Poetul mihai eminescu, printre sfinti?

Stia ca i se pregateste ceva

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. |n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. |n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

Interzis si internat

Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“ au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

Suprimarea incepe de la 33 de ani

„Directiva de sus“ s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat“ l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. |n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al „Societatii Carpatii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat ,,subversive“, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica „masurilor active“ specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ,,operativ“.

Otravit cu mercur

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. |n 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este „bietul Eminescu“. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si denigrat de anti-romani.

Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.

Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica“. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. |n manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. „}inta“ Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si „grupuscule elitiste“ - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei. (Redactia ATAC)
__________________

Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de „Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la }ara, dar executa si actiuni conspirative.

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.

Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

Conservator

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. „Stapan pe limba neaosa“ si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul“.

MULTUMESC!
Asa ceva nu am stiut pina acum.
Este incredibil!

Mytcor
Nu am stiut toate astea!
Tu ai stiut?
Incredibil!
Uite, imi cer iertare, dar in icoana tot nu-l pun!
Lasa-l acolo in istoria neamului, ca e mai bine asa!

A fost Eminescu nebun?

Se ºtie deja cã a declara pe cineva nebun înseamnã a-l izola din punct de vedere social ºi a-i afecta credibilitatea. Cu atât mai mult în trecut, dar ºi în prezent, aceastã tarã a nebuniei, era aruncatã asupra celor ce se dovedeau a fi persoane incomode. Deºi Eminescu a fost în mod repetat internat în spitale de psihiatrie, cele scrise de el în perioada 1883-1889 dovedesc cã autorul textelor respective era o persoanã coerentã, logicã, ce poate fi acuzatã cel mult de opoziþie faþã de viziunea majoritarã a acelei epoci ºi de demascarea unor realitãþi spinoase ale vremii. în acel moment Eminescu era practic una din vocile cele mai puternice ale luptei pentru unitatea naþionalã ºi desprinderea Transilvaniei din influenta Imperiului Austro-Ungar. S-a mers pânã într-acolo încât multe din manuscrisele sale din acea perioadã au dispãrut fãrã urmã într-o încercare nefericitã de a demonstra cã Eminescu era atins de nebunie, deci incapabil sã creeze. Existã însã multe persoane din jurul lui care vorbesc despre un Eminescu activ, coerent ºi foarte prolific. Aceasta este deci rolul pe care l-au avut biografii. Pentru cã realitatea de persoana creativã, cum a fost el de fapt în acea perioadã, nu corespundea deloc cu imaginea pe care au vrut sã o transmitã mai departe, l-au fabricat pe poetul Eminescu plapând, lipsit de voinþã, rãtãcit, pierdut în lumea lui!

în aceeaºi perioadã în care Eminescu era izolat pe motivul nebuniei, a fost desfiinþatã ºi Societatea Carpaþii din care fãcea parte ºi el ºi care era una din cele mai puternice organizatii pro-Ardeal. Trebuia tot atunci sã se semneze ºi tratatul secret dintre România ºi Tripla Alianta (Germania, Austro-Ungaria ºi Italia), tratat care fusese negociat timp de mai bine de doi ani chiar de cãtre junimiºti (despre care se ºtie cã au fost masoni ºi împotriva cãrora Eminescu se întorsese de mult, contrar cu ceea ce afirmã toate manualele de limbã ºi literaturã românã în încercarea de a crea legaturi cât mai strânse între Eminescu ºi Junimea).

Iatã ce scrie Nicolae Georgescu în cartea "A doua viaþã a lui Eminescu" despre contextul politic în care Eminescu trebuia redus la tãcere: "Schimbul de telegrame secrete, date în zilele noastre la ivealã, vorbesc de ameninþãri grave: Von Bismarck este gata sã declare rãzboi României daca nu se fac urgent retractãri ºi nu se dau asigurãri ferme cã va intra imediat în sfera de influenþã a Germaniei ºi Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiinþarea "Societãþii Carpaþii", un adevãrat partid secret de rezervã, cu zeci de mii de membri, care milita pe faþã ºi în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar ºi alipirea lui la Þara. Petre Gradiºteanu, autorul unui discurs incediar la Iaºi, pleacã, împreunã cu ministrul de externe, D.A. Sturdza, la Viena sã cearã scuze, în persoanã, împãratului. Mai este expulzat ziaristul Zamfir C. Arbore (prieten cu Eminescu), la cererea Imperiului Rus. Toate acestea - într-o singurã zi, la 28 iunie 1883, când istoria literarã consemneaza sec ºi cãderea lui Eminescu!"

Acest an 1883 este ºi cel în care se începe crearea imaginii de poet rãtãcit, nebun, prin volumul de Poesii scos într-o ediþie de exceptie de Titu Maiorescu în care sunt publicate 64 de poezii. De ce nu a scos Titu Maiorescu un volum cu articolele jurnalistice ale lui Eminescu, dat fiind faptul cã Eminescu fusese mult mai activ în acest plan? Iar în tot acest timp poetul-nu-numai-poet asista neputincios, deºi uneori reacþioneazã cu disperare, la trunchierea operei sale artistice. Sunt situaþii în care sparge vitrinele unei librãrii ºi aruncã în noroi cãrþile ce conþin propriile poezii ca un ultim semn de protest faþã de nedreptatea la care trebuia sã asiste. Poate ar trebui sã amintim cã în tot acest complot pentru a-l reduce la tãcere pe cel ce zãdãrnicea planurile politice, a fost acuzat inclusiv de faptul ca acosta femeile pe stradã.

Câteva "concidenþe" numerice bizare

Textul interogatoriului luat lui Eminescu, în ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889, cu trei zile înainte ca el sã moarã este de fapt un fals! Acest interogatoriu a avut ca scop punerea sub interdicþie a lui Eminescu, deci s-a pornit din start de la ideea cã el era bolnav psihic. Cel care face acest interogatoriu este judecãtorul cunoscut ºi ca Metru Ghiþã (Metru, de la maître, în francezã semnificã maestru, apelativ al magistraþilor, dar ºi grad francmasonic; amestecul masoneriei în aceastã chestiune este demonstrat de parolele ºi coincidenþele numerice ce indicã pecetea masonicã pusã pe acest text). Dupã cum s-a demonstrat, acest text a fost prelucrat ulterior ºi ceea ce este mai interesant este ca alte acte cum ar fi diagnosticele medicilor lipsesc din dosarul declarãrii oficiale a nebuniei lui Eminescu, ca pentru a lãsa posteritãþii doar mesajul autorilor reali ai închiderii ºi în final asasinãrii "poetului" (s-a zvonit cã Eminescu ar fi fost bolnav ºi de sifilis ºi de acea a fost "tratat" cu mercur!).

- Cum te cheamã?
- Sunt Matei Basarab, am fost rãnit la cap de cãtre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sã mã împuºte cu puºca umplutã cu pietre de diamant cât oul de mare.
- Pentru ce?
- Pentru cã eu fiind moºtenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sã nu-i iau moºtenirea.
- Ce-ai de gând sã faci când te vei face bine?
- Am sã fac botanicã, zoologie, mineralogie, gramaticã chinezeasca, evreiascã, italeneascã ºi sanscritã. ªtiu 64 de limbi.
- Cine e Poenaru care te-a lovit?
- Un om bogat care are 48 de moºii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate ºi care are 48 de milioane".

De ce Matei Basarab?

Eminescu se considerã continuatorul lui Matei Basarab care luptase împotriva fanarioþilor pentru trezirea neamului românesc. El chiar îºi propusese înfiinþarea unei societãþi Matei Basarab care, surprizã, trebuia sã fie construitã dupã modelul francmasoneriei, dar orientatã spre scopuri benefice poporului român, poate despre acest lucru vorbeºte Eminescu când spune cã regele se temea sa nu îi ia moºtenirea: "O organizare între români asemenea societãþii francmasonilor ºi iezuiþilor ºi a bisericii catolice. Pretutindeni oameni care sa þie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat ºi lãudat pentru ca sã devinã bun; trezitã deºertãciunea lui, decorat la nevoie, trezite mii de speranþe în el, în caz de extremã nevoie ajutat chiar. Sã se simtã cã Societatea Matei Basarab reprezintã o putere enormã."

De ce Petrea Poenaru?

"Petre sau Petrea Poenaru, conþine în numele sãu "pietrei", numele obiectului care a lovit fruntea poetului, ºi iaraºi pare logicã asocierea. Mai puþin logicã pare prezenþa fizicã a acestui personaj în stabilimentul din strada Plantelor: ºtim despre el cã era tenor, din familia mare a actorilor, aºadar lume frecventatã de Eminescu. Nu era un strãin, un oarecare, ci îl cunostea pe poet. Poetul pretinde cã-i cunoaºte ºi scopul loviturii" (conform Nicolae Georgescu)

Pusca umplutã cu pietre de diamant

într-o baladã popularã, bine cunoscutã lui Eminescu, apare un astfel de motiv: "A plecat la vânatoare/ Sa vâneze cãprioare/ Cãprioare n-a vânat/ ªi el singur s-a împuºcat/ C-un pistol de diamant/ Cu gloanþe de briliant." Sensul acestei afirmaþii nu poate fi decât faptul cã Eminescu se afla în aceeaºi postura cu vânatorul care se vâneazã singur, prin ideile sale.

De la: radita09_telus_net, la data 2010-02-07 21:29:45MULTUMESC!
Asa ceva nu am stiut pina acum.
Este incredibil!

www.mihai-eminescu.net/adevarul-despre-eminescu/

.....FELICITÃRI ALEHIN !...

Multumesc ... !

De la: radita09_telus_net, la data 2010-02-07 21:29:45MULTUMESC!
Asa ceva nu am stiut pina acum.
Este incredibil!

