinul roşu, ori de ce culoare preferau stăpânii, şi cozonacii rumeni şi gustoşi. Nimeni însă nu mânca înainte de a da de pomană pentru sufletul morţilor din familie. Pomana era dată rudelor şi vecinilor, dar şi celor nevoiaşi.



Vicleimul, obicei adus de saşii din Ardeal

După slujba bisericească, fiecare îşi petrecea diferit ziua de Crăciun. Copiii ieşeau la săniuş ori să se dea pe gheaţă, tinerii plecau la petrecere, iar bătrânii mergeau şi ei să mai stea de vorbă cu prietenii. Pe la unele case petrecerea era în toi, căci se auzeau lăutarii[10]. Ziua trecea repede şi seara copiii se duceau cu Steaua. Treptat, uliţele oraşului prindeau a răsuna de cântece de Stea.

În paralel cu Steaua, se mai umbla şi cu Vicleimul sau Irozii. În frunte mergea Irod, urmat de cei trei magi: Balthazar, Gaspar şi Melchior. Veneau apoi Îngerul, Călugărul, Ciobanul şi ostaşii. Era un obicei adus probabil tot de către saşii din Ardeal, la fel ca şi bradul de Crăciun. Primele forme, încă rudimentare, în care versurile colindelor de Stea se împletesc cu Vicleimul, sunt menţionate din secolul al XVIII-lea[11].

Aproape un veac, Irozii s-au bucurat de mare cinste, deoarece cântau colinde vechi şi frumoase şi apoi erau şi strălucitor îmbrăcaţi. Cu timpul, obiceiul decade, căci locul tinerilor de altădată e luat de tot soiul de haimanale, care urmăreau doar câştigul şi să se încaiere între ei; iar scandalurile nu mai conteneau. În anul 1896, ocârmuirea Capitalei interzicea oficial Vicleimul, fără niciun rezultat însă, căci acesta a continuat să se practice încă mult timp după aceea.

www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/craciunul-bucuresti...

Crăciunul în 1937




Am găsit, într-un vechi „carnet de bal”, lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale, negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor, şi de doamna sa, Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină, dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.
Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.

Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate, şi tacîmuri de argint sterling englezeşti. Se serveau alune sărate şi ţuică de Văleni.

Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul”, iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun.

Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios începeau să umple masa. Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert.

Totul aşezat pe platouri mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti. Apoi venea marea salată de beuf, făcută cu maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneza strălucitoare. Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic.
Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.
Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie. Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar.

Se servea un vin alb sec, Fetească. Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov.
La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?”
Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale, cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui! Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, POMANA PORCULUI ! Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele.
Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez.
Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută! Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe.
Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON, iar domnii invitau doamnele la DANS !
Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene! Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Rahat nu se punea pe atunci ! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari !

Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!
Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc.
Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote!
De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion.

uzp.org.ro/craciunul-in-1937/

De la: Black_Friday_, la data 2014-12-24 15:26:14Crăciunul în Bucureştii de odinioară
Autor: Lelia Zamani


Bucureşteanul din toate timpurile, mult mai ataşat de valorile satului de unde provenea, s-a simţit mereu apropiat de tradiţia sărbătoririi Crăciunului, păstrând cu credinţă şi sfinţenie tot ce învăţase de la părinţi. Cu toate acestea, oraşul a adăugat treptat sărbătorii elemente noi, care au prins rădăcini, rămânând să coexiste cu cele tradiţionale. Că vorbim de secolul XIX sau de anii dintre cele două războaie mondiale, Crăciunul a reprezentat pentru locuitorii Bucureştilor un prilej de pietate, dar mai cu seamă de bucurie şi petrecere.



Încă din timpul postului, pe care unii îl ţineau cu sfinţenie, iar alţii mai puţin, fiecare familie începea pregătirile pentru întâmpinarea marii sărbători, muncind din greu pentru a face curăţenia generală a casei (fapt consemnat şi de călătorii străini veniţi la noi, exemplu fiind Paul Morand), pentru ca apoi să urmeze îndeletniciri mai plăcute, precum înnoirea hainelor şi prepararea mesei de sărbătoare[1].

Un rol important în pregătirea mesei de Crăciun îl aveau băcăniile de odinioară de unde bucureşteni mai cu stare cumpărau carne, mezeluri, icre, măsline, vinuri fine, fructe exotice şi câte şi mai câte alte bunătăţi. În general, însă, oamenii îşi preparau mâncărurile tradiţionale în casă. Gospodinele înfăşurau sarmalele, umpleau caltaboşii, tocau şi condimentau cârnaţii şi nu uitau nici de „fiertul şuncilor şi al limbilor afumate”[2]. Dulciurile erau şi ele la mare cinste. Făcute cu trudă, dar şi cu multă bucurie, cozonacii, plăcintele, baclavalele şi sarailiile care urmau să împodobească masa de sărbătoare erau scoase aburinde şi răspândind o aromă ameţitoare din cuptoarele încinse.



Foto: Cu Irodul pe străzile Capitalei, anii ’30

Copii aveau şi ei preocupările lor, hotărând unirea în cete şi învăţând cu multe zile înainte colindele tradiţionale pentru a le spune apoi din casă în casă, la sorocul potrivit. Nici împodobirea Stelei, cu care aveau să colinde în nopţile Crăciunului, nu avea să fie uitată de cei mici, dar şi de tineri, după cum nu era uitată nici pregătirea straielor specifice Vicleimului mahalalei unde trăiau. Hârtia colorată şi lipiciul din făină se găseau din belşug în perioada Crăciunului, tocmai pentru astfel de îndeletniciri.



Intelectualii români au reclamat intruziunea bradului împodobit în sărbătoare

Un element nou, adus de oraş în marea sărbătoare, l-a reprezentat bradul de Crăciun, căruia românii i-au spus, mai simplu, pomul de Crăciun.



Bradul împodobit a fost un împrumut din sfera apuseană. El a aparţinut lumii germane păgâne, pătrunzând treptat şi în tradiţiile popoarelor creştine. A fost preluat, cu timpul, de întreaga Europă, ajungând inevitabil şi la noi.



Pentru români, încă din vechime, bradul constituia un element deosebit de important la nunţi şi înmormântări, aşa încât n-a fost prea greu ca un astfel de obicei străin să se muleze pe o credinţă de-a noastră existentă. Numai că la noi brad împodobit nu se făcea decât la înmormântări. Adus aici prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, bradul împodobit de Crăciun se întâlneşte la Bucureşti, mai întâi în casele „nemţilor”, apoi în acele ale orăşenilor avuţi pentru care inovaţia părea mai tentantă decât tradiţia. Semnale de alarmă ale intruziunii acestui obicei străin nouă au fost trase de intelectualii vremii, exempu elocvent fiind Petre Ispirescu, dar fără prea mare succes, deoarece ideea împodobirii bradului cucerea tot mai mult.

Un factor important în promovarea acestui element alogen se pare că l-au avut, curios lucru, chiar şcolile noastre, care l-au propagat „cu toată pompa oficială”, pomul de Crăciun „devenind chiar punctul principal al întregii sărbători a datinilor de Crăciun”[3]. Treptat, pomul de Crăciun a fost integrat firesc în sărbătoarea Crăciunului, extinzându-se de la casele mai avute la întreg oraşul; şi nu numai în locuinţe, dar şi în feluritele instituţii bucureştene. Cumpărarea bradului rămânea şi ea un eveniment în viaţa familiilor bucureştene, la fel ca împodobirea lui cu „panglicile cele mai sclipitoare, cleştii şi lumânările colorate, jucărioarele cele mai hazlii şi pachete cu tot felul de cofeturi (dulciuri)”[4].



Colinde la Palatul Regal

Un vechi obicei păstrat până astăzi îl reprezintă colindul. Dacă uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători de la miezul nopţii şi până în zori începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, la oraş colindătorii îşi începeau colindul de seara şi îl continuau până în miez de noapte[5].

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Ajunul era considerat semnalul general al intrării bucureştenilor în sărbătoarea Crăciunului. Onorurile erau făcute mai întâi de către corurile de bărbaţi: corul Mitropoliei, cel de la „Domniţa Bălaşa”, precum şi corul operei Teatrului Naţional. Cântecele acestora de colind începeau la ora 8 seara, iar primul popas era făcut la Palatul Regal. Acolo se aşezau în faţa scării palatului şi începeau colindele cu emoţie şi talent, căci auditoriul era dintre cel mai ales: Majestăţile lor, împreună cu principii moştenitori şi copii lor.



Foto: Viitorul rege Mihai I, îmbrăcat în cioban, şi colegii de liceu, în decembrie 1936

După ce terminau de colindat, uşile erau larg deschise şi oaspeţii erau poftiţi în „sala de aşteptare din josul aripii stângi a palatului”, unde îi aştepta o masă încărcată cu covrigi, mere, nuci poleite, portocale, ceai din belşug la fel ca şi prăjiturele de toate soiurile[6]. Colindătorii se alegeau şi cu sumedenie de daruri date de suverani care, la plecare, le urau „sănătate şi voie bună de Sărbători”. De la palat, corurile plecau spre reşedinţa mitropolitului pentru a-l colinda şi pe acesta. O oră mai târziu, Bucureştiul era împânzit de glasuri cristaline de copii care, împărţiţi în cete de câte trei, patru ori cinci ţânci, cântau cu bucurie „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”.



