Basescu

Un președinte promotor și garant al statului de drept



Tema independenþei justiþiei ne diferenþiazã astãzi de stânga politicã. În vreme ce
stânga doar afirmã acest principiu, parlamentarii sãi votând în mod constant ºi necondiþionat
pentru menþinerea imunitãþii celor urmãriþi penal, dreapta se poziþioneazã în mod clar în
sensul susþinerii demersurilor justiþiei. Statul de drept nu este o noþiune abstractã, ci una cât
se poate de concretã. Ataºamentul faþã de statul de drept trebuie scos din sfera declaraþiilor
politice ºi probat prin acþiuni concrete, printr-un anumit tip de comportament în raport cu
instituþiile statului.


Din perspectiva raportãrii de facto la statul de drept, scena politicã poate fi descrisã
astfel:
pe de-o parte, cei care respectã principiile acestuia, cu o atenþie specialã asupra
independenþei justiþiei, pe de alta, cei care doar mimeazã respectul pentru justiþie, cu care însã
încearcã sã interfereze politic, inclusiv prin promovarea de mãsuri legislative. De fapt, aceastã
polarizare se suprapune peste cea fundamentalã dreapta – stânga.

Tema statului de drept, înþelegând prin aceasta apãrarea statului de drept, este ºi va fi
în continuare clar asumatã de dreapta. Acesta este instrumentul prin care ne putem opune
“baronizãrii” ºi feudalizãrii României pe care le oferã stânga în acest moment.


Principalele obiective ale programului meu, la acest capitol, sunt:

Egalitate în fața legii.

Justiția și statul în general trebuie sã trateze imparțial și fãrã nicio diferențã pe orice
cetãțean român sau european. Românii nu trebuie sã mai perceapã cã, indiferent de cine vine
la putere, existã oameni deasupra legii care se bucurã de toate privilegiile. Este meritul
justiției de a fi dovedit cã lucrurile pot sta și altfel și consider misiunea mea principalã aceea
de a ocroti și sprijini acest demers, precum și de a încuraja și celelalte instituții ale statului sã
se angajeze activ și sã coopereze pentru atingerea acestui scop. Președintele trebuie sã fie nu
doar garantul, ci și primul promotor al statului de drept.


Eradicarea corupției ca obstacol în calea competiției libere și a promovãrii bazate pe meritocrație.


Corupția și birocrația menitã a întreține corupția sunt factorii principali de descurajare
a investițiilor strãine și a inițiativei și inovației românești. Vreau sã ajungem sã putem spune
cã în România au succes cei care muncesc sau inoveazã, nu cei care cunosc „pe cine trebuie” în
administrație sau oferã diverse foloase necuvenite. Numai reducând corupția și eliminând
crima organizatã, România poate recupera decalajul de dezvoltare fațã de primele 6 state
europene.


Recâștigarea încrederii partenerilor europeni în capacitatea României de a
proteja spațiul comun european de intrãri ilicite de orice fel, cu consecința admiterii
noastre în spațiul Schengen.
Este esențial sã luptãm contra curentului actual european, de restrângere a libertãții de
mișcare în spațiul comun european. Am ratat oportunitãți și conjuncturi importante când
integrarea în spațiul Schengen ar fi fost mai ușoarã, dar chiar și în ceasul al doisprezecelea
trebuie sã apãrãm ideea de frontiere comune și sã convingem cã România poate fi un paznic
de încredere al graniței europene de est.
Punerea în practicã a tuturor angajamentelor internaționale ale României în
materie de stat de drept, în spiritul și litera lor.
Aceste angajamente le punem în practicã nu pentru cã ne forțeazã cineva, ci pentru cã
demnitatea ne cere sã ne respectãm cuvântul dat. Un stat care nu își pune în practicã propriile
legi și angajamente derivate din acorduri internaționale nu este respectat de nimeni, nici de
cetãțenii sãi, nici de partenerii strãini. România are angajamente asumate prin Tratatul de
aderare la Uniunea Europeanã și numeroase convenții internaționale și voi veghea la
respectarea lor.
Construcția unui stat în care legea sã nu fie în avantajul unor grupuri de interese,
ci sã fie legitimã, unanim aplicatã și respectatã.
Trebuie sã depãșim acea situație din perioada comunismului în care legi proaste sau
discriminatorii erau suportabile doar pentru cã le ocoleam cu toții. Misiunea mea ca
președinte, cel care promulgã legile, este sã mã asigur cã ele sunt imparțiale, oportune și în
avantajul oamenilor. Trebuie sã fie documentate temeinic, inclusiv financiar și sã fie adoptate
printr-un proces transparent în care toți cei interesați sã își poatã spune cuvântul. Trebuie sã
avem reguli stricte asupra cheltuirii banului public și un plan pe 10 ani de alocare a fondurilor
care sã facã imposibile alocãrile clientelare din bugetul statului.

Acțiunile mai importante prin care voi atinge aceste obiective sunt:

Voi încuraja dezvoltarea capacitãții procurorilor Direcției Naționale Anticorupție
și îmbunãtãțirea performanței la nivel local, în paralel cu cea foarte bunã de la nivel
național. DNA a fost o instituție foarte performantã în ultimii ani, fapt reflectat și de opinia
publicã în ultimul Eurobarometru pe tema corupției publicat de Comisia Europeanã în anul
2013 și meritã tot sprijinul pentru consolidarea și extinderea sa.

Acest lucru va contribui cu certitudine și la reducerea percepției cã investigațiile nu sunt întotdeauna imparțiale politic.

Voi susține îmbunãtãțirea capacitãții Agenției Naționale de Integritate care are un rol
vital în prevenirea faptelor de corupție. Din poziția de Președinte al României, voi sprijini elaborarea unui Cod al Incompatibilitãților și Conflictelor de Interese, care sã unifice legislația
disparatã în materie.

Ca Președinte al României, voi milita pentru ca toate organismele statului implicate în
combaterea corupției și a crimei organizate, cele care fac parte din sistemul judiciar, servicii de
informații sau aflate în subordinea Ministerului de Interne sã fie finanțate corespunzãtor și sã
fie libere de orice intervenție partizanã.

Voi pleda pentru crearea, la nivelul Președinției, a unei platforme permanente de dialog
și cooperare între toate partidele politice reprezentative, societatea civilã și instituțiile statului
pe tema corupției. Cetãțenii trebuie sã fie implicați în implementarea strategiei naționale
anticorupție (SNA) și, implicit, a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției.

Ca Președinte al României, voi urmãri proactiv ca și celelalte angajamente ale României
care au un impact asupra bunei guvernãri, de exemplu transparența finanțãrii politice, a
cheltuielilor statului și oferirea de servicii electronice pentru cetãțeni prin platforma OGP
(Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisã) sã fie puse în practicã.

Chiar dacã guvernul estecel responsabil direct de implementarea acestor politici și angajamente, președintele va urmãri și informa publicul permanent asupra stadiului realizãrii acestor obiective.
Președinția României va da un exemplu celorlalte instituții ale statului printr-o organizare administrativã care va scoate în evidențã selectarea personalului pe criterii de competențe profesionale, stimularea performanței, managementul profesionist al resurselor
umane.

Ca Președinte al României, voi milita pentru descentralizarea fiscalã, pentru a pune
capãt presiunii necuvenite la care autoritãțile locale sunt adesea supuse de cãtre guvernul
central. Structurile de control vor trebui însã și ele adaptate descentralizãrii și regionalizãrii
inerente europenizãrii noastre, astfel încât și la nivel regional sau local sã existe un control
adecvat al corupției, unul în care cetãțenii sã aibã un rol direct și mult mai mare asupra
prioritãților și calitãții cheltuirii fondurilor publice. Ca mediator între cetãțeni și stat,
președintele poate iniția, stimula și coordona un dialog politic pe aceste teme.

Președintele României are un rol important în filtrarea legislativã prin promulgarea
actelor legislative și dreptul de a sesiza Curtea Constituționalã dacã legalitatea și
constituționalitatea acestor acte este pusã la îndoialã. Ca Președinte al României, voi uza în
mod activ, cu echilibru și discernãmânt de acest drept, recurgând însã la un dialog permanent
cu Guvernul, partidele parlamentare și societatea civilã, pentru a preveni refuzul promulgãrii
unor legi care nu corespund Constituției, statului de drept, interesului național sau
obiectivelor de dezvoltare a României.

Ca Președinte al României, îmi voi asuma, de asemenea, filtrarea, pe criterii de
profesionalism, integritate și în cel mai transparent mod posibil, a numirilor în toate pozițiile
oficiale ale statului unde Constituția oferã astfel de atribuții președintelui.


Ca Președinte al României, voi promova numirea acelor magistrați care au trecut
printr-un proces de selecție deschis și bazat pe rezultate profesionale certe și voi încuraja
Consiliul Superior al Magistraturii sã organizeze un asemenea proces pentru orice selecție.

Ca Președinte al României, voi folosi dreptul de grațiere doar acolo unde eroarea
judiciarã este probatã sau Guvernul recomandã situații sociale ieșite din comun. Nu sunt în
favoarea unor legi ale amnistiei care sã includã infracțiunile de corupție și conexe. Sunt
necesari încã mulți ani de consolidare a capacitãții de apãrare a statului de drept înainte de a
câștiga bãtãlia cu corupția, iar în acest proces grațierea celor condamnați nu ar servi cauzei, ci
dimpotrivã.

Nu voi grația persoane condamnate pentru infracțiunea de corupție.

....

Las electoratul sa ma aleaga. Nu imi cumpar voturile! Nici nu le negociez!

''Dacã ar trebui sã scriu o carte de moralã, primele 99 de pagini le-aº lãsa goale ºi pe a o suta aº scrie: "Existã o singurã datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

De la: 9am_4546, la data 2014-11-09 19:24:00
Minciuna, in 21 decembrie 1989 nu sa manifestat in fata tvr.,manifestatiile impotriva regimului comunist,mafiot si dictatorial au avut loc intre piata Romana si Universitate.Psihopatii antibasisti mint cu nerusinare ptr.ai manipula pe Romani si-ai convinge sa legitimeze mafia psdista punind stampila la reprezentantul mafiei.
Ponta-i uneste pe Romani in doua tabere: basisti ( cei ce doresc un stat modern si fara hoti) si antibasisti ( mafiotii si prostii care au votat impotriva intereselor legitime ale lor )
CITA TICALOSIE ?

te-nseli ! in seara balconului, cind a inceput sa se traga asupra lui , si-n palatul regal, dar si-n biblioteca centrala, la sala radio, pe str. Nuferilor s-a TRAS ! s-a tras si la Tv si in noaptea de 22 spre 23 s-a tras cu gloante cu capul crestat si s-a murit cu virf si indesat ....deci, NU NUMAI la Romana si in pta Universitatii !

P>S
scumpa : cind mai spui ca basistii vor un stat modern si fara hoti, te gindesti la T. Basescu si la familia lui penala, ca sa stiu ce sa fac ?

De la: ioi_Haakon_oio, la data 2014-11-10 13:29:14Un președinte promotor și garant al statului de drept



Tema independenþei justiþiei ne diferenþiazã astãzi de stânga politicã. În vreme ce
stânga doar afirmã acest principiu, parlamentarii sãi votând în mod constant ºi necondiþionat
pentru menþinerea imunitãþii celor urmãriþi penal, dreapta se poziþioneazã în mod clar în
sensul susþinerii demersurilor justiþiei. Statul de drept nu este o noþiune abstractã, ci una cât
se poate de concretã. Ataºamentul faþã de statul de drept trebuie scos din sfera declaraþiilor
politice ºi probat prin acþiuni concrete, printr-un anumit tip de comportament în raport cu
instituþiile statului.


Din perspectiva raportãrii de facto la statul de drept, scena politicã poate fi descrisã
astfel:
pe de-o parte, cei care respectã principiile acestuia, cu o atenþie specialã asupra
independenþei justiþiei, pe de alta, cei care doar mimeazã respectul pentru justiþie, cu care însã
încearcã sã interfereze politic, inclusiv prin promovarea de mãsuri legislative. De fapt, aceastã
polarizare se suprapune peste cea fundamentalã dreapta – stânga.

Tema statului de drept, înþelegând prin aceasta apãrarea statului de drept, este ºi va fi
în continuare clar asumatã de dreapta. Acesta este instrumentul prin care ne putem opune
“baronizãrii” ºi feudalizãrii României pe care le oferã stânga în acest moment.


Principalele obiective ale programului meu, la acest capitol, sunt:

Egalitate în fața legii.

Justiția și statul în general trebuie sã trateze imparțial și fãrã nicio diferențã pe orice
cetãțean român sau european. Românii nu trebuie sã mai perceapã cã, indiferent de cine vine
la putere, existã oameni deasupra legii care se bucurã de toate privilegiile. Este meritul
justiției de a fi dovedit cã lucrurile pot sta și altfel și consider misiunea mea principalã aceea
de a ocroti și sprijini acest demers, precum și de a încuraja și celelalte instituții ale statului sã
se angajeze activ și sã coopereze pentru atingerea acestui scop. Președintele trebuie sã fie nu
doar garantul, ci și primul promotor al statului de drept.


Eradicarea corupției ca obstacol în calea competiției libere și a promovãrii bazate pe meritocrație.


Corupția și birocrația menitã a întreține corupția sunt factorii principali de descurajare
a investițiilor strãine și a inițiativei și inovației românești. Vreau sã ajungem sã putem spune
cã în România au succes cei care muncesc sau inoveazã, nu cei care cunosc „pe cine trebuie” în
administrație sau oferã diverse foloase necuvenite. Numai reducând corupția și eliminând
crima organizatã, România poate recupera decalajul de dezvoltare fațã de primele 6 state
europene.


Recâștigarea încrederii partenerilor europeni în capacitatea României de a
proteja spațiul comun european de intrãri ilicite de orice fel, cu consecința admiterii
noastre în spațiul Schengen.
Este esențial sã luptãm contra curentului actual european, de restrângere a libertãții de
mișcare în spațiul comun european. Am ratat oportunitãți și conjuncturi importante când
integrarea în spațiul Schengen ar fi fost mai ușoarã, dar chiar și în ceasul al doisprezecelea
trebuie sã apãrãm ideea de frontiere comune și sã convingem cã România poate fi un paznic
de încredere al graniței europene de est.
Punerea în practicã a tuturor angajamentelor internaționale ale României în
materie de stat de drept, în spiritul și litera lor.
Aceste angajamente le punem în practicã nu pentru cã ne forțeazã cineva, ci pentru cã
demnitatea ne cere sã ne respectãm cuvântul dat. Un stat care nu își pune în practicã propriile
legi și angajamente derivate din acorduri internaționale nu este respectat de nimeni, nici de
cetãțenii sãi, nici de partenerii strãini. România are angajamente asumate prin Tratatul de
aderare la Uniunea Europeanã și numeroase convenții internaționale și voi veghea la
respectarea lor.
Construcția unui stat în care legea sã nu fie în avantajul unor grupuri de interese,
ci sã fie legitimã, unanim aplicatã și respectatã.
Trebuie sã depãșim acea situație din perioada comunismului în care legi proaste sau
discriminatorii erau suportabile doar pentru cã le ocoleam cu toții. Misiunea mea ca
președinte, cel care promulgã legile, este sã mã asigur cã ele sunt imparțiale, oportune și în
avantajul oamenilor. Trebuie sã fie documentate temeinic, inclusiv financiar și sã fie adoptate
printr-un proces transparent în care toți cei interesați sã își poatã spune cuvântul. Trebuie sã
avem reguli stricte asupra cheltuirii banului public și un plan pe 10 ani de alocare a fondurilor
care sã facã imposibile alocãrile clientelare din bugetul statului.

Acțiunile mai importante prin care voi atinge aceste obiective sunt:

Voi încuraja dezvoltarea capacitãții procurorilor Direcției Naționale Anticorupție
și îmbunãtãțirea performanței la nivel local, în paralel cu cea foarte bunã de la nivel
național. DNA a fost o instituție foarte performantã în ultimii ani, fapt reflectat și de opinia
publicã în ultimul Eurobarometru pe tema corupției publicat de Comisia Europeanã în anul
2013 și meritã tot sprijinul pentru consolidarea și extinderea sa.

Acest lucru va contribui cu certitudine și la reducerea percepției cã investigațiile nu sunt întotdeauna imparțiale politic.

Voi susține îmbunãtãțirea capacitãții Agenției Naționale de Integritate care are un rol
vital în prevenirea faptelor de corupție. Din poziția de Președinte al României, voi sprijini elaborarea unui Cod al Incompatibilitãților și Conflictelor de Interese, care sã unifice legislația
disparatã în materie.

Ca Președinte al României, voi milita pentru ca toate organismele statului implicate în
combaterea corupției și a crimei organizate, cele care fac parte din sistemul judiciar, servicii de
informații sau aflate în subordinea Ministerului de Interne sã fie finanțate corespunzãtor și sã
fie libere de orice intervenție partizanã.

Voi pleda pentru crearea, la nivelul Președinției, a unei platforme permanente de dialog
și cooperare între toate partidele politice reprezentative, societatea civilã și instituțiile statului
pe tema corupției. Cetãțenii trebuie sã fie implicați în implementarea strategiei naționale
anticorupție (SNA) și, implicit, a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției.

Ca Președinte al României, voi urmãri proactiv ca și celelalte angajamente ale României
care au un impact asupra bunei guvernãri, de exemplu transparența finanțãrii politice, a
cheltuielilor statului și oferirea de servicii electronice pentru cetãțeni prin platforma OGP
(Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisã) sã fie puse în practicã.

Chiar dacã guvernul estecel responsabil direct de implementarea acestor politici și angajamente, președintele va urmãri și informa publicul permanent asupra stadiului realizãrii acestor obiective.
Președinția României va da un exemplu celorlalte instituții ale statului printr-o organizare administrativã care va scoate în evidențã selectarea personalului pe criterii de competențe profesionale, stimularea performanței, managementul profesionist al resurselor
umane.

Ca Președinte al României, voi milita pentru descentralizarea fiscalã, pentru a pune
capãt presiunii necuvenite la care autoritãțile locale sunt adesea supuse de cãtre guvernul
central. Structurile de control vor trebui însã și ele adaptate descentralizãrii și regionalizãrii
inerente europenizãrii noastre, astfel încât și la nivel regional sau local sã existe un control
adecvat al corupției, unul în care cetãțenii sã aibã un rol direct și mult mai mare asupra
prioritãților și calitãții cheltuirii fondurilor publice. Ca mediator între cetãțeni și stat,
președintele poate iniția, stimula și coordona un dialog politic pe aceste teme.

Președintele României are un rol important în filtrarea legislativã prin promulgarea
actelor legislative și dreptul de a sesiza Curtea Constituționalã dacã legalitatea și
constituționalitatea acestor acte este pusã la îndoialã. Ca Președinte al României, voi uza în
mod activ, cu echilibru și discernãmânt de acest drept, recurgând însã la un dialog permanent
cu Guvernul, partidele parlamentare și societatea civilã, pentru a preveni refuzul promulgãrii
unor legi care nu corespund Constituției, statului de drept, interesului național sau
obiectivelor de dezvoltare a României.

Ca Președinte al României, îmi voi asuma, de asemenea, filtrarea, pe criterii de
profesionalism, integritate și în cel mai transparent mod posibil, a numirilor în toate pozițiile
oficiale ale statului unde Constituția oferã astfel de atribuții președintelui.


Ca Președinte al României, voi promova numirea acelor magistrați care au trecut
printr-un proces de selecție deschis și bazat pe rezultate profesionale certe și voi încuraja
Consiliul Superior al Magistraturii sã organizeze un asemenea proces pentru orice selecție.

Ca Președinte al României, voi folosi dreptul de grațiere doar acolo unde eroarea
judiciarã este probatã sau Guvernul recomandã situații sociale ieșite din comun. Nu sunt în
favoarea unor legi ale amnistiei care sã includã infracțiunile de corupție și conexe. Sunt
necesari încã mulți ani de consolidare a capacitãții de apãrare a statului de drept înainte de a
câștiga bãtãlia cu corupția, iar în acest proces grațierea celor condamnați nu ar servi cauzei, ci
dimpotrivã.

Nu voi grația persoane condamnate pentru infracțiunea de corupție.

....

de la prima si pina la ultima fraza , discursul asta e o minciuna Demontabila cu exemple, pas cu pas !
si daca ma uit la ultima fraza si as vrea sa-i aduc aminte ca a Gratiat de 2 ORI o avocata condamnata si prima si a doua oara ,ptr. implicarea in Mafia Imobiliara, asa ca lasati-o balta ca macane !

lupu' isi schimba parul ,dar naravul, ba !

KALUS JOHANNIS:


Cum rãspundem la viitorul sistemului de pensii

Actualul sistem de pensii din România se confruntã cu câteva probleme majore, care
sunt cunoscute de ani buni, dar la care nu existã încã rãspunsuri coerente și general acceptate.

Din pãcate, teama de a „nu mai putea plãti pensii” este adesea utilizatã în discursul public din
considerente electorale sau populiste, în locul unei abordãri serioase și al unei proiecții de
viitor.

Existã un set de realitãți care privesc sistemul de pensii și pe care suntem datori sã le
luãm în calcul:

- raportul dintre salariați și pensionari, care devine din ce în ce mai disproporționat în
defavoarea salariaților, fapt ce determinã o creștere a deficitului la bugetul asigurãrilor sociale


Acest raport disproporționat a fost accentuat de încurajarea pensionãrilor anticipate, ca
modalitate de a rezolva problema lipsei locurilor de muncã;

- rata de ocupare în rândul pensionarilor din țara noastrã este una dintre cele mai mici
din Uniunea Europeanã;

- ponderea cheltuielilor cu pensiile (raportatã la PIB) este una dintre cele mai mici din
UE;

- România se aflã în primele 5 state membre UE care vor cunoaºte cel mai rapid ritm de
îmbãtrânire a populaþiei în urmãtoarele decenii, fapt ce are un impact extins din punct de
vedere bugetar, economic și social.

În afara unor mãsuri punctuale care pot fi gândite pe termen scurt, în perspectiva
anilor ce vor urma, va trebui adoptatã o decizie cu privire la modul în care aratã
sistemul de pensii pentru a rãspunde acestor probleme și pentru a acționa înainte ca el
sã devinã nesustenabil.

Ca Președinte al României, voi chema toate forțele politice sã decidem împreunã
viitorul sistemului de pensii. Spre exemplu, este important de stabilit ca obiectiv strategic
conservarea actualului sistem care se bazeazã pe principiul solidaritãþii între generaþii, aºanumitul
sistem pay-as-you-go (în care plata pensiilor este plãtitã din contribuțiile celor aflați
în muncã) sau trecerea la un sistem de conturi individuale de economisire prin investiþii
prudenþiale, centrat pe principiul contributivitãții, al responsabilitãții individuale ºi al definirii
ºi garantãrii beneficiilor.

De asemenea, în paralel cu sistemul public de pensii, voi solicita decidenților politici sãși
îndrepte atenția cãtre alte formule de asigurare de venituri la bãtrânețe și, dupã o dezbatere
amplã, sã luãm de comun acord decizii.

Prima dintre ele se referã la întãrirea încrederii participanþilor în sistemul de
pensii private obligatorii – pilonul II și lãrgirea bazei participanþilor la acesta. Va trebui sã
rãspundem la mai multe provocãri la acest capitol, printre care se numãrã:

- adoptarea legislației privind plata pensiilor obligatorii private;

- protejarea drepturilor participanþilor, prin reglementarea mai multor tipuri de tipuri
de fonduri de pensii administrate privat, pentru ca aderarea sã se facã în condiþii mai
transparente;

- adecvarea capitalului social al administratorilor fondurilor de pensii pentru
îndeplinirea cerinþelor minime de solvabilitate;

- compensarea diferenþelor de rentabilitate sub rentabilitatea minimã, detalierea ºi
diversificarea formelor de platã.

Pentru a lãrgi baza participanților, va fi nevoie de modificãri legislative, dar, pentru ca
ele sã fie durabile, în beneficiul cetãțenilor, și nu supuse arbitrariului schimbãrilor politice, va
fi necesarã o abordare consensualã.


Ca președinte, voi încuraja dezbaterea cu privire la introducerea unui sistem de
pensii ocupaþionale și a unui sistem de asigurãri sociale pentru activitãþi ocazionale.
Susþin introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaþionale, prin statutul profesional
ºi/sau contractul colectiv de muncã aplicabil, bazat pe contribuția asiguratului și a
angajatorului, inclusiv a statului, acolo unde angajatorul este statul.

Vorbim despre beneficii definite, cu o componentã de asigurare de viaþã, pornind de la
specificul unor profesii sau domenii de activitate (sistemul de apãrare, ordine publicã, dar ºi
profesii unde, prin negociere colectivã, se constituie o schemã de pensii, în vederea fidelizãrii
salariaþilor).

În acest fel, sunt eliminate nedreptãțile create beneficiarilor pensiilor speciale
din legea pensiilor publice ºi pot fi stimulate pe termen lung profesiile cu grad mai mare de
uzurã.

De asemenea, având în vedere rata ocupãrii formale reduse în agriculturã, dar ºi în alte
sectoare de activitate – activitãþi ziliere sau sezoniere, este necesarã crearea unui sistem de
drepturi de asigurãri sociale care sã permitã celor vizați accesul la servicii medicale, dar ºi
drepturi de pensie publicã administratã privat.


Gradul de dezvoltare a unei societãți este vizibil prin modul în care își trateazã
pensionarii.
Ca Președinte al României, consider cã sistemul de pensii și preocuparea
pentru pensionari nu este nici o chestiune de ordin ideologic și nici una pentru care
este suficientã o gestionare curentã și o privire în prezent.

La fel ca și în cazul celorlalte
mari sisteme publice, precum educația și sãnãtatea, problema sistemului de pensii trebuie
abordatã pe termen lung. Ea îi privește, astãzi, deopotrivã pe cei care sunt beneficiari acum ai
sistemului de pensii, pe cei care sunt salariați, dar și generațiile mai tinere care vor fi cele mai
afectate de schimbãrile sociale și demografice.

Trebuie sã avem înțelepciunea de a lua acum decizii ale cãror efecte se vor vedea peste mai multe decenii, peste mai multe generații. Iar ca Președinte al României, voi fi garantul luãrii acestor decizii în urma unor dezbateri și pe bazã de acord.

nu te-nveti minte, nu-i asa ?
la cit te Pretinzi a fi un cognitiv sadea ar trebui sa stii ca folosind aceleasi cuvinte abjecte , vei obtine mereu acelasi raspuns din partea tuturor ! dar tu nu esti nicidecum un cognitiv....nici macar un om cu inteligenta medie , asa ca : ce altceva sa asteptam de la tine decit ura improscata ?

Il votezi pe #Iohannis? Esti sigur? Crezi ca participa singur la aceste alegeri? Mai gandeste-te o data! Uite gasca de penali din spatele lui Iohannis care abia asteapta ca dl. Ghinion sa castige, pentru a-i scapa de puscaria pe care o MERITA cu varf si indesat pentru cati bani au FURAT in ultimii 10 ani in #Romania!

#NuIohannis!

• Traian #Basescu, capul Famigliei, acuzat in Dosarul Flota, Nana, Casa din Mihaileanu, afacerile penale ale ginerilor sai (unul in imobiliar, altul in dosarul BRD), mita primita de la Bercea Mondial de fratele sau, Mircea basescu, il voteaza pe Iohannis – Mafia #ACL Romania - www.mafiilepdl.ro/traian-basescu/
• Elena #Udrea, mana dreapta a Mafiei, acuzata in dosarul EADS, sotul arestat in dosarul Microsoft, a deturnat milioane de euro, il voteaza pe iohannis, patroana Mafiei dreptei din Romania - www.mafiilepdl.ro/elena-udrea/
• Vasile Blaga, mana dreapta a lui Iohannis, seful sau de campanie, acuzat ca a primit 80.000 de euro MITA, in dosarul EADS, implicat in mafia vamilor, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL #Bucuresti - bit.ly/1GHVTxN
• Adriean Videanu, mafia Energiei, vinovat pentru dezastrul de la Hidroelectrica si Oltchim Rm. Valcea, sute de milioane de euro deturnati, companii devalizate, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL #Bucureºti - bit.ly/1wacBO1
• Laszlo Tokes, iredentist maghiar care cere autonomia Transilvaniei, protectorat din partea Ungariei si care a declarat ca ziua de 1 decembrie este „zi de doliu” pentru Ungaria, PPE, il voteaza pe Iohannis - bit.ly/144wvTX
• Sorin Blejnar, trimis in judecata pentru evaziune fiscala de 56 milioane de euro, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL #Arad - bit.ly/1pIxPWH
• Roberta Anastase, cap al Mafiei petrolului din Prahova, tatal sau a incasat prime ilegale de zeci de mii de euro de la Conpet, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL #Prahova - bit.ly/1pIFxjE
• Radu Berceanu, coruptie si clientelism politic, il voteaza pe Iohannis , Mafia ACL #Dolj - bit.ly/1oCviMT
• Gheorghe Flutur, retrocedari ilegale de paduri, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL Suceava - bit.ly/1xryBYF
• Ioan Oltean, urmarit penal de DNA pentru coruptie, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL Bistrita-Nasaud - bit.ly/1ATV8Bn
• Cristian Boureanu, Cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL #Dambovita - bit.ly/1tTZdzl
• Gheorghe Ștefan ”Pinalti” – arestat de DNA pentru trafic de influenþã ºi spãlare de bani, il voteaza pe Iohannis, Mafia ACL #Neamt - bit.ly/1wEf3y6
• Teodor Atanasiu, acuzat de abuz in serviciu, il voteaza pe Iohannis - Mafia ACL Alba - bit.ly/1xlMCX5
• Ludovic Orban, acuzat de fals ºi abuz în serviciu, implicat in afaceri cu Regele Asfaltului Nelu Iordache si regele caii ferate, Gruia Stoica – Mafia ACL Bucuresti - bit.ly/1zeJMmW
• Valeriu Acatrinei, acuzat de comiterea unor fapte de coruptie – Mafia ACL #Arges - bit.ly/1w9Wu2Q
• Romeo Stavarache, arestat, judecat pentru luare de mita - Mafia ACL #Bacãu - bit.ly/1uf3dvF
• Florin Þurcanu, condamnat intr-un dosar de fals intelectual – Mafia ACL #Botoºani - bit.ly/1GHM9Ul
• Sebastian Grapã, declarat incompatibil de ANI - Mafia ACL #Brașov - bit.ly/10LyNVS
• Aristotel Cãncescu, arestat de DNA, trei dosare penale deschise de DNA - Mafia ACL #Brasov - bit.ly/1ypT1zz
• Sorin Frunzãverde, legãturi cu contrabandiºtii de þigãri de la Dunãre – Mafia ACL Caraș Severin - bit.ly/1sruohs
• Radu Filipescu, nereguli în proiecte europene – Mafia ACL #Cãlãrași - bit.ly/10Qn34R
• Horea Uioreanu, arestat, cercetat pentru coruptie – Mafia ACL #Cluj - bit.ly/1oCb4Tj
• Rareș Vasile Pop, judecat pentru abuz in serviciu – Mafia ACL Cluj - bit.ly/1uW1wFJ
• Dian Popescu, judecat pentru corupþie, fals, abuz în serviciu – Mafia ACL #Gorj - bit.ly/1wa4HUZ
• Mircea Moloț, acuzat de conflict de interese – Mafia ACL #Hunedoara - bit.ly/1uW2q51
• Mircea Man, cercetat de DNA pentru coruptie – Mafia ACL #Maramures - bit.ly/144osXv
• Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE – Mafia ACL #Iasi - bit.ly/1u1qBNj
• Marian Petrache, audiat la DNA în dosarul procurorilor Sâmpetru ºi Bãlan – Mafia ACL Ilfov - bit.ly/11b8M3B
• Akos Mora Daniel, acuzat de incompatibilitate – Mafia ACL #Mures - bit.ly/1zeRfT1
• Nicolae Robu, cercetat de ANI – Mafia ACLTimiș - bit.ly/1GHSzTz
• Constantin Ostaficiuc, acuzat de instigare la abuz in serviciu – Mafia ACL#Timiș - bit.ly/10QAqlz
• Alin Popoviciu, acuzat de instigare la abuz in serviciu – Mafia ACLTimiș - bit.ly/1wL49sx
• Cornel Samartinean, acuzat de abuz in serviciu in forma continuata si conflict de interese – Mafia ACL #Timis - bit.ly/1oCngn5
• Mircea Hava, audiat la DNA intr-un-dosar-de-coruptie - Mafia ACL #Alba - bit.ly/1tU2Ipw
• Claudiu Maior, declarat incompatibil de ANI – Mafia ACL Mures - bit.ly/1pIAXlt
• Dorin Florea, DNA a descins la Primaria din Tg. Mures in iunie 2014 - Mafia ACL #Mures - bit.ly/1qAmtPc
• Mircea Andrei, contracte date discretionar in jud. Arges, mafia ACL #Arges - bit.ly/10LRY1Y
• Mircea Toader, rambursari ilegale de TVA, mafia ACL #Galati - bit.ly/1pIFxjE
• Mihail Boldea, condamnat pentru santaj si coruptie, Mafia ACL Galati - bit.ly/144u8ke
• Marius Necula, cercetat pentru inselaciune si fals, Mafia ACL Galati - bit.ly/1xrC61g
• Catalin Flutur, anchetat de DNA – Mafia ACL #Botosani - bit.ly/1xryBYF
• Dragomir Tomaseschi, anchetat de DNA – Mafia ACL #Iasi - bit.ly/1xCKj10
• Mircia Gutãu, condamnat la trei ani ºi jumãtate de închisoare pentru luare de mitã, dosar instrumentat de DNA – Mafia ACL #Valcea - bit.ly/1EkVWM0


sursa: Demite-l.ro

Astazi pe la ora 14 am intalnit pe Pantelimon o ceata de maxim 50 de mumii comuniste cu veste rosii care scandau ....Ponta presedinte.
Cum era firesc am tras pe dreapta si am asteptat sa ajunga in dreptul meu si I-am luat la mascari..........de la borfasi, hoti, puscariabili...etc ...toata gama de de cuvinte binevoitoare.
I-am si intrebat de ce voteaza inpotriva viitorului propriilor copii......de ce sunt atat de prosti si nu in ultimul rand de ce sunt atat de NENOROCITI la suflet.
Au tacut si chiar au lasat capetele in jos deoarece majoritatea trecatorilor I-au luat la balacarit si huiduit.
Ei bine astia sunt votantii PLAGIATORULUI alaturi de marii si micii corupti.
RUSINE NEMERNICILOR.......muscati mana care va hraneste.....javrelor!

un plagiator care a trecut prin scoala ca gasca prin apa, un boschetar care a hoinarit prin parcurile si peroanele parisului, un mincinos ordinar care a obtinut bac-ul cu spaga, un habar-nul care a frecventat cursurile unei facultati romanesti numai din doi-in-doi, un impostor care nu a fost vreodata masterand a obtinut doctoratul copiind textele altora, de ce i-a reusit toata aceasta mascarada acestui individ lipsit de scrupule ?

simplu, este un demn urmas al lui bunica-so , care a fost un authentic si inrait KGB-ist iar el impreuna cu toata familia au fost bine infipti prin structurile securisto-ceausiste , iar acum, partidul care a mostenit, atat activul de cadre de nadejde ale PCR, cat si practicile staliniste impreuna metehnele comportamentale ale stalinistio-comunistilor, PSD-ul, il vor PRESEDINTE, de-aia !
KGB-istul Iliescu, isi petrecea vacantele de tanar utemist prestand activitati voluntare prin Albania, probabil l-a avut amic de "suferinta" pe bunica-so lui Ponta si acum ii intoarce vreun serviciu din tineretile lor revolutionary-comuniste.

Cine voteazã cu Johannis voteazã pentru dezmembrarea României
Tinutul SecuiescNovember 8, 2014 24 Comentarii 5.056 Afișãri
iohannis si ungurii

Lucrurile s-au lãmurit:

Johannis a bãtut palma cu Budapesta!
„Cine voteazã alãturi de Tokes și Petre Roman nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!”
Mai întâi a fost Tokes care și-a declarat susținerea pentru Johannis. Bine sfãtuit din colțul ringului, Johannis a dat o declarație în doi peri, a cãrei importanțã însã este nulã! Semnificativ este cã Tokes, un individ ca Tokes, un anti-român înrãit, i se alãturã lui Johannis. Se regãsește în Johannis și își pune în Johannis speranțele toate!….

Este evident cã Tokes îl cunoaște bine pe Johannis, mai bine decât îl cunoaștem noi, și știe ce poate aștepta de la el. Cumva un sprijin pentru cauza „secuilor”?!

Apoi au urmat ceilalți lideri maghiari, destul de dezbinați între ei de obicei, dar care acum se regãsesc laolaltã în sprijinul unanim pe care au decis sã-l dea „minoritarului” sas. Știm bine cã pe acești lideri îi mai unește ceva pe deasupra ambițiilor personale: ascultarea fațã de Budapesta. Rareori UDMR a mers alãturi de Tokes! Dacã o face acum, e foarte probabil cã sfatul sau decizia a venit de la Budapesta.

Evident, declarațiile lui Vadim, de sprijin pentru Ponta, sunt un pretext binevenit pentru Kelemen Hunor. Dar esența gestului sãu rãmâne neschimbatã: trãdarea colegului de alianțã!

Ponta și-a riscat o bunã parte din șanse și din simpatiile publicului prin susținerea UDMR! Partid pe care l-a ajutat decisiv sã prindã Parlamentul!… Sã-i fie învãțãturã de minte cu cine se aliazã!…

Partea bunã este cã aceastã decizie a UDMR scade serios șansele iredentiștilor maghiari de a mai avea reprezentare în viitorul guvern! Tot rãul e spre un bine!… (Nu știu dacã vorba asta existã și în limba maghiarã!)

Comunitatea germanilor din România, sași și șvabi, a fost loialã statului și poporului român. În 1918 au aderat fãrã echivoc la proclamația de la Alba Iulia și au fost întotdeauna o componentã de valoare a societãții românești! Cu o singurã excepție: acțiunile bezmetice al Grupului Etnic German, din vremea celui de al Doilea Rãzboi Mondial, când liderii și membrii acestui Grup Etnic s-au constituit ca un stat în stat, au sfidat autoritãțile românești, au terorizat populația pe care pretindeau cã o reprezintã… Dacã pe teritoriul României, în acei ani, s-au sãvârșit „crime de rãzboi” și au existat naziști, hitleriști propriu ziși, acestea sunt „opera” organizației amintite! Aceastã organizație, desființatã pentru activitatea sa criminalã în toamna anului 1944, s-a reînființat dupã 1990, avându-l în frunte pe Johannis al nostru…

Nota bene: Grupul Etnic German, aflat sub ascultarea oarbã fațã de Hitler, nu a avut nicio reținere sau delimitare fațã de Diktatul de la Viena, impus de conducãtorul lor suprem!…

Lui Johannis nu cred cã-i convine declarația de sprijin venitã din partea revizioniștilor maghiari. Îi va aduce un plus de 3% din voturi, dar va pierde mult mai multe procente de-ale românilor! Români care l-au votat în primul tur pãcãliți de propaganda care i se face pe ideea cã este „neamț”, cã ar putea fi un „al doilea Carol I”! Și cã ne-ar prinde bine sã punem din nou în fruntea Țãrii un german!

O spun încã o datã și mi-e teamã cã trebuie repetat mereu: în 1866, când clasa politicã din Principate a cãutat un succesor al lui Cuza, scopul urmãrit era aducerea unui domnitor strãin înrudit îndeaproape cu marile familii regale care controlau de sute de ani destinele Europei! Nu au cãutat un prinț german! Ci un prinț, indiferent de nație, care sã aibã relații de familie, adicã „pile”, la Înaltele Curți!

Ion I.C. Brãtianu a dirijat toatã „afacerea”, iar alegerea sa a cãzut pe un prinț belgian, nu pe un prinț neamț! Doar România era „Belgia Orientului”! Prințul din Benelux însã a declinat oferta, adicã l-a refuzat politicos pe Brãtianu, și acesta a trebuit sã plece mai departe, pe la curțile regale din Occident, în cãutarea unui demn urmaș al lui Mihai Viteazu…

Nu se poate spune cã „în lipsã de ceva mai bun” Brãtianu a pus ochii pe Carol. Ca la tîrgul de vite când alegi un taur de prãsilã! Carol de Hohenzollern, pe lângã calitatea de prinț cu rude sus puse în ierarhia europeanã, avea și calitãți personale remarcabile, avea în spate o carierã militarã onorabilã, dacã nu chiar strãlucitã! Nu ne-a fost rușine cu Carol sã-l punem în fruntea noastrã! Ceea ce, din pãcate, nu este nici pe departe cazul lui Johannis, neamțul nostru de azi…

Ce interes au maghiarii în candidatura și, eventual, alegerea lui Johannis?
Deja se face caz, prin mass media din Transilvania, pe Internet, ca și prin zvonistica de la om la om, cã ce bine ar fi sã avem un președinte ardelean! Așa cum n-a fost niciunul pânã acum din cei trei! Va fi mai bine pentru ardeleni, în primul rând!…

Nu reiau toate vorbele care circulã pe acest subiect, ci vreau sã sublinez efectul acestor vorbe, al acestor insinuãri. Efectul nu vor fi mai multe voturi pentru Johannis. Nu asta urmãrește Budapesta, care se aflã în spatele acestei diversiuni mediatice! Ci scopul este ca sã lanseze și sã insinueze în mintea românilor, a ardelenilor în primul rând, cât mai adânc, ideea cã n-ar fi rãu ca ardelenii sã-și ia soarta în propriile mâini, sã n-o mai lase pe seama „miticilor” din București! Cã, la urma urmelor, de ce sã nu ne gândim și la varianta „Transilvania stat de sine stãtãtor”!…

Nu luãm în discuție aceastã ideea acum! Ce doresc eu este ca lumea sã știe, sã priceapã care este sensul celor ce se petrec în aceste zile, când motoarele dezinformãrii și ale manipulãrii sunt turate la maximum!

L-am vãzut la un post TV pe Petre Roman fãcând propagandã pentru Johannis. Ce naște din pisicã, mi-am zis, tot un Valter Roman rãmâne!

Cãci ideea de a declara Transilvania stat independent a fost lansatã de Budapesta imediat dupã august 1944, când ungurii au aflat cã Stalin nu le va recunoaște niciun drept asupra Transilvaniei. De la cine au aflat? De la Walter Roman, foarte probabil agent la Moscova al Budapestei, sub acoperirea cã ar fi activist al Partidului Comunist din România! Abia dupã 1990, scotocind în arhivele KGB-ului, marele istoric care a fost Gheorghe Buzatu a descoperit dovada, dovada acțiunii lui Valter Roman în fruntea unui grup de comuniști „români” care militau pentru ideea de a declara Transilvania stat independent și de a pune capãt astfel unei dispute pãguboase pentru unitatea mișcãrii comuniste internaționale!…

Norocul nostru a fost cã Stalin numai prost nu era și a înțeles imediat cã i se fãcea o propunere, o sugestie, inacceptabilã chiar și pentru el!

Mã mir de Petre Roman! Cunoaște bine cã tatãlui sãu i s-a adus aceastã acuzație devastatoare! Oare nu-și dã seama cã prin susținerea lui Johannis, în contextul disputelor electorale de azi, confirmã acuzația și demonstrația lui Gheorghe Buzatu?!…

Probabil cã Petre Roman numai deștept nu e, ca sã-și fi dat seama. Altã explicație nu am!…

Așadar, ca sã nu lungesc vorba, cine voteazã alãturi de Tokes și de Petre Roman, sã știe cã nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!

Probabil cã nici Johannis, când va vota cu Johannis, nu are habar pentru ce voteazã în fond și la urma urmelor! Deci nu pe Johannis îl acuz de manevra criminalã pe care o face Budapesta! Participã la aceastã diversiune fãrã sã-și dea seama!… Nu știe cu cine a bãtut palma!…

Cãci și Johannis al nostru, numai deștept și isteț nu se poate spune cã e!…

Ion Coja

Imi place de voi! Cu ala sa nu votam! Da'nici cu ala sa nu votam!

Minunat!

Da' ce alternativa ne ramane, fratilor?

Trei luni ....daca socotim cat a fost suspendat presedintele actual, ajungem la ....3 luni de prelungire a mandatului, care prelungire este defapt dreptul sau de a sede pe tronul tarii?!

Io numa' intreb, nu mi-s io cu puliticiile.....

''Dacã ar trebui sã scriu o carte de moralã, primele 99 de pagini le-aº lãsa goale ºi pe a o suta aº scrie: "Existã o singurã datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Mai mult biserica indeamna prostimea sa voteze un ortodox.
Aceasta biserica plina ochi de poponari.violatori, securisti cu grade inalte si pedofili......institutia in care se fura ca in codru dar este scutita de impozite....uite cum pune umarul la inaltarea statului national-mafiot.
Totusi daca luam pe ,,fruntasii,, prezidentialelor vom afla usor ca......
1.Ponta este albanez trei sferturi(se pare ca are in el si samnta jidaneasca ca Ana P).
2.Tericeanu catholic
3.Vadin Tudor pana la 40 de anisori a fost un ateu convins.
iN TURUL 1..... de ce ,,sfanta,, biserica nu a indemnat electoratul?
Ei bine istoria Romaniei a devenit MAREATA odat cu venirea pe tron a unui NEAMT care a scos tara din evul mediu si din acest motiv EU VOI VOTA CU NEAMȚUL KLAUS J......sa moara jigodiile comuniste de oftica!

De la: 9am_4158, la data 2014-11-10 18:51:32Astazi pe la ora 14 am intalnit pe Pantelimon o ceata de maxim 50 de mumii comuniste cu veste rosii care scandau ....Ponta presedinte.
Cum era firesc am tras pe dreapta si am asteptat sa ajunga in dreptul meu si I-am luat la mascari..........de la borfasi, hoti, puscariabili...etc ...toata gama de de cuvinte binevoitoare.
I-am si intrebat de ce voteaza inpotriva viitorului propriilor copii......de ce sunt atat de prosti si nu in ultimul rand de ce sunt atat de NENOROCITI la suflet.
Au tacut si chiar au lasat capetele in jos deoarece majoritatea trecatorilor I-au luat la balacarit si huiduit.
Ei bine astia sunt votantii PLAGIATORULUI alaturi de marii si micii corupti.
RUSINE NEMERNICILOR.......muscati mana care va hraneste.....javrelor!

ps. IDIOTILOR mai puteti inca sa va salvati onoarea......!
Sunteti voi lichele dar totul are o limita!
Nu distrugeti viitorul tinerei generatii!

De la: Black_Friday_, la data 2014-11-10 19:13:52Cine voteazã cu Johannis voteazã pentru dezmembrarea României
Tinutul SecuiescNovember 8, 2014 24 Comentarii 5.056 Afișãri
iohannis si ungurii

Lucrurile s-au lãmurit:

Johannis a bãtut palma cu Budapesta!
„Cine voteazã alãturi de Tokes și Petre Roman nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!”
Mai întâi a fost Tokes care și-a declarat susținerea pentru Johannis. Bine sfãtuit din colțul ringului, Johannis a dat o declarație în doi peri, a cãrei importanțã însã este nulã! Semnificativ este cã Tokes, un individ ca Tokes, un anti-român înrãit, i se alãturã lui Johannis. Se regãsește în Johannis și își pune în Johannis speranțele toate!….

Este evident cã Tokes îl cunoaște bine pe Johannis, mai bine decât îl cunoaștem noi, și știe ce poate aștepta de la el. Cumva un sprijin pentru cauza „secuilor”?!

Apoi au urmat ceilalți lideri maghiari, destul de dezbinați între ei de obicei, dar care acum se regãsesc laolaltã în sprijinul unanim pe care au decis sã-l dea „minoritarului” sas. Știm bine cã pe acești lideri îi mai unește ceva pe deasupra ambițiilor personale: ascultarea fațã de Budapesta. Rareori UDMR a mers alãturi de Tokes! Dacã o face acum, e foarte probabil cã sfatul sau decizia a venit de la Budapesta.

Evident, declarațiile lui Vadim, de sprijin pentru Ponta, sunt un pretext binevenit pentru Kelemen Hunor. Dar esența gestului sãu rãmâne neschimbatã: trãdarea colegului de alianțã!

Ponta și-a riscat o bunã parte din șanse și din simpatiile publicului prin susținerea UDMR! Partid pe care l-a ajutat decisiv sã prindã Parlamentul!… Sã-i fie învãțãturã de minte cu cine se aliazã!…

Partea bunã este cã aceastã decizie a UDMR scade serios șansele iredentiștilor maghiari de a mai avea reprezentare în viitorul guvern! Tot rãul e spre un bine!… (Nu știu dacã vorba asta existã și în limba maghiarã!)

Comunitatea germanilor din România, sași și șvabi, a fost loialã statului și poporului român. În 1918 au aderat fãrã echivoc la proclamația de la Alba Iulia și au fost întotdeauna o componentã de valoare a societãții românești! Cu o singurã excepție: acțiunile bezmetice al Grupului Etnic German, din vremea celui de al Doilea Rãzboi Mondial, când liderii și membrii acestui Grup Etnic s-au constituit ca un stat în stat, au sfidat autoritãțile românești, au terorizat populația pe care pretindeau cã o reprezintã… Dacã pe teritoriul României, în acei ani, s-au sãvârșit „crime de rãzboi” și au existat naziști, hitleriști propriu ziși, acestea sunt „opera” organizației amintite! Aceastã organizație, desființatã pentru activitatea sa criminalã în toamna anului 1944, s-a reînființat dupã 1990, avându-l în frunte pe Johannis al nostru…

Nota bene: Grupul Etnic German, aflat sub ascultarea oarbã fațã de Hitler, nu a avut nicio reținere sau delimitare fațã de Diktatul de la Viena, impus de conducãtorul lor suprem!…

Lui Johannis nu cred cã-i convine declarația de sprijin venitã din partea revizioniștilor maghiari. Îi va aduce un plus de 3% din voturi, dar va pierde mult mai multe procente de-ale românilor! Români care l-au votat în primul tur pãcãliți de propaganda care i se face pe ideea cã este „neamț”, cã ar putea fi un „al doilea Carol I”! Și cã ne-ar prinde bine sã punem din nou în fruntea Țãrii un german!

O spun încã o datã și mi-e teamã cã trebuie repetat mereu: în 1866, când clasa politicã din Principate a cãutat un succesor al lui Cuza, scopul urmãrit era aducerea unui domnitor strãin înrudit îndeaproape cu marile familii regale care controlau de sute de ani destinele Europei! Nu au cãutat un prinț german! Ci un prinț, indiferent de nație, care sã aibã relații de familie, adicã „pile”, la Înaltele Curți!

Ion I.C. Brãtianu a dirijat toatã „afacerea”, iar alegerea sa a cãzut pe un prinț belgian, nu pe un prinț neamț! Doar România era „Belgia Orientului”! Prințul din Benelux însã a declinat oferta, adicã l-a refuzat politicos pe Brãtianu, și acesta a trebuit sã plece mai departe, pe la curțile regale din Occident, în cãutarea unui demn urmaș al lui Mihai Viteazu…

Nu se poate spune cã „în lipsã de ceva mai bun” Brãtianu a pus ochii pe Carol. Ca la tîrgul de vite când alegi un taur de prãsilã! Carol de Hohenzollern, pe lângã calitatea de prinț cu rude sus puse în ierarhia europeanã, avea și calitãți personale remarcabile, avea în spate o carierã militarã onorabilã, dacã nu chiar strãlucitã! Nu ne-a fost rușine cu Carol sã-l punem în fruntea noastrã! Ceea ce, din pãcate, nu este nici pe departe cazul lui Johannis, neamțul nostru de azi…

Ce interes au maghiarii în candidatura și, eventual, alegerea lui Johannis?
Deja se face caz, prin mass media din Transilvania, pe Internet, ca și prin zvonistica de la om la om, cã ce bine ar fi sã avem un președinte ardelean! Așa cum n-a fost niciunul pânã acum din cei trei! Va fi mai bine pentru ardeleni, în primul rând!…

Nu reiau toate vorbele care circulã pe acest subiect, ci vreau sã sublinez efectul acestor vorbe, al acestor insinuãri. Efectul nu vor fi mai multe voturi pentru Johannis. Nu asta urmãrește Budapesta, care se aflã în spatele acestei diversiuni mediatice! Ci scopul este ca sã lanseze și sã insinueze în mintea românilor, a ardelenilor în primul rând, cât mai adânc, ideea cã n-ar fi rãu ca ardelenii sã-și ia soarta în propriile mâini, sã n-o mai lase pe seama „miticilor” din București! Cã, la urma urmelor, de ce sã nu ne gândim și la varianta „Transilvania stat de sine stãtãtor”!…

Nu luãm în discuție aceastã ideea acum! Ce doresc eu este ca lumea sã știe, sã priceapã care este sensul celor ce se petrec în aceste zile, când motoarele dezinformãrii și ale manipulãrii sunt turate la maximum!

L-am vãzut la un post TV pe Petre Roman fãcând propagandã pentru Johannis. Ce naște din pisicã, mi-am zis, tot un Valter Roman rãmâne!

Cãci ideea de a declara Transilvania stat independent a fost lansatã de Budapesta imediat dupã august 1944, când ungurii au aflat cã Stalin nu le va recunoaște niciun drept asupra Transilvaniei. De la cine au aflat? De la Walter Roman, foarte probabil agent la Moscova al Budapestei, sub acoperirea cã ar fi activist al Partidului Comunist din România! Abia dupã 1990, scotocind în arhivele KGB-ului, marele istoric care a fost Gheorghe Buzatu a descoperit dovada, dovada acțiunii lui Valter Roman în fruntea unui grup de comuniști „români” care militau pentru ideea de a declara Transilvania stat independent și de a pune capãt astfel unei dispute pãguboase pentru unitatea mișcãrii comuniste internaționale!…

Norocul nostru a fost cã Stalin numai prost nu era și a înțeles imediat cã i se fãcea o propunere, o sugestie, inacceptabilã chiar și pentru el!

Mã mir de Petre Roman! Cunoaște bine cã tatãlui sãu i s-a adus aceastã acuzație devastatoare! Oare nu-și dã seama cã prin susținerea lui Johannis, în contextul disputelor electorale de azi, confirmã acuzația și demonstrația lui Gheorghe Buzatu?!…

Probabil cã Petre Roman numai deștept nu e, ca sã-și fi dat seama. Altã explicație nu am!…

Așadar, ca sã nu lungesc vorba, cine voteazã alãturi de Tokes și de Petre Roman, sã știe cã nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!

Probabil cã nici Johannis, când va vota cu Johannis, nu are habar pentru ce voteazã în fond și la urma urmelor! Deci nu pe Johannis îl acuz de manevra criminalã pe care o face Budapesta! Participã la aceastã diversiune fãrã sã-și dea seama!… Nu știe cu cine a bãtut palma!…

Cãci și Johannis al nostru, numai deștept și isteț nu se poate spune cã e!…

Ion Coja

LIPOVENE......zi sa-ti moara la intrare ca asa e?
Mai la cat de cretin esti......dar sunt convinsa ca nici tu nu crezi asta.
Dar poponare.....cand era candidatul pentru functia de prim-ministru din partea USL nu mai vroia sa I o traga lui ma-ta?

De la: 9am_4158, la data 2014-11-10 19:37:57

De la: Black_Friday_, la data 2014-11-10 19:13:52Cine voteazã cu Johannis voteazã pentru dezmembrarea României
Tinutul SecuiescNovember 8, 2014 24 Comentarii 5.056 Afișãri
iohannis si ungurii

Lucrurile s-au lãmurit:

Johannis a bãtut palma cu Budapesta!
„Cine voteazã alãturi de Tokes și Petre Roman nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!”
Mai întâi a fost Tokes care și-a declarat susținerea pentru Johannis. Bine sfãtuit din colțul ringului, Johannis a dat o declarație în doi peri, a cãrei importanțã însã este nulã! Semnificativ este cã Tokes, un individ ca Tokes, un anti-român înrãit, i se alãturã lui Johannis. Se regãsește în Johannis și își pune în Johannis speranțele toate!….

Este evident cã Tokes îl cunoaște bine pe Johannis, mai bine decât îl cunoaștem noi, și știe ce poate aștepta de la el. Cumva un sprijin pentru cauza „secuilor”?!

Apoi au urmat ceilalți lideri maghiari, destul de dezbinați între ei de obicei, dar care acum se regãsesc laolaltã în sprijinul unanim pe care au decis sã-l dea „minoritarului” sas. Știm bine cã pe acești lideri îi mai unește ceva pe deasupra ambițiilor personale: ascultarea fațã de Budapesta. Rareori UDMR a mers alãturi de Tokes! Dacã o face acum, e foarte probabil cã sfatul sau decizia a venit de la Budapesta.

Evident, declarațiile lui Vadim, de sprijin pentru Ponta, sunt un pretext binevenit pentru Kelemen Hunor. Dar esența gestului sãu rãmâne neschimbatã: trãdarea colegului de alianțã!

Ponta și-a riscat o bunã parte din șanse și din simpatiile publicului prin susținerea UDMR! Partid pe care l-a ajutat decisiv sã prindã Parlamentul!… Sã-i fie învãțãturã de minte cu cine se aliazã!…

Partea bunã este cã aceastã decizie a UDMR scade serios șansele iredentiștilor maghiari de a mai avea reprezentare în viitorul guvern! Tot rãul e spre un bine!… (Nu știu dacã vorba asta existã și în limba maghiarã!)

Comunitatea germanilor din România, sași și șvabi, a fost loialã statului și poporului român. În 1918 au aderat fãrã echivoc la proclamația de la Alba Iulia și au fost întotdeauna o componentã de valoare a societãții românești! Cu o singurã excepție: acțiunile bezmetice al Grupului Etnic German, din vremea celui de al Doilea Rãzboi Mondial, când liderii și membrii acestui Grup Etnic s-au constituit ca un stat în stat, au sfidat autoritãțile românești, au terorizat populația pe care pretindeau cã o reprezintã… Dacã pe teritoriul României, în acei ani, s-au sãvârșit „crime de rãzboi” și au existat naziști, hitleriști propriu ziși, acestea sunt „opera” organizației amintite! Aceastã organizație, desființatã pentru activitatea sa criminalã în toamna anului 1944, s-a reînființat dupã 1990, avându-l în frunte pe Johannis al nostru…

Nota bene: Grupul Etnic German, aflat sub ascultarea oarbã fațã de Hitler, nu a avut nicio reținere sau delimitare fațã de Diktatul de la Viena, impus de conducãtorul lor suprem!…

Lui Johannis nu cred cã-i convine declarația de sprijin venitã din partea revizioniștilor maghiari. Îi va aduce un plus de 3% din voturi, dar va pierde mult mai multe procente de-ale românilor! Români care l-au votat în primul tur pãcãliți de propaganda care i se face pe ideea cã este „neamț”, cã ar putea fi un „al doilea Carol I”! Și cã ne-ar prinde bine sã punem din nou în fruntea Țãrii un german!

O spun încã o datã și mi-e teamã cã trebuie repetat mereu: în 1866, când clasa politicã din Principate a cãutat un succesor al lui Cuza, scopul urmãrit era aducerea unui domnitor strãin înrudit îndeaproape cu marile familii regale care controlau de sute de ani destinele Europei! Nu au cãutat un prinț german! Ci un prinț, indiferent de nație, care sã aibã relații de familie, adicã „pile”, la Înaltele Curți!