De la: radita09_telus_net, la data 2010-02-07 21:32:51Mytcor
Nu am stiut toate astea!
Tu ai stiut?
Incredibil!
Uite, imi cer iertare, dar in icoana tot nu-l pun!
Lasa-l acolo in istoria neamului, ca e mai bine asa!

adevaratii sfinti ai neamului romanesc in special si ai omenirii in general,nu sunt in icoane,icoanele sunt facaturi popesti pline de boschetari,analfabeti,betivi si alte scursuri sfinte,jidanesti,bulgaresti,rusesti sau sarbe,spaniole,italiene etc.,sper sa intelegi

toti avem dreptate,toti aveti dreptate,toti stim adevarul,toti stiti adevarul,fiecare are dreptate,fiecare cunoaste adevarul,FIECARE ARE DREPTATEA SI ADEVARUL SAU- TRAIASCA DREPTATEA si ADEVARUL !!! Nu scuipa niciodata in oglinda!!! Intotdeauna poti face mai mult decat ai facut pana acum,niciodata nu e prea tarziu !!! Tot mai multi oameni ne vor binele,d'aia ne merge rau !!! "Orice adevar trece prin 3 faze:mai intai este ridiculizat, apoi trezeste o opozitie violenta,si in sfarsit este acceptat ca fiind evident de la sine"-Avicena. Daca nu stiu ca nu stiu, atunci mi se pare ca stiu. ANUNT UMANITAR :Rog Prostii si Cretinii,sa stea departe de mine !!! “Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de minte si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului.” (Zamolxe) http://www.youtube.com/watch?v=tNu44XzTnLY Sunt doua feluri de a-ti trai viata... Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul - de a crede ca totul este un miracol. Albert Einstein DACA N-AM AVEA DEFECTE,NU NE-AR FACE PLACERE SA LE VEDEM PE ALE CELORLALTI,TOTI SUNTEM DEFECTI DESI NOI NE VEDEM NUMAI CALITATILE ....Barbatii conduc lumea. Femeile ii conduc pe barbati.....Caracterul fara inteligenta poate mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic. (CICERO )...Un om singur nu are nici o putere,puterea i-o dau cei care-l sustin...Vorba multa,saracia omului...Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost ...Un snob este un om care a fost educat mai mult decat ii permitea inteligenta.....Este bine sa lasi bautura....insa rau este sa uiti unde ai lasat-o.....

De la: mytcor, la data 2010-02-07 21:22:34

De la: mytcor, la data 2010-02-07 21:02:33

De la: radita09_telus_net, la data 2010-02-07 20:58:13Uite eu ascult! Care este adevarul despre boala si moartea lui Eminescu?
Stau cuminte in banca.
Astept raspunsuri documentate.
Ce am scris mai sus, am invatat in ...SCOALA ROMANEASCA

nu asculta !...dacã citeai pe topic, atât eu cât ºi Horus þi-am postat ceea ce aveai nevoie pt. a nu face gafe enervante !...

marº ºi citeºte ce-i scris acolo,...clar, Emile ?...

NU A MURIT DE SIFILIS !!!!
Titu Maiorescu care era pe vremea aia ministru al instructiunii publice ..l-a ajutat pe Eminescu (l-a gazduit si la el o perioada..) l-a numit revizor scolar , apoi redactor parca la Junimea ...
Dar...Eminescu spirit liber si caustic tot pubica in diverse reviste pamflete la adresa div. corupti politicieni (era si Maiorecu printre ei ) radea de nevasta lui (spunea ca e analfabeta si grasa...) si atunci Maiorescu a lansat o vorba cum ca e sifilitic si mai mult a aranjat cu niste medici de la Sanatoriul Sutu sa-l interneze (fortat ) acolo ..
De fapt vroia mai mult sa-l compromita ....adica lumea sa nu-l mai ia in serios ..numai ca acolo un nebun adevarat l-a lovit cu o piatra in cap si se spune de-acolo i s-a tras moartea ..
Oricum ii faceau si niste injectii cu mercur (asa se faceau la sifilitici ...) ca sa motiveze ...diagnosticul internariii ...si astea l-au slabit (erau f. toxice ...
La autopsie in creierul lui nu au gasit gome (formatiuni tipice sifilisului tertziar ) ...a declarat Vladimir Belis ..a citit in arhiva ce au consemnat atunci..
Sunt vreo 2 carti aparute despre moartea lui Eminescu

mytcor...i-ai vorbit foarte urât lui emil ....si pe nedrept...
tu consideri ca eminescu a fost un geniul...si eu la fel , insa...presupunand ca ar fi fost sifilitic...asta ii diminueaza cu ceva valoarea?
daca ar fi fost...ce daca?

eu nu cred ca a fost ucis si cu toate astea pentru mine eminescu este unul dintre cei mai mari poeti romani...cred sincer ca tot ce se spune despre el (geniul poeziei romanesti , luceafarul poeziei , etc) nu sunt doar vorbe in vant....

dar, uite...dupa pacea de la san stefano românia a trebuit sa cedeze (obligata de rusia) trei judete din judul basarbiei...în schimb i-a fost oferitã dobrogea....
daca vei citi in ziarul *timpul* ce crede eminescu despre asta te vei speria....poate o sa constati si tu ca alea nu sunt cuvintele unui om normal la cap....loveste cu putere in liberali pe care ii acuza de tradare (de parca aia mai aveau ce sa faca in fata rusiei) . a jignit partidul asta in toate felurile posibile trecand cu multa usurinta peste faptul ca e partidul in timpul caruia s-a realizat independenta tarii....
si acum...eu nu cred ca bratianu s-a razbunat pe el pentru asta....uite..un caz similar a fost in acea epoca cu gheorghe panu , care a scris un articol extrem de jinitor si cu multe injurii la adresa regelui carol (daca il gaseti pe net ai sa vezi in ce hal se vorbea pe atunci...cauta *omul periculos*) si nu a patit nimic...doar a trebuit sa plateasca o amenda....
deci..stai linistit ca nu se practicau pe atunci crimele impotriva opozitiei...(daca s-ar fi practicat , eu cred ca mai degraba bratianu l-ar fi ucis pe titu maiorescu decat pe eminescu)....

De la: mytcor, la data 2010-02-07 21:37:12.....FELICITÃRI ALEHIN !...

pentru ce?...ca spune ca eminescu ar fi fost ucis de masoni?

alehin...tratatul de alinta cu austro-ungaria nu a insemnat nici pe departe aservirea romaniei acestui imperiu...
in situatia politica existenta atunci...tu ai fi preferat o alianta cu prietenii rusi?...
cu foarte putin timp inainte (la independenta) semnasem deja un tratat cu ei in care se specifica clar ca rusia nu va afecta integritatea tarii....tratat pe care nu il respectasera....
mai puteau romanii in situatia asta sa aiba incredere in ei?

De la: ioanna_dark, la data 2010-02-07 22:55:42alehin...tratatul de alinta cu austro-ungaria nu a insemnat nici pe departe aservirea romaniei acestui imperiu...
in situatia politica existenta atunci...tu ai fi preferat o alianta cu prietenii rusi?...
cu foarte putin timp inainte (la independenta) semnasem deja un tratat cu ei in care se specifica clar ca rusia nu va afecta integritatea tarii....tratat pe care nu il respectasera....
mai puteau romanii in situatia asta sa aiba incredere in ei?

Ioana un istoric cu adevarat bun trebuie sa aiba mai multe surse de informare ...tu stii ,, realitatea din cartea ta de istorie scrisa doar de x: . Mai citeste si alte pareri , contextul istoric este unul iar dedesubturile acestui context ..de multe ori se pierd sau se trec la alte surse ...cum s-a intamplat si cu Revolutia din 1989 >:
Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator. In anul 1880 devine redactor-sef, iar functia sa ii va permite sa ia atitudine vizavi de miscarile politice care aveau loc in Romania, si care erau departe de a servi interesele romanilor. In doar trei ani, pana in 1883, anul oficial al alienarii sale, Eminescu a reusit “performanta” de a-si face dusmani nu numai interni, ci si internationali. Lucrurile vor merge atat de departe, incat dovezi care ies la suprafata par sa indice atat implicarea in complot atat a celor apropiati, cat si a celor care il sustinusera si ii sprijinisera initial in cariera.

Eminescu s-a aratat foarte vehement si intransigent in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova, care a saracit dramatic in doar cativa ani intreaga populatie, in mare parte rurala. Iata de ce Eminescu devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau si inclusiv pe Maiorescu, acestia vor intelege ca este timpul sa faca ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu. In anul 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “TIMPUL acesta m-a stricat in realitate cu toata lumea. Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor”.

Eminescu si-a urmat acest crez pana in ultima zi a vietii sale, pentru ca in momentul in care nu a mai putut sa le infranga, a pierit. Celebrele vorbe: “si mai potoliti-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenti aflati la conducerea Partidului Conservator. Din cauza fervorii si pasiunii cu care isi sustinea ideile, manat de spiritul sau patriot aflat in neconcordanta cu epoca in care traia, Eminescu se cearta si cu alti membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino si Lahovari, pe care il apostrofeaza dur chiar in redactia ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului sau justitiar si critic sunt C.A. Rosetti si I.C. Bratianu.

Ioana uite ca sa nu te mai obosesti sa cauti ...mai citeste (cred ca ai sa intelegi odata ca nu exista niciodata adevarul unic ci fetze ale adevarului dictate de interesul unuia sau altuia :

Mai tarziu, Eminescu avea sa fie implicat in dezvaluirea afacerii Warszawsky, in care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mita pentru a obtine dreptul de a cumpara la preturi mici alimente din Romania si de a le vinde mai departe armatei tariste, la preturi mult mai mari, desigur. Odata cu acest privilegiu a primit si dreptul de a achizitiona care cu boi, folosite pentru transportul marfii. Aceasta afacere a insemant cresterea considerabila a averii baronului si ruinarea taranilor romani din zona, care isi castigau existenta din transportul marfurilor peste Dunare. Dupa ce substraturile acestei afaceri au fost dezvaluite, organele judecatoresti au fost sesizate, insa decizia Tribunalului Ilfov avea sa fie inca o mostra a puterii si a influentei de care se bucurau anumite personae din cercurile sus-puse: “nu este caz a se pune in miscare actiunea publica in contra cuiva.”



Jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioada vine ca o confirmare a problemei care devenise Eminescu: “Grea epoca Eminescu…Articol al lui in chestiunea evreiasca in contra mea”.