„Suntem trei, mititei, ca bobul de mei“

Copii din mahalalele bucureştene, văzuţi de autorii vremii, cu „picioruşele îngreunate de cizmuliţe sau de şoşoni, cu paltonaşele aproape până la glezne, înfofoliţi cu şaluri de lână până peste nasuri, cu căciuli ţuguiate de oaie înfundate pe ceafă şi pe sprâncene, cu desagile de covrigi pe umăr şi cu mânuţele înmănuşate în lână şi înfundate în buzunare, luptând din greu cu zăpada moale ce cădea fără contenire din văzduh…” nu se deosebeau cu nimic de cei de la sate[7].

Bună dimineaţa

La Moş Ajun

Ne daţi

Ori nu ne daţi?

Aşa strigau micii colindători, aşteptând zgribuliţi să fie primiţi de către gazde. Gospodarii îi întâmpinau cu drag şi-i întrebau:

Câţi sunteţi?

Iar copiii, şireţi, răspundeau:

Suntem trei,

Mititei

Ca bobul de mei!

Treptat, farmecul colindelor ce întâmpinau Naşterea lui Hristos învăluia cu evlavie întregul oraş. Veche şi frumoasă datină răspândind fericire şi smerenie, colindul rostit de copii şi de tineri prindea viaţă şi înduioşa sufletele creştinilor. Voci curate răsunau în noapte, aducând în toate casele vestea cea minunată a naşterii pruncului sfânt. Şi Iisus se naşte în fiecare an, iarăşi şi iarăşi, pentru fiecare, în inimile şi în casele tuturor.

Ia sculaţi boieri sculaţi, florile dalbe,

Că v-aduc pe Dumnezeu, mititel şi-nfăşăţel,

Curge mirul de pe el

Faşă albă de mătasă, Dumnezeu în astă casă.

Şi:

O, ce veste minunată

În Betleem ni s-arată!

Astăzi s-a născut

Ce-l făr-de-nceput

Cum au spus proorocii.

Că la Betleem, Maria

Săvârşind călătoria,

Într-un mic sălaş,

Lângă-acel oraş,

A născut pe Mesia.

Pre Fiul în al său nume

Iată l-a trimis în lume

Să se nască şi să crească

Să ne mântuiască.

La fel ca la ţară, şi la Bucureşti gazdele primeau colindătorii cu covrigi, mere şi nuci poleite. Pe drum copiii primeau şi bani de la trecători, bani care se duceau adesea pe un ceai cald cu scorţişoară sau pe o ceaşcă de salep, după care îşi continuau colindatul.



Corul bisericilor din Bucureşti, în seara de Crăciun

Tot în ajunul Crăciunului, dar în vremuri ceva mai vechi, dascălii bisericilor mergeau din casă în casă cu „icoana”, cântând troparul şi condacul Naşterii Domnului. Paul de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie în Ţara Românească şi Moldova în anii1650-1660, spunea că „se obişnuieşte ca în seara spre naşterea lui Hristos, toţi preoţii din diferite târguri, însoţiţi de Germani, de citeţi şi de corişti, să se adune în bande, purtând icoane şi să umble toată noaptea dinspre naşterea Domnului şi în noaptea următoare”[8]. Alte surse povestesc despre obiceiul de a merge a doua zi cu icoana. Un copil purta în braţe icoana acoperită cu o maramă, iar în urma lui mergea dascălul. Împreună intrau din casă în casă[9].



Foto: Covrigii, indispensabili în sărbătorile de acum şi de altădată

Odinioară, întregul Bucureşti era învăluit, în seara Crăciunului, în sunetele profunde şi atât de diferite ale clopotelor multelor biserici existente în oraş. Efectul era copleşitor: unele clopote sunau falnic şi maiestuos, pe când altele, tainic, stins, ori vesel şi zglobiu. Astfel, se auzeau „glasul tânguitor al clopotului de la Sfântul Gheorghe, sunetul jalnic şi mândru al Antimului, bătaia rară şi falnică a Sfântului Spiridon cel Nou, îngânându-se cu Sărindarul şi cu sunetul clopotului de la Curtea Veche”, după cum aminteşte Ion Ghica în scrierile sale.

În ziua Crăciunului, din nicio casă din Bucureşti, oricât de săracă ar fi fost, nu lipsea de la masă friptura de porc, sarmalele, vinul roşu, ori de ce culoare preferau stăpânii, şi cozonacii rumeni şi gustoşi. Nimeni însă nu mânca înainte de a da de pomană pentru sufletul morţilor din familie. Pomana era dată rudelor şi vecinilor, dar şi celor nevoiaşi.



Vicleimul, obicei adus de saşii din Ardeal

După slujba bisericească, fiecare îşi petrecea diferit ziua de Crăciun. Copiii ieşeau la săniuş ori să se dea pe gheaţă, tinerii plecau la petrecere, iar bătrânii mergeau şi ei să mai stea de vorbă cu prietenii. Pe la unele case petrecerea era în toi, căci se auzeau lăutarii[10]. Ziua trecea repede şi seara copiii se duceau cu Steaua. Treptat, uliţele oraşului prindeau a răsuna de cântece de Stea.

În paralel cu Steaua, se mai umbla şi cu Vicleimul sau Irozii. În frunte mergea Irod, urmat de cei trei magi: Balthazar, Gaspar şi Melchior. Veneau apoi Îngerul, Călugărul, Ciobanul şi ostaşii. Era un obicei adus probabil tot de către saşii din Ardeal, la fel ca şi bradul de Crăciun. Primele forme, încă rudimentare, în care versurile colindelor de Stea se împletesc cu Vicleimul, sunt menţionate din secolul al XVIII-lea[11].

Aproape un veac, Irozii s-au bucurat de mare cinste, deoarece cântau colinde vechi şi frumoase şi apoi erau şi strălucitor îmbrăcaţi. Cu timpul, obiceiul decade, căci locul tinerilor de altădată e luat de tot soiul de haimanale, care urmăreau doar câştigul şi să se încaiere între ei; iar scandalurile nu mai conteneau. În anul 1896, ocârmuirea Capitalei interzicea oficial Vicleimul, fără niciun rezultat însă, căci acesta a continuat să se practice încă mult timp după aceea.

www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/craciunul-bucuresti...]

ce frumos si induiosator ! multam mult, Blackule ca menti flacara vie !
Sarbatori fericite !

Francezii beau sampanie la orice reuniune, nu asteapta Revelionul.

Dar aici, de ce nu se mai scrie? Pacat sa lasati sa se depuna praful asa pe Bucuresti. Ce ziceti?!

Io cu draga inima v-as povesti, din punctul meu de vedere si din propriile-mi amintiri, ce si cat cunoasc concret si practic din Bucuresti..... Dar probabil m-ati faulta ca sunt depasita si alea alea.

Si totusi, ce ma tine in loc sa nu va zic, ha?

Am vizitat Bucurestiul de vreo doua ori. Am fost doar de trei ori in capitala noastra. De doua ori in adolescenta, cu excursii organizate de scoala careia ii frecventam cursurile, profesorii de geogra' si de istorie organizasera iesirile. Tin minte ca fuseseram cazati la Dorobantz, sper sa mai existe si azi, si odata la Continental. Noaptea ne jucam de-a detectivii cu colegiisi dimoneata ne miram de ce ne era atat de greu sa stam treji! Ne-or plimbat pe la Antipa....fie-va mila, imi amintesc si io, ca eram....hehei, fost-ai lele! Seara si dimineata mancam la restaurantul hotelului unde fuseseram cazati. Mereu trageam cu ochiul pe la vitirinele din holul hotelului, care adaposteau produse ce erau vandute in dolari. Pe atunci paritatea dolar-leu era 1 la 25. Azi.... nu o mai stiu, ca nu ma intere' in munca si nici in viata mea cotidiana.