Ion I.C. Brãtianu a dirijat toatã „afacerea”, iar alegerea sa a cãzut pe un prinț belgian, nu pe un prinț neamț! Doar România era „Belgia Orientului”! Prințul din Benelux însã a declinat oferta, adicã l-a refuzat politicos pe Brãtianu, și acesta a trebuit sã plece mai departe, pe la curțile regale din Occident, în cãutarea unui demn urmaș al lui Mihai Viteazu…

Nu se poate spune cã „în lipsã de ceva mai bun” Brãtianu a pus ochii pe Carol. Ca la tîrgul de vite când alegi un taur de prãsilã! Carol de Hohenzollern, pe lângã calitatea de prinț cu rude sus puse în ierarhia europeanã, avea și calitãți personale remarcabile, avea în spate o carierã militarã onorabilã, dacã nu chiar strãlucitã! Nu ne-a fost rușine cu Carol sã-l punem în fruntea noastrã! Ceea ce, din pãcate, nu este nici pe departe cazul lui Johannis, neamțul nostru de azi…

Ce interes au maghiarii în candidatura și, eventual, alegerea lui Johannis?
Deja se face caz, prin mass media din Transilvania, pe Internet, ca și prin zvonistica de la om la om, cã ce bine ar fi sã avem un președinte ardelean! Așa cum n-a fost niciunul pânã acum din cei trei! Va fi mai bine pentru ardeleni, în primul rând!…

Nu reiau toate vorbele care circulã pe acest subiect, ci vreau sã sublinez efectul acestor vorbe, al acestor insinuãri. Efectul nu vor fi mai multe voturi pentru Johannis. Nu asta urmãrește Budapesta, care se aflã în spatele acestei diversiuni mediatice! Ci scopul este ca sã lanseze și sã insinueze în mintea românilor, a ardelenilor în primul rând, cât mai adânc, ideea cã n-ar fi rãu ca ardelenii sã-și ia soarta în propriile mâini, sã n-o mai lase pe seama „miticilor” din București! Cã, la urma urmelor, de ce sã nu ne gândim și la varianta „Transilvania stat de sine stãtãtor”!…

Nu luãm în discuție aceastã ideea acum! Ce doresc eu este ca lumea sã știe, sã priceapã care este sensul celor ce se petrec în aceste zile, când motoarele dezinformãrii și ale manipulãrii sunt turate la maximum!

L-am vãzut la un post TV pe Petre Roman fãcând propagandã pentru Johannis. Ce naște din pisicã, mi-am zis, tot un Valter Roman rãmâne!

Cãci ideea de a declara Transilvania stat independent a fost lansatã de Budapesta imediat dupã august 1944, când ungurii au aflat cã Stalin nu le va recunoaște niciun drept asupra Transilvaniei. De la cine au aflat? De la Walter Roman, foarte probabil agent la Moscova al Budapestei, sub acoperirea cã ar fi activist al Partidului Comunist din România! Abia dupã 1990, scotocind în arhivele KGB-ului, marele istoric care a fost Gheorghe Buzatu a descoperit dovada, dovada acțiunii lui Valter Roman în fruntea unui grup de comuniști „români” care militau pentru ideea de a declara Transilvania stat independent și de a pune capãt astfel unei dispute pãguboase pentru unitatea mișcãrii comuniste internaționale!…

Norocul nostru a fost cã Stalin numai prost nu era și a înțeles imediat cã i se fãcea o propunere, o sugestie, inacceptabilã chiar și pentru el!

Mã mir de Petre Roman! Cunoaște bine cã tatãlui sãu i s-a adus aceastã acuzație devastatoare! Oare nu-și dã seama cã prin susținerea lui Johannis, în contextul disputelor electorale de azi, confirmã acuzația și demonstrația lui Gheorghe Buzatu?!…

Probabil cã Petre Roman numai deștept nu e, ca sã-și fi dat seama. Altã explicație nu am!…

Așadar, ca sã nu lungesc vorba, cine voteazã alãturi de Tokes și de Petre Roman, sã știe cã nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!

Probabil cã nici Johannis, când va vota cu Johannis, nu are habar pentru ce voteazã în fond și la urma urmelor! Deci nu pe Johannis îl acuz de manevra criminalã pe care o face Budapesta! Participã la aceastã diversiune fãrã sã-și dea seama!… Nu știe cu cine a bãtut palma!…

Cãci și Johannis al nostru, numai deștept și isteț nu se poate spune cã e!…

Ion Coja

LIPOVENE......zi sa-ti moara la intrare ca asa e?
Mai la cat de cretin esti......dar sunt convinsa ca nici tu nu crezi asta.
Dar poponare.....cand era candidatul pentru functia de prim-ministru din partea USL nu mai vroia sa I o traga lui ma-ta?

A lu' pigus? Hai ca-ti fac lipeala cu maidanezii, sa te tina in priza pentru intalnirea cu "canadianul".

De la: Black_Friday_, la data 2014-11-10 19:55:13

De la: 9am_4158, la data 2014-11-10 19:37:57

De la: Black_Friday_, la data 2014-11-10 19:13:52Cine voteazã cu Johannis voteazã pentru dezmembrarea României
Tinutul SecuiescNovember 8, 2014 24 Comentarii 5.056 Afișãri
iohannis si ungurii

Lucrurile s-au lãmurit:

Johannis a bãtut palma cu Budapesta!
„Cine voteazã alãturi de Tokes și Petre Roman nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!”
Mai întâi a fost Tokes care și-a declarat susținerea pentru Johannis. Bine sfãtuit din colțul ringului, Johannis a dat o declarație în doi peri, a cãrei importanțã însã este nulã! Semnificativ este cã Tokes, un individ ca Tokes, un anti-român înrãit, i se alãturã lui Johannis. Se regãsește în Johannis și își pune în Johannis speranțele toate!….

Este evident cã Tokes îl cunoaște bine pe Johannis, mai bine decât îl cunoaștem noi, și știe ce poate aștepta de la el. Cumva un sprijin pentru cauza „secuilor”?!

Apoi au urmat ceilalți lideri maghiari, destul de dezbinați între ei de obicei, dar care acum se regãsesc laolaltã în sprijinul unanim pe care au decis sã-l dea „minoritarului” sas. Știm bine cã pe acești lideri îi mai unește ceva pe deasupra ambițiilor personale: ascultarea fațã de Budapesta. Rareori UDMR a mers alãturi de Tokes! Dacã o face acum, e foarte probabil cã sfatul sau decizia a venit de la Budapesta.

Evident, declarațiile lui Vadim, de sprijin pentru Ponta, sunt un pretext binevenit pentru Kelemen Hunor. Dar esența gestului sãu rãmâne neschimbatã: trãdarea colegului de alianțã!

Ponta și-a riscat o bunã parte din șanse și din simpatiile publicului prin susținerea UDMR! Partid pe care l-a ajutat decisiv sã prindã Parlamentul!… Sã-i fie învãțãturã de minte cu cine se aliazã!…

Partea bunã este cã aceastã decizie a UDMR scade serios șansele iredentiștilor maghiari de a mai avea reprezentare în viitorul guvern! Tot rãul e spre un bine!… (Nu știu dacã vorba asta existã și în limba maghiarã!)

Comunitatea germanilor din România, sași și șvabi, a fost loialã statului și poporului român. În 1918 au aderat fãrã echivoc la proclamația de la Alba Iulia și au fost întotdeauna o componentã de valoare a societãții românești! Cu o singurã excepție: acțiunile bezmetice al Grupului Etnic German, din vremea celui de al Doilea Rãzboi Mondial, când liderii și membrii acestui Grup Etnic s-au constituit ca un stat în stat, au sfidat autoritãțile românești, au terorizat populația pe care pretindeau cã o reprezintã… Dacã pe teritoriul României, în acei ani, s-au sãvârșit „crime de rãzboi” și au existat naziști, hitleriști propriu ziși, acestea sunt „opera” organizației amintite! Aceastã organizație, desființatã pentru activitatea sa criminalã în toamna anului 1944, s-a reînființat dupã 1990, avându-l în frunte pe Johannis al nostru…

Nota bene: Grupul Etnic German, aflat sub ascultarea oarbã fațã de Hitler, nu a avut nicio reținere sau delimitare fațã de Diktatul de la Viena, impus de conducãtorul lor suprem!…

Lui Johannis nu cred cã-i convine declarația de sprijin venitã din partea revizioniștilor maghiari. Îi va aduce un plus de 3% din voturi, dar va pierde mult mai multe procente de-ale românilor! Români care l-au votat în primul tur pãcãliți de propaganda care i se face pe ideea cã este „neamț”, cã ar putea fi un „al doilea Carol I”! Și cã ne-ar prinde bine sã punem din nou în fruntea Țãrii un german!

O spun încã o datã și mi-e teamã cã trebuie repetat mereu: în 1866, când clasa politicã din Principate a cãutat un succesor al lui Cuza, scopul urmãrit era aducerea unui domnitor strãin înrudit îndeaproape cu marile familii regale care controlau de sute de ani destinele Europei! Nu au cãutat un prinț german! Ci un prinț, indiferent de nație, care sã aibã relații de familie, adicã „pile”, la Înaltele Curți!

Ion I.C. Brãtianu a dirijat toatã „afacerea”, iar alegerea sa a cãzut pe un prinț belgian, nu pe un prinț neamț! Doar România era „Belgia Orientului”! Prințul din Benelux însã a declinat oferta, adicã l-a refuzat politicos pe Brãtianu, și acesta a trebuit sã plece mai departe, pe la curțile regale din Occident, în cãutarea unui demn urmaș al lui Mihai Viteazu…

Nu se poate spune cã „în lipsã de ceva mai bun” Brãtianu a pus ochii pe Carol. Ca la tîrgul de vite când alegi un taur de prãsilã! Carol de Hohenzollern, pe lângã calitatea de prinț cu rude sus puse în ierarhia europeanã, avea și calitãți personale remarcabile, avea în spate o carierã militarã onorabilã, dacã nu chiar strãlucitã! Nu ne-a fost rușine cu Carol sã-l punem în fruntea noastrã! Ceea ce, din pãcate, nu este nici pe departe cazul lui Johannis, neamțul nostru de azi…

Ce interes au maghiarii în candidatura și, eventual, alegerea lui Johannis?
Deja se face caz, prin mass media din Transilvania, pe Internet, ca și prin zvonistica de la om la om, cã ce bine ar fi sã avem un președinte ardelean! Așa cum n-a fost niciunul pânã acum din cei trei! Va fi mai bine pentru ardeleni, în primul rând!…

Nu reiau toate vorbele care circulã pe acest subiect, ci vreau sã sublinez efectul acestor vorbe, al acestor insinuãri. Efectul nu vor fi mai multe voturi pentru Johannis. Nu asta urmãrește Budapesta, care se aflã în spatele acestei diversiuni mediatice! Ci scopul este ca sã lanseze și sã insinueze în mintea românilor, a ardelenilor în primul rând, cât mai adânc, ideea cã n-ar fi rãu ca ardelenii sã-și ia soarta în propriile mâini, sã n-o mai lase pe seama „miticilor” din București! Cã, la urma urmelor, de ce sã nu ne gândim și la varianta „Transilvania stat de sine stãtãtor”!…

Nu luãm în discuție aceastã ideea acum! Ce doresc eu este ca lumea sã știe, sã priceapã care este sensul celor ce se petrec în aceste zile, când motoarele dezinformãrii și ale manipulãrii sunt turate la maximum!

L-am vãzut la un post TV pe Petre Roman fãcând propagandã pentru Johannis. Ce naște din pisicã, mi-am zis, tot un Valter Roman rãmâne!

Cãci ideea de a declara Transilvania stat independent a fost lansatã de Budapesta imediat dupã august 1944, când ungurii au aflat cã Stalin nu le va recunoaște niciun drept asupra Transilvaniei. De la cine au aflat? De la Walter Roman, foarte probabil agent la Moscova al Budapestei, sub acoperirea cã ar fi activist al Partidului Comunist din România! Abia dupã 1990, scotocind în arhivele KGB-ului, marele istoric care a fost Gheorghe Buzatu a descoperit dovada, dovada acțiunii lui Valter Roman în fruntea unui grup de comuniști „români” care militau pentru ideea de a declara Transilvania stat independent și de a pune capãt astfel unei dispute pãguboase pentru unitatea mișcãrii comuniste internaționale!…

Norocul nostru a fost cã Stalin numai prost nu era și a înțeles imediat cã i se fãcea o propunere, o sugestie, inacceptabilã chiar și pentru el!

Mã mir de Petre Roman! Cunoaște bine cã tatãlui sãu i s-a adus aceastã acuzație devastatoare! Oare nu-și dã seama cã prin susținerea lui Johannis, în contextul disputelor electorale de azi, confirmã acuzația și demonstrația lui Gheorghe Buzatu?!…

Probabil cã Petre Roman numai deștept nu e, ca sã-și fi dat seama. Altã explicație nu am!…

Așadar, ca sã nu lungesc vorba, cine voteazã alãturi de Tokes și de Petre Roman, sã știe cã nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!

Probabil cã nici Johannis, când va vota cu Johannis, nu are habar pentru ce voteazã în fond și la urma urmelor! Deci nu pe Johannis îl acuz de manevra criminalã pe care o face Budapesta! Participã la aceastã diversiune fãrã sã-și dea seama!… Nu știe cu cine a bãtut palma!…

Cãci și Johannis al nostru, numai deștept și isteț nu se poate spune cã e!…

Ion Coja

LIPOVENE......zi sa-ti moara la intrare ca asa e?
Mai la cat de cretin esti......dar sunt convinsa ca nici tu nu crezi asta.
Dar poponare.....cand era candidatul pentru functia de prim-ministru din partea USL nu mai vroia sa I o traga lui ma-ta?

A lu' pigus? Hai ca-ti fac lipeala cu maidanezii, sa te tina in priza pentru intalnirea cu "canadianul".

Ai impresia ca toata lumea este depravata ca neamul tau?
Tu din asta traiesti.....prostituata mica! Asa iti place tie ?.....de la dos spre fata?
I-șa-maș pe fața ta de boschetar bulangiu!