In 1882, Eminescu ia parte la infiintarea unei societati secrete, “Societatea Carpatii”, care va atrage atentia marilor puteri europene prin natura conspirativa a discutiilor ce aveau loc la aceste intruniri. Urmarea este una inevitabila. Simtindu-se ameninate de influenta pe care Eminescu o avea ca formator de opine, la comanda Imperiului Austro-Ungar sunt inserate in cadrul grupului iscoade, pe langa faptul ca jurnalistul avea tot timpul pe urmele sale un spion, care trimitea rapoarte regulate asupra activitatilor si discutiilor purtate in cadrul intalnirilor. Scopul principal al acestor reuniuni era sustinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui de tara. Iata ce continea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor sai: “S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.

Misterioasa boala a lui Eminescu
Aceste lucruri se intamplau in 1882. Brusc, dupa numai un an, Eminescu avea sa innebuneasca. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’'.

Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioada, mentionarea frecventa si in contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, cat si faptul ca imediat dupa prima internare fortata, atat Maiorescu, cat si alti apropiati au lipsit din tara timp de o luna jumatate, par sa fie tot atatea dovezi care il implica pe Maiorescu in complotul impotriva jurnalistului politic incomod. In mare parte datorita pozitiei pe care o ocupa, dar si a influentei pe care o exercita, Eminescu nu putea disparea brusc. Daca ar fi fost concediat, si-ar fi continuat fara indoiala atacurile prin intermediul paginilor altor publicatii. Cei care se loveau de intrasingenta sa la tot pasul au ales calea cea mai lunga, dar si cea mai sigura, cu atat cu cat era dificil de probat.

28 iunie 1883 este o data fatidica in istoria noastra, in care Romania nu numai ca a pierdut un mare poet si jurnalist (este data la care Eminescu a fost internat prima data), ci si situatia politica a tarii s-a aflat intr-o situatie mai mult decat delicata. In aceasta zi Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de amenintare Romaniei, prin intermediul carora o soma sa intre in alianta militara. In acea zi trebuia sa se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, si Romania, pe cealalta. Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricaror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre conditii era ca activitatile in acest sens care aveau loc la Bucuresti sa fie interzise. Tratatul, semnat in luna septembrie a anului 1883, a mutat teatrul miscarilor de protest in Ardeal, domeniu care era deja sub dominatia Imperiului Austro-Ungar, si prin urmare, mai usor de controlat. In aceste conditii extrem de delicate s-a produs prima internare a lui Eminescu. Defaimarea marelui poet national incepe aici. Este raspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea si nimeni nu vrea sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu. Prin urmare, se simte necesitatea accentuarii laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, asa cum reiese ea din opera sa poetica.

In realitate, inca de la prima internare, protocolul de examinare si de internare a fost incalcat intru-totul, insa nu cu intentia de a-i face vreun favor. S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle (foto jos) au fost tinuti departe de Eminescu si neinformati asupra starii acestuia.



Dupa ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), si avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur. Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta inca de pe atunci toxicitatea acestei substante, chiar si in doze foarte mici. Insa pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depaseau cu mult limita permisa. De la prima “imbolnavire” pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un du-te vino intre casa si ospicii, dupa bunul plac al puternicilor zilei, in mana carora devenise doar o marioneta. Dupa singurul moment in care a reusit sa publice un alt articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat. Unul dintre cei mai mari romani avea sa moara “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.



Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun, care se afla in curte). Si tot acesta noteaza dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. In ciuda acestei recunoasteri, mitul fabricat s-a pastrat si s-a perpetuat.

Abia la reanalizarea recenta a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica”. Creierul sau, in greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior la soare avea sa fie dovada falsitatii diagnosticului de sifilis, intrucat aceasta boala consuma materia cerebrala.

In acea trista zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea sa isi noteze in jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie”.

Prinþesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se cãsãtori cu Prinþul Karl von Hohenzollern, care a guverant sub numele regal de Carol I al României. În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman. Dupã Rãzboiul de Independenþã din 1877 ºi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscutã ca regat în 1881 ºi Elisabeta a devenit prima Reginã a României declaratã regat in 188

A fãcut o datorie din a încuraja tinerii talentaþi sã studieze prin intermediul unui program de burse. Regina ºi-a fãcut un anturaj de artiºti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Vãcãrescu ºi a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu ºi poetul Vasile Alecsandri.

Elisabeta a ºtiut ºi beneficiul major al turismului într-o þarã care nu era încã în circuitul turistic internaþional. A iniþiat în acest domeniu o campanie vioaie de publicitate pentru a-ºi face cunoscutã în strãinãtate þara sa adoptivã. Trenul Orient Express fãcea o haltã la Sinaia ºi cãlãtorii erau gãzduiþi la castelul regal.

Ca parte a aceleaºi campanii, România a participat la Expoziþia Universalã de la Paris în anii 1867, 1889 ºi 1900 cu multe articole lucrate tradiþional de femei, cum ar fi broderii ºi tapiþerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziþia Die Frau im Kunst und Beruf (Femeia în artã ºi meºteºuguri).

Talentul sãu lingvistic desãvârºit, a ajutat-o sã publice diverse opere în limbile francezã, germanã ºi englezã sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrãrile sale fãcând cunoscutã în strãinãtate România; astfel a atras atenþia lui Pierre Loti ºi Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea: "Acea prinþesã ºi poetã germanã încântãtoare, adorabilã, îºi aduce aminte cã florile codrului ºi câmpiile "
A fost poetã ºi prozatoare, o admiratoare sincerã a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoþit de o importantã sumã de bani dar cuprins de o furie anti dinasticã poetul a refuzat sã ridice premiul. Era o pasionatã cititoare a poemelor sale, dupã cum rezultã dintr-o scrisoare trimisã de Titu Maiorescu lui Eminescu.

Relaþiile dintre Mihai Eminescu ºi regele Carol I, erau destul de tensionate dupã ce Mihai Eminescu a folosit, ca sã-l caracterizeze pe rege formula cu valoare derogativã Carol îngãduitorul într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul.

Publicistul de la ziarul conservator Timpul Mihai Eminescu era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituþia de la 1866 dãdea regelui doar puterile unei monarhii constituþionale, mãsurã de precauþie care urma sã împiedice orice nouã tentativã de dictaturã regalã dupã precedentul istoric al domniei prinþului pãmântean Alexandru Ioan Cuza.

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a Romaniei era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latinã prin "Cântecul pãdurii". Maiestatea Sa se fotografia în faþa maºinii de scris ºi este cunoscut faptul cã în prima reclamã publicitarã din lume de tip testimonial pentru o companie producãtoare de maºini de scris apãrea chiar regina României. Casa regalã a României, nefiind prea bogatã (a se vedea celebra poveste privind Coroana de oþel), îºi completa veniturile din publicitate!

A fost supranumitã regina scriitoare, a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrãri cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reºedinþa ei preferatã era Castelul Peleº, unde îºi þinea ºi biblioteca. A contribuit la completarea veniturile casei regale din România, una din cele mai sãrace familii domnitoare din Europa în clipa cînd principele de Hohenzollern a acceptat tronul þãrii, printr-o serie de reclame tipãrite în marile ziare europene de tip "testimonial" pentru mai mulþi producãtori mari de maºini de scris.

Elisabeta de Wied (Carmen Sylva) împreunã cu soþul ei, regele Carol IRegina Carmen Sylva ºi-a devotat întreaga ei viaþã desãvîrºirii spirituale, ºi carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentã ºi perfect inteligibilã în germanã, francezã, englezã ºi românã. Cunoºtea la perfecþie limba latinã ºi limba greacã. A colaborat la scrierea mai multor cãrþi cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu. Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, ºi a devenit eroina principalã a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite(1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasã ca relaþia cu Veronica Micle. Titu Maiorescu era cãsãtorit cu Klara Kremnitz, dar dupã moartea prematurã a acesteia, în urma unui cancer la sân îºi noteazã în Jurnal interesul sãu pentru Mite. Prin intermediul lui Mite Kremnitz, Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Într-o scrisoare pe care Titu Maiorescu i-o trimite lui Mihai Eminescu ºi care conþinea asigurãri cã volumul de Poesii îngrijit de Maiorescu ºi publicat în 1883 la editura Socec, acesta îi transmite poetului cã la curtea de la Castelul Peleº doamnele de curte ºi regina însãºi au învãþat deja poeziile sale pe de rost!

Iubitoare ºi creatoare de artã ºi literaturã, era o bunã cunoscãtoare ºi interpretã de muzicã - canto, pian, orgã; avea în acelaºi timp ºi calitãþi de pictor. Excelentã amfitrioanã, femeie rafinatã ºi cultã, Elisabeta creeazã un salon pentru oamenii de culturã în care se gãsesc, printre alþii, Vasile Alecsandri, Elena Vãcãrescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu. Îi admira atât pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare poet romantic, cât ºi pe George Enescu. Pe acesta l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângã Castelul Peleº a unei sãli de concerte special conceputã pentru el ºi prin dãruirea unei viori construitã de celebrul lutier italian Amati.

"Azilul orbilor Regina Elisabeta" În 1909, Regina Elisabeta a înfiinþat "Azilul orbilor Regina Elisabeta" pe strada Vatra Luminoasã din Bucureºti, care funcþioneazã ºi în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficienþe vizuale, o postlicealã sanitarã etc. Regele Carol a sprijinit acþiunea umanitarã a Reginei, adresându-i d-lui Ion I.C. Brãtianu, Preºedinte al Consiliului de miniºtri, pe 26 noiembrie 1909, o scrisoare prin care dorea ca statul sã se implice în activitãþile acestui aºezãmânt, regele "punând la dispoziþie suma de 500 000 lei pentru achitarea datoriilor în fiinþa ºi terminarea clãdirilor trebuincioase". ªi Regina a adresat lui Ion I.C. Brãtianu pe 25 noiembrie 1909 o scrisoare în care scria: "în via dorinþã de a veni în ajutorul orbilor, am luat acum câþiva ani iniþiativa de a înfiinþa un azil menit a le da adãpost statornic deprinndu-i în acelaºi timp la o muncã folositoare.(...) Sunt încredinþatã cã acest aºezãmânt va rãspunde ºi în viitor menirei sale umanitare ºi cã deapururea infirmii se vor bucura într-însul de o adevaratã alinare". (sursa:Arhivele Naþionale ale României).