Ei, dar in Bucuresti, odata, ne-am si ratacit, tzuca-v-as orasu' mare! Faceam cumparaturile cu profa' de geogra, doamna Gorbei la Victoria. Sper sa nu vbotez io magazinu'.... Era un centru universal, dispus pe mai multe etaje, unde erau marfuri de calitate. -in special cele din coton...bumbac... care poate m-ar interesa si azi sa ofer clientilor mei de aici....de nu ar fi preturi exorbitante....bref). Dupa ce am terminat cumparaturile, vorba vine ''terminat'', o femeie nu termina cu una cu doua cumparaturile, mai ales cand e vorba de tzoale/haine! Ei, si totusi, pe cand terminasem cumparaturile, hop ca eram in intarziere déjà pt a ne reuni cu grupul care ne asteptau intr-un parc...oare care era?! ....Herastrau, oare.... era destul de departe de Victoria mea, daca nici Victoria se intampla sa nu fie Victoria.....in fine! Si cum eram departe de parc, ce am improvizat noi, femeile, eram numa' trei, ma rog, doua in debenire, adolescente si profa'. Am zis ca ne suim in transportu' in comun si ajungem noi la Gara de Nord. Cat de bine cunosteam noi orasul, noroc ca o doamna cu fiica sa au facut efectiv drumul cu noi, ca schimbaseram 2 tramway-uri.... In fine, a fost o experienta hazlie si cu peripetii vizita la Bucuresti! Da' si cand am intrepatruns privirea arzatoare a profului de geogra..... care ma apela pe numele de familie....Auch.....frumoase amintiri....

MAi scriam da' mai lucru si io, no.... Pe curand?

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Blacsule... nu mai ai material sa contribui la bunul mers al topicului sau ti-ai impletit cortexu' in copii si paste de nu te mai regasesti?

Bucuresteni si nu numai, haideti cu informatii despre ''Bucurestiul de altadata''!

Ar fi apreciate experientele proprii, redate prin propriile metode de comunicare. De nu, dati si copii si paste, pacat sa se depuna praful pe topic!

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

De la: Black_Friday_, la data 2014-12-24 15:28:14Crăciunul în 1937




Am găsit, într-un vechi „carnet de bal”, lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale, negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor, şi de doamna sa, Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină, dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.
Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.

Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate, şi tacîmuri de argint sterling englezeşti. Se serveau alune sărate şi ţuică de Văleni.

Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul”, iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun.

Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios începeau să umple masa. Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert.

Totul aşezat pe platouri mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti. Apoi venea marea salată de beuf, făcută cu maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneza strălucitoare. Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic.
Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.
Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie. Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar.

Se servea un vin alb sec, Fetească. Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov.
La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?”
Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale, cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui! Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, POMANA PORCULUI ! Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele.
Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez.
Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută! Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe.
Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON, iar domnii invitau doamnele la DANS !
Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene! Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Rahat nu se punea pe atunci ! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari !

Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!
Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc.
Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote!
De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion.

uzp.org.ro/craciunul-in-1937/[/quote]

Vezi mutule cum se traia intr-o democratie autentica......???
Mananci calule ovaz....iat tu cu tot leatul de lepadaturi socialiste vreti sa intoarceti tara la ,,iepoca,, Ceausista ,,,,pardon fsnista?
Mult nu mai aveti...asa ca trage tare in democratie si poate anul ce vine reusiti,,,daca nu mai incercati sa repetati ispravile din 2012 dar de data asta folositi armele!

4158 tu ce bai ai? Crezi ca cu arme se rezolva ordinea reinstaurata? Ce ai? Restrange randurile si baga material despre Bucuresti, altfel ramai doar off topic! Poti sa fii on, stiu ca poti!

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Tastezi pe wiki Bucuresti si dai peste pagini fara informatii, in curs de constituire!

Am dat de Parcul Florilor si imediat apoi de Parcul Teilor... Ce imi puteti spune despre ele?

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

De la: Musetel, la data 2015-01-29 11:29:55Tastezi pe wiki Bucuresti si dai peste pagini fara informatii, in curs de constituire!

Am dat de Parcul Florilor si imediat apoi de Parcul Teilor... Ce imi puteti spune despre ele?

Parcul florilor este in Colentina......al tailor nu stiu.......

film cu imagini din Bucurestiul de altadata....


youtu.be/gPIVzx7_mIw

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

De la: Musetel, la data 2015-01-29 11:29:55Tastezi pe wiki Bucuresti si dai peste pagini fara informatii, in curs de constituire!

Am dat de Parcul Florilor si imediat apoi de Parcul Teilor... Ce imi puteti spune despre ele?

www.google.ro/search?q=parcul+tei&rls=org.mozilla:ro:official&tb...

www.google.ro/search?q=parcul+florilor+din+bucuresti&rls=org.moz...

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

BUCUREŞTI, ORAŞ DE CURVE ŞI DE CORCITURI
Constantin_Argetoianu nimic nou sub soare

Nimic nou sub soare…



Sîmbătă 15 ianuarie 1944. Oraş de curve, oraş de căcăcioşi, oraş de zvonişti şi de corcituri! Ca şi ştirile de prăpăd, ştirile ceva mai bune se amplifică, se răspîndesc, înnebunesc lumea! Toată ziua de ieri a domnit în Bucureşti cel mai stupid optimism după ce pînă alaltăieri toate pulistele şi pokeristele, nespălate şi galoşate, nu vorbeau decît de fugă, de paşapoarte, de devize! Infam strat de oameni!
CONSTANTIN ARGETOIANU
www.ziartricolorul.ro/bucuresti-oras-de-curve-si-de-corcituri/

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

Mda, pacat sa ne batem joc... pacat...asta e...
Ar fi mai frumos daca am reda ceva din Bucuresti, ceva ce iubim din Bucuresti... insa... asta e.... mda!

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Si totusi, daca eliminam femeile de moravuri usoare si copiile, corciturile, imitatiile... ce ne ramane din Parcul Florilor, dar din Parcul Teilor ?

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Flo'... pove ceva din ceea ce ai trait tu in Parcul Teilor... vrei?

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Drumurile Sării (I)

Una dintre cele mai vechi căi de comunicaţie din Ţara Românească, ce atingea marginea Bucureştilor, a fost aceea pe care călătoreau carele cu sare în drumul lor de la ocne spre bălţile Dunării şi dincolo de fluviu, în toată Peninsula Balcanică. Astăzi, o parte din acel vechi drum se află în cuprinsul oraşului, datorită întinderii treptate a Capitalei. Tradiţia populară i-a menţinut numele vechi şi frumos de Drumul Sării, deşi autoritatea municipală îi atribuise cîndva denumirea arbitrară de Drumul Serii! Astăzi, Drumul Sării se găseşte în partea de apus a oraşului, începînd din Drumul Taberii şi sfîrşind în Calea 13 Septembrie, întinzîndu-se deci pe o distanţă de vreun kilometru. Dar în 1911, cu prilejul uneia dintre multele delimitări ale teritoriului Capitalei, găsim menţionat Drumul Sării şi în altă parte, adică între Calea Ferentarilor şi Cimitirul Ghencea. O privire pe planul oraşului arată că era vorba de o prelungire, astăzi uitată, a primului Drum al Sării, şi anume strada numită în prezent Petre Ispirescu, continuată dincolo de Calea 13 Septembrie pînă în Şoseaua Măgurele. Şi care drum, adăugăm noi, mergea mai departe, poate prin Ferentari şi Pieptănari, îndreptîndu-se spre Giurgiu.
Prima întrebare la care trebuie să răspundem este pentru ce se transporta pe aici sarea şi nu pe alte şosele.
Trebuie să ţinem seama de două lucruri: că denumirea drumului este veche, datînd din secolele anterioare, cînd se circula altfel decît acum. Şi, în al doilea rînd, că salinele din care se extrăgea pe atunci sarea erau la Ocnele de lîngă Rîmnicu Vîlcea, aflate în exploatare încă din Secolul al XV-lea.
Mai tîrziu, pe la începutul Secolului al XVI-lea, au apărut Ocna Mică, de lîngă Tîrgovişte (Gura Ocniţei), cea de la Telega, de la Ghitioara, de la Teişani şi de la Slănic. Erau deci două regiuni miniere în regiunea de deal din Vîlcea şi din Dîmboviţa – Prahova. De aici se aducea sarea la Bucureşti, spre a fi îndreptată apoi către bălţile de la Dunăre, unde pescarii conservau peştele prin sărare. O parte din sare trecea însă mai departe, peste fluviu, în toată Peninsula Balcanică, unde nu se găsea acest preţios mineral.
În acele Secole, al XV-lea şi al XVI-lea, carele cu sare fie că veneau de la Rîmnic, fie că veneau din Dîmboviţa şi Prahova, trebuiau neapărat să ia singura cale posibilă, anume în lungul Argeşului şi Dîmboviţei, de la Piteşti şi Tîrgovişte spre sud, prin codrii imenşi, prin „poarta pădurilor”. Era, probabil, aşa-numitul „drum al Baiului”, care continua paralel cu malurile Argeşului, ajungea la Floreşti, la pădurea Icoanii, Dragomireşti, Roşu, Lunca şi Cotroceni. Era totodată şi drumul de poştă de la Tîrgovişte şi Piteşti spre Bucureşti. În oraş, traseul acesta era cunoscut sub numele de Drumul Mehedinţilor.
Călătorii care veneau dinspre Cotroceni coborau în oraş prin Gura Văii.
Dar cărăuşii cu sare nu aveau nevoie să traverseze Capitala pentru a ajunge la Giurgiu. Ei luau Drumul Sării de astăzi, apoi Strada Petre Ispirescu, de unde, aşa cum am mai spus, prin Ferentari şi Pieptănari, ajungeau în drumul Giurgiului.
Aceasta se întîmpla în vremuri relativ mai noi. Dar cîndva, mai demult, carele cu sare trebuiau să ajungă în centrul oraşului, fiindcă aici se găsea Sărăria veche, din Tîrgul Cucului. Tot pe aici erau şi „scaunele pescarilor”, unde peştele, adus din bălţi, trebuia sărat pentru conservare.
Sarea, un produs natural preţios, o bogăţie de totdeauna a pămîntului nostru, a făcut obiectul schimbului în natură şi al comerţului din cele mai vechi timpuri. Datorită sării au fost posibile schimburi economice de cea mai mare importanţă.
Iată un exemplu. În Italia antică, unde nu existau mine, sarea se extrăgea din salinele de pe malul mării, de la Ostia şi din toată regiunea gurilor Tibrului. De la saline, sarea se încărca şi se transporta în interiorul Peninsulei Italice. Un punct important de popas în drumul spre Latium, spre regiunile agricole centrale, a fost totdeauna Roma. Acolo exista, ca şi la Bucureşti, o „Via Salaria”, deci un „Drum al Sării”.