KLAUS IOHANNIS:
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
CUPRINS
Preambul – România la 25 de ani de la Revoluție . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Misiune, viziune, valori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
I. Un proiect pentru viitorii 10 ani – ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
1. Ce înseamnã ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
2. Un alt mod de exercitare a funcției prezidențiale – lucrul bine fãcut, respect, seriozitate,
competențã și rezultate mãsurabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Un președinte care pune cetãțeanul înaintea statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Un președinte echilibrat, mediator și integrator, dar ferm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Un președinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de demnitate
naționalã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Un președinte promotor și garant al statului de drept . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Un președinte coordonator al marilor orientãri de politicã externã și de securitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
II. 11 teme majore de dezbatere și consens național . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
1.Educația ca resursã de performanțã a României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
2.Investiția în sãnãtate – o investiție în viitor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
3.Economia liberalã: competitivitate ºi prosperitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
4.Viziunea fiscal-bugetarã: regândirea relației dintre stat și cetãțean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
5.Agriculturã performantã și dezvoltarea satului românesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
6.Cum rãspundem la viitorul sistemului de pensii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
7.Infrastructura ca instrument al europenizãrii României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
8.Reforma instituțiilor politice și administrative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
9.Regionalizarea ºi descentralizarea ca instrumente de modernizare ºi reducere a decalajelor . . . . . 28
10.Demografia – o provocare pe termen lung . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
11.Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate naționalã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
2
KLAUS IOHANNIS: ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
Preambul – România la 25 de ani de la Revoluție
România se aflã la rãscruce.
Alegerile prezidențiale din 2014 au loc la un sfert de secol dupã cãderea comunismului
în România. Acest lucru ne obligã nu doar la o analizã asupra celor 25 de ani scurși de la
Revoluție, ci și la un demers care înseamnã desprinderea de trecut și reacțiile la el. Tot ceea ce
s-a petrecut în aceastã perioadã este deja istorie, o istorie din care avem datoria de a învãța, de
a extrage concluziile necesare, dar care nu trebuie sã ne restricționeze viitorul. În 2014, avem
oportunitatea de a privi înainte și, îmbogãțiți de experiența trecutului, de a rãspunde la
întrebãrile: “Ce vrem sã construim pentru viitor?”, „Cum vrem sã arate România urmãtorilor
10 ani?”, „Cum vrem sã funcționeze instituția prezidențialã?” și, mai ales, „Cum putem
rãspunde mai bine nevoilor cetãțeanului?”.
În decursul celor 25 ani, România și noi, toți românii, am reușit câteva evoluții majore,
pe care suntem datori sã le recunoaștem. Se poate discuta cu argumente și contraargumente
despre performanța diferitelor guvernãri, despre modul în care au funcționat sau nu
instituțiile statului, despre maniera în care a fost exercitatã funcția de președinte, despre
evenimente controversate, despre promisiuni respectate și, mai ales, neîmplinite, despre
așteptãri și dezamãgiri la nivelul societãții. Dincolo de toate acestea, însã, România anului
2014 este, în raport cu momentul zero al noii republici (imediat dupã Revoluția din 1989), o
Românie profund transformatã. De-a lungul celor 25 de ani, țara noastrã a trecut prin dificila
perioadã a tranziției și a devenit o democrație recunoscutã, care – prin eforturi susținute – are
toate șansele de a deveni o democrație consolidatã, cu instituții și comportamente
democratice evidente. Pluripartidismul, alternanța la putere și libertatea de exprimare sunt
doar cele mai elocvente exemple de realitãți ce reflectã o societate democraticã.
În acest context, dreapta politicã a jucat un rol fundamental. Valorile liberale – precum
libertatea, sub diferitele ei forme, respectul pentru proprietatea privatã, pluralismul ș.a. – au
devenit bunuri ale fiecãrui individ și sunt privite de generațiile mai tinere, care nu au avut
experiența dictaturii comuniste, aproape ca un dat. Este meritul celor care, în anii grei ai
tranziției, dar și mai târziu, au reprezentat și apãrat aceste valori într-o bãtãlie dificilã și
adeseori inegalã cu stânga și cu partidul care o reprezintã, cu mentalitãțile adânc înrãdãcinate
dupã 45 de ani de comunism și cu provocãrile prezentului.
3
În al doilea rând, trebuie sã recunoaștem faptul cã, în aceastã perioadã, România și-a
atins douã obiective majore care nu țin doar de planul politicii externe și de securitate, ci
practic definesc locul României în lume și opțiunile sale fundamentale ca stat. Ne referim aici
la apartenența la Alianța Nord-Atlanticã și la Uniunea Europeanã. Deși acestea fac astãzi parte,
la rândul lor, dintr-o realitate curentã, integrãrile în NATO și UE nu au fost nicidecum facile, iar
parcursul politic care a condus la înfãptuirea lor a fost marcat de decizii strategice curajoase.
Aderarea la NATO și, mai apoi, la UE au fost parte, se poate spune, dintr-un proiect de țarã,
care a întrunit acordul larg al forțelor politice și pentru împlinirea cãruia au acționat toate
guvernãrile care s-au succedat, indiferent de orientarea lor politicã. Atingerea acestor douã
obiective demonstreazã faptul cã elitele politice românești au fost capabile de consens sau de
acord larg atunci când a venit vorba de proiecte naționale. Faptul cã, dupã anul 2007, care
marcheazã aderarea la spațiul comunitar, România nu a mai avut astfel de teme majore care sã
genereze unanimitate în spațiul politic și în societate reprezintã unul dintre lipsurile
semnificative ale ultimilor ani. Închizând capitolul aderãrii, România nu a finalizat integrarea
europeanã (accesul nerestricționat în Spațiul Schengen, apartenența la zona euro ș.a.) și nici
nu a deschis alt capitol, iar clasa politicã nu a reușit sã propunã cetãțenilor un alt proiect care
sã angreneze și sã mobilizeze energii naționale.
În acești 25 de ani, România a câștigat, așadar, la capitolul democrație, reprezentare în
plan extern, cu precãdere în cadrul organizațiilor europene și euro-atlantice (mai bine definitã
la nivelul NATO și încã deficitarã în plan comunitar), apartenențã la lumea democraticã,
occidentalã.
Bilanțul celor 25 de ani aratã cu totul altfel însã și este preponderent nemulțumitor
atunci când ne raportãm la strategii sectoriale și politici publice cu impact asupra vieții de zi
cu zi a cetãțenilor. Este dezamãgitor în raport cu așteptãrile cetãțenilor și cu potențialul real
de dezvoltare al țãrii.
La mai bine de douã decenii de la cãderea comunismului, deși existã mecanisme
concurențiale de piațã, economia României nu este încã una competitivã. Ea a rãmas tributarã
unor practici și mentalitãți din trecut, legate în special de prevalența statului în raport cu
cetãțeanul, cu mediul privat, cu contribuabilul în general. Dincolo de criza economicã și de
influențele globalizãrii, economia româneascã suferã de impredictibilitate, de lipsa unei
direcții pe termen lung și a unei viziuni clare. Principiul pașilor mãrunți și al mãsurilor
punctuale, în special motivate electoral, pare sã fi fost regula dupã care s-au decis politicile
fiscale și economice în România postcomunistã.
Niciuna dintre marile reforme așteptate, anunțate sau începute nu a fost dusã pânã la
capãt. Toate marile procese la nivel de administrație – descentralizarea, depolitizarea,
profesionalizarea funcției publice – au fost derulate în diferite grade, fãrã ca ele sã reprezinte
astãzi, în mod autentic, o realitate. În absența unui acord pe direcțiile mari de parcurs, fiecare
schimbare de guvern și, mai mult, fiecare schimbare de ministru a însemnat o schimbare de
abordare, de legislație și de practici. Mai degrabã putem vorbi de un veritabil „mit al
4
meșterului Manole”, în care noua putere, noul ministru, noul director au schimbat atât oamenii
din funcții, cât și obiectivele la fiecare ciclu electoral. Oamenii au obosit de atâta schimbare în
van, fãrã finalitate la nivelul intereselor naționale și al așteptãrilor cetãțenilor. Românii au
nevoie de predictibilitate și de mai puține schimbãri politice care, foarte adesea, s-au limitat
doar la înlocuirea „oamenilor lor” cu „oamenii noștri”.
Reforma educației, a sãnãtãții, a administrației, a sistemului de pensii au fost mereu
obiective afirmate de toate guvernele, dar pașii concreți fãcuți au fost fie insuficienți, fie de
scurtã duratã. Ce s-a construit sub o guvernare s-a distrus sub urmãtoarea, în principal, din
considerente politice și electorale. O reformã profundã și coerentã ar fi adus certe beneficii
celor cãrora i se adreseazã (cadrelor didactice și elevilor, celor care au nevoie de asistențã
medicalã, funcționarilor publici, pensionarilor etc.) și nu celor care au anunțat-o, aplicat-o și,
eventual, care au avut beneficii personale sau politice de pe urma ei.
Încã din primii ani ai tranziției, cheltuirea ineficientã și adesea iraționalã a banilor
publici, precum și corupția au devenit fenomene curente, care s-au extins și au afectat
semnificativ performanța guvernãrilor și, mai ales, încrederea cetãțenilor în instituțiile
publice, în capacitatea lor de a opera în interesul public, cu rezultate care sã se resimtã asupra
nivelului de trai al fiecãrui individ.
Din punct de vedere social, existã o sumã de probleme care s-au acumulat în timp și de
fenomene, tratate adeseori separat, dar care, împreunã, dau o imagine de ansamblu asupra
problemelor din societate. Scãderea natalitãții, îmbãtrânirea populaþiei, „exodul creierelor”,
dar și “fuga locurilor de muncã” în alte þãri mai prietenoase din punct de vedere fiscal,
numãrul mare de ºomeri și de asistați sociali sunt tot atâtea probleme la adresa dezvoltãrii
sustenabile.
Suntem datori sã recunoaștem cã, adesea, elitele politice din România au tratat efectul
și nu cauza acestor probleme.
Suntem datori sã recunoaștem cã nu a existat determinarea soluționãrii unor probleme
ce afecteazã grav echilibrul social și dezvoltarea armonioasã a societãții.
Suntem datori sã recunoaștem faptul cã România înregistreazã pierderi la toate tipurile
de capital care definesc competitivitatea unei națiuni. Astfel, capitalul natural este puternic
afectat de poluare, uneori de indiferențã, alteori de defrișãri masive și necontrolate și, destul
de des, de exploatare abuzivã.
Capitalul uman, la rândul sãu, se deterioreazã vizibil. Accesul limitat la servicii
medicale performante, munca prost plãtitã, emigrarea masivã a forței de muncã bine calificatã,
accesul ocazional la formare permanentã, salariile care nu reflectã calitatea și performanța și,
adesea, nici importanța socialã a activitãții prestate, stresul social ridicat, inexistența egalitãții
de șanse sunt simptome ale deteriorãrii capitalului uman. Educația suferã de mulți ani, iar
tratamentul jignitor la care sunt supuse cadrele didactice, desele psedo-reforme și afectarea
sistemului de valori la care tinerii se raporteazã în prezent constituie cele mai mari provocãri
ale României contemporane. Viitorul nostru constã în tinerii aflați azi pe bãncile școlii.
5
Situația este similarã dacã vorbim despre capitalul social. România aratã ca o societate
divizatã, puternic polarizatã, definitã de ruperea legãturilor între oameni (potrivit unor
sondaje de opinie recente, circa 85% dintre români se declarã prudenți în relațiile cu ceilalți),
de frica în relația cu ceilalți (66% dintre români cred cã ceilalți încearcã sã profite de pe urma
lor), de izolarea socialã în funcție de statut, de multiplicarea neîncrederii (neîncrederea în
sine, neîncrederea în ceilalți, neîncrederea în viitor, neîncrederea în instituții etc.).
Treptat, se pare cã am devenit o societate anxioasã, temãtoare și fragilã, ale cãrei valori
și repere par sã fi fost zdruncinate, iar la acest lucru au contribuit din plin dezbaterile politice
sterile și conflictuale. Cu preponderențã în anii electorali, campaniile politice negative,
presãrate cu atacuri la persoanã și, adesea, sub standardele minimei decențe au angrenat
indirect categorii socio-profesionale, au contribuit la învrãjbirea unor largi categorii sociale,
au creat false percepții cu privire la posibilele soluții și, implicit, au dus la polarizarea fãrã
precedent a societãții și la scãderea încrederii cetãțenilor în politicieni. Prea multe promisiuni
neonorate fac astãzi dificilã convingerea cetãțenilor români de a participa la vot.
Ca efect secundar, neînțelegerile, nemulțumirile, certurile și atitudinea generalã de
pesimism ne afecteazã în tot ceea ce facem. Filosofia lucrului bine fãcut, ce a caracterizat sute
de ani activitatea socio-economicã și politicã a românilor, a fost puternic zdruncinatã.
Afectarea țesutului social și a valorilor care îl fundamenteazã fac dificilã asocierea
oamenilor, cu încredere, pentru un țel comun, economic sau social. În acest climat de
neîncredere, capacitatea de acțiune colectivã - care este motorul dezvoltãrii economice - a
ajuns la un nivel mult prea scãzut.
Acestor riscuri cu care România se confruntã suntem datori sã le rãspundem în mod
responsabil.
Trebuie sã readucem în sistemul de valori filosofia lucrului bine fãcut, corectitudinea și
onestitatea, încrederea în propriile capacitãți și speranța în viitor.
Ne place când vedem în afara țãrii lucruri bine fãcute, însã ne-am pierdut speranța cã
ele pot fi replicate și în România. Respectãm cu strictețe legile altor țãri, dar le încãlcãm pe ale
noastre imediat ce ne reîntoarcem în țarã, pentru cã ne-am obișnuit ca la noi sã fie „altfel”.
Acest mit al excepționalitãții – benefic atunci când vorbim de valori istorice, culturale și de
patrimoniu, însã extrem de nociv când vorbim de lucruri aparent banale, precum respectarea
legii – trebuie înlocuit cu practica lucrului bine și corect fãcut.
România nu mai are voie sã rateze oportunitãți de dezvoltare (cum este, de pildã, cea
oferitã de atragerea fondurilor europene), sã urmãreascã mize mici, de moment, eventual
legate de interesele electorale ale partidelor aflate la putere, nu are voie sã neglijeze
susținerea capitalului intern și a investitorilor autohtoni și nici sã continue distrugerea clasei
de mijloc, sã se transforme într-o economie de micã valoare adãugatã, utilã doar ca piațã de
desfacere și sursã de forțã de muncã ieftinã, sã-și abandoneze valorile și sã-și îndepãrteze
elitele. Sunt riscuri majore care justificã urgența unei dezbateri autentice, a unui proiect de
6
societate, deopotrivã de cãtre clasa politicã și societatea civilã, dezbatere pe care o voi iniția
imediat dupã preluarea mandatului.
În ansamblul celor 25 de ani, instituția prezidențialã a jucat un rol aparte. Caracterul
semiprezidențial al republicii, a cãrui principalã expresie instituționalã este alegerea prin vot
direct a președintelui, face ca de președinte, atât ca persoanã, cât și de instituția prezidențialã,
sã se lege așteptãri publice semnificative. Chiar dacã nu decide el însuși asupra guvernãrii și
politicilor specifice, președintele are o influențã majorã asupra direcției în care merge
România, asupra interacțiunii dintre actorii politici și forțele din societate și asupra climatului
general. Modul în care președintele înțelege sã-și exercite mandatul, sã se poziționeze în
raport cu cadrul constituțional, precum și conduita sa politicã s-au reflectat și se vor reflecta,
fãrã doar și poate, în modul în care aratã societatea.
Din punct de vedere geopolitic, deși are o poziție excelentã și resurse care o
îndreptãțesc sã reclame un rol mult mai important, România nu a reușit sã-și depãșeascã
statutul de periferie a sistemului european.
Cu o politicã internã, strategii economice și politici publice interne elaborate și aplicate
în logica lucrului bine fãcut, țara noastrã trebuie sã-și propunã, de azi, sã fie tot mai puțin o
țarã balcanicã și, de mâine, tot mai mult o țarã central-europeanã, cuplatã la marile decizii.
România trebuie sã-și ocupe locul meritat în istorie și sã-și depãșeascã temporara
mediocritate în care a fost adusã de leadershipul politic care nu a reușit sã valorifice la maxim
toate capabilitãțile și oportunitãțile.
România trebuie sã-și defineascã clar ambițiile regionale/europene în acord cu
resursele și interesele proprii (definite pe termen mediu și lung), precum și în deplinã
convergențã cu angajamentele internaționale/regionale și relațiile sale de cooperare cu
principalii aliați și parteneri externi.
*
* *
Douã momente majore, cu adevãrat istorice, vor marca perioada urmãtorilor cinci ani.
România împlinește 100 de ani de la desãvârșirea statalitãții sale prin actul Marii Uniri de la
1918, iar în 2019, România este chematã pentru prima datã sã asigure Președinția Consiliului
UE. Acestea fac din mandatul viitorului președinte unul cu totul special și, mai ales, încãrcat de
o dublã responsabilitate.
Prima este legatã de obligația de a reuși sã punã capãt „rãzboiului româno-român”, de a
redescoperi curajul de a fi noi înșine, sensul unitãții în diversitate și de a reda speranța
românilor. Scoaterea competiției politice din sfera conflictului personal, renunțarea la bãtãliile
fãrã mizã naționalã și unificarea energiilor politice, economice și sociale pe un drum al
progresului comun sunt obiective pe care mã angajez sã le urmãresc cu rãbdare și
perseverențã.
7
A doua responsabilitate privește necesitatea unei Românii competente și competitive.
Momentul preluãrii Președinției Consiliului Uniunii Europene trebuie sã ne gãseascã cu toate
temele europene fãcute: o țarã care știe sã beneficieze la maximum de toate drepturile care i
se cuvin ca membru deplin al UE (a șaptea țarã ca pondere economicã și geopoliticã); o țarã
capabilã sã își respecte toate angajamentele; o țarã care se bate inteligent pentru resursele
europene care i se cuvin; o țarã care are idei și știe sã le promoveze cu succes, despre cum
putem sã creștem împreunã unitatea, forța și competitivitatea Europei în plan global.
Misiune, viziune, valori
Misiune
Protejarea democrației, apãrarea statului de drept, promovarea intereselor naționale,
modernizarea României, alinierea strategiilor sectoriale și a politicilor publice la imperativul
dezvoltãrii sustenabile, creșterea nivelului de trai, schimbarea paradigmei prin punerea
cetãțeanului înaintea statului, reforma serviciilor publice pentru a fi mai aproape de cetãțean,
asigurarea securitãții naționale, consolidarea parteneriatelor strategice și respectarea
angajamentelor internaționale reprezintã misiunea mea, ca Președinte al României.
Viziune
România trebuie sã devinã o țarã mai sigurã, cu o economie durabilã și competitivã și
servicii publice adaptate nevoilor cetãțeanului.
În plan extern, România trebuie sã devinã un aliat de nãdejde și un partener respectat,
cu o identitate bine conturatã în UE/NATO și alte organisme de cooperare regionalã și
internaționalã, cu o strategie de politicã externã care sã-i calibreze corect ambițiile la
capabilitãți.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara care pune în echilibru nevoile de libertate,
dezvoltare, prosperitate și cele de securitate. Este patria tuturor românilor, indiferent de
simpatiile politice. Este statul care pune în centrul preocupãrilor sale cetãțeanul. Este
națiunea care știe sã-și (re)afirme identitatea și demnitatea. Este societatea în care sursele
concordiei oferã energie pentru progres și în care ierarhia de valori este clar stabilitã. Este
comunitatea de interese (naționale) sau suma comunitãților de interese (locale, etnice,
religioase etc.), în diversitatea lor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România celor care sunt activi și se manifestã
civic și politic, dar este și țara majoritãții tãcute, a celor care tac, dar fac.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT reprezintã viziunea mea despre cum trebuie sã
evolueze România în urmãtorii 10 ani.
8
Valori
Democrație
Libertate
Familie
Pluripartidism
Economie de piațã
Liberalism economic
Protejarea proprietãții private
Modernizare instituționalã
Cadru competițional corect
Competitivitate
Echitate
Competențe profesionale
Atitudine constructivã
Echilibru
Patriotism
Demnitate
Corectitudine
Respect
Seriozitate
Onorarea promisiunilor
Eficiențã
Lucrul bine fãcut
Echilibru între securitate și libertate
Euroatlantism și europenism
I. Un proiect pentru viitorii 10 ani – ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
1. Ce înseamnã ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
Misiunea mea, ca Președinte al României, este aceea de a construi, împreunã cu
toți românii, o țarã a lucrurilor bine fãcute.
Ca sã ajungem la ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, trebuie sã ieșim din tipare, sã
demolãm tabuurile, prejudecãțile și barierele care au ținut în loc societatea româneascã pânã
acum. Am auzit foarte des cã „în România nu se poate, cã la noi e altfel”. Nu cred în mitul
9
conform cãruia România este o excepție. Nu cred nici în mitul conform cãruia românii s-au
obișnuit cu rãul. Am mai auzit și de mentalitatea extrem de pãguboasã „lasã cã merge și așa”.
Am ferma convingere cã filosofia lucrului bine fãcut este una care se potrivește
mult mai bine românilor. Vine din trecutul nostru plin de realizãri temeinice, cu care ne
mândrim azi și care au cãpãtat recunoaștere în plan extern. Sunt convins cã doar
leadershipul politic a fost rãspunzãtor de nevalorificarea corectã a potențialului imens al
românilor în spiritul lucrului bine fãcut. Și în România se poate schimba paradigma politicã,
așa cum s-a întâmplat în alte state prospere și cu democrație consolidatã. România nu este
altfel decât statele europene, România poate fi o națiune la fel de prosperã și de respectatã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care orice ne propunem ca națiune
este posibil, dacã lucrãm împreunã, dacã ne urmãrim neabãtuți obiectivele și dacã acțiunile
noastre sunt în acord cu acestea. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care
strategiile naționale și sectoriale, politicile publice și angajamentele internaționale sunt
aplicate. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care promisiunile sunt onorate.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã un președinte care vegheazã la
realizarea efectivã a acestei schimbãri de paradigmã, preocupat exclusiv de destinul țãrii
sale, nu de jocuri de culise, nu de conflicte cu și între politicieni și partide, nu de interese de
grup și nu de calcule electorale.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, prioritarã este dezvoltarea economicã și
socialã a tuturor cetãțenilor, familiilor și comunitãților, iar guvernarea se face nu la
televizor, ci în practicã, prin strategii sectoriale, politici publice, mãsuri și acțiuni concrete, și
nu se mãsoarã în propagandã, ci în rezultate palpabile/vizibile, într-o realitate ce va fi simțitã
direct de fiecare român. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã proiecte finalizate,
reforme încheiate, instituții solide și cu un comportament corect fațã de cetãțean, înseamnã
stabilitate și predictibilitate.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã încredere și respect reconstruit între
noi, între instituții și cetãțeni, între aleși și alegãtori, ca fundament pentru inițiative,
decizii și legi durabile, care sã foloseascã, cu adevãrat, generațiilor care vin. Înseamnã o țarã
care susține și promoveazã valorile, educația, cultura, performanța, excelența, care apreciazã
fiecare individ pentru contribuția pe care o are la bunul mers al societãții și care rãsplãtește
rezultatele în toate domeniile. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT prețuiește inițiativa
aducãtoare de progres și poate sã asigure tuturor cetãțenilor sãi un trai pe mãsura muncii,
talentului și efortului lor.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, economia este cu adevãrat liberalã și
competitivã. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care orice cetãțean poate deveni
investitor, iar toți investitorii, indiferent de mãrimea capitalului investit, gãsesc reguli simple
și clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, aducãtoare de venituri la buget. ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT este țara care face economie gândindu-se la viitor. Economia româneascã trebuie
sã facã pasul cãtre economia inovativã, bazatã pe cunoaștere, cercetare și dezvoltare, pe
10
servicii și tehnologie, astfel încât sã asigure un consum rațional de resurse, o valoare adãugatã
mare și, în consecințã, o productivitate crescutã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România statului de drept, a separației
puterilor și a domniei legii.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este o țarã pe deplin occidentalã, atât din punctul
de vedere al nivelului de trai, al funcționãrii sistemelor sale publice, cât și al mentalitãților și
practicilor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã, de fapt, o nouã eticã politicã și
publicã, înțeleasã nu atât în sens moral, ci pornind de la conștientizarea faptului cã, în absența
unor relații corecte între stat și cetãțean, între clasa politicã și societate, între decidenții
politici și între instituții, nu se poate vorbi despre prosperitate, progres și performanțã. A fi în
serviciul public presupune tocmai un tip de eticã politicã și de comportament public, definit
nu doar printr-un set de constrângeri impuse de cadrul legislativ, ci mai ales prin
(auto)asumarea unor limite nescrise care țin de maturizarea democraticã. Integritatea ca
principiu nu trebuie suprapusã doar cu forma sa legislativã privitoare la respectarea regimului
incompatibilitãþilor ºi al conflictelor de interese. Aici vorbim despre un mod de acþiune ºi
comportament mai larg, întemeiat pe respectarea regulilor ºi acordurilor legale, politice ºi
sociale, pe acþiune în acord cu declaraþiile ºi promisiunile fãcute ºi pe eficienþã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care obiectivele mãsurabile și indicatorii
de performanțã reprezintã garanția cã întreg ansamblul instituțional funcționeazã eficient și
coerent, într-o abordare participativã, constructivã și bidirecționalã pentru binele comun.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care relația bani - politicã este
clarificatã odatã pentru totdeauna. Susțin un sistem de finanțare a partidelor și campaniilor
electorale care sã permitã mai multã transparențã și control public. Resursele publice și
private nu vor mai fi deturnate de la obiectivul dezvoltãrii și nu vor mai alimenta cercul vicios
al obținerii și pãstrãrii puterii politice.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara care lasã generațiilor viitoare
siguranțã, resurse și oportunitãți pentru dezvoltare, nu datorii multiplicate, nesiguranțã si
încrâncenare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este o țarã bazatã pe o societate dezvoltatã
armonios, nu o sumã de locuitori dominați de incertitudini.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care demnitatea de a fi român nu
este un simplu slogan, ci o stare de spirit și un mod autentic de a fi, țara ai cãrei cetãțeni
sunt respectați peste tot unde muncesc și trãiesc.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara unde fiecare își face bine treaba.
11
2. Un alt mod de exercitare a funcției prezidențiale – lucrul bine fãcut, respect,
seriozitate, competențã și rezultate mãsurabile
În ultimii 25 de ani, am vãzut modele și modalitãți diferite de exercitare a funcției
prezidențiale, cu avantaje și dezavantaje, cu mai multe sau mai puține rezultate, pe care
românii le-au evaluat singuri, iar istoria le va consemna la un moment dat. Opțiunea
titularului funcției prezidențiale și stilul politic pe care acesta l-a impus, dincolo de
prerogativele constituționale, au avut consecințe majore asupra sferei politice și sociale. De
aceea, militez pentru depersonalizarea instituțiilor, astfel încât acestea sã nu mai fie la
cheremul unor persoane numite (vremelnic) sã le conducã și pentru așezarea lor pe regulile
clare ale managementului, competenței profesionale dovedite, ale trasabilitãții și memoriei
instituționale, ale eficienței mãsurabile.
Modelul de președinte pe care îl propun românilor este unul bazat pe seriozitate
și respect, pe competențe și rezultate.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, președintele trebuie sã fie un model de
comportament politic și public. Reinventarea respectului în viața publicã este esențial. De
aici pleacã respectul pentru instituții, dar și respectul fațã de cetãțean, iar mai departe, nu
putem cere nimãnui în lume sã ne respecte, dacã nu ne respectãm între noi și pe noi înșine.
Îmi propun scoaterea instituției prezidențiale din arena conflictelor politice. În viziunea
mea, președintele nu trebuie sã fie cel care polarizeazã și antagonizeazã societatea, ci acela
care stã la originea dialogului și acordului larg pe teme de interes general. Nu cred cã
exercitarea celor mai înalte funcții în stat, inclusiv a celor de președinte și prim-ministru, se
face la televizor și nu cred cã propaganda ori supramediatizarea pot compensa lipsa de
profesionalism, de bunã-credințã și de rezultate. Îmi doresc mai puțin spectacol și mai multã
seriozitate în exercitarea funcției de președinte.
O instituție prezidențialã nonconflictualã nu înseamnã nicidecum o instituție slabã sau
neimplicatã, iar absența spectacolului steril nu înseamnã, la rândul sãu, lipsa de intervenție a
președintelui. Dimpotrivã, cred cã președintele trebuie sã fie ferm, sã intervinã atunci când
sesizeazã derapaje politice, atunci când acțiunile decidenților politici nu sunt în acord cu
angajamentele luate, cu promisiunile fãcute și, mai ales, când nu servesc în mod real interesul
public. Și, cel mai important, președintele trebuie sã intervinã ferm ori de câte ori interesul
cetãțeanului este încãlcat, indiferent de costurile electorale ori politice ale deciziilor sale.
Instituția prezidențialã trebuie scoasã din sfera divertismentului cotidian și trebuie sãși
recapete prestanța specificã.
Reconectarea Președintelui României cu Constituția țãrii este un prim pas foarte
important. Legea Fundamentalã este sediul central al actelor președintelui, dar și al
gesturilor sale politice și al comportamentului sãu civic. Interpretarea corectã de cãtre
președinte a Constituției, prin acțiuni practice cotidiene, va reda primei funcții în stat
legalitatea, legitimitatea și respectul, toate absolut necesare pentru ca șeful statului sã își
12
îndeplineascã tripla menire: echilibrat (care observã/vegheazã/monitorizeazã și
echilibreazã), mediator (care intervine) și integrator (care
face/integreazã/unificã/valorificã/aduce consens). Atunci când se impune, el trebuie sã fie
ferm (arbitru).
Președintele României trebuie sã recentreze dezbaterea naționalã, sã reconecteze
spațiul public la teme legate de prezent, dar orientate cãtre viitor. Președintele trebuie sã fie
un generator de dezbateri publice legate de modul în care putem asigura, ca națiune, șanse
pentru libera dezvoltare a fiecãrui cetãțean român.
Un președinte care pune cetãțeanul înaintea statului
Președintele trebuie sã fie garantul principiului potrivit cãruia cetãțeanul va sta
mereu înaintea statului, iar instituțiile statului servesc și respectã cetãțeanul. Este
nevoie sã rãsturnãm paradigma care dominã viațã publicã din România: nu cetãțenii trebuie
sã lucreze în folosul statului, ca sã îl întreținã, fiind doar numere într-o contabilitate și
birocrație seacã, ci statul trebuie sã fie la dispoziția lor.
Aceasta se traduce prin respectul cuvenit acordat fiecãrui cetãțean.
Cred cã fundamentul societãții noastre trebuie sã fie încrederea în fiecare român și în
capacitatea fiecãruia de a progresa nestingherit și cinstit, încrederea în abilitãțile și aspirațiile
lui. Statul trebuie regândit ca un motor care sã fie în spatele acestor eforturi oneste. România
poate prospera dacã inițiativa este predatã cu adevãrat românilor în viața de zi cu zi, dacã
aceștia vor simți cã pot munci și își pot utiliza resursele în folosul propriu, pentru propriul
destin.
Aceastã eliberare a inițiativei private trebuie sã se petreacã sub toate formele și în toate
privințele:
- în relațiile cu administrația publicã;
- în regimul proprietãții;
- în raport cu fiscalitatea și concepția bugetului național, în felul în care sunt fãcute
investițiile publice;
- în înfãptuirea justiției;
- printr-un acces egal și real la fondurile publice și care trebuie eliberate de rețelele
parazitare;
- în creșterea accesului la educație la toate nivelurile;
- în construcția unui sistem de sãnãtate modern;
- printr-o reformã constituționalã care sã reașeze și sã reafirme individul în relație cu
autoritãțile;
- prin reforme ale instituțiilor care sã aducã cetãțenii mai aproape de deciziile publice
și de finanțarea comunitãților.
13
Statul trebuie sã înceteze sã mai fie o piedicã pentru români și este nevoie sã devinã
eficient, dinamic și suplu, adaptat permanent nevoilor cetãțeanului. Statul trebuie sã fie mult
mai transparent în raport cu proprii cetãțeni și sã dea socotealã de modul în care lucreazã în
beneficiul cetãțenilor și de modalitatea în care cheltuie banul public. Este rolul Președintelui
României sã indice permanent aceastã prioritate celor însãrcinați cu rãspundere în aparatul
statului și sã o impunã în balanța puterilor în stat, în relație cu Guvernul, Legislativul și
Justiția. Este nevoie de un mesaj ferm cã statul trebuie sã se întãreascã în acest fel, în niciun
caz sã devinã mai vulnerabil sau mai neputincios. Puternic nu înseamnã omniprezent și
sufocant, ci agil și precis. Statul trebuie sã fie nucleul unui proiect național modern, un proiect
prin care toți românii sã aibã o șansã autenticã în a se împlini prin forțe proprii.
Statul, prin ansamblul instituțiilor sale, trebuie sã parcurgã ample procese de
schimbare, prin modernizare, debirocratizare, depersonalizare și transparentizare.
Statul și interesele naționale trebuie protejate de modificãrile dese impuse de ciclurile
electorale, care duc la schimbarea funcționarilor publici dupã alte criterii decât cele legate de
competențele profesionale. Se impune profesionalizarea funcționarilor publici și protejarea
acestora, prin adoptarea unor proceduri clare și transparente de selecție și promovare, axate
pe meritocrație, eficiențã și rezultate și nu dupã loialitãți de partid sau personale.
Vorbim de o schimbare de paradigmã în funcționarea statului și în definirea regulilor
sale de funcționare, prin plasarea în centrul sãu a ansamblului cetãțean – familie – comunitate
localã, și nu a propriilor instituții.
Statul trebuie sã adopte filosofia lucrului bine fãcut în beneficiul cetãțeanului.
Un președinte echilibrat, mediator și integrator, dar ferm
Modelul pe care vi-l propun este al unui președinte care sã fie un factor de
echilibru, sã acționeze ca mediator și integrator, sã fie capabil sã genereze consens între
instituții și în societate, mobilizând energii și capabilitãți, gestionând riscuri și generând
oportunitãți pentru dezvoltare. Acest lucru nu presupune transformarea Președinției
României într-o instituție foarte slabã, dar nici foarte puternicã. Președintele nu va nici
jucãtor, nici simplu spectator. El trebuie sã se desprindã de zgomotul de fond, de rutinã, de
interesele mãrunte care nu aduc conținut și nu contribuie la viitorul țãrii, însã trebuie sã fie
ferm în fața derapajelor de la statul de drept, a exceselor politicienilor și a încãlcãrilor
intereselor naționale.
România trebuie sã aibã un preºedinte cu adevãrat echilibrat și echidistant în raport cu
jocul politic al partidelor. ªeful statului are obligaþia constituþionalã ºi moralã de a trata toate
forþele politice cu aceeaºi mãsurã ºi conform aceloraºi reguli. Românii nu doresc un președinte
care una spune și alta face. Românii vor un președinte care sã fie garantul respectãrii
promisiunilor și al onorãrii angajamentelor. Cred în ideea unui președinte care onoreazã
promisiunea genericã a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT.
14
Un asemenea preºedinte trebuie sã ºtie când sã adopte o poziþie puternicã, fermã ºi
rãspicatã în numele încrederii ºi legitimitãþii cu care l-au învestit cetãþenii, dar ºi când sã nu
intervinã în jocul politic. Un astfel de președinte își asigurã rolul de echilibrator și mediator,
pãstrând contactul permanent cu cetãțenii de la care se informeazã (direct sau prin
intermediul organizațiilor reprezentative, al ONG-urilor ori al instituțiilor chemate sã le
protejeze drepturile) când interesele lor au fost încãlcate.
Prima obligaþie a Preºedintelui României este aceea de a asigura funcþionarea
eficientã și integratã a instituþiilor statului. De ani buni, în ciuda procesului de integrare în
Uniunea Europeanã, instituþiile țãrii par a fi blocate. Statul funcþioneazã cu puþinã eficienþã ºi
parcã tot mai costisitor. Schimbarea continuã a conducerilor de tot felul dupã criterii arbitrare,
împãrþirea ºi reîmpãrþirea perpetuã a autoritãþii statului între clanuri politice ºi clientele,
încãlcarea continuã a statutului funcþionarului public, presiunile politice, absenþa colaborãrii
ºi a dialogului au transformat statul într-un mecanism greoi ºi adesea inutil care acþioneazã nu
de puține ori împotriva cetãþeanului/contribuabilului. Preºedintele trebuie sã fie cu adevãrat
garantul unui stat eficient, cu instituþii funcþionale, în care rolul lui nu este acela de a se
pricepe la orice, ci de a-i pune la lucru pe cei cu competenþele necesare în fiecare domeniu ºi
de a respecta responsabilitãțile. Este un obiectiv derivat din ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT,
în care fiecare trebuie sã-și facã bine treaba. Este un obiectiv dintre cele mai dificile ºi de
duratã, pentru cã presupune reformarea statului ca atare, implicit a partidelor ºi a clasei
politice. Dar preºedintele nu va trebui sã piardã nicio zi din mandatul sãu fãrã a acționa pentru
atingerea acestui obiectiv, alegându-și cu grijã partenerii cu care sã conlucreze activ în acest
orizont.
Mult timp, dialogul politic ºi social în România a fost practic întrerupt sau doar mimat.
Un preºedinte mediator este neapãrat necesar pentru reluarea dialogului real între principalii
actori sociali: guvern, opoziþie, sindicate, patronate, asociaþii profesionale, ONG-uri. Acest
dialog are nevoie de un mediator, iar preºedintele poate fi un moderator eficient, atunci când
respectã cu adevãrat interesele diferite care acþioneazã în societate, diversitatea opiniilor,
identitatea specificã a fiecãrui actor de pe scena publicã, pe care este obligat sã le raporteze la
interesul național și la interesul cetãțeanului.
Deschiderea spre un dialog autentic, comunicarea permanentã ºi transparentã ºi
consultarea - ca mod principal de comportament public ºi instrument în sprijinul adoptãrii
deciziilor - trebuie sã devinã repere în funcþionarea instituþiilor, iar preºedintele trebuie sã fie
primul care și le asumã ºi le aplicã.
15
Un președinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de
demnitate naționalã
Mai presus decât orice, președintele trebuie sã fie el însuși un model de
onestitate, de echilibru, de bunã-credințã, prin tot ceea ce face și spune. Nu poți sã ceri
unei societãți o anumitã ierarhie de valori dacã tu, prin conduita ta, prin oamenii care te
înconjoarã și pe care îi numești în funcții publice, încurajezi non-valoarea, clientelismul,
deturnarea banilor publici, afectarea concurenței și, implicit, descurajarea profesioniștilor, a
inițiativei, a proiectelor de viitor.
Președintele României, dincolo de prerogativele sale strict constituționale, are o
influențã majorã asupra climatului general din societate. Nu putem avea o administrație
corectã și eficientã, dacã în fruntea sa este un președinte corupt, necinstit, care se gândește nu
la interesul public, ci la cel al baronilor sau al gãștilor de partid. Nu putem avea o societate
așezatã și solidarã, dacã cel menit a o conduce genereazã conflict, urã și scandal. Nu putem
avea o societate bazatã pe valori și în care oamenii pregãtiți sunt promovați, dacã în fruntea sa
este un președinte fals și incompetent sau o marionetã.
Între douã posibile extreme, vã propun un președinte integru, echilibrat, mediator,
integrator, unificator, constructiv și arbitru care ia decizii ferme atunci când se impune.
Preºedintele României îºi va putea îndeplini rolul de mediator și arbitru numai dacã
întregul sãu comportament public îl recomandã drept o instanþã ºi îl instituie drept model.
Preºedintele României trebuie sã devinã modelul necesar de comportament, de atitudine, de
limbaj, conform cu criteriile respectului pentru valorile fundamentale, solidaritãþii cu toþi
cetãþenii propriului sãu stat și al toleranþei faþã de diversitate. Aºa-zisele reþete de succes
promovate astãzi ostentativ în societatea româneascã, inclusiv în politicã, sunt tot mai nocive
ºi mai puþin legate de statutul unei þãri cu aspiraþii de prosperitate, europenism ºi
modernitate. Clientelismul, slugãrnicia, nepotismul, dubla mãsurã, lipsa de responsabilitate,
lipsa de respect faþã de legi, de tradiþii autentice, de cuvântul dat, dispreþul faþã de ºcoalã, de
culturã, de valori spirituale au fost afiºate multã vreme cu cinism ºi au contaminat imaginea
publicã despre viaþã, succes, carierã, familie. Primul om din stat, reprezentantul tuturor
românilor, trebuie sã pledeze permanent ºi sã acționeze, prin fiecare gest al sãu, pentru o
culturã a succesului bazatã pe educaþie, muncã, talent, onestitate ºi valori autentice.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, preºedintele ocroteºte, conservã ºi, mai ales,
cultivã valorile constitutive ale naþiunii române, protejeazã valorile istoriei naþionale ºi
încurajeazã o culturã a libertãþii, a democraþiei ºi a statului de drept. De asemenea, ºeful
statului este persoana care apãrã ºi, mai ales, cultivã memoria naþiunii române, fãcând din
acest lucru un fenomen de redescoperire a identitãþii ºi de asigurare a consensului naþional. În
jurul acestui proiect – cultivarea memoriei naþionale – Preºedintele României va supune
consensului naþiunii unul dintre cele mai importante proiecte ale sale: redescoperirea
sentimentului de demnitate naþionalã.
16
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România oamenilor cu demnitate.
Un președinte promotor și garant al statului de drept
Tema independenþei justiþiei ne diferenþiazã astãzi de stânga politicã. În vreme ce
stânga doar afirmã acest principiu, parlamentarii sãi votând în mod constant ºi necondiþionat
pentru menþinerea imunitãþii celor urmãriþi penal, dreapta se poziþioneazã în mod clar în
sensul susþinerii demersurilor justiþiei. Statul de drept nu este o noþiune abstractã, ci una cât
se poate de concretã. Ataºamentul faþã de statul de drept trebuie scos din sfera declaraþiilor
politice ºi probat prin acþiuni concrete, printr-un anumit tip de comportament în raport cu
instituþiile statului.
Din perspectiva raportãrii de facto la statul de drept, scena politicã poate fi descrisã
astfel: pe de-o parte, cei care respectã principiile acestuia, cu o atenþie specialã asupra
independenþei justiþiei, pe de alta, cei care doar mimeazã respectul pentru justiþie, cu care însã
încearcã sã interfereze politic, inclusiv prin promovarea de mãsuri legislative. De fapt, aceastã
polarizare se suprapune peste cea fundamentalã dreapta – stânga.
Tema statului de drept, înþelegând prin aceasta apãrarea statului de drept, este ºi va fi
în continuare clar asumatã de dreapta. Acesta este instrumentul prin care ne putem opune
“baronizãrii” ºi feudalizãrii României pe care le oferã stânga în acest moment.
Principalele obiective ale programului meu, la acest capitol, sunt:
Egalitate în fața legii.
Justiția și statul în general trebuie sã trateze imparțial și fãrã nicio diferențã pe orice
cetãțean român sau european. Românii nu trebuie sã mai perceapã cã, indiferent de cine vine
la putere, existã oameni deasupra legii care se bucurã de toate privilegiile. Este meritul
justiției de a fi dovedit cã lucrurile pot sta și altfel și consider misiunea mea principalã aceea
de a ocroti și sprijini acest demers, precum și de a încuraja și celelalte instituții ale statului sã
se angajeze activ și sã coopereze pentru atingerea acestui scop. Președintele trebuie sã fie nu
doar garantul, ci și primul promotor al statului de drept.
Eradicarea corupției ca obstacol în calea competiției libere și a promovãrii
bazate pe meritocrație.
Corupția și birocrația menitã a întreține corupția sunt factorii principali de descurajare
a investițiilor strãine și a inițiativei și inovației românești. Vreau sã ajungem sã putem spune
cã în România au succes cei care muncesc sau inoveazã, nu cei care cunosc „pe cine trebuie” în
administrație sau oferã diverse foloase necuvenite. Numai reducând corupția și eliminând
crima organizatã, România poate recupera decalajul de dezvoltare fațã de primele 6 state
europene.
17
Recâștigarea încrederii partenerilor europeni în capacitatea României de a
proteja spațiul comun european de intrãri ilicite de orice fel, cu consecința admiterii
noastre în spațiul Schengen.
Este esențial sã luptãm contra curentului actual european, de restrângere a libertãții de
mișcare în spațiul comun european. Am ratat oportunitãți și conjuncturi importante când
integrarea în spațiul Schengen ar fi fost mai ușoarã, dar chiar și în ceasul al doisprezecelea
trebuie sã apãrãm ideea de frontiere comune și sã convingem cã România poate fi un paznic
de încredere al graniței europene de est.
Punerea în practicã a tuturor angajamentelor internaționale ale României în
materie de stat de drept, în spiritul și litera lor.
Aceste angajamente le punem în practicã nu pentru cã ne forțeazã cineva, ci pentru cã
demnitatea ne cere sã ne respectãm cuvântul dat. Un stat care nu își pune în practicã propriile
legi și angajamente derivate din acorduri internaționale nu este respectat de nimeni, nici de
cetãțenii sãi, nici de partenerii strãini. România are angajamente asumate prin Tratatul de
aderare la Uniunea Europeanã și numeroase convenții internaționale și voi veghea la
respectarea lor.
Construcția unui stat în care legea sã nu fie în avantajul unor grupuri de interese,
ci sã fie legitimã, unanim aplicatã și respectatã.
Trebuie sã depãșim acea situație din perioada comunismului în care legi proaste sau
discriminatorii erau suportabile doar pentru cã le ocoleam cu toții. Misiunea mea ca
președinte, cel care promulgã legile, este sã mã asigur cã ele sunt imparțiale, oportune și în
avantajul oamenilor. Trebuie sã fie documentate temeinic, inclusiv financiar și sã fie adoptate
printr-un proces transparent în care toți cei interesați sã își poatã spune cuvântul. Trebuie sã
avem reguli stricte asupra cheltuirii banului public și un plan pe 10 ani de alocare a fondurilor
care sã facã imposibile alocãrile clientelare din bugetul statului.
Acțiunile mai importante prin care voi atinge aceste obiective sunt:
Voi încuraja dezvoltarea capacitãții procurorilor Direcției Naționale Anticorupție
și îmbunãtãțirea performanței la nivel local, în paralel cu cea foarte bunã de la nivel
național. DNA a fost o instituție foarte performantã în ultimii ani, fapt reflectat și de opinia
publicã în ultimul Eurobarometru pe tema corupției publicat de Comisia Europeanã în anul
2013 și meritã tot sprijinul pentru consolidarea și extinderea sa. Acest lucru va contribui cu
certitudine și la reducerea percepției cã investigațiile nu sunt întotdeauna imparțiale politic.
Voi susține îmbunãtãțirea capacitãții Agenției Naționale de Integritate care are un rol
vital în prevenirea faptelor de corupție. Din poziția de Președinte al României, voi sprijini
18
elaborarea unui Cod al Incompatibilitãților și Conflictelor de Interese, care sã unifice legislația
disparatã în materie.
Ca Președinte al României, voi milita pentru ca toate organismele statului implicate în
combaterea corupției și a crimei organizate, cele care fac parte din sistemul judiciar, servicii de
informații sau aflate în subordinea Ministerului de Interne sã fie finanțate corespunzãtor și sã
fie libere de orice intervenție partizanã.
Voi pleda pentru crearea, la nivelul Președinției, a unei platforme permanente de dialog
și cooperare între toate partidele politice reprezentative, societatea civilã și instituțiile statului
pe tema corupției. Cetãțenii trebuie sã fie implicați în implementarea strategiei naționale
anticorupție (SNA) și, implicit, a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției.
Ca Președinte al României, voi urmãri proactiv ca și celelalte angajamente ale României
care au un impact asupra bunei guvernãri, de exemplu transparența finanțãrii politice, a
cheltuielilor statului și oferirea de servicii electronice pentru cetãțeni prin platforma OGP
(Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisã) sã fie puse în practicã. Chiar dacã guvernul este
cel responsabil direct de implementarea acestor politici și angajamente, președintele va
urmãri și informa publicul permanent asupra stadiului realizãrii acestor obiective.
Președinția României va da un exemplu celorlalte instituții ale statului printr-o
organizare administrativã care va scoate în evidențã selectarea personalului pe criterii de
competențe profesionale, stimularea performanței, managementul profesionist al resurselor
umane.
Ca Președinte al României, voi milita pentru descentralizarea fiscalã, pentru a pune
capãt presiunii necuvenite la care autoritãțile locale sunt adesea supuse de cãtre guvernul
central. Structurile de control vor trebui însã și ele adaptate descentralizãrii și regionalizãrii
inerente europenizãrii noastre, astfel încât și la nivel regional sau local sã existe un control
adecvat al corupției, unul în care cetãțenii sã aibã un rol direct și mult mai mare asupra
prioritãților și calitãții cheltuirii fondurilor publice. Ca mediator între cetãțeni și stat,
președintele poate iniția, stimula și coordona un dialog politic pe aceste teme.
Președintele României are un rol important în filtrarea legislativã prin promulgarea
actelor legislative și dreptul de a sesiza Curtea Constituționalã dacã legalitatea și
constituționalitatea acestor acte este pusã la îndoialã. Ca Președinte al României, voi uza în
mod activ, cu echilibru și discernãmânt de acest drept, recurgând însã la un dialog permanent
cu Guvernul, partidele parlamentare și societatea civilã, pentru a preveni refuzul promulgãrii
unor legi care nu corespund Constituției, statului de drept, interesului național sau
obiectivelor de dezvoltare a României.
Ca Președinte al României, îmi voi asuma, de asemenea, filtrarea, pe criterii de
profesionalism, integritate și în cel mai transparent mod posibil, a numirilor în toate pozițiile
oficiale ale statului unde Constituția oferã astfel de atribuții președintelui.
19
Ca Președinte al României, voi promova numirea acelor magistrați care au trecut
printr-un proces de selecție deschis și bazat pe rezultate profesionale certe și voi încuraja
Consiliul Superior al Magistraturii sã organizeze un asemenea proces pentru orice selecție.
Ca Președinte al României, voi folosi dreptul de grațiere doar acolo unde eroarea
judiciarã este probatã sau Guvernul recomandã situații sociale ieșite din comun. Nu sunt în
favoarea unor legi ale amnistiei care sã includã infracțiunile de corupție și conexe. Sunt
necesari încã mulți ani de consolidare a capacitãții de apãrare a statului de drept înainte de a
câștiga bãtãlia cu corupția, iar în acest proces grațierea celor condamnați nu ar servi cauzei, ci
dimpotrivã. Nu voi grația persoane condamnate pentru infracțiunea de corupție.
Ca Președinte al României, voi milita ca justiția și instituțiile de control financiar-fiscal
sã coopereze în folosirea tuturor mijloacele aflate la dispoziție pentru a recupera prejudiciile
aduse de corupție și a reduce costul social al acesteia.
Fãrã a avea cu adevãrat un stat de drept ºi domnia legii, nu putem avea democraþie ºi
nici separaþia puterilor în stat. Pe tema separaþiei puterilor a existat multã retoricã ºi prea
puþin angajament real.
Ca Președinte al României, voi fi garantul separãrii puterilor în stat, nu sursã a
denaturãrii sensului ei. Voi proteja, în limitele atribuțiilor constituționale, Legislativul de
continua erodare a prerogativelor sale, prin abuzul de ordonanþe sau privindu-l ca pe o
maºinãrie de vot ºi nu ca pe un for de dezbatere ºi decizie.
Un președinte coordonator al marilor orientãri de politicã externã și de
securitate
Viitorul preºedinte va trebui sã fie garantul continuãrii marilor direcþii de politicã
externã ºi de securitate a þãrii, care au reprezentat o veritabilã sursã de modernizare și
reintrare fireascã în matricea occidentalã a României în ultimii 20 de ani. Aceasta trebuie
consolidatã prin aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, prin creºterea
rolului, a greutãþii României în NATO ºi, mai ales, în UE, prin eforturile de a întãri, pe
zona noastrã, instituþiile cu semnificaþie de securitate naþionalã, un buget mai
consistent al apãrãrii, o armatã mai puternicã, servicii speciale cât se poate de
puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan.
Îmi imaginez o Românie puternicã prin modul în care este ea vãzutã de partenerii
externi, o þarã care ºtie ce vrea ºi poate ceea ce vrea, iar acest lucru se poate realiza în 10 ani.
Cred cã trebuie calibrate ambițiile internaționale, europene și regionale la potențialul
României. Iar din acest punct de vedere, în domeniul securitãții, România pare sã fi intrat
natural pe un parcurs euroatlantic care se impune a fi reconfirmat. Mai sunt de fãcut unele
lucruri pe partea de politicã externã, care sã ducã la creșterea profilului regional al României.
România de astãzi este plasatã într-un mediu internațional complex, adesea marcat de
instabilitate și pericole. Provocãrile generate de criza economicã, conflictele din imediata
20
noastrã vecinãtate, modificãrile de frontiere, recursul la metodele specifice rãzboiului rece,
dar și nevoile de asigurare a securitãții energetice sunt constrângeri care nu ne mai permit
vreo sincopã. Avem nevoie de o viziune clarã, de o strategie coerentã, de acțiune concertatã și
de o înțelegere și explicitare clarã a interesului național. România de mâine va fi o țarã
sigurã și prosperã doar prin intermediul unei politici externe coerente.
▪ O politicã externã sinergicã: naționalã, europeanã și euroatlanticã
Politica externã a României urmãrește atingerea intereselor noastre naționale prin
intermediul NATO și UE. Susțin necondiționat dezvoltãrile de securitate și politicomilitare
din cadrul NATO și sunt adeptul unei Politici Externe și de Securitate Comune
în cadrul UE. Voi milita întotdeauna pentru a promova ideile și interesele noastre la
nivel european, dar numai în cadrul solidaritãții și valorilor împãrtãșite cu aliații și
partenerii noștri euroatlantici și europeni. Voi promova alianțe în interiorul UE și voi
sprijini și alte cauze decât cele care ne privesc direct, pentru a ne bucura, la rândul nostru, de
solidaritatea celorlalte state membre atunci când avem nevoie de ea pentru a ne promova
interesele naționale.
Și în contextul politicii externe, dar și în cel mai larg al afacerilor europene, consider cã
reprezentarea noastrã la nivel UE trebuie sã se realizeze pe baza unui mandat reprezentând
interesul național, adoptat prin consens între președinte, principalul actor constituțional al
politicii externe, guvern, opoziția politicã și societatea civilã. Voi fi factorul principal de
coagulare, inițiativã și de construire a unui dialog permanent care sã ne permitã o
reprezentare demnã și eficientã a intereselor noastre.
▪ Întãrirea parteneriatului cu SUA
Dacã vorbim de politica externã ºi de securitatea naþionalã, trebuie sã remarcãm cã
România se aflã, astãzi, într-o situaþie optimã. Cred cu tãrie cã parteneriatul strategic cu
Statele Unite ale Americii, alãturi de calitatea de membru al NATO ºi al UE, reprezintã,
pentru România, elementul fundamental al politicii noastre externe ºi al strategiei
naționale în domeniul securitãþii.
Criza din Ucraina a generat o schimbare importantã în situaþia geopoliticã a zonei. În
contextul actual, când astfel de provocãri în domeniul securitãþii nu s-au mai înregistrat pe
continent de la Rãzboiul Rece, Estul Europei ºi România au nevoie de mesaje ferme din partea
SUA care sã reitereze menþinerea garanþiilor de securitate pentru aliaþii din aceastã parte a
Europei. Avem nevoie de aceastã solidaritate, de prezenþa militarã a Statelor Unite în zonã ºi
ar fi de dorit ca ºi alte þãri NATO din vestul Europei sã manifeste o preocupare ºi o solidaritate
similarã. Trebuie sã arãtãm împreunã cã spiritul Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic este
21
la fel de puternic, cã nimeni nu poate reînvia politica sferelor de influenþã sau redesena
graniþe.
Dimensiunea militarã ºi politicã a parteneriatului nostru strategic cu SUA este
excelentã, iar dimensiunea economicã trebuie sã devinã la fel de dinamicã. Nu putem
însã atinge acest obiectiv decât dacã România va avea un stat de drept puternic. Între mediul
favorabil investiþiilor ºi statul de drept existã o legãturã foarte strânsã. Este nevoie sã avem
instituþii puternice care sã lupte împotriva corupþiei, pentru a arãta investitorilor cã statul de
drept funcþioneazã.
▪ Securitatea energeticã
Securitatea energeticã este o componentã extrem de importantã a securitãþii naþionale.
Trebuie sã finalizãm procesul de evaluare a potenþialului unor noi resurse în România, cele
neconvenþionale, pentru a vedea clar ce perspective avem, iar, înainte de a se pune problema
începerii exploatãrii, care sunt cele mai sigure metode din punct de vedere tehnic, care pot
îndeplini atât criteriul eficienþei producþiei, cât ºi pe cel al protejãrii mediului. Cred cã este
necesar sã implicãm mai mult comunitãþile locale în acest proces de creºtere a independenþei
energetice a þãrii noastre. Din acest motiv, cred cã este necesarã modificarea legislaþiei, pentru
ca o parte din redevenþele cãtre bugetul central sã fie reorientate cãtre comunitãþile locale ºi
chiar cãtre proprietarii terenurilor, aºa cum se întâmplã în SUA. În acest fel, cetãþenii,
comunitãþile locale vor beneficia de prosperitate ºi vor simþi cã sunt parteneri ai statului în
acest proces.
În egalã mãsurã, voi susține și încuraja mãsurile de dezvoltare a alternativei la energia
convenționalã, prin dezvoltarea și exploatarea resurselor energetice regenerabile, în cadrul
unor strategii integrate care sã vizeze în mod unitar crearea de avantaje strategice României
(pentru a putea deveni un hub energetic regional), asigurarea independenței energetice,
protejarea infrastructurilor critice, dar și prin politicile de prețuri, a consumatorilor casnici.
▪ Un rol mai important în NATO, dar și în plan regional
În ceea ce priveºte NATO, consider cã trebuie sã existe un echilibru între flancul nordic
ºi cel sudic, în Estul Europei. Este importantã concentrarea de forþe în statele baltice sau
Polonia, dar, în noul context, la fel de importantã este o creºtere a prezenþei militare în
România ºi Bulgaria.
România trebuie sã participe cu resurse relevante la planificarea strategicã și
implementarea obiectivelor NATO, inclusiv prin susținerea procesului de extindere a Alianței.
Țara noastrã trebuie sã aibã o contribuție activã la acquis-ul Alianței bazat pe dialog politic și
schimb de informații, la modelarea obiectivelor NATO în domeniu în concordanțã cu profilul
22
alianței și la intensificarea colaborãrii cu țãrile din Europa, Caucaz, Asia Centralã, Orientul
Mijlociu și Nordul Africii.
Consider cã, în viitorii 10 ani, România va deveni un reper important pe harta
geopoliticã mondialã, prin furnizarea de securitate în plan regional, consolidarea rolului de
bazã operaționalã pentru principalii aliați, inclusiv în contextul sistemului de apãrare
antirachetã al SUA și în perspectiva integrãrii acestuia din urmã în sistemul NATO.
În perspectiva acestui rol, voi susține, în calitate de Președinte al României, majorarea
bugetului pentru apãrare.
În calitate de Președinte al României, voi propune tuturor partidelor politice un
acord pentru asigurarea constantã a unei finanþãri anuale de 2% din PIB pentru
apãrare.
Consider cã sumele suplimentare direcþionate de la buget cãtre MApN vor trebui
folosite, în principal, pentru programele majore de înzestrare ale Armatei României. Totodatã,
prin acest acord, voi solicita partidelor semnatare sã se angajeze cã nu vor diminua bugetul
destinat Apãrãrii în timpul exercitãrii guvernãrii.
Majorarea bugetului pentru apãrare va reprezenta ºi o oportunitate de parteneriat
tehnologic între firmele româneºti din industria de apãrare ºi companiile europene ºi
americane, va însemna ºi noi locuri de muncã ºi poate întãri dimensiunea economicã, nu doar
cea militarã, a parteneriatului strategic dintre România ºi SUA.
În paralel, pentru cã România beneficiazã totuși de garanția umbrelei de securitate
asiguratã de NATO, voi susține operaționalizarea conceptelor de soft și smart power în cadrul
CSAT, cu accent pe cele care vizeazã corelarea instrumentelor reprezentate de diplomația
clasicã, a formatelor de cooperare regionalã și internaționalã, a acordurilor politico-economice
(cu accent pe cele comerciale, dar și de securitate) și a celor de intelligence.
În calitate de Președinte al României, voi milita ca ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT sã
fie o țarã inteligentã care își promoveazã interesele, utilizând rațional și sinergic resursele și
capabilitãțile proprii, dar și ale aliaților.
Creșterea profilului regional al României necesitã o abordare interdisciplinarã, adicã nu
numai de apãrare, ci și de politicã externã – în acord cu politica internã a interesului național -
și de securitate naționalã (în acord cu proiectele pe termen lung ale României, dar și ale
aliaților), precum și de economie (implicit și partea energeticã). Toate aspectele conceptului
de stat inteligent vor fi abordate ca un tot unitar, pentru crearea și valorificarea ferestrelor de
oportunitãți.
Voi milita ca România sã devinã un model regional de asigurare a securitãții, de
predictibilitate, de atragere de investiții strãine, de creștere sustenabilã, de politicã externã
coerentã și, implicit, un model regional de democrație și stabilitate în Europa Centralã.
Voi utiliza instrumentele puse la dispoziție de Constituție, pentru ca România sã
confirme cã este un furnizor de securitate în regiune și catalizator (posibil model) pentru
23
țãrile din regiune și chiar mentor pentru aspirațiile europene sau euroatlantice ale altor state
din regiune (Republica Moldova, Georgia ș.a.).
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care interesul național este bine și
corect promovat.
▪ România ca actor european: recuperarea decalajului de dezvoltare
România a încheiat primul sãu ciclu în calitate de membru al Uniunii Europene. Pot
aprecia cã aceastã etapã nu a fost fructificatã în mod optim de þara noastrã, sub aspectul
influenþei pe care trebuia sã o aibã ca al ºaptelea stat membru (ca mãrime) al UE, al atragerii
de fonduri europene ca vector de modernizare a þãrii și al fructificãrii oportunitãții economice
oferite de piața comunã.
Faptele sunt grãitoare. În pofida creșterilor anuale, suntem în continuare pe ultimul loc
la absorbția de fonduri europene.
Bilanþul negativ poate fi justificat prin declanºarea crizei economice ºi prin slãbirea
solidaritãþii europene pe care aceastã crizã a determinat-o, însã nimic nu scuzã faptul cã
România nu a avut, dupã momentul integrãrii, un proiect de þarã în interiorul Uniunii
Europene. Cu atât mai puțin scuzabil este acest lucru, cu cât nu doar potențialul deosebit
(uman, inovativ, turistic etc.), ci și poziționarea geograficã și geopoliticã (Dunãrea, gurile de
vãrsare, frontiera esticã a UE/NATO, proiectele de diversificare a surselor de aprovizionare cu
resurse energetice etc.) îndreptãțeau țara noastrã sã aibã un profil mult mai puternic și sã
reprezinte o voce de care sã se ținã cont în cadrul construcției comunitare.
Un ciclu politic de 10 ani va trebui sã însemne ºi redefinirea rolului pe care
dorim sã îl jucãm în interiorul UE, redefinirea prioritãþilor noastre în ceea ce priveºte
finanþãrile, atragerea de fonduri, oportunitãțile economice ºi relaþiile intracomunitare.
Organizația comunitarã se aflã, ea însãºi, într-un proces de redefinire ºi nu putem permite ca
vocea ºi prioritãþile României sã lipseascã din acest proces, iar obiectivul de recuperare a
decalajului economic sã fie ratat din cauza unor interese strãine de cele naționale.
România trebuie sã îºi propunã sã joace un rol activ atât în ceea ce priveºte procesul de
decizie, cât ºi temele mari de dezbatere care stau pe agenda UE.
Președintele României va juca un rol decisiv în creșterea performanței europene a țãrii,
atât pe plan intern, cât și pe plan extern, deoarece numai prin cooperare la nivel regional, local
și central este posibilã atingerea obiectivului nostru de țarã: dezvoltarea, care sã se reflecte în
casa fiecãrui român, precum și în statutul nostru în plan european.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi un membru respectat al Uniunii Europene, un
partener care îºi onoreazã angajamentele și care ºtie sã îºi negocieze condiþiile, un membru cu
personalitate al organizației comunitare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT presupune
abandonarea unui anumit tip de mimetism care a caracterizat atitudinea noastrã în raport cu
24
marile teme ale dezbaterii. Vom absolvi școala de integrare europeanã și vom deveni un stat
matur, puternic și respectat în UE.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își propune sã joace un rol activ atât în ceea ce
privește procesul de decizie la nivel comunitar, cât și în promovarea și influențarea marilor
teme de dezbatere de pe agenda UE.
În raport cu Uniunea Europeanã, existã câteva obiective naționale pe care îmi propun
sã le sprijin, ca președinte, prin armonizarea politicilor tuturor instituțiilor implicate:
- susținerea elaborãrii unui Plan de Dezvoltare Durabilã pentru urmãtorii 10 ani,
care sã cuprindã atât obiectivele acoperite prin fonduri europene prin Acordul de Parteneriat,
cât și pe cele care urmeazã a fi acoperite din bugetul de stat. Voi invita actorii implicați (cu
precãdere partidele politice) sã-și asume acest Plan – un veritabil contract cu și pentru
societate, pentru a nu se mai face cheltuieli în afara obiectivelor sale, adicã în scopuri
electorale sau clientelare;
- accederea rapidã la spațiul Schengen, în douã etape (aeroporturi și frontiere
terestre și maritime) ca urmare a creșterii credibilitãții în fața partenerilor europeni;
- asumarea unei date clare pentru adoptarea monedei euro agreatã de toate
partidele și BNR, pentru a stimula pregãtirea economiei românești la presiunile competitive
ale pieței comune și a recupera deficitul comercial actual;
- încheierea convingãtoare a angajamentelor asumate de România acoperite de
Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru depãșirea acestui stadiu istoric și stabilirea
egalitãții între România și alte state membre prin noile mecanisme de evaluare a situației
corupției și democrației, care acoperã toate țãrile membre;
- diminuarea decalajului de dezvoltare între România și primele 6 state
europene, care sã confere țãrii noastre dreptul și legitimitatea de a reprezenta o voce
puternicã la nivelul UE;
- repoziționarea României ca un partener activ și cooperant în cadrul
Parteneriatului Estic și întãrirea poziției statelor membre care militeazã pentru eforturile de
integrare a țãrilor de la frontiera UE, cu oferirea unui tratament diferențiat în funcție de
progresul reformelor țãrilor în curs de aderare;
- definirea și implementarea unor proiecte concrete, în cadrul Strategiei Dunãrii,
cu implicarea autoritãților regionale și locale în scopul dezvoltãrii județelor riverane;
- realizarea unei Platforme Naționale Comune de maximizare a absorbției
fondurilor europene, care sã faciliteze cooperarea între actorii implicați în acest proces și
adoptarea rapidã și adecvatã a deciziilor necesare;
- restructurarea sistemului de gestionare a fondurilor europene prin: crearea unui
corp de funcționari de elitã care sã monitorizeze și sã implementeze programele cu finanțare
UE, remunerați competitiv în funcție de gradul de absorbție a fondurilor; centralizarea
gestionãrii absorbției fondurilor structurale la nivelul Ministerului Afacerilor Europene și
25
consolidarea tuturor Autoritãților de Management în cadrul acestui minister; crearea unui
departament care sã monitorizeze dialogul dintre autoritãțile contractante și Comisia
Europeanã; crearea, la Bruxelles, a unui ofițer de legãturã din partea fiecãrei Autoritãți de
Management, aflat în relaționare permanentã cu omologii de la Comisia Europeanã și
beneficiind de sprijinul direct al Reprezentanței Permanente a României pe lângã Uniunea
Europeanã.
Ca președinte, voi susþine proiectul unei Europe unite, cu instituþii puternice, cu o bunã
coordonare a politicilor în toate domeniile de activitate. Cred cã proiectul european
avantajeazã în acest moment România, putând fi un puternic vector de modernizare a
societãþii noastre. România trebuie sã devinã mai coerentã în negocierea/impunerea
propriilor interese și proiecte la nivel comunitar și, în paralel, sã asimileze fondurile alocate.
Este indamisibil sã nu putem genera proiecte care sã utilizeze în integralitate fondurile
europene alocate. Nu putem rata aceastã importantã șansã de dezvoltare sustenabilã, de
modernizare și creștere a prosperitãții.
▪ România și comunitãțile din afara granițelor: identitate comunã, drepturi
comune
Statul român are obligaþia constituþionalã de a sprijini atât minoritãþile româneºti din
alte state, cât ºi pe cetãþenii români care lucreazã ºi trãiesc temporar pe teritoriul altor þãri.
Una dintre primele mãsuri pe care le voi adopta în calitate de Președinte al
României va fi crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentanții
comunitãților de români de peste granițã. Acest Consiliu va trebui sã constituie cadrul
în care vor fi dezbãtute temele ce preocupã românii din afara granițelor și armonizate
pozițiile instituțiilor.
Fațã de conaționali, România trebuie sã aibã o politicã mai viguroasã ºi mai activã,
desigur, în respectul relaþiilor bilaterale cu statele pe teritoriul cãrora trãiesc românii. Vom
încuraja reprezentarea politicã a minoritãþilor româneºti, afirmarea identitãþii lor religioase,
lingvistice ºi culturale și dreptul firesc la a-și conserva și proteja valorile, precum și la a
pãstra/consolida legãturile cu românii din țarã.
Pe agenda acestui Consiliu Consultativ, voi propune mãsuri pentru:
- garantarea posibilitãții de exercitare a dreptului la vot pentru toți românii din afara
granițelor prin implementarea unui sistem care sã elimine barierele logistice (vot electronic,
vot prin corespondențã sau stabilirea unei cote a numãrului de secții de votare de naturã a
permite exercitarea votului chiar și de cãtre comunitãțile cele mai izolate);
- asigurarea libertãții de circulație și a dreptului de a munci în toate statele UE,
contracararea tendințelor xenofobe și izolaționiste din anumite state membre și gestionarea
corectã a eventualelor campanii negative la adresa României;
26
- dezvoltarea rețelei de consulate și îmbunãtãțirea calitãții serviciilor consulare,
inclusiv prin implementarea unor soluții informatice securizate prin care cetãțenii sã poatã
beneficia de servicii consulare la distanțã;
- dezvoltarea programelor de predare a limbii române în școlile din comunitãți cu un
numãr semnificativ de români și creșterea numãrului de copii români de peste granițe
prezenți în tabere școlare/școli de varã în România;
- extinderea numãrului de catedre de limba românã în statele cu comunitãți românești
semnificative;
- încurajarea implicãrii societãții civile în programe de sprijinire a comunitãților de
români din afara granițelor, inclusiv prin identificarea de surse de finanțare pentru activitãți
legate de diaspora; sprijinirea parteneriatelor dintre ONG-urile din România și cele ale
românilor din afara granițelor;
- oferirea de consiliere în vederea integrãrii pe piața muncii și dezvoltãrii spiritului
antreprenorial, inclusiv prin programe comune cu statele gazdã;
- derularea de campanii culturale și educaționale care sã sprijine crearea unei imagini
corecte/pozitive a comunitãților de români în cadrul societãții statului gazdã;
- derularea unor programe de sprijin pedagogic și consiliere psihologicã pentru copiii
din familiile ai cãror pãrinți locuiesc sau muncesc în afara granițelor.
▪ Eficiențã în domeniul securitãții naționale și de apãrare
Alãturi de politica externã, coordonarea strategiilor de securitate ºi de apãrare a
României este atributul executiv fundamental al Preºedintelui României ºi reprezintã
componenta cea mai importantã a activitãþii Administraþiei prezidenþiale. Ca Preºedinte al
României, susþin cã politica în domeniul securitãþii naþionale, în toate componentele ei,
trebuie sã facã obiectul unui dialog ºi consens al societãþii româneºti. Ca ºi în cazul
politicii externe, Preºedintele României este generatorul conceptului de securitate naþionalã ºi
coordonatorul activitãþii instituþiilor cu atribuþii în realizarea acesteia. Este misiunea
Preºedintelui României de a integra organic politica externã ºi de securitate naþionalã în
vederea apãrãrii ºi promovãrii intereselor naþionale ale statului.
Ca Președinte al României, voi promova conceptul de securitate naționalã extinsã, care
sã cuprindã urmãtoarele domenii: apãrarea, securitatea socialã, securitatea educaționalã,
securitatea alimentarã, securitatea economicã, securitatea energeticã, securitatea mediului,
securitatea financiarã, securitatea infrastructurilor critice. Voi promova o Strategie Naționalã
de Apãrare a Țãrii care sã acopere toate aceste domenii și care sã constituie reperul pentru
strategiile sectoriale proiectate la nivel instituțional.
În calitate de Președinte al României, dupã o consultare prealabilã cu
reprezentanții instituțiilor din sistemul național de securitate, precum și cu principalii
27
noștri aliați euroatlantici, voi elabora și prezenta Parlamentului, spre aprobare,
Strategia Naționalã de Apãrare a Țãrii.
O atenție sporitã voi acorda sectorului industrial de apãrare, care va trebui sã parcurgã
un amplu proces de modernizare.
Structurile de intelligence din România sunt acum definitiv desprinse de vechiul sistem
ºi de mentalitãþile comuniste, pe deplin reformate și aflate în avanpostul integrãrii și al
angajamentelor euroatlantice. Procesul de modernizare a acestora este cu atât mai remarcabil
cu cât s-a desfãºurat într-un context marcat de un cadru legislativ neadecvat realitãþii ºi de o
presiune importantã din partea societãþii civile, iar uneori și a partidelor politice. De
asemenea, serviciile de informaþii au asigurat elementele de flexibilitate organizatoricã ºi
operaþionalã, permițând abordarea ºi rezolvarea unor probleme de securitate cu totul noi, nu
numai pentru serviciile de informații româneºti ºi est-europene. Deschiderea, anterior intrãrii
în NATO ºi UE, cãtre serviciile aliate, cât ºi derularea în comun cu acestea a unor operaþiuni
complexe, îndeosebi în zona ameninþãrilor asimetrice și non-tradiþionale (terorism,
criminalitate organizatã etc.), a contribuit în mod semnificativ la aderare ºi la construcþia de
securitate a spaþiului euroatlantic. Foarte apreciatã de cãtre aliaþi a fost ºi resursa analiticã
oferitã de serviciile de informaþii româneºti, care a pus în valoare demersurile operative ºi a
asigurat suportul informativ necesar procesului decizional, precum ºi schimbul de date cu
serviciile partenere.
Cooperarea internaționalã – fireascã în cadrul parteneriatelor din cadrul NATO/UE, dar
și bilaterale – reprezintã o resursã dualã (furnizãm, dar și primim intelligence), necesarã
asigurãrii securitãții în sens mai larg, nu doar național, ci și regional, european și euroatlantic.
Este o evoluție fireascã, pe care, în calitate de Președinte al României, o voi încuraja ca parte a
proiectului de construire și dezvoltare a unor capabilitãți de smart power, o ROMÂNIE A
LUCRULUI BINE FÃCUT ce știe sã-și gestioneze riscurile și sã-și valorifice oportunitãțile pentru
asigurarea propriei securitãți.
Îmi doresc o recunoaștere a contribuțiilor structurilor de intelligence și în interiorul
țãrii, la un nivel comparativ cu cel câștigat în exterior.
Dincolo de unele reminiscențe ale epocii comuniste, care afecteazã percepția publicã
legatã de activitatea serviciilor de informații din România, ca Președinte al României, voi
milita, totuși, pentru schimbarea etapizatã a concepției de securitate naționalã, de la o
abordare specificã actualei etape, de contracarare a riscurilor și amenințãrilor la adresa
securitãții, cãtre una puternic axatã pe prevenire, care reprezintã, în sine, o schimbare de
paradigmã necesarã trecerii la o etapã nouã în devenirea statului român.
Doresc sã asigur în continuare instituþiilor de securitate naþionalã, inclusiv celor de
intelligence, toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice care se referã la
avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, decizie coerentã în momente de crizã, întemeiatã
pe informaþie realã, exactã ºi la timp.
28
Printre obiectivele mandatului meu se vor numãra:
- consolidarea echidistanței, neamestecului politic și profesionalizãrii în
activitatea structurilor de intelligence;
- modernizarea legislației din domeniul securitãții naționale, astfel încât aceasta
sã fie adecvatã nu numai noilor realitãți (faptul cã România este membru al NATO și UE), ci și
noilor riscuri și amenințãri cu care ne confruntãm;
- creșterea eficienței Consiliului Suprem de Apãrare a Țãrii în coordonarea unitarã
a domeniului securitãții și apãrãrii prin crearea unor grupuri și comitete de lucru care sã
pregãteascã analize de impact în vederea realizãrii consensului decizional. De asemenea,
consider necesarã creșterea frecvenței consultãrilor în cadrul CSAT pentru combaterea
amenințãrilor de securitate (interne și externe) la adresa intereselor naționale ale României;
- reanalizarea rolului unor organisme cu rol de coordonare și integrare a
informațiilor, precum Comunitatea Naționalã de Informații și Oficiul pentru Informații
Integrate și propunerea, dupã consultarea tuturor pãrților interesate/vizate, a unui concept
integrator cu privire la domeniul securitãții naționale și al intelligence.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi o țarã care va gestiona inteligent atât
oportunitãțile, cât și riscurile, având drept fundament cele trei nevoi esențiale ale
cetãțeanului: libertate, prosperitate și securitate.
De asemenea, ca Președinte al României, voi propune dezvoltarea conceptului de
Strategie de securitate internã a României în consonanțã cu Strategia de securitate internã
a Uniunii Europene pe urmãtoarele direcții: siguranța cetãțeanului român în diversitatea
europeanã; o Românie sigurã în serviciul cetãțeanului și pentru protecția acestuia; spațiul
românesc ca parte a spațiului de libertate, securitate și justiție. Strategia de Securitate Internã
a UE include 5 mãsuri comune privind combaterea rețelelor infracționale și teroriste,
combaterea criminalitãții cibernetice, consolidarea securitãții frontierelor și gestionarea
situațiilor de crizã, la care România trebuie sã se alinieze pe deplin. Obiectivul este ca
România sã fie o țarã sigurã și ordonatã, iar acest lucru sã fie resimțit de fiecare
cetãțean, prin garantarea siguranței și protecției acestuia și a bunurilor sale.
II. 11 teme majore de dezbatere și consens național
Ca președinte mediator și integrator, dar implicat direct și ferm în construcția
unei Românii cu adevãrat occidentale, voi propune întregii clase politice și societãții
românești câteva mari teme de dezbatere, în jurul cãrora sã putem genera un acord cât
mai larg. Acestea ar putea deveni pilonii pe care se articuleazã un nou proiect de țarã, cu
29
obiective naționale la care sã se raporteze toate guvernele și toți decidenții politici, indiferent
de identitatea lor ideologicã sau de alternanțele la putere.
Încercãrile similare din trecut de a realiza așa-numite „pacte”, pe sãnãtate și educație
spre exemplu, de la nivelul instituției prezidențiale au eșuat pentru cã au fost mai mult gesturi
politice decât acorduri naționale și pentru cã nu au fost scoase din sfera conflictului politic și
personal. Cred cã în astfel de chestiuni extrem de serioase nu ar trebui sã vorbim despre
persoana președintelui care inițiazã un asemenea acord, nici despre persoana primministrului,
nici despre cine își impune punctul de vedere sau cine puncteazã electoral, ci
despre cetãțeni și despre obiective naționale pe termen lung.
Modul de exercitare a funcției prezidențiale în ultimii 10 ani a conținut germenii
conflictului inclusiv în raport cu asemenea domenii, care ar fi trebuit sã fie, de fapt, veritabile
punți de dialog și acord larg la nivelul clasei politice. Modelul de președinte pe care îl propun
României presupune tocmai capacitatea de a media și de a integra puncte de vedere diferite pe
teme de interes public general, dar și abnegație și determinare în respectarea acordurilor
odatã încheiate.
Dupã ani de zile în care conflictul și dezbinarea socialã au fãcut parte din cotidian, în
care a fost mai ușor sã distrugi decât sã construiești, un asemenea demers nu este facil și va fi
probabil întâmpinat cu întrebãri, îndoieli și prudențã. Ca președinte, însã, îmi voi asuma
responsabilitatea de a schimba regulile jocului și de a deschide acest drum care înseamnã o
transformare a practicilor predominante în politicã. Cred cã și în România se poate, cã un
asemenea demers este fezabil și cã putem înlocui conflictul și spectacolul steril cu dialogul și
dezbaterea pe teme naționale.
De aceea, în cadrul viziunii mele asupra instituției prezidențiale, am ales sã fac referire
nu doar la domeniile strategice în care președintele are atribuții constituționale directe și nu
doar la chestiunile fundamentale de politicã generalã, ci propun 11 asemenea mari teme
naționale, la a cãror dezbatere voi chema întreaga clasã politicã.
1. Educația ca resursã de performanțã a României
Premisa fundamentalã de la care pornesc în abordarea domeniului educației este aceea
cã o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bunã decât sistemul sãu de
educaþie. O societate, o națiune poate sã fie performantã sau neperformantã în funcþie de
sistemul sãu de educaþie, care are, în realitate, cel mai mare impact asupra viitorului unei
naþiuni.
Nu existã niciun alt sistem care poate sã schimbe starea lucrurilor atât de profund.
Viziunea ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT este indiscutabil legatã de viziunea unui sistem de
educațional performant, care poate fi privit drept cea mai mare șansã pe care o avem pentru a
face România performantã.
30
Ca Președinte al României, am convingerea cã putem sã devenim efectiv un „tigru al
Europei”, în același sens în care au apãrut „tigrii din Asia” care îºi bazeazã pe educaþie ºi
disciplinã în societate creºterea și dezvoltarea.
Vreau sã afirm un lucru foarte direct și deschis: un sistem educaþional performant nu
poate sã fie nici creat, nici perpetuat ºi nici sã producã rezultate decât peste mai multe
generaþii. De aceea, o abordare serioasã trebuie sã porneascã de la o decizie luatã consensual
și asumatã pe termen lung cel puþin de cãtre partidele relevante, cu privire la construcþia unui
asemenea sistem.
România nu a beneficiat în ultimii ani de un sistem de educaþie performant, nici mãcar
de un sistem de educaþie care sã permitã continuarea unui anumit nivel la care se ajunsese în
anii ’70 - ’80. Desigur, putem discuta realizãrile acelui sistem, dar el produsese un nivel de
culturã general acceptat ºi apreciat.
Existã, în lume, exemple de þãri care ºi-au neglijat sistemul educaþional ºi au pierdut din
competitivitate ºi altele care au înþeles aceastã nevoie ºi, fãrã a avea alte resurse la dispoziție,
au devenit extrem de performante.
În momentul de fațã, avem câțiva indicatori care aratã cã sistemul nostru educaþional
este prost conceput. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat sunt expresia unui învãțãmânt
preuniversitar fundamental greºit structurat, care lasã fãrã direcție jumãtate dintr-o generaþie.
Creșterea calitãții și performanței unui sistem educațional presupune, pe de-o parte, o
motivaþie imediatã și, pe de altã parte, o perspectivã îndelungatã, pornind de la un obiectiv.
Trebuie sã vedem, evident, care este obiectivul nostru pe termen lung, unde vrem sã ajungem?
Vrem sã avem generaþii pregãtite pentru a deveni muncitori forestieri sau vrem sã avem
generaþii educate pentru a transforma România într-o þarã a tehnologiei moderne? Avem
atâtea exemple cã potențialul uman este unul de excepție, încât cred cã este o crimã sã nu poți
utiliza aceastã importantã resursã. Este suficient sã ne uitãm la tinerii noștri olimpici și apoi
sã vedem câți dintre ei rãmân în țarã pentru a contribui la progresul nostru general.
În viziunea mea, un sistem performant presupune:
- un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe
acumulare de informații, ci pe o formulã dualã care îmbinã în mod creativ teoria cu practica și
care oferã opțiuni diferite de ieșire în funcție de abilitãți și competențe;
- un segment universitar în care se acumuleazã masiv competențe și care permite
în mod real specializarea într-un domeniu, ce poate fi apoi urmatã de o hiperspecializare;
- corelarea cu cercetarea. Crearea unui sistem foarte performant care sã ducã
România în zona de înalte tehnologii poate sã funcþioneze numai dacã, în paralel, se
desfãșoarã o activitate de cercetare foarte serioasã. Despãrþirea educaþiei de cercetare este o
greºealã fundamentalã. Ele trebuie sã fie corelate;
- încurajarea educației continue. Fãrã a încuraja un proces de educație continuã, pe
toatã durata vieții profesionale, nu se poate asigura adaptarea la nevoile unei piețe a muncii
31
tot mai dinamice și asigurarea eficienței în fața creșterii competiției în plan regional și
internațional.
România poate sã devinã un pol al înaltei tehnologii în Europa. Acest lucru presupune,
în afarã de un nivel general mai bun, o specializare ºi o hiperspecializare. Specializarea se
poate obþine, de regulã, introducând un sistem educaþional de tip dual: teorie îmbinatã cu
practicã, urmatã de separarea celor douã ramuri, astfel încât elevii sã poatã opta dacã doresc
sã se îndrepte spre o meserie sau dacã vor sã-și continue studiile spre o zonã teoreticã sau de
hiperspecializare.
Cea mai drasticã pierdere de competitivitate am înregistrat-o la nivel universitar, unde,
din puþine universitãþi, dar cu un nivel de multe ori foarte rezonabil pe care l-am avut încã în
anii ’70 ºi în anii ’80, s-a ajuns la o multitudine de instituții de învãțãmânt superior, dar care,
într-o mãsurã mare, sunt doar „furnizoare de diplome” ºi nu generatoare de educaþie de nivel
universitar ºi de competențe, conform criteriilor de la Bologna.
În opinia mea, este nevoie de o reechilibrare a țintelor pe care le avem în raport cu
învãțãmântul și de adaptarea acestuia la cerințele unei societãți moderne. În România,
încercãm încã sã punem accentul pe pregãtirea din sistemul preuniversitar și pe acumularea
de informații din toate domeniile, în timp ce învãțãmântul superior nu furnizeazã destule
competențe și abilitãți. În schimb, în societãțile occidentale învãțãmântul preuniversitar
oferã un nivel mediu de cunoștințe și libertate de opțiune, iar acumularea de
competențe și specializarea provine dintr-un mediu universitar cu exigențe crescute.
Desigur, este de discutat și despre statutul dascãlilor în societate. Nu poþi sã ai un corp
profesoral performant dacã nu ai o remuneraþie corespunzãtoare. Nu poþi sã aºtepþi de la un
profesor din mediul preuniversitar sã fie foarte performant fãrã sã fie remunerat decent. Dar
acestea sunt lucruri cunoscute deja de toatã lumea. Trebuie sã conºtientizãm faptul cã a
construi un sistem de educaþie performant reprezintã un lucru extrem de scump, însã este o
investiție în viitor, fãrã de care o națiune nu poate progresa și performa.
Dacã vrem sã avem o educaþie performantã, trebuie sã recunoaºtem cã am greºit ºi sã
începem sã reconstruim întreg sistemul. Ca Președinte al României, îmi propun sã organizez o
asemenea dezbatere naționalã. Dacã reuºim sã fundamentãm o analizã serioasã ºi dacã ne
vom propune ținte clare, atunci vom putea sã schimbãm sistemul suficient de mult. Însã, din
experiența mea, doresc sã evidențiez un aspect: schimbãrile în sistemul de educație nu se pot
mãsura în luni sau în ani. Dacã reușim sã-l așezãm pe baze funcționale, efectul se va vedea
peste câteva generații. Dacã vom obþine rezultate foarte bune, în 20 de ani, ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT poate sã se transforme dintr-o þarã importatoare de know-how ºi de
înaltã tehnologie, într-o þarã exportatoare, un veritabil hub regional de înaltã tehnologie.
În lumea modernã a globalizãrii, orice produs se poate cumpãra, dar educaþia nu.
Educaþia se poate cumpãra pentru un individ sau pentru un grup de indivizi, dar nu se poate
cumpãra pentru o națiune. Resursa umanã rãmâne în continuare cheia reuºitei unei naþiuni.
De aceea, este nevoie de acest efort, de a defini un sistem propriu și performant de educație.
32
Educația va fi o prioritate a mandatului meu de președinte.
2. Investiția în sãnãtate – o investiție în viitor
Deși considerat invariabil drept prioritate, domeniul sãnãtãții nu s-a bucurat de o
gestionare unitarã în timp. Absența unui cadru strategic stabil a fãcut ca sectorul serviciilor de
sãnãtate sã fie afectat de schimbãrile politice frecvente. A lipsit în toți acești ani o abordare
coerentã și un acord asupra modului în care vrem sã arate sistemul sanitar din România pe
termen lung, dincolo de granițele politicului. România are nevoie de punerea în aplicare
cât mai rapidã a unei strategii naționale de sãnãtate care sã priveascã investiția în
sãnãtate ca pe o investiție în viitor, în vigoarea, energia și, implicit, prosperitatea
națiunii.
Ca președinte, voi insista ca sãnãtatea sã fie tratatã ca un factor cheie de dezvoltare, ca
o resursã pe termen lung și nu ca o povarã. O națiune cu oameni care au probleme de sãnãtate
din ce în ce mai diverse, cu un sistem sanitar nemulțumitor, incapabil sã rãspundã nevoilor de
sãnãtate și ineficient din punctul de vedere al cheltuirii banilor publici nu poate fi o națiune
sãnãtoasã, cu speranțã și nici cu adevãrat prosperã. Îmbunãtãțirea stãrii de sãnãtate a
populației, care se va reflecta în creșterea speranței de viațã, prevenirea și reducerea
îmbolnãvirilor, va avea un impact economic și social semnificativ. Investiția în sãnãtate
înseamnã investiția în educație pentru sãnãtate, în resursele umane și în infrastructura
sanitarã.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, pacientul va fi cu adevãrat în centrul
sistemului, va știi clar care îi sunt drepturile, ce servicii primește pentru ceea ce plãtește,
iar personalul medical va fi tratat cu respect și salarizat pe mãsurã. În ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT, banii publici, și așa insuficienți, nu vor mai fi risipiți pe servicii ineficiente, ci vor
fi direcționați corect, în așa fel încât problemele de sãnãtate sã fie rezolvate cât mai aproape de
pacient și în modul cel mai eficient din punctul de vedere al costurilor. În ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT, spitalele vor avea un management performant, nu politizat. În ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT, vor funcționa douã principii fundamentale: medicina bazatã pe dovezi
și sãnãtate în toate politicile.
Regulile jocului trebuie schimbate profund și în sistemul sanitar.
Ca mediator între factorii de decizie din sfera sãnãtãții publice și societate, Președintele
României este dator sã cunoascã marile probleme de sãnãtate publicã și felul în care
decidenții politici rãspund la acestea. Ca un principiu fundamental, consider cã prevenția
trebuie sã fie preocuparea zero în abordarea asupra sãnãtãții publice. Pornesc de la
convingerea cã înțelegerea și conștientizarea importanței prevenției încã din copilãrie,
educația pentru sãnãtate și adoptarea unor comportamente și a unui stil de viațã sãnãtos vor
avea, pe termen lung, un impact major asupra îmbunãtãțirii stãrii de sãnãtate și creșterii
speranței de viațã în România. În societatea modernã, cele mai rãspândite boli (boli
33
cardiovasculare și cerebrovasculare, diabetul, unele forme de cancer) sunt evitabile prin
prevenție. De aceea, voi încuraja crearea unui amplu proiect național de educație în scopul
prevenției, care sã aducã la un loc reprezentanții autoritãților cu responsabilitãți conexe din
domeniile sãnãtãții, muncii și protecției sociale, alimentației, educației, ai organizațiilor
nonguvernamentale specifice, ai asociațiilor profesionale ale personalului medical și care sã
beneficieze de un capitol de finanțare separat, cu proiecție multianualã.
O schimbare de abordare este necesarã și în relația pacientului cu sistemul
sanitar, precum și în interiorul sistemului sanitar. De-a lungul anilor, sistemul de sãnãtate
s-a dezvoltat în mod dezechilibrat. Accesarea lui la nivel spitalicesc - trecând peste medicina
de familie și de ambulator de specialitate - a devenit o practicã frecventã. Creșterea de la an la
an a fondurilor alocate spitalelor nu s-a reflectat direct proporțional în creșterea calitãții
serviciilor medicale sau îmbunãtãțirea stãrii de sãnãtate. Dimpotrivã, din rațiuni economice și
administrative, s-a preferat de multe ori tratarea în spitalizare continuã a cazurilor ce puteau
fi rezolvate în ambulatoriul de specialitate sau prin spitalizare de zi, ceea ce a condus inclusiv
la o cheltuire ineficientã a banilor publici.
În absența regândirii raportului între componentele sistemului, a restabilirii traseului
firesc al pacienților (medicinã primarã - medicinã ambulatorie de specialitate – spital) și a
unor mãsuri de reorganizare fundamentalã, simpla creștere a finanțãrii nu va putea rezolva
problema de fond. În acest moment, sistemul sanitar din România riscã sã trateze un numãr
mai mic de pacienți cu bani din ce în ce mai mulți.
De aceea, consider cã principalele direcții de reformã a sistemului sanitar ar trebui sã
vizeze:
- echilibrarea componentelor sistemului sanitar, în sensul creºterii volumului ºi calitãþii
serviciilor medicale acordate în sectorul medicinei de familie ºi de ambulator;
- acordarea de servicii medicale atât prin pachetul de bazã, cât și printr-un pachet
suplimentar din asigurãri private. Una din dezbaterile necesare va trebui sã se refere la
asigurãrile private de sãnãtate și caracterul lor;
- profesionalizarea managementului spitalelor ºi asigurarea unui cadru normativ flexibil
atât pentru personalul medical, cât ºi pentru funcþionarea spitalelor. Vor trebui gãsite
rãspunsuri consensuale la întrebãrile privitoare la statutul personalului medical, dar și al
unitãților sanitare;
- redarea demnitãții profesiei medicale, susținerea medicilor și personalului medical de a
își desfãșura activitatea în condiții decente, susținerea tinerilor medici de a râmãne în țarã
prin creșterea salarizãrii și valorizarea lor profesionalã și socialã;
- descentralizarea unor activitãþi cãtre comunitãþile locale sau cãtre structuri ale
Ministerului Sãnãtãții în scopul creºterii responsabilitãþilor ºi monitorizãrii realizãrii
obiectivelor, dar ºi implicãrii autoritãþilor locale în medicina comunitarã ºi ºcolarã;
34
- controlul utilizãrii fondurilor publice în tot sistemul sanitar prin informatizarea acestuia,
prin revizuirea cadrului normativ privind controlul ºi auditul, listele de medicamente
compensate, preþurile la medicamente etc.;
- perfecþionarea activitãþii colegiilor profesionale, a relaþiilor cu asociaþiile de pacienþi,
sindicate, a creºterii procesului de transparenþã a deciziilor privitoare la sistemul sanitar.
În fine, este nevoie și de o schimbare de abordare la nivel politic în raport cu domeniul
sãnãtãții. Prioritatea acordatã sãnãtãții trebuie sã se reflecte într-o creștere a finanțãrii
de la bugetul de stat. Dar aceasta trebuie însoțitã de instituirea unor mecanisme
legislative, de management, de control și sancțiune, care sã constituie garanția cã banii
publici sunt cheltuiți în mod corect și eficient.
Ca președinte, voi așeza la masã toți actorii politici și voi propune acceptarea de cãtre
toate forțele politice a unei proiecții bugetare pe termen lung, în care prioritatea pentru
sãnãtate sã fie concretizatã prin alocarea a 6% din PIB, indiferent de componența politicã
a cabinetului sau de configurația Parlamentului. În paralel, voi susține crearea unui Plan de
investiții și achiziții în sãnãtate, care sã aibã ca scop modernizarea infrastructurii sanitare,
dotarea cu aparaturã și tehnologii medicale noi, dezvoltarea sistemului național de urgențã
integrat, extinderea serviciilor de telemedicinã și extinderea utilizãrii de soluții IT în sãnãtate.
3. Economia liberalã: competitivitate ºi prosperitate
România se aflã, în prezent, în faþa unei opþiuni fundamentale pentru ºansele sale de
dezvoltare. Într-un context dominat incertitudini ºi dezechilibre, nu doar economice, ci și
sociale și politice, este limpede cã modernizarea României necesitã nu doar paºi imediaþi, de
politicã economicã ºi reformã instituþionalã, ci și construirea unui nou model de dezvoltare
economicã, axat pe pilonii durabili ai competitivitãții economice, din perspectiva propriilor
atuuri ºi oportunitãþi.
Dupã 25 de ani de tranziție sinuoasã, de aderare europeanã și post-aderare, România
este, în prezent, împovãratã de multiple deficite de competitivitate, a cãror împletire reduce
șansele unei convergențe economice rapide cu țãrile dezvoltate ale UE.
Economia româneascã pare construitã, în continuare, prin ºi în jurul bugetului
statului. Este o stare de fapt profundã, structuralã, care explicã de ce cetãțenii așteaptã ca atât
de multe lucruri sã vinã de la stat sau, oricum, prin intermediul statului.
În ciuda aderãrii europene, România nu pare sã fi fãcut încã saltul la o economie de
piaþã realã, modernã, similarã țãrilor dezvoltate, care sã ne aducã prosperitatea și viaþa demnã
mult aºteptate. Cultura economiei de piațã încã este departe de a atinge “masa criticã” atât de
necesarã unei economii performante, iar una din cauze este legatã direct de faptul cã statul
35
ține sã fie în centrul vieții românilor, și nu oricum, ci prin centralizare, clientele politice, dar și
prin politici și instituții care exerseazã, în continuare, reflexe socialiste.
Trebuie sã rãsplãtim munca ºi sã stopãm risipa banilor publici cãtre diverse
interese de scurtã duratã ori populiste. Prezența României în UE nu este suficientã pentru
ca românii sã trãiascã bine, în pofida diverselor slogane. Sã trãim bine în economia de piațã
înseamnã, înainte de toate, sã muncim bine. Avem nevoie sã înþelegem aceastã idee simplã,
cãci, altfel, rãmân doar vorbe din ºansele noastre de dezvoltare.
Pentru ca România sã renascã, trebuie sã renascã filosofia lucrului bine fãcut,
adicã munca productivã. Esențialã este redefinirea ierarhiei valorilor, adicã a ansamblului de
norme, reguli, idealuri, interese și atitudini sociale.
▪ Liberalismul economic - libertate, prosperitate
Prosperitatea nu poate fi, în esenþã, decât marca liberalismului ºi a economiei de
piaþã. Dupã un sfert de veac de tranziþie, a cãrei menire era sã lase în urmã comunismul și
socialismul, cu toate defectele sale economice și morale, ale cãror efecte, din nefericire, le
simțim și azi, ºansa modernitãții pentru România este legatã intrinsec de politicile de dreapta,
de liberalismul economic. A fi liberali nu înseamnã apartenența la un partid, ci atașamentul la
anumite valori. A fi liberali înseamnã sã respectãm și sã încurajãm, deopotrivã, orice inițiativã
legitimã, orice act creator de valoare, cãci bunãstarea oamenilor este și trebuie sã fie
întruchiparea acțiunilor lor, iar satisfacția lucrului bine fãcut trebuie sã existe în orice
domeniu, fie cã vorbim de muncã salariatã, antreprenoriat sau voluntariat.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT se construiește în România oamenilor liberi,
care, la rândul sãu, este România statului de drept. Libertatea individualã este cea
consfințitã de domnia legii, iar oamenii au libertate atunci când se pot bucura pe deplin de
proprietatea asupra roadelor muncii lor legitime. Cu cât legea este mai fragilã și arbitrariul
statului mai mare, cu atât proprietatea este mai fragilã și forța sa economicã este mai redusã.
În viziunea liberalismului, modernizarea României se bazeazã pe cinci dimensiuni
fundamentale:
1) garantarea proprietãții, deoarece dreptul la proprietate este instituția vitalã a
libertãții și a economiei de piațã, atunci când proprietatea este obþinutã legitim ºi prin
respectarea legii;
2) libertatea economicã, susținerea inițiativei private ºi asigurarea competiþiei
corecte, care sunt cele mai eficiente mijloace de creare durabilã a prosperitãții, prin
antreprenoriat și muncã productivã, nu prin mecanisme sociale specifice statului asistențial
care asigurã, în fapt, minimul necesar traiului;
36
3) industria competitivã ºi agricultura modernã, care sã creeze valoare adãugatã,
pentru ca românii sã aibã locuri de muncã, stabile ºi bine remunerate;
4) protejarea avuției naționale, prin valorificarea inteligentã a potențialului de
resurse naturale, în condiții lipsite de riscuri pentru mediul natural;
5) politici și sisteme publice sustenabile, astfel încât între stat și cetãțean sã existe
exigențele unui parteneriat, cu drepturi și obligații reciproce, care sã însemne acces liber ºi
egal la educaþie, sãnãtate, muncã etc., pentru a oferi românilor o viaþã demnã.
În centrul tuturor preocupãrilor noastre este individul, cetãțeanul, cu drepturile și
libertãțile sale. În viziunea dreptei românești, fiecare persoanã conteazã în egalã mãsurã, cãci
dreapta nu-și propune sã egalizeze și sã uniformizeze indivizii așa cum fac doctrinele de
stânga. Cetãțeanul este reperul ultim al oricãrei schimbãri sociale, cãci societatea nu este o
masã amorfã, ci înseamnã indivizi și cooperare socialã între aceștia, iar progresul societãții
vine odatã cu progresul fiecãrei persoane.
Liberalismul și politicile economice de dreapta vor conduce la dezvoltarea clasei
de mijloc în România, aceasta fiind coloana vertebralã a unei națiuni și cel mai elocvent
criteriu de prosperitate a unei societãți. Potrivit unor studii, numai circa 10% dintre
cetãțenii români pot fi asimilați clasei de mijloc, în timp ce aceastã importantã categorie
socialã reprezintã – așa cum este firesc – majoritatea în națiunile dezvoltate. O clasã de
mijloc puternicã și extinsã este și soluția pentru reducerea dezechilibrelor sociale, cãci
cea mai durabilã protecție socialã o face tocmai creșterea economicã sãnãtoasã.
Atât în economie, cât și în societate, statul aflat în slujba cetãțenilor este cel care
guverneazã prin strategii economice și politici publice pentru bunãstarea tuturor, nu doar
pentru birocrația statalã sau pentru diverse grupuri de interese ce graviteazã în jurul unor
politicieni, care au “cãpușat” clientelar statul și intervin în procesele de decizie publicã.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, politicile publice vor fi protejate fațã de orice
ingerințe sau partizanate, astfel încât în ansamblul deciziilor de importanțã strategicã sau
tacticã sã guverneze exclusiv logica interesului național și a interesului cetãțeanului. ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT presupune implementarea conceptului de bunã guvernare.
A guverna bine înseamnã a guverna în interesul națiunii, iar conceptul de bunã
guvernare este legat de principiile liberale: a nu face discriminare, prin politici care dau
avantaje unora și dezavantaje altora, a nu stabili taxe și impozite pentru anumite grupuri de
persoane, iar subvenții pentru altele.
Deși militeazã pentru egalitate, politica de stânga este una a privilegiilor și
discriminãrii: într-un fel îi trateazã pe salariați și altfel pe patroni, într-un fel pe investitorii
autohtoni și altfel pe cei strãini, într-un fel pe cei mai nevoiași și altfel pe cei mai puțin
nevoiași. Prin politici selective și redistribuirea avuției, stânga politicã susține, de fapt,
egalitarismul și nu egalitatea (de șanse).
37
Aºa cum, în economia de piațã, întreprinzãtorii sunt în slujba consumatorilor serviciilor
lor, tot aºa, într-o democraþie respectabilã, politicienii ºi organismele statului trebuie sã
lucreze în slujba cetãþenilor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT presupune ca statul sã fie la dispoziția
oamenilor, și nu oamenii sã fie la dispoziția statului.
Modelul liberal de dezvoltare: convergențã economicã și modernizare instituționalã
Dupã 1990, paradigma dezvoltãrii economice a fost relativizatã - dacã nu chiar
subordonatã - de paradigma democrației politice. În pofida progreselor rapide impuse de
noile exigențe democratice, tranziția economicã a consemnat totuși ezitãri, eșecuri, amânãri,
deturnãri de la scopul inițial, nefiind rezolvate problemele structurale și instituționale ale
economiei românești.
România a exersat succesiv, aproape ciclic, diferite politici de creștere economicã, însã
niciodatã o strategie pentru dezvoltare economicã, un model de dezvoltare axat pe
principiile liberalismului și pe pilonii competitivitãții economice. Construirea unui
proiect de țarã pentru România europeanã din viitorul apropiat înseamnã sã putem privi în
viitorul mai îndepãrtat, astfel încât țintele economice și instituționale sã fie mijloacele și nu
scopurile modernizãrii României.
Astãzi, România se aflã în fața unei noi etape, a treia etapã, de consacrare a unor
schimbãri esențiale în istoria post-decembristã. Momentul devenirii noastre istorice este
foarte important, pentru cã:
- în primul rând, tranziția a consemnat transformãri instituționale majore “în litera”
economiei de piațã, dar și rezistențã la schimbare “în spiritul” acesteia;
- în al doilea rând, aderarea europeanã a generat urmãtorul val de schimbare
instituționalã cu traiect predefinit. Însã, prin ea însãși, aderarea europeanã asigurã doar
cadrul, nu și ingredientele prosperitãții economice;
- în al treilea rând, etapa actualã, de post-aderare, este cea care deschide cu adevãrat
dezideratul convergenței economice, ceea ce reclamã o opțiune fundamentalã asupra
oportunitãților de dezvoltare ale României.
România prosperã nu poate fi decât rezultatul unui model liberal de dezvoltare,
ancorat puternic în instituțiile economiei de piațã, bazat pe surse sustenabile de
dezvoltare care aduc valoare adãugatã, valorificã oportunitãþi ºi genereazã avantaje
competitive pentru România.
În acest sens, modelul liberal de dezvoltare este modelul competitivitãții
economice, care rezultã din îmbinarea a douã paradigme cumulative:
1) paradigma economicã pro-activã, ca paradigmã a relansãrii ºi creºterii economice
sãnãtoase, pe fondul reformelor de creștere a competitivitãții;
38
2) paradigma modernizãrii instituþionale, ca paradigmã a exigenþelor instituþionale
comunitare, în conformitate cu valorile politice ºi culturale europene.
În esenþã, ambele paradigme marcheazã convergent regândirea rolului statului, prin
restrângerea prezenþei sale în economie ºi întãrirea prezenței sale instituționale, prin
rolul sãu definitoriu de garant al drepturilor constituþionale, al echitãþii ºi al bunei
funcþionãri a economiei de piaþã. Numai astfel, în ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT vom
obține dezvoltarea unui sector privat puternic, autonom faþã de puterile politice, capabil sã
genereze prosperitate ºi sã dinamizeze inclusiv reformele din sfera sectorului public.
Acest cadru economic-instituțional indicã direcțiile strategice ale modelului liberal de
dezvoltare: model economic centrat pe investiþii ºi competitivitate, fonduri europene ºi
dezvoltarea infrastructurii, dezvoltare regionalã ºi administraþie publicã centratã pe cetãþean
și modernizarea sistemelor publice: educaþie, sãnãtate, pensii. România nu-și mai poate
permite sã mai întreținã ineficiența, nici în termeni financiari, nici instituționali. Prioritatea
absolutã a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT trebuie sã fie stimularea actorilor
economici performanþi, care aºteaptã de la stat un semnal pozitiv, unul în favoarea
performanței economice, a iniþiativei private, a unei dezvoltãri durabile.
Obiectivul fundamental al convergenței economice nu poate fi deplin fructificat în
absența celui de-al doilea deziderat: maturizarea și modernizarea instituționalã. Acesta
înseamnã cã, în etapa post-aderare, România trebuie sã gãseascã forța de a pãrãsi ciclul
„politicilor asistate”, cu puseuri reformiste ancorate fie financiar-internațional, fie
instituțional-european. Cred cã a venit cu adevãrat vremea maturitãții, a schimbãrilor de
paradigmã și a reformelor duse la capãt.
Poate cã, în acest sens, cea mai importantã probã este aderarea României la zona
euro, care trebuie sã însemne, pentru anii urmãtori, o adevãratã ancorã pentru
disciplinarea politicilor economice, pentru predictibilitate și accelerarea creșterii
economice. Odatã așezatã pe culoarul monedei unice, economia României va fi „forțatã” sã își
însușeascã rapid și mult mai profund lecția esențialã a competitivitãții, pentru consolidarea
convergenței.
În privința convergenței economice reale, România se gãsește în prezent la cca. 54%
fațã de media PIB real/locuitor (exprimat prin puterea de cumpãrare), cu prognoze favorabile
de a atinge cca. 65% din media europeanã la orizontul adoptãrii euro. Însã prognozele
economice tocmai ce au fost bulversate, la mijlocul acestui an, dupã douã trimestre
consecutive de scãdere economicã. Abia în 2014, și numai prin stoparea proaspetei „recesiuni
tehnice”, avem șansa de a reveni la nivelul PIB real din 2008. Fațã de acum 6 ani, practic
România a bãtut pasul pe loc în privința performanțelor economice reale.
O creștere economicã bazatã pe competitivitate va fi o creștere sãnãtoasã,
sustenabilã, care se va vedea nu doar în statistici, ci mai ales în bunãstarea vieții de zi
cu zi a oamenilor. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va aduce românilor prosperitate realã și
durabilã, nu o creștere fantomaticã, bazatã pe explozia consumului pe termen scurt sau pe
39
aportul exclusiv al expansiunii bugetare, prin cercul vicios al deficitului bugetar și datoriei
publice.
Primul semn de responsabilitate pentru dezvoltarea ROMÂNIEI LUCRULUI BINE
FÃCUT este sã renunțãm la capcana politicilor prociclice. Pe de o parte, sã nu mai facem
deficite bugetare în anii de boom economic, așa cum a fost cazul deficitelor record din anii
de dinaintea crizei. Pe de altã parte, sã nu introducem impozite în anii de crizã sau atunci
când economia își cautã culoarul relansãrii și al consolidãrii, așa cum este cazul
impozitelor și accizelor recent introduse.
În aceastã etapã post-aderare, voi susține strategiile prin care România va avansa
consistent pe calea convergenței economice reale, odatã ce criteriul major al tuturor politicilor
publice va deveni competitivitatea.
În clasamentul competitivitãții globale, România încã deține poziții dintre cele
mai dezavantajoase pentru: impozitarea muncii și efectele impozitãrii asupra investițiilor,
rata de cuprindere în educația primarã, risipa banilor publici, discreționarism guvernamental,
corupția și încrederea publicã în politicieni, dar și capacitatea de a ne pãstra în țarã talentele
profesionale. Doar România și Bulgaria fac parte din stadiul 2 de dezvoltare, cea bazatã pe
eficiențã, în timp ce majoritatea țãrilor din Europa Centralã și de Est sunt în stadiul de
tranziție cãtre dezvoltarea bazatã pe inovare.
Devine astfel limpede cã modelul de dezvoltare al ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT
trebuie sã însemne mai multã economie de piațã, politici publice stimulative, care sã genereze
acumulare de capital și investiții, locuri de muncã productive și antreprenoriat inovativ, capital
uman performant și tehnologie avansatã, instituții de calitate pentru mediul de afaceri, dar și
cât mai puține bariere administrative și birocratice în calea liberei inițiative, a activitãții
economice în general.
Economia liberalã, economia afacerilor: pilonii modelului de dezvoltare
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi competitivã odatã ce vom îmbunãtãți
calitatea instituționalã a mediului de afaceri. În ecuația competitivitãții, conteazã în mod
esențial anumiți factori instituționali și administrativi care afecteazã funcționarea mediului de
afaceri: birocrația, corupția, ușurința de a iniția sau de a închide o afacere, reglementãrile
fiscale și economice. Economia liberalã este economia afacerilor, iar soluțiile trebuie
cãutate în susținerea mediului de afaceri, a capitalului românesc, a întreprinderilor
mici și mijlocii. Aici este sursa adevãratã a locurilor de muncã pe care românii le așteaptã,
locuri de muncã stabile și bine plãtite, care sã extindã rapid clasa de mijloc.
Calitatea instituționalã a mediului de afaceri comportã încã decalaje majore în
comparație cu țãrile UE, în special în privința a trei factori instituționali: protejarea
proprietãții, corupția și plata impozitelor. Dupã cicluri întregi de declarații și probe reformiste,
40
România este în continuare o campioanã europeanã în privința birocraþiei ºi a costurilor cu
actele și autorizațiile administrative.
În ultimii 10 ani, Codul Fiscal a fost modificat de peste 100 de ori, iar regimul juridic al
investițiilor strãine directe a suferit 15 schimbãri.
Așa cum corect invocã mediul de afaceri, performanța economicã necesitã reguli
bune pe termen lung, adicã predictibilitate fiscalã și legislativã. În absența acestor
condiții elementare, întreprinzãtorii nu pot planifica nimic, nici formarea capitalului, nici
investițiile și crearea de noi locuri de muncã, iar economia stã în blocaj și pierde oportunitãți,
în așteptarea unor vremuri mai bune.
Consider cã industria și energia trebuie sã devinã vectori constanți ai
competitivitãții economiei României, prin investiții susținute și mediu concurențial. O
politicã industrialã coerentã trebuie sã facã din industria româneascã un veritabil actor
european. „O politicã industrialã pentru era globalizãrii”, conform Strategiei Europa 2020,
înseamnã abordarea întregului lanþ valoric, de la infrastructurã ºi materii prime pânã la
serviciile post-vânzare, pentru a obține un sistem industrial puternic și inovativ, diversificat ºi
competitiv. În același timp, printr-o strategie energeticã ambițioasã, una realã - nu doar
clamatã - ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT are toate atuurile pentru a deveni un veritabil pol
energetic regional. Dacã vom fructifica toate oportunitãțile economice și geostrategice,
inclusiv prin diversificarea surselor, țara noastrã se poate plasa durabil și eficient pe harta
energeticã regionalã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã și agriculturã performantã, care
necesitã, de asemenea, industrializare, capitalizare și competitivitate. România nu-ºi mai
permite greºeli în defavoarea fermierului român. Nu este suficient sã conºtientizãm faptul cã
avem un potenþial agricol imens, ci trebuie sã valorificãm în mod real acest avantaj, și nu doar
conjunctural, în funcție de starea vremii, ci ca sursã constantã de creștere economicã. În
viziunea mea, dezvoltarea agriculturii înseamnã scoaterea agricultorului român din
agricultura de subzistențã, care trebuie sã devinã o afacere ca toate celelalte. Prin capitalizare,
agricultorul român își va putea dezvolta potențialul de adevãrat fermier european.
Industrializarea agriculturii este esențialã pentru echilibrarea balanței ocupãrii
forței de muncã. Decalajele de competitivitate ale României sunt evidente fie și numai dacã
invocãm decalajele de structurã economicã. Suntem pe primul loc în privința populației
ocupate în agriculturã din UE și suntem pe ultimele locuri în ceea ce privește populația
ocupatã în sfera serviciilor. Așadar, în legãturã cu piața muncii, suntem încã departe de a fi
parcurs ajustãrile în direcția unei structuri economice competitive.
Absorbția fondurilor europene trebuie sã fie prioritatea zero a oricãrei
guvernãri. O economie lipsitã de capital este obligatã sã fructifice șansele dezvoltãrii
durabile cu bani europeni. În aceastã privințã, ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT nu are doar
datoria de a înzestra contabil bugetul cu fonduri de cofinanțare pentru proiectele europene, ci
41
sã creeze capacitate instituționalã și administrativã pentru ca proiectele de dezvoltare sã fie
concretizate financiar și economic.
Dezvoltarea pieței de capital și a sistemului financiar, în general, este o altã
direcție strategicã a modelului liberal de dezvoltare, una menitã sã mobilizeze capitalul
investițional și sã asigure accesul eficient și facil al investitorilor strãini la piața localã.
Actualmente, piața de capital din România rãmâne una dintre cele mai reduse din UE. Tocmai
în acest sens, consider o prioritate înlãturarea tuturor barierelor ce inhibã dezvoltarea pieței
de capital. De exemplu, prin reclasificarea pieței de capital din România de la piațã de frontierã
la piațã emergentã, s-ar obține beneficii certe în materie de capital și investiții.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își va dezvolta infrastructura financiarã necesarã
susținerii IMM-urilor. În ultimã instanțã, nu banii sunt problema, ci calitatea politicilor
prin care urmãrim atragerea lor.
Consider cã politica economicã trebuie sã se facã în primul rând pentru economie,
adicã pentru cetãțeni și nu pentru politicieni (pentru câștigurile electorale ale acestora).
4. Viziunea fiscal-bugetarã: regândirea relației dintre stat și cetãțean
Filosofia finanțelor publice este, în prezent, în flagrantã contradicție cu principiile
dezvoltãrii economice sãnãtoase. Calitatea de contribuabil a ajuns sã fie sinonimã doar cu
aceea de plãtitor de taxe și impozite, oricât de multe și de apãsãtoare uneori, fãrã ca
cetãțeanul sã simtã cã este și beneficiar al sistemelor publice. Când acest sentiment
ajunge sã predomine în relația dintre contribuabil și stat, devine clar de ce economia
subteranã și corolarul sãu fiscal, evaziunea, tind sã devinã regula – de supraviețuire uneori –
care erodeazã treptat și subtil calitatea și sustenabilitatea sistemelor publice.
În viziunea mea, soluțiile nu trebuie cãutate în afara sistemului fiscal, ci tocmai
înãuntrul lui, și nu prin transformarea contribuabililor în ținte fiscale, ci prin prisma
unei noi abordãri a relației dintre stat și contribuabil, una clãditã pe principiile unui
parteneriat fiscal, ceea ce reclamã de fapt regândirea întregului sistem fiscal-bugetar pe
criterii de transparențã și corectitudine reciproce. Statul la coadã pentru plata impozitelor
este, încã, cel mai trist indiciu al funcționãrii unui sistem fiscal în care contribuabilii nu au fost
niciodatã parteneri egali ai statului, ci mai degrabã subordonații ori clienții birocrației fiscale
și ai tratamentului discreționar.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, a fi contribuabil nu înseamnã a avea doar
obligații fiscale cãtre stat, ci a avea dreptul legitim de a pretinde de la stat
corectitudine, tratament egal, eficiențã și chibzuințã în cheltuirea banilor publici, adicã
bunã guvernare, în general.
În dimensiunea sa fiscal-bugetarã, modelul liberal de dezvoltare a ROMÂNIEI LUCRULUI
BINE FÃCUT este ancorat în principii precum:
42
- competitivitate fiscalã: impozitarea redusã și simplificatã trebuie sã redevinã
atuul fiscal al României, pentru a atrage din nou atenția investitorilor strãini, pentru a
susține capitalul românesc și crearea de noi locuri de muncã. Nevoile bugetare mai mari
nu trebuie sã însemne impozite mai mari, ci dimpotrivã, trebuie urmãrite prin îmbunãtãțirea
eficienței fiscale, prin simplificare și creșterea colectãrii. România competitivã fiscal în UE
înseamnã convergențã rapidã în planul prosperitãții economice;
- echitate și corectitudine: tratamentul fiscal egal și universal este definitoriu pentru
viziunea noastrã liberalã. Cota unicã este soluția justã, corectã și care a dat rezultate în
economia româneascã. Echitate în politica fiscalã nu înseamnã unitãți de mãsurã diferite
pentru contribuabili diferiți, așa cum stau lucrurile în viziunea fiscalã a stângii;
- disciplinã fiscalã și bugetarã: întãrirea guvernanþei fiscale și reducerea deciziei
discreþionare în politicile fiscal-bugetare sunt esențiale pentru creșterea eficienței sistemului
fiscal. În acest sens, creºterea colectãrii veniturilor bugetare ºi creºterea calitãþii cheltuielilor
publice trebuie sã aducã transparențã, simplificare, costuri mai mici cu funcționarea
sistemului fiscal, costuri de conformare pentru contribuabili și de administrare fiscalã din
partea statului.
Acestea sunt principiile esențiale care oferã coerențã strategiilor și politicilor fiscalbugetare.
În definitiv, coerența sistemului fiscal transmite la rândul sãu coerențã și
predictibilitate în întreg sistemul economic.
În calitate de Președinte al României, voi încerca sã conving Guvernul cã nu
politica bugetarã trebuie sã conducã politica fiscalã (așa cum, din pãcate, se întâmplã în
prezent), cã nu trebuie sã introducem impozite dupã cât dorește sã cheltuiascã ministerul
Bugetului, ca sã descoperim, ulterior, cã nici nu poate sã o facã. În viziunea mea, politica fiscalã
nu trebuie proiectatã din perspectiva maximizãrii încasãrilor la bugetul de stat.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, statul nu trebuie sã facã doar ceea ce îi
permite cadrul fiscal-bugetar, cu precãdere în cazul unui cadru fiscal-bugetar rostogolit
inerțial de la un an la altul, fãrã viziune și prioritãți, ci sã modifice cadrul fiscal-bugetar
potrivit oportunitãților de dezvoltare economicã. Este, în esențã, o filosofie simplã: nu
modificãm obiectivele datoritã instrumentelor care aparent ne încorseteazã, ci adecvãm
instrumentele astfel încât sã ne atingem mai bine obiectivele.
Schimbarea filozofiei fiscal-bugetare înseamnã a face din bugetul statului un suport al
dezvoltãrii, dar nu în sensul trivial al simplei expansiunii bugetare, ci pe baza prioritãților și
oportunitãților indicate de pilonii competitivitãții economice.
În planul politicii bugetare, creșterea calitãții cheltuielilor publice reclamã
transparențã, în primul rând, dar și o construcție bugetarã axatã pe criterii de oportunitate,
prioritate și eficienþã. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își poate așeza sistemul
cheltuielilor publice pe proiecte și programe, în baza unor criterii clare de
performanțã, dar și pe bugete multianuale, pentru o viziune de investiții pe termen
lung. Consider cã este imperativã prioritizarea temeinicã a programelor publice, în funcție de
43
relevanța lor pentru cetãțeni, astfel încât românii sã simtã cã bugetul statului nu reflectã
doar agende politice, ci și nevoile lor și ale comunitãților lor, iar guvernul nu este un
simplu trezorier care, discreționar, taie și împarte felii din „plãcinta bugetarã”.
În planul politicii fiscale și din perspectiva competitivitãții, România are de rezolvat
numeroase carențe instituționale, de la dificultãțile de a plãti impozitele și pânã la
neajunsurile administrãrii sistemului fiscal, de la povara fiscalã asupra muncii și pânã la
evaziunea sistemicã. În prezent, România înregistreazã cel mai scãzut grad de
conformare voluntarã în plan fiscal dintre țãrile UE. Este însã limpede cã aceastã
degradare a relației stat - contribuabil inhibã grav competitivitatea fiscalã a economiei
românești și, totodatã, șansele noastre de dezvoltare.
Prin cota unicã de 16%, România beneficiazã încã de competitivitate fiscalã în raport cu
cele mai multe din țãrile UE. În schimb, impozitarea muncii este cea mai importantã povarã
pentru crearea de noi locuri de muncã. Potrivit Global Competitiveness Report, România se
gãsește pe poziția 140 din toate cele 144 de țãri în privința efectelor depresive ale taxãrii
asupra stimulentelor de a munci. În România, salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța
de muncã sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale asupra muncii aproape
sufocante.
În același timp, cota de TVA de 24% pare aproape o invitație deschisã la evaziune
fiscalã și un obstacol dintre cele mai serioase în calea consumului. Potrivit Comisiei
Europene, România este pe primul loc în UE privind evaziunea fiscalã prin neplata TVA.
Este pe deplin explicabil, mai ales în condițiile în care 22 de țãri ale UE au TVA mai mic decât
România. Probabil cã cea mai nefastã combinație fiscal-bugetarã pentru România este datã de
cota crescutã de TVA și slaba capacitate de control și administrare fiscalã.
În planul politicilor de relaxare fiscalã și în perspectiva apropiatã a guvernãrii dreptei
românești, pentru mine, reprezintã o prioritate absolutã revenirea TVA la 19%, întrucât
relaxarea fiscalã va duce nu doar la îmbunãtãțirea colectãrii veniturilor și a
sustenabilitãții finanțelor publice, ci mai cu seamã la creșterea economiei și a nivelului
de trai al românilor.
5. Agriculturã performantã și dezvoltarea satului românesc
România a fãcut pași importanți în spațiul integrãrii europene, însã agricultura și satul
românesc au resimțit cele mai modeste progrese, cãci saltul spre modernizare încã întârzie sã
aparã. În aceastã privințã, în care agricultura și problemele satului românesc aproape cã par
îngemãnate, România are nevoie de o viziune integratã, care sã formuleze prioritãți și direcții
de dezvoltare. Dupã un sfert de secol de reforme și miliarde de euro cheltuiþi, prosperitatea
întârzie sã aparã în satul românesc. El încã mai reprezintã o a doua Românie, desprinsã parcã
din alt secol, dominatã de sãrãcie ºi dependentã cvasitotal de asistența statului. Satul
românesc va renaște însã nu doar odatã cu agricultura, pentru cã satul trebuie sã
44
însemne și altceva, adicã mici industrii, ferme familiale, oamenii cu viziune ºi iniþiativã,
întreprinzãtori rurali capabili sã utilizeze tehnologii performante, sã dezvolte
avantajele competitive pe care România le are în acest sector.
În viziunea dreptei românești, modernizarea sectorului agro-rural este de interes
național. Pentru ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, reformarea exploataþiilor agricole,
modernizarea spaþiului rural ºi deblocarea potenþialului sãu economic, precum și
simplificarea administrativã constituie direcþii clare care vor aduce și beneficiile așteptate. Nu
este suficient sã conºtientizãm cã avem un potenþial agricol imens, ci trebuie sã facem ca
agricultorul român sã devinã un pion important în arhitectura economiei românești. Este
vitalã transfomarea agriculturii româneºti într-un motor de creºtere economicã, prin
crearea de locuri de muncã pentru populaþia din mediul rural și prin susținerea
performanței și a veniturilor agricultorilor.
Pasul esențial care ar urni agricultura pe calea modernizãrii europene este rezolvarea
durabilã a problemei proprietãții. Performanța economicã a agriculturii românești va
crește proporțional cu consolidarea regimului de proprietate funciarã. ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT începe cu definirea și recunoașterea clarã a proprietãții, care sã ofere
oamenilor stimulente economice și perspective de dezvoltare.
În concepția mea, nu structura polarizatã a proprietãþii funciare a constituit obstacolul
major în dezvoltarea agriculturii, ci lipsa voinþei politice de a clarifica legislativ, la timp ºi în
mod neutru, dreptul de proprietate. Din aceastã cauzã, s-a întârziat procesul natural de creare
a pieþelor în acest domeniu, de la cea a creditãrii, la cea a asigurãrilor, a garanþiilor funciare
etc., iar agricultura a devenit eficientã aproape doar în privința marilor ferme. Tocmai de aceea
avem nevoie sã încurajãm, într-un cadru instituțional tranparent, cooperarea fermierilor și a
proprietarilor de terenuri agricole.
Pentru o agriculturã performantã, lucrãrile de cadastru trebuie finalizate cu
celeritate. În aceastã privințã, autoritãțile locale trebuie sã aibã un rol determinant, nu doar
în a urgenta procedurile birocratice legate de reglementarea proprietãții, ci și în implicarea
pentru rezolvarea eficientã a litigiilor privind proprietatea. În același timp, politica agrarã nu
trebuie sã interfereze cu piața funciarã, ci sã elimine excesul de reglementare și birocratizare.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã, în mod necesar, un cadru legislativ care sã
reglementeze piaþa funciarã într-o formã coerentã, unitarã și simplificatã.
Odatã cu rezolvarea contextului instituțional de reglementare și proprietate, atunci
piața, cadrul competitiv și performanțele economice vor deveni factorii definitorii care vor
optimiza raporturile dintre mica și marea exploatație agricolã. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE
FÃCUT, mica exploatație agricolã trebuie sã înceteze a mai fi doar mijloc informal de
protecție socialã, ci trebuie sã genereze motivație economicã și rãsplatã pe mãsura
performanțelor comerciale.
Actualmente, populația ocupatã în agricultura României reprezintã peste 29%,
comparativ cu o medie europeanã de circa 5%, ceea ce ilustreazã un imens dezechilibru
45
structural, precum și indiciul unei productivitãți a muncii foarte scãzute. În același timp,
importante suprafeþe agricole rãmân încã necultivate, în timp ce pe piaþa naþionalã, europeanã
ºi mondialã cererea de produse alimentare crește în continuare. Va fi foarte greu de susþinut
pe viitor, atât din punct de vedere politic, cât ºi economic, o asemenea situație care nu
încurajeazã cultivarea terenurilor agricole și mai ales gruparea lor în parcele atractive și
eficiente din punct de vedere economic.
Un asemenea cerc vicios atrage atenția asupra adevãratei prioritãți investiționale:
industrializarea agriculturii și modernizarea infrastructurii rurale, astfel încât și
agricultura româneascã sã poatã deveni o afacere profitabilã în condiții civilizate.
În viziunea mea, cred cã se cuvine sã ne concentrãm atenția asupra potențialului
exploatațiilor familiale de tip comercial. Este indispensabilã crearea și dezvoltarea unei
infrastructuri de piaþã moderne, în deplin acord cu modelul european, dar adaptatã eficient la
specificul gospodãriei þãrãneºti. Trebuie sã folosim resursele din cercetare pentru crearea
unor modele de funcþionare localã a pieþelor, având ca punct de pornire centrele de
tranzacþionare existente. Astfel, vom putea configura un sistem naþional eficient, dinamic ºi
adaptat specificitãþilor locale pentru colectarea ºi depozitarea produselor din gospodãriile
þãrãneºti.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, o agriculturã performantã necesitã adaptarea la
condiþiile dinamice ale Politicii Agricole Comune. România trebuie sã se armonizeze în funcþie
de Politica Agricolã Comunã, însã într-o manierã beneficã intereselor românești, astfel încât
activitatea fermierului român sã devinã competitivã, iar dezvoltarea spaþiului rural sã devinã
realã și durabilã.
Agricultura performantã în România necesitã sisteme moderne de irigații. În
aceastã privințã, este absolut necesarã modernizarea infrastructurii de irigaþii din fonduri
structurale în perioada 2014-2020. În același timp, întreþinerea sistemelor vechi este
costisitoare pe termen lung atât pentru agricultori, cât ºi pentru stat, ceea ce conduce la
creºterea costurilor pentru agricultori. Tocmai de aceea, statul trebuie sã sprijine, prin
toate tipurile de instrumente – fiscale, legislative, financiare – atragerea de investiții
majore în agriculturã, cãci competitivitatea agriculturii trebuie sã se bazeze pe
capitalizare și acces facil al agricultorilor la finanțare.
România are nevoie de o poziție politicã implicatã în privința agriculturii, în legãturã cu
șansele de dezvoltare competitivã ale agriculturii românești. La nivel european, avem nevoie
sã apãrãm și sã promovãm interesele agriculturii românești, nu doar în legãturã cu noua
concepție financiarã a Politicii Agricole Comune, ci în orice privințã care poate fi beneficã
fermierilor români. România dispune de întreg potențialul pentru a deveni una din
principalele forțe ale agriculturii europene.
România poate deveni numãrul 1 în UE în privința agriculturii ecologice. Piața
europeanã ne oferã largi oportunitãți, mai ales cã produsele românești încep sã fie
recunoscute și premiate la diverse târguri europene. Avem însã nevoie sã dezvoltãm susținut
46
partea de procesare și comercializare, prin promovare continuã și inventivã. Agricultura
ecologicã și produsele tradiționale meritã sã devinã veritabile mãrci înregistrate ale
performanțelor românești.
În perioada urmãtoare, aferentã ciclului 2014-2020, agricultura trebuie sã treacã la o
etapa superioarã în dezvoltarea ei, prin revigorarea ramurilor procesatoare ale industriei
alimentare, prin sporirea competitivitãții economice a exploatațiilor familiale de tip comercial,
prin întãrirea rolului organizațiilor profesionale și interprofesionale din sfera agro-alimentarã,
prin refacerea lanțului valoric al activitãții economice din domeniul agriculturii și industriei
alimentare.
Prin implementarea Programului Național pentru Dezvoltare Ruralã, dar și în contextul
unor ani agricoli buni, performanțele agriculturii s-au îmbunãtãțit treptat. Însã, la nivelul
satului românesc nu s-au simțit schimbãri majore, progrese comparabile cu cele din
agriculturã. Dimpotrivã chiar, calitatea vieții stagneazã sau chiar este în scãdere în mediul
rural, media de vârstã a oamenilor de la țarã a crescut. Populația ruralã a României are cea
mai ridicatã pondere în totalul populației dintre toate țãrile UE, aproape 45%. Astãzi, aproape
60% din agricultori au vârste de peste 60 de ani și dețin peste 25% din terenul agricol al
României, ceea ce atrage atenția asupra unei probleme majore a politicii agricole românești
din perspectiva resurelor umane din spațiul rural. În multe locuri, câmpurile și lanurile sunt
mai frumoase și mai îngrijite decât satul românesc. De aceea, politica agricolã româneascã
trebuie sã cuprindã și prioritãți dedicate satului românesc.
Satul românesc a fost întotdeauna un izvor de culturã ºi civilizaþie, dar evoluțiile
economice și lipsa unei consecvențe a prioritãților nu i-au permis sã þinã pasul cu
ritmul modernizãrilor actuale. În acest sens, investițiile în infrastructura ruralã, de la
cea școlarã și pânã la utilitãțile publice, vor trebui sã fie primul semn clar de
modernizare a satului românesc.
6. Cum rãspundem la viitorul sistemului de pensii
Actualul sistem de pensii din România se confruntã cu câteva probleme majore, care
sunt cunoscute de ani buni, dar la care nu existã încã rãspunsuri coerente și general acceptate.
Din pãcate, teama de a „nu mai putea plãti pensii” este adesea utilizatã în discursul public din
considerente electorale sau populiste, în locul unei abordãri serioase și al unei proiecții de
viitor.
Existã un set de realitãți care privesc sistemul de pensii și pe care suntem datori sã le
luãm în calcul:
- raportul dintre salariați și pensionari, care devine din ce în ce mai disproporționat în
defavoarea salariaților, fapt ce determinã o creștere a deficitului la bugetul asigurãrilor sociale.
47
Acest raport disproporționat a fost accentuat de încurajarea pensionãrilor anticipate, ca
modalitate de a rezolva problema lipsei locurilor de muncã;
- rata de ocupare în rândul pensionarilor din țara noastrã este una dintre cele mai mici
din Uniunea Europeanã;
- ponderea cheltuielilor cu pensiile (raportatã la PIB) este una dintre cele mai mici din
UE;
- România se aflã în primele 5 state membre UE care vor cunoaºte cel mai rapid ritm de
îmbãtrânire a populaþiei în urmãtoarele decenii, fapt ce are un impact extins din punct de
vedere bugetar, economic și social.
În afara unor mãsuri punctuale care pot fi gândite pe termen scurt, în perspectiva
anilor ce vor urma, va trebui adoptatã o decizie cu privire la modul în care aratã
sistemul de pensii pentru a rãspunde acestor probleme și pentru a acționa înainte ca el
sã devinã nesustenabil.
Ca Președinte al României, voi chema toate forțele politice sã decidem împreunã
viitorul sistemului de pensii. Spre exemplu, este important de stabilit ca obiectiv strategic
conservarea actualului sistem care se bazeazã pe principiul solidaritãþii între generaþii, aºanumitul
sistem pay-as-you-go (în care plata pensiilor este plãtitã din contribuțiile celor aflați
în muncã) sau trecerea la un sistem de conturi individuale de economisire prin investiþii
prudenþiale, centrat pe principiul contributivitãții, al responsabilitãții individuale ºi al definirii
ºi garantãrii beneficiilor.
De asemenea, în paralel cu sistemul public de pensii, voi solicita decidenților politici sãși
îndrepte atenția cãtre alte formule de asigurare de venituri la bãtrânețe și, dupã o dezbatere
amplã, sã luãm de comun acord decizii.
Prima dintre ele se referã la întãrirea încrederii participanþilor în sistemul de
pensii private obligatorii – pilonul II și lãrgirea bazei participanþilor la acesta. Va trebui sã
rãspundem la mai multe provocãri la acest capitol, printre care se numãrã:
- adoptarea legislației privind plata pensiilor obligatorii private;
- protejarea drepturilor participanþilor, prin reglementarea mai multor tipuri de tipuri
de fonduri de pensii administrate privat, pentru ca aderarea sã se facã în condiþii mai
transparente;
- adecvarea capitalului social al administratorilor fondurilor de pensii pentru
îndeplinirea cerinþelor minime de solvabilitate;
- compensarea diferenþelor de rentabilitate sub rentabilitatea minimã, detalierea ºi
diversificarea formelor de platã.
Pentru a lãrgi baza participanților, va fi nevoie de modificãri legislative, dar, pentru ca
ele sã fie durabile, în beneficiul cetãțenilor, și nu supuse arbitrariului schimbãrilor politice, va
fi necesarã o abordare consensualã.
Un al doilea subiect de dezbatere și decizie se referã la încurajarea pensiilor private
facultative – pilonul III, prin acordarea unui regim egal de deductibilitãþi fiscale pentru
48
asigurãrile de viaþã plãtite sub formã de pensie și posibilitatea diversificãrii portofoliului de
investiþii.
Ca președinte, voi încuraja dezbaterea cu privire la introducerea unui sistem de
pensii ocupaþionale și a unui sistem de asigurãri sociale pentru activitãþi ocazionale.
Susþin introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaþionale, prin statutul profesional
ºi/sau contractul colectiv de muncã aplicabil, bazat pe contribuția asiguratului și a
angajatorului, inclusiv a statului, acolo unde angajatorul este statul.
Vorbim despre beneficii definite, cu o componentã de asigurare de viaþã, pornind de la
specificul unor profesii sau domenii de activitate (sistemul de apãrare, ordine publicã, dar ºi
profesii unde, prin negociere colectivã, se constituie o schemã de pensii, în vederea fidelizãrii
salariaþilor). În acest fel, sunt eliminate nedreptãțile create beneficiarilor pensiilor speciale
din legea pensiilor publice ºi pot fi stimulate pe termen lung profesiile cu grad mai mare de
uzurã. De asemenea, având în vedere rata ocupãrii formale reduse în agriculturã, dar ºi în alte
sectoare de activitate – activitãþi ziliere sau sezoniere, este necesarã crearea unui sistem de
drepturi de asigurãri sociale care sã permitã celor vizați accesul la servicii medicale, dar ºi
drepturi de pensie publicã administratã privat.
Gradul de dezvoltare a unei societãți este vizibil prin modul în care își trateazã
pensionarii. Ca Președinte al României, consider cã sistemul de pensii și preocuparea
pentru pensionari nu este nici o chestiune de ordin ideologic și nici una pentru care
este suficientã o gestionare curentã și o privire în prezent. La fel ca și în cazul celorlalte
mari sisteme publice, precum educația și sãnãtatea, problema sistemului de pensii trebuie
abordatã pe termen lung. Ea îi privește, astãzi, deopotrivã pe cei care sunt beneficiari acum ai
sistemului de pensii, pe cei care sunt salariați, dar și generațiile mai tinere care vor fi cele mai
afectate de schimbãrile sociale și demografice. Trebuie sã avem înțelepciunea de a lua acum
decizii ale cãror efecte se vor vedea peste mai multe decenii, peste mai multe generații. Iar ca
Președinte al României, voi fi garantul luãrii acestor decizii în urma unor dezbateri și pe bazã
de acord.
7. Infrastructura ca instrument al europenizãrii României
Ca Președinte al României, îmi propun sã construiesc o dezbatere și un consens pe
termen lung în ceea ce privește prioritãțile infrastructurii naționale. Nu este acceptabil ca
aceste prioritãți sã se schimbe de la o guvernare la alta, în funcție de interese conjuncturale
sau de presiuni locale, de miniștri nominalizați și de forța lor în guvernare, în timp ce
constatãm cã au trecut 20 de ani fãrã un avans semnificativ în domeniul modernizãrii marii
infrastructuri. Am în vedere aici, în primul rând, sistemul național de autostrãzi și
aeroporturile.
Conectarea la Europa și la lumea occidentalã nu înseamnã doar instituții politice
și apartenența la organisme internaționale, ci cunoaște o expresie practicã în ceea ce
49
înseamnã infrastructura de transport. Construcția de autostrãzi, la fel ca reforma
sistemelor publice, face parte din setul de obiective și deziderate cãrora li s-a recunoscut
mereu necesitatea în teorie, dar în cazul cãrora s-a construit prea puțin în ultimii 25 de ani.
Absența unei infrastructuri funcționale, care sã lege România de celelalte state europene, riscã
sã lase țara noastrã la periferia Uniunii Europene și reprezintã un impediment serios în
dezvoltare, atragerea de investiții, promovarea turismului și culturii etc.
România trebuie sã-și stabileascã prioritãțile de infrastructurã, pornind de la necesitãți
și ținând cont de sursele posibile de finanțare. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT,
kilometrii de autostradã nu rãmân pe hârtie, ci sunt construiți, contractele sunt
încheiate corect, nu în detrimentul statului român, iar termenele de finalizare sunt
respectate. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, existã opțiuni diverse de transport accesibile
și eficiente, nu costisitoare și în condiții de proastã calitate.
Voi solicita partidelor politice sã convinã asupra realizãrii și sã-și asume un master plan
de transport pe o perioadã de 10 ani care ar trebui sã cuprindã:
- construirea principalelor axe de autostrãzi ale României și o etapizare a acestora;
- realizarea unei linii feroviare de mare vitezã pe teritoriul țãrii noastre;
- asigurarea unui transport aerian performant și accesibil, prin continuarea
implementãrii programelor strategice de dezvoltare aferente aeroporturilor în rețeaua de
transport europeanã;
- dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de aeroporturi regionale;
- promovarea transportului maritim și pe cãile navigabile interioare.
Dupã ani de „inovații și cãutãri” care au lãsat România în urmã în comparație cu alte
state foste comuniste, va trebui sã alegem un drum de urmat, care sã rãspundã realitãților
românești și care sã nu fie doar o opțiune politicã de moment, ci una naționalã.
8. Reforma instituțiilor politice și administrative
Misiunea mea, în calitate de viitor Președinte al României, ținând cont și de
calendarul electoral, este ca, în anul 2015, sã relansez și sã impulsionez finalizarea
dezbaterilor cu privire la schimbarea Constituției.
Desigur, modificarea Legii Fundamentale se aflã în sarcina Parlamentului, dar
președintele poate deveni un catalizator al reluãrii dezbaterii și al construcției unui dialog în
societate pe tema reformei constituționale. Ar fi total neserios ca acest proces sã rãmânã
nefinalizat din considerente de echilibru strict politic, mai exact datoritã faptului cã la un
moment dat nu a mai existat o majoritate care sã-l susținã. A fost, de asemenea, un semnal
negativ faptul cã dezbaterea despre modificarea Constituției s-a centrat strict pe elemente
conjuncturale, cum ar fi procedura de desemnare a prim-ministrului sau raporturile dintre
Președinte și Guvern. Consider cã ar fi fost elemente mult mai importante - care țin de
50
drepturi și libertãți, de raporturile corecte dintre stat și cetãțean, de echilibrul între puterile
statului - ce trebuiau sã se regãseascã în noul proiect de Constituție. Îmi propun, ca Președinte
al României, sã reinițiez aceastã dezbatere, sã construiesc consens și sã mã asigur de
finalizarea ei pânã la debutul viitorului exercițiu parlamentar.
A doua temã importantã a anului 2015 privește reforma de fond a legislației
electorale, respectiv a sistemului de alegere a Camerei Deputaților, Senatului,
președinților de Consilii Județene și primarilor. România nu-și mai poate permite un nou
mandat parlamentar în condițiile în care actualul sistem electoral, profund distorsionat,
genereazã anomalii precum creșterea numãrului de parlamentari, obținerea de mandate cu un
numãr insignifiant de voturi și, în ultimã instanțã, degradarea accentuatã a încrederii
cetãțenilor în instituțiile democrației reprezentative. Avem cu toții datoria unei analize atente
a sistemului electoral și a efectelor pe care acesta le-a produs în planul evoluției sau involuției
democratice. Avem datoria de a conveni asupra unei formule de sistem electoral care sã
asigure reprezentativitate și care sã fie durabilã în timp. Sistemul electoral nu poate fi
modificat odatã la 4 ani din rațiuni populiste sau din interesele conjuncturale ale
actorilor politici care doresc sã-și constituie, la un moment dat, avantaje în perspectiva
alegerilor.
Aceeași abordare trebuie sã fie valabilã și în ceea ce privește mecanismele elective la
nivel local, în cazul primarilor sau al președinților de Consilii Județene. Trebuie sã ne gândim
în ce mãsurã modificãrile succesive ale legislației au întãrit reprezentativitatea localã și
controlul comunitãților asupra administrației locale sau, dimpotrivã, au creat și consolidat
sisteme de relații feudale, clientelare, în detrimentul cetãțenilor.
A treia temã privește modificarea legislației partidelor politice, atât în privința
condițiilor de înființare a unor noi formațiuni, cât și a finanțãrii acestora. S-a coagulat un
puternic curent de opinie în favoarea modificãrii legislației privind înființarea partidelor
politice, consideratã prea restrictivã pentru cei care își doresc participarea la viața politicã.
Legislația nu trebuie sã fie o barierã în calea libertãții de asociere. În ultimã instanțã, votul
popular este acela care decide asupra viabilitãții unor structuri politice, și nu constrângerile
legislative. Unii interpreteazã cã aceste constrângeri au fost introduse pentru a prezerva un
anumit status quo la nivelul partidelor politice mari. Ca Președinte al României, doresc sã
inițiez o asemenea dezbatere, considerând cã libertatea de asociere trebuie garantatã.
Finanțarea partidelor politice este o temã sensibilã a societãții românești, la fel ca și
finanțarea campaniilor electorale. Deși existã mecanisme de control instituite printr-o lege
modernã, adaptatã realitãților din societãțile cu democrații avansate, aceste mecanisme nu au
fost niciodatã activate. Orice observator avizat poate constata cã între cheltuielile raportate
oficial de partide și costul vizibil al campaniilor electorale existã discrepanțe enorme, fãrã ca
acestea sã fie în mod real evaluate și sancționate. O discuție asupra acestei teme este absolut
necesarã pentru sãnãtatea democrației românești.
51
Suspiciunile privind corupția electoralã au fost prezente în toate campaniile electorale
trecute. Ca Președinte al României, voi genera o dezbatere asupra necesitãții stabilirii
unor limite financiare în ceea ce privește campaniile electorale. Cel puțin pentru
urmãtoarele douã cicluri electorale, avem nevoie, cred, de o legislație extrem de restrictivã,
care sã stabileascã foarte clar ce au sau ce nu au dreptul sã facã partidele politice pentru a
câștiga votul alegãtorilor. Dacã vom reduce substanțial cheltuielile reale ale campaniilor
electorale, dacã vom fixa maximal tipurile de cheltuieli care se pot face, avem oportunitatea ca
suspiciunea despre cumpãrarea voturilor sã nu mai greveze asupra imaginii democrației
românești.
În strânsã legãturã cu aceasta, trebuie sã reglementãm definitiv problema așazisului
turism electoral, respectiv a listelor electorale suplimentare. Este profund
incorect ca, la fiecare rundã de alegeri, condițiile de existențã ale acestora sã fie modificate în
funcție de interesele și calculele electorale ale partidelor aflate la putere. Ca Președinte al
României, voi invita partidele politice la un dialog pe aceastã temã, solicitându-le
angajamentul de a ajunge la o reglementare pe termen lung care sã elimine orice fel de
suspiciune asupra corectitudinii proceselor electorale. O societate democraticã europeanã nu
își poate permite ca asupra rezultatului alegerilor – adicã asupra voinței cetãțenilor - sã
planeze întotdeauna suspiciuni.
O altã temã privește reglementarea votului românilor de pretutindeni. Comunitãțile
românilor din afara granițelor susțin, pe bunã dreptate, necesitatea introducerii unor
proceduri moderne care sã le permitã exercitarea dreptului de vot. Este vorba de votul prin
corespondențã, dar și de votul electronic. Ca Președinte al României, cred cã statul român are
datoria de a lua toate mãsurile necesare pentru ca milioanele de români care muncesc
și trãiesc în afara granițelor sã aibã toate condițiile pentru a-și exercita dreptul
fundamental la vot. Sunt în favoarea votului electronic și în favoarea votului prin
corespondențã, în condițiile asigurãrii unei depline securitãți, astfel încât sã nu existe niciun
fel de suspiciune asupra corectitudinii procesului electoral.
Un alt subiect subiect important al reformei politice privește relația dintre partide și
administrația publicã. Din 4 în 4 ani, partidele „ocupã” efectiv administrația publicã centralã și
serviciile ei deconcentrate în județe prin numiri politice, dar desfãșurate sub paravanul unei
legislații aparent legate de funcția publicã. De fiecare datã, atunci când se schimbã culoarea
politicã a guvernãrii, urmeazã un proces masiv de înlocuiri în administrația publicã, însoțit de
conflicte. Acest proces ciclic perturbã funcționarea normalã și eficientã a administrației din
România. Trebuie sã punem capãt acestei ipocrizii, în care recomandarea politicã este decisivã
la intrarea în sistemul administrativ, dar la ieșire toți funcționarii numiți politic își invocã, pe
de-o parte, competențele administrative, iar pe de altã parte, stabilitatea în funcție pe așa-zisul
principiu al depolitizãrii. Este limpede astãzi, dupã câteva alternanțe la putere, cã
modelul administrativ pe care ni l-am propus, respectiv funcția publicã independentã
dincolo de nivelul secretarilor de stat, este o ficțiune inoperantã în practicã. Ca
52
președinte, îmi propun sã organizez o dezbatere naționalã și un consens al forțelor politice pe
tema funcției publice în România.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT trebuie sã ajungem la un model rațional al
funcției publice care sã aibã stabilitate și predictibilitate pe termen lung. Am în vedere
un model care sã fie și aplicabil, nu doar inspirat teoretic de “rețete europene”, care sã fie real
și profund, nu aparent. Dau un singur exemplu: nu putem îngroșa rândul corpului înalților
funcționari publici cu foști prefecți care, la momentul numirii lor, proveneau din structuri
politice. Obiectivul meu este ca, împreunã cu toate partidele, sã fixãm o departajare realistã
de la nivel național pânã la nivel local a funcțiilor numite politic (așa cum se întâmplã în
orice societate democraticã) de funcțiile de carierã administrativã.
Cred cã, dacã vom ajunge la un consens pe toate aceste teme care privesc reforma
instituțiilor politice și administrative, vom putea considera cã am reașezat viața democraticã a
României pe baze mai sãnãtoase pe termen mediu și lung.
9. Regionalizarea ºi descentralizarea ca instrumente de modernizare ºi
reducere a decalajelor
Ca Președinte al României, voi relua temele regionalizãrii și descentralizãrii. În 2014,
încercarea de a construi un mare proiect național pe tema regionalizãrii a eșuat, pe de-o parte
datoritã destrãmãrii alianței politice aflate la guvernare, pe de altã parte, ca urmare a unei
viziuni extrem de simplificatoare a actorilor implicați în acest proces. Dezbaterea asupra
regionalizãrii, atât cât a existat, s-a centrat mai degrabã în jurul unor proiecții politice și a
rãspuns unor preocupãri legate de împãrțirea influenței diferitelor partide și grupuri în
administrațiile locale. Nu întâmplãtor, subiectele aflate în contradicție s-au rezumat la
numãrul regiunilor, la posibilele lor capitale și la mecanismele de alegere a structurilor de
conducere regionale. Totul a culminat cu declanșarea unor controverse legate strict de
interese locale, cum ar fi jurisdicția asupra porturilor sau a poliției.
Nu avem, pânã în momentul de fațã, o analizã realistã asupra consecințelor
descentralizãrii în România, proces care dureazã de 20 de ani. Este un proces pozitiv fãrã de
care, de exemplu, dezvoltarea unor orașe ca Sibiul, pe care l-am condus, nu s-ar fi putut
produce. Dar aceste evoluții pozitive nu au fost liniare la nivelul întregii Românii. În multe
locuri, descentralizarea financiarã a însemnat mai degrabã adâncirea inegalitãților de
dezvoltare, decât armonizarea la nivel regional sau național. Aceastã temã meritã un
proces de reflecție naționalã, proces pe care îl poate conduce Președintele României.
În același timp, discuția asupra procesului de regionalizare a pornit fãrã obiective și
evaluãri foarte clare. S-au încetãțenit câteva stereotipuri: de pildã, cã regionalizarea este
cerutã de Uniunea Europeanã, ceea ce nu este adevãrat, statele europene având modele
administrative diferite; sau cã regionalizarea este condiția pentru o mai bunã absorbție a
53
fondurilor europene, lucru care s-a demonstrat, de exemplu, în Polonia, dar care nu este
neapãrat obligatoriu dacã regionalizarea nu este însoțitã de politici publice consistente.
Pânã la urmã, totul s-a limitat la o dezbatere despre cine și cum își adjudecã beneficiile
politice ale unei reorganizãri administrativ-teritoriale.
Ca Președinte al României, voi susține reluarea unei discuții serioase cu privire
la regionalizare și descentralizare. Actuala împãrțire administrativ-teritorialã a României
dateazã din perioada comunistã și transformãrile prin care a trecut nu i-au alterat fondul.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, proiectul de regionalizare-descentralizare
reprezintã o nouã viziune asupra statului român ºi a organizãrii administrativ
teritoriale, proces care presupune realizarea unui transfer structural de amploare de servicii
publice, competenþe ºi fonduri din subordinea autoritãþilor centrale, reprezentate de guvern,
ministere ºi agenþii naþionale, în subordinea autoritãþilor locale, respectiv consilii regionale,
judeþene ºi locale. Prin componenta de regionalizare, procesul necesitã modificarea structurii
administrativ-teritoriale a țãrii prin înfiinþarea regiunilor administrative. Ca urmare,
organizarea administrativã a statul român ar trece de la trei la patru nivele: (1) central; (2)
regional; (3) judeþean; (4) local.
Ținta acestui proces trebuie sã fie, pe de-o parte, eliminarea decalajelor de dezvoltare,
iar pe de altã parte, determinarea unui efect de antrenare a întregii economii. Experienþa mea
personalã în administrație îmi aratã cã practica descentralizãrii din România nu are nimic de-a
face cu principiile dezvoltãrii regionale. Creºterea bugetelor locale a avut, însã, ca efect
investiþii masive în infrastructura la nivel local, cum ar fi reþelele de apã ºi canalizare ºi
infrastructura rutierã. Deºi aceste investiþii conduc la creºterea calitãþii vieþii locuitorilor din
zonele respective, efectul de antrenare asupra întregii economii este foarte slab, mai puþin de
7% din variaþia PIB pe locuitor fiind explicabilã prin aceastã variabilã.
De asemenea, discuția asupra regionalizãrii și descentralizãrii nu va putea evita o
analizã în profunzime asupra structurii administrative a României. Ne place sau nu, în ultimii
ani s-a demonstrat lipsa de viabilitate a unor unitãți administrativ-teritoriale mici, temã de
discuție care va trebui sã devinã subiectul unui consens între partidele politice din România.
10. Demografia – o provocare pe termen lung
Viitorul Președinte al României trebuie sã abordeze o provocare pe termen lung
pentru națiunea noastrã, o provocare despre care nu s-a vorbit în mod serios și
responsabil la nivelul clasei politice: reducerea dramaticã a populaþiei țãrii noastre și
perspectiva accentuãrii acestui trend în urmãtorii ani.
În cei 25 de ani de la Revoluþie, populaþia a scãzut cu peste 3 milioane de locuitori, iar
efectele acestei realitãți sunt deja observabile și, într-un viitor deloc îndepãrtat, vor deveni din
ce în ce mai pregnante. Dacã nimic nu se schimbã în abordarea acestei probleme și la nivelul
funcționãrii economiei și sistemelor publice în ansamblu, scenariul este unul pesimist, cu o
54
Românie ajunsã la jumãtatea acestui secol la 14 milioane de locuitori, dintre care un sfert vor
avea peste 65 de ani.
Fenomenul declinului demografic a afectat în mare parte și statele occidentale
dezvoltate, fiind însã mai accentuat în țãrile foste comuniste, pe fondul șocurilor economice și
sociale ale tranziției. Chiar dacã nu existã rãspunsuri universal valabile cu privire la cauzele
acestui fenomen, ca națiune și societate, suntem datori sã privim aceastã problemã în
perspectivã.
Declinul populației va însemna scãderea abruptã a forþei de muncã și va avea
consecințe economice majore. Creºterea productivitãții ºi volumului investiþiilor de capital vor
fi insuficiente, chiar și în cele mai optimiste scenarii, pentru a suplini reducerea numãrului de
consumatori ºi a forþei de muncã. Ne vom confrunta cu un PIB în scãdere, în ciuda oricãror
mãsuri economice luate ºi cu o presiune uriaºã asupra funcþiei sociale a statului, în special
asupra sistemelor de asigurãri sociale. Nici modificãrile din sistemul de pensii nu vor fi
suficiente singure pentru a rãspunde acestei realitãți.
Ca Președinte al României, consider cã misiunea mea este sã pun fundamentele unei
construcții durabile în timp și sã las în urmã rãspunsuri nu doar la problemele curente ale
societãții, ci și la cele care vor afecta generațiile viitoare. Urmãtorii 10 ani vor fi decisivi pentru
evoluția și istoria acestei națiuni. Astãzi și în urmãtorul deceniu, de fapt, dãm rãspunsul la o
întrebare crucialã: vrem ca România sã existe ca națiune puternicã și prosperã sau sã rãmânã
la periferia Europei? Depopularea ar fi, pânã la urmã, eºecul României, ca proiect de þarã.
Acesta este un viitor probabil, în condițiile lipsei de conștientizare și de acțiuni
concrete, dar nu este un viitor obligatoriu. Avem exemplele altor state, precum Franța, care s-a
confruntat cu o problemã demograficã, dar care, printr-un set de politici coerente, a reușit sã-i
rãspundã cu succes în doar un deceniu și este, astãzi, singurul stat european care nu se aflã în
declin demografic. Așadar, se poate, existã soluții. În esenþã, modelul francez a presupus
suport financiar, însã concentrat cãtre familiile de salariaþi sau de condiþie economicã medie ºi
un pachet de servicii de suport pentru familiile cu copii (creºe, grãdiniþe, îngrijirea copilului).
Linia generalã era scãderea costului de oportunitate de a avea un copil.
Orice demers de rãspuns la problema demograficã pornește de la recunoașterea ºi
dezbaterea acesteia. Ca mediator între stat și societate, Preºedintele României este
personalitatea chematã în cel mai înalt grad sã iniþieze o asemenea dezbatere. Voi face acest
lucru pornind de la o viziune a unei politici sociale centratã pe copil ºi vãzutã ca
investiþie în viitorul României.
Pentru orizontul anilor 2015-2020, voi propune spre dezbatere mai multe direcþii de
acþiune. Prima dintre ele vizeazã ieºirea din mentalitatea de austeritate atunci când vine
vorba de concediul ºi indemnizaþia pentru creºterea copilului ºi adoptarea unor mãsuri
în acest sens care sã nu descurajeze natalitatea.
A doua direcþie urmãreºte creºterea accesului la servicii de grãdiniþã ºi creºã.
Putem avea în vedere inclusiv introducerea unor tichete pentru subvenþionarea costului
55
acestor servicii, cu impact în bugetul gospodãriilor. În prezent, existã asemenea tichete, dar ele
sunt suportate exclusiv de angajatori, în regim voluntar.
În al treilea rând, în perspectiva anului 2016, ca Preºedinte al României, voi propune
gândirea unui sistem de deduceri personale pentru persoanele fizice care realizeazã
venituri potrivit Codului Fiscal, þintit pentru persoanele care au copii în îngrijire. Spre
deosebire de deducerile din prezent, cuantumul acestora trebuie sã fie sesizabil în bugetul
individual sau al gospodãriei. Mãsura este menitã sã sprijine natalitatea responsabilã.
În fine, consider cã este necesarã întãrirea capacitãþii de planificare strategicã
privind politicile în domeniul populaþiei, prin care sã fie gestionat riscul declinului
demografic. Aceasta presupune depãºirea paradigmei copilului ca subiect al acþiunii de
asistenþã socialã (protecþia copilului) sau de combatere a sãrãciei. Voi propune un pact
naþional pe tema politicilor cu privire la copil ºi populaþie, la care voi chema toate
forþele politice ºi sociale.
Problema demograficã este direct corelatã cu abordarea pe care o avem în domeniul
economic, cu educaþia ºi sãnãtatea, de aceea toate temele pe care le-am lansat în acest proiect
prezidenþial converg într-o viziune unitarã. Fãrã o clasã de mijloc puternicã ºi fãrã o economie
competitivã, fãrã o îmbunãtãþire a stãrii de sãnãtate a populaþiei, fãrã o educaþie care sã ofere
ºanse de viitor, fãrã un sistem de pensii sustenabil, nu vom putea rãspunde eficient acestei
provocãri.
11. Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate naționalã
Ca Președinte al României, îmi propun sã construiesc un consens politic și social
pentru a fixa ca prioritate naționalã parcursul european al Republicii Moldova, care a
fost și va rãmâne o temã majorã a României în context european. Comuniunea de limbã,
istorie, civilizație și culturã fac din relația României cu Republica Moldova un episod unic la
nivel european. Indiferent de culoarea politicã a guvernãrii de la București, România are o
datorie fațã de cetãțenii de dincolo de Prut, derivatã tocmai din aceastã relație specialã.
Acordarea cetãțeniei române pentru aceștia este consecința fireascã a unei asemenea asumãri.
Un parteneriat strategic pentru aducerea Republicii Moldova în spațiul european
este, de aceea, un imperativ politic major. Toți președinții și toate guvernele României au
subliniat acest aspect, chiar dacã implementarea acestui deziderat a avut grade diferite de
succes.
Republica Moldova este grevatã în parcursul ei european de așa numitul „conflict
înghețat” din Transnistria. Chiar dacã nu face parte din formatul „5 plus 2” de negocieri,
România va trebui sã militeze pentru ca nicio variantã de soluționare a conflictului sã nu
greveze asupra parcursului european al Republicii Moldova. Totodatã, în negocierile privind
56
parcursul european al Chișinãului, obiectivul aderãrii la UE nu trebuie sã fie pus în balanțã cu
„dosarul transnistrean” și nici condiționat de acesta.
Drumul european al Republicii Moldova este încã lung, fãrã garanții formale de aderare
la UE, de aceea eforturile viitorului Președinte al României trebuie sã fie susținute și
perseverente.
Existã douã tipuri de declarații publice privind Republica Moldova. Pe de-o parte,
angajamentul ferm al Bucureștiului de a sprijini Chișinãul în drumul sãu european iar, pe de
alta, ideea reunificãrii celor douã state. Ar fi o eroare sã le considerãm drept contradictorii.
Avem, în acest moment, ca proiect politic asumat unanim - Președinție, Guvern,
Parlament - ideea de sprijin european pentru Chișinãu.
A pune „reunificarea” împotriva „integrãrii” e greșit și inutil. „Reunificarea” este
alternativa pe care doar Bucureștiul o poate oferi și doar Chișinãul o poate accepta și
beneficia de ea. Dacã cetãțenii Republicii Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu îi
poate forța, iar dacã o doresc, nimeni nu îi poate opri sã o facã. Aceasta este consecința
ultimã a relației speciale dintre cele douã state.
Bãtãlia politicã internã nu trebuie sã împiedice elitele României sã gândeascã relația cu
Republica Moldova, în perspectivã post- sau ne- electoralã, mai cu seamã dacã parcursul
european al vecinilor de peste Prut se va încetini sau va fi blocat. La baza oricãrui proiect
major trebuie sã existe un consens care trebuie construit, la nivelul societãții, al clasei politice,
al instituțiilor statului, Parlamentului etc. Președintele României va trebui sã aibã un rol
determinant în acest proces.
Singurul proiect de țarã al României care a reușit a fost desemnarea integrãrii
europene și euroatlantice ca obiectiv strategic național, iar reușita s-a datorat faptului cã acest
consens a funcționat, fie și tacit, pe trei paliere:
- consens societal (societatea civilã sub impulsul Academiei Române);
- consens politic la nivel de partide;
- consens la nivelul instituțiilor fundamentale (Președinție, Guvern, Parlament etc.);
- instituționalizarea proiectului (construcție instituționalã care sã dureze mai mult
decât un ciclu electoral) și asumarea lui dincolo de culoarea de partid.
Aceasta a fost esența „Pactului de la Snagov”, inițiat și patronat la începutul anilor ‘90
de cãtre Academia Românã, semnat de toate partidele politice și asumat politic și social.
Decizia strategicã de a urma calea integrãrii în NATO și UE a fost primul proiect de țarã,
vizionar și coerent, al României democratice. Adoptat într-o conjuncturã internaționalã
prielnicã, el a fost, în mod categoric, produsul voinței politice bine cumpãnite a societãții
românești în ansamblul sãu. Existau și atunci tensiuni și animozitãți politice, dar s-a reușit
consensul în numele interesului național.
Atât timp cât nu se va declanșa un proces similar în privința raportãrii României la
Republica Moldova - poate tot sub egida Academiei Romane – ne putem aștepta ca dezbaterile
pe aceastã temã sã se desfãșoare în continuare sub semnul improvizației.
57
Ca Președinte al României, nevoia de a construi un „nou Snagov” pentru
societatea româneascã va fi cadrul în care îmi voi asuma problematica Republicii
Moldova.
*
* *
Lucrul bine fãcut înseamnã o Românie puternicã.
Lucrul bine fãcut înseamnã cã viitorul Președinte al României trebuie sã propunã și sã
gãseascã rãspunsuri la temele pe care le-am enunțat mai sus. Ele privesc viitorul pe termen
mediu și lung al națiunii.
România nu va fi puternicã și respectatã dacã nu va avea un model propriu de
dezvoltare, un sistem educațional construit într-o viziune pe termen lung, un sistem de
sãnãtate performant, pensii sustenabile și dacã nu își va inversa tendințele demografice. Așa
vãd eu exercițiul viitorului mandat de președinte.
Din pãcate, o parte importantã a clasei politice pare astãzi atât de preocupatã de
scandalul zilnic, de spectacolul mediatic și de calcule electorale pe termen scurt, încât pierde
din vedere asemenea lucruri, care sunt cu adevãrat importante și care ne privesc pe noi toți.
De aceea, eu doresc un alt model de președinte, bazat pe seriozitate și respect, pe
competențã și rezultate, un președinte care sã impunã o altã calitate a dezbaterii politice și
publice.
58