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouãzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice ºi patru romane. A scris în limba germanã, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusã în limba românã de Mihai Eminescu, George Coºbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu.

alehin...nu mi-ai raspuns la intrebare....tu ai fi preferat o alianta cu rusii?
si uite ca acum , dupa ce mi-ai postat articolul asta ..mai adaug inca una....eminescu ce ar fi preferat?...ca eu nu am reusit sa-mi dau seama...
(daca o sa-mi spui ca ar fi preferat ca romania sa declare razboi atat rusiei cat si austro-ungariei pentru a recupera provinciile pierdute ...o sa cred sincer ca era sifilitic si nebun la cap)....

Ioana , ai sa vezi ca Eminescu era un foarte bun observator politic si cunoscator al dedesubturilor politica care stateau la baza unor aliante sau evenimente politice ..Ar fi prea putin sa-ti reduc in cateva vorbe cat de complex si bine intuia pericolul si cat de implicat era ca jurnalist ,, de investigatie (daca pot sa spun asa...)Am sa-ti redau mai jos cum gandea si cat ,si pana unde era implicat si interesat Eminescu ...


Sunt totusi foarte dezamagita ca (poate dintr-un exces de zel (printre atatia,, postaci ,,tu te consideri indreptatita si poate mai ,, autorizata ,, sa emiti judecati de valoare ... dar sa arunci vorbe oribile precum,, sifilitic ,, ...parca e prea mult si acum ma gandesc ca Mytcor avea dreptate ( nu spun uneori .. )

Eu cred ca una e sa spui cuiva (chiar daca e ) persoana cu dizabilitati si alta e HANDICAPAT ...asa cum una e sa spui ca cineva are sifilis (chiar daca avea sfilis tot genial ramane ) si alta e sa spui SIFILITIC ...
Recunoaste acum ai si tu o doza (frustrari :???sml-confused0006: ) se agresivitate verbala cu care iti ,, intepi interlocutorul ....Din partea mea ...esti libera ...dar ...cu EMINESCU ???!!!!


Uite citeste mai jos, cate ceva : (poate aici gasesti un raspuns necoafat ,, la intrebarea ta !!!

Cu privire la Romania, prevalandu-se de angajamentele exprese asumate in anul 1871 de catre puterile europene, cu ocazia Conferintei de la Londra, privind neinterventia in treburile interne ale tarii, Eminescu invoca:

- atitudini ostile ale Rusiei, exprimate in contextul reanexarii Basarabiei, ca reactie la acuzele privind incalcarea Conventiei de la 4 aprilie 1877, prelungirea dreptului de acces in teritoriul national al armatelor sale din Bulgaria, dupa razboiul cu Turcia din 1877 1878, abuzurile militarilor stationati in teritoriu, implicarea in miscarile separatiste din Moldova, solicitarea extradarii revolutionarilor polonezi si rusi, actiunile de intimidare a Romaniei, initiate cu deosebire dupa Tratatul de la Berlin, s.a.;

- pozitii dure ale Austro-Ungariei fata de sprijinirea cauzei romanilor din Transilvania, acordarea de azil conationalilor, inrolarea unora in armata Principatelor, primirea de ofrande, in timpul Razboiului de Independenta, din partea unor organizatii umanitare de dincolo de Carpati, intentii de colonizare a Dobrogei cu emigranti transilvaneni, sustinerea revolutionarilor bulgari si sarbi in lupta lor pentru emancipare nationala, orientarea politico-militara, temporara, spre Rusia, intentii de constituire a unor aliante cu state din zona balcanica, respingerea preocuparilor imperiului de exercitare a controlului pe Dunarea interioara, combaterea instituirii monopolului asupra comertului exterior romanesc, demersurile vizand inlaturarea jurisdictiei consulare s.a.;

- contramasurile adoptate de Turcia fata de Unirea Principatelor, de tentativele ori loviturile de stat din 1864, 1866, 1870, miscarile separatiste din Moldova, aducerea printului strain, extinderea autonomiei, crearea armatei nationale, restructurarea institutionala, dupa model occidental, incheierea de aliante ori tentative in acest sens, baterea monedei nationale, sprijinirea miscarilor de emancipare a bulgarilor, sarbilor si grecilor, incheierea de conventii bilaterale comerciale, de posta, comunicatii si de extradare cu alte state, precum si a Conventiei cu Rusia, declararea independentei de stat etc.;

- reactii de adversitate ale Germaniei, indeosebi sprijinirea interesata, sub diferite pretexte, a Turciei, Austro-Ungariei si Rusiei in satisfacerea unor obiective contrare Romaniei, pentru a-si disimula si consolida interesele in zona, amanarea si conditionarea recunoasterii independentei Romaniei, amenintarea cu interventia militara a Turciei si Austro-Ungariei, pe motivul nerespectarii rezolutiilor Tratatului de la Berlin, cu deosebire a celei privind rascumpararea cailor ferate, construite cu capital german, acceptarea retrocedarii sudului Basarabiei catre Rusia, prin implicarea in negocierile secrete dintre Reichstadt si Budapesta, favorizarea Rusiei si Bulgariei in problema Arab-Tabiei, impunerea schimbarii unor guverne, atragerea Romaniei in coalitii riscante s.a.;

- atitudini contradictorii ori ostile ale Frantei, constand in propunerea facuta de Napoleon al III-lea, in mai multe randuri, Austro-Ungariei privind anexarea Romaniei, amenintarea lui Cuza si Carol cu detronarea si initierea unor actiuni in acest sens, sprijinirea interesata a Austro-Ungariei si Turciei, in detrimentul Romaniei, nerecunoasterea neutralitatii Romaniei in preajma razboiului de independenta, amanarea recunoasterii independentei Romaniei la solicitarea Germaniei, contestarea dreptului Romaniei de a incheia conventii, adoptarea unor atitudini antiromanesti, in special dupa infrangerea din 1870 de catre Germania, agresiuni informationale continue, vizand compromiterea factorilor politici romani in problema revolutionarilor polonezi, bulgari si sarbi ori cu privire la actiunile vizand largirea autonomiei de stat, s.a.

Eminescu era in deplina cunostinta de cauza atunci cand recomanda calcul atent si prudenta in relatiile cu marile puteri, in mod deosebit evitarea recurgerii la politica faptului implinit. Avea in vedere pozitiile dure exprimate anterior fata de surprinderea lor prin acte energice de politica interna si externa. Bismarck, spre exemplu, afectat de manifestarile vizand largirea suveranitatii romanesti ale infaptuitorului Unirii, se exprima astfel:

“Cuza este in mod evident un hot si un conspirator si nu ar trebui sa-l acoperim prin protectia noastra.” 4

La randul sau, consulul general britanic John Green sugera ca Poarta, cu ocazia vizitei lui Cuza la Constantinopol, “sa retina pe acest domn neastamparat si ambitios pe malul Bosforului cand va ajunge acolo”.5

Eminescu cunostea faptul ca printul Napoleon, in 1868, cu ocazia vizitei pe care a intreprins-o in Romania, l-a acuzat din aceleasi considerente pe I.C. Bratianu, reprosandu-i trecutul revolutionar, o pretinsa atitudine rusofila si implicarea in pregatirea unei rascoale balcanice impotriva Turciei:

“Toata lumea stie ca prezidentul Consiliului de Ministri a fost amestecat in conspiratiile contra lui Napoleon al III-lea si multe altele “6

Temerile exprimate de Eminescu in legatura cu amenintarile la adresa securitatii nationale erau resimtite in mediile politice de la Bucuresti: la 1870, Austro-Ungaria convenise cu Turcia ca, in cazul in care Romania declansa lupta pentru independenta si pentru unire, sa permita puterii suzerane ocuparea tarii. In acelasi an, ministrul de Externe austro-ungar, G. Andrassy, i-a comunicat reprezentantului roman la Viena, D.A. Sturdza, faptul ca Rusia, prin intermediul cancelarului rus A. Gorceakov, ameninta Romania cu dezmembrarea si inlaturarea dinastiei in cazul continuarii atitudinii antirusesti.

Evaluand situatia critica existenta, Eminescu reitereaza faptul ca Romania era expusa la doua amenintari majore, externe: “curentul de cotropire politica din partea slavilor” si “cel de cotropire economica din Apus”.

In opinia sa, expansionismul rusesc, pe care il recepta ca fiind conturat in testamentul lui Petru I, avea ca obiectiv de actualitate in zona ajungerea la Marea Adriatica si dobandirea, pe aceasta cale, a puterii maxime in Europa. La baza acestuia s-ar fi aflat un “gol sufletesc”, rezultat al neintrebuintarii, in plan economic, a uriasului potential uman, precum si cultivarea de catre conducatori a sentimentului exagerat al grandorii, dobandite prin cuprinderea geografica si forta. Expansionismul de tip occidental, “curentul de cotropire economica”, il aprecia ca fiind mai periculos, din cauza incapacitatii economice a Romaniei de a-l contracara ori de a-l evita.

In contextul unor dispute sterile intre conservatori si liberali, pe teme de politica agricola Eminescu atrage atentia asupra intereselor germane si austriece de transformare a zonei balcanice in piata de desfacere a produselor proprii si mai ales de exploatare intensa a resurselor locale, prin colonizari.

Reproduce in cuprinsul mai multor editoriale din Timpul extrase din lucrarile unor economisti celebri, precum Friedrich List si Wilhelm Roscher, si articole din presa germana, indeosebi din Berliner Boersen Courier, in scopul sensibilizarii factorilor politici si opiniei publice asupra politicii expansioniste a celor doua imperii, evidentiind motivatiile, masurile preconizate si implicarea guvernelor in acest scop.