NICOLAE VĂTĂMANU
www.ziartricolorul.ro/drumurile-sarii-i/

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

De la: Fl_Orion999, la data 2015-01-30 09:51:55Drumurile Sării (I)

Una dintre cele mai vechi căi de comunicaţie din Ţara Românească, ce atingea marginea Bucureştilor, a fost aceea pe care călătoreau carele cu sare în drumul lor de la ocne spre bălţile Dunării şi dincolo de fluviu, în toată Peninsula Balcanică. Astăzi, o parte din acel vechi drum se află în cuprinsul oraşului, datorită întinderii treptate a Capitalei. Tradiţia populară i-a menţinut numele vechi şi frumos de Drumul Sării, deşi autoritatea municipală îi atribuise cîndva denumirea arbitrară de Drumul Serii! Astăzi, Drumul Sării se găseşte în partea de apus a oraşului, începînd din Drumul Taberii şi sfîrşind în Calea 13 Septembrie, întinzîndu-se deci pe o distanţă de vreun kilometru. Dar în 1911, cu prilejul uneia dintre multele delimitări ale teritoriului Capitalei, găsim menţionat Drumul Sării şi în altă parte, adică între Calea Ferentarilor şi Cimitirul Ghencea. O privire pe planul oraşului arată că era vorba de o prelungire, astăzi uitată, a primului Drum al Sării, şi anume strada numită în prezent Petre Ispirescu, continuată dincolo de Calea 13 Septembrie pînă în Şoseaua Măgurele. Şi care drum, adăugăm noi, mergea mai departe, poate prin Ferentari şi Pieptănari, îndreptîndu-se spre Giurgiu.
Prima întrebare la care trebuie să răspundem este pentru ce se transporta pe aici sarea şi nu pe alte şosele.
Trebuie să ţinem seama de două lucruri: că denumirea drumului este veche, datînd din secolele anterioare, cînd se circula altfel decît acum. Şi, în al doilea rînd, că salinele din care se extrăgea pe atunci sarea erau la Ocnele de lîngă Rîmnicu Vîlcea, aflate în exploatare încă din Secolul al XV-lea.
Mai tîrziu, pe la începutul Secolului al XVI-lea, au apărut Ocna Mică, de lîngă Tîrgovişte (Gura Ocniţei), cea de la Telega, de la Ghitioara, de la Teişani şi de la Slănic. Erau deci două regiuni miniere în regiunea de deal din Vîlcea şi din Dîmboviţa – Prahova. De aici se aducea sarea la Bucureşti, spre a fi îndreptată apoi către bălţile de la Dunăre, unde pescarii conservau peştele prin sărare. O parte din sare trecea însă mai departe, peste fluviu, în toată Peninsula Balcanică, unde nu se găsea acest preţios mineral.
În acele Secole, al XV-lea şi al XVI-lea, carele cu sare fie că veneau de la Rîmnic, fie că veneau din Dîmboviţa şi Prahova, trebuiau neapărat să ia singura cale posibilă, anume în lungul Argeşului şi Dîmboviţei, de la Piteşti şi Tîrgovişte spre sud, prin codrii imenşi, prin „poarta pădurilor”. Era, probabil, aşa-numitul „drum al Baiului”, care continua paralel cu malurile Argeşului, ajungea la Floreşti, la pădurea Icoanii, Dragomireşti, Roşu, Lunca şi Cotroceni. Era totodată şi drumul de poştă de la Tîrgovişte şi Piteşti spre Bucureşti. În oraş, traseul acesta era cunoscut sub numele de Drumul Mehedinţilor.
Călătorii care veneau dinspre Cotroceni coborau în oraş prin Gura Văii.
Dar cărăuşii cu sare nu aveau nevoie să traverseze Capitala pentru a ajunge la Giurgiu. Ei luau Drumul Sării de astăzi, apoi Strada Petre Ispirescu, de unde, aşa cum am mai spus, prin Ferentari şi Pieptănari, ajungeau în drumul Giurgiului.
Aceasta se întîmpla în vremuri relativ mai noi. Dar cîndva, mai demult, carele cu sare trebuiau să ajungă în centrul oraşului, fiindcă aici se găsea Sărăria veche, din Tîrgul Cucului. Tot pe aici erau şi „scaunele pescarilor”, unde peştele, adus din bălţi, trebuia sărat pentru conservare.
Sarea, un produs natural preţios, o bogăţie de totdeauna a pămîntului nostru, a făcut obiectul schimbului în natură şi al comerţului din cele mai vechi timpuri. Datorită sării au fost posibile schimburi economice de cea mai mare importanţă.
Iată un exemplu. În Italia antică, unde nu existau mine, sarea se extrăgea din salinele de pe malul mării, de la Ostia şi din toată regiunea gurilor Tibrului. De la saline, sarea se încărca şi se transporta în interiorul Peninsulei Italice. Un punct important de popas în drumul spre Latium, spre regiunile agricole centrale, a fost totdeauna Roma. Acolo exista, ca şi la Bucureşti, o „Via Salaria”, deci un „Drum al Sării”.

NICOLAE VĂTĂMANU
www.ziartricolorul.ro/drumurile-sarii-i/

Arhiva „Tricolorul“ Drumurile Sării (II)