De la: 9am_4158, la data 2014-11-10 19:58:14

De la: Black_Friday_, la data 2014-11-10 19:55:13

De la: 9am_4158, la data 2014-11-10 19:37:57

De la: Black_Friday_, la data 2014-11-10 19:13:52Cine voteazã cu Johannis voteazã pentru dezmembrarea României
Tinutul SecuiescNovember 8, 2014 24 Comentarii 5.056 Afișãri
iohannis si ungurii

Lucrurile s-au lãmurit:

Johannis a bãtut palma cu Budapesta!
„Cine voteazã alãturi de Tokes și Petre Roman nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!”
Mai întâi a fost Tokes care și-a declarat susținerea pentru Johannis. Bine sfãtuit din colțul ringului, Johannis a dat o declarație în doi peri, a cãrei importanțã însã este nulã! Semnificativ este cã Tokes, un individ ca Tokes, un anti-român înrãit, i se alãturã lui Johannis. Se regãsește în Johannis și își pune în Johannis speranțele toate!….

Este evident cã Tokes îl cunoaște bine pe Johannis, mai bine decât îl cunoaștem noi, și știe ce poate aștepta de la el. Cumva un sprijin pentru cauza „secuilor”?!

Apoi au urmat ceilalți lideri maghiari, destul de dezbinați între ei de obicei, dar care acum se regãsesc laolaltã în sprijinul unanim pe care au decis sã-l dea „minoritarului” sas. Știm bine cã pe acești lideri îi mai unește ceva pe deasupra ambițiilor personale: ascultarea fațã de Budapesta. Rareori UDMR a mers alãturi de Tokes! Dacã o face acum, e foarte probabil cã sfatul sau decizia a venit de la Budapesta.

Evident, declarațiile lui Vadim, de sprijin pentru Ponta, sunt un pretext binevenit pentru Kelemen Hunor. Dar esența gestului sãu rãmâne neschimbatã: trãdarea colegului de alianțã!

Ponta și-a riscat o bunã parte din șanse și din simpatiile publicului prin susținerea UDMR! Partid pe care l-a ajutat decisiv sã prindã Parlamentul!… Sã-i fie învãțãturã de minte cu cine se aliazã!…

Partea bunã este cã aceastã decizie a UDMR scade serios șansele iredentiștilor maghiari de a mai avea reprezentare în viitorul guvern! Tot rãul e spre un bine!… (Nu știu dacã vorba asta existã și în limba maghiarã!)

Comunitatea germanilor din România, sași și șvabi, a fost loialã statului și poporului român. În 1918 au aderat fãrã echivoc la proclamația de la Alba Iulia și au fost întotdeauna o componentã de valoare a societãții românești! Cu o singurã excepție: acțiunile bezmetice al Grupului Etnic German, din vremea celui de al Doilea Rãzboi Mondial, când liderii și membrii acestui Grup Etnic s-au constituit ca un stat în stat, au sfidat autoritãțile românești, au terorizat populația pe care pretindeau cã o reprezintã… Dacã pe teritoriul României, în acei ani, s-au sãvârșit „crime de rãzboi” și au existat naziști, hitleriști propriu ziși, acestea sunt „opera” organizației amintite! Aceastã organizație, desființatã pentru activitatea sa criminalã în toamna anului 1944, s-a reînființat dupã 1990, avându-l în frunte pe Johannis al nostru…

Nota bene: Grupul Etnic German, aflat sub ascultarea oarbã fațã de Hitler, nu a avut nicio reținere sau delimitare fațã de Diktatul de la Viena, impus de conducãtorul lor suprem!…

Lui Johannis nu cred cã-i convine declarația de sprijin venitã din partea revizioniștilor maghiari. Îi va aduce un plus de 3% din voturi, dar va pierde mult mai multe procente de-ale românilor! Români care l-au votat în primul tur pãcãliți de propaganda care i se face pe ideea cã este „neamț”, cã ar putea fi un „al doilea Carol I”! Și cã ne-ar prinde bine sã punem din nou în fruntea Țãrii un german!

O spun încã o datã și mi-e teamã cã trebuie repetat mereu: în 1866, când clasa politicã din Principate a cãutat un succesor al lui Cuza, scopul urmãrit era aducerea unui domnitor strãin înrudit îndeaproape cu marile familii regale care controlau de sute de ani destinele Europei! Nu au cãutat un prinț german! Ci un prinț, indiferent de nație, care sã aibã relații de familie, adicã „pile”, la Înaltele Curți!

Ion I.C. Brãtianu a dirijat toatã „afacerea”, iar alegerea sa a cãzut pe un prinț belgian, nu pe un prinț neamț! Doar România era „Belgia Orientului”! Prințul din Benelux însã a declinat oferta, adicã l-a refuzat politicos pe Brãtianu, și acesta a trebuit sã plece mai departe, pe la curțile regale din Occident, în cãutarea unui demn urmaș al lui Mihai Viteazu…

Nu se poate spune cã „în lipsã de ceva mai bun” Brãtianu a pus ochii pe Carol. Ca la tîrgul de vite când alegi un taur de prãsilã! Carol de Hohenzollern, pe lângã calitatea de prinț cu rude sus puse în ierarhia europeanã, avea și calitãți personale remarcabile, avea în spate o carierã militarã onorabilã, dacã nu chiar strãlucitã! Nu ne-a fost rușine cu Carol sã-l punem în fruntea noastrã! Ceea ce, din pãcate, nu este nici pe departe cazul lui Johannis, neamțul nostru de azi…

Ce interes au maghiarii în candidatura și, eventual, alegerea lui Johannis?
Deja se face caz, prin mass media din Transilvania, pe Internet, ca și prin zvonistica de la om la om, cã ce bine ar fi sã avem un președinte ardelean! Așa cum n-a fost niciunul pânã acum din cei trei! Va fi mai bine pentru ardeleni, în primul rând!…

Nu reiau toate vorbele care circulã pe acest subiect, ci vreau sã sublinez efectul acestor vorbe, al acestor insinuãri. Efectul nu vor fi mai multe voturi pentru Johannis. Nu asta urmãrește Budapesta, care se aflã în spatele acestei diversiuni mediatice! Ci scopul este ca sã lanseze și sã insinueze în mintea românilor, a ardelenilor în primul rând, cât mai adânc, ideea cã n-ar fi rãu ca ardelenii sã-și ia soarta în propriile mâini, sã n-o mai lase pe seama „miticilor” din București! Cã, la urma urmelor, de ce sã nu ne gândim și la varianta „Transilvania stat de sine stãtãtor”!…

Nu luãm în discuție aceastã ideea acum! Ce doresc eu este ca lumea sã știe, sã priceapã care este sensul celor ce se petrec în aceste zile, când motoarele dezinformãrii și ale manipulãrii sunt turate la maximum!

L-am vãzut la un post TV pe Petre Roman fãcând propagandã pentru Johannis. Ce naște din pisicã, mi-am zis, tot un Valter Roman rãmâne!

Cãci ideea de a declara Transilvania stat independent a fost lansatã de Budapesta imediat dupã august 1944, când ungurii au aflat cã Stalin nu le va recunoaște niciun drept asupra Transilvaniei. De la cine au aflat? De la Walter Roman, foarte probabil agent la Moscova al Budapestei, sub acoperirea cã ar fi activist al Partidului Comunist din România! Abia dupã 1990, scotocind în arhivele KGB-ului, marele istoric care a fost Gheorghe Buzatu a descoperit dovada, dovada acțiunii lui Valter Roman în fruntea unui grup de comuniști „români” care militau pentru ideea de a declara Transilvania stat independent și de a pune capãt astfel unei dispute pãguboase pentru unitatea mișcãrii comuniste internaționale!…

Norocul nostru a fost cã Stalin numai prost nu era și a înțeles imediat cã i se fãcea o propunere, o sugestie, inacceptabilã chiar și pentru el!

Mã mir de Petre Roman! Cunoaște bine cã tatãlui sãu i s-a adus aceastã acuzație devastatoare! Oare nu-și dã seama cã prin susținerea lui Johannis, în contextul disputelor electorale de azi, confirmã acuzația și demonstrația lui Gheorghe Buzatu?!…

Probabil cã Petre Roman numai deștept nu e, ca sã-și fi dat seama. Altã explicație nu am!…

Așadar, ca sã nu lungesc vorba, cine voteazã alãturi de Tokes și de Petre Roman, sã știe cã nu voteazã pentru Johannis, ci pentru dezmembrarea României!

Probabil cã nici Johannis, când va vota cu Johannis, nu are habar pentru ce voteazã în fond și la urma urmelor! Deci nu pe Johannis îl acuz de manevra criminalã pe care o face Budapesta! Participã la aceastã diversiune fãrã sã-și dea seama!… Nu știe cu cine a bãtut palma!…

Cãci și Johannis al nostru, numai deștept și isteț nu se poate spune cã e!…

Ion Coja

LIPOVENE......zi sa-ti moara la intrare ca asa e?
Mai la cat de cretin esti......dar sunt convinsa ca nici tu nu crezi asta.
Dar poponare.....cand era candidatul pentru functia de prim-ministru din partea USL nu mai vroia sa I o traga lui ma-ta?

A lu' pigus? Hai ca-ti fac lipeala cu maidanezii, sa te tina in priza pentru intalnirea cu "canadianul".

Ai impresia ca toata lumea este depravata ca neamul tau?
Tu din asta traiesti.....prostituata mica! Asa iti place tie ?.....de la dos spre fata?
I-șa-maș pe fața ta de boschetar bulangiu!

Una care isi pune koorool la bataie pentru o masa calda nu are dreptul sa dechida ciocul, fomisto. destul il deschizi tu prin parcari, macar aici tine-l inchis pentru ca iti scapa cina printre dinti.