Eminescu citeaza pasaje din scrierile de economie politica ale lui W. Roscher, care dezvaluiau masuri de tip colonialist, vizand exploatarea unor “locuri fertile si de tot pustii ale Europei Rasaritene”. Autorul recomanda efectuarea de colonizari “in fosta Polonie, in Ungaria si in acele regiuni ale Turciei, menite de a fi intr-o zi mostenirea Germaniei”, sugerand crearea din timp a conditiilor si garantiilor necesare atragerii celor interesati, in mod deosebit a dreptului de proprietate, libertate personala, comunala, religioasa si de protectie a congenerilor. Ca masura de prevenire a “dezgermanizarii”, trebuia ca populatia autohtona sa nu posede in acelasi grad dezvoltarea politica si sentimentul national.7

Avertizeaza ca Austro-Ungaria recurgea la cele mai diferite practici pentru a-si asigura, in interes propriu, controlul asupra Dunarii si implicit asupra zonei si ca pentru aceasta nu se limita la negocieri secrete cu puterile europene ori la presiuni asupra Turciei si tarilor romane. Invoca cererea adresata Portii de a coloniza Delta cu supusi austrieci, ca urmarind exercitarea unei influente politice preponderente intre Adriatica si Marea Neagra si protejarea intereselor sale comerciale. In context, mentioneaza demersurile initiate prin intermediul unor bancheri din Viena, vizand achizitionarea de terenuri agricole in Dobrogea.

De la: ioanna_dark, la data 2010-02-08 17:29:08alehin...nu mi-ai raspuns la intrebare....tu ai fi preferat o alianta cu rusii?
si uite ca acum , dupa ce mi-ai postat articolul asta ..mai adaug inca una....eminescu ce ar fi preferat?...ca eu nu am reusit sa-mi dau seama...
(daca o sa-mi spui ca ar fi preferat ca romania sa declare razboi atat rusiei cat si austro-ungariei pentru a recupera provinciile pierdute ...o sa cred sincer ca era sifilitic si nebun la cap)....

Uite ca ti-a raspuns Karpov ...sper ca te multumeste raspunsul ..eu ma pregateam sa-ti raspund mai scurt .....

Cum adica nebun la cap???? adica e un fel de ,, bolnav cu nervii capului (un fel de argou e asta ) ar putea cineva sa fie si nebun la C.U.R????

**daca o sa-mi spui ca ar fi preferat ca romania sa declare razboi atat rusiei cat si austro-ungariei pentru a recupera provinciile pierdute ...o sa cred sincer ca era sifilitic si nebun la cap**

se pare ca nu ati inteles bine ce am scris eu aici ...
incercati sa cititi mai multe carti...cititi orice pentru ca lipsa lecturii se simte in cazul vostru...aveti dificultati in a intelegel un text si asta face foarte dificila comunicarea cu cei din jur....

iar daca eminescu dorea amenintarea lui carol I cu detronarea ..da...a fost nebun...nu mai am niciun dubiu...

in rest..nu am inteles mare lucru din ce ati scris (de fapt din ce ati copiat de pe net)....

moneda nationala s-a batut , conventii comerciale si tratate politice chiar s-a incheiat , independenta s-a proclamat si a fost recunoscuta in aproape toata europa....chiar nu inteleg ce mai voia eminescu
si stati linistiti ca guvernarile liberale din epoca moderna au fost unele dintre cele mai prolifice pentru romania....liberalii au facut independenta !!!...iar asta inseamna enorm...



nu pot sa cred ca nu aveti niciun pic de respect pentru liberalii acelor vremuri , care au fost niste genii politice , dar il cinstiti pe eminescu ca om politic.....

pe zi ce trece ma intristez tot mai mult cand vad ca adevaratele valori nu sunt respectate in romania....oamenii valorosi au fost inlocuiti cu niste pseudo-valori (kitschuri) in care oamenii isi gasesc modele....
nu mai aveti niciun pic de respect pentru regele carol I sau I. c. bratianu , dar il cnstiti pe eminescu ca om politic ...nici nu mai stiu cum sa comentez asta... ...sunt fara cuvinte...

da..eminescu e un mare poet....dar eu nu pot respecta politicianul din el ...


sunt curioasa...daca pe regele carol I si pe bratianu ii considerati niste tradatori de tara.....despre regele ferdinand si i.i.c. bratianu ce parere aveti?


Ps:daca tot il considerati pe eminescu asa de patriot...ia spuneti..in razboiul de independenta din 1877 a luptat?

De la: alehin, la data 2010-02-08 19:35:48

De la: ioanna_dark, la data 2010-02-08 17:29:08alehin...nu mi-ai raspuns la intrebare....tu ai fi preferat o alianta cu rusii?
si uite ca acum , dupa ce mi-ai postat articolul asta ..mai adaug inca una....eminescu ce ar fi preferat?...ca eu nu am reusit sa-mi dau seama...
(daca o sa-mi spui ca ar fi preferat ca romania sa declare razboi atat rusiei cat si austro-ungariei pentru a recupera provinciile pierdute ...o sa cred sincer ca era sifilitic si nebun la cap)....

Uite ca ti-a raspuns Karpov ...sper ca te multumeste raspunsul ..eu ma pregateam sa-ti raspund mai scurt .....

Cum adica nebun la cap???? adica e un fel de ,, bolnav cu nervii capului (un fel de argou e asta ) ar putea cineva sa fie si nebun la C.U.R????

expresia exista in limba romana...probabil e un calc dupa limba engleza *off one's head*

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

În 1877 ambii sunt stabiliti la Bucuresti ºi vechea lor amicitie se reia cum se poate vedea în poemul lui M.Eminescu “Gemenii” :
Iatã un fragment ilustrativ:

„O candelã subþire sub bolta cea înaltã
Luminã peste regii cei dacici laolaltã,
Care tãiaþi în marmur cu steme ºi hlamide
Se înºirau în salã sub negrele firide,
Iar colo-n fruntea sãlei e-un tron acoperit
C-un negru val de jale, cãci Sarmis a murit.”



Sã nu uitãm cã în 1881 Eminescu a declarat cã : În România totul trebuie dacizat”, în perioada în care N.Densuºianu începuse sã lucreze la volumul “Dacia preistoricã” lucrare în care alaturi de arheologia materialã, disciplinã istoricã riguroasã, el va întroduce, pentru prima oarã, ºi arheologia spiritualã din multimea de marturii scrise ale antichitatii greco-latine, asociind, probe gãsite la mii de ani sau la mii de kilometri distanþã.
Marele nostru poet naþional Mihai Eminescu a înþeles importanþa istoricã ºi contribuþia inestimabilã a Daciei ºi a regilor ei în evoluþia societãþii noastre.

Numele unei þãri este cartea de vizitã a þãrii respective, este oglinda unicã, prin timp, care-i reflectã, sintetic, imaginea atât în interior, cât ºi pe plan mondial. Când spunem sau când auzim spunându-se numele unei þãri, gândul ne duce la poziþia ei geograficã, la limbã, la istorie, la nivelul de civilizaþie, la oamenii care locuiesc acea unicã þarã.
Numele unei þãri este simbolul distinctiv al acelui teritoriu ºi al locuitorilor lui.
O scurtã incursiune în procesul care, a adus la alegerea cuvântului „România” ca nume al þãrii noastre este foarte utilã pentru a demonstra cã acest nume a fost nu numai neinspirat, dar profund neconcordant cu adevarul istoric. Þara noastrã avea un nume, Dacia, nume cu rezonanþã majorã în lumea anticã, nume cunoscut ºi apreciat pe tot cuprinsul Europei. De ce acest istoric nume a fost schimbat cu un altul, strãin de istoria noastrã ºi care ne aminteºte de momente dureroase ºi umilitoare ale înaintaºilor? De ce nu a primat raþiunea? De ce nu a primat mândria? De ce nu a primat logica?
Vasile Alecsandri a fost, poate, cea mai proeminentã personalitate din timpul Unirii ºi probabil cã ar fi fost ales Domn al Moldovei, dacã nu i-ar fi convins pe toþi cei cinci- zeci de candidaþi sã renunþe ºi sã-l aleagã pe Ioan Cuza, care era colonel, om practic, bun administrator (fost prefect de Galaþi ), aºa încât colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate, în 5 ianuarie 1859, ca Domn al Moldovei ºi, în 24 ianuarie, ºi al Munteniei, tot în unanimitate. Ca atare, A.I.Cuza a devenit Domn al Principatelor Unite. Ale cui Principate Unite? Ale Daciei? Ale României? Ale Moldo-Vlahiei? Numele dat þãrii nu avea... nume! O unire presupune rezultatul combinat a cel puþin douã elemente. În acest caz, cele douã elemente erau þãrile care s-au unit: Moldova ºi Vlahia (Munteania). În noul nume al þãrii noastre nu apãrea, însã, denumirea niciunei þãri componente care formase Unirea. Ca atare, Noi devenisem (cel puþin pentru un timp) Principatele Unite ale... nimãnui!
Normal ºi firesc ar fi fost ca numele noii þãri - formate din unirea a douã principate - sã fie numele strãvechi ºi ilustru al pãmântului strãmoºesc, numele „Dacia”.
ªi, totuºi, se pare cã Alecsandri ºi-a impus punctul de vedere convingându-i (cu ce argumente... nu ºtim) ºi pe Kogãlniceanu ºi grupul acestuia ( pro Dacia) sã accepte noul nume, „Principatele Unite Rumâne”.
Marile puteri europene au interzis atunci foloºirea termenului de „Principatele Unite Rumâne”, pe motiv cã Romania (Imperiul Roman de rãsãrit) de la sudul Bulgariei abia dispãruse. Aºa cã ne-am numit „Principatele Unite ale Moldo-Vlahiei”. Dar de ce nu ale Daciei?!
Se ºtie cã revoluþionarii de la 1848, din ambele principate - în care la loc de frunte erau Bãlcescu ºi Alecsandri - au avut ca obiectiv principal unirea câtorva provincii ale vechii Dacii - Muntenia, Transilvania ºi Moldova - într-un singur stat, cu numele de „Dacia”.
Ideea istoricã de „Dacia” a fost omniprezentã în spiritul revoluþionar de atunci. Cu câþiva ani înainte de revoluþie (1845- 46- 47 ), Nicolae Bãlcescu a scos - împreunã cu August Treboniu Laurian - prima revistã istoricã din þara noastrã, „Magazinul Istoric pentru Dacia”. Mihail Kogãlniceanu, aproximativ în aceeaºi perioadã, a editat revista „Dacia Literarã”, revistã care apare ºi azi la Iaºi.
Vasile Alecsandri, însã, a publicat poeme istorice, cum sunt „Dan, cãpitan de plai”, „Dumbrava roºie” ºi „ Sentinela romanã”, apreciate de rege ºi de oficiali, dar contestate de marele public ºi de marii cãrturari ai vremii.
Nocivitatea gândirii lui Alecsandri este evidentã în versurile poeziei „Sentinela romanã” :
„Din vârful Carpaþilor
Din desimea brazilor
Repezit-am ochii mei
Ca doi vulturi sprintenei
Cu vãzutul ce vãzui
ªi pe cine întâlnii
Vãzui semen de oºtean
De-a împãratului Traian
Maica Romã cea bãtrânã
Mi-a pus arma asta-n mânã
ªi mi-a spus cu glasul ei
Fiule, oºteanule!
Tu din toþi ai mei copii
Cel mai tare-n vitejii
Mergi în Dacia grãbeºte
Pe barbari (adicã pe daci, n.a.) îi risipeºte...
Sosit-am ºi am învins.”
Spre deosebire de oficiali ºi de rege, scriitorii ºi iubitorii de poezie nu au primit cu cãldurã versurile lui Alecsandri.
Alexandru Vlahuþã ºi Barbu ªtefãnescu Delavrancea ºi-au manifestat protestul, mai ales cã Alecsandri a primit un premiu care ar fi trebuit sã-i fie atribuit lui Eminescu (atunci, pe moarte).