Ţinînd seama că şi la noi sarea trecea prin Bucureşti spre a ajunge la bălţi, peste Dunăre, este de crezut că acest preţios mineral, indispensabil vieţii omului şi animalelor, implicit şi agriculturii, a jucat un rol însemnat, capital, în formarea oraşului, în ridicarea lui de la situaţia de sat la aceea de tîrg.
Este binecunoscut ceea ce spunea Vlad Dracul despre cetatea Giurgiului, clădită de tatăl său, Mircea cel Bătrîn: „Fiecare piatră din castelul acesta a costat pe tatăl meu cîte un bolovan de sare”. Bolovanii erau scoşi din Ocna Mare, de lîngă Rîmnic, aceea care mai tîrziu, în Secolul al XVI-lea, cînd s-au deschis şi alte ocne (Dîmboviţa şi Prahova), a fost numită Ocnele Mari. Drumul cel mai drept era în jos, pe Olt, pînă la „vama de sare” a Vidinului. Dar o parte trebuia să treacă şi spre Giurgiu, în acest caz atingînd neapărat Bucureştii.
Traseul pe care se circula era Drumul Sării, acela din partea de apus a oraşului.
A mai existat însă şi un al doilea Drum al Sării, în partea de răsărit a oraşului. Astăzi nu se mai ştie de urma lui, dar două documente, unul din 1752 şi altul din 1830, ni-1 amintesc.
În testamentul său din 1752, Grigore Ghica Vodă dăruia Mînăstirii Pantelimon o moşie care se întindea dincolo de „oborul Tîrgului de Afară”, pe „drumul ce vine de la Mărcuţa”, şi „spre amiazăzi pe Drumul Sării… pînă în drumul cel mare”. Interpretăm această hotărnicie în sensul că „drumul ce vine de la Mărcuţa” este Şoseaua Pantelimon de astăzi, iar „Drumul Sării de la amiazăzi” era vechea stradă Mărcuţa între vii, astăzi Vatra Luminoasă, „drumul cel mare” fiind actuala Şosea Mihai Bravul.
Această interpretare, care ne aparţine, va fi confirmată de cel de al doilea document, din 1830.
Este vorba de „Măsurătoarea ce s-au făcut împrejurul politii Bucureştilor, pe unde sănt a să pune pietre de hotar”, întocmită de „Moritz von Ott, Ingenieur”, la 30 martie 1830. Era o încercare de a delimita oraşul, care se întinsese anarhic, punînd probleme tot mai grele acelora ce aveau sarcina de a-1 îngriji.
„Măsurătoarea” începea de la streaja Podului Mogoşoaiei, adică de la Piaţa Victoriei de astăzi, urma şoseaua periferică spre Obor (deci bulevardele Ilie Pintilie şi Ştefan cel Mare), înconjura oraşul şi revenea la punctul de plecare. Sînt indicate cîteva repere, dintre care doar unele identificabile, precum Podul Tîrgului de Afară şi Oborul. Dar distanţele dintre repere sînt date în stînjeni, care, transpuşi în metri, ne îngăduie comod a le identifica pe planul oraşului din zilele noastre.
Astfel, ţinînd „pe mîna dreaptă”, cum precizează „Măsurătoarea”, şi mergînd pe această şosea, care se numea încă în 1745 Calea cea Bătrînă, găsim proprietatea lui Anghelache, situată la „Roata Lumii” de mai tîrziu, aceea a vistierului Nistor, la colţ cu Strada Tunari; puţul de lîngă casa lui Păun, la colţ cu vechea stradă a Teilor, azi Galaţi; streaja Podişorului, la colţul străzii Viitor, unde se afla şi o cruce; capătul şoselei Tîrgului de Afară, deci Calea Moşilor; apoi o casă cu nr. 1393, la întretăierea cu Şoseaua Iancului şi, în sfîrşit, Drumul Sării, la intersecţia cu străzile Matei Voievod şi Vatra Luminoasă, arteră numită altădată strada Mărcuţa între vii.
După cum se vede, datele din testamentul domnesc din 1752 şi cele din „Măsurătoarea” din 1830 concordă.
Problema care se ridică acum este de a şti în ce direcţie se călătorea pe acest Drum al Sării, fost Mărcuţa între vii, astăzi Vatra Luminoasă.
Deoarece ne aflăm aici în apropierea Şoselei Pantelimon, este de crezut că într-acolo era sensul principal de circulaţie. Dacă se ajungea aici prin partea de nord şi de est a oraşului, este evident că nu se putea lua alt drum decît Calea cea Bătrînă, care trecea pe la capătul Podului Tîrgului de Afară şi pe la Obor. Alt drum mare nu exista pentru a se ajunge pe Şoseaua Pantelimon şi apoi prin Brăneşti, Islazu, Lehliu la bălţile din jurul Lichireştilor, astăzi Călăraşi.
„Măsurătoarea” ne arată cît se poate de clar ordinea reperelor, adică: Calea Moşilor, Oborul, Şoseaua Iancului şi Drumul Sării. Dacă într-adevăr carele ar fi venit din această direcţie, ele ar fi trebuit să treacă peste drumul mai mare şi mai comod al Şoselei Iancului, pentru ca după numai circa 400 de metri să o ia pe Drumul Sării, care ducea acolo, adică în Şoseaua Pantelimon. Ar fi fost nefiresc. De aceea trebuie să admitem că transporturile de sare ajungeau aici nu dinspre Obor, ci dinspre Vergu. Numai aşa li se deschidea carelor Drumul Sării spre Şoseaua Pantelimon, înainte de Şoseaua Iancului.
În acest caz, Drumul Sării nu era un drum diferit care ar fi ocolit oraşul pe la răsărit, ci doar o ramificaţie din primul Drum al Sării, cel din vestul Capitalei. De unde se desfăcea această ramificaţie nu putem încă preciza. Poate de undeva, din dreptul Căii Rahovei, spre a ajunge în Calea Văcăreştilor şi Şoseaua Mihai Bravul.
Era un drum vechi, probabil puţin umblat la data celor două documente amintite, dar care-şi păstra numele datorită puterii tradiţiei, adică la fel cum se întîmplă în prezent şi cu Drumul Sării, cel din partea de apus a oraşului.

NICOLAE VĂTĂMANU
www.ziartricolorul.ro/arhiva-tricolorul-drumurile-sarii-ii/

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

De la: Musetel, la data 2015-01-30 09:50:44Si totusi, daca eliminam femeile de moravuri usoare si copiile, corciturile, imitatiile... ce ne ramane din Parcul Florilor, dar din Parcul Teilor ?

nu exista parcul teilor....ci numai lacul tei si parcul tei....si chiar cartierul tei...

www.google.ro/search?q=cartierul+tei&rls=org.mozilla:ro:official...

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

De la: Musetel, la data 2015-01-30 09:51:35Flo'... pove ceva din ceea ce ai trait tu in Parcul Teilor... vrei?

Ceva sintetizat nu este? Scurt si esential , la obiect? Calitatea sa priveze cantitatii.... dar na....asta e!

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

De la: Fl_Orion999, la data 2015-01-30 09:56:48

De la: Musetel, la data 2015-01-30 09:50:44Si totusi, daca eliminam femeile de moravuri usoare si copiile, corciturile, imitatiile... ce ne ramane din Parcul Florilor, dar din Parcul Teilor ?

nu exista parcul teilor....ci numai lacul tei si parcul tei....si chiar cartierul tei...


[quote]



Probabil daca este un teritoriu al teilor care ar avea si un parc, acela ar trebui sa fie ....nu?
Io gasisem pe wiki, tastand Bucuresti....Intr-adevar nu ducea nicaieri linkul, decat pe o pagina in constituire....

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

No stii ceva? Corecteaza tu citatu' de mai sus ca ma dispera!

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Ma duc a cauta muzichie cu tei .... si cu verdeata... si cu parcuri!

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

ghid.imopedia.ro/dex/ghencea-6310.html


Zona:
Ghencea

Localizare

GhenceaZona Ghencea face parte din cartierul Drumul Taberei şi este situată în sectorul 6 al Capitalei, în partea de sud-vest a Municipiului Bucureşti. Zona este delimitată la est de Drumul Sării şi Şoseaua Antiaeriana, la sud de străzile Nandru, Drumul Cooperativei şi Mateiu Caragiale, la vest de Şoseaua de Centură a Capitalei, iar la nord de Bdul 1 Mai (fost Compozitorilor) şi Drumul Taberei.

Istoric

Construcţia primelor blocuri a început în anii 50, iar noi giganţi de beton cu 10 etaje au continuat să apară până după 1980.

În anii 60 în Ghencea a fost construită fabrica de confecţii Tricodava, care era la vremea respectivă cea mai mare fabrică de profil din Capitală. După revoluţia din 1989 fabrica a dus-o din rău în mai rău, chiar dacă în 1990 a fost transformată în societate pe acţiuni, iar patru ani mai târziu a fost privatizată. În 2007 fabrica a fost cumpărată de firma spaniolă Gran Via pentru suma de 42 de milioane de euro. Spaniolii au dărâmat clădirile pentru a construi peste două mii de apartamente.

Tot în Ghencea se află şi fabrica de materiale plastice Munplast, care a fost înfiinţată în 1967. Şi aici lucrurile merg rău, iar fabrica va avea probabil aceeaşi soartă ca şi Tricodava.

Administraţie şi economie

În ultimii ani dezvoltatorii imobiliari au devenit tot mai interesaţi de zona Ghencea, unde au apărut tot felul de proiecte rezidenţiale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Cartierul Latin şi complexul rezidenţial Primăvara

Locuitorii din Ghencea beneficiază de toate utilităţile necesare: apă, canalizare, gaze, telefon, internet. Cumpărăturile pot fi făcute la supermarketul Billa din apropiere. În zonă nu există nicio piaţă, dar dimineaţa vin oamenii din Domneşti care vând legume şi fructe pe trotuar. În plus, în zonă există mai multe show-room-uri de mobilă.

Cine stă în Ghencea şi vrea să ajungă în altă zonă din Bucureşti trebuie să plece cu mult timp înainte dacă nu călătoreşte cu linia de metrou uşor 41. În zonă nu există metrou, iar aglomeraţia pare să nu se sfârşească decât târziu în noapte. Astfel, dacă te sui în autobuzele sau troleibuzele RATB, trebuie să ai multă răbdare, căci se circulă bară la bară. Iar infrastructura rutieră nu este în stare foarte bună. Aici sunt multe străduţe neasfaltate, cu nume care te fac să zâmbeşti: Cooperativei, Abnegaţiei etc.

Fani in cartierul GhenceaÎn această zonă se află şi Complexul Sportiv „Steaua". Dacă echipa de fotbal a acestui club a fost înfiinţată în anul 1947 de Mihail Lascăr, general în armata regală, stadionul din Ghencea a fost inaugurat abia în 1974 printr-un meci Steaua-OFK Belgrad. Mai târziu, în 1996 arena a fost modernizată.

Pentru locuitorii de aici vecinătatea stadionului nu este vreo bucurie. Pentru că atunci când Steaua are meci acasă, zona se umple de suporteri puşi pe scandal. Acolo cuvantul de ordine este "Forza Steaua!"

În Ghencea există trei cimitire, dintre care unul militar.

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

Ce nu stiai despre cartierul tauFoto: Arhiva Primariei Bucuresti
Toata lumea stie de unde vine numele Bucuresti. Legenda lui Bucur, care a imbracat mai multe identitati - de la cioban, fiu de voievod, boier roman, haiduc, pescar sau plugar - este scrisa in istoria orasului. Si, surprinzator, scriitori straini au fost cei care l-au promovat pe Bucur.