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:00:43KLAUS IOHANNIS:
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
CUPRINS
Preambul – România la 25 de ani de la Revoluție . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Misiune, viziune, valori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
I. Un proiect pentru viitorii 10 ani – ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
1. Ce înseamnã ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
2. Un alt mod de exercitare a funcției prezidențiale – lucrul bine fãcut, respect, seriozitate,
competențã și rezultate mãsurabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Un președinte care pune cetãțeanul înaintea statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Un președinte echilibrat, mediator și integrator, dar ferm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Un președinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de demnitate
naționalã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Un președinte promotor și garant al statului de drept . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Un președinte coordonator al marilor orientãri de politicã externã și de securitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
II. 11 teme majore de dezbatere și consens național . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
1.Educația ca resursã de performanțã a României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
2.Investiția în sãnãtate – o investiție în viitor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
3.Economia liberalã: competitivitate ºi prosperitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
4.Viziunea fiscal-bugetarã: regândirea relației dintre stat și cetãțean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
5.Agriculturã performantã și dezvoltarea satului românesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
6.Cum rãspundem la viitorul sistemului de pensii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
7.Infrastructura ca instrument al europenizãrii României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
8.Reforma instituțiilor politice și administrative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
9.Regionalizarea ºi descentralizarea ca instrumente de modernizare ºi reducere a decalajelor . . . . . 28
10.Demografia – o provocare pe termen lung . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
11.Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate naționalã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
2
KLAUS IOHANNIS: ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
Preambul – România la 25 de ani de la Revoluție
România se aflã la rãscruce.
Alegerile prezidențiale din 2014 au loc la un sfert de secol dupã cãderea comunismului
în România. Acest lucru ne obligã nu doar la o analizã asupra celor 25 de ani scurși de la
Revoluție, ci și la un demers care înseamnã desprinderea de trecut și reacțiile la el. Tot ceea ce
s-a petrecut în aceastã perioadã este deja istorie, o istorie din care avem datoria de a învãța, de
a extrage concluziile necesare, dar care nu trebuie sã ne restricționeze viitorul. În 2014, avem
oportunitatea de a privi înainte și, îmbogãțiți de experiența trecutului, de a rãspunde la
întrebãrile: “Ce vrem sã construim pentru viitor?”, „Cum vrem sã arate România urmãtorilor
10 ani?”, „Cum vrem sã funcționeze instituția prezidențialã?” și, mai ales, „Cum putem
rãspunde mai bine nevoilor cetãțeanului?”.
În decursul celor 25 ani, România și noi, toți românii, am reușit câteva evoluții majore,
pe care suntem datori sã le recunoaștem. Se poate discuta cu argumente și contraargumente
despre performanța diferitelor guvernãri, despre modul în care au funcționat sau nu
instituțiile statului, despre maniera în care a fost exercitatã funcția de președinte, despre
evenimente controversate, despre promisiuni respectate și, mai ales, neîmplinite, despre
așteptãri și dezamãgiri la nivelul societãții. Dincolo de toate acestea, însã, România anului
2014 este, în raport cu momentul zero al noii republici (imediat dupã Revoluția din 1989), o
Românie profund transformatã. De-a lungul celor 25 de ani, țara noastrã a trecut prin dificila
perioadã a tranziției și a devenit o democrație recunoscutã, care – prin eforturi susținute – are
toate șansele de a deveni o democrație consolidatã, cu instituții și comportamente
democratice evidente. Pluripartidismul, alternanța la putere și libertatea de exprimare sunt
doar cele mai elocvente exemple de realitãți ce reflectã o societate democraticã.
În acest context, dreapta politicã a jucat un rol fundamental. Valorile liberale – precum
libertatea, sub diferitele ei forme, respectul pentru proprietatea privatã, pluralismul ș.a. – au
devenit bunuri ale fiecãrui individ și sunt privite de generațiile mai tinere, care nu au avut
experiența dictaturii comuniste, aproape ca un dat. Este meritul celor care, în anii grei ai
tranziției, dar și mai târziu, au reprezentat și apãrat aceste valori într-o bãtãlie dificilã și
adeseori inegalã cu stânga și cu partidul care o reprezintã, cu mentalitãțile adânc înrãdãcinate
dupã 45 de ani de comunism și cu provocãrile prezentului.
3
În al doilea rând, trebuie sã recunoaștem faptul cã, în aceastã perioadã, România și-a
atins douã obiective majore care nu țin doar de planul politicii externe și de securitate, ci
practic definesc locul României în lume și opțiunile sale fundamentale ca stat. Ne referim aici
la apartenența la Alianța Nord-Atlanticã și la Uniunea Europeanã. Deși acestea fac astãzi parte,
la rândul lor, dintr-o realitate curentã, integrãrile în NATO și UE nu au fost nicidecum facile, iar
parcursul politic care a condus la înfãptuirea lor a fost marcat de decizii strategice curajoase.
Aderarea la NATO și, mai apoi, la UE au fost parte, se poate spune, dintr-un proiect de țarã,
care a întrunit acordul larg al forțelor politice și pentru împlinirea cãruia au acționat toate
guvernãrile care s-au succedat, indiferent de orientarea lor politicã. Atingerea acestor douã
obiective demonstreazã faptul cã elitele politice românești au fost capabile de consens sau de
acord larg atunci când a venit vorba de proiecte naționale. Faptul cã, dupã anul 2007, care
marcheazã aderarea la spațiul comunitar, România nu a mai avut astfel de teme majore care sã
genereze unanimitate în spațiul politic și în societate reprezintã unul dintre lipsurile
semnificative ale ultimilor ani. Închizând capitolul aderãrii, România nu a finalizat integrarea
europeanã (accesul nerestricționat în Spațiul Schengen, apartenența la zona euro ș.a.) și nici
nu a deschis alt capitol, iar clasa politicã nu a reușit sã propunã cetãțenilor un alt proiect care
sã angreneze și sã mobilizeze energii naționale.
În acești 25 de ani, România a câștigat, așadar, la capitolul democrație, reprezentare în
plan extern, cu precãdere în cadrul organizațiilor europene și euro-atlantice (mai bine definitã
la nivelul NATO și încã deficitarã în plan comunitar), apartenențã la lumea democraticã,
occidentalã.
Bilanțul celor 25 de ani aratã cu totul altfel însã și este preponderent nemulțumitor
atunci când ne raportãm la strategii sectoriale și politici publice cu impact asupra vieții de zi
cu zi a cetãțenilor. Este dezamãgitor în raport cu așteptãrile cetãțenilor și cu potențialul real
de dezvoltare al țãrii.
La mai bine de douã decenii de la cãderea comunismului, deși existã mecanisme
concurențiale de piațã, economia României nu este încã una competitivã. Ea a rãmas tributarã
unor practici și mentalitãți din trecut, legate în special de prevalența statului în raport cu
cetãțeanul, cu mediul privat, cu contribuabilul în general. Dincolo de criza economicã și de
influențele globalizãrii, economia româneascã suferã de impredictibilitate, de lipsa unei
direcții pe termen lung și a unei viziuni clare. Principiul pașilor mãrunți și al mãsurilor
punctuale, în special motivate electoral, pare sã fi fost regula dupã care s-au decis politicile
fiscale și economice în România postcomunistã.
Niciuna dintre marile reforme așteptate, anunțate sau începute nu a fost dusã pânã la
capãt. Toate marile procese la nivel de administrație – descentralizarea, depolitizarea,
profesionalizarea funcției publice – au fost derulate în diferite grade, fãrã ca ele sã reprezinte
astãzi, în mod autentic, o realitate. În absența unui acord pe direcțiile mari de parcurs, fiecare
schimbare de guvern și, mai mult, fiecare schimbare de ministru a însemnat o schimbare de
abordare, de legislație și de practici. Mai degrabã putem vorbi de un veritabil „mit al
4
meșterului Manole”, în care noua putere, noul ministru, noul director au schimbat atât oamenii
din funcții, cât și obiectivele la fiecare ciclu electoral. Oamenii au obosit de atâta schimbare în
van, fãrã finalitate la nivelul intereselor naționale și al așteptãrilor cetãțenilor. Românii au
nevoie de predictibilitate și de mai puține schimbãri politice care, foarte adesea, s-au limitat
doar la înlocuirea „oamenilor lor” cu „oamenii noștri”.
Reforma educației, a sãnãtãții, a administrației, a sistemului de pensii au fost mereu
obiective afirmate de toate guvernele, dar pașii concreți fãcuți au fost fie insuficienți, fie de
scurtã duratã. Ce s-a construit sub o guvernare s-a distrus sub urmãtoarea, în principal, din
considerente politice și electorale. O reformã profundã și coerentã ar fi adus certe beneficii
celor cãrora i se adreseazã (cadrelor didactice și elevilor, celor care au nevoie de asistențã
medicalã, funcționarilor publici, pensionarilor etc.) și nu celor care au anunțat-o, aplicat-o și,
eventual, care au avut beneficii personale sau politice de pe urma ei.
Încã din primii ani ai tranziției, cheltuirea ineficientã și adesea iraționalã a banilor
publici, precum și corupția au devenit fenomene curente, care s-au extins și au afectat
semnificativ performanța guvernãrilor și, mai ales, încrederea cetãțenilor în instituțiile
publice, în capacitatea lor de a opera în interesul public, cu rezultate care sã se resimtã asupra
nivelului de trai al fiecãrui individ.
Din punct de vedere social, existã o sumã de probleme care s-au acumulat în timp și de
fenomene, tratate adeseori separat, dar care, împreunã, dau o imagine de ansamblu asupra
problemelor din societate. Scãderea natalitãții, îmbãtrânirea populaþiei, „exodul creierelor”,
dar și “fuga locurilor de muncã” în alte þãri mai prietenoase din punct de vedere fiscal,
numãrul mare de ºomeri și de asistați sociali sunt tot atâtea probleme la adresa dezvoltãrii
sustenabile.
Suntem datori sã recunoaștem cã, adesea, elitele politice din România au tratat efectul
și nu cauza acestor probleme.
Suntem datori sã recunoaștem cã nu a existat determinarea soluționãrii unor probleme
ce afecteazã grav echilibrul social și dezvoltarea armonioasã a societãții.
Suntem datori sã recunoaștem faptul cã România înregistreazã pierderi la toate tipurile
de capital care definesc competitivitatea unei națiuni. Astfel, capitalul natural este puternic
afectat de poluare, uneori de indiferențã, alteori de defrișãri masive și necontrolate și, destul
de des, de exploatare abuzivã.
Capitalul uman, la rândul sãu, se deterioreazã vizibil. Accesul limitat la servicii
medicale performante, munca prost plãtitã, emigrarea masivã a forței de muncã bine calificatã,
accesul ocazional la formare permanentã, salariile care nu reflectã calitatea și performanța și,
adesea, nici importanța socialã a activitãții prestate, stresul social ridicat, inexistența egalitãții
de șanse sunt simptome ale deteriorãrii capitalului uman. Educația suferã de mulți ani, iar
tratamentul jignitor la care sunt supuse cadrele didactice, desele psedo-reforme și afectarea
sistemului de valori la care tinerii se raporteazã în prezent constituie cele mai mari provocãri
ale României contemporane. Viitorul nostru constã în tinerii aflați azi pe bãncile școlii.
5
Situația este similarã dacã vorbim despre capitalul social. România aratã ca o societate
divizatã, puternic polarizatã, definitã de ruperea legãturilor între oameni (potrivit unor
sondaje de opinie recente, circa 85% dintre români se declarã prudenți în relațiile cu ceilalți),
de frica în relația cu ceilalți (66% dintre români cred cã ceilalți încearcã sã profite de pe urma
lor), de izolarea socialã în funcție de statut, de multiplicarea neîncrederii (neîncrederea în
sine, neîncrederea în ceilalți, neîncrederea în viitor, neîncrederea în instituții etc.).
Treptat, se pare cã am devenit o societate anxioasã, temãtoare și fragilã, ale cãrei valori
și repere par sã fi fost zdruncinate, iar la acest lucru au contribuit din plin dezbaterile politice
sterile și conflictuale. Cu preponderențã în anii electorali, campaniile politice negative,
presãrate cu atacuri la persoanã și, adesea, sub standardele minimei decențe au angrenat
indirect categorii socio-profesionale, au contribuit la învrãjbirea unor largi categorii sociale,
au creat false percepții cu privire la posibilele soluții și, implicit, au dus la polarizarea fãrã
precedent a societãții și la scãderea încrederii cetãțenilor în politicieni. Prea multe promisiuni
neonorate fac astãzi dificilã convingerea cetãțenilor români de a participa la vot.
Ca efect secundar, neînțelegerile, nemulțumirile, certurile și atitudinea generalã de
pesimism ne afecteazã în tot ceea ce facem. Filosofia lucrului bine fãcut, ce a caracterizat sute
de ani activitatea socio-economicã și politicã a românilor, a fost puternic zdruncinatã.
Afectarea țesutului social și a valorilor care îl fundamenteazã fac dificilã asocierea
oamenilor, cu încredere, pentru un țel comun, economic sau social. În acest climat de
neîncredere, capacitatea de acțiune colectivã - care este motorul dezvoltãrii economice - a
ajuns la un nivel mult prea scãzut.
Acestor riscuri cu care România se confruntã suntem datori sã le rãspundem în mod
responsabil.
Trebuie sã readucem în sistemul de valori filosofia lucrului bine fãcut, corectitudinea și
onestitatea, încrederea în propriile capacitãți și speranța în viitor.
Ne place când vedem în afara țãrii lucruri bine fãcute, însã ne-am pierdut speranța cã
ele pot fi replicate și în România. Respectãm cu strictețe legile altor țãri, dar le încãlcãm pe ale
noastre imediat ce ne reîntoarcem în țarã, pentru cã ne-am obișnuit ca la noi sã fie „altfel”.
Acest mit al excepționalitãții – benefic atunci când vorbim de valori istorice, culturale și de
patrimoniu, însã extrem de nociv când vorbim de lucruri aparent banale, precum respectarea
legii – trebuie înlocuit cu practica lucrului bine și corect fãcut.
România nu mai are voie sã rateze oportunitãți de dezvoltare (cum este, de pildã, cea
oferitã de atragerea fondurilor europene), sã urmãreascã mize mici, de moment, eventual
legate de interesele electorale ale partidelor aflate la putere, nu are voie sã neglijeze
susținerea capitalului intern și a investitorilor autohtoni și nici sã continue distrugerea clasei
de mijloc, sã se transforme într-o economie de micã valoare adãugatã, utilã doar ca piațã de
desfacere și sursã de forțã de muncã ieftinã, sã-și abandoneze valorile și sã-și îndepãrteze
elitele. Sunt riscuri majore care justificã urgența unei dezbateri autentice, a unui proiect de
6
societate, deopotrivã de cãtre clasa politicã și societatea civilã, dezbatere pe care o voi iniția
imediat dupã preluarea mandatului.
În ansamblul celor 25 de ani, instituția prezidențialã a jucat un rol aparte. Caracterul
semiprezidențial al republicii, a cãrui principalã expresie instituționalã este alegerea prin vot
direct a președintelui, face ca de președinte, atât ca persoanã, cât și de instituția prezidențialã,
sã se lege așteptãri publice semnificative. Chiar dacã nu decide el însuși asupra guvernãrii și
politicilor specifice, președintele are o influențã majorã asupra direcției în care merge
România, asupra interacțiunii dintre actorii politici și forțele din societate și asupra climatului
general. Modul în care președintele înțelege sã-și exercite mandatul, sã se poziționeze în
raport cu cadrul constituțional, precum și conduita sa politicã s-au reflectat și se vor reflecta,
fãrã doar și poate, în modul în care aratã societatea.
Din punct de vedere geopolitic, deși are o poziție excelentã și resurse care o
îndreptãțesc sã reclame un rol mult mai important, România nu a reușit sã-și depãșeascã
statutul de periferie a sistemului european.
Cu o politicã internã, strategii economice și politici publice interne elaborate și aplicate
în logica lucrului bine fãcut, țara noastrã trebuie sã-și propunã, de azi, sã fie tot mai puțin o
țarã balcanicã și, de mâine, tot mai mult o țarã central-europeanã, cuplatã la marile decizii.
România trebuie sã-și ocupe locul meritat în istorie și sã-și depãșeascã temporara
mediocritate în care a fost adusã de leadershipul politic care nu a reușit sã valorifice la maxim
toate capabilitãțile și oportunitãțile.
România trebuie sã-și defineascã clar ambițiile regionale/europene în acord cu
resursele și interesele proprii (definite pe termen mediu și lung), precum și în deplinã
convergențã cu angajamentele internaționale/regionale și relațiile sale de cooperare cu
principalii aliați și parteneri externi.
*
* *
Douã momente majore, cu adevãrat istorice, vor marca perioada urmãtorilor cinci ani.
România împlinește 100 de ani de la desãvârșirea statalitãții sale prin actul Marii Uniri de la
1918, iar în 2019, România este chematã pentru prima datã sã asigure Președinția Consiliului
UE. Acestea fac din mandatul viitorului președinte unul cu totul special și, mai ales, încãrcat de
o dublã responsabilitate.
Prima este legatã de obligația de a reuși sã punã capãt „rãzboiului româno-român”, de a
redescoperi curajul de a fi noi înșine, sensul unitãții în diversitate și de a reda speranța
românilor. Scoaterea competiției politice din sfera conflictului personal, renunțarea la bãtãliile
fãrã mizã naționalã și unificarea energiilor politice, economice și sociale pe un drum al
progresului comun sunt obiective pe care mã angajez sã le urmãresc cu rãbdare și
perseverențã.
7
A doua responsabilitate privește necesitatea unei Românii competente și competitive.
Momentul preluãrii Președinției Consiliului Uniunii Europene trebuie sã ne gãseascã cu toate
temele europene fãcute: o țarã care știe sã beneficieze la maximum de toate drepturile care i
se cuvin ca membru deplin al UE (a șaptea țarã ca pondere economicã și geopoliticã); o țarã
capabilã sã își respecte toate angajamentele; o țarã care se bate inteligent pentru resursele
europene care i se cuvin; o țarã care are idei și știe sã le promoveze cu succes, despre cum
putem sã creștem împreunã unitatea, forța și competitivitatea Europei în plan global.
Misiune, viziune, valori
Misiune
Protejarea democrației, apãrarea statului de drept, promovarea intereselor naționale,
modernizarea României, alinierea strategiilor sectoriale și a politicilor publice la imperativul
dezvoltãrii sustenabile, creșterea nivelului de trai, schimbarea paradigmei prin punerea
cetãțeanului înaintea statului, reforma serviciilor publice pentru a fi mai aproape de cetãțean,
asigurarea securitãții naționale, consolidarea parteneriatelor strategice și respectarea
angajamentelor internaționale reprezintã misiunea mea, ca Președinte al României.
Viziune
România trebuie sã devinã o țarã mai sigurã, cu o economie durabilã și competitivã și
servicii publice adaptate nevoilor cetãțeanului.
În plan extern, România trebuie sã devinã un aliat de nãdejde și un partener respectat,
cu o identitate bine conturatã în UE/NATO și alte organisme de cooperare regionalã și
internaționalã, cu o strategie de politicã externã care sã-i calibreze corect ambițiile la
capabilitãți.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara care pune în echilibru nevoile de libertate,
dezvoltare, prosperitate și cele de securitate. Este patria tuturor românilor, indiferent de
simpatiile politice. Este statul care pune în centrul preocupãrilor sale cetãțeanul. Este
națiunea care știe sã-și (re)afirme identitatea și demnitatea. Este societatea în care sursele
concordiei oferã energie pentru progres și în care ierarhia de valori este clar stabilitã. Este
comunitatea de interese (naționale) sau suma comunitãților de interese (locale, etnice,
religioase etc.), în diversitatea lor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România celor care sunt activi și se manifestã
civic și politic, dar este și țara majoritãții tãcute, a celor care tac, dar fac.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT reprezintã viziunea mea despre cum trebuie sã
evolueze România în urmãtorii 10 ani.
8
Valori
Democrație
Libertate
Familie
Pluripartidism
Economie de piațã
Liberalism economic
Protejarea proprietãții private
Modernizare instituționalã
Cadru competițional corect
Competitivitate
Echitate
Competențe profesionale
Atitudine constructivã
Echilibru
Patriotism
Demnitate
Corectitudine
Respect
Seriozitate
Onorarea promisiunilor
Eficiențã
Lucrul bine fãcut
Echilibru între securitate și libertate
Euroatlantism și europenism
I. Un proiect pentru viitorii 10 ani – ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
1. Ce înseamnã ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
Misiunea mea, ca Președinte al României, este aceea de a construi, împreunã cu
toți românii, o țarã a lucrurilor bine fãcute.
Ca sã ajungem la ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, trebuie sã ieșim din tipare, sã
demolãm tabuurile, prejudecãțile și barierele care au ținut în loc societatea româneascã pânã
acum. Am auzit foarte des cã „în România nu se poate, cã la noi e altfel”. Nu cred în mitul
9
conform cãruia România este o excepție. Nu cred nici în mitul conform cãruia românii s-au
obișnuit cu rãul. Am mai auzit și de mentalitatea extrem de pãguboasã „lasã cã merge și așa”.
Am ferma convingere cã filosofia lucrului bine fãcut este una care se potrivește
mult mai bine românilor. Vine din trecutul nostru plin de realizãri temeinice, cu care ne
mândrim azi și care au cãpãtat recunoaștere în plan extern. Sunt convins cã doar
leadershipul politic a fost rãspunzãtor de nevalorificarea corectã a potențialului imens al
românilor în spiritul lucrului bine fãcut. Și în România se poate schimba paradigma politicã,
așa cum s-a întâmplat în alte state prospere și cu democrație consolidatã. România nu este
altfel decât statele europene, România poate fi o națiune la fel de prosperã și de respectatã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care orice ne propunem ca națiune
este posibil, dacã lucrãm împreunã, dacã ne urmãrim neabãtuți obiectivele și dacã acțiunile
noastre sunt în acord cu acestea. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care
strategiile naționale și sectoriale, politicile publice și angajamentele internaționale sunt
aplicate. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care promisiunile sunt onorate.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã un președinte care vegheazã la
realizarea efectivã a acestei schimbãri de paradigmã, preocupat exclusiv de destinul țãrii
sale, nu de jocuri de culise, nu de conflicte cu și între politicieni și partide, nu de interese de
grup și nu de calcule electorale.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, prioritarã este dezvoltarea economicã și
socialã a tuturor cetãțenilor, familiilor și comunitãților, iar guvernarea se face nu la
televizor, ci în practicã, prin strategii sectoriale, politici publice, mãsuri și acțiuni concrete, și
nu se mãsoarã în propagandã, ci în rezultate palpabile/vizibile, într-o realitate ce va fi simțitã
direct de fiecare român. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã proiecte finalizate,
reforme încheiate, instituții solide și cu un comportament corect fațã de cetãțean, înseamnã
stabilitate și predictibilitate.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã încredere și respect reconstruit între
noi, între instituții și cetãțeni, între aleși și alegãtori, ca fundament pentru inițiative,
decizii și legi durabile, care sã foloseascã, cu adevãrat, generațiilor care vin. Înseamnã o țarã
care susține și promoveazã valorile, educația, cultura, performanța, excelența, care apreciazã
fiecare individ pentru contribuția pe care o are la bunul mers al societãții și care rãsplãtește
rezultatele în toate domeniile. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT prețuiește inițiativa
aducãtoare de progres și poate sã asigure tuturor cetãțenilor sãi un trai pe mãsura muncii,
talentului și efortului lor.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, economia este cu adevãrat liberalã și
competitivã. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care orice cetãțean poate deveni
investitor, iar toți investitorii, indiferent de mãrimea capitalului investit, gãsesc reguli simple
și clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, aducãtoare de venituri la buget. ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT este țara care face economie gândindu-se la viitor. Economia româneascã trebuie
sã facã pasul cãtre economia inovativã, bazatã pe cunoaștere, cercetare și dezvoltare, pe
10
servicii și tehnologie, astfel încât sã asigure un consum rațional de resurse, o valoare adãugatã
mare și, în consecințã, o productivitate crescutã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România statului de drept, a separației
puterilor și a domniei legii.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este o țarã pe deplin occidentalã, atât din punctul
de vedere al nivelului de trai, al funcționãrii sistemelor sale publice, cât și al mentalitãților și
practicilor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã, de fapt, o nouã eticã politicã și
publicã, înțeleasã nu atât în sens moral, ci pornind de la conștientizarea faptului cã, în absența
unor relații corecte între stat și cetãțean, între clasa politicã și societate, între decidenții
politici și între instituții, nu se poate vorbi despre prosperitate, progres și performanțã. A fi în
serviciul public presupune tocmai un tip de eticã politicã și de comportament public, definit
nu doar printr-un set de constrângeri impuse de cadrul legislativ, ci mai ales prin
(auto)asumarea unor limite nescrise care țin de maturizarea democraticã. Integritatea ca
principiu nu trebuie suprapusã doar cu forma sa legislativã privitoare la respectarea regimului
incompatibilitãþilor ºi al conflictelor de interese. Aici vorbim despre un mod de acþiune ºi
comportament mai larg, întemeiat pe respectarea regulilor ºi acordurilor legale, politice ºi
sociale, pe acþiune în acord cu declaraþiile ºi promisiunile fãcute ºi pe eficienþã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care obiectivele mãsurabile și indicatorii
de performanțã reprezintã garanția cã întreg ansamblul instituțional funcționeazã eficient și
coerent, într-o abordare participativã, constructivã și bidirecționalã pentru binele comun.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care relația bani - politicã este
clarificatã odatã pentru totdeauna. Susțin un sistem de finanțare a partidelor și campaniilor
electorale care sã permitã mai multã transparențã și control public. Resursele publice și
private nu vor mai fi deturnate de la obiectivul dezvoltãrii și nu vor mai alimenta cercul vicios
al obținerii și pãstrãrii puterii politice.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara care lasã generațiilor viitoare
siguranțã, resurse și oportunitãți pentru dezvoltare, nu datorii multiplicate, nesiguranțã si
încrâncenare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este o țarã bazatã pe o societate dezvoltatã
armonios, nu o sumã de locuitori dominați de incertitudini.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care demnitatea de a fi român nu
este un simplu slogan, ci o stare de spirit și un mod autentic de a fi, țara ai cãrei cetãțeni
sunt respectați peste tot unde muncesc și trãiesc.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara unde fiecare își face bine treaba.
11
2. Un alt mod de exercitare a funcției prezidențiale – lucrul bine fãcut, respect,
seriozitate, competențã și rezultate mãsurabile
În ultimii 25 de ani, am vãzut modele și modalitãți diferite de exercitare a funcției
prezidențiale, cu avantaje și dezavantaje, cu mai multe sau mai puține rezultate, pe care
românii le-au evaluat singuri, iar istoria le va consemna la un moment dat. Opțiunea
titularului funcției prezidențiale și stilul politic pe care acesta l-a impus, dincolo de
prerogativele constituționale, au avut consecințe majore asupra sferei politice și sociale. De
aceea, militez pentru depersonalizarea instituțiilor, astfel încât acestea sã nu mai fie la
cheremul unor persoane numite (vremelnic) sã le conducã și pentru așezarea lor pe regulile
clare ale managementului, competenței profesionale dovedite, ale trasabilitãții și memoriei
instituționale, ale eficienței mãsurabile.
Modelul de președinte pe care îl propun românilor este unul bazat pe seriozitate
și respect, pe competențe și rezultate.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, președintele trebuie sã fie un model de
comportament politic și public. Reinventarea respectului în viața publicã este esențial. De
aici pleacã respectul pentru instituții, dar și respectul fațã de cetãțean, iar mai departe, nu
putem cere nimãnui în lume sã ne respecte, dacã nu ne respectãm între noi și pe noi înșine.
Îmi propun scoaterea instituției prezidențiale din arena conflictelor politice. În viziunea
mea, președintele nu trebuie sã fie cel care polarizeazã și antagonizeazã societatea, ci acela
care stã la originea dialogului și acordului larg pe teme de interes general. Nu cred cã
exercitarea celor mai înalte funcții în stat, inclusiv a celor de președinte și prim-ministru, se
face la televizor și nu cred cã propaganda ori supramediatizarea pot compensa lipsa de
profesionalism, de bunã-credințã și de rezultate. Îmi doresc mai puțin spectacol și mai multã
seriozitate în exercitarea funcției de președinte.
O instituție prezidențialã nonconflictualã nu înseamnã nicidecum o instituție slabã sau
neimplicatã, iar absența spectacolului steril nu înseamnã, la rândul sãu, lipsa de intervenție a
președintelui. Dimpotrivã, cred cã președintele trebuie sã fie ferm, sã intervinã atunci când
sesizeazã derapaje politice, atunci când acțiunile decidenților politici nu sunt în acord cu
angajamentele luate, cu promisiunile fãcute și, mai ales, când nu servesc în mod real interesul
public. Și, cel mai important, președintele trebuie sã intervinã ferm ori de câte ori interesul
cetãțeanului este încãlcat, indiferent de costurile electorale ori politice ale deciziilor sale.
Instituția prezidențialã trebuie scoasã din sfera divertismentului cotidian și trebuie sãși
recapete prestanța specificã.
Reconectarea Președintelui României cu Constituția țãrii este un prim pas foarte
important. Legea Fundamentalã este sediul central al actelor președintelui, dar și al
gesturilor sale politice și al comportamentului sãu civic. Interpretarea corectã de cãtre
președinte a Constituției, prin acțiuni practice cotidiene, va reda primei funcții în stat
legalitatea, legitimitatea și respectul, toate absolut necesare pentru ca șeful statului sã își
12
îndeplineascã tripla menire: echilibrat (care observã/vegheazã/monitorizeazã și
echilibreazã), mediator (care intervine) și integrator (care
face/integreazã/unificã/valorificã/aduce consens). Atunci când se impune, el trebuie sã fie
ferm (arbitru).
Președintele României trebuie sã recentreze dezbaterea naționalã, sã reconecteze
spațiul public la teme legate de prezent, dar orientate cãtre viitor. Președintele trebuie sã fie
un generator de dezbateri publice legate de modul în care putem asigura, ca națiune, șanse
pentru libera dezvoltare a fiecãrui cetãțean român.
Un președinte care pune cetãțeanul înaintea statului
Președintele trebuie sã fie garantul principiului potrivit cãruia cetãțeanul va sta
mereu înaintea statului, iar instituțiile statului servesc și respectã cetãțeanul. Este
nevoie sã rãsturnãm paradigma care dominã viațã publicã din România: nu cetãțenii trebuie
sã lucreze în folosul statului, ca sã îl întreținã, fiind doar numere într-o contabilitate și
birocrație seacã, ci statul trebuie sã fie la dispoziția lor.
Aceasta se traduce prin respectul cuvenit acordat fiecãrui cetãțean.
Cred cã fundamentul societãții noastre trebuie sã fie încrederea în fiecare român și în
capacitatea fiecãruia de a progresa nestingherit și cinstit, încrederea în abilitãțile și aspirațiile
lui. Statul trebuie regândit ca un motor care sã fie în spatele acestor eforturi oneste. România
poate prospera dacã inițiativa este predatã cu adevãrat românilor în viața de zi cu zi, dacã
aceștia vor simți cã pot munci și își pot utiliza resursele în folosul propriu, pentru propriul
destin.
Aceastã eliberare a inițiativei private trebuie sã se petreacã sub toate formele și în toate
privințele:
- în relațiile cu administrația publicã;
- în regimul proprietãții;
- în raport cu fiscalitatea și concepția bugetului național, în felul în care sunt fãcute
investițiile publice;
- în înfãptuirea justiției;
- printr-un acces egal și real la fondurile publice și care trebuie eliberate de rețelele
parazitare;
- în creșterea accesului la educație la toate nivelurile;
- în construcția unui sistem de sãnãtate modern;
- printr-o reformã constituționalã care sã reașeze și sã reafirme individul în relație cu
autoritãțile;
- prin reforme ale instituțiilor care sã aducã cetãțenii mai aproape de deciziile publice
și de finanțarea comunitãților.
13
Statul trebuie sã înceteze sã mai fie o piedicã pentru români și este nevoie sã devinã
eficient, dinamic și suplu, adaptat permanent nevoilor cetãțeanului. Statul trebuie sã fie mult
mai transparent în raport cu proprii cetãțeni și sã dea socotealã de modul în care lucreazã în
beneficiul cetãțenilor și de modalitatea în care cheltuie banul public. Este rolul Președintelui
României sã indice permanent aceastã prioritate celor însãrcinați cu rãspundere în aparatul
statului și sã o impunã în balanța puterilor în stat, în relație cu Guvernul, Legislativul și
Justiția. Este nevoie de un mesaj ferm cã statul trebuie sã se întãreascã în acest fel, în niciun
caz sã devinã mai vulnerabil sau mai neputincios. Puternic nu înseamnã omniprezent și
sufocant, ci agil și precis. Statul trebuie sã fie nucleul unui proiect național modern, un proiect
prin care toți românii sã aibã o șansã autenticã în a se împlini prin forțe proprii.
Statul, prin ansamblul instituțiilor sale, trebuie sã parcurgã ample procese de
schimbare, prin modernizare, debirocratizare, depersonalizare și transparentizare.
Statul și interesele naționale trebuie protejate de modificãrile dese impuse de ciclurile
electorale, care duc la schimbarea funcționarilor publici dupã alte criterii decât cele legate de
competențele profesionale. Se impune profesionalizarea funcționarilor publici și protejarea
acestora, prin adoptarea unor proceduri clare și transparente de selecție și promovare, axate
pe meritocrație, eficiențã și rezultate și nu dupã loialitãți de partid sau personale.
Vorbim de o schimbare de paradigmã în funcționarea statului și în definirea regulilor
sale de funcționare, prin plasarea în centrul sãu a ansamblului cetãțean – familie – comunitate
localã, și nu a propriilor instituții.
Statul trebuie sã adopte filosofia lucrului bine fãcut în beneficiul cetãțeanului.
Un președinte echilibrat, mediator și integrator, dar ferm
Modelul pe care vi-l propun este al unui președinte care sã fie un factor de
echilibru, sã acționeze ca mediator și integrator, sã fie capabil sã genereze consens între
instituții și în societate, mobilizând energii și capabilitãți, gestionând riscuri și generând
oportunitãți pentru dezvoltare. Acest lucru nu presupune transformarea Președinției
României într-o instituție foarte slabã, dar nici foarte puternicã. Președintele nu va nici
jucãtor, nici simplu spectator. El trebuie sã se desprindã de zgomotul de fond, de rutinã, de
interesele mãrunte care nu aduc conținut și nu contribuie la viitorul țãrii, însã trebuie sã fie
ferm în fața derapajelor de la statul de drept, a exceselor politicienilor și a încãlcãrilor
intereselor naționale.
România trebuie sã aibã un preºedinte cu adevãrat echilibrat și echidistant în raport cu
jocul politic al partidelor. ªeful statului are obligaþia constituþionalã ºi moralã de a trata toate
forþele politice cu aceeaºi mãsurã ºi conform aceloraºi reguli. Românii nu doresc un președinte
care una spune și alta face. Românii vor un președinte care sã fie garantul respectãrii
promisiunilor și al onorãrii angajamentelor. Cred în ideea unui președinte care onoreazã
promisiunea genericã a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT.
14
Un asemenea preºedinte trebuie sã ºtie când sã adopte o poziþie puternicã, fermã ºi
rãspicatã în numele încrederii ºi legitimitãþii cu care l-au învestit cetãþenii, dar ºi când sã nu
intervinã în jocul politic. Un astfel de președinte își asigurã rolul de echilibrator și mediator,
pãstrând contactul permanent cu cetãțenii de la care se informeazã (direct sau prin
intermediul organizațiilor reprezentative, al ONG-urilor ori al instituțiilor chemate sã le
protejeze drepturile) când interesele lor au fost încãlcate.
Prima obligaþie a Preºedintelui României este aceea de a asigura funcþionarea
eficientã și integratã a instituþiilor statului. De ani buni, în ciuda procesului de integrare în
Uniunea Europeanã, instituþiile țãrii par a fi blocate. Statul funcþioneazã cu puþinã eficienþã ºi
parcã tot mai costisitor. Schimbarea continuã a conducerilor de tot felul dupã criterii arbitrare,
împãrþirea ºi reîmpãrþirea perpetuã a autoritãþii statului între clanuri politice ºi clientele,
încãlcarea continuã a statutului funcþionarului public, presiunile politice, absenþa colaborãrii
ºi a dialogului au transformat statul într-un mecanism greoi ºi adesea inutil care acþioneazã nu
de puține ori împotriva cetãþeanului/contribuabilului. Preºedintele trebuie sã fie cu adevãrat
garantul unui stat eficient, cu instituþii funcþionale, în care rolul lui nu este acela de a se
pricepe la orice, ci de a-i pune la lucru pe cei cu competenþele necesare în fiecare domeniu ºi
de a respecta responsabilitãțile. Este un obiectiv derivat din ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT,
în care fiecare trebuie sã-și facã bine treaba. Este un obiectiv dintre cele mai dificile ºi de
duratã, pentru cã presupune reformarea statului ca atare, implicit a partidelor ºi a clasei
politice. Dar preºedintele nu va trebui sã piardã nicio zi din mandatul sãu fãrã a acționa pentru
atingerea acestui obiectiv, alegându-și cu grijã partenerii cu care sã conlucreze activ în acest
orizont.
Mult timp, dialogul politic ºi social în România a fost practic întrerupt sau doar mimat.
Un preºedinte mediator este neapãrat necesar pentru reluarea dialogului real între principalii
actori sociali: guvern, opoziþie, sindicate, patronate, asociaþii profesionale, ONG-uri. Acest
dialog are nevoie de un mediator, iar preºedintele poate fi un moderator eficient, atunci când
respectã cu adevãrat interesele diferite care acþioneazã în societate, diversitatea opiniilor,
identitatea specificã a fiecãrui actor de pe scena publicã, pe care este obligat sã le raporteze la
interesul național și la interesul cetãțeanului.
Deschiderea spre un dialog autentic, comunicarea permanentã ºi transparentã ºi
consultarea - ca mod principal de comportament public ºi instrument în sprijinul adoptãrii
deciziilor - trebuie sã devinã repere în funcþionarea instituþiilor, iar preºedintele trebuie sã fie
primul care și le asumã ºi le aplicã.
15
Un președinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de
demnitate naționalã
Mai presus decât orice, președintele trebuie sã fie el însuși un model de
onestitate, de echilibru, de bunã-credințã, prin tot ceea ce face și spune. Nu poți sã ceri
unei societãți o anumitã ierarhie de valori dacã tu, prin conduita ta, prin oamenii care te
înconjoarã și pe care îi numești în funcții publice, încurajezi non-valoarea, clientelismul,
deturnarea banilor publici, afectarea concurenței și, implicit, descurajarea profesioniștilor, a
inițiativei, a proiectelor de viitor.
Președintele României, dincolo de prerogativele sale strict constituționale, are o
influențã majorã asupra climatului general din societate. Nu putem avea o administrație
corectã și eficientã, dacã în fruntea sa este un președinte corupt, necinstit, care se gândește nu
la interesul public, ci la cel al baronilor sau al gãștilor de partid. Nu putem avea o societate
așezatã și solidarã, dacã cel menit a o conduce genereazã conflict, urã și scandal. Nu putem
avea o societate bazatã pe valori și în care oamenii pregãtiți sunt promovați, dacã în fruntea sa
este un președinte fals și incompetent sau o marionetã.
Între douã posibile extreme, vã propun un președinte integru, echilibrat, mediator,
integrator, unificator, constructiv și arbitru care ia decizii ferme atunci când se impune.
Preºedintele României îºi va putea îndeplini rolul de mediator și arbitru numai dacã
întregul sãu comportament public îl recomandã drept o instanþã ºi îl instituie drept model.
Preºedintele României trebuie sã devinã modelul necesar de comportament, de atitudine, de
limbaj, conform cu criteriile respectului pentru valorile fundamentale, solidaritãþii cu toþi
cetãþenii propriului sãu stat și al toleranþei faþã de diversitate. Aºa-zisele reþete de succes
promovate astãzi ostentativ în societatea româneascã, inclusiv în politicã, sunt tot mai nocive
ºi mai puþin legate de statutul unei þãri cu aspiraþii de prosperitate, europenism ºi
modernitate. Clientelismul, slugãrnicia, nepotismul, dubla mãsurã, lipsa de responsabilitate,
lipsa de respect faþã de legi, de tradiþii autentice, de cuvântul dat, dispreþul faþã de ºcoalã, de
culturã, de valori spirituale au fost afiºate multã vreme cu cinism ºi au contaminat imaginea
publicã despre viaþã, succes, carierã, familie. Primul om din stat, reprezentantul tuturor
românilor, trebuie sã pledeze permanent ºi sã acționeze, prin fiecare gest al sãu, pentru o
culturã a succesului bazatã pe educaþie, muncã, talent, onestitate ºi valori autentice.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, preºedintele ocroteºte, conservã ºi, mai ales,
cultivã valorile constitutive ale naþiunii române, protejeazã valorile istoriei naþionale ºi
încurajeazã o culturã a libertãþii, a democraþiei ºi a statului de drept. De asemenea, ºeful
statului este persoana care apãrã ºi, mai ales, cultivã memoria naþiunii române, fãcând din
acest lucru un fenomen de redescoperire a identitãþii ºi de asigurare a consensului naþional. În
jurul acestui proiect – cultivarea memoriei naþionale – Preºedintele României va supune
consensului naþiunii unul dintre cele mai importante proiecte ale sale: redescoperirea
sentimentului de demnitate naþionalã.
16
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România oamenilor cu demnitate.
Un președinte promotor și garant al statului de drept
Tema independenþei justiþiei ne diferenþiazã astãzi de stânga politicã. În vreme ce
stânga doar afirmã acest principiu, parlamentarii sãi votând în mod constant ºi necondiþionat
pentru menþinerea imunitãþii celor urmãriþi penal, dreapta se poziþioneazã în mod clar în
sensul susþinerii demersurilor justiþiei. Statul de drept nu este o noþiune abstractã, ci una cât
se poate de concretã. Ataºamentul faþã de statul de drept trebuie scos din sfera declaraþiilor
politice ºi probat prin acþiuni concrete, printr-un anumit tip de comportament în raport cu
instituþiile statului.
Din perspectiva raportãrii de facto la statul de drept, scena politicã poate fi descrisã
astfel: pe de-o parte, cei care respectã principiile acestuia, cu o atenþie specialã asupra
independenþei justiþiei, pe de alta, cei care doar mimeazã respectul pentru justiþie, cu care însã
încearcã sã interfereze politic, inclusiv prin promovarea de mãsuri legislative. De fapt, aceastã
polarizare se suprapune peste cea fundamentalã dreapta – stânga.
Tema statului de drept, înþelegând prin aceasta apãrarea statului de drept, este ºi va fi
în continuare clar asumatã de dreapta. Acesta este instrumentul prin care ne putem opune
“baronizãrii” ºi feudalizãrii României pe care le oferã stânga în acest moment.
Principalele obiective ale programului meu, la acest capitol, sunt:
Egalitate în fața legii.
Justiția și statul în general trebuie sã trateze imparțial și fãrã nicio diferențã pe orice
cetãțean român sau european. Românii nu trebuie sã mai perceapã cã, indiferent de cine vine
la putere, existã oameni deasupra legii care se bucurã de toate privilegiile. Este meritul
justiției de a fi dovedit cã lucrurile pot sta și altfel și consider misiunea mea principalã aceea
de a ocroti și sprijini acest demers, precum și de a încuraja și celelalte instituții ale statului sã
se angajeze activ și sã coopereze pentru atingerea acestui scop. Președintele trebuie sã fie nu
doar garantul, ci și primul promotor al statului de drept.
Eradicarea corupției ca obstacol în calea competiției libere și a promovãrii
bazate pe meritocrație.
Corupția și birocrația menitã a întreține corupția sunt factorii principali de descurajare
a investițiilor strãine și a inițiativei și inovației românești. Vreau sã ajungem sã putem spune
cã în România au succes cei care muncesc sau inoveazã, nu cei care cunosc „pe cine trebuie” în
administrație sau oferã diverse foloase necuvenite. Numai reducând corupția și eliminând
crima organizatã, România poate recupera decalajul de dezvoltare fațã de primele 6 state
europene.
17
Recâștigarea încrederii partenerilor europeni în capacitatea României de a
proteja spațiul comun european de intrãri ilicite de orice fel, cu consecința admiterii
noastre în spațiul Schengen.
Este esențial sã luptãm contra curentului actual european, de restrângere a libertãții de
mișcare în spațiul comun european. Am ratat oportunitãți și conjuncturi importante când
integrarea în spațiul Schengen ar fi fost mai ușoarã, dar chiar și în ceasul al doisprezecelea
trebuie sã apãrãm ideea de frontiere comune și sã convingem cã România poate fi un paznic
de încredere al graniței europene de est.
Punerea în practicã a tuturor angajamentelor internaționale ale României în
materie de stat de drept, în spiritul și litera lor.
Aceste angajamente le punem în practicã nu pentru cã ne forțeazã cineva, ci pentru cã
demnitatea ne cere sã ne respectãm cuvântul dat. Un stat care nu își pune în practicã propriile
legi și angajamente derivate din acorduri internaționale nu este respectat de nimeni, nici de
cetãțenii sãi, nici de partenerii strãini. România are angajamente asumate prin Tratatul de
aderare la Uniunea Europeanã și numeroase convenții internaționale și voi veghea la
respectarea lor.
Construcția unui stat în care legea sã nu fie în avantajul unor grupuri de interese,
ci sã fie legitimã, unanim aplicatã și respectatã.
Trebuie sã depãșim acea situație din perioada comunismului în care legi proaste sau
discriminatorii erau suportabile doar pentru cã le ocoleam cu toții. Misiunea mea ca
președinte, cel care promulgã legile, este sã mã asigur cã ele sunt imparțiale, oportune și în
avantajul oamenilor. Trebuie sã fie documentate temeinic, inclusiv financiar și sã fie adoptate
printr-un proces transparent în care toți cei interesați sã își poatã spune cuvântul. Trebuie sã
avem reguli stricte asupra cheltuirii banului public și un plan pe 10 ani de alocare a fondurilor
care sã facã imposibile alocãrile clientelare din bugetul statului.
Acțiunile mai importante prin care voi atinge aceste obiective sunt:
Voi încuraja dezvoltarea capacitãții procurorilor Direcției Naționale Anticorupție
și îmbunãtãțirea performanței la nivel local, în paralel cu cea foarte bunã de la nivel
național. DNA a fost o instituție foarte performantã în ultimii ani, fapt reflectat și de opinia
publicã în ultimul Eurobarometru pe tema corupției publicat de Comisia Europeanã în anul
2013 și meritã tot sprijinul pentru consolidarea și extinderea sa. Acest lucru va contribui cu
certitudine și la reducerea percepției cã investigațiile nu sunt întotdeauna imparțiale politic.
Voi susține îmbunãtãțirea capacitãții Agenției Naționale de Integritate care are un rol
vital în prevenirea faptelor de corupție. Din poziția de Președinte al României, voi sprijini
18
elaborarea unui Cod al Incompatibilitãților și Conflictelor de Interese, care sã unifice legislația
disparatã în materie.
Ca Președinte al României, voi milita pentru ca toate organismele statului implicate în
combaterea corupției și a crimei organizate, cele care fac parte din sistemul judiciar, servicii de
informații sau aflate în subordinea Ministerului de Interne sã fie finanțate corespunzãtor și sã
fie libere de orice intervenție partizanã.
Voi pleda pentru crearea, la nivelul Președinției, a unei platforme permanente de dialog
și cooperare între toate partidele politice reprezentative, societatea civilã și instituțiile statului
pe tema corupției. Cetãțenii trebuie sã fie implicați în implementarea strategiei naționale
anticorupție (SNA) și, implicit, a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției.
Ca Președinte al României, voi urmãri proactiv ca și celelalte angajamente ale României
care au un impact asupra bunei guvernãri, de exemplu transparența finanțãrii politice, a
cheltuielilor statului și oferirea de servicii electronice pentru cetãțeni prin platforma OGP
(Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisã) sã fie puse în practicã. Chiar dacã guvernul este
cel responsabil direct de implementarea acestor politici și angajamente, președintele va
urmãri și informa publicul permanent asupra stadiului realizãrii acestor obiective.
Președinția României va da un exemplu celorlalte instituții ale statului printr-o
organizare administrativã care va scoate în evidențã selectarea personalului pe criterii de
competențe profesionale, stimularea performanței, managementul profesionist al resurselor
umane.
Ca Președinte al României, voi milita pentru descentralizarea fiscalã, pentru a pune
capãt presiunii necuvenite la care autoritãțile locale sunt adesea supuse de cãtre guvernul
central. Structurile de control vor trebui însã și ele adaptate descentralizãrii și regionalizãrii
inerente europenizãrii noastre, astfel încât și la nivel regional sau local sã existe un control
adecvat al corupției, unul în care cetãțenii sã aibã un rol direct și mult mai mare asupra
prioritãților și calitãții cheltuirii fondurilor publice. Ca mediator între cetãțeni și stat,
președintele poate iniția, stimula și coordona un dialog politic pe aceste teme.
Președintele României are un rol important în filtrarea legislativã prin promulgarea
actelor legislative și dreptul de a sesiza Curtea Constituționalã dacã legalitatea și
constituționalitatea acestor acte este pusã la îndoialã. Ca Președinte al României, voi uza în
mod activ, cu echilibru și discernãmânt de acest drept, recurgând însã la un dialog permanent
cu Guvernul, partidele parlamentare și societatea civilã, pentru a preveni refuzul promulgãrii
unor legi care nu corespund Constituției, statului de drept, interesului național sau
obiectivelor de dezvoltare a României.
Ca Președinte al României, îmi voi asuma, de asemenea, filtrarea, pe criterii de
profesionalism, integritate și în cel mai transparent mod posibil, a numirilor în toate pozițiile
oficiale ale statului unde Constituția oferã astfel de atribuții președintelui.
19
Ca Președinte al României, voi promova numirea acelor magistrați care au trecut
printr-un proces de selecție deschis și bazat pe rezultate profesionale certe și voi încuraja
Consiliul Superior al Magistraturii sã organizeze un asemenea proces pentru orice selecție.
Ca Președinte al României, voi folosi dreptul de grațiere doar acolo unde eroarea
judiciarã este probatã sau Guvernul recomandã situații sociale ieșite din comun. Nu sunt în
favoarea unor legi ale amnistiei care sã includã infracțiunile de corupție și conexe. Sunt
necesari încã mulți ani de consolidare a capacitãții de apãrare a statului de drept înainte de a
câștiga bãtãlia cu corupția, iar în acest proces grațierea celor condamnați nu ar servi cauzei, ci
dimpotrivã. Nu voi grația persoane condamnate pentru infracțiunea de corupție.
Ca Președinte al României, voi milita ca justiția și instituțiile de control financiar-fiscal
sã coopereze în folosirea tuturor mijloacele aflate la dispoziție pentru a recupera prejudiciile
aduse de corupție și a reduce costul social al acesteia.
Fãrã a avea cu adevãrat un stat de drept ºi domnia legii, nu putem avea democraþie ºi
nici separaþia puterilor în stat. Pe tema separaþiei puterilor a existat multã retoricã ºi prea
puþin angajament real.
Ca Președinte al României, voi fi garantul separãrii puterilor în stat, nu sursã a
denaturãrii sensului ei. Voi proteja, în limitele atribuțiilor constituționale, Legislativul de
continua erodare a prerogativelor sale, prin abuzul de ordonanþe sau privindu-l ca pe o
maºinãrie de vot ºi nu ca pe un for de dezbatere ºi decizie.
Un președinte coordonator al marilor orientãri de politicã externã și de
securitate
Viitorul preºedinte va trebui sã fie garantul continuãrii marilor direcþii de politicã
externã ºi de securitate a þãrii, care au reprezentat o veritabilã sursã de modernizare și
reintrare fireascã în matricea occidentalã a României în ultimii 20 de ani. Aceasta trebuie
consolidatã prin aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, prin creºterea
rolului, a greutãþii României în NATO ºi, mai ales, în UE, prin eforturile de a întãri, pe
zona noastrã, instituþiile cu semnificaþie de securitate naþionalã, un buget mai
consistent al apãrãrii, o armatã mai puternicã, servicii speciale cât se poate de
puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan.
Îmi imaginez o Românie puternicã prin modul în care este ea vãzutã de partenerii
externi, o þarã care ºtie ce vrea ºi poate ceea ce vrea, iar acest lucru se poate realiza în 10 ani.
Cred cã trebuie calibrate ambițiile internaționale, europene și regionale la potențialul
României. Iar din acest punct de vedere, în domeniul securitãții, România pare sã fi intrat
natural pe un parcurs euroatlantic care se impune a fi reconfirmat. Mai sunt de fãcut unele
lucruri pe partea de politicã externã, care sã ducã la creșterea profilului regional al României.
România de astãzi este plasatã într-un mediu internațional complex, adesea marcat de
instabilitate și pericole. Provocãrile generate de criza economicã, conflictele din imediata
20
noastrã vecinãtate, modificãrile de frontiere, recursul la metodele specifice rãzboiului rece,
dar și nevoile de asigurare a securitãții energetice sunt constrângeri care nu ne mai permit
vreo sincopã. Avem nevoie de o viziune clarã, de o strategie coerentã, de acțiune concertatã și
de o înțelegere și explicitare clarã a interesului național. România de mâine va fi o țarã
sigurã și prosperã doar prin intermediul unei politici externe coerente.
▪ O politicã externã sinergicã: naționalã, europeanã și euroatlanticã
Politica externã a României urmãrește atingerea intereselor noastre naționale prin
intermediul NATO și UE. Susțin necondiționat dezvoltãrile de securitate și politicomilitare
din cadrul NATO și sunt adeptul unei Politici Externe și de Securitate Comune
în cadrul UE. Voi milita întotdeauna pentru a promova ideile și interesele noastre la
nivel european, dar numai în cadrul solidaritãții și valorilor împãrtãșite cu aliații și
partenerii noștri euroatlantici și europeni. Voi promova alianțe în interiorul UE și voi
sprijini și alte cauze decât cele care ne privesc direct, pentru a ne bucura, la rândul nostru, de
solidaritatea celorlalte state membre atunci când avem nevoie de ea pentru a ne promova
interesele naționale.
Și în contextul politicii externe, dar și în cel mai larg al afacerilor europene, consider cã
reprezentarea noastrã la nivel UE trebuie sã se realizeze pe baza unui mandat reprezentând
interesul național, adoptat prin consens între președinte, principalul actor constituțional al
politicii externe, guvern, opoziția politicã și societatea civilã. Voi fi factorul principal de
coagulare, inițiativã și de construire a unui dialog permanent care sã ne permitã o
reprezentare demnã și eficientã a intereselor noastre.
▪ Întãrirea parteneriatului cu SUA
Dacã vorbim de politica externã ºi de securitatea naþionalã, trebuie sã remarcãm cã
România se aflã, astãzi, într-o situaþie optimã. Cred cu tãrie cã parteneriatul strategic cu
Statele Unite ale Americii, alãturi de calitatea de membru al NATO ºi al UE, reprezintã,
pentru România, elementul fundamental al politicii noastre externe ºi al strategiei
naționale în domeniul securitãþii.
Criza din Ucraina a generat o schimbare importantã în situaþia geopoliticã a zonei. În
contextul actual, când astfel de provocãri în domeniul securitãþii nu s-au mai înregistrat pe
continent de la Rãzboiul Rece, Estul Europei ºi România au nevoie de mesaje ferme din partea
SUA care sã reitereze menþinerea garanþiilor de securitate pentru aliaþii din aceastã parte a
Europei. Avem nevoie de aceastã solidaritate, de prezenþa militarã a Statelor Unite în zonã ºi
ar fi de dorit ca ºi alte þãri NATO din vestul Europei sã manifeste o preocupare ºi o solidaritate
similarã. Trebuie sã arãtãm împreunã cã spiritul Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic este
21
la fel de puternic, cã nimeni nu poate reînvia politica sferelor de influenþã sau redesena
graniþe.
Dimensiunea militarã ºi politicã a parteneriatului nostru strategic cu SUA este
excelentã, iar dimensiunea economicã trebuie sã devinã la fel de dinamicã. Nu putem
însã atinge acest obiectiv decât dacã România va avea un stat de drept puternic. Între mediul
favorabil investiþiilor ºi statul de drept existã o legãturã foarte strânsã. Este nevoie sã avem
instituþii puternice care sã lupte împotriva corupþiei, pentru a arãta investitorilor cã statul de
drept funcþioneazã.
▪ Securitatea energeticã
Securitatea energeticã este o componentã extrem de importantã a securitãþii naþionale.
Trebuie sã finalizãm procesul de evaluare a potenþialului unor noi resurse în România, cele
neconvenþionale, pentru a vedea clar ce perspective avem, iar, înainte de a se pune problema
începerii exploatãrii, care sunt cele mai sigure metode din punct de vedere tehnic, care pot
îndeplini atât criteriul eficienþei producþiei, cât ºi pe cel al protejãrii mediului. Cred cã este
necesar sã implicãm mai mult comunitãþile locale în acest proces de creºtere a independenþei
energetice a þãrii noastre. Din acest motiv, cred cã este necesarã modificarea legislaþiei, pentru
ca o parte din redevenþele cãtre bugetul central sã fie reorientate cãtre comunitãþile locale ºi
chiar cãtre proprietarii terenurilor, aºa cum se întâmplã în SUA. În acest fel, cetãþenii,
comunitãþile locale vor beneficia de prosperitate ºi vor simþi cã sunt parteneri ai statului în
acest proces.
În egalã mãsurã, voi susține și încuraja mãsurile de dezvoltare a alternativei la energia
convenționalã, prin dezvoltarea și exploatarea resurselor energetice regenerabile, în cadrul
unor strategii integrate care sã vizeze în mod unitar crearea de avantaje strategice României
(pentru a putea deveni un hub energetic regional), asigurarea independenței energetice,
protejarea infrastructurilor critice, dar și prin politicile de prețuri, a consumatorilor casnici.
▪ Un rol mai important în NATO, dar și în plan regional
În ceea ce priveºte NATO, consider cã trebuie sã existe un echilibru între flancul nordic
ºi cel sudic, în Estul Europei. Este importantã concentrarea de forþe în statele baltice sau
Polonia, dar, în noul context, la fel de importantã este o creºtere a prezenþei militare în
România ºi Bulgaria.
România trebuie sã participe cu resurse relevante la planificarea strategicã și
implementarea obiectivelor NATO, inclusiv prin susținerea procesului de extindere a Alianței.
Țara noastrã trebuie sã aibã o contribuție activã la acquis-ul Alianței bazat pe dialog politic și
schimb de informații, la modelarea obiectivelor NATO în domeniu în concordanțã cu profilul
22
alianței și la intensificarea colaborãrii cu țãrile din Europa, Caucaz, Asia Centralã, Orientul
Mijlociu și Nordul Africii.
Consider cã, în viitorii 10 ani, România va deveni un reper important pe harta
geopoliticã mondialã, prin furnizarea de securitate în plan regional, consolidarea rolului de
bazã operaționalã pentru principalii aliați, inclusiv în contextul sistemului de apãrare
antirachetã al SUA și în perspectiva integrãrii acestuia din urmã în sistemul NATO.
În perspectiva acestui rol, voi susține, în calitate de Președinte al României, majorarea
bugetului pentru apãrare.
În calitate de Președinte al României, voi propune tuturor partidelor politice un
acord pentru asigurarea constantã a unei finanþãri anuale de 2% din PIB pentru
apãrare.
Consider cã sumele suplimentare direcþionate de la buget cãtre MApN vor trebui
folosite, în principal, pentru programele majore de înzestrare ale Armatei României. Totodatã,
prin acest acord, voi solicita partidelor semnatare sã se angajeze cã nu vor diminua bugetul
destinat Apãrãrii în timpul exercitãrii guvernãrii.
Majorarea bugetului pentru apãrare va reprezenta ºi o oportunitate de parteneriat
tehnologic între firmele româneºti din industria de apãrare ºi companiile europene ºi
americane, va însemna ºi noi locuri de muncã ºi poate întãri dimensiunea economicã, nu doar
cea militarã, a parteneriatului strategic dintre România ºi SUA.
În paralel, pentru cã România beneficiazã totuși de garanția umbrelei de securitate
asiguratã de NATO, voi susține operaționalizarea conceptelor de soft și smart power în cadrul
CSAT, cu accent pe cele care vizeazã corelarea instrumentelor reprezentate de diplomația
clasicã, a formatelor de cooperare regionalã și internaționalã, a acordurilor politico-economice
(cu accent pe cele comerciale, dar și de securitate) și a celor de intelligence.
În calitate de Președinte al României, voi milita ca ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT sã
fie o țarã inteligentã care își promoveazã interesele, utilizând rațional și sinergic resursele și
capabilitãțile proprii, dar și ale aliaților.
Creșterea profilului regional al României necesitã o abordare interdisciplinarã, adicã nu
numai de apãrare, ci și de politicã externã – în acord cu politica internã a interesului național -
și de securitate naționalã (în acord cu proiectele pe termen lung ale României, dar și ale
aliaților), precum și de economie (implicit și partea energeticã). Toate aspectele conceptului
de stat inteligent vor fi abordate ca un tot unitar, pentru crearea și valorificarea ferestrelor de
oportunitãți.
Voi milita ca România sã devinã un model regional de asigurare a securitãții, de
predictibilitate, de atragere de investiții strãine, de creștere sustenabilã, de politicã externã
coerentã și, implicit, un model regional de democrație și stabilitate în Europa Centralã.
Voi utiliza instrumentele puse la dispoziție de Constituție, pentru ca România sã
confirme cã este un furnizor de securitate în regiune și catalizator (posibil model) pentru
23
țãrile din regiune și chiar mentor pentru aspirațiile europene sau euroatlantice ale altor state
din regiune (Republica Moldova, Georgia ș.a.).
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care interesul național este bine și
corect promovat.
▪ România ca actor european: recuperarea decalajului de dezvoltare
România a încheiat primul sãu ciclu în calitate de membru al Uniunii Europene. Pot
aprecia cã aceastã etapã nu a fost fructificatã în mod optim de þara noastrã, sub aspectul
influenþei pe care trebuia sã o aibã ca al ºaptelea stat membru (ca mãrime) al UE, al atragerii
de fonduri europene ca vector de modernizare a þãrii și al fructificãrii oportunitãții economice
oferite de piața comunã.
Faptele sunt grãitoare. În pofida creșterilor anuale, suntem în continuare pe ultimul loc
la absorbția de fonduri europene.
Bilanþul negativ poate fi justificat prin declanºarea crizei economice ºi prin slãbirea
solidaritãþii europene pe care aceastã crizã a determinat-o, însã nimic nu scuzã faptul cã
România nu a avut, dupã momentul integrãrii, un proiect de þarã în interiorul Uniunii
Europene. Cu atât mai puțin scuzabil este acest lucru, cu cât nu doar potențialul deosebit
(uman, inovativ, turistic etc.), ci și poziționarea geograficã și geopoliticã (Dunãrea, gurile de
vãrsare, frontiera esticã a UE/NATO, proiectele de diversificare a surselor de aprovizionare cu
resurse energetice etc.) îndreptãțeau țara noastrã sã aibã un profil mult mai puternic și sã
reprezinte o voce de care sã se ținã cont în cadrul construcției comunitare.
Un ciclu politic de 10 ani va trebui sã însemne ºi redefinirea rolului pe care
dorim sã îl jucãm în interiorul UE, redefinirea prioritãþilor noastre în ceea ce priveºte
finanþãrile, atragerea de fonduri, oportunitãțile economice ºi relaþiile intracomunitare.
Organizația comunitarã se aflã, ea însãºi, într-un proces de redefinire ºi nu putem permite ca
vocea ºi prioritãþile României sã lipseascã din acest proces, iar obiectivul de recuperare a
decalajului economic sã fie ratat din cauza unor interese strãine de cele naționale.
România trebuie sã îºi propunã sã joace un rol activ atât în ceea ce priveºte procesul de
decizie, cât ºi temele mari de dezbatere care stau pe agenda UE.
Președintele României va juca un rol decisiv în creșterea performanței europene a țãrii,
atât pe plan intern, cât și pe plan extern, deoarece numai prin cooperare la nivel regional, local
și central este posibilã atingerea obiectivului nostru de țarã: dezvoltarea, care sã se reflecte în
casa fiecãrui român, precum și în statutul nostru în plan european.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi un membru respectat al Uniunii Europene, un
partener care îºi onoreazã angajamentele și care ºtie sã îºi negocieze condiþiile, un membru cu
personalitate al organizației comunitare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT presupune
abandonarea unui anumit tip de mimetism care a caracterizat atitudinea noastrã în raport cu
24
marile teme ale dezbaterii. Vom absolvi școala de integrare europeanã și vom deveni un stat
matur, puternic și respectat în UE.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își propune sã joace un rol activ atât în ceea ce
privește procesul de decizie la nivel comunitar, cât și în promovarea și influențarea marilor
teme de dezbatere de pe agenda UE.
În raport cu Uniunea Europeanã, existã câteva obiective naționale pe care îmi propun
sã le sprijin, ca președinte, prin armonizarea politicilor tuturor instituțiilor implicate:
- susținerea elaborãrii unui Plan de Dezvoltare Durabilã pentru urmãtorii 10 ani,
care sã cuprindã atât obiectivele acoperite prin fonduri europene prin Acordul de Parteneriat,
cât și pe cele care urmeazã a fi acoperite din bugetul de stat. Voi invita actorii implicați (cu
precãdere partidele politice) sã-și asume acest Plan – un veritabil contract cu și pentru
societate, pentru a nu se mai face cheltuieli în afara obiectivelor sale, adicã în scopuri
electorale sau clientelare;
- accederea rapidã la spațiul Schengen, în douã etape (aeroporturi și frontiere
terestre și maritime) ca urmare a creșterii credibilitãții în fața partenerilor europeni;
- asumarea unei date clare pentru adoptarea monedei euro agreatã de toate
partidele și BNR, pentru a stimula pregãtirea economiei românești la presiunile competitive
ale pieței comune și a recupera deficitul comercial actual;
- încheierea convingãtoare a angajamentelor asumate de România acoperite de
Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru depãșirea acestui stadiu istoric și stabilirea
egalitãții între România și alte state membre prin noile mecanisme de evaluare a situației
corupției și democrației, care acoperã toate țãrile membre;
- diminuarea decalajului de dezvoltare între România și primele 6 state
europene, care sã confere țãrii noastre dreptul și legitimitatea de a reprezenta o voce
puternicã la nivelul UE;
- repoziționarea României ca un partener activ și cooperant în cadrul
Parteneriatului Estic și întãrirea poziției statelor membre care militeazã pentru eforturile de
integrare a țãrilor de la frontiera UE, cu oferirea unui tratament diferențiat în funcție de
progresul reformelor țãrilor în curs de aderare;
- definirea și implementarea unor proiecte concrete, în cadrul Strategiei Dunãrii,
cu implicarea autoritãților regionale și locale în scopul dezvoltãrii județelor riverane;
- realizarea unei Platforme Naționale Comune de maximizare a absorbției
fondurilor europene, care sã faciliteze cooperarea între actorii implicați în acest proces și
adoptarea rapidã și adecvatã a deciziilor necesare;
- restructurarea sistemului de gestionare a fondurilor europene prin: crearea unui
corp de funcționari de elitã care sã monitorizeze și sã implementeze programele cu finanțare
UE, remunerați competitiv în funcție de gradul de absorbție a fondurilor; centralizarea
gestionãrii absorbției fondurilor structurale la nivelul Ministerului Afacerilor Europene și
25
consolidarea tuturor Autoritãților de Management în cadrul acestui minister; crearea unui
departament care sã monitorizeze dialogul dintre autoritãțile contractante și Comisia
Europeanã; crearea, la Bruxelles, a unui ofițer de legãturã din partea fiecãrei Autoritãți de
Management, aflat în relaționare permanentã cu omologii de la Comisia Europeanã și
beneficiind de sprijinul direct al Reprezentanței Permanente a României pe lângã Uniunea
Europeanã.
Ca președinte, voi susþine proiectul unei Europe unite, cu instituþii puternice, cu o bunã
coordonare a politicilor în toate domeniile de activitate. Cred cã proiectul european
avantajeazã în acest moment România, putând fi un puternic vector de modernizare a
societãþii noastre. România trebuie sã devinã mai coerentã în negocierea/impunerea
propriilor interese și proiecte la nivel comunitar și, în paralel, sã asimileze fondurile alocate.
Este indamisibil sã nu putem genera proiecte care sã utilizeze în integralitate fondurile
europene alocate. Nu putem rata aceastã importantã șansã de dezvoltare sustenabilã, de
modernizare și creștere a prosperitãții.
▪ România și comunitãțile din afara granițelor: identitate comunã, drepturi
comune
Statul român are obligaþia constituþionalã de a sprijini atât minoritãþile româneºti din
alte state, cât ºi pe cetãþenii români care lucreazã ºi trãiesc temporar pe teritoriul altor þãri.
Una dintre primele mãsuri pe care le voi adopta în calitate de Președinte al
României va fi crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentanții
comunitãților de români de peste granițã. Acest Consiliu va trebui sã constituie cadrul
în care vor fi dezbãtute temele ce preocupã românii din afara granițelor și armonizate
pozițiile instituțiilor.
Fațã de conaționali, România trebuie sã aibã o politicã mai viguroasã ºi mai activã,
desigur, în respectul relaþiilor bilaterale cu statele pe teritoriul cãrora trãiesc românii. Vom
încuraja reprezentarea politicã a minoritãþilor româneºti, afirmarea identitãþii lor religioase,
lingvistice ºi culturale și dreptul firesc la a-și conserva și proteja valorile, precum și la a
pãstra/consolida legãturile cu românii din țarã.
Pe agenda acestui Consiliu Consultativ, voi propune mãsuri pentru:
- garantarea posibilitãții de exercitare a dreptului la vot pentru toți românii din afara
granițelor prin implementarea unui sistem care sã elimine barierele logistice (vot electronic,
vot prin corespondențã sau stabilirea unei cote a numãrului de secții de votare de naturã a
permite exercitarea votului chiar și de cãtre comunitãțile cele mai izolate);
- asigurarea libertãții de circulație și a dreptului de a munci în toate statele UE,
contracararea tendințelor xenofobe și izolaționiste din anumite state membre și gestionarea
corectã a eventualelor campanii negative la adresa României;
26
- dezvoltarea rețelei de consulate și îmbunãtãțirea calitãții serviciilor consulare,
inclusiv prin implementarea unor soluții informatice securizate prin care cetãțenii sã poatã
beneficia de servicii consulare la distanțã;
- dezvoltarea programelor de predare a limbii române în școlile din comunitãți cu un
numãr semnificativ de români și creșterea numãrului de copii români de peste granițe
prezenți în tabere școlare/școli de varã în România;
- extinderea numãrului de catedre de limba românã în statele cu comunitãți românești
semnificative;
- încurajarea implicãrii societãții civile în programe de sprijinire a comunitãților de
români din afara granițelor, inclusiv prin identificarea de surse de finanțare pentru activitãți
legate de diaspora; sprijinirea parteneriatelor dintre ONG-urile din România și cele ale
românilor din afara granițelor;
- oferirea de consiliere în vederea integrãrii pe piața muncii și dezvoltãrii spiritului
antreprenorial, inclusiv prin programe comune cu statele gazdã;
- derularea de campanii culturale și educaționale care sã sprijine crearea unei imagini
corecte/pozitive a comunitãților de români în cadrul societãții statului gazdã;
- derularea unor programe de sprijin pedagogic și consiliere psihologicã pentru copiii
din familiile ai cãror pãrinți locuiesc sau muncesc în afara granițelor.
▪ Eficiențã în domeniul securitãții naționale și de apãrare
Alãturi de politica externã, coordonarea strategiilor de securitate ºi de apãrare a
României este atributul executiv fundamental al Preºedintelui României ºi reprezintã
componenta cea mai importantã a activitãþii Administraþiei prezidenþiale. Ca Preºedinte al
României, susþin cã politica în domeniul securitãþii naþionale, în toate componentele ei,
trebuie sã facã obiectul unui dialog ºi consens al societãþii româneºti. Ca ºi în cazul
politicii externe, Preºedintele României este generatorul conceptului de securitate naþionalã ºi
coordonatorul activitãþii instituþiilor cu atribuþii în realizarea acesteia. Este misiunea
Preºedintelui României de a integra organic politica externã ºi de securitate naþionalã în
vederea apãrãrii ºi promovãrii intereselor naþionale ale statului.
Ca Președinte al României, voi promova conceptul de securitate naționalã extinsã, care
sã cuprindã urmãtoarele domenii: apãrarea, securitatea socialã, securitatea educaționalã,
securitatea alimentarã, securitatea economicã, securitatea energeticã, securitatea mediului,
securitatea financiarã, securitatea infrastructurilor critice. Voi promova o Strategie Naționalã
de Apãrare a Țãrii care sã acopere toate aceste domenii și care sã constituie reperul pentru
strategiile sectoriale proiectate la nivel instituțional.
În calitate de Președinte al României, dupã o consultare prealabilã cu
reprezentanții instituțiilor din sistemul național de securitate, precum și cu principalii
27
noștri aliați euroatlantici, voi elabora și prezenta Parlamentului, spre aprobare,
Strategia Naționalã de Apãrare a Țãrii.
O atenție sporitã voi acorda sectorului industrial de apãrare, care va trebui sã parcurgã
un amplu proces de modernizare.
Structurile de intelligence din România sunt acum definitiv desprinse de vechiul sistem
ºi de mentalitãþile comuniste, pe deplin reformate și aflate în avanpostul integrãrii și al
angajamentelor euroatlantice. Procesul de modernizare a acestora este cu atât mai remarcabil
cu cât s-a desfãºurat într-un context marcat de un cadru legislativ neadecvat realitãþii ºi de o
presiune importantã din partea societãþii civile, iar uneori și a partidelor politice. De
asemenea, serviciile de informaþii au asigurat elementele de flexibilitate organizatoricã ºi
operaþionalã, permițând abordarea ºi rezolvarea unor probleme de securitate cu totul noi, nu
numai pentru serviciile de informații româneºti ºi est-europene. Deschiderea, anterior intrãrii
în NATO ºi UE, cãtre serviciile aliate, cât ºi derularea în comun cu acestea a unor operaþiuni
complexe, îndeosebi în zona ameninþãrilor asimetrice și non-tradiþionale (terorism,
criminalitate organizatã etc.), a contribuit în mod semnificativ la aderare ºi la construcþia de
securitate a spaþiului euroatlantic. Foarte apreciatã de cãtre aliaþi a fost ºi resursa analiticã
oferitã de serviciile de informaþii româneºti, care a pus în valoare demersurile operative ºi a
asigurat suportul informativ necesar procesului decizional, precum ºi schimbul de date cu
serviciile partenere.
Cooperarea internaționalã – fireascã în cadrul parteneriatelor din cadrul NATO/UE, dar
și bilaterale – reprezintã o resursã dualã (furnizãm, dar și primim intelligence), necesarã
asigurãrii securitãții în sens mai larg, nu doar național, ci și regional, european și euroatlantic.
Este o evoluție fireascã, pe care, în calitate de Președinte al României, o voi încuraja ca parte a
proiectului de construire și dezvoltare a unor capabilitãți de smart power, o ROMÂNIE A
LUCRULUI BINE FÃCUT ce știe sã-și gestioneze riscurile și sã-și valorifice oportunitãțile pentru
asigurarea propriei securitãți.
Îmi doresc o recunoaștere a contribuțiilor structurilor de intelligence și în interiorul
țãrii, la un nivel comparativ cu cel câștigat în exterior.
Dincolo de unele reminiscențe ale epocii comuniste, care afecteazã percepția publicã
legatã de activitatea serviciilor de informații din România, ca Președinte al României, voi
milita, totuși, pentru schimbarea etapizatã a concepției de securitate naționalã, de la o
abordare specificã actualei etape, de contracarare a riscurilor și amenințãrilor la adresa
securitãții, cãtre una puternic axatã pe prevenire, care reprezintã, în sine, o schimbare de
paradigmã necesarã trecerii la o etapã nouã în devenirea statului român.
Doresc sã asigur în continuare instituþiilor de securitate naþionalã, inclusiv celor de
intelligence, toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice care se referã la
avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, decizie coerentã în momente de crizã, întemeiatã
pe informaþie realã, exactã ºi la timp.
28
Printre obiectivele mandatului meu se vor numãra:
- consolidarea echidistanței, neamestecului politic și profesionalizãrii în
activitatea structurilor de intelligence;
- modernizarea legislației din domeniul securitãții naționale, astfel încât aceasta
sã fie adecvatã nu numai noilor realitãți (faptul cã România este membru al NATO și UE), ci și
noilor riscuri și amenințãri cu care ne confruntãm;
- creșterea eficienței Consiliului Suprem de Apãrare a Țãrii în coordonarea unitarã
a domeniului securitãții și apãrãrii prin crearea unor grupuri și comitete de lucru care sã
pregãteascã analize de impact în vederea realizãrii consensului decizional. De asemenea,
consider necesarã creșterea frecvenței consultãrilor în cadrul CSAT pentru combaterea
amenințãrilor de securitate (interne și externe) la adresa intereselor naționale ale României;
- reanalizarea rolului unor organisme cu rol de coordonare și integrare a
informațiilor, precum Comunitatea Naționalã de Informații și Oficiul pentru Informații
Integrate și propunerea, dupã consultarea tuturor pãrților interesate/vizate, a unui concept
integrator cu privire la domeniul securitãții naționale și al intelligence.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi o țarã care va gestiona inteligent atât
oportunitãțile, cât și riscurile, având drept fundament cele trei nevoi esențiale ale
cetãțeanului: libertate, prosperitate și securitate.
De asemenea, ca Președinte al României, voi propune dezvoltarea conceptului de
Strategie de securitate internã a României în consonanțã cu Strategia de securitate internã
a Uniunii Europene pe urmãtoarele direcții: siguranța cetãțeanului român în diversitatea
europeanã; o Românie sigurã în serviciul cetãțeanului și pentru protecția acestuia; spațiul
românesc ca parte a spațiului de libertate, securitate și justiție. Strategia de Securitate Internã
a UE include 5 mãsuri comune privind combaterea rețelelor infracționale și teroriste,
combaterea criminalitãții cibernetice, consolidarea securitãții frontierelor și gestionarea
situațiilor de crizã, la care România trebuie sã se alinieze pe deplin. Obiectivul este ca
România sã fie o țarã sigurã și ordonatã, iar acest lucru sã fie resimțit de fiecare
cetãțean, prin garantarea siguranței și protecției acestuia și a bunurilor sale.
II. 11 teme majore de dezbatere și consens național
Ca președinte mediator și integrator, dar implicat direct și ferm în construcția
unei Românii cu adevãrat occidentale, voi propune întregii clase politice și societãții
românești câteva mari teme de dezbatere, în jurul cãrora sã putem genera un acord cât
mai larg. Acestea ar putea deveni pilonii pe care se articuleazã un nou proiect de țarã, cu
29
obiective naționale la care sã se raporteze toate guvernele și toți decidenții politici, indiferent
de identitatea lor ideologicã sau de alternanțele la putere.
Încercãrile similare din trecut de a realiza așa-numite „pacte”, pe sãnãtate și educație
spre exemplu, de la nivelul instituției prezidențiale au eșuat pentru cã au fost mai mult gesturi
politice decât acorduri naționale și pentru cã nu au fost scoase din sfera conflictului politic și
personal. Cred cã în astfel de chestiuni extrem de serioase nu ar trebui sã vorbim despre
persoana președintelui care inițiazã un asemenea acord, nici despre persoana primministrului,
nici despre cine își impune punctul de vedere sau cine puncteazã electoral, ci
despre cetãțeni și despre obiective naționale pe termen lung.
Modul de exercitare a funcției prezidențiale în ultimii 10 ani a conținut germenii
conflictului inclusiv în raport cu asemenea domenii, care ar fi trebuit sã fie, de fapt, veritabile
punți de dialog și acord larg la nivelul clasei politice. Modelul de președinte pe care îl propun
României presupune tocmai capacitatea de a media și de a integra puncte de vedere diferite pe
teme de interes public general, dar și abnegație și determinare în respectarea acordurilor
odatã încheiate.
Dupã ani de zile în care conflictul și dezbinarea socialã au fãcut parte din cotidian, în
care a fost mai ușor sã distrugi decât sã construiești, un asemenea demers nu este facil și va fi
probabil întâmpinat cu întrebãri, îndoieli și prudențã. Ca președinte, însã, îmi voi asuma
responsabilitatea de a schimba regulile jocului și de a deschide acest drum care înseamnã o
transformare a practicilor predominante în politicã. Cred cã și în România se poate, cã un
asemenea demers este fezabil și cã putem înlocui conflictul și spectacolul steril cu dialogul și
dezbaterea pe teme naționale.
De aceea, în cadrul viziunii mele asupra instituției prezidențiale, am ales sã fac referire
nu doar la domeniile strategice în care președintele are atribuții constituționale directe și nu
doar la chestiunile fundamentale de politicã generalã, ci propun 11 asemenea mari teme
naționale, la a cãror dezbatere voi chema întreaga clasã politicã.
1. Educația ca resursã de performanțã a României
Premisa fundamentalã de la care pornesc în abordarea domeniului educației este aceea
cã o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bunã decât sistemul sãu de
educaþie. O societate, o națiune poate sã fie performantã sau neperformantã în funcþie de
sistemul sãu de educaþie, care are, în realitate, cel mai mare impact asupra viitorului unei
naþiuni.
Nu existã niciun alt sistem care poate sã schimbe starea lucrurilor atât de profund.
Viziunea ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT este indiscutabil legatã de viziunea unui sistem de
educațional performant, care poate fi privit drept cea mai mare șansã pe care o avem pentru a
face România performantã.
30
Ca Președinte al României, am convingerea cã putem sã devenim efectiv un „tigru al
Europei”, în același sens în care au apãrut „tigrii din Asia” care îºi bazeazã pe educaþie ºi
disciplinã în societate creºterea și dezvoltarea.
Vreau sã afirm un lucru foarte direct și deschis: un sistem educaþional performant nu
poate sã fie nici creat, nici perpetuat ºi nici sã producã rezultate decât peste mai multe
generaþii. De aceea, o abordare serioasã trebuie sã porneascã de la o decizie luatã consensual