Cam în acelaºi timp, poetul George Coºbuc elogia eroismul dacilor în cunoscutul poem: „ Decebal cãtre popor”:
„Viaþa asta-i bun pierdut
Când n-o trãieºti cum ai fi vrut.
ªi-acum ar vrea un neam cãlau
S-arunce jug în gâtul tãu:
E rãu destul cã ne-am nãscut,
.................................................

Din Zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori;
Totuna e dac-ai murit
Flãcãu ori moº îngârbovit,
Dar nu-i totuna Leu sã mori
Ori Câîne-nlãnþuit.
.........................................
ªi-acum, bãrbaþi, un fier ºi-un scut!
E rãu destul cã ne-am nãscut:
Dar cui i-e fricã de rãzboi
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzãtor vândut
Sã iasã dintre noi!”

Lupta eroicã a dacilor ºi personalitatea uluitoare a ultimului rege al naþiunii noastre dacice, Decebal, au fost imortalizate în versuri de adâncã vibraþie patrioticã de cãtre mulþi artiºti contemporani ai cuvântului. Prîntre ei, Marin Sorescu se remarcã prîntr-o liricã de necontestatã originalitate. În remarcabila sa poezie patrioticã „Bãrbaþii”, sunt eternizaþi în versuri-ºimbol mari conducãtori ai þãrii: Mircea cel Bãtrîn, Alexandru cel Bun, dar, peste toþi, ca un rege al regilor, strãluceºte Decebal:
„ Deasupra tuturor, în turla neagrã
Pe norii de otravã
Stã Decebal.”
Metafora „nori de otravã” este o aluzie dureroasã la agresiunea romanã care ne-a cãlcat glia strãbunã. Pentru apãrarea ei, a gliei strãbune, am plãtit un tribut scump de jertfã ºi sânge. În ciuda jertfei supreme, Decebal „stã” neclintit ºi demn „deasupra”, într-un prezent etern, ca o perpetuã aducere-aminte.
Dacã, printr-o minune, am putea înþelege, mãcar parþial, lupta, durerea ºi jertfa strãmoºilor noºtri daci care au fost furaþi, trimiºi în sclavie, zdrobiþi ºi uciºi de cãtre hoarde agresive de nãvãlitori, nu acelaºi lucru putem spune despre recentii diriguitori ai þãrii noastre; pe ei nu-i putem înþelege, pentru cã a slãvi un asupritor ºi, mai mult, a da þãrii tale numele cetãþii de unde au venit nãvãlitorii este un act de umilire, este un act de continuã subestimare a propriului popor.

Un deosebit de senºibil ºi profund poet al patriei noastre adevãrate, Dacia, Pavel Coruþ, evocã - în „Sãmânþa geto-dacã” - nu numai un tablou dureros de realist al înfrângerii dacilor, dar ºi speranþa unui neam milenar care renaºte din „recea carapace dacã” :
“Ploua cu spaimã ºi durere
Peste cetatea mea învinsã,
Cãdeau bãrbaþii în tãcere,
Murea un Zeu cu tâmpla ninsã…
Ardeau strãbunele altare,
Se coborâse Ceru-n bernã,
Treceau oºtirile barbare
Peste cetatea mea eternã.
Stam gol pe vechile altare,
Priveam tãcut oºtiri strãine,
Lovind în trupu-mi de cleºtare,
Fãcându-mi templele ruine.
În recea carapace dacã,
Eram sãmânþa de milenii,
Un bob de jar sortit sã facã
Un foc splendid, la semnul vremii »

Poezia noastrã contemporanã are valori care rãmân înscrise cu mândrie peste decenii ºi secole în analele literaturii.Unul dintre poeþi actuali ai þãrii noastre, Adrian Pãunescu ºterge praful uitãrii ºi al ignorãrii dacilor rostind rãspicat o convingere care îl onoreazã ºi care ne onoreazã deopotrivã pe noi toþi, cei care ºimþim flacãra nestinsã a marilor înaintaºi. „Din nou, dacii liberi” este o poezie- testament care va strãbate veacurile:
Noi n-am avut nevoie
Sã luam adeverinþe
Cã vieþuim acasã,
În patrie la noi,
Am fost ºi vom rãmâne
De-a pururi dacii liberi
ªi iubitori de pace,
ªi vrednici de rãzboi.
........................................
Numiþi ºi Þara noastrã
Cu numele ei dacic
.................................
Aceasta dãm de ºtire,
De sub pamântul nostru,
Urmaºilor în care
Reînviem acum.”

Eminescu, alaturi de poeziile care i-au dat locul de frunte în literatura noastra, a avut o vastã activitate de ganditor ºi ziarist.Mi-am îndreptat atentia asupra întregii lui activitati, întrucat are legatura cu ideea nationala ºi l-am studiat pe Eminescu îndragostitul de neam ºi tarã, evocatorul trecutului maret, optimistul care traseazã caile pe care neamul trebuie sã tindã spre a deveni un factor de ordine ºi de civilizatie la gurile Dunarii, dar ºi pe criticul neîndurator care a scos în evidentã tarele vietii noastre politice ºi sociale ºi a biciuit tot ce i se parea primejdios pentru viata natiunii.
Reactualizarea ideologiei lui Eminescu a dat nastere la reactii puternice ºi azi.
Unii l-au socotit pe Eminescu prea putin nationalist, alþii - prea mult obsedat de ideea nationalã. Pe vremea studiilor la Viena i se aruncã acuzaþia de cosmopolit ºi vandut strãinilor, la una din adunãrile Societãþii România Junã, chiar ºi Hasdeu, în articolul sau din Columna lui Traian (23 august 1871), îl socoate pe Eminescu cosmopolit. Ceea ce-i mai interesant e cã dupã moartea lui, deºi era usor sã i se cunoascã activitatea ziaristicã întru apãrarea cauzei naþionale a Românilor din Ardeal, din Bucovina, din îndepãrtata Macedonie, deºi la îndemana oricui era Scrisoarea a lll-a ori Doina, lui Eminescu încã i se mai aduce acuzatia de-a fi fost prea putin nationalist.

Societatea „Reinvierea Daciei” (Dacia Revival ), membrii acesteia din toate colþurile lumii, nu înþeleg de ce oficialitãþile române continuã sã îi ignore pe dacii care au luptat ºi s-au sacrificat pentru apãrarea Þãrii, dar, în acelaºi timp, continuã sã ridice osanale romanilor cuceritori care nu au fost pentru noi decât niºte agresori, niºte cotropitori. „Ceva este azi putred în... Dacia”, am putea spune ºi noi parafrazând un celebru personaj „danez”dintr-o la fel de celebrã piesã de teatru.

ªi totuºi, la doi ani dupã revoluþie, s-a propus în Parlament schimbarea numelui Republica Socialistã Românã în Dacia. S-a ridicat însã o persoanã total neînspiratã ºi i-a mustrat pe parlamentari : ”Cum sã-i dãm numele þãrii noastre ca al maºinii lui Ceauºescu?” Cu o astfel de întrebare (chiar retoricã) nu vom ajunge nicãieri niciodatã.
Avem nevoie de oameni care sã aibã curajul sã spunã adevãrul ºi care sã trezeascã din amorþire mândria oamenilor, fiindcã de adevãr nu trebuie sã ne fie fricã.
Noi suntem urmaºii dacilor ºi, de aceea, þara noastrã – în sufletul nostru – a fost, este ºi va fi DACIA.

Eminescu îmbraþiºeazã cu dragoste trecutul strãmoºesc, evocã figurile mareþe neamului, împrejurãrile de viaþã, se lasã biruit de contemplarea
ruinelor ramase mãrturie:
”Mai stã-nrãdãcinatã-n munþi de piatrã,
Cu murii de granit, cu turnuri gote,
Cetatea-mi veche Sarmisegetuza?"