Robert Welsh, pastor anglican de origine irlandeza, venit la noi in 1824, spune ca inainte Bucurestii fusesera "un sat asezat intr-un loc mlastinos, apartinand unui boier numit Bucur, de la care si-a luat mai apoi numele".

Pentru elvetianul Francois Recordon, Bucur era pescar iar pentru publicistul francez Raol Perrin era negustor bogat. Copiii lui Bucur au fost numiti dupa forma la plural a numelui tatalui lor: Bucuresti, nume pe care l-au dat apoi si viitorului oras.

Nu este foarte clar nici cine a fost intemeietorul Capitalei Romaniei. "Raguzanul Giacomo de Pietro Luccari, intr-o lucrare tiparita la Venetia, aminteste despre Negru Voda ca intemeietor al Bucurestilor - afirmatie provenita tot din mediul romanesc.

Alta traditie il vedea pe Mircea cel Batran ca cel dintai care a pus piatra de temelie a orasului, ridicand o biserica cu hramul Buna Vestire si un palat pe locul de astazi a Bucurestilor", a declarat, pentru Ziare.com, Lelia Zamani, muzeograf la Muzeul Bucurestiului.

Daca despre provenienta numelui Capitalei Romaniei s-a tot scris pana acum, un subiect inedit ar fi originea cartierelor bucurestene. Camelia Ene si Mihaela Rafaila de la Muzeul Bucurestilor ne-au oferit o documentare interesanta despre istoria diferitelor cartiere bucurestene.

biserica bucur


Balta Alba

Exista mai multe opinii cu privire la numele cartierului Balta Alba. Astfel, se crede ca in timpul "ciumei lui Caragea", in 1813, mortii erau adusi in aceste locuri aflate la marginea mosiei Dudesti si stropiti cu var nestins.

Ploile spalau varul, formand balti albe. Dupa alte pareri se pare ca pe la 1900 era un carciumar, pe nume Petre, care avea pe langa carciuma si o gradina de vara. Langa localul lui se afla un teren destul de mare si usor adancit unde apa de ploaie, odata stransa nu se evapora rapid, stand acolo cu saptamanile.

Razele soarelui se reflectau in acea balta, dand impresia unei intinderi albe, lucru care l-a determinat pe carciumar sa-si boteze localul "Balta Alba". Carciuma avea si o firma pictata cu o balta pe care inotau cateva rate.

Baneasa

Initial aici s-a aflat un vechi sat Carstienesti, care a intrat in anul 1761 in proprietatea Ecaterinei Vacarescu ("baneasa"), vaduva marelui ban Stefan Vacarescu (banul era un mare dregator, cel mai inalt rang boieresc din Tara Romaneasca).

Ea a ctitorit biserica cu hramul Sfantul Nicolae in apropierea Soselei Bucuresti-Ploiesti. Locuitorii acestui sat, devenit ulterior cartier se ocupau in perioada interbelica cu laptaria.

Berceni

La Sud de Bucuresti poposeste o ceata de husari berceni condusi de groful Miklos Bercsenyi (in timpul razboiului austro-turc). Soseaua Berceni este o artera noua la fel ca si cartierul format dupa 1945.

Colentina

Exista la 12 aprilie 1575 satul Obilestilor pe Colentina, la est-ul orasului, intre Dobroesti si Florestii de Sus. Referitor la originea numelui raului, a lacului si a satului Colentina exista o etimologie populara: colea-n tina, adica in noroi, in mlastina. Adevarul este ca acele locuri erau atunci intesate de mlastini care, mult mai tarziu au fost asanate (incepand din anul 1933).

Colentina a fost mereu o zona de distractie si de petreceri pentru bucuresteni, dar si de instructie militara.

Cotroceni

Soseaua si cartierul poarta numele unui vechi sat, Cotroceni, amintit documentar pentru prima data in timpul domniei lui Mihai Viteazul. Langa sat se afla falnica si deasa, Padurea Cotrocenilor, loc de refugiu pentru cei ce doreau sa-si piarda urma, de unde probabil expresia "a se cotroci".

In 1671, satul a intrat in proprietatea marelui logofat Serban Cantacuzino. Acesta, acuzat ca urmarea sa devina Domn, si-a atras ura domnitorului Gheorghe Duca, fiind nevoit, astfel, sa fuga pentru a-si salva viata.

Scaparea a gasit-o in padurea Cotrocenilor, unde a stat ascuns trei zile, iar drept multumire a ridicat pe un lacas de cult mai vechi, o frumoasa biserica de zid: manastirea Cotrocenilor.

Crangasi

In aceasta zona exista o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. In a doua jumatate a sec.XVI, existau pe aria bucuresteana: Obilestii - pe Colentina, Dobroestii (la N-E) de Marcuta Hodopenii (azi Otopeni) de la un Hodopa la nordul orasului si Crangasi sau Rosiul pe Dambovita la N-E de oras.

Dealul Spirii

Dealul Spirei se numea Dealul Lupestilor din sec.XVI. Avea numeroase vii ce apartineau Manastirii Radu Voda(prin cumparare). Ulterior biserica Spirea Veche (Strada Uranus 27), care domina Dealul Spirii si imprejurimile lui, a fost construita de doctorul Spirea (Spiridon Kristofi) pe acest deal inainte de anul 1765, cu ajutorul rudei sale Hristofi (fost ceaus spataresc si mai apoi capitan de lefegii).

Inainte de secularizarea averilor manastiresti, manastirea acum, ce purta numele "Dealul Spirea", poseda doua mosii, dand numele sau unui intreg cartier al Bucurestiului.

Dristor

Numele vine de la cetatea Drastorului (Silistra). Odinioara exista Drumul Silistrei, ce ducea, dupa cum arata si numele, spre Silistra, si care si-a schimbat, mai apoi, denumirea in Calea Calarasi. In vremea fanariotilor exista breasla darstorenilor (negustori), alaturi de breslele chiprovicenilor, brailenilor.

Documentele negustorilor atesta pe un"Maer Sin David Dristorean". Cetatea Silistra (Dristor) a fost luata drept gaj impreuna cu Principatele Romane de Rusia conform Regulamentului Organic la 1829.

Giulesti

Initial Giulestii a fost un sat invecinat orasului Bucuresti.
Giulestii se pare ca au fost pomeniti in documentele medievale incepand cu anul 1548. Lt.-col. D. Pappasoglu aminteste in scrierile sale de "intinsa campie a Giulestilor" si despre biserica facuta de familia Giulesti, nume care este dat mai tarziu strazii si cartierului. Localitati cu numele de Giulesti exista in toate provinciile romanesti. Giulea este un nume vechi in onomastica romaneasca, provenind de la numele latinesc Iulius.

La 2 aprilie 1548, Mircea Ciobanul intareste lui Stroe din Giulesti mosia pe care a cumparat-o: "toata partea lui Giulea, de la rovina lui nicul pina la Colintina".
Giulea a fost stapanul mosiei Giulesti impartita in trei: Giulestii din Deal, Giulestii din Vale si Giulestii Domnesti. Dupa ce s-a construit Gara de Nord (la inceput numita Gara Targovistei), pe Calea Giulesti au inceput sa se ridice casele modeste ale muncitorilor feroviari.

Drumul Taberei

Originea numelui strazii si a cartierului se afla in evenimentele anului 1821, cand a avut loc miscarea antifanariota condusa de Tudor Vladimirescu. Oastea pandurilor lui Tudor, intrata in Bucuresti, in martie 1821, si-a stabilit tabara la Manastirea Cotroceni, unde au fost facute si lucrari de fortificatii.

Tot acolo se faceau exercitii militare, iar mesteri adusi special confectionau care si arme. De asemenea acolo erau recrutati si noi osteni. De aceea in memoria bucurestenilor a ramas numele de "drumul Taberei". Dupa alte pareri, numele cartierului s-ar datora faptului ca pe la 1900 aici s-ar fi aflat baracile unde erau incartiruiti recrutii adusi de la tara.

Ferentari

Cartier muncitoresc realizat in 1945-1947 cu aproape 600 de apartamente. In DEX ferentar (plural - ferentari) inseamna soldat din vechea pedestrime usoara. (Din lat. ferentarius)

Floreasca

In secolul al XVI-lea apare o atestare documentara a mosiei "Floresti de pe Colentina".

Sub Mihai Viteazul e constatat satul Florestii (al Floreascai) pe Colentina la Est de oras. Se impartea in trei asezari distincte: Floreasca de Sus, de Mijloc, de Jos.
Satul Floreasca de Jos era numit si Gradistea Florestilor.

Calea Grivitei

(Calea Grivitei)

Aici se afla la 1608 manastirea ridicata de Cernica Mare Vornic. Mai tarziu unele documente atesta faptul ca o parte a acestei mosii a apartinut domnitorului Serban Cantacuzino. In secolul al XIX-lea zona a fost parcelata si s-au trasat strazi pe care s-au construit case, printre care si Calea Floreasca. In anul 1922 a aparut cartierul Floreasca, ridicat pe marginile imundei gropi de odinioara.