și asumatã pe termen lung cel puþin de cãtre partidele relevante, cu privire la construcþia unui
asemenea sistem.
România nu a beneficiat în ultimii ani de un sistem de educaþie performant, nici mãcar
de un sistem de educaþie care sã permitã continuarea unui anumit nivel la care se ajunsese în
anii ’70 - ’80. Desigur, putem discuta realizãrile acelui sistem, dar el produsese un nivel de
culturã general acceptat ºi apreciat.
Existã, în lume, exemple de þãri care ºi-au neglijat sistemul educaþional ºi au pierdut din
competitivitate ºi altele care au înþeles aceastã nevoie ºi, fãrã a avea alte resurse la dispoziție,
au devenit extrem de performante.
În momentul de fațã, avem câțiva indicatori care aratã cã sistemul nostru educaþional
este prost conceput. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat sunt expresia unui învãțãmânt
preuniversitar fundamental greºit structurat, care lasã fãrã direcție jumãtate dintr-o generaþie.
Creșterea calitãții și performanței unui sistem educațional presupune, pe de-o parte, o
motivaþie imediatã și, pe de altã parte, o perspectivã îndelungatã, pornind de la un obiectiv.
Trebuie sã vedem, evident, care este obiectivul nostru pe termen lung, unde vrem sã ajungem?
Vrem sã avem generaþii pregãtite pentru a deveni muncitori forestieri sau vrem sã avem
generaþii educate pentru a transforma România într-o þarã a tehnologiei moderne? Avem
atâtea exemple cã potențialul uman este unul de excepție, încât cred cã este o crimã sã nu poți
utiliza aceastã importantã resursã. Este suficient sã ne uitãm la tinerii noștri olimpici și apoi
sã vedem câți dintre ei rãmân în țarã pentru a contribui la progresul nostru general.
În viziunea mea, un sistem performant presupune:
- un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe
acumulare de informații, ci pe o formulã dualã care îmbinã în mod creativ teoria cu practica și
care oferã opțiuni diferite de ieșire în funcție de abilitãți și competențe;
- un segment universitar în care se acumuleazã masiv competențe și care permite
în mod real specializarea într-un domeniu, ce poate fi apoi urmatã de o hiperspecializare;
- corelarea cu cercetarea. Crearea unui sistem foarte performant care sã ducã
România în zona de înalte tehnologii poate sã funcþioneze numai dacã, în paralel, se
desfãșoarã o activitate de cercetare foarte serioasã. Despãrþirea educaþiei de cercetare este o
greºealã fundamentalã. Ele trebuie sã fie corelate;
- încurajarea educației continue. Fãrã a încuraja un proces de educație continuã, pe
toatã durata vieții profesionale, nu se poate asigura adaptarea la nevoile unei piețe a muncii
31
tot mai dinamice și asigurarea eficienței în fața creșterii competiției în plan regional și
internațional.
România poate sã devinã un pol al înaltei tehnologii în Europa. Acest lucru presupune,
în afarã de un nivel general mai bun, o specializare ºi o hiperspecializare. Specializarea se
poate obþine, de regulã, introducând un sistem educaþional de tip dual: teorie îmbinatã cu
practicã, urmatã de separarea celor douã ramuri, astfel încât elevii sã poatã opta dacã doresc
sã se îndrepte spre o meserie sau dacã vor sã-și continue studiile spre o zonã teoreticã sau de
hiperspecializare.
Cea mai drasticã pierdere de competitivitate am înregistrat-o la nivel universitar, unde,
din puþine universitãþi, dar cu un nivel de multe ori foarte rezonabil pe care l-am avut încã în
anii ’70 ºi în anii ’80, s-a ajuns la o multitudine de instituții de învãțãmânt superior, dar care,
într-o mãsurã mare, sunt doar „furnizoare de diplome” ºi nu generatoare de educaþie de nivel
universitar ºi de competențe, conform criteriilor de la Bologna.
În opinia mea, este nevoie de o reechilibrare a țintelor pe care le avem în raport cu
învãțãmântul și de adaptarea acestuia la cerințele unei societãți moderne. În România,
încercãm încã sã punem accentul pe pregãtirea din sistemul preuniversitar și pe acumularea
de informații din toate domeniile, în timp ce învãțãmântul superior nu furnizeazã destule
competențe și abilitãți. În schimb, în societãțile occidentale învãțãmântul preuniversitar
oferã un nivel mediu de cunoștințe și libertate de opțiune, iar acumularea de
competențe și specializarea provine dintr-un mediu universitar cu exigențe crescute.
Desigur, este de discutat și despre statutul dascãlilor în societate. Nu poþi sã ai un corp
profesoral performant dacã nu ai o remuneraþie corespunzãtoare. Nu poþi sã aºtepþi de la un
profesor din mediul preuniversitar sã fie foarte performant fãrã sã fie remunerat decent. Dar
acestea sunt lucruri cunoscute deja de toatã lumea. Trebuie sã conºtientizãm faptul cã a
construi un sistem de educaþie performant reprezintã un lucru extrem de scump, însã este o
investiție în viitor, fãrã de care o națiune nu poate progresa și performa.
Dacã vrem sã avem o educaþie performantã, trebuie sã recunoaºtem cã am greºit ºi sã
începem sã reconstruim întreg sistemul. Ca Președinte al României, îmi propun sã organizez o
asemenea dezbatere naționalã. Dacã reuºim sã fundamentãm o analizã serioasã ºi dacã ne
vom propune ținte clare, atunci vom putea sã schimbãm sistemul suficient de mult. Însã, din
experiența mea, doresc sã evidențiez un aspect: schimbãrile în sistemul de educație nu se pot
mãsura în luni sau în ani. Dacã reușim sã-l așezãm pe baze funcționale, efectul se va vedea
peste câteva generații. Dacã vom obþine rezultate foarte bune, în 20 de ani, ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT poate sã se transforme dintr-o þarã importatoare de know-how ºi de
înaltã tehnologie, într-o þarã exportatoare, un veritabil hub regional de înaltã tehnologie.
În lumea modernã a globalizãrii, orice produs se poate cumpãra, dar educaþia nu.
Educaþia se poate cumpãra pentru un individ sau pentru un grup de indivizi, dar nu se poate
cumpãra pentru o națiune. Resursa umanã rãmâne în continuare cheia reuºitei unei naþiuni.
De aceea, este nevoie de acest efort, de a defini un sistem propriu și performant de educație.
32
Educația va fi o prioritate a mandatului meu de președinte.
2. Investiția în sãnãtate – o investiție în viitor
Deși considerat invariabil drept prioritate, domeniul sãnãtãții nu s-a bucurat de o
gestionare unitarã în timp. Absența unui cadru strategic stabil a fãcut ca sectorul serviciilor de
sãnãtate sã fie afectat de schimbãrile politice frecvente. A lipsit în toți acești ani o abordare
coerentã și un acord asupra modului în care vrem sã arate sistemul sanitar din România pe
termen lung, dincolo de granițele politicului. România are nevoie de punerea în aplicare
cât mai rapidã a unei strategii naționale de sãnãtate care sã priveascã investiția în
sãnãtate ca pe o investiție în viitor, în vigoarea, energia și, implicit, prosperitatea
națiunii.
Ca președinte, voi insista ca sãnãtatea sã fie tratatã ca un factor cheie de dezvoltare, ca
o resursã pe termen lung și nu ca o povarã. O națiune cu oameni care au probleme de sãnãtate
din ce în ce mai diverse, cu un sistem sanitar nemulțumitor, incapabil sã rãspundã nevoilor de
sãnãtate și ineficient din punctul de vedere al cheltuirii banilor publici nu poate fi o națiune
sãnãtoasã, cu speranțã și nici cu adevãrat prosperã. Îmbunãtãțirea stãrii de sãnãtate a
populației, care se va reflecta în creșterea speranței de viațã, prevenirea și reducerea
îmbolnãvirilor, va avea un impact economic și social semnificativ. Investiția în sãnãtate
înseamnã investiția în educație pentru sãnãtate, în resursele umane și în infrastructura
sanitarã.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, pacientul va fi cu adevãrat în centrul
sistemului, va știi clar care îi sunt drepturile, ce servicii primește pentru ceea ce plãtește,
iar personalul medical va fi tratat cu respect și salarizat pe mãsurã. În ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT, banii publici, și așa insuficienți, nu vor mai fi risipiți pe servicii ineficiente, ci vor
fi direcționați corect, în așa fel încât problemele de sãnãtate sã fie rezolvate cât mai aproape de
pacient și în modul cel mai eficient din punctul de vedere al costurilor. În ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT, spitalele vor avea un management performant, nu politizat. În ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT, vor funcționa douã principii fundamentale: medicina bazatã pe dovezi
și sãnãtate în toate politicile.
Regulile jocului trebuie schimbate profund și în sistemul sanitar.
Ca mediator între factorii de decizie din sfera sãnãtãții publice și societate, Președintele
României este dator sã cunoascã marile probleme de sãnãtate publicã și felul în care
decidenții politici rãspund la acestea. Ca un principiu fundamental, consider cã prevenția
trebuie sã fie preocuparea zero în abordarea asupra sãnãtãții publice. Pornesc de la
convingerea cã înțelegerea și conștientizarea importanței prevenției încã din copilãrie,
educația pentru sãnãtate și adoptarea unor comportamente și a unui stil de viațã sãnãtos vor
avea, pe termen lung, un impact major asupra îmbunãtãțirii stãrii de sãnãtate și creșterii
speranței de viațã în România. În societatea modernã, cele mai rãspândite boli (boli
33
cardiovasculare și cerebrovasculare, diabetul, unele forme de cancer) sunt evitabile prin
prevenție. De aceea, voi încuraja crearea unui amplu proiect național de educație în scopul
prevenției, care sã aducã la un loc reprezentanții autoritãților cu responsabilitãți conexe din
domeniile sãnãtãții, muncii și protecției sociale, alimentației, educației, ai organizațiilor
nonguvernamentale specifice, ai asociațiilor profesionale ale personalului medical și care sã
beneficieze de un capitol de finanțare separat, cu proiecție multianualã.
O schimbare de abordare este necesarã și în relația pacientului cu sistemul
sanitar, precum și în interiorul sistemului sanitar. De-a lungul anilor, sistemul de sãnãtate
s-a dezvoltat în mod dezechilibrat. Accesarea lui la nivel spitalicesc - trecând peste medicina
de familie și de ambulator de specialitate - a devenit o practicã frecventã. Creșterea de la an la
an a fondurilor alocate spitalelor nu s-a reflectat direct proporțional în creșterea calitãții
serviciilor medicale sau îmbunãtãțirea stãrii de sãnãtate. Dimpotrivã, din rațiuni economice și
administrative, s-a preferat de multe ori tratarea în spitalizare continuã a cazurilor ce puteau
fi rezolvate în ambulatoriul de specialitate sau prin spitalizare de zi, ceea ce a condus inclusiv
la o cheltuire ineficientã a banilor publici.
În absența regândirii raportului între componentele sistemului, a restabilirii traseului
firesc al pacienților (medicinã primarã - medicinã ambulatorie de specialitate – spital) și a
unor mãsuri de reorganizare fundamentalã, simpla creștere a finanțãrii nu va putea rezolva
problema de fond. În acest moment, sistemul sanitar din România riscã sã trateze un numãr
mai mic de pacienți cu bani din ce în ce mai mulți.
De aceea, consider cã principalele direcții de reformã a sistemului sanitar ar trebui sã
vizeze:
- echilibrarea componentelor sistemului sanitar, în sensul creºterii volumului ºi calitãþii
serviciilor medicale acordate în sectorul medicinei de familie ºi de ambulator;
- acordarea de servicii medicale atât prin pachetul de bazã, cât și printr-un pachet
suplimentar din asigurãri private. Una din dezbaterile necesare va trebui sã se refere la
asigurãrile private de sãnãtate și caracterul lor;
- profesionalizarea managementului spitalelor ºi asigurarea unui cadru normativ flexibil
atât pentru personalul medical, cât ºi pentru funcþionarea spitalelor. Vor trebui gãsite
rãspunsuri consensuale la întrebãrile privitoare la statutul personalului medical, dar și al
unitãților sanitare;
- redarea demnitãții profesiei medicale, susținerea medicilor și personalului medical de a
își desfãșura activitatea în condiții decente, susținerea tinerilor medici de a râmãne în țarã
prin creșterea salarizãrii și valorizarea lor profesionalã și socialã;
- descentralizarea unor activitãþi cãtre comunitãþile locale sau cãtre structuri ale
Ministerului Sãnãtãții în scopul creºterii responsabilitãþilor ºi monitorizãrii realizãrii
obiectivelor, dar ºi implicãrii autoritãþilor locale în medicina comunitarã ºi ºcolarã;
34
- controlul utilizãrii fondurilor publice în tot sistemul sanitar prin informatizarea acestuia,
prin revizuirea cadrului normativ privind controlul ºi auditul, listele de medicamente
compensate, preþurile la medicamente etc.;
- perfecþionarea activitãþii colegiilor profesionale, a relaþiilor cu asociaþiile de pacienþi,
sindicate, a creºterii procesului de transparenþã a deciziilor privitoare la sistemul sanitar.
În fine, este nevoie și de o schimbare de abordare la nivel politic în raport cu domeniul
sãnãtãții. Prioritatea acordatã sãnãtãții trebuie sã se reflecte într-o creștere a finanțãrii
de la bugetul de stat. Dar aceasta trebuie însoțitã de instituirea unor mecanisme
legislative, de management, de control și sancțiune, care sã constituie garanția cã banii
publici sunt cheltuiți în mod corect și eficient.
Ca președinte, voi așeza la masã toți actorii politici și voi propune acceptarea de cãtre
toate forțele politice a unei proiecții bugetare pe termen lung, în care prioritatea pentru
sãnãtate sã fie concretizatã prin alocarea a 6% din PIB, indiferent de componența politicã
a cabinetului sau de configurația Parlamentului. În paralel, voi susține crearea unui Plan de
investiții și achiziții în sãnãtate, care sã aibã ca scop modernizarea infrastructurii sanitare,
dotarea cu aparaturã și tehnologii medicale noi, dezvoltarea sistemului național de urgențã
integrat, extinderea serviciilor de telemedicinã și extinderea utilizãrii de soluții IT în sãnãtate.
3. Economia liberalã: competitivitate ºi prosperitate
România se aflã, în prezent, în faþa unei opþiuni fundamentale pentru ºansele sale de
dezvoltare. Într-un context dominat incertitudini ºi dezechilibre, nu doar economice, ci și
sociale și politice, este limpede cã modernizarea României necesitã nu doar paºi imediaþi, de
politicã economicã ºi reformã instituþionalã, ci și construirea unui nou model de dezvoltare
economicã, axat pe pilonii durabili ai competitivitãții economice, din perspectiva propriilor
atuuri ºi oportunitãþi.
Dupã 25 de ani de tranziție sinuoasã, de aderare europeanã și post-aderare, România
este, în prezent, împovãratã de multiple deficite de competitivitate, a cãror împletire reduce
șansele unei convergențe economice rapide cu țãrile dezvoltate ale UE.
Economia româneascã pare construitã, în continuare, prin ºi în jurul bugetului
statului. Este o stare de fapt profundã, structuralã, care explicã de ce cetãțenii așteaptã ca atât
de multe lucruri sã vinã de la stat sau, oricum, prin intermediul statului.
În ciuda aderãrii europene, România nu pare sã fi fãcut încã saltul la o economie de
piaþã realã, modernã, similarã țãrilor dezvoltate, care sã ne aducã prosperitatea și viaþa demnã
mult aºteptate. Cultura economiei de piațã încã este departe de a atinge “masa criticã” atât de
necesarã unei economii performante, iar una din cauze este legatã direct de faptul cã statul
35
ține sã fie în centrul vieții românilor, și nu oricum, ci prin centralizare, clientele politice, dar și
prin politici și instituții care exerseazã, în continuare, reflexe socialiste.
Trebuie sã rãsplãtim munca ºi sã stopãm risipa banilor publici cãtre diverse
interese de scurtã duratã ori populiste. Prezența României în UE nu este suficientã pentru
ca românii sã trãiascã bine, în pofida diverselor slogane. Sã trãim bine în economia de piațã
înseamnã, înainte de toate, sã muncim bine. Avem nevoie sã înþelegem aceastã idee simplã,
cãci, altfel, rãmân doar vorbe din ºansele noastre de dezvoltare.
Pentru ca România sã renascã, trebuie sã renascã filosofia lucrului bine fãcut,
adicã munca productivã. Esențialã este redefinirea ierarhiei valorilor, adicã a ansamblului de
norme, reguli, idealuri, interese și atitudini sociale.
▪ Liberalismul economic - libertate, prosperitate
Prosperitatea nu poate fi, în esenþã, decât marca liberalismului ºi a economiei de
piaþã. Dupã un sfert de veac de tranziþie, a cãrei menire era sã lase în urmã comunismul și
socialismul, cu toate defectele sale economice și morale, ale cãror efecte, din nefericire, le
simțim și azi, ºansa modernitãții pentru România este legatã intrinsec de politicile de dreapta,
de liberalismul economic. A fi liberali nu înseamnã apartenența la un partid, ci atașamentul la
anumite valori. A fi liberali înseamnã sã respectãm și sã încurajãm, deopotrivã, orice inițiativã
legitimã, orice act creator de valoare, cãci bunãstarea oamenilor este și trebuie sã fie
întruchiparea acțiunilor lor, iar satisfacția lucrului bine fãcut trebuie sã existe în orice
domeniu, fie cã vorbim de muncã salariatã, antreprenoriat sau voluntariat.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT se construiește în România oamenilor liberi,
care, la rândul sãu, este România statului de drept. Libertatea individualã este cea
consfințitã de domnia legii, iar oamenii au libertate atunci când se pot bucura pe deplin de
proprietatea asupra roadelor muncii lor legitime. Cu cât legea este mai fragilã și arbitrariul
statului mai mare, cu atât proprietatea este mai fragilã și forța sa economicã este mai redusã.
În viziunea liberalismului, modernizarea României se bazeazã pe cinci dimensiuni
fundamentale:
1) garantarea proprietãții, deoarece dreptul la proprietate este instituția vitalã a
libertãții și a economiei de piațã, atunci când proprietatea este obþinutã legitim ºi prin
respectarea legii;
2) libertatea economicã, susținerea inițiativei private ºi asigurarea competiþiei
corecte, care sunt cele mai eficiente mijloace de creare durabilã a prosperitãții, prin
antreprenoriat și muncã productivã, nu prin mecanisme sociale specifice statului asistențial
care asigurã, în fapt, minimul necesar traiului;
36
3) industria competitivã ºi agricultura modernã, care sã creeze valoare adãugatã,
pentru ca românii sã aibã locuri de muncã, stabile ºi bine remunerate;
4) protejarea avuției naționale, prin valorificarea inteligentã a potențialului de
resurse naturale, în condiții lipsite de riscuri pentru mediul natural;
5) politici și sisteme publice sustenabile, astfel încât între stat și cetãțean sã existe
exigențele unui parteneriat, cu drepturi și obligații reciproce, care sã însemne acces liber ºi
egal la educaþie, sãnãtate, muncã etc., pentru a oferi românilor o viaþã demnã.
În centrul tuturor preocupãrilor noastre este individul, cetãțeanul, cu drepturile și
libertãțile sale. În viziunea dreptei românești, fiecare persoanã conteazã în egalã mãsurã, cãci
dreapta nu-și propune sã egalizeze și sã uniformizeze indivizii așa cum fac doctrinele de
stânga. Cetãțeanul este reperul ultim al oricãrei schimbãri sociale, cãci societatea nu este o
masã amorfã, ci înseamnã indivizi și cooperare socialã între aceștia, iar progresul societãții
vine odatã cu progresul fiecãrei persoane.
Liberalismul și politicile economice de dreapta vor conduce la dezvoltarea clasei
de mijloc în România, aceasta fiind coloana vertebralã a unei națiuni și cel mai elocvent
criteriu de prosperitate a unei societãți. Potrivit unor studii, numai circa 10% dintre
cetãțenii români pot fi asimilați clasei de mijloc, în timp ce aceastã importantã categorie
socialã reprezintã – așa cum este firesc – majoritatea în națiunile dezvoltate. O clasã de
mijloc puternicã și extinsã este și soluția pentru reducerea dezechilibrelor sociale, cãci
cea mai durabilã protecție socialã o face tocmai creșterea economicã sãnãtoasã.
Atât în economie, cât și în societate, statul aflat în slujba cetãțenilor este cel care
guverneazã prin strategii economice și politici publice pentru bunãstarea tuturor, nu doar
pentru birocrația statalã sau pentru diverse grupuri de interese ce graviteazã în jurul unor
politicieni, care au “cãpușat” clientelar statul și intervin în procesele de decizie publicã.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, politicile publice vor fi protejate fațã de orice
ingerințe sau partizanate, astfel încât în ansamblul deciziilor de importanțã strategicã sau
tacticã sã guverneze exclusiv logica interesului național și a interesului cetãțeanului. ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT presupune implementarea conceptului de bunã guvernare.
A guverna bine înseamnã a guverna în interesul națiunii, iar conceptul de bunã
guvernare este legat de principiile liberale: a nu face discriminare, prin politici care dau
avantaje unora și dezavantaje altora, a nu stabili taxe și impozite pentru anumite grupuri de
persoane, iar subvenții pentru altele.
Deși militeazã pentru egalitate, politica de stânga este una a privilegiilor și
discriminãrii: într-un fel îi trateazã pe salariați și altfel pe patroni, într-un fel pe investitorii
autohtoni și altfel pe cei strãini, într-un fel pe cei mai nevoiași și altfel pe cei mai puțin
nevoiași. Prin politici selective și redistribuirea avuției, stânga politicã susține, de fapt,
egalitarismul și nu egalitatea (de șanse).
37
Aºa cum, în economia de piațã, întreprinzãtorii sunt în slujba consumatorilor serviciilor
lor, tot aºa, într-o democraþie respectabilã, politicienii ºi organismele statului trebuie sã
lucreze în slujba cetãþenilor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT presupune ca statul sã fie la dispoziția
oamenilor, și nu oamenii sã fie la dispoziția statului.
Modelul liberal de dezvoltare: convergențã economicã și modernizare instituționalã
Dupã 1990, paradigma dezvoltãrii economice a fost relativizatã - dacã nu chiar
subordonatã - de paradigma democrației politice. În pofida progreselor rapide impuse de
noile exigențe democratice, tranziția economicã a consemnat totuși ezitãri, eșecuri, amânãri,
deturnãri de la scopul inițial, nefiind rezolvate problemele structurale și instituționale ale
economiei românești.
România a exersat succesiv, aproape ciclic, diferite politici de creștere economicã, însã
niciodatã o strategie pentru dezvoltare economicã, un model de dezvoltare axat pe
principiile liberalismului și pe pilonii competitivitãții economice. Construirea unui
proiect de țarã pentru România europeanã din viitorul apropiat înseamnã sã putem privi în
viitorul mai îndepãrtat, astfel încât țintele economice și instituționale sã fie mijloacele și nu
scopurile modernizãrii României.
Astãzi, România se aflã în fața unei noi etape, a treia etapã, de consacrare a unor
schimbãri esențiale în istoria post-decembristã. Momentul devenirii noastre istorice este
foarte important, pentru cã:
- în primul rând, tranziția a consemnat transformãri instituționale majore “în litera”
economiei de piațã, dar și rezistențã la schimbare “în spiritul” acesteia;
- în al doilea rând, aderarea europeanã a generat urmãtorul val de schimbare
instituționalã cu traiect predefinit. Însã, prin ea însãși, aderarea europeanã asigurã doar
cadrul, nu și ingredientele prosperitãții economice;
- în al treilea rând, etapa actualã, de post-aderare, este cea care deschide cu adevãrat
dezideratul convergenței economice, ceea ce reclamã o opțiune fundamentalã asupra
oportunitãților de dezvoltare ale României.
România prosperã nu poate fi decât rezultatul unui model liberal de dezvoltare,
ancorat puternic în instituțiile economiei de piațã, bazat pe surse sustenabile de
dezvoltare care aduc valoare adãugatã, valorificã oportunitãþi ºi genereazã avantaje
competitive pentru România.
În acest sens, modelul liberal de dezvoltare este modelul competitivitãții
economice, care rezultã din îmbinarea a douã paradigme cumulative:
1) paradigma economicã pro-activã, ca paradigmã a relansãrii ºi creºterii economice
sãnãtoase, pe fondul reformelor de creștere a competitivitãții;
38
2) paradigma modernizãrii instituþionale, ca paradigmã a exigenþelor instituþionale
comunitare, în conformitate cu valorile politice ºi culturale europene.
În esenþã, ambele paradigme marcheazã convergent regândirea rolului statului, prin
restrângerea prezenþei sale în economie ºi întãrirea prezenței sale instituționale, prin
rolul sãu definitoriu de garant al drepturilor constituþionale, al echitãþii ºi al bunei
funcþionãri a economiei de piaþã. Numai astfel, în ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT vom
obține dezvoltarea unui sector privat puternic, autonom faþã de puterile politice, capabil sã
genereze prosperitate ºi sã dinamizeze inclusiv reformele din sfera sectorului public.
Acest cadru economic-instituțional indicã direcțiile strategice ale modelului liberal de
dezvoltare: model economic centrat pe investiþii ºi competitivitate, fonduri europene ºi
dezvoltarea infrastructurii, dezvoltare regionalã ºi administraþie publicã centratã pe cetãþean
și modernizarea sistemelor publice: educaþie, sãnãtate, pensii. România nu-și mai poate
permite sã mai întreținã ineficiența, nici în termeni financiari, nici instituționali. Prioritatea
absolutã a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT trebuie sã fie stimularea actorilor
economici performanþi, care aºteaptã de la stat un semnal pozitiv, unul în favoarea
performanței economice, a iniþiativei private, a unei dezvoltãri durabile.
Obiectivul fundamental al convergenței economice nu poate fi deplin fructificat în
absența celui de-al doilea deziderat: maturizarea și modernizarea instituționalã. Acesta
înseamnã cã, în etapa post-aderare, România trebuie sã gãseascã forța de a pãrãsi ciclul
„politicilor asistate”, cu puseuri reformiste ancorate fie financiar-internațional, fie
instituțional-european. Cred cã a venit cu adevãrat vremea maturitãții, a schimbãrilor de
paradigmã și a reformelor duse la capãt.
Poate cã, în acest sens, cea mai importantã probã este aderarea României la zona
euro, care trebuie sã însemne, pentru anii urmãtori, o adevãratã ancorã pentru
disciplinarea politicilor economice, pentru predictibilitate și accelerarea creșterii
economice. Odatã așezatã pe culoarul monedei unice, economia României va fi „forțatã” sã își
însușeascã rapid și mult mai profund lecția esențialã a competitivitãții, pentru consolidarea
convergenței.
În privința convergenței economice reale, România se gãsește în prezent la cca. 54%
fațã de media PIB real/locuitor (exprimat prin puterea de cumpãrare), cu prognoze favorabile
de a atinge cca. 65% din media europeanã la orizontul adoptãrii euro. Însã prognozele
economice tocmai ce au fost bulversate, la mijlocul acestui an, dupã douã trimestre
consecutive de scãdere economicã. Abia în 2014, și numai prin stoparea proaspetei „recesiuni
tehnice”, avem șansa de a reveni la nivelul PIB real din 2008. Fațã de acum 6 ani, practic
România a bãtut pasul pe loc în privința performanțelor economice reale.
O creștere economicã bazatã pe competitivitate va fi o creștere sãnãtoasã,
sustenabilã, care se va vedea nu doar în statistici, ci mai ales în bunãstarea vieții de zi
cu zi a oamenilor. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va aduce românilor prosperitate realã și
durabilã, nu o creștere fantomaticã, bazatã pe explozia consumului pe termen scurt sau pe
39
aportul exclusiv al expansiunii bugetare, prin cercul vicios al deficitului bugetar și datoriei
publice.
Primul semn de responsabilitate pentru dezvoltarea ROMÂNIEI LUCRULUI BINE
FÃCUT este sã renunțãm la capcana politicilor prociclice. Pe de o parte, sã nu mai facem
deficite bugetare în anii de boom economic, așa cum a fost cazul deficitelor record din anii
de dinaintea crizei. Pe de altã parte, sã nu introducem impozite în anii de crizã sau atunci
când economia își cautã culoarul relansãrii și al consolidãrii, așa cum este cazul
impozitelor și accizelor recent introduse.
În aceastã etapã post-aderare, voi susține strategiile prin care România va avansa
consistent pe calea convergenței economice reale, odatã ce criteriul major al tuturor politicilor
publice va deveni competitivitatea.
În clasamentul competitivitãții globale, România încã deține poziții dintre cele
mai dezavantajoase pentru: impozitarea muncii și efectele impozitãrii asupra investițiilor,
rata de cuprindere în educația primarã, risipa banilor publici, discreționarism guvernamental,
corupția și încrederea publicã în politicieni, dar și capacitatea de a ne pãstra în țarã talentele
profesionale. Doar România și Bulgaria fac parte din stadiul 2 de dezvoltare, cea bazatã pe
eficiențã, în timp ce majoritatea țãrilor din Europa Centralã și de Est sunt în stadiul de
tranziție cãtre dezvoltarea bazatã pe inovare.
Devine astfel limpede cã modelul de dezvoltare al ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT
trebuie sã însemne mai multã economie de piațã, politici publice stimulative, care sã genereze
acumulare de capital și investiții, locuri de muncã productive și antreprenoriat inovativ, capital
uman performant și tehnologie avansatã, instituții de calitate pentru mediul de afaceri, dar și
cât mai puține bariere administrative și birocratice în calea liberei inițiative, a activitãții
economice în general.
Economia liberalã, economia afacerilor: pilonii modelului de dezvoltare
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi competitivã odatã ce vom îmbunãtãți
calitatea instituționalã a mediului de afaceri. În ecuația competitivitãții, conteazã în mod
esențial anumiți factori instituționali și administrativi care afecteazã funcționarea mediului de
afaceri: birocrația, corupția, ușurința de a iniția sau de a închide o afacere, reglementãrile
fiscale și economice. Economia liberalã este economia afacerilor, iar soluțiile trebuie
cãutate în susținerea mediului de afaceri, a capitalului românesc, a întreprinderilor
mici și mijlocii. Aici este sursa adevãratã a locurilor de muncã pe care românii le așteaptã,
locuri de muncã stabile și bine plãtite, care sã extindã rapid clasa de mijloc.
Calitatea instituționalã a mediului de afaceri comportã încã decalaje majore în
comparație cu țãrile UE, în special în privința a trei factori instituționali: protejarea
proprietãții, corupția și plata impozitelor. Dupã cicluri întregi de declarații și probe reformiste,
40
România este în continuare o campioanã europeanã în privința birocraþiei ºi a costurilor cu
actele și autorizațiile administrative.
În ultimii 10 ani, Codul Fiscal a fost modificat de peste 100 de ori, iar regimul juridic al
investițiilor strãine directe a suferit 15 schimbãri.
Așa cum corect invocã mediul de afaceri, performanța economicã necesitã reguli
bune pe termen lung, adicã predictibilitate fiscalã și legislativã. În absența acestor
condiții elementare, întreprinzãtorii nu pot planifica nimic, nici formarea capitalului, nici
investițiile și crearea de noi locuri de muncã, iar economia stã în blocaj și pierde oportunitãți,
în așteptarea unor vremuri mai bune.
Consider cã industria și energia trebuie sã devinã vectori constanți ai
competitivitãții economiei României, prin investiții susținute și mediu concurențial. O
politicã industrialã coerentã trebuie sã facã din industria româneascã un veritabil actor
european. „O politicã industrialã pentru era globalizãrii”, conform Strategiei Europa 2020,
înseamnã abordarea întregului lanþ valoric, de la infrastructurã ºi materii prime pânã la
serviciile post-vânzare, pentru a obține un sistem industrial puternic și inovativ, diversificat ºi
competitiv. În același timp, printr-o strategie energeticã ambițioasã, una realã - nu doar
clamatã - ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT are toate atuurile pentru a deveni un veritabil pol
energetic regional. Dacã vom fructifica toate oportunitãțile economice și geostrategice,
inclusiv prin diversificarea surselor, țara noastrã se poate plasa durabil și eficient pe harta
energeticã regionalã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã și agriculturã performantã, care
necesitã, de asemenea, industrializare, capitalizare și competitivitate. România nu-ºi mai
permite greºeli în defavoarea fermierului român. Nu este suficient sã conºtientizãm faptul cã
avem un potenþial agricol imens, ci trebuie sã valorificãm în mod real acest avantaj, și nu doar
conjunctural, în funcție de starea vremii, ci ca sursã constantã de creștere economicã. În
viziunea mea, dezvoltarea agriculturii înseamnã scoaterea agricultorului român din
agricultura de subzistențã, care trebuie sã devinã o afacere ca toate celelalte. Prin capitalizare,
agricultorul român își va putea dezvolta potențialul de adevãrat fermier european.
Industrializarea agriculturii este esențialã pentru echilibrarea balanței ocupãrii
forței de muncã. Decalajele de competitivitate ale României sunt evidente fie și numai dacã
invocãm decalajele de structurã economicã. Suntem pe primul loc în privința populației
ocupate în agriculturã din UE și suntem pe ultimele locuri în ceea ce privește populația
ocupatã în sfera serviciilor. Așadar, în legãturã cu piața muncii, suntem încã departe de a fi
parcurs ajustãrile în direcția unei structuri economice competitive.
Absorbția fondurilor europene trebuie sã fie prioritatea zero a oricãrei
guvernãri. O economie lipsitã de capital este obligatã sã fructifice șansele dezvoltãrii
durabile cu bani europeni. În aceastã privințã, ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT nu are doar
datoria de a înzestra contabil bugetul cu fonduri de cofinanțare pentru proiectele europene, ci
41
sã creeze capacitate instituționalã și administrativã pentru ca proiectele de dezvoltare sã fie
concretizate financiar și economic.
Dezvoltarea pieței de capital și a sistemului financiar, în general, este o altã
direcție strategicã a modelului liberal de dezvoltare, una menitã sã mobilizeze capitalul
investițional și sã asigure accesul eficient și facil al investitorilor strãini la piața localã.
Actualmente, piața de capital din România rãmâne una dintre cele mai reduse din UE. Tocmai
în acest sens, consider o prioritate înlãturarea tuturor barierelor ce inhibã dezvoltarea pieței
de capital. De exemplu, prin reclasificarea pieței de capital din România de la piațã de frontierã
la piațã emergentã, s-ar obține beneficii certe în materie de capital și investiții.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își va dezvolta infrastructura financiarã necesarã
susținerii IMM-urilor. În ultimã instanțã, nu banii sunt problema, ci calitatea politicilor
prin care urmãrim atragerea lor.
Consider cã politica economicã trebuie sã se facã în primul rând pentru economie,
adicã pentru cetãțeni și nu pentru politicieni (pentru câștigurile electorale ale acestora).
4. Viziunea fiscal-bugetarã: regândirea relației dintre stat și cetãțean
Filosofia finanțelor publice este, în prezent, în flagrantã contradicție cu principiile
dezvoltãrii economice sãnãtoase. Calitatea de contribuabil a ajuns sã fie sinonimã doar cu
aceea de plãtitor de taxe și impozite, oricât de multe și de apãsãtoare uneori, fãrã ca
cetãțeanul sã simtã cã este și beneficiar al sistemelor publice. Când acest sentiment
ajunge sã predomine în relația dintre contribuabil și stat, devine clar de ce economia
subteranã și corolarul sãu fiscal, evaziunea, tind sã devinã regula – de supraviețuire uneori –
care erodeazã treptat și subtil calitatea și sustenabilitatea sistemelor publice.
În viziunea mea, soluțiile nu trebuie cãutate în afara sistemului fiscal, ci tocmai
înãuntrul lui, și nu prin transformarea contribuabililor în ținte fiscale, ci prin prisma
unei noi abordãri a relației dintre stat și contribuabil, una clãditã pe principiile unui
parteneriat fiscal, ceea ce reclamã de fapt regândirea întregului sistem fiscal-bugetar pe
criterii de transparențã și corectitudine reciproce. Statul la coadã pentru plata impozitelor
este, încã, cel mai trist indiciu al funcționãrii unui sistem fiscal în care contribuabilii nu au fost
niciodatã parteneri egali ai statului, ci mai degrabã subordonații ori clienții birocrației fiscale
și ai tratamentului discreționar.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, a fi contribuabil nu înseamnã a avea doar
obligații fiscale cãtre stat, ci a avea dreptul legitim de a pretinde de la stat
corectitudine, tratament egal, eficiențã și chibzuințã în cheltuirea banilor publici, adicã
bunã guvernare, în general.
În dimensiunea sa fiscal-bugetarã, modelul liberal de dezvoltare a ROMÂNIEI LUCRULUI
BINE FÃCUT este ancorat în principii precum:
42
- competitivitate fiscalã: impozitarea redusã și simplificatã trebuie sã redevinã
atuul fiscal al României, pentru a atrage din nou atenția investitorilor strãini, pentru a
susține capitalul românesc și crearea de noi locuri de muncã. Nevoile bugetare mai mari
nu trebuie sã însemne impozite mai mari, ci dimpotrivã, trebuie urmãrite prin îmbunãtãțirea
eficienței fiscale, prin simplificare și creșterea colectãrii. România competitivã fiscal în UE
înseamnã convergențã rapidã în planul prosperitãții economice;
- echitate și corectitudine: tratamentul fiscal egal și universal este definitoriu pentru
viziunea noastrã liberalã. Cota unicã este soluția justã, corectã și care a dat rezultate în
economia româneascã. Echitate în politica fiscalã nu înseamnã unitãți de mãsurã diferite
pentru contribuabili diferiți, așa cum stau lucrurile în viziunea fiscalã a stângii;
- disciplinã fiscalã și bugetarã: întãrirea guvernanþei fiscale și reducerea deciziei
discreþionare în politicile fiscal-bugetare sunt esențiale pentru creșterea eficienței sistemului
fiscal. În acest sens, creºterea colectãrii veniturilor bugetare ºi creºterea calitãþii cheltuielilor
publice trebuie sã aducã transparențã, simplificare, costuri mai mici cu funcționarea
sistemului fiscal, costuri de conformare pentru contribuabili și de administrare fiscalã din
partea statului.
Acestea sunt principiile esențiale care oferã coerențã strategiilor și politicilor fiscalbugetare.
În definitiv, coerența sistemului fiscal transmite la rândul sãu coerențã și
predictibilitate în întreg sistemul economic.
În calitate de Președinte al României, voi încerca sã conving Guvernul cã nu
politica bugetarã trebuie sã conducã politica fiscalã (așa cum, din pãcate, se întâmplã în
prezent), cã nu trebuie sã introducem impozite dupã cât dorește sã cheltuiascã ministerul
Bugetului, ca sã descoperim, ulterior, cã nici nu poate sã o facã. În viziunea mea, politica fiscalã
nu trebuie proiectatã din perspectiva maximizãrii încasãrilor la bugetul de stat.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, statul nu trebuie sã facã doar ceea ce îi
permite cadrul fiscal-bugetar, cu precãdere în cazul unui cadru fiscal-bugetar rostogolit
inerțial de la un an la altul, fãrã viziune și prioritãți, ci sã modifice cadrul fiscal-bugetar
potrivit oportunitãților de dezvoltare economicã. Este, în esențã, o filosofie simplã: nu
modificãm obiectivele datoritã instrumentelor care aparent ne încorseteazã, ci adecvãm
instrumentele astfel încât sã ne atingem mai bine obiectivele.
Schimbarea filozofiei fiscal-bugetare înseamnã a face din bugetul statului un suport al
dezvoltãrii, dar nu în sensul trivial al simplei expansiunii bugetare, ci pe baza prioritãților și
oportunitãților indicate de pilonii competitivitãții economice.
În planul politicii bugetare, creșterea calitãții cheltuielilor publice reclamã
transparențã, în primul rând, dar și o construcție bugetarã axatã pe criterii de oportunitate,
prioritate și eficienþã. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își poate așeza sistemul
cheltuielilor publice pe proiecte și programe, în baza unor criterii clare de
performanțã, dar și pe bugete multianuale, pentru o viziune de investiții pe termen
lung. Consider cã este imperativã prioritizarea temeinicã a programelor publice, în funcție de
43
relevanța lor pentru cetãțeni, astfel încât românii sã simtã cã bugetul statului nu reflectã
doar agende politice, ci și nevoile lor și ale comunitãților lor, iar guvernul nu este un
simplu trezorier care, discreționar, taie și împarte felii din „plãcinta bugetarã”.
În planul politicii fiscale și din perspectiva competitivitãții, România are de rezolvat
numeroase carențe instituționale, de la dificultãțile de a plãti impozitele și pânã la
neajunsurile administrãrii sistemului fiscal, de la povara fiscalã asupra muncii și pânã la
evaziunea sistemicã. În prezent, România înregistreazã cel mai scãzut grad de
conformare voluntarã în plan fiscal dintre țãrile UE. Este însã limpede cã aceastã
degradare a relației stat - contribuabil inhibã grav competitivitatea fiscalã a economiei
românești și, totodatã, șansele noastre de dezvoltare.
Prin cota unicã de 16%, România beneficiazã încã de competitivitate fiscalã în raport cu
cele mai multe din țãrile UE. În schimb, impozitarea muncii este cea mai importantã povarã
pentru crearea de noi locuri de muncã. Potrivit Global Competitiveness Report, România se
gãsește pe poziția 140 din toate cele 144 de țãri în privința efectelor depresive ale taxãrii
asupra stimulentelor de a munci. În România, salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța
de muncã sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale asupra muncii aproape
sufocante.
În același timp, cota de TVA de 24% pare aproape o invitație deschisã la evaziune
fiscalã și un obstacol dintre cele mai serioase în calea consumului. Potrivit Comisiei
Europene, România este pe primul loc în UE privind evaziunea fiscalã prin neplata TVA.
Este pe deplin explicabil, mai ales în condițiile în care 22 de țãri ale UE au TVA mai mic decât
România. Probabil cã cea mai nefastã combinație fiscal-bugetarã pentru România este datã de
cota crescutã de TVA și slaba capacitate de control și administrare fiscalã.
În planul politicilor de relaxare fiscalã și în perspectiva apropiatã a guvernãrii dreptei
românești, pentru mine, reprezintã o prioritate absolutã revenirea TVA la 19%, întrucât
relaxarea fiscalã va duce nu doar la îmbunãtãțirea colectãrii veniturilor și a
sustenabilitãții finanțelor publice, ci mai cu seamã la creșterea economiei și a nivelului
de trai al românilor.
5. Agriculturã performantã și dezvoltarea satului românesc
România a fãcut pași importanți în spațiul integrãrii europene, însã agricultura și satul
românesc au resimțit cele mai modeste progrese, cãci saltul spre modernizare încã întârzie sã
aparã. În aceastã privințã, în care agricultura și problemele satului românesc aproape cã par
îngemãnate, România are nevoie de o viziune integratã, care sã formuleze prioritãți și direcții
de dezvoltare. Dupã un sfert de secol de reforme și miliarde de euro cheltuiþi, prosperitatea
întârzie sã aparã în satul românesc. El încã mai reprezintã o a doua Românie, desprinsã parcã
din alt secol, dominatã de sãrãcie ºi dependentã cvasitotal de asistența statului. Satul
românesc va renaște însã nu doar odatã cu agricultura, pentru cã satul trebuie sã
44
însemne și altceva, adicã mici industrii, ferme familiale, oamenii cu viziune ºi iniþiativã,
întreprinzãtori rurali capabili sã utilizeze tehnologii performante, sã dezvolte
avantajele competitive pe care România le are în acest sector.
În viziunea dreptei românești, modernizarea sectorului agro-rural este de interes
național. Pentru ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, reformarea exploataþiilor agricole,
modernizarea spaþiului rural ºi deblocarea potenþialului sãu economic, precum și
simplificarea administrativã constituie direcþii clare care vor aduce și beneficiile așteptate. Nu
este suficient sã conºtientizãm cã avem un potenþial agricol imens, ci trebuie sã facem ca
agricultorul român sã devinã un pion important în arhitectura economiei românești. Este
vitalã transfomarea agriculturii româneºti într-un motor de creºtere economicã, prin
crearea de locuri de muncã pentru populaþia din mediul rural și prin susținerea
performanței și a veniturilor agricultorilor.
Pasul esențial care ar urni agricultura pe calea modernizãrii europene este rezolvarea
durabilã a problemei proprietãții. Performanța economicã a agriculturii românești va
crește proporțional cu consolidarea regimului de proprietate funciarã. ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT începe cu definirea și recunoașterea clarã a proprietãții, care sã ofere
oamenilor stimulente economice și perspective de dezvoltare.
În concepția mea, nu structura polarizatã a proprietãþii funciare a constituit obstacolul
major în dezvoltarea agriculturii, ci lipsa voinþei politice de a clarifica legislativ, la timp ºi în
mod neutru, dreptul de proprietate. Din aceastã cauzã, s-a întârziat procesul natural de creare
a pieþelor în acest domeniu, de la cea a creditãrii, la cea a asigurãrilor, a garanþiilor funciare
etc., iar agricultura a devenit eficientã aproape doar în privința marilor ferme. Tocmai de aceea
avem nevoie sã încurajãm, într-un cadru instituțional tranparent, cooperarea fermierilor și a
proprietarilor de terenuri agricole.
Pentru o agriculturã performantã, lucrãrile de cadastru trebuie finalizate cu
celeritate. În aceastã privințã, autoritãțile locale trebuie sã aibã un rol determinant, nu doar
în a urgenta procedurile birocratice legate de reglementarea proprietãții, ci și în implicarea
pentru rezolvarea eficientã a litigiilor privind proprietatea. În același timp, politica agrarã nu
trebuie sã interfereze cu piața funciarã, ci sã elimine excesul de reglementare și birocratizare.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã, în mod necesar, un cadru legislativ care sã
reglementeze piaþa funciarã într-o formã coerentã, unitarã și simplificatã.
Odatã cu rezolvarea contextului instituțional de reglementare și proprietate, atunci
piața, cadrul competitiv și performanțele economice vor deveni factorii definitorii care vor
optimiza raporturile dintre mica și marea exploatație agricolã. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE
FÃCUT, mica exploatație agricolã trebuie sã înceteze a mai fi doar mijloc informal de
protecție socialã, ci trebuie sã genereze motivație economicã și rãsplatã pe mãsura
performanțelor comerciale.
Actualmente, populația ocupatã în agricultura României reprezintã peste 29%,
comparativ cu o medie europeanã de circa 5%, ceea ce ilustreazã un imens dezechilibru
45
structural, precum și indiciul unei productivitãți a muncii foarte scãzute. În același timp,
importante suprafeþe agricole rãmân încã necultivate, în timp ce pe piaþa naþionalã, europeanã
ºi mondialã cererea de produse alimentare crește în continuare. Va fi foarte greu de susþinut
pe viitor, atât din punct de vedere politic, cât ºi economic, o asemenea situație care nu
încurajeazã cultivarea terenurilor agricole și mai ales gruparea lor în parcele atractive și
eficiente din punct de vedere economic.
Un asemenea cerc vicios atrage atenția asupra adevãratei prioritãți investiționale:
industrializarea agriculturii și modernizarea infrastructurii rurale, astfel încât și
agricultura româneascã sã poatã deveni o afacere profitabilã în condiții civilizate.
În viziunea mea, cred cã se cuvine sã ne concentrãm atenția asupra potențialului
exploatațiilor familiale de tip comercial. Este indispensabilã crearea și dezvoltarea unei
infrastructuri de piaþã moderne, în deplin acord cu modelul european, dar adaptatã eficient la
specificul gospodãriei þãrãneºti. Trebuie sã folosim resursele din cercetare pentru crearea
unor modele de funcþionare localã a pieþelor, având ca punct de pornire centrele de
tranzacþionare existente. Astfel, vom putea configura un sistem naþional eficient, dinamic ºi
adaptat specificitãþilor locale pentru colectarea ºi depozitarea produselor din gospodãriile
þãrãneºti.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, o agriculturã performantã necesitã adaptarea la
condiþiile dinamice ale Politicii Agricole Comune. România trebuie sã se armonizeze în funcþie
de Politica Agricolã Comunã, însã într-o manierã beneficã intereselor românești, astfel încât
activitatea fermierului român sã devinã competitivã, iar dezvoltarea spaþiului rural sã devinã
realã și durabilã.
Agricultura performantã în România necesitã sisteme moderne de irigații. În
aceastã privințã, este absolut necesarã modernizarea infrastructurii de irigaþii din fonduri
structurale în perioada 2014-2020. În același timp, întreþinerea sistemelor vechi este
costisitoare pe termen lung atât pentru agricultori, cât ºi pentru stat, ceea ce conduce la
creºterea costurilor pentru agricultori. Tocmai de aceea, statul trebuie sã sprijine, prin
toate tipurile de instrumente – fiscale, legislative, financiare – atragerea de investiții
majore în agriculturã, cãci competitivitatea agriculturii trebuie sã se bazeze pe
capitalizare și acces facil al agricultorilor la finanțare.
România are nevoie de o poziție politicã implicatã în privința agriculturii, în legãturã cu
șansele de dezvoltare competitivã ale agriculturii românești. La nivel european, avem nevoie
sã apãrãm și sã promovãm interesele agriculturii românești, nu doar în legãturã cu noua
concepție financiarã a Politicii Agricole Comune, ci în orice privințã care poate fi beneficã
fermierilor români. România dispune de întreg potențialul pentru a deveni una din
principalele forțe ale agriculturii europene.
România poate deveni numãrul 1 în UE în privința agriculturii ecologice. Piața
europeanã ne oferã largi oportunitãți, mai ales cã produsele românești încep sã fie
recunoscute și premiate la diverse târguri europene. Avem însã nevoie sã dezvoltãm susținut
46
partea de procesare și comercializare, prin promovare continuã și inventivã. Agricultura
ecologicã și produsele tradiționale meritã sã devinã veritabile mãrci înregistrate ale
performanțelor românești.
În perioada urmãtoare, aferentã ciclului 2014-2020, agricultura trebuie sã treacã la o
etapa superioarã în dezvoltarea ei, prin revigorarea ramurilor procesatoare ale industriei
alimentare, prin sporirea competitivitãții economice a exploatațiilor familiale de tip comercial,
prin întãrirea rolului organizațiilor profesionale și interprofesionale din sfera agro-alimentarã,
prin refacerea lanțului valoric al activitãții economice din domeniul agriculturii și industriei
alimentare.
Prin implementarea Programului Național pentru Dezvoltare Ruralã, dar și în contextul
unor ani agricoli buni, performanțele agriculturii s-au îmbunãtãțit treptat. Însã, la nivelul
satului românesc nu s-au simțit schimbãri majore, progrese comparabile cu cele din
agriculturã. Dimpotrivã chiar, calitatea vieții stagneazã sau chiar este în scãdere în mediul
rural, media de vârstã a oamenilor de la țarã a crescut. Populația ruralã a României are cea
mai ridicatã pondere în totalul populației dintre toate țãrile UE, aproape 45%. Astãzi, aproape
60% din agricultori au vârste de peste 60 de ani și dețin peste 25% din terenul agricol al
României, ceea ce atrage atenția asupra unei probleme majore a politicii agricole românești
din perspectiva resurelor umane din spațiul rural. În multe locuri, câmpurile și lanurile sunt
mai frumoase și mai îngrijite decât satul românesc. De aceea, politica agricolã româneascã
trebuie sã cuprindã și prioritãți dedicate satului românesc.
Satul românesc a fost întotdeauna un izvor de culturã ºi civilizaþie, dar evoluțiile
economice și lipsa unei consecvențe a prioritãților nu i-au permis sã þinã pasul cu
ritmul modernizãrilor actuale. În acest sens, investițiile în infrastructura ruralã, de la
cea școlarã și pânã la utilitãțile publice, vor trebui sã fie primul semn clar de
modernizare a satului românesc.
6. Cum rãspundem la viitorul sistemului de pensii
Actualul sistem de pensii din România se confruntã cu câteva probleme majore, care
sunt cunoscute de ani buni, dar la care nu existã încã rãspunsuri coerente și general acceptate.
Din pãcate, teama de a „nu mai putea plãti pensii” este adesea utilizatã în discursul public din
considerente electorale sau populiste, în locul unei abordãri serioase și al unei proiecții de
viitor.
Existã un set de realitãți care privesc sistemul de pensii și pe care suntem datori sã le
luãm în calcul:
- raportul dintre salariați și pensionari, care devine din ce în ce mai disproporționat în
defavoarea salariaților, fapt ce determinã o creștere a deficitului la bugetul asigurãrilor sociale.
47
Acest raport disproporționat a fost accentuat de încurajarea pensionãrilor anticipate, ca
modalitate de a rezolva problema lipsei locurilor de muncã;
- rata de ocupare în rândul pensionarilor din țara noastrã este una dintre cele mai mici
din Uniunea Europeanã;
- ponderea cheltuielilor cu pensiile (raportatã la PIB) este una dintre cele mai mici din
UE;
- România se aflã în primele 5 state membre UE care vor cunoaºte cel mai rapid ritm de
îmbãtrânire a populaþiei în urmãtoarele decenii, fapt ce are un impact extins din punct de
vedere bugetar, economic și social.
În afara unor mãsuri punctuale care pot fi gândite pe termen scurt, în perspectiva
anilor ce vor urma, va trebui adoptatã o decizie cu privire la modul în care aratã
sistemul de pensii pentru a rãspunde acestor probleme și pentru a acționa înainte ca el
sã devinã nesustenabil.
Ca Președinte al României, voi chema toate forțele politice sã decidem împreunã
viitorul sistemului de pensii. Spre exemplu, este important de stabilit ca obiectiv strategic
conservarea actualului sistem care se bazeazã pe principiul solidaritãþii între generaþii, aºanumitul
sistem pay-as-you-go (în care plata pensiilor este plãtitã din contribuțiile celor aflați
în muncã) sau trecerea la un sistem de conturi individuale de economisire prin investiþii
prudenþiale, centrat pe principiul contributivitãții, al responsabilitãții individuale ºi al definirii
ºi garantãrii beneficiilor.
De asemenea, în paralel cu sistemul public de pensii, voi solicita decidenților politici sãși
îndrepte atenția cãtre alte formule de asigurare de venituri la bãtrânețe și, dupã o dezbatere
amplã, sã luãm de comun acord decizii.
Prima dintre ele se referã la întãrirea încrederii participanþilor în sistemul de
pensii private obligatorii – pilonul II și lãrgirea bazei participanþilor la acesta. Va trebui sã
rãspundem la mai multe provocãri la acest capitol, printre care se numãrã:
- adoptarea legislației privind plata pensiilor obligatorii private;
- protejarea drepturilor participanþilor, prin reglementarea mai multor tipuri de tipuri
de fonduri de pensii administrate privat, pentru ca aderarea sã se facã în condiþii mai
transparente;
- adecvarea capitalului social al administratorilor fondurilor de pensii pentru
îndeplinirea cerinþelor minime de solvabilitate;
- compensarea diferenþelor de rentabilitate sub rentabilitatea minimã, detalierea ºi
diversificarea formelor de platã.
Pentru a lãrgi baza participanților, va fi nevoie de modificãri legislative, dar, pentru ca
ele sã fie durabile, în beneficiul cetãțenilor, și nu supuse arbitrariului schimbãrilor politice, va
fi necesarã o abordare consensualã.
Un al doilea subiect de dezbatere și decizie se referã la încurajarea pensiilor private
facultative – pilonul III, prin acordarea unui regim egal de deductibilitãþi fiscale pentru
48
asigurãrile de viaþã plãtite sub formã de pensie și posibilitatea diversificãrii portofoliului de
investiþii.
Ca președinte, voi încuraja dezbaterea cu privire la introducerea unui sistem de
pensii ocupaþionale și a unui sistem de asigurãri sociale pentru activitãþi ocazionale.
Susþin introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaþionale, prin statutul profesional
ºi/sau contractul colectiv de muncã aplicabil, bazat pe contribuția asiguratului și a
angajatorului, inclusiv a statului, acolo unde angajatorul este statul.
Vorbim despre beneficii definite, cu o componentã de asigurare de viaþã, pornind de la
specificul unor profesii sau domenii de activitate (sistemul de apãrare, ordine publicã, dar ºi
profesii unde, prin negociere colectivã, se constituie o schemã de pensii, în vederea fidelizãrii
salariaþilor). În acest fel, sunt eliminate nedreptãțile create beneficiarilor pensiilor speciale
din legea pensiilor publice ºi pot fi stimulate pe termen lung profesiile cu grad mai mare de
uzurã. De asemenea, având în vedere rata ocupãrii formale reduse în agriculturã, dar ºi în alte
sectoare de activitate – activitãþi ziliere sau sezoniere, este necesarã crearea unui sistem de
drepturi de asigurãri sociale care sã permitã celor vizați accesul la servicii medicale, dar ºi
drepturi de pensie publicã administratã privat.
Gradul de dezvoltare a unei societãți este vizibil prin modul în care își trateazã
pensionarii. Ca Președinte al României, consider cã sistemul de pensii și preocuparea
pentru pensionari nu este nici o chestiune de ordin ideologic și nici una pentru care
este suficientã o gestionare curentã și o privire în prezent. La fel ca și în cazul celorlalte
mari sisteme publice, precum educația și sãnãtatea, problema sistemului de pensii trebuie
abordatã pe termen lung. Ea îi privește, astãzi, deopotrivã pe cei care sunt beneficiari acum ai
sistemului de pensii, pe cei care sunt salariați, dar și generațiile mai tinere care vor fi cele mai
afectate de schimbãrile sociale și demografice. Trebuie sã avem înțelepciunea de a lua acum
decizii ale cãror efecte se vor vedea peste mai multe decenii, peste mai multe generații. Iar ca
Președinte al României, voi fi garantul luãrii acestor decizii în urma unor dezbateri și pe bazã
de acord.
7. Infrastructura ca instrument al europenizãrii României
Ca Președinte al României, îmi propun sã construiesc o dezbatere și un consens pe
termen lung în ceea ce privește prioritãțile infrastructurii naționale. Nu este acceptabil ca
aceste prioritãți sã se schimbe de la o guvernare la alta, în funcție de interese conjuncturale
sau de presiuni locale, de miniștri nominalizați și de forța lor în guvernare, în timp ce
constatãm cã au trecut 20 de ani fãrã un avans semnificativ în domeniul modernizãrii marii
infrastructuri. Am în vedere aici, în primul rând, sistemul național de autostrãzi și
aeroporturile.
Conectarea la Europa și la lumea occidentalã nu înseamnã doar instituții politice
și apartenența la organisme internaționale, ci cunoaște o expresie practicã în ceea ce
49
înseamnã infrastructura de transport. Construcția de autostrãzi, la fel ca reforma
sistemelor publice, face parte din setul de obiective și deziderate cãrora li s-a recunoscut
mereu necesitatea în teorie, dar în cazul cãrora s-a construit prea puțin în ultimii 25 de ani.
Absența unei infrastructuri funcționale, care sã lege România de celelalte state europene, riscã
sã lase țara noastrã la periferia Uniunii Europene și reprezintã un impediment serios în
dezvoltare, atragerea de investiții, promovarea turismului și culturii etc.
România trebuie sã-și stabileascã prioritãțile de infrastructurã, pornind de la necesitãți
și ținând cont de sursele posibile de finanțare. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT,
kilometrii de autostradã nu rãmân pe hârtie, ci sunt construiți, contractele sunt
încheiate corect, nu în detrimentul statului român, iar termenele de finalizare sunt
respectate. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, existã opțiuni diverse de transport accesibile
și eficiente, nu costisitoare și în condiții de proastã calitate.
Voi solicita partidelor politice sã convinã asupra realizãrii și sã-și asume un master plan
de transport pe o perioadã de 10 ani care ar trebui sã cuprindã:
- construirea principalelor axe de autostrãzi ale României și o etapizare a acestora;
- realizarea unei linii feroviare de mare vitezã pe teritoriul țãrii noastre;
- asigurarea unui transport aerian performant și accesibil, prin continuarea
implementãrii programelor strategice de dezvoltare aferente aeroporturilor în rețeaua de
transport europeanã;
- dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de aeroporturi regionale;
- promovarea transportului maritim și pe cãile navigabile interioare.
Dupã ani de „inovații și cãutãri” care au lãsat România în urmã în comparație cu alte
state foste comuniste, va trebui sã alegem un drum de urmat, care sã rãspundã realitãților
românești și care sã nu fie doar o opțiune politicã de moment, ci una naționalã.
8. Reforma instituțiilor politice și administrative
Misiunea mea, în calitate de viitor Președinte al României, ținând cont și de
calendarul electoral, este ca, în anul 2015, sã relansez și sã impulsionez finalizarea
dezbaterilor cu privire la schimbarea Constituției.
Desigur, modificarea Legii Fundamentale se aflã în sarcina Parlamentului, dar
președintele poate deveni un catalizator al reluãrii dezbaterii și al construcției unui dialog în
societate pe tema reformei constituționale. Ar fi total neserios ca acest proces sã rãmânã
nefinalizat din considerente de echilibru strict politic, mai exact datoritã faptului cã la un
moment dat nu a mai existat o majoritate care sã-l susținã. A fost, de asemenea, un semnal
negativ faptul cã dezbaterea despre modificarea Constituției s-a centrat strict pe elemente
conjuncturale, cum ar fi procedura de desemnare a prim-ministrului sau raporturile dintre
Președinte și Guvern. Consider cã ar fi fost elemente mult mai importante - care țin de
50
drepturi și libertãți, de raporturile corecte dintre stat și cetãțean, de echilibrul între puterile
statului - ce trebuiau sã se regãseascã în noul proiect de Constituție. Îmi propun, ca Președinte
al României, sã reinițiez aceastã dezbatere, sã construiesc consens și sã mã asigur de
finalizarea ei pânã la debutul viitorului exercițiu parlamentar.
A doua temã importantã a anului 2015 privește reforma de fond a legislației
electorale, respectiv a sistemului de alegere a Camerei Deputaților, Senatului,
președinților de Consilii Județene și primarilor. România nu-și mai poate permite un nou
mandat parlamentar în condițiile în care actualul sistem electoral, profund distorsionat,
genereazã anomalii precum creșterea numãrului de parlamentari, obținerea de mandate cu un
numãr insignifiant de voturi și, în ultimã instanțã, degradarea accentuatã a încrederii
cetãțenilor în instituțiile democrației reprezentative. Avem cu toții datoria unei analize atente
a sistemului electoral și a efectelor pe care acesta le-a produs în planul evoluției sau involuției
democratice. Avem datoria de a conveni asupra unei formule de sistem electoral care sã
asigure reprezentativitate și care sã fie durabilã în timp. Sistemul electoral nu poate fi
modificat odatã la 4 ani din rațiuni populiste sau din interesele conjuncturale ale
actorilor politici care doresc sã-și constituie, la un moment dat, avantaje în perspectiva
alegerilor.
Aceeași abordare trebuie sã fie valabilã și în ceea ce privește mecanismele elective la
nivel local, în cazul primarilor sau al președinților de Consilii Județene. Trebuie sã ne gândim
în ce mãsurã modificãrile succesive ale legislației au întãrit reprezentativitatea localã și
controlul comunitãților asupra administrației locale sau, dimpotrivã, au creat și consolidat
sisteme de relații feudale, clientelare, în detrimentul cetãțenilor.
A treia temã privește modificarea legislației partidelor politice, atât în privința
condițiilor de înființare a unor noi formațiuni, cât și a finanțãrii acestora. S-a coagulat un
puternic curent de opinie în favoarea modificãrii legislației privind înființarea partidelor
politice, consideratã prea restrictivã pentru cei care își doresc participarea la viața politicã.
Legislația nu trebuie sã fie o barierã în calea libertãții de asociere. În ultimã instanțã, votul
popular este acela care decide asupra viabilitãții unor structuri politice, și nu constrângerile
legislative. Unii interpreteazã cã aceste constrângeri au fost introduse pentru a prezerva un
anumit status quo la nivelul partidelor politice mari. Ca Președinte al României, doresc sã
inițiez o asemenea dezbatere, considerând cã libertatea de asociere trebuie garantatã.
Finanțarea partidelor politice este o temã sensibilã a societãții românești, la fel ca și
finanțarea campaniilor electorale. Deși existã mecanisme de control instituite printr-o lege
modernã, adaptatã realitãților din societãțile cu democrații avansate, aceste mecanisme nu au
fost niciodatã activate. Orice observator avizat poate constata cã între cheltuielile raportate
oficial de partide și costul vizibil al campaniilor electorale existã discrepanțe enorme, fãrã ca
acestea sã fie în mod real evaluate și sancționate. O discuție asupra acestei teme este absolut
necesarã pentru sãnãtatea democrației românești.
51
Suspiciunile privind corupția electoralã au fost prezente în toate campaniile electorale
trecute. Ca Președinte al României, voi genera o dezbatere asupra necesitãții stabilirii
unor limite financiare în ceea ce privește campaniile electorale. Cel puțin pentru
urmãtoarele douã cicluri electorale, avem nevoie, cred, de o legislație extrem de restrictivã,
care sã stabileascã foarte clar ce au sau ce nu au dreptul sã facã partidele politice pentru a
câștiga votul alegãtorilor. Dacã vom reduce substanțial cheltuielile reale ale campaniilor
electorale, dacã vom fixa maximal tipurile de cheltuieli care se pot face, avem oportunitatea ca
suspiciunea despre cumpãrarea voturilor sã nu mai greveze asupra imaginii democrației
românești.
În strânsã legãturã cu aceasta, trebuie sã reglementãm definitiv problema așazisului
turism electoral, respectiv a listelor electorale suplimentare. Este profund
incorect ca, la fiecare rundã de alegeri, condițiile de existențã ale acestora sã fie modificate în
funcție de interesele și calculele electorale ale partidelor aflate la putere. Ca Președinte al
României, voi invita partidele politice la un dialog pe aceastã temã, solicitându-le
angajamentul de a ajunge la o reglementare pe termen lung care sã elimine orice fel de
suspiciune asupra corectitudinii proceselor electorale. O societate democraticã europeanã nu
își poate permite ca asupra rezultatului alegerilor – adicã asupra voinței cetãțenilor - sã
planeze întotdeauna suspiciuni.
O altã temã privește reglementarea votului românilor de pretutindeni. Comunitãțile
românilor din afara granițelor susțin, pe bunã dreptate, necesitatea introducerii unor
proceduri moderne care sã le permitã exercitarea dreptului de vot. Este vorba de votul prin
corespondențã, dar și de votul electronic. Ca Președinte al României, cred cã statul român are
datoria de a lua toate mãsurile necesare pentru ca milioanele de români care muncesc
și trãiesc în afara granițelor sã aibã toate condițiile pentru a-și exercita dreptul
fundamental la vot. Sunt în favoarea votului electronic și în favoarea votului prin
corespondențã, în condițiile asigurãrii unei depline securitãți, astfel încât sã nu existe niciun
fel de suspiciune asupra corectitudinii procesului electoral.
Un alt subiect subiect important al reformei politice privește relația dintre partide și
administrația publicã. Din 4 în 4 ani, partidele „ocupã” efectiv administrația publicã centralã și
serviciile ei deconcentrate în județe prin numiri politice, dar desfãșurate sub paravanul unei
legislații aparent legate de funcția publicã. De fiecare datã, atunci când se schimbã culoarea
politicã a guvernãrii, urmeazã un proces masiv de înlocuiri în administrația publicã, însoțit de
conflicte. Acest proces ciclic perturbã funcționarea normalã și eficientã a administrației din
România. Trebuie sã punem capãt acestei ipocrizii, în care recomandarea politicã este decisivã
la intrarea în sistemul administrativ, dar la ieșire toți funcționarii numiți politic își invocã, pe
de-o parte, competențele administrative, iar pe de altã parte, stabilitatea în funcție pe așa-zisul
principiu al depolitizãrii. Este limpede astãzi, dupã câteva alternanțe la putere, cã
modelul administrativ pe care ni l-am propus, respectiv funcția publicã independentã
dincolo de nivelul secretarilor de stat, este o ficțiune inoperantã în practicã. Ca
52
președinte, îmi propun sã organizez o dezbatere naționalã și un consens al forțelor politice pe
tema funcției publice în România.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT trebuie sã ajungem la un model rațional al
funcției publice care sã aibã stabilitate și predictibilitate pe termen lung. Am în vedere
un model care sã fie și aplicabil, nu doar inspirat teoretic de “rețete europene”, care sã fie real
și profund, nu aparent. Dau un singur exemplu: nu putem îngroșa rândul corpului înalților
funcționari publici cu foști prefecți care, la momentul numirii lor, proveneau din structuri
politice. Obiectivul meu este ca, împreunã cu toate partidele, sã fixãm o departajare realistã
de la nivel național pânã la nivel local a funcțiilor numite politic (așa cum se întâmplã în
orice societate democraticã) de funcțiile de carierã administrativã.
Cred cã, dacã vom ajunge la un consens pe toate aceste teme care privesc reforma
instituțiilor politice și administrative, vom putea considera cã am reașezat viața democraticã a
României pe baze mai sãnãtoase pe termen mediu și lung.
9. Regionalizarea ºi descentralizarea ca instrumente de modernizare ºi
reducere a decalajelor
Ca Președinte al României, voi relua temele regionalizãrii și descentralizãrii. În 2014,
încercarea de a construi un mare proiect național pe tema regionalizãrii a eșuat, pe de-o parte
datoritã destrãmãrii alianței politice aflate la guvernare, pe de altã parte, ca urmare a unei
viziuni extrem de simplificatoare a actorilor implicați în acest proces. Dezbaterea asupra
regionalizãrii, atât cât a existat, s-a centrat mai degrabã în jurul unor proiecții politice și a
rãspuns unor preocupãri legate de împãrțirea influenței diferitelor partide și grupuri în
administrațiile locale. Nu întâmplãtor, subiectele aflate în contradicție s-au rezumat la
numãrul regiunilor, la posibilele lor capitale și la mecanismele de alegere a structurilor de
conducere regionale. Totul a culminat cu declanșarea unor controverse legate strict de
interese locale, cum ar fi jurisdicția asupra porturilor sau a poliției.
Nu avem, pânã în momentul de fațã, o analizã realistã asupra consecințelor
descentralizãrii în România, proces care dureazã de 20 de ani. Este un proces pozitiv fãrã de
care, de exemplu, dezvoltarea unor orașe ca Sibiul, pe care l-am condus, nu s-ar fi putut
produce. Dar aceste evoluții pozitive nu au fost liniare la nivelul întregii Românii. În multe
locuri, descentralizarea financiarã a însemnat mai degrabã adâncirea inegalitãților de
dezvoltare, decât armonizarea la nivel regional sau național. Aceastã temã meritã un
proces de reflecție naționalã, proces pe care îl poate conduce Președintele României.
În același timp, discuția asupra procesului de regionalizare a pornit fãrã obiective și
evaluãri foarte clare. S-au încetãțenit câteva stereotipuri: de pildã, cã regionalizarea este
cerutã de Uniunea Europeanã, ceea ce nu este adevãrat, statele europene având modele
administrative diferite; sau cã regionalizarea este condiția pentru o mai bunã absorbție a
53
fondurilor europene, lucru care s-a demonstrat, de exemplu, în Polonia, dar care nu este
neapãrat obligatoriu dacã regionalizarea nu este însoțitã de politici publice consistente.
Pânã la urmã, totul s-a limitat la o dezbatere despre cine și cum își adjudecã beneficiile
politice ale unei reorganizãri administrativ-teritoriale.
Ca Președinte al României, voi susține reluarea unei discuții serioase cu privire
la regionalizare și descentralizare. Actuala împãrțire administrativ-teritorialã a României
dateazã din perioada comunistã și transformãrile prin care a trecut nu i-au alterat fondul.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, proiectul de regionalizare-descentralizare
reprezintã o nouã viziune asupra statului român ºi a organizãrii administrativ
teritoriale, proces care presupune realizarea unui transfer structural de amploare de servicii
publice, competenþe ºi fonduri din subordinea autoritãþilor centrale, reprezentate de guvern,
ministere ºi agenþii naþionale, în subordinea autoritãþilor locale, respectiv consilii regionale,
judeþene ºi locale. Prin componenta de regionalizare, procesul necesitã modificarea structurii
administrativ-teritoriale a țãrii prin înfiinþarea regiunilor administrative. Ca urmare,
organizarea administrativã a statul român ar trece de la trei la patru nivele: (1) central; (2)
regional; (3) judeþean; (4) local.
Ținta acestui proces trebuie sã fie, pe de-o parte, eliminarea decalajelor de dezvoltare,
iar pe de altã parte, determinarea unui efect de antrenare a întregii economii. Experienþa mea
personalã în administrație îmi aratã cã practica descentralizãrii din România nu are nimic de-a
face cu principiile dezvoltãrii regionale. Creºterea bugetelor locale a avut, însã, ca efect
investiþii masive în infrastructura la nivel local, cum ar fi reþelele de apã ºi canalizare ºi
infrastructura rutierã. Deºi aceste investiþii conduc la creºterea calitãþii vieþii locuitorilor din
zonele respective, efectul de antrenare asupra întregii economii este foarte slab, mai puþin de
7% din variaþia PIB pe locuitor fiind explicabilã prin aceastã variabilã.
De asemenea, discuția asupra regionalizãrii și descentralizãrii nu va putea evita o
analizã în profunzime asupra structurii administrative a României. Ne place sau nu, în ultimii
ani s-a demonstrat lipsa de viabilitate a unor unitãți administrativ-teritoriale mici, temã de
discuție care va trebui sã devinã subiectul unui consens între partidele politice din România.
10. Demografia – o provocare pe termen lung
Viitorul Președinte al României trebuie sã abordeze o provocare pe termen lung
pentru națiunea noastrã, o provocare despre care nu s-a vorbit în mod serios și
responsabil la nivelul clasei politice: reducerea dramaticã a populaþiei țãrii noastre și
perspectiva accentuãrii acestui trend în urmãtorii ani.
În cei 25 de ani de la Revoluþie, populaþia a scãzut cu peste 3 milioane de locuitori, iar
efectele acestei realitãți sunt deja observabile și, într-un viitor deloc îndepãrtat, vor deveni din
ce în ce mai pregnante. Dacã nimic nu se schimbã în abordarea acestei probleme și la nivelul
funcționãrii economiei și sistemelor publice în ansamblu, scenariul este unul pesimist, cu o
54
Românie ajunsã la jumãtatea acestui secol la 14 milioane de locuitori, dintre care un sfert vor
avea peste 65 de ani.
Fenomenul declinului demografic a afectat în mare parte și statele occidentale
dezvoltate, fiind însã mai accentuat în țãrile foste comuniste, pe fondul șocurilor economice și
sociale ale tranziției. Chiar dacã nu existã rãspunsuri universal valabile cu privire la cauzele
acestui fenomen, ca națiune și societate, suntem datori sã privim aceastã problemã în
perspectivã.
Declinul populației va însemna scãderea abruptã a forþei de muncã și va avea
consecințe economice majore. Creºterea productivitãții ºi volumului investiþiilor de capital vor
fi insuficiente, chiar și în cele mai optimiste scenarii, pentru a suplini reducerea numãrului de
consumatori ºi a forþei de muncã. Ne vom confrunta cu un PIB în scãdere, în ciuda oricãror
mãsuri economice luate ºi cu o presiune uriaºã asupra funcþiei sociale a statului, în special
asupra sistemelor de asigurãri sociale. Nici modificãrile din sistemul de pensii nu vor fi
suficiente singure pentru a rãspunde acestei realitãți.
Ca Președinte al României, consider cã misiunea mea este sã pun fundamentele unei
construcții durabile în timp și sã las în urmã rãspunsuri nu doar la problemele curente ale
societãții, ci și la cele care vor afecta generațiile viitoare. Urmãtorii 10 ani vor fi decisivi pentru
evoluția și istoria acestei națiuni. Astãzi și în urmãtorul deceniu, de fapt, dãm rãspunsul la o
întrebare crucialã: vrem ca România sã existe ca națiune puternicã și prosperã sau sã rãmânã
la periferia Europei? Depopularea ar fi, pânã la urmã, eºecul României, ca proiect de þarã.
Acesta este un viitor probabil, în condițiile lipsei de conștientizare și de acțiuni
concrete, dar nu este un viitor obligatoriu. Avem exemplele altor state, precum Franța, care s-a
confruntat cu o problemã demograficã, dar care, printr-un set de politici coerente, a reușit sã-i
rãspundã cu succes în doar un deceniu și este, astãzi, singurul stat european care nu se aflã în
declin demografic. Așadar, se poate, existã soluții. În esenþã, modelul francez a presupus
suport financiar, însã concentrat cãtre familiile de salariaþi sau de condiþie economicã medie ºi
un pachet de servicii de suport pentru familiile cu copii (creºe, grãdiniþe, îngrijirea copilului).
Linia generalã era scãderea costului de oportunitate de a avea un copil.
Orice demers de rãspuns la problema demograficã pornește de la recunoașterea ºi
dezbaterea acesteia. Ca mediator între stat și societate, Preºedintele României este
personalitatea chematã în cel mai înalt grad sã iniþieze o asemenea dezbatere. Voi face acest
lucru pornind de la o viziune a unei politici sociale centratã pe copil ºi vãzutã ca
investiþie în viitorul României.
Pentru orizontul anilor 2015-2020, voi propune spre dezbatere mai multe direcþii de
acþiune. Prima dintre ele vizeazã ieºirea din mentalitatea de austeritate atunci când vine
vorba de concediul ºi indemnizaþia pentru creºterea copilului ºi adoptarea unor mãsuri
în acest sens care sã nu descurajeze natalitatea.
A doua direcþie urmãreºte creºterea accesului la servicii de grãdiniþã ºi creºã.
Putem avea în vedere inclusiv introducerea unor tichete pentru subvenþionarea costului
55
acestor servicii, cu impact în bugetul gospodãriilor. În prezent, existã asemenea tichete, dar ele
sunt suportate exclusiv de angajatori, în regim voluntar.
În al treilea rând, în perspectiva anului 2016, ca Preºedinte al României, voi propune
gândirea unui sistem de deduceri personale pentru persoanele fizice care realizeazã
venituri potrivit Codului Fiscal, þintit pentru persoanele care au copii în îngrijire. Spre
deosebire de deducerile din prezent, cuantumul acestora trebuie sã fie sesizabil în bugetul
individual sau al gospodãriei. Mãsura este menitã sã sprijine natalitatea responsabilã.
În fine, consider cã este necesarã întãrirea capacitãþii de planificare strategicã
privind politicile în domeniul populaþiei, prin care sã fie gestionat riscul declinului
demografic. Aceasta presupune depãºirea paradigmei copilului ca subiect al acþiunii de
asistenþã socialã (protecþia copilului) sau de combatere a sãrãciei. Voi propune un pact
naþional pe tema politicilor cu privire la copil ºi populaþie, la care voi chema toate
forþele politice ºi sociale.
Problema demograficã este direct corelatã cu abordarea pe care o avem în domeniul
economic, cu educaþia ºi sãnãtatea, de aceea toate temele pe care le-am lansat în acest proiect
prezidenþial converg într-o viziune unitarã. Fãrã o clasã de mijloc puternicã ºi fãrã o economie
competitivã, fãrã o îmbunãtãþire a stãrii de sãnãtate a populaþiei, fãrã o educaþie care sã ofere
ºanse de viitor, fãrã un sistem de pensii sustenabil, nu vom putea rãspunde eficient acestei
provocãri.
11. Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate naționalã
Ca Președinte al României, îmi propun sã construiesc un consens politic și social
pentru a fixa ca prioritate naționalã parcursul european al Republicii Moldova, care a
fost și va rãmâne o temã majorã a României în context european. Comuniunea de limbã,
istorie, civilizație și culturã fac din relația României cu Republica Moldova un episod unic la
nivel european. Indiferent de culoarea politicã a guvernãrii de la București, România are o
datorie fațã de cetãțenii de dincolo de Prut, derivatã tocmai din aceastã relație specialã.
Acordarea cetãțeniei române pentru aceștia este consecința fireascã a unei asemenea asumãri.
Un parteneriat strategic pentru aducerea Republicii Moldova în spațiul european
este, de aceea, un imperativ politic major. Toți președinții și toate guvernele României au
subliniat acest aspect, chiar dacã implementarea acestui deziderat a avut grade diferite de
succes.
Republica Moldova este grevatã în parcursul ei european de așa numitul „conflict
înghețat” din Transnistria. Chiar dacã nu face parte din formatul „5 plus 2” de negocieri,
România va trebui sã militeze pentru ca nicio variantã de soluționare a conflictului sã nu
greveze asupra parcursului european al Republicii Moldova. Totodatã, în negocierile privind
56
parcursul european al Chișinãului, obiectivul aderãrii la UE nu trebuie sã fie pus în balanțã cu
„dosarul transnistrean” și nici condiționat de acesta.
Drumul european al Republicii Moldova este încã lung, fãrã garanții formale de aderare
la UE, de aceea eforturile viitorului Președinte al României trebuie sã fie susținute și
perseverente.
Existã douã tipuri de declarații publice privind Republica Moldova. Pe de-o parte,
angajamentul ferm al Bucureștiului de a sprijini Chișinãul în drumul sãu european iar, pe de
alta, ideea reunificãrii celor douã state. Ar fi o eroare sã le considerãm drept contradictorii.
Avem, în acest moment, ca proiect politic asumat unanim - Președinție, Guvern,
Parlament - ideea de sprijin european pentru Chișinãu.
A pune „reunificarea” împotriva „integrãrii” e greșit și inutil. „Reunificarea” este
alternativa pe care doar Bucureștiul o poate oferi și doar Chișinãul o poate accepta și
beneficia de ea. Dacã cetãțenii Republicii Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu îi
poate forța, iar dacã o doresc, nimeni nu îi poate opri sã o facã. Aceasta este consecința
ultimã a relației speciale dintre cele douã state.
Bãtãlia politicã internã nu trebuie sã împiedice elitele României sã gândeascã relația cu
Republica Moldova, în perspectivã post- sau ne- electoralã, mai cu seamã dacã parcursul
european al vecinilor de peste Prut se va încetini sau va fi blocat. La baza oricãrui proiect
major trebuie sã existe un consens care trebuie construit, la nivelul societãții, al clasei politice,
al instituțiilor statului, Parlamentului etc. Președintele României va trebui sã aibã un rol
determinant în acest proces.
Singurul proiect de țarã al României care a reușit a fost desemnarea integrãrii
europene și euroatlantice ca obiectiv strategic național, iar reușita s-a datorat faptului cã acest
consens a funcționat, fie și tacit, pe trei paliere:
- consens societal (societatea civilã sub impulsul Academiei Române);
- consens politic la nivel de partide;
- consens la nivelul instituțiilor fundamentale (Președinție, Guvern, Parlament etc.);
- instituționalizarea proiectului (construcție instituționalã care sã dureze mai mult
decât un ciclu electoral) și asumarea lui dincolo de culoarea de partid.
Aceasta a fost esența „Pactului de la Snagov”, inițiat și patronat la începutul anilor ‘90
de cãtre Academia Românã, semnat de toate partidele politice și asumat politic și social.
Decizia strategicã de a urma calea integrãrii în NATO și UE a fost primul proiect de țarã,
vizionar și coerent, al României democratice. Adoptat într-o conjuncturã internaționalã
prielnicã, el a fost, în mod categoric, produsul voinței politice bine cumpãnite a societãții
românești în ansamblul sãu. Existau și atunci tensiuni și animozitãți politice, dar s-a reușit
consensul în numele interesului național.
Atât timp cât nu se va declanșa un proces similar în privința raportãrii României la
Republica Moldova - poate tot sub egida Academiei Romane – ne putem aștepta ca dezbaterile
pe aceastã temã sã se desfãșoare în continuare sub semnul improvizației.
57
Ca Președinte al României, nevoia de a construi un „nou Snagov” pentru
societatea româneascã va fi cadrul în care îmi voi asuma problematica Republicii
Moldova.
*
* *
Lucrul bine fãcut înseamnã o Românie puternicã.
Lucrul bine fãcut înseamnã cã viitorul Președinte al României trebuie sã propunã și sã
gãseascã rãspunsuri la temele pe care le-am enunțat mai sus. Ele privesc viitorul pe termen
mediu și lung al națiunii.
România nu va fi puternicã și respectatã dacã nu va avea un model propriu de
dezvoltare, un sistem educațional construit într-o viziune pe termen lung, un sistem de
sãnãtate performant, pensii sustenabile și dacã nu își va inversa tendințele demografice. Așa
vãd eu exercițiul viitorului mandat de președinte.
Din pãcate, o parte importantã a clasei politice pare astãzi atât de preocupatã de
scandalul zilnic, de spectacolul mediatic și de calcule electorale pe termen scurt, încât pierde
din vedere asemenea lucruri, care sunt cu adevãrat importante și care ne privesc pe noi toți.
De aceea, eu doresc un alt model de președinte, bazat pe seriozitate și respect, pe
competențã și rezultate, un președinte care sã impunã o altã calitate a dezbaterii politice și
publice.
58