Dacã în tinerete Eminescu e mandru de originea noastrã latinã, vorbind totodatã cu deosebitã dragoste de eroicul popor dac, în ultimii ani, 1881, declarã cã “În România totul trebuie dacizat!”. Poporul dac formeazã subiectul câtorva opere literare ale lui Eminescu rãmase neterminate. Într-o poezie numai schiþatã, el vorbeste de glorioasa rezistenþã ºi moarte a lui Decebal ºi a tovarãºilor lui; în alte poezii neterminate se vorbeºte, de asemenea, de eroismul Dacilor, într-un manuscris se afla planul unui poem în patru cânturi intitulat "Decebal".
În Daci el vede un popor plin de noblete, de iubire de patrie ºi de libertate: „Era un popor brav acela, care-a impus tribut Romei. Era un popor nobil acela, a carui cãdere te împle de lacrimi, iar nu de dispreþ, ºi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleþe, de amor de patrie ºi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n'a fost ºi nu va fi ruºine niciodatã".
Personal cred azi ca a fi Dac nu este o calitate, ci un dat.
Nu alegem sã fim daci, ci ne naºtem daci.
Pentru cine este familiar cu ideologia ºi psihologia manipulãrii maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus ºi scris în repetate rânduri : „Pentru lichidarea unui popor (sã spunem a celui dac), se începe prin a-i altera, a-i ºterge memoria: îi distrugi cultura, cãrþile, religia, istoria ºi apoi vine altcineva care îi va scrie alte cãrþi, îi va da altã religie, altã culturã, îi va inventa o altã istorie (de origîne latinã ori slavã -vezi 1944- , dupã momentul politic). Între timp, poporul începe sã uite ceea ce este sau ceea ce a fost iar cei din jur vor uita ºi mai repede: limba nu va mai fi decât un ºimplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturalã. Noile forme istorice vor aduce elemente ºi simboluri noi de adoraþie, care le vor îndepãrta pe cele originare. Din vechiul start spiritual vor rãmâne undeva, la un etaj înferior al cunoaºterii, numai câteva cuvînte, expreºii, tradiþii, impreºii, fragmente, nume de localitãþi, munþi ºi ape, fãrã un înþeles aparent. Formele vechi care, cândva, au ocupat valenþa transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componenþa ºi funcþiile «noului popor». Oare chiar aºa s-a întâmplat cu noi în ultimii 150 ani ?”.
Când, nu de mult, nemþii se conºiderau un popor pur, arian, refuzând sã-ºi accepte originea aºa cum era ea, noi toþi i-am condamnat; ºi am avut dreptate. Când un grup de „neinspiraþi” ne-au schimbat istoria, fluturându-ne în faþã una mai „nobilã” decât cea adevãratã, dacicã, mulþi dintre noi s-au grãbit s-o accepte „cu mândrie” dar cu iresponsabilitate faþã de poporul, naþiunea noastrã. Lupta noastrã prezentã cu aceºti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciunã repetatã a devenit un adevãr aproape de nezdruncinat.
Alexandru Humbold ne spune: „maturitatea unui popor se manifestã în momentul când îºi acceptã istoria aºa cum este ea, bunã ori rea”.
Astãzi, dupã ieºirea de sub dictatura bicefalã ceauºeascã, þara noastrã, poporul nostru, naþiunea noastrã suferã procesul redobândirii conºtiinþei naþionale, atât în interior cât ºi în exterior, în cadrul integrãrii europene.
În lupta noastrã pentru adevãrata istorie a poporului nostru, trebuie sã desfiinþãm zeflemeaua lichelei istorice cât ºi scepticismul invalizilor întelectuali, a amatorilor de diverºiune în viaþa culturalã, ºi sã promovãm adevãrul aºa cum este el, bun sau rãu.
ªtim cu toþii cã este foarte greu sã schimbi o pãrere falsã, fiindcã e înrãdãcinatã de secole prin manualele ºcolare, prin tomuri de istorie, cãrþi, articole, studii de aºa-zisã „romanisticã”, intervenþii la radio ºi la televiziune.
Bucuria de a descoperi o magistralã istorie daco-getã a strãmoºilor noºtri precum ºi dorinþa fireascã de a face cunoscutã aceastã istorie m-au determinat sã infiinþez, în anul 1999, Societatea „DACIA REVIVAL” („Reînvierea Daciei”), cu sediul în New York. Societatea îºi propune sã aprofundeze studiile privînd istoria veche a Daciei.
Un public tot mai larg apreciazã eforturile noastre de a repune adevãrul dacic pe masa diversificatã - ºi uneori eronatã - a istoriei omenirii.
În concluzie, a-þi iubi naþiunea cãreia îi aparþii este ceva natural: este o onoare ºi o datorie.



Adendum politic

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare ºi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformatã ºi manevratã de toate regimurile politice care s-au succedat în România

Cea mai însemnatã parte a activitaþii sale a fost dedicatã gazetãriei ºi politicii. Din 1876 devine ziarist profeºionist - ocupaþia sa principalã panã la sfarºitul vietii. Debuteazã la Curierul de Iaºi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor ºef ºi redactor pe politicã panã în1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptã ºi este întrodus cu forþa într-un ospiciu. Poliþia, sub comanda Puterii de stat, îl transformã astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deþinuti politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist cãruia i se pune caluº în gurã în aceastã manierã durã.


Mihai Eminescu a fost un geniu, cu o imensã ºi cutremurãtoare capacitate de a vedea, în profunzime lumea, existenþa ºi fenomene sociale, politice ºi economice ale vremii sale.
M-am întrebat de ce oare el, Eminescu, nu a scris o singurã poezie referitoare la Rãzbiul de Independenþã, atunci în 1877- 1878, ceva asemãnãtor lui V.Alecsandri....

Pentru cã a înþeles cã în 1877, am fãcut o mare greºealã: am intrat în rãzboi de partea ruºilor când armata acestora era învinsã peste Dunãre, am avut cheltuieli ºi pierderi de rãzboi enorme, contribuþia esenþialã la aceastã victoria au dat-o þãranii români, talpa de jos a þãrii, cu un numãr imens de morþi... peste 100.000 Nu au dat-o nici ruºii, nici politicienii români, sau clasa de sus, superpusã, profund coruptã, lipsitã de valoare, (ca ºi astãzi) ºi imoralã, cum o numea Eminescu.
Pentru ce s-au jertfit atunci aceºti tineri români în Rãzboiul pentru Independenþã ? Ca Basarabia sã rãmânã în continuare la ruºi, iar pe aceºtia sã nu-i mai putem scoate din þarã? Acesta a fost câºtigul tinerilor care ºi-au dat viaþa pentru Independenþa þãrii. Da, dupã acest Rãzboi ne-am reluat, ne-am adus la pãmântul mamã al Þãrii Dobrogea, care ºi aºa, prin prãbuºirea Imperiului Otoman în deceniile urmãtoare ar fi revenit acasã.
Dar ce ar fi trebuit sã facem?
Ar fi trebuit sã ne fi aliat cu turcii împotriva ruºilor ca sã ne fi câºtigat Basarabia, cu condiþia ca dupã rãzboi turcii, sã ne redea Independenþa ºi Dobrogea. Acesta ar fi fost un exemplu de geniu politic !
Sau dupã ce Carol I a primit celebra telegramã, de la Ducele Nicolae, prin care acesta îi cerea ajutor, cãci altfel armata ruseascã ar fi fost zdrobitã, sã nu ne fi grãbit, neinspirat, sã le sãrim în ajutorul ruºilor, ci sã le fi pus condiþia, ne daþi înapoi Basarabia sãrim în ajutorul vostru ºi vã salvãm, nu ne daþi Basarabie nu sãrim în ajutorul vostru, ba chiar ne aliem cu turcii.
Dupã Congresul de la Berlin din 1878, când Basarabia a fost oferitã pe tavã Rusiei, revolta lui Eminescu, acest genial patriot, atinge paroxismul. Agenþii Ohranei þariste îºi intensificã urmãrirea lui, dupã cum aratã arhivele de la Sankt-Petersburg.
Germania dorea sã atragã Regatul Român prin intermediul Vienei. Rusia avea interese opuse în regiune. În 1883, Alexandru de Battenberg, principele Bulgariei, este înlãturat, iar Stambulov a propus încoronarea lui Carol I pe tronul de la Sofia. Viena dorea acelaºi lucru, pentru îndepãrtarea Bucureºtiului de Transilvania. Rusia proiecta un nou regat, alcãtuit din Bulgaria, Rumelia, Macedonia ºi Dobrogea.
Cancelarul Otto von Bismarck l-a primit în audienþã pe ambasadorul Petre Carp ºi i-a spus cã Regatul Român trebuie sã priveascã spre Orient ºi sã lase Transilvania în pace. Carp a fãcut o excelentã prezentare în faþa cancelarului Bismarck, pe care îl informeazã cu privire la rãpirea Basarabiei, a judeþelor Cahul, Ismail ºi Bolgrad, despre ortodoxie ºi despre strategiile de deznaþionalizare a românilor, aplicate de ruºi, cu mult mai periculoase decât politica de maghiarizare.
Eminescu a intuit perfect marile jocuri geopolitice ale vremii.
El duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, criticã aspru Parlamentul pentru înstrãinarea Basarabiei, este intransigent atât fatã de politica de opresiune þaristã (,,o adâncã barbarie“) cât ºi faþã de cea a Imperiului Austro-Ungar
În 1882, Eminescu participã la fondarea unei organizaþii cu caracter conspirativ, înscrisã de faþadã ca ,,Societatea Carpaþii“
Consideratã subversivã de serviciile secrete vieneze, organizaþia din care facea parte Eminescu este atent supravegheatã.
,,Societatea Carpaþii“ era un adevarat partid secret de rezervã, cu zeci de mii de membri, care milita pe faþã pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar ºi re-alipirea la Þarã
Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a facut propunerea de a se încredinþa studenþilor transilvaneni de naþionalitate româna sarcina, pe timpul vacanþei lor în patrie, sã contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari“. Domnul Sacanurea, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora românii de acolo îi asteaptã cu braþele deschise pe fraþii lor“. (Arhivele St. Buc., Colecþia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof – und Staatsarchiv Wien, Înformationsburo, I.B.- Akten, K.159)
O notã informativa a baronului von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, denunþa articolul lui Eminescu din „Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului în România. În 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor româneºti în Transilvania ºi îl ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate.
Sã nu uitãm cã la sãrbãtorile nationaliste de la Iasi, de la începutul lui iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Stefan cel Mare si când Eminescu, perfect sãnãtos, a citit la Junimea poemul sãu, Doina au iritat puterile centrale. Alãturi de Eminescu s-a aflat si Petre Grãdisteanu, care a avut un discurs la fel de înflãcãrat ºi patriotic.
Dacã anul1883 era un an al noilor proiecte de alianþe europene pentru politicienii ºi casa regalã românã, nu era ºi pentru Eminescu. El prezinta politica de maghiarizare a numelor româneºti din Transilvania ºi îl critica vehement pe Carol I pentru lipsa de implicare. Tot ce scria era însã urmãrit atent la Palatul Regal.
Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantã pentru istoria ºi politica României nu doar datoritã arestãrii lui Eminescu. Exact în aceastã zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramã lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul, în timp ce Rusia cerea, de asemenea, satisfacþii.
Regele ºi regina Elisabeta, primul-ministru Ion C. Brãtianu, Petre Carp ºi Titu Maiorescu pleacã în Germania sã potoleascã spiritele. D. A. Sturza, ministrul afacerilor externe, ministrul C. Stãtescu ºi Petre Grãdiºteanu se duc la Viena. Aici, Grãdiºteanu îºi cere scuze personal pentru cã a organizat la Iaºi dezvelirea statuii lui ªtefan cel Mare, unde s-a citit “Doina” lui Eminescu. Tot ce se fãcea aici se ºtia în cele trei capitale de imperii. Aºa cã trebuiau “potoliþi” naþionaliºtii. Începe arestarea ziariºtilor, iar lui Eminescu i s-a pregãtit casa de nebuni. Ziarul “L’Independence Roumaine” este închis, iar redactorul ºef Emil Galli este expulzat din þarã. Societatea “Carpaþii” a fost desfiinþatã. Grigore Ventura, alias Ricã Venturiano, Simþion, Chibici, Ocãºeanu ºi Siderescu – toþi îl vor trãda pe Eminescu în dezastrul lui, îi vor pune ºi cãmaºa de forþã..... ca prieteni