Ghencea

Numele mahalalei Ghencea apare in anul 1852 pe harta realizata de catre maiorul A. Borroczyn.

Constantin C. Giurescu considera ca numele de Ghencea ar fi originar din neamul boierilor Burnazesti, ctitori ai Bisericii Ghencea (1820).

Zapisul din 16 iunie 1853 spune: "mahalaua biserica Ghencii ce-i zice si Lupesti".
In timpul domniilor fanariote au aparut detasamentele de arnauti, alcatuite din mercenari albanezi, sarbi, greci, etc. Calaretii arnauti din alaiul domnesc - ghenci - aveau un comandant numit in limba turca ghenci - aga, adica "seful voinicilor", si poate de aici originea numelui de familie romanesc Ghencea si a cartierului din sud vestul Capitalei.

Lipscani

Strada Lipscani a fost prima strada mentionata in documente, la 1589, fiind numita "Ulita cea Mare de langa Curtea Domneasca". Numele strazii, de origine germana, a venit la noi prin filiera rusa, fiind derivat din cuvantul Lipsca (Leipzig), la care s-a adaugat sufixul -an.

Lipscani


De la lipscan s-a format lipscanie, adica "marfa vanduta de lipscan, manufactura". Acest nume s-a datorat negustorilor romani, greci, bulgari, sarbi, armeni, care desfaceau in pravaliile lor marfurile aduse de ei din Leipzig.

Marfurile de lipscanie erau reprezentate de tot felul de produse textile, unele fine, ca postavurile din Flandra, matasurile de Lyon, flanelele de Viena, muselina din Anglia, dar si panza muscaleasca, stofa de lana, voal, stamba, madipolon (panza alba si fina de bumbac, din care se confectionau albiturile) etc.

Militari

Pe acest loc se afla un cartier suburban, infiintat la sfarsitul secolului al XIX-lea locuit de subofiteri si gradele inferioare din armata. Din punct de vedere administrativ, zona face parte din orasul Bucuresti incepand cu 1950, ulterior ridicandu-se aici cartierul de blocuri.

Cartierul (Soseaua) Pantelimon a fost numit dupa Biserica Pantelimon, biserica avand hramul Sfantului Pantelimon. Constructia bisericii a inceput la 1735, la porunca domnitorul Grigore al II-lea Ghica. (Panteleimon, dupa grafia elena, insemna "intru totul milostiv".)



Biserica a fost reconstruita in anul 1790 in timpul razboiului ruso-austro-turc, ctitori fiind preotul Ivan de la Silivestru, Constandin , logofatul Boranescu si alti pravoslavnici crestini.

Rahova

Strada sau mai bine zis Calea Rahovei (care inainte s-a numit Podul Calicilor) a primit acest nume in 1878, dupa Razboiul de Independenta, in amintirea luptelor de la Rahova, fortareata turceasca din Bulgaria cucerita de armata romana. Numele strazii s-a extins si asupra cartierului.

Salajan

Cartier nou (dupa 1945) care ia denumirea de la un fruntas al miscarii muncitoresti si revolutionare Leontin Salajan, originar din jud. Satu Mare. Alte cartiere cu denumiri dupa fruntasi ai miscarii muncitoresti: Alexandru Moghioros, Miron Constantinescu.

Titan

Numele cartierului a fost luat de la Fabrica de ciment Titan, infiintata in 1912.

Vitan

De la D.Papazoglu aflam ca vitanul este: "in ocolul orasului, spre Nord este campia Vitanului, unde vitele orasenilor isi aveau pasciune".

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

De la: Fl_Orion999, la data 2015-01-30 17:35:00Ce nu stiai despre cartierul tauFoto: Arhiva Primariei Bucuresti
Toata lumea stie de unde vine numele Bucuresti. Legenda lui Bucur, care a imbracat mai multe identitati - de la cioban, fiu de voievod, boier roman, haiduc, pescar sau plugar - este scrisa in istoria orasului. Si, surprinzator, scriitori straini au fost cei care l-au promovat pe Bucur.

Robert Welsh, pastor anglican de origine irlandeza, venit la noi in 1824, spune ca inainte Bucurestii fusesera "un sat asezat intr-un loc mlastinos, apartinand unui boier numit Bucur, de la care si-a luat mai apoi numele".

Pentru elvetianul Francois Recordon, Bucur era pescar iar pentru publicistul francez Raol Perrin era negustor bogat. Copiii lui Bucur au fost numiti dupa forma la plural a numelui tatalui lor: Bucuresti, nume pe care l-au dat apoi si viitorului oras.

Nu este foarte clar nici cine a fost intemeietorul Capitalei Romaniei. "Raguzanul Giacomo de Pietro Luccari, intr-o lucrare tiparita la Venetia, aminteste despre Negru Voda ca intemeietor al Bucurestilor - afirmatie provenita tot din mediul romanesc.

Alta traditie il vedea pe Mircea cel Batran ca cel dintai care a pus piatra de temelie a orasului, ridicand o biserica cu hramul Buna Vestire si un palat pe locul de astazi a Bucurestilor", a declarat, pentru Ziare.com, Lelia Zamani, muzeograf la Muzeul Bucurestiului.

Daca despre provenienta numelui Capitalei Romaniei s-a tot scris pana acum, un subiect inedit ar fi originea cartierelor bucurestene. Camelia Ene si Mihaela Rafaila de la Muzeul Bucurestilor ne-au oferit o documentare interesanta despre istoria diferitelor cartiere bucurestene.

biserica bucur


Balta Alba

Exista mai multe opinii cu privire la numele cartierului Balta Alba. Astfel, se crede ca in timpul "ciumei lui Caragea", in 1813, mortii erau adusi in aceste locuri aflate la marginea mosiei Dudesti si stropiti cu var nestins.

Ploile spalau varul, formand balti albe. Dupa alte pareri se pare ca pe la 1900 era un carciumar, pe nume Petre, care avea pe langa carciuma si o gradina de vara. Langa localul lui se afla un teren destul de mare si usor adancit unde apa de ploaie, odata stransa nu se evapora rapid, stand acolo cu saptamanile.

Razele soarelui se reflectau in acea balta, dand impresia unei intinderi albe, lucru care l-a determinat pe carciumar sa-si boteze localul "Balta Alba". Carciuma avea si o firma pictata cu o balta pe care inotau cateva rate.

Baneasa

Initial aici s-a aflat un vechi sat Carstienesti, care a intrat in anul 1761 in proprietatea Ecaterinei Vacarescu ("baneasa"), vaduva marelui ban Stefan Vacarescu (banul era un mare dregator, cel mai inalt rang boieresc din Tara Romaneasca).

Ea a ctitorit biserica cu hramul Sfantul Nicolae in apropierea Soselei Bucuresti-Ploiesti. Locuitorii acestui sat, devenit ulterior cartier se ocupau in perioada interbelica cu laptaria.

Berceni

La Sud de Bucuresti poposeste o ceata de husari berceni condusi de groful Miklos Bercsenyi (in timpul razboiului austro-turc). Soseaua Berceni este o artera noua la fel ca si cartierul format dupa 1945.

Colentina

Exista la 12 aprilie 1575 satul Obilestilor pe Colentina, la est-ul orasului, intre Dobroesti si Florestii de Sus. Referitor la originea numelui raului, a lacului si a satului Colentina exista o etimologie populara: colea-n tina, adica in noroi, in mlastina. Adevarul este ca acele locuri erau atunci intesate de mlastini care, mult mai tarziu au fost asanate (incepand din anul 1933).

Colentina a fost mereu o zona de distractie si de petreceri pentru bucuresteni, dar si de instructie militara.

Cotroceni

Soseaua si cartierul poarta numele unui vechi sat, Cotroceni, amintit documentar pentru prima data in timpul domniei lui Mihai Viteazul. Langa sat se afla falnica si deasa, Padurea Cotrocenilor, loc de refugiu pentru cei ce doreau sa-si piarda urma, de unde probabil expresia "a se cotroci".

In 1671, satul a intrat in proprietatea marelui logofat Serban Cantacuzino. Acesta, acuzat ca urmarea sa devina Domn, si-a atras ura domnitorului Gheorghe Duca, fiind nevoit, astfel, sa fuga pentru a-si salva viata.

Scaparea a gasit-o in padurea Cotrocenilor, unde a stat ascuns trei zile, iar drept multumire a ridicat pe un lacas de cult mai vechi, o frumoasa biserica de zid: manastirea Cotrocenilor.

Crangasi

In aceasta zona exista o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. In a doua jumatate a sec.XVI, existau pe aria bucuresteana: Obilestii - pe Colentina, Dobroestii (la N-E) de Marcuta Hodopenii (azi Otopeni) de la un Hodopa la nordul orasului si Crangasi sau Rosiul pe Dambovita la N-E de oras.