Domnule Procuror General ªef,
Subsemnatul(a) … CNP ------------, CI SERIA , domiciliat(a) ….....................................în temeiul art. 289 / 290 din Codul de procedurã penalã, formulez prezentul / prezenta:
PLÂNGERE / DENUNȚ


împotriva numitului ….. ............................
Motivele plangerii:
În fapt, la data de 16.11.2014, ora ..., locul .............., fãptuitorul ..[introduceþi secþia de votare la care aþi vrut sã votaþi]........................., a sãvârºit ..[povestiþi ce s-a întâmplat ºi motivul pentru care nu aþi putut vota]...................... .

În drept, fapta constituie infracþiunea de împiedicare a exercitãrii drepturilor electorale, prevãzutã ºi pedepsitã de art. 385 C. penal ( si infractiunea de abuz in serviciu , prevazuta si pedepsita de art. 297 Cod penal )
.
În dovedirea plângerii, înteleg sã mã folosesc de urmãtoarele probe:
Martori [ar fi bine dacã aþi reuºi sã puneþi numele altor prieteni/ rude care au fost cu voi]:
- .....[nume ºi prenume].................., domiciliat în ..............
- .....[nume ºi prenume].................., domiciliat în ..............
Fotografii:
Data ................
Semnãtura reclamantului
....................
Domnului Procuror General ªef al României – Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:25:26

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:00:43KLAUS IOHANNIS

Prostul pana nu e si fudul, parca nu e prost destul!

Tu esti obisnuit sa ti-o faci singur, asa ca da-i inainte, citeaza-te si aproba-te!

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:30:30Domnule Procuror General ªef,
Subsemnatul(a) … CNP ------------, CI SERIA , domiciliat(a) ….....................................în temeiul art. 289 / 290 din Codul de procedurã penalã, formulez prezentul / prezenta:
PLÂNGERE / DENUNȚ


împotriva numitului ….. ............................
Motivele plangerii:
În fapt, la data de 16.11.2014, ora ..., locul .............., fãptuitorul ..[introduceþi secþia de votare la care aþi vrut sã votaþi]........................., a sãvârºit ..[povestiþi ce s-a întâmplat ºi motivul pentru care nu aþi putut vota]...................... .

În drept, fapta constituie infracþiunea de împiedicare a exercitãrii drepturilor electorale, prevãzutã ºi pedepsitã de art. 385 C. penal ( si infractiunea de abuz in serviciu , prevazuta si pedepsita de art. 297 Cod penal )
.
În dovedirea plângerii, înteleg sã mã folosesc de urmãtoarele probe:
Martori [ar fi bine dacã aþi reuºi sã puneþi numele altor prieteni/ rude care au fost cu voi]:
- .....[nume ºi prenume].................., domiciliat în ..............
- .....[nume ºi prenume].................., domiciliat în ..............
Fotografii:
Data ................
Semnãtura reclamantului
....................
Domnului Procuror General ªef al României – Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie

Avocatul Poporului
Str. Eugeniu Carada nr. 3 Sector 3 Bucureºti
Adresã de e-mail: avp@avp.ro
Cãtre:
Dl. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului
Plângere


Numele ºi prenumele (cu majuscule) ..................................................................…............... domiciliat în (reºedinþa ori altã adresã unde puteþi fi gãsit)......……………… str.…….. nr. ….. bl. ….. sc. ….. ap. ….. telefon ……………...........................................................................

Data la care aþi luat cunoºtintã despre încãlcarea drepturilor dumneavoastrã
16/11/2014………………………….
Prezentarea succintã a drepturilor ºi libertãþilor încãlcate: .............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
Autoritatea administrativã sau funcþionarul public reclamat: (consulatul/ ambasada/ secþia de votare unde aþi vrut sã votaþi) ......................................................................................................................................................................................................................................................................................
Descrierea succintã a faptelor invocate, prin care vi s-au încãlcat drepturile:
(insuficiente sectii de votare sau reprezentanti ai ambasadei si/sau altor sectii pentru a ne ajuta cu votul si ca toti cei prezenti sa exercite acest drept) ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................…………….
În dovedirea celor afirmate depun urmãtoarele acte (în copie, nu în original): …............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................(ataºaþi poze sau datele de contact pentru martori)
-.................................................................................................................
- ............................................................................................................
-..........................................................................................………………………..
Doresc ca toate informaþiile ºi rezultatele acestei cereri sã rãmânã confidenþiale:
DA NU
Cererea este depusã o Personal o Prin mandatar


Data 16/11/2014……………

Semnãtura ………………

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:36:22

De la: Black_Friday_, la data 2014-11-10 20:32:07

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:25:26

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:00:43

Prostul pana nu e si fudul, parca nu e prost destul!

Tu esti obisnuit sa ti-o faci singur, asa ca da-i inainte, citeaza-te si aproba-te! ...

imi sugiosu' , zozo ba' onanistule impreuna cu tot familionul tau de imbecili patentati SIKTIR , lepra colhoznica !