Dar cum îºi justificã lumea politicã de atunci, în frunte cu Maiorescu acþiunea lor? Foarte simplu: Sotia lui Slavici, doamna Szoke, trimite lui Maiorescu un bilet cu urmãtoarea rugãminte: “Domnul Eminescu a înnebunit. Vã rog faceti ceva sã ne scapãm de el”.
Ca urmare la 28 iunie 1883 M. Eminescu, fãrã nici o verificare prealabilã a spuselor cucoanei sus amintite, este luat pe sus de poliþie ºi bãgat cu forþa la ospiciu. Sunt încãlcate deºigur toate normele legale ºi ale logicei elementare, i se însceneazã unul dintre cele mai murdare procese de defãimare ºi lichidare civilã, la care au participat inclusiv ,,apropiaþi“ interesaþi prin diferite mijloace.
Alexandru Macedonski în numãrul din luna august al revistei Literatorul, publicã o epigramã despre boala lui Eminescu.
Un X... pretins poet - acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum...
L-as plânge dacã-n balamuc
Destinul sãu n-ar fi mai bun
Cãci pânã ieri a fost nãuc
Si azi nu e decât nebun.
Au urmat, manifestatii publice cu torþe ºi gemuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele, oprobiul public a atras multã lume în aceste evenimente.
Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpaþii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucureºti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea ºi înternarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii ºi percheziþii ale sediului „Societatii Carpaþii“ au fost devastate sediile unor societaþi naþionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagrã a Vienei ºi au fost intentate procese ardelenilor. Exact în aceastã zi trebuia de fapt sã se semneze Tratatul secret de alianþã dintre Romania ºi Tripla Alianþã, formatã din Austro-Ungaria, Germania ºi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând, ceea ce excludea revendicarea Ardealului.
Ce urmeaza în anii urmãtori este un cosmar - bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberatã ºi va duce la moartea sa. Poliþia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele ºi toate documentele - cicã sã nu fie distruse - depunându-le la Academie dupã ani buni. Eminescu nu ºi-a mai vãzut niciodatã corespondenþa, cãrþile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scapãt nedistruse de Maiorescu sunt însemnãri derutante, care aratã nivelul la care era hotãrât sã acþioneze Eminescu ca lider al „Societaþii Carpaþii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecinþelor unei alianþe a Casei Regale din România cu lumea germanã, proiecte cu adevãrat ,,subverºive“, mergând pânã la o rãsturnare a lui Carol I.
Se lanseazã zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romanticã, se inventeazã povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bãtut în cap cu franghia udã, i se fac bãi reci în plinã iarnã, este umilit ºi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sã scrie, se resemneazã cu situaþia sa de condamnat politic ºi îºi asumã destinul - nu fãrã însã a lupta pânã în ultima clipa. În 1888, Veronica Micle reuºeºte sã îl aducã pe Eminescu la Bucureºti, unde urmeazã o colaborare anonimã la câteva ziare ºi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemicã ce va zgudui guvernul, rupând o coaliþie destul de fragilã, de altfel, a conservatorilor (care luaserã, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se aflã, însã, cã autorul articolului în chestiune este „bietul Eminescu“. ªi tot atât de repede acesta este cãutat, gãsit ºi înternat din nou la balamuc, în martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politicã pusã la index.
Pentru curiozitatea noastrã ºtiinºificã sã vedem care sunt urmãrile otrãvirii cu mercur asupra unei persoane anterior normale; toxicitatea data de mercur se manifesta la oameni printr-un tremur al extremitaþilor, într-un fel asemãnator celui etilic, inflamarea ginsiilor ºi salivaþia abundenta, ºi simptome psihiatrice: schimbãri de personalitate, anxietate, iritabilitate, excitabilitate, ertism, pierderea memoriei, slabiciune, obosealã ºi ameteli datorita afectãrii sistemului nervos central ºi periferic.
Mai apar parestezii, afectarea câmpului vizual, surzenie cât ºi un mers specific, ataxic.
Dacã vedem cum este descris Eminescu în ultimii lui ani de viaþã înþelegem cã efectul toxic al mercurului îl afectase. Regele Carol I, Maiorescu ºi toþi duºmani lui învinseserã; otrãvirea cu mercur a marelui nostru om politic, poet ºi ziarist a reuºit. Duºmanii naþiunii noastre nu mai aveau de ce sã se teamã.
Ca o parantezã, va pot spune cã ºi cavitãþile dentare umplute cu mercur pot da fenomene de intoxicare...dar atunci când i se toarnã cuiva mercur pe gât sub scuza perversã cã-l tratezi de sifilis?

Defaimarea sa nu a încetat nici astãzi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continuã ºi azi. I se fac rechizitorii ºi procese de intenþie ºi este denigrat de anti-români. Sã vedem numai unul dintre cei care are ce are cu M.Eminescu, el, H. R. PATAPIEVICI fiind preºedintele Institutului Cultural Român!!!!!1
“Românii nu pot alcãtui un popor pentru cã valoreazã cât o turmã: dupã gramadã, la semnul fierului roºu ...” “.... feþe patibulare ... maxilare încrancenate... ... guri vulgare .... trãsaturi rudimentare .... o vorbire agramatã ºi bolovanoasã ... “
Din volumul sau “Politice” publicat la Humanitas în 1996
ªi la ce surprize sã ne mai asteptam din partea patibularului Patapievici care scrie: “Româna este o limbã în care trebuie sã încetãm sã mai vorbim” ? Dupa el “Eminescu este cadavrul nostru din debara.” !! ( Din civicmedia.ro Jan 15, 2007 Adevarul despre Eminescu)
Revoluþia sociologicã din învãþãmântul superior care a avut loc dupã 1990 a adus azi la putere în România „studioºi” care fac alergie la auzul cuvântului naþie - naþionalism ºi sunt gata sã punã mâna pe constituþie ºi s-o aplice aºa cum vor ei, când aud cuvintele : Dacia, tradiþie, patriotism; aºa cã Eminescu nu mai poate exista în aceastã Tarã „a dânºilor”. Din punct de vedere politic, azi, pentru „adevaraþii intelectuali români” Eminescu pare a fi irecuperabil.
Pentru ei, Eminescu nu ne mai poate apãrea decât ca exasperant de învechit. Or, se ºtie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinþa „eºti învechit”. Iar cultura românã din ultimii ani, în lupta pentru întegrare euro-atlanticã, nu se doreºte decât sã se scape de tot ce este „învechit”. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura românã de azi doresc sã-ºi facã un nume bine vãzut în afarã, Eminescu joacã rolul cadavrului din debara. (H.-R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale în Flacãra, nr. 1-2, 2002, p.86)
ªi totuºi pentru noi, cei ce nu vrem sã facem parte din categoria favorizatã a „intelectualilor români” de azi, crezul ºi, implicit, îndemnul lui Eminescu rãmâne, peste timp, ca un memento sculptat în cuvinte nemuritoare a cãror semnificaþie este la fel de actualã acum, aºa cum a fost în secolul trecut: „În România totul trebuie dacizat”.

Unul din cele mai dure adevaruri am aflat pe acest topic. De fapt mai multe.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Inseamna ca stia biata mea profa de latina din liceu care tocmai iesise de la nebuni, stia ea de ce se ruga la portretul lui Eminescu

De la: mytcor, la data 2010-02-07 18:14:40

De la: Petrache_Lupu, la data 2010-02-07 17:08:22Ah! Domnul EMINOVICI SFÂNT ? Sfinții sunt fabricați pe bandã În acest caz ce bazã are biserica dacã omul hotãrește ca un curvar bolnav sã devinã sfânt.

bãi boule,eºti prost de pici grãmadã; Eminescu curvar ºi bolnnav-spui tu- bãi tembelule, ridicã-te-n picioare ºi scoate-þi plãria de pe cap atunci când o sã mai îndrãzeºti sã vorbeºti despre Mihai Eminescu !...

Ai înþeles bãi maglavit ?...


.N-are Eminescu nevoie sã-l sfinþiþi voi bãi micimanilor, 'þeles ?...

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

Ce aveti dom'le cu omul de vreti sa il puneti langa personaje dubioase ca Stefan cel Mare sau Constantin cel Mare ? V-a suparat cu ceva ?...

De la: Fantoma_din__Zanzibar, la data 2011-10-30 11:13:19Ce aveti dom'le cu omul de vreti sa il puneti langa personaje dubioase ca Stefan cel Mare sau Constantin cel Mare ? V-a suparat cu ceva ?...

Interesant ca acest topic s-a adus dupa mai bine de un an de uitare.
Asa e! Nu va fi "pus" langa ceilalti sfinti pentru ca nu a "savarsit" aceleasi tipuri de pacate. E prea sus ca sa se amestece... trebuiesc alte criterii...

Virtutea nu consta in abtinerea de la viciu ci in neravnirea lui. Galina

Fiindca ce a spus Alehin, acolo, despre Eminescu, cu date, e prea bulversant, sa mai incapa comentarii.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.