Dealul Spirii

Dealul Spirei se numea Dealul Lupestilor din sec.XVI. Avea numeroase vii ce apartineau Manastirii Radu Voda(prin cumparare). Ulterior biserica Spirea Veche (Strada Uranus 27), care domina Dealul Spirii si imprejurimile lui, a fost construita de doctorul Spirea (Spiridon Kristofi) pe acest deal inainte de anul 1765, cu ajutorul rudei sale Hristofi (fost ceaus spataresc si mai apoi capitan de lefegii).

Inainte de secularizarea averilor manastiresti, manastirea acum, ce purta numele "Dealul Spirea", poseda doua mosii, dand numele sau unui intreg cartier al Bucurestiului.

Dristor

Numele vine de la cetatea Drastorului (Silistra). Odinioara exista Drumul Silistrei, ce ducea, dupa cum arata si numele, spre Silistra, si care si-a schimbat, mai apoi, denumirea in Calea Calarasi. In vremea fanariotilor exista breasla darstorenilor (negustori), alaturi de breslele chiprovicenilor, brailenilor.

Documentele negustorilor atesta pe un"Maer Sin David Dristorean". Cetatea Silistra (Dristor) a fost luata drept gaj impreuna cu Principatele Romane de Rusia conform Regulamentului Organic la 1829.

Giulesti

Initial Giulestii a fost un sat invecinat orasului Bucuresti.
Giulestii se pare ca au fost pomeniti in documentele medievale incepand cu anul 1548. Lt.-col. D. Pappasoglu aminteste in scrierile sale de "intinsa campie a Giulestilor" si despre biserica facuta de familia Giulesti, nume care este dat mai tarziu strazii si cartierului. Localitati cu numele de Giulesti exista in toate provinciile romanesti. Giulea este un nume vechi in onomastica romaneasca, provenind de la numele latinesc Iulius.

La 2 aprilie 1548, Mircea Ciobanul intareste lui Stroe din Giulesti mosia pe care a cumparat-o: "toata partea lui Giulea, de la rovina lui nicul pina la Colintina".
Giulea a fost stapanul mosiei Giulesti impartita in trei: Giulestii din Deal, Giulestii din Vale si Giulestii Domnesti. Dupa ce s-a construit Gara de Nord (la inceput numita Gara Targovistei), pe Calea Giulesti au inceput sa se ridice casele modeste ale muncitorilor feroviari.

Drumul Taberei

Originea numelui strazii si a cartierului se afla in evenimentele anului 1821, cand a avut loc miscarea antifanariota condusa de Tudor Vladimirescu. Oastea pandurilor lui Tudor, intrata in Bucuresti, in martie 1821, si-a stabilit tabara la Manastirea Cotroceni, unde au fost facute si lucrari de fortificatii.

Tot acolo se faceau exercitii militare, iar mesteri adusi special confectionau care si arme. De asemenea acolo erau recrutati si noi osteni. De aceea in memoria bucurestenilor a ramas numele de "drumul Taberei". Dupa alte pareri, numele cartierului s-ar datora faptului ca pe la 1900 aici s-ar fi aflat baracile unde erau incartiruiti recrutii adusi de la tara.

Ferentari

Cartier muncitoresc realizat in 1945-1947 cu aproape 600 de apartamente. In DEX ferentar (plural - ferentari) inseamna soldat din vechea pedestrime usoara. (Din lat. ferentarius)

Floreasca

In secolul al XVI-lea apare o atestare documentara a mosiei "Floresti de pe Colentina".

Sub Mihai Viteazul e constatat satul Florestii (al Floreascai) pe Colentina la Est de oras. Se impartea in trei asezari distincte: Floreasca de Sus, de Mijloc, de Jos.
Satul Floreasca de Jos era numit si Gradistea Florestilor.

Calea Grivitei

(Calea Grivitei)

Aici se afla la 1608 manastirea ridicata de Cernica Mare Vornic. Mai tarziu unele documente atesta faptul ca o parte a acestei mosii a apartinut domnitorului Serban Cantacuzino. In secolul al XIX-lea zona a fost parcelata si s-au trasat strazi pe care s-au construit case, printre care si Calea Floreasca. In anul 1922 a aparut cartierul Floreasca, ridicat pe marginile imundei gropi de odinioara.

Ghencea

Numele mahalalei Ghencea apare in anul 1852 pe harta realizata de catre maiorul A. Borroczyn.

Constantin C. Giurescu considera ca numele de Ghencea ar fi originar din neamul boierilor Burnazesti, ctitori ai Bisericii Ghencea (1820).

Zapisul din 16 iunie 1853 spune: "mahalaua biserica Ghencii ce-i zice si Lupesti".
In timpul domniilor fanariote au aparut detasamentele de arnauti, alcatuite din mercenari albanezi, sarbi, greci, etc. Calaretii arnauti din alaiul domnesc - ghenci - aveau un comandant numit in limba turca ghenci - aga, adica "seful voinicilor", si poate de aici originea numelui de familie romanesc Ghencea si a cartierului din sud vestul Capitalei.

Lipscani

Strada Lipscani a fost prima strada mentionata in documente, la 1589, fiind numita "Ulita cea Mare de langa Curtea Domneasca". Numele strazii, de origine germana, a venit la noi prin filiera rusa, fiind derivat din cuvantul Lipsca (Leipzig), la care s-a adaugat sufixul -an.

Lipscani


De la lipscan s-a format lipscanie, adica "marfa vanduta de lipscan, manufactura". Acest nume s-a datorat negustorilor romani, greci, bulgari, sarbi, armeni, care desfaceau in pravaliile lor marfurile aduse de ei din Leipzig.

Marfurile de lipscanie erau reprezentate de tot felul de produse textile, unele fine, ca postavurile din Flandra, matasurile de Lyon, flanelele de Viena, muselina din Anglia, dar si panza muscaleasca, stofa de lana, voal, stamba, madipolon (panza alba si fina de bumbac, din care se confectionau albiturile) etc.

Militari

Pe acest loc se afla un cartier suburban, infiintat la sfarsitul secolului al XIX-lea locuit de subofiteri si gradele inferioare din armata. Din punct de vedere administrativ, zona face parte din orasul Bucuresti incepand cu 1950, ulterior ridicandu-se aici cartierul de blocuri.

Cartierul (Soseaua) Pantelimon a fost numit dupa Biserica Pantelimon, biserica avand hramul Sfantului Pantelimon. Constructia bisericii a inceput la 1735, la porunca domnitorul Grigore al II-lea Ghica. (Panteleimon, dupa grafia elena, insemna "intru totul milostiv".)



Biserica a fost reconstruita in anul 1790 in timpul razboiului ruso-austro-turc, ctitori fiind preotul Ivan de la Silivestru, Constandin , logofatul Boranescu si alti pravoslavnici crestini.

Rahova

Strada sau mai bine zis Calea Rahovei (care inainte s-a numit Podul Calicilor) a primit acest nume in 1878, dupa Razboiul de Independenta, in amintirea luptelor de la Rahova, fortareata turceasca din Bulgaria cucerita de armata romana. Numele strazii s-a extins si asupra cartierului.

Salajan

Cartier nou (dupa 1945) care ia denumirea de la un fruntas al miscarii muncitoresti si revolutionare Leontin Salajan, originar din jud. Satu Mare. Alte cartiere cu denumiri dupa fruntasi ai miscarii muncitoresti: Alexandru Moghioros, Miron Constantinescu.

Titan

Numele cartierului a fost luat de la Fabrica de ciment Titan, infiintata in 1912.

Vitan

De la D.Papazoglu aflam ca vitanul este: "in ocolul orasului, spre Nord este campia Vitanului, unde vitele orasenilor isi aveau pasciune".

www.ziare.com/cultura/cultura-generala/ce-nu-stiai-despre-cartie...

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

https://ro.wikipedia.org/wiki/Giurgiului

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

www.muzeuldefotografie.ro/2010/07/marasesti-splaiul-unirii-veder...

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/04/piata-marasesti-in-august-1985/

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***

www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/07/cartierul-uranus-izvor-mihai...

Singura religie pe care o accept si o propovaduiesc este.....RELIGIA IUBIRII , a FERICIRII si a PROSPERITATII.... --------DUMNEZEU sa binecuvanteze ROMANIA.... *** ,,Fii om, fii drept �i recunoa�te c�, pe deasupra ambi�iilor, intrigilor �i urilor, este Patria, este ve�nicia neamului, �i c� acolo trebuie s� ne �nt�lnim totdeauna, chiar dac� nu ne �n�elegem de fiecare dat�."(Ion Antonescu) *** ,,�n ziua de azi, pentru a st�p�ni c�t mai mul�i oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odat� ce ai sufletul, ai omul; iar c�nd ai omul, teritoriul vine de la sine." (contele de Marenches) ***,,Putem avea fie democratie in aceasta tara , fie putem avea mari bogatii concentrate in mainile a putini oameni, dar nu le putem avea pe ambele'' [Louis Brandeis---membru al Curtii Supreme de Justitie a S.U.A. ]***