Bai kakaon cu motz, imbecili patentati au fost aia care in inconstienta lor te-au adus pe tine pe lume, probabil la betie, ca altfel nu imi explic cum ai fi putut sa iesi asa dement.

De la: H44k0n, la data 2014-11-10 20:30:30Domnule Procuror General ªef,
Subsemnatul(a) … CNP ------------, CI SERIA , domiciliat(a) ….....................................în temeiul art. 289 / 290 din Codul de procedurã penalã, formulez prezentul / prezenta:
PLÂNGERE / DENUNȚ


împotriva numitului ….. ............................
Motivele plangerii:
În fapt, la data de 16.11.2014, ora ..., locul .............., fãptuitorul ..[introduceþi secþia de votare la care aþi vrut sã votaþi]........................., a sãvârºit ..[povestiþi ce s-a întâmplat ºi motivul pentru care nu aþi putut vota]...................... .

În drept, fapta constituie infracþiunea de împiedicare a exercitãrii drepturilor electorale, prevãzutã ºi pedepsitã de art. 385 C. penal ( si infractiunea de abuz in serviciu , prevazuta si pedepsita de art. 297 Cod penal )
.
În dovedirea plângerii, înteleg sã mã folosesc de urmãtoarele probe:
Martori [ar fi bine dacã aþi reuºi sã puneþi numele altor prieteni/ rude care au fost cu voi]:
- .....[nume ºi prenume].................., domiciliat în ..............
- .....[nume ºi prenume].................., domiciliat în ..............
Fotografii:
Data ................
Semnãtura reclamantului
....................
Domnului Procuror General ªef al României – Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie

Securistii basisti isi pregatesc urmatoarea actiune de contestare a rezultatului elegerilor de duminica asta?
S-a dat ordin de zi pe unitatate bai scarba securista? O sa muriti de icter, jegurilor securiste iar pe stapanul vostru o sa il ia pentru ca o sa infunde puscaria!!!

KLAUS IOHANNIS:
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
CUPRINS
Preambul – România la 25 de ani de la Revoluție . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Misiune, viziune, valori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
I. Un proiect pentru viitorii 10 ani – ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
1. Ce înseamnã ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
2. Un alt mod de exercitare a funcției prezidențiale – lucrul bine fãcut, respect, seriozitate,
competențã și rezultate mãsurabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Un președinte care pune cetãțeanul înaintea statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Un președinte echilibrat, mediator și integrator, dar ferm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Un președinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de demnitate
naționalã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Un președinte promotor și garant al statului de drept . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Un președinte coordonator al marilor orientãri de politicã externã și de securitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
II. 11 teme majore de dezbatere și consens național . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
1.Educația ca resursã de performanțã a României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
2.Investiția în sãnãtate – o investiție în viitor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
3.Economia liberalã: competitivitate ºi prosperitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
4.Viziunea fiscal-bugetarã: regândirea relației dintre stat și cetãțean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
5.Agriculturã performantã și dezvoltarea satului românesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
6.Cum rãspundem la viitorul sistemului de pensii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
7.Infrastructura ca instrument al europenizãrii României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
8.Reforma instituțiilor politice și administrative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
9.Regionalizarea ºi descentralizarea ca instrumente de modernizare ºi reducere a decalajelor . . . . . 28
10.Demografia – o provocare pe termen lung . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
11.Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate naționalã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
2
KLAUS IOHANNIS: ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
Preambul – România la 25 de ani de la Revoluție
România se aflã la rãscruce.
Alegerile prezidențiale din 2014 au loc la un sfert de secol dupã cãderea comunismului
în România. Acest lucru ne obligã nu doar la o analizã asupra celor 25 de ani scurși de la
Revoluție, ci și la un demers care înseamnã desprinderea de trecut și reacțiile la el. Tot ceea ce
s-a petrecut în aceastã perioadã este deja istorie, o istorie din care avem datoria de a învãța, de
a extrage concluziile necesare, dar care nu trebuie sã ne restricționeze viitorul. În 2014, avem
oportunitatea de a privi înainte și, îmbogãțiți de experiența trecutului, de a rãspunde la
întrebãrile: “Ce vrem sã construim pentru viitor?”, „Cum vrem sã arate România urmãtorilor
10 ani?”, „Cum vrem sã funcționeze instituția prezidențialã?” și, mai ales, „Cum putem
rãspunde mai bine nevoilor cetãțeanului?”.
În decursul celor 25 ani, România și noi, toți românii, am reușit câteva evoluții majore,
pe care suntem datori sã le recunoaștem. Se poate discuta cu argumente și contraargumente
despre performanța diferitelor guvernãri, despre modul în care au funcționat sau nu
instituțiile statului, despre maniera în care a fost exercitatã funcția de președinte, despre
evenimente controversate, despre promisiuni respectate și, mai ales, neîmplinite, despre
așteptãri și dezamãgiri la nivelul societãții. Dincolo de toate acestea, însã, România anului
2014 este, în raport cu momentul zero al noii republici (imediat dupã Revoluția din 1989), o
Românie profund transformatã. De-a lungul celor 25 de ani, țara noastrã a trecut prin dificila
perioadã a tranziției și a devenit o democrație recunoscutã, care – prin eforturi susținute – are
toate șansele de a deveni o democrație consolidatã, cu instituții și comportamente
democratice evidente. Pluripartidismul, alternanța la putere și libertatea de exprimare sunt
doar cele mai elocvente exemple de realitãți ce reflectã o societate democraticã.
În acest context, dreapta politicã a jucat un rol fundamental. Valorile liberale – precum
libertatea, sub diferitele ei forme, respectul pentru proprietatea privatã, pluralismul ș.a. – au
devenit bunuri ale fiecãrui individ și sunt privite de generațiile mai tinere, care nu au avut
experiența dictaturii comuniste, aproape ca un dat. Este meritul celor care, în anii grei ai
tranziției, dar și mai târziu, au reprezentat și apãrat aceste valori într-o bãtãlie dificilã și
adeseori inegalã cu stânga și cu partidul care o reprezintã, cu mentalitãțile adânc înrãdãcinate
dupã 45 de ani de comunism și cu provocãrile prezentului.
3
În al doilea rând, trebuie sã recunoaștem faptul cã, în aceastã perioadã, România și-a
atins douã obiective majore care nu țin doar de planul politicii externe și de securitate, ci
practic definesc locul României în lume și opțiunile sale fundamentale ca stat. Ne referim aici
la apartenența la Alianța Nord-Atlanticã și la Uniunea Europeanã. Deși acestea fac astãzi parte,
la rândul lor, dintr-o realitate curentã, integrãrile în NATO și UE nu au fost nicidecum facile, iar
parcursul politic care a condus la înfãptuirea lor a fost marcat de decizii strategice curajoase.
Aderarea la NATO și, mai apoi, la UE au fost parte, se poate spune, dintr-un proiect de țarã,
care a întrunit acordul larg al forțelor politice și pentru împlinirea cãruia au acționat toate
guvernãrile care s-au succedat, indiferent de orientarea lor politicã. Atingerea acestor douã
obiective demonstreazã faptul cã elitele politice românești au fost capabile de consens sau de
acord larg atunci când a venit vorba de proiecte naționale. Faptul cã, dupã anul 2007, care
marcheazã aderarea la spațiul comunitar, România nu a mai avut astfel de teme majore care sã
genereze unanimitate în spațiul politic și în societate reprezintã unul dintre lipsurile
semnificative ale ultimilor ani. Închizând capitolul aderãrii, România nu a finalizat integrarea
europeanã (accesul nerestricționat în Spațiul Schengen, apartenența la zona euro ș.a.) și nici
nu a deschis alt capitol, iar clasa politicã nu a reușit sã propunã cetãțenilor un alt proiect care
sã angreneze și sã mobilizeze energii naționale.
În acești 25 de ani, România a câștigat, așadar, la capitolul democrație, reprezentare în
plan extern, cu precãdere în cadrul organizațiilor europene și euro-atlantice (mai bine definitã
la nivelul NATO și încã deficitarã în plan comunitar), apartenențã la lumea democraticã,
occidentalã.
Bilanțul celor 25 de ani aratã cu totul altfel însã și este preponderent nemulțumitor
atunci când ne raportãm la strategii sectoriale și politici publice cu impact asupra vieții de zi
cu zi a cetãțenilor. Este dezamãgitor în raport cu așteptãrile cetãțenilor și cu potențialul real
de dezvoltare al țãrii.
La mai bine de douã decenii de la cãderea comunismului, deși existã mecanisme
concurențiale de piațã, economia României nu este încã una competitivã. Ea a rãmas tributarã
unor practici și mentalitãți din trecut, legate în special de prevalența statului în raport cu
cetãțeanul, cu mediul privat, cu contribuabilul în general. Dincolo de criza economicã și de
influențele globalizãrii, economia româneascã suferã de impredictibilitate, de lipsa unei
direcții pe termen lung și a unei viziuni clare. Principiul pașilor mãrunți și al mãsurilor
punctuale, în special motivate electoral, pare sã fi fost regula dupã care s-au decis politicile
fiscale și economice în România postcomunistã.
Niciuna dintre marile reforme așteptate, anunțate sau începute nu a fost dusã pânã la
capãt. Toate marile procese la nivel de administrație – descentralizarea, depolitizarea,
profesionalizarea funcției publice – au fost derulate în diferite grade, fãrã ca ele sã reprezinte
astãzi, în mod autentic, o realitate. În absența unui acord pe direcțiile mari de parcurs, fiecare
schimbare de guvern și, mai mult, fiecare schimbare de ministru a însemnat o schimbare de
abordare, de legislație și de practici. Mai degrabã putem vorbi de un veritabil „mit al
4
meșterului Manole”, în care noua putere, noul ministru, noul director au schimbat atât oamenii
din funcții, cât și obiectivele la fiecare ciclu electoral. Oamenii au obosit de atâta schimbare în
van, fãrã finalitate la nivelul intereselor naționale și al așteptãrilor cetãțenilor. Românii au
nevoie de predictibilitate și de mai puține schimbãri politice care, foarte adesea, s-au limitat
doar la înlocuirea „oamenilor lor” cu „oamenii noștri”.
Reforma educației, a sãnãtãții, a administrației, a sistemului de pensii au fost mereu
obiective afirmate de toate guvernele, dar pașii concreți fãcuți au fost fie insuficienți, fie de
scurtã duratã. Ce s-a construit sub o guvernare s-a distrus sub urmãtoarea, în principal, din
considerente politice și electorale. O reformã profundã și coerentã ar fi adus certe beneficii
celor cãrora i se adreseazã (cadrelor didactice și elevilor, celor care au nevoie de asistențã
medicalã, funcționarilor publici, pensionarilor etc.) și nu celor care au anunțat-o, aplicat-o și,
eventual, care au avut beneficii personale sau politice de pe urma ei.
Încã din primii ani ai tranziției, cheltuirea ineficientã și adesea iraționalã a banilor
publici, precum și corupția au devenit fenomene curente, care s-au extins și au afectat
semnificativ performanța guvernãrilor și, mai ales, încrederea cetãțenilor în instituțiile
publice, în capacitatea lor de a opera în interesul public, cu rezultate care sã se resimtã asupra
nivelului de trai al fiecãrui individ.
Din punct de vedere social, existã o sumã de probleme care s-au acumulat în timp și de
fenomene, tratate adeseori separat, dar care, împreunã, dau o imagine de ansamblu asupra
problemelor din societate. Scãderea natalitãții, îmbãtrânirea populaþiei, „exodul creierelor”,
dar și “fuga locurilor de muncã” în alte þãri mai prietenoase din punct de vedere fiscal,
numãrul mare de ºomeri și de asistați sociali sunt tot atâtea probleme la adresa dezvoltãrii
sustenabile.
Suntem datori sã recunoaștem cã, adesea, elitele politice din România au tratat efectul
și nu cauza acestor probleme.
Suntem datori sã recunoaștem cã nu a existat determinarea soluționãrii unor probleme
ce afecteazã grav echilibrul social și dezvoltarea armonioasã a societãții.
Suntem datori sã recunoaștem faptul cã România înregistreazã pierderi la toate tipurile
de capital care definesc competitivitatea unei națiuni. Astfel, capitalul natural este puternic
afectat de poluare, uneori de indiferențã, alteori de defrișãri masive și necontrolate și, destul
de des, de exploatare abuzivã.
Capitalul uman, la rândul sãu, se deterioreazã vizibil. Accesul limitat la servicii
medicale performante, munca prost plãtitã, emigrarea masivã a forței de muncã bine calificatã,
accesul ocazional la formare permanentã, salariile care nu reflectã calitatea și performanța și,
adesea, nici importanța socialã a activitãții prestate, stresul social ridicat, inexistența egalitãții
de șanse sunt simptome ale deteriorãrii capitalului uman. Educația suferã de mulți ani, iar
tratamentul jignitor la care sunt supuse cadrele didactice, desele psedo-reforme și afectarea
sistemului de valori la care tinerii se raporteazã în prezent constituie cele mai mari provocãri
ale României contemporane. Viitorul nostru constã în tinerii aflați azi pe bãncile școlii.
5
Situația este similarã dacã vorbim despre capitalul social. România aratã ca o societate
divizatã, puternic polarizatã, definitã de ruperea legãturilor între oameni (potrivit unor
sondaje de opinie recente, circa 85% dintre români se declarã prudenți în relațiile cu ceilalți),
de frica în relația cu ceilalți (66% dintre români cred cã ceilalți încearcã sã profite de pe urma
lor), de izolarea socialã în funcție de statut, de multiplicarea neîncrederii (neîncrederea în
sine, neîncrederea în ceilalți, neîncrederea în viitor, neîncrederea în instituții etc.).
Treptat, se pare cã am devenit o societate anxioasã, temãtoare și fragilã, ale cãrei valori
și repere par sã fi fost zdruncinate, iar la acest lucru au contribuit din plin dezbaterile politice
sterile și conflictuale. Cu preponderențã în anii electorali, campaniile politice negative,
presãrate cu atacuri la persoanã și, adesea, sub standardele minimei decențe au angrenat
indirect categorii socio-profesionale, au contribuit la învrãjbirea unor largi categorii sociale,
au creat false percepții cu privire la posibilele soluții și, implicit, au dus la polarizarea fãrã
precedent a societãții și la scãderea încrederii cetãțenilor în politicieni. Prea multe promisiuni
neonorate fac astãzi dificilã convingerea cetãțenilor români de a participa la vot.
Ca efect secundar, neînțelegerile, nemulțumirile, certurile și atitudinea generalã de
pesimism ne afecteazã în tot ceea ce facem. Filosofia lucrului bine fãcut, ce a caracterizat sute
de ani activitatea socio-economicã și politicã a românilor, a fost puternic zdruncinatã.
Afectarea țesutului social și a valorilor care îl fundamenteazã fac dificilã asocierea
oamenilor, cu încredere, pentru un țel comun, economic sau social. În acest climat de
neîncredere, capacitatea de acțiune colectivã - care este motorul dezvoltãrii economice - a
ajuns la un nivel mult prea scãzut.
Acestor riscuri cu care România se confruntã suntem datori sã le rãspundem în mod
responsabil.
Trebuie sã readucem în sistemul de valori filosofia lucrului bine fãcut, corectitudinea și
onestitatea, încrederea în propriile capacitãți și speranța în viitor.
Ne place când vedem în afara țãrii lucruri bine fãcute, însã ne-am pierdut speranța cã
ele pot fi replicate și în România. Respectãm cu strictețe legile altor țãri, dar le încãlcãm pe ale
noastre imediat ce ne reîntoarcem în țarã, pentru cã ne-am obișnuit ca la noi sã fie „altfel”.
Acest mit al excepționalitãții – benefic atunci când vorbim de valori istorice, culturale și de
patrimoniu, însã extrem de nociv când vorbim de lucruri aparent banale, precum respectarea
legii – trebuie înlocuit cu practica lucrului bine și corect fãcut.
România nu mai are voie sã rateze oportunitãți de dezvoltare (cum este, de pildã, cea
oferitã de atragerea fondurilor europene), sã urmãreascã mize mici, de moment, eventual
legate de interesele electorale ale partidelor aflate la putere, nu are voie sã neglijeze
susținerea capitalului intern și a investitorilor autohtoni și nici sã continue distrugerea clasei
de mijloc, sã se transforme într-o economie de micã valoare adãugatã, utilã doar ca piațã de
desfacere și sursã de forțã de muncã ieftinã, sã-și abandoneze valorile și sã-și îndepãrteze
elitele. Sunt riscuri majore care justificã urgența unei dezbateri autentice, a unui proiect de
6
societate, deopotrivã de cãtre clasa politicã și societatea civilã, dezbatere pe care o voi iniția
imediat dupã preluarea mandatului.
În ansamblul celor 25 de ani, instituția prezidențialã a jucat un rol aparte. Caracterul
semiprezidențial al republicii, a cãrui principalã expresie instituționalã este alegerea prin vot
direct a președintelui, face ca de președinte, atât ca persoanã, cât și de instituția prezidențialã,
sã se lege așteptãri publice semnificative. Chiar dacã nu decide el însuși asupra guvernãrii și
politicilor specifice, președintele are o influențã majorã asupra direcției în care merge
România, asupra interacțiunii dintre actorii politici și forțele din societate și asupra climatului
general. Modul în care președintele înțelege sã-și exercite mandatul, sã se poziționeze în
raport cu cadrul constituțional, precum și conduita sa politicã s-au reflectat și se vor reflecta,
fãrã doar și poate, în modul în care aratã societatea.
Din punct de vedere geopolitic, deși are o poziție excelentã și resurse care o
îndreptãțesc sã reclame un rol mult mai important, România nu a reușit sã-și depãșeascã
statutul de periferie a sistemului european.
Cu o politicã internã, strategii economice și politici publice interne elaborate și aplicate
în logica lucrului bine fãcut, țara noastrã trebuie sã-și propunã, de azi, sã fie tot mai puțin o
țarã balcanicã și, de mâine, tot mai mult o țarã central-europeanã, cuplatã la marile decizii.
România trebuie sã-și ocupe locul meritat în istorie și sã-și depãșeascã temporara
mediocritate în care a fost adusã de leadershipul politic care nu a reușit sã valorifice la maxim
toate capabilitãțile și oportunitãțile.
România trebuie sã-și defineascã clar ambițiile regionale/europene în acord cu
resursele și interesele proprii (definite pe termen mediu și lung), precum și în deplinã
convergențã cu angajamentele internaționale/regionale și relațiile sale de cooperare cu
principalii aliați și parteneri externi.
*
* *
Douã momente majore, cu adevãrat istorice, vor marca perioada urmãtorilor cinci ani.
România împlinește 100 de ani de la desãvârșirea statalitãții sale prin actul Marii Uniri de la
1918, iar în 2019, România este chematã pentru prima datã sã asigure Președinția Consiliului
UE. Acestea fac din mandatul viitorului președinte unul cu totul special și, mai ales, încãrcat de
o dublã responsabilitate.
Prima este legatã de obligația de a reuși sã punã capãt „rãzboiului româno-român”, de a
redescoperi curajul de a fi noi înșine, sensul unitãții în diversitate și de a reda speranța
românilor. Scoaterea competiției politice din sfera conflictului personal, renunțarea la bãtãliile
fãrã mizã naționalã și unificarea energiilor politice, economice și sociale pe un drum al
progresului comun sunt obiective pe care mã angajez sã le urmãresc cu rãbdare și
perseverențã.
7
A doua responsabilitate privește necesitatea unei Românii competente și competitive.
Momentul preluãrii Președinției Consiliului Uniunii Europene trebuie sã ne gãseascã cu toate
temele europene fãcute: o țarã care știe sã beneficieze la maximum de toate drepturile care i
se cuvin ca membru deplin al UE (a șaptea țarã ca pondere economicã și geopoliticã); o țarã
capabilã sã își respecte toate angajamentele; o țarã care se bate inteligent pentru resursele
europene care i se cuvin; o țarã care are idei și știe sã le promoveze cu succes, despre cum
putem sã creștem împreunã unitatea, forța și competitivitatea Europei în plan global.
Misiune, viziune, valori
Misiune
Protejarea democrației, apãrarea statului de drept, promovarea intereselor naționale,
modernizarea României, alinierea strategiilor sectoriale și a politicilor publice la imperativul
dezvoltãrii sustenabile, creșterea nivelului de trai, schimbarea paradigmei prin punerea
cetãțeanului înaintea statului, reforma serviciilor publice pentru a fi mai aproape de cetãțean,
asigurarea securitãții naționale, consolidarea parteneriatelor strategice și respectarea
angajamentelor internaționale reprezintã misiunea mea, ca Președinte al României.
Viziune
România trebuie sã devinã o țarã mai sigurã, cu o economie durabilã și competitivã și
servicii publice adaptate nevoilor cetãțeanului.
În plan extern, România trebuie sã devinã un aliat de nãdejde și un partener respectat,
cu o identitate bine conturatã în UE/NATO și alte organisme de cooperare regionalã și
internaționalã, cu o strategie de politicã externã care sã-i calibreze corect ambițiile la
capabilitãți.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara care pune în echilibru nevoile de libertate,
dezvoltare, prosperitate și cele de securitate. Este patria tuturor românilor, indiferent de
simpatiile politice. Este statul care pune în centrul preocupãrilor sale cetãțeanul. Este
națiunea care știe sã-și (re)afirme identitatea și demnitatea. Este societatea în care sursele
concordiei oferã energie pentru progres și în care ierarhia de valori este clar stabilitã. Este
comunitatea de interese (naționale) sau suma comunitãților de interese (locale, etnice,
religioase etc.), în diversitatea lor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România celor care sunt activi și se manifestã
civic și politic, dar este și țara majoritãții tãcute, a celor care tac, dar fac.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT reprezintã viziunea mea despre cum trebuie sã
evolueze România în urmãtorii 10 ani.
8
Valori
Democrație
Libertate
Familie
Pluripartidism
Economie de piațã
Liberalism economic
Protejarea proprietãții private
Modernizare instituționalã
Cadru competițional corect
Competitivitate
Echitate
Competențe profesionale
Atitudine constructivã
Echilibru
Patriotism
Demnitate
Corectitudine
Respect
Seriozitate
Onorarea promisiunilor
Eficiențã
Lucrul bine fãcut
Echilibru între securitate și libertate
Euroatlantism și europenism
I. Un proiect pentru viitorii 10 ani – ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
1. Ce înseamnã ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT
Misiunea mea, ca Președinte al României, este aceea de a construi, împreunã cu
toți românii, o țarã a lucrurilor bine fãcute.
Ca sã ajungem la ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, trebuie sã ieșim din tipare, sã
demolãm tabuurile, prejudecãțile și barierele care au ținut în loc societatea româneascã pânã
acum. Am auzit foarte des cã „în România nu se poate, cã la noi e altfel”. Nu cred în mitul
9
conform cãruia România este o excepție. Nu cred nici în mitul conform cãruia românii s-au
obișnuit cu rãul. Am mai auzit și de mentalitatea extrem de pãguboasã „lasã cã merge și așa”.
Am ferma convingere cã filosofia lucrului bine fãcut este una care se potrivește
mult mai bine românilor. Vine din trecutul nostru plin de realizãri temeinice, cu care ne
mândrim azi și care au cãpãtat recunoaștere în plan extern. Sunt convins cã doar
leadershipul politic a fost rãspunzãtor de nevalorificarea corectã a potențialului imens al
românilor în spiritul lucrului bine fãcut. Și în România se poate schimba paradigma politicã,
așa cum s-a întâmplat în alte state prospere și cu democrație consolidatã. România nu este
altfel decât statele europene, România poate fi o națiune la fel de prosperã și de respectatã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care orice ne propunem ca națiune
este posibil, dacã lucrãm împreunã, dacã ne urmãrim neabãtuți obiectivele și dacã acțiunile
noastre sunt în acord cu acestea. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care
strategiile naționale și sectoriale, politicile publice și angajamentele internaționale sunt
aplicate. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care promisiunile sunt onorate.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã un președinte care vegheazã la
realizarea efectivã a acestei schimbãri de paradigmã, preocupat exclusiv de destinul țãrii
sale, nu de jocuri de culise, nu de conflicte cu și între politicieni și partide, nu de interese de
grup și nu de calcule electorale.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, prioritarã este dezvoltarea economicã și
socialã a tuturor cetãțenilor, familiilor și comunitãților, iar guvernarea se face nu la
televizor, ci în practicã, prin strategii sectoriale, politici publice, mãsuri și acțiuni concrete, și
nu se mãsoarã în propagandã, ci în rezultate palpabile/vizibile, într-o realitate ce va fi simțitã
direct de fiecare român. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã proiecte finalizate,
reforme încheiate, instituții solide și cu un comportament corect fațã de cetãțean, înseamnã
stabilitate și predictibilitate.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã încredere și respect reconstruit între
noi, între instituții și cetãțeni, între aleși și alegãtori, ca fundament pentru inițiative,
decizii și legi durabile, care sã foloseascã, cu adevãrat, generațiilor care vin. Înseamnã o țarã
care susține și promoveazã valorile, educația, cultura, performanța, excelența, care apreciazã
fiecare individ pentru contribuția pe care o are la bunul mers al societãții și care rãsplãtește
rezultatele în toate domeniile. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT prețuiește inițiativa
aducãtoare de progres și poate sã asigure tuturor cetãțenilor sãi un trai pe mãsura muncii,
talentului și efortului lor.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, economia este cu adevãrat liberalã și
competitivã. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care orice cetãțean poate deveni
investitor, iar toți investitorii, indiferent de mãrimea capitalului investit, gãsesc reguli simple
și clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, aducãtoare de venituri la buget. ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT este țara care face economie gândindu-se la viitor. Economia româneascã trebuie
sã facã pasul cãtre economia inovativã, bazatã pe cunoaștere, cercetare și dezvoltare, pe
10
servicii și tehnologie, astfel încât sã asigure un consum rațional de resurse, o valoare adãugatã
mare și, în consecințã, o productivitate crescutã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România statului de drept, a separației
puterilor și a domniei legii.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este o țarã pe deplin occidentalã, atât din punctul
de vedere al nivelului de trai, al funcționãrii sistemelor sale publice, cât și al mentalitãților și
practicilor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã, de fapt, o nouã eticã politicã și
publicã, înțeleasã nu atât în sens moral, ci pornind de la conștientizarea faptului cã, în absența
unor relații corecte între stat și cetãțean, între clasa politicã și societate, între decidenții
politici și între instituții, nu se poate vorbi despre prosperitate, progres și performanțã. A fi în
serviciul public presupune tocmai un tip de eticã politicã și de comportament public, definit
nu doar printr-un set de constrângeri impuse de cadrul legislativ, ci mai ales prin
(auto)asumarea unor limite nescrise care țin de maturizarea democraticã. Integritatea ca
principiu nu trebuie suprapusã doar cu forma sa legislativã privitoare la respectarea regimului
incompatibilitãþilor ºi al conflictelor de interese. Aici vorbim despre un mod de acþiune ºi
comportament mai larg, întemeiat pe respectarea regulilor ºi acordurilor legale, politice ºi
sociale, pe acþiune în acord cu declaraþiile ºi promisiunile fãcute ºi pe eficienþã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care obiectivele mãsurabile și indicatorii
de performanțã reprezintã garanția cã întreg ansamblul instituțional funcționeazã eficient și
coerent, într-o abordare participativã, constructivã și bidirecționalã pentru binele comun.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care relația bani - politicã este
clarificatã odatã pentru totdeauna. Susțin un sistem de finanțare a partidelor și campaniilor
electorale care sã permitã mai multã transparențã și control public. Resursele publice și
private nu vor mai fi deturnate de la obiectivul dezvoltãrii și nu vor mai alimenta cercul vicios
al obținerii și pãstrãrii puterii politice.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara care lasã generațiilor viitoare
siguranțã, resurse și oportunitãți pentru dezvoltare, nu datorii multiplicate, nesiguranțã si
încrâncenare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este o țarã bazatã pe o societate dezvoltatã
armonios, nu o sumã de locuitori dominați de incertitudini.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara în care demnitatea de a fi român nu
este un simplu slogan, ci o stare de spirit și un mod autentic de a fi, țara ai cãrei cetãțeni
sunt respectați peste tot unde muncesc și trãiesc.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este țara unde fiecare își face bine treaba.
11
2. Un alt mod de exercitare a funcției prezidențiale – lucrul bine fãcut, respect,
seriozitate, competențã și rezultate mãsurabile
În ultimii 25 de ani, am vãzut modele și modalitãți diferite de exercitare a funcției
prezidențiale, cu avantaje și dezavantaje, cu mai multe sau mai puține rezultate, pe care
românii le-au evaluat singuri, iar istoria le va consemna la un moment dat. Opțiunea
titularului funcției prezidențiale și stilul politic pe care acesta l-a impus, dincolo de
prerogativele constituționale, au avut consecințe majore asupra sferei politice și sociale. De
aceea, militez pentru depersonalizarea instituțiilor, astfel încât acestea sã nu mai fie la
cheremul unor persoane numite (vremelnic) sã le conducã și pentru așezarea lor pe regulile
clare ale managementului, competenței profesionale dovedite, ale trasabilitãții și memoriei
instituționale, ale eficienței mãsurabile.
Modelul de președinte pe care îl propun românilor este unul bazat pe seriozitate
și respect, pe competențe și rezultate.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, președintele trebuie sã fie un model de
comportament politic și public. Reinventarea respectului în viața publicã este esențial. De
aici pleacã respectul pentru instituții, dar și respectul fațã de cetãțean, iar mai departe, nu
putem cere nimãnui în lume sã ne respecte, dacã nu ne respectãm între noi și pe noi înșine.
Îmi propun scoaterea instituției prezidențiale din arena conflictelor politice. În viziunea
mea, președintele nu trebuie sã fie cel care polarizeazã și antagonizeazã societatea, ci acela
care stã la originea dialogului și acordului larg pe teme de interes general. Nu cred cã
exercitarea celor mai înalte funcții în stat, inclusiv a celor de președinte și prim-ministru, se
face la televizor și nu cred cã propaganda ori supramediatizarea pot compensa lipsa de
profesionalism, de bunã-credințã și de rezultate. Îmi doresc mai puțin spectacol și mai multã
seriozitate în exercitarea funcției de președinte.
O instituție prezidențialã nonconflictualã nu înseamnã nicidecum o instituție slabã sau
neimplicatã, iar absența spectacolului steril nu înseamnã, la rândul sãu, lipsa de intervenție a
președintelui. Dimpotrivã, cred cã președintele trebuie sã fie ferm, sã intervinã atunci când
sesizeazã derapaje politice, atunci când acțiunile decidenților politici nu sunt în acord cu
angajamentele luate, cu promisiunile fãcute și, mai ales, când nu servesc în mod real interesul
public. Și, cel mai important, președintele trebuie sã intervinã ferm ori de câte ori interesul
cetãțeanului este încãlcat, indiferent de costurile electorale ori politice ale deciziilor sale.
Instituția prezidențialã trebuie scoasã din sfera divertismentului cotidian și trebuie sãși
recapete prestanța specificã.
Reconectarea Președintelui României cu Constituția țãrii este un prim pas foarte
important. Legea Fundamentalã este sediul central al actelor președintelui, dar și al
gesturilor sale politice și al comportamentului sãu civic. Interpretarea corectã de cãtre
președinte a Constituției, prin acțiuni practice cotidiene, va reda primei funcții în stat
legalitatea, legitimitatea și respectul, toate absolut necesare pentru ca șeful statului sã își
12
îndeplineascã tripla menire: echilibrat (care observã/vegheazã/monitorizeazã și
echilibreazã), mediator (care intervine) și integrator (care
face/integreazã/unificã/valorificã/aduce consens). Atunci când se impune, el trebuie sã fie
ferm (arbitru).
Președintele României trebuie sã recentreze dezbaterea naționalã, sã reconecteze
spațiul public la teme legate de prezent, dar orientate cãtre viitor. Președintele trebuie sã fie
un generator de dezbateri publice legate de modul în care putem asigura, ca națiune, șanse
pentru libera dezvoltare a fiecãrui cetãțean român.
Un președinte care pune cetãțeanul înaintea statului
Președintele trebuie sã fie garantul principiului potrivit cãruia cetãțeanul va sta
mereu înaintea statului, iar instituțiile statului servesc și respectã cetãțeanul. Este
nevoie sã rãsturnãm paradigma care dominã viațã publicã din România: nu cetãțenii trebuie
sã lucreze în folosul statului, ca sã îl întreținã, fiind doar numere într-o contabilitate și
birocrație seacã, ci statul trebuie sã fie la dispoziția lor.
Aceasta se traduce prin respectul cuvenit acordat fiecãrui cetãțean.
Cred cã fundamentul societãții noastre trebuie sã fie încrederea în fiecare român și în
capacitatea fiecãruia de a progresa nestingherit și cinstit, încrederea în abilitãțile și aspirațiile
lui. Statul trebuie regândit ca un motor care sã fie în spatele acestor eforturi oneste. România
poate prospera dacã inițiativa este predatã cu adevãrat românilor în viața de zi cu zi, dacã
aceștia vor simți cã pot munci și își pot utiliza resursele în folosul propriu, pentru propriul
destin.
Aceastã eliberare a inițiativei private trebuie sã se petreacã sub toate formele și în toate
privințele:
- în relațiile cu administrația publicã;
- în regimul proprietãții;
- în raport cu fiscalitatea și concepția bugetului național, în felul în care sunt fãcute
investițiile publice;
- în înfãptuirea justiției;
- printr-un acces egal și real la fondurile publice și care trebuie eliberate de rețelele
parazitare;
- în creșterea accesului la educație la toate nivelurile;
- în construcția unui sistem de sãnãtate modern;
- printr-o reformã constituționalã care sã reașeze și sã reafirme individul în relație cu
autoritãțile;
- prin reforme ale instituțiilor care sã aducã cetãțenii mai aproape de deciziile publice
și de finanțarea comunitãților.
13
Statul trebuie sã înceteze sã mai fie o piedicã pentru români și este nevoie sã devinã
eficient, dinamic și suplu, adaptat permanent nevoilor cetãțeanului. Statul trebuie sã fie mult
mai transparent în raport cu proprii cetãțeni și sã dea socotealã de modul în care lucreazã în
beneficiul cetãțenilor și de modalitatea în care cheltuie banul public. Este rolul Președintelui
României sã indice permanent aceastã prioritate celor însãrcinați cu rãspundere în aparatul
statului și sã o impunã în balanța puterilor în stat, în relație cu Guvernul, Legislativul și
Justiția. Este nevoie de un mesaj ferm cã statul trebuie sã se întãreascã în acest fel, în niciun
caz sã devinã mai vulnerabil sau mai neputincios. Puternic nu înseamnã omniprezent și
sufocant, ci agil și precis. Statul trebuie sã fie nucleul unui proiect național modern, un proiect
prin care toți românii sã aibã o șansã autenticã în a se împlini prin forțe proprii.
Statul, prin ansamblul instituțiilor sale, trebuie sã parcurgã ample procese de
schimbare, prin modernizare, debirocratizare, depersonalizare și transparentizare.
Statul și interesele naționale trebuie protejate de modificãrile dese impuse de ciclurile
electorale, care duc la schimbarea funcționarilor publici dupã alte criterii decât cele legate de
competențele profesionale. Se impune profesionalizarea funcționarilor publici și protejarea
acestora, prin adoptarea unor proceduri clare și transparente de selecție și promovare, axate
pe meritocrație, eficiențã și rezultate și nu dupã loialitãți de partid sau personale.
Vorbim de o schimbare de paradigmã în funcționarea statului și în definirea regulilor
sale de funcționare, prin plasarea în centrul sãu a ansamblului cetãțean – familie – comunitate
localã, și nu a propriilor instituții.
Statul trebuie sã adopte filosofia lucrului bine fãcut în beneficiul cetãțeanului.
Un președinte echilibrat, mediator și integrator, dar ferm
Modelul pe care vi-l propun este al unui președinte care sã fie un factor de
echilibru, sã acționeze ca mediator și integrator, sã fie capabil sã genereze consens între
instituții și în societate, mobilizând energii și capabilitãți, gestionând riscuri și generând
oportunitãți pentru dezvoltare. Acest lucru nu presupune transformarea Președinției
României într-o instituție foarte slabã, dar nici foarte puternicã. Președintele nu va nici
jucãtor, nici simplu spectator. El trebuie sã se desprindã de zgomotul de fond, de rutinã, de
interesele mãrunte care nu aduc conținut și nu contribuie la viitorul țãrii, însã trebuie sã fie
ferm în fața derapajelor de la statul de drept, a exceselor politicienilor și a încãlcãrilor
intereselor naționale.
România trebuie sã aibã un preºedinte cu adevãrat echilibrat și echidistant în raport cu
jocul politic al partidelor. ªeful statului are obligaþia constituþionalã ºi moralã de a trata toate
forþele politice cu aceeaºi mãsurã ºi conform aceloraºi reguli. Românii nu doresc un președinte
care una spune și alta face. Românii vor un președinte care sã fie garantul respectãrii
promisiunilor și al onorãrii angajamentelor. Cred în ideea unui președinte care onoreazã
promisiunea genericã a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT.
14
Un asemenea preºedinte trebuie sã ºtie când sã adopte o poziþie puternicã, fermã ºi
rãspicatã în numele încrederii ºi legitimitãþii cu care l-au învestit cetãþenii, dar ºi când sã nu
intervinã în jocul politic. Un astfel de președinte își asigurã rolul de echilibrator și mediator,
pãstrând contactul permanent cu cetãțenii de la care se informeazã (direct sau prin
intermediul organizațiilor reprezentative, al ONG-urilor ori al instituțiilor chemate sã le
protejeze drepturile) când interesele lor au fost încãlcate.
Prima obligaþie a Preºedintelui României este aceea de a asigura funcþionarea
eficientã și integratã a instituþiilor statului. De ani buni, în ciuda procesului de integrare în
Uniunea Europeanã, instituþiile țãrii par a fi blocate. Statul funcþioneazã cu puþinã eficienþã ºi
parcã tot mai costisitor. Schimbarea continuã a conducerilor de tot felul dupã criterii arbitrare,
împãrþirea ºi reîmpãrþirea perpetuã a autoritãþii statului între clanuri politice ºi clientele,
încãlcarea continuã a statutului funcþionarului public, presiunile politice, absenþa colaborãrii
ºi a dialogului au transformat statul într-un mecanism greoi ºi adesea inutil care acþioneazã nu
de puține ori împotriva cetãþeanului/contribuabilului. Preºedintele trebuie sã fie cu adevãrat
garantul unui stat eficient, cu instituþii funcþionale, în care rolul lui nu este acela de a se
pricepe la orice, ci de a-i pune la lucru pe cei cu competenþele necesare în fiecare domeniu ºi
de a respecta responsabilitãțile. Este un obiectiv derivat din ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT,
în care fiecare trebuie sã-și facã bine treaba. Este un obiectiv dintre cele mai dificile ºi de
duratã, pentru cã presupune reformarea statului ca atare, implicit a partidelor ºi a clasei
politice. Dar preºedintele nu va trebui sã piardã nicio zi din mandatul sãu fãrã a acționa pentru
atingerea acestui obiectiv, alegându-și cu grijã partenerii cu care sã conlucreze activ în acest
orizont.
Mult timp, dialogul politic ºi social în România a fost practic întrerupt sau doar mimat.
Un preºedinte mediator este neapãrat necesar pentru reluarea dialogului real între principalii
actori sociali: guvern, opoziþie, sindicate, patronate, asociaþii profesionale, ONG-uri. Acest
dialog are nevoie de un mediator, iar preºedintele poate fi un moderator eficient, atunci când
respectã cu adevãrat interesele diferite care acþioneazã în societate, diversitatea opiniilor,
identitatea specificã a fiecãrui actor de pe scena publicã, pe care este obligat sã le raporteze la
interesul național și la interesul cetãțeanului.
Deschiderea spre un dialog autentic, comunicarea permanentã ºi transparentã ºi
consultarea - ca mod principal de comportament public ºi instrument în sprijinul adoptãrii
deciziilor - trebuie sã devinã repere în funcþionarea instituþiilor, iar preºedintele trebuie sã fie
primul care și le asumã ºi le aplicã.
15
Un președinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de
demnitate naționalã
Mai presus decât orice, președintele trebuie sã fie el însuși un model de
onestitate, de echilibru, de bunã-credințã, prin tot ceea ce face și spune. Nu poți sã ceri
unei societãți o anumitã ierarhie de valori dacã tu, prin conduita ta, prin oamenii care te
înconjoarã și pe care îi numești în funcții publice, încurajezi non-valoarea, clientelismul,
deturnarea banilor publici, afectarea concurenței și, implicit, descurajarea profesioniștilor, a
inițiativei, a proiectelor de viitor.
Președintele României, dincolo de prerogativele sale strict constituționale, are o
influențã majorã asupra climatului general din societate. Nu putem avea o administrație
corectã și eficientã, dacã în fruntea sa este un președinte corupt, necinstit, care se gândește nu
la interesul public, ci la cel al baronilor sau al gãștilor de partid. Nu putem avea o societate
așezatã și solidarã, dacã cel menit a o conduce genereazã conflict, urã și scandal. Nu putem
avea o societate bazatã pe valori și în care oamenii pregãtiți sunt promovați, dacã în fruntea sa
este un președinte fals și incompetent sau o marionetã.
Între douã posibile extreme, vã propun un președinte integru, echilibrat, mediator,
integrator, unificator, constructiv și arbitru care ia decizii ferme atunci când se impune.
Preºedintele României îºi va putea îndeplini rolul de mediator și arbitru numai dacã
întregul sãu comportament public îl recomandã drept o instanþã ºi îl instituie drept model.
Preºedintele României trebuie sã devinã modelul necesar de comportament, de atitudine, de
limbaj, conform cu criteriile respectului pentru valorile fundamentale, solidaritãþii cu toþi
cetãþenii propriului sãu stat și al toleranþei faþã de diversitate. Aºa-zisele reþete de succes
promovate astãzi ostentativ în societatea româneascã, inclusiv în politicã, sunt tot mai nocive
ºi mai puþin legate de statutul unei þãri cu aspiraþii de prosperitate, europenism ºi
modernitate. Clientelismul, slugãrnicia, nepotismul, dubla mãsurã, lipsa de responsabilitate,
lipsa de respect faþã de legi, de tradiþii autentice, de cuvântul dat, dispreþul faþã de ºcoalã, de
culturã, de valori spirituale au fost afiºate multã vreme cu cinism ºi au contaminat imaginea
publicã despre viaþã, succes, carierã, familie. Primul om din stat, reprezentantul tuturor
românilor, trebuie sã pledeze permanent ºi sã acționeze, prin fiecare gest al sãu, pentru o
culturã a succesului bazatã pe educaþie, muncã, talent, onestitate ºi valori autentice.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, preºedintele ocroteºte, conservã ºi, mai ales,
cultivã valorile constitutive ale naþiunii române, protejeazã valorile istoriei naþionale ºi
încurajeazã o culturã a libertãþii, a democraþiei ºi a statului de drept. De asemenea, ºeful
statului este persoana care apãrã ºi, mai ales, cultivã memoria naþiunii române, fãcând din
acest lucru un fenomen de redescoperire a identitãþii ºi de asigurare a consensului naþional. În
jurul acestui proiect – cultivarea memoriei naþionale – Preºedintele României va supune
consensului naþiunii unul dintre cele mai importante proiecte ale sale: redescoperirea
sentimentului de demnitate naþionalã.
16
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România oamenilor cu demnitate.
Un președinte promotor și garant al statului de drept
Tema independenþei justiþiei ne diferenþiazã astãzi de stânga politicã. În vreme ce
stânga doar afirmã acest principiu, parlamentarii sãi votând în mod constant ºi necondiþionat
pentru menþinerea imunitãþii celor urmãriþi penal, dreapta se poziþioneazã în mod clar în
sensul susþinerii demersurilor justiþiei. Statul de drept nu este o noþiune abstractã, ci una cât
se poate de concretã. Ataºamentul faþã de statul de drept trebuie scos din sfera declaraþiilor
politice ºi probat prin acþiuni concrete, printr-un anumit tip de comportament în raport cu
instituþiile statului.
Din perspectiva raportãrii de facto la statul de drept, scena politicã poate fi descrisã
astfel: pe de-o parte, cei care respectã principiile acestuia, cu o atenþie specialã asupra
independenþei justiþiei, pe de alta, cei care doar mimeazã respectul pentru justiþie, cu care însã
încearcã sã interfereze politic, inclusiv prin promovarea de mãsuri legislative. De fapt, aceastã
polarizare se suprapune peste cea fundamentalã dreapta – stânga.
Tema statului de drept, înþelegând prin aceasta apãrarea statului de drept, este ºi va fi
în continuare clar asumatã de dreapta. Acesta este instrumentul prin care ne putem opune
“baronizãrii” ºi feudalizãrii României pe care le oferã stânga în acest moment.
Principalele obiective ale programului meu, la acest capitol, sunt:
Egalitate în fața legii.
Justiția și statul în general trebuie sã trateze imparțial și fãrã nicio diferențã pe orice
cetãțean român sau european. Românii nu trebuie sã mai perceapã cã, indiferent de cine vine
la putere, existã oameni deasupra legii care se bucurã de toate privilegiile. Este meritul
justiției de a fi dovedit cã lucrurile pot sta și altfel și consider misiunea mea principalã aceea
de a ocroti și sprijini acest demers, precum și de a încuraja și celelalte instituții ale statului sã
se angajeze activ și sã coopereze pentru atingerea acestui scop. Președintele trebuie sã fie nu
doar garantul, ci și primul promotor al statului de drept.
Eradicarea corupției ca obstacol în calea competiției libere și a promovãrii
bazate pe meritocrație.
Corupția și birocrația menitã a întreține corupția sunt factorii principali de descurajare
a investițiilor strãine și a inițiativei și inovației românești. Vreau sã ajungem sã putem spune
cã în România au succes cei care muncesc sau inoveazã, nu cei care cunosc „pe cine trebuie” în
administrație sau oferã diverse foloase necuvenite. Numai reducând corupția și eliminând
crima organizatã, România poate recupera decalajul de dezvoltare fațã de primele 6 state
europene.
17
Recâștigarea încrederii partenerilor europeni în capacitatea României de a
proteja spațiul comun european de intrãri ilicite de orice fel, cu consecința admiterii
noastre în spațiul Schengen.
Este esențial sã luptãm contra curentului actual european, de restrângere a libertãții de
mișcare în spațiul comun european. Am ratat oportunitãți și conjuncturi importante când
integrarea în spațiul Schengen ar fi fost mai ușoarã, dar chiar și în ceasul al doisprezecelea
trebuie sã apãrãm ideea de frontiere comune și sã convingem cã România poate fi un paznic
de încredere al graniței europene de est.
Punerea în practicã a tuturor angajamentelor internaționale ale României în
materie de stat de drept, în spiritul și litera lor.
Aceste angajamente le punem în practicã nu pentru cã ne forțeazã cineva, ci pentru cã
demnitatea ne cere sã ne respectãm cuvântul dat. Un stat care nu își pune în practicã propriile
legi și angajamente derivate din acorduri internaționale nu este respectat de nimeni, nici de
cetãțenii sãi, nici de partenerii strãini. România are angajamente asumate prin Tratatul de
aderare la Uniunea Europeanã și numeroase convenții internaționale și voi veghea la
respectarea lor.
Construcția unui stat în care legea sã nu fie în avantajul unor grupuri de interese,
ci sã fie legitimã, unanim aplicatã și respectatã.
Trebuie sã depãșim acea situație din perioada comunismului în care legi proaste sau
discriminatorii erau suportabile doar pentru cã le ocoleam cu toții. Misiunea mea ca
președinte, cel care promulgã legile, este sã mã asigur cã ele sunt imparțiale, oportune și în
avantajul oamenilor. Trebuie sã fie documentate temeinic, inclusiv financiar și sã fie adoptate
printr-un proces transparent în care toți cei interesați sã își poatã spune cuvântul. Trebuie sã
avem reguli stricte asupra cheltuirii banului public și un plan pe 10 ani de alocare a fondurilor
care sã facã imposibile alocãrile clientelare din bugetul statului.
Acțiunile mai importante prin care voi atinge aceste obiective sunt:
Voi încuraja dezvoltarea capacitãții procurorilor Direcției Naționale Anticorupție
și îmbunãtãțirea performanței la nivel local, în paralel cu cea foarte bunã de la nivel
național. DNA a fost o instituție foarte performantã în ultimii ani, fapt reflectat și de opinia
publicã în ultimul Eurobarometru pe tema corupției publicat de Comisia Europeanã în anul
2013 și meritã tot sprijinul pentru consolidarea și extinderea sa. Acest lucru va contribui cu
certitudine și la reducerea percepției cã investigațiile nu sunt întotdeauna imparțiale politic.
Voi susține îmbunãtãțirea capacitãții Agenției Naționale de Integritate care are un rol
vital în prevenirea faptelor de corupție. Din poziția de Președinte al României, voi sprijini
18
elaborarea unui Cod al Incompatibilitãților și Conflictelor de Interese, care sã unifice legislația
disparatã în materie.
Ca Președinte al României, voi milita pentru ca toate organismele statului implicate în
combaterea corupției și a crimei organizate, cele care fac parte din sistemul judiciar, servicii de
informații sau aflate în subordinea Ministerului de Interne sã fie finanțate corespunzãtor și sã
fie libere de orice intervenție partizanã.
Voi pleda pentru crearea, la nivelul Președinției, a unei platforme permanente de dialog
și cooperare între toate partidele politice reprezentative, societatea civilã și instituțiile statului
pe tema corupției. Cetãțenii trebuie sã fie implicați în implementarea strategiei naționale
anticorupție (SNA) și, implicit, a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției.
Ca Președinte al României, voi urmãri proactiv ca și celelalte angajamente ale României
care au un impact asupra bunei guvernãri, de exemplu transparența finanțãrii politice, a
cheltuielilor statului și oferirea de servicii electronice pentru cetãțeni prin platforma OGP
(Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisã) sã fie puse în practicã. Chiar dacã guvernul este
cel responsabil direct de implementarea acestor politici și angajamente, președintele va
urmãri și informa publicul permanent asupra stadiului realizãrii acestor obiective.
Președinția României va da un exemplu celorlalte instituții ale statului printr-o
organizare administrativã care va scoate în evidențã selectarea personalului pe criterii de
competențe profesionale, stimularea performanței, managementul profesionist al resurselor
umane.
Ca Președinte al României, voi milita pentru descentralizarea fiscalã, pentru a pune
capãt presiunii necuvenite la care autoritãțile locale sunt adesea supuse de cãtre guvernul
central. Structurile de control vor trebui însã și ele adaptate descentralizãrii și regionalizãrii
inerente europenizãrii noastre, astfel încât și la nivel regional sau local sã existe un control
adecvat al corupției, unul în care cetãțenii sã aibã un rol direct și mult mai mare asupra
prioritãților și calitãții cheltuirii fondurilor publice. Ca mediator între cetãțeni și stat,
președintele poate iniția, stimula și coordona un dialog politic pe aceste teme.
Președintele României are un rol important în filtrarea legislativã prin promulgarea
actelor legislative și dreptul de a sesiza Curtea Constituționalã dacã legalitatea și
constituționalitatea acestor acte este pusã la îndoialã. Ca Președinte al României, voi uza în
mod activ, cu echilibru și discernãmânt de acest drept, recurgând însã la un dialog permanent
cu Guvernul, partidele parlamentare și societatea civilã, pentru a preveni refuzul promulgãrii
unor legi care nu corespund Constituției, statului de drept, interesului național sau
obiectivelor de dezvoltare a României.
Ca Președinte al României, îmi voi asuma, de asemenea, filtrarea, pe criterii de
profesionalism, integritate și în cel mai transparent mod posibil, a numirilor în toate pozițiile
oficiale ale statului unde Constituția oferã astfel de atribuții președintelui.
19
Ca Președinte al României, voi promova numirea acelor magistrați care au trecut
printr-un proces de selecție deschis și bazat pe rezultate profesionale certe și voi încuraja
Consiliul Superior al Magistraturii sã organizeze un asemenea proces pentru orice selecție.
Ca Președinte al României, voi folosi dreptul de grațiere doar acolo unde eroarea
judiciarã este probatã sau Guvernul recomandã situații sociale ieșite din comun. Nu sunt în
favoarea unor legi ale amnistiei care sã includã infracțiunile de corupție și conexe. Sunt
necesari încã mulți ani de consolidare a capacitãții de apãrare a statului de drept înainte de a
câștiga bãtãlia cu corupția, iar în acest proces grațierea celor condamnați nu ar servi cauzei, ci
dimpotrivã. Nu voi grația persoane condamnate pentru infracțiunea de corupție.
Ca Președinte al României, voi milita ca justiția și instituțiile de control financiar-fiscal
sã coopereze în folosirea tuturor mijloacele aflate la dispoziție pentru a recupera prejudiciile
aduse de corupție și a reduce costul social al acesteia.
Fãrã a avea cu adevãrat un stat de drept ºi domnia legii, nu putem avea democraþie ºi
nici separaþia puterilor în stat. Pe tema separaþiei puterilor a existat multã retoricã ºi prea
puþin angajament real.
Ca Președinte al României, voi fi garantul separãrii puterilor în stat, nu sursã a
denaturãrii sensului ei. Voi proteja, în limitele atribuțiilor constituționale, Legislativul de
continua erodare a prerogativelor sale, prin abuzul de ordonanþe sau privindu-l ca pe o
maºinãrie de vot ºi nu ca pe un for de dezbatere ºi decizie.
Un președinte coordonator al marilor orientãri de politicã externã și de
securitate
Viitorul preºedinte va trebui sã fie garantul continuãrii marilor direcþii de politicã
externã ºi de securitate a þãrii, care au reprezentat o veritabilã sursã de modernizare și
reintrare fireascã în matricea occidentalã a României în ultimii 20 de ani. Aceasta trebuie
consolidatã prin aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, prin creºterea
rolului, a greutãþii României în NATO ºi, mai ales, în UE, prin eforturile de a întãri, pe
zona noastrã, instituþiile cu semnificaþie de securitate naþionalã, un buget mai
consistent al apãrãrii, o armatã mai puternicã, servicii speciale cât se poate de
puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan.
Îmi imaginez o Românie puternicã prin modul în care este ea vãzutã de partenerii
externi, o þarã care ºtie ce vrea ºi poate ceea ce vrea, iar acest lucru se poate realiza în 10 ani.
Cred cã trebuie calibrate ambițiile internaționale, europene și regionale la potențialul
României. Iar din acest punct de vedere, în domeniul securitãții, România pare sã fi intrat
natural pe un parcurs euroatlantic care se impune a fi reconfirmat. Mai sunt de fãcut unele
lucruri pe partea de politicã externã, care sã ducã la creșterea profilului regional al României.
România de astãzi este plasatã într-un mediu internațional complex, adesea marcat de
instabilitate și pericole. Provocãrile generate de criza economicã, conflictele din imediata
20
noastrã vecinãtate, modificãrile de frontiere, recursul la metodele specifice rãzboiului rece,
dar și nevoile de asigurare a securitãții energetice sunt constrângeri care nu ne mai permit
vreo sincopã. Avem nevoie de o viziune clarã, de o strategie coerentã, de acțiune concertatã și
de o înțelegere și explicitare clarã a interesului național. România de mâine va fi o țarã
sigurã și prosperã doar prin intermediul unei politici externe coerente.
▪ O politicã externã sinergicã: naționalã, europeanã și euroatlanticã
Politica externã a României urmãrește atingerea intereselor noastre naționale prin
intermediul NATO și UE. Susțin necondiționat dezvoltãrile de securitate și politicomilitare
din cadrul NATO și sunt adeptul unei Politici Externe și de Securitate Comune
în cadrul UE. Voi milita întotdeauna pentru a promova ideile și interesele noastre la
nivel european, dar numai în cadrul solidaritãții și valorilor împãrtãșite cu aliații și
partenerii noștri euroatlantici și europeni. Voi promova alianțe în interiorul UE și voi
sprijini și alte cauze decât cele care ne privesc direct, pentru a ne bucura, la rândul nostru, de
solidaritatea celorlalte state membre atunci când avem nevoie de ea pentru a ne promova
interesele naționale.
Și în contextul politicii externe, dar și în cel mai larg al afacerilor europene, consider cã
reprezentarea noastrã la nivel UE trebuie sã se realizeze pe baza unui mandat reprezentând
interesul național, adoptat prin consens între președinte, principalul actor constituțional al
politicii externe, guvern, opoziția politicã și societatea civilã. Voi fi factorul principal de
coagulare, inițiativã și de construire a unui dialog permanent care sã ne permitã o
reprezentare demnã și eficientã a intereselor noastre.
▪ Întãrirea parteneriatului cu SUA
Dacã vorbim de politica externã ºi de securitatea naþionalã, trebuie sã remarcãm cã
România se aflã, astãzi, într-o situaþie optimã. Cred cu tãrie cã parteneriatul strategic cu
Statele Unite ale Americii, alãturi de calitatea de membru al NATO ºi al UE, reprezintã,
pentru România, elementul fundamental al politicii noastre externe ºi al strategiei
naționale în domeniul securitãþii.
Criza din Ucraina a generat o schimbare importantã în situaþia geopoliticã a zonei. În
contextul actual, când astfel de provocãri în domeniul securitãþii nu s-au mai înregistrat pe
continent de la Rãzboiul Rece, Estul Europei ºi România au nevoie de mesaje ferme din partea
SUA care sã reitereze menþinerea garanþiilor de securitate pentru aliaþii din aceastã parte a
Europei. Avem nevoie de aceastã solidaritate, de prezenþa militarã a Statelor Unite în zonã ºi
ar fi de dorit ca ºi alte þãri NATO din vestul Europei sã manifeste o preocupare ºi o solidaritate
similarã. Trebuie sã arãtãm împreunã cã spiritul Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic este
21
la fel de puternic, cã nimeni nu poate reînvia politica sferelor de influenþã sau redesena
graniþe.
Dimensiunea militarã ºi politicã a parteneriatului nostru strategic cu SUA este
excelentã, iar dimensiunea economicã trebuie sã devinã la fel de dinamicã. Nu putem
însã atinge acest obiectiv decât dacã România va avea un stat de drept puternic. Între mediul
favorabil investiþiilor ºi statul de drept existã o legãturã foarte strânsã. Este nevoie sã avem
instituþii puternice care sã lupte împotriva corupþiei, pentru a arãta investitorilor cã statul de
drept funcþioneazã.
▪ Securitatea energeticã
Securitatea energeticã este o componentã extrem de importantã a securitãþii naþionale.
Trebuie sã finalizãm procesul de evaluare a potenþialului unor noi resurse în România, cele
neconvenþionale, pentru a vedea clar ce perspective avem, iar, înainte de a se pune problema
începerii exploatãrii, care sunt cele mai sigure metode din punct de vedere tehnic, care pot
îndeplini atât criteriul eficienþei producþiei, cât ºi pe cel al protejãrii mediului. Cred cã este
necesar sã implicãm mai mult comunitãþile locale în acest proces de creºtere a independenþei
energetice a þãrii noastre. Din acest motiv, cred cã este necesarã modificarea legislaþiei, pentru
ca o parte din redevenþele cãtre bugetul central sã fie reorientate cãtre comunitãþile locale ºi
chiar cãtre proprietarii terenurilor, aºa cum se întâmplã în SUA. În acest fel, cetãþenii,
comunitãþile locale vor beneficia de prosperitate ºi vor simþi cã sunt parteneri ai statului în
acest proces.
În egalã mãsurã, voi susține și încuraja mãsurile de dezvoltare a alternativei la energia
convenționalã, prin dezvoltarea și exploatarea resurselor energetice regenerabile, în cadrul
unor strategii integrate care sã vizeze în mod unitar crearea de avantaje strategice României
(pentru a putea deveni un hub energetic regional), asigurarea independenței energetice,
protejarea infrastructurilor critice, dar și prin politicile de prețuri, a consumatorilor casnici.
▪ Un rol mai important în NATO, dar și în plan regional
În ceea ce priveºte NATO, consider cã trebuie sã existe un echilibru între flancul nordic
ºi cel sudic, în Estul Europei. Este importantã concentrarea de forþe în statele baltice sau
Polonia, dar, în noul context, la fel de importantã este o creºtere a prezenþei militare în
România ºi Bulgaria.
România trebuie sã participe cu resurse relevante la planificarea strategicã și
implementarea obiectivelor NATO, inclusiv prin susținerea procesului de extindere a Alianței.
Țara noastrã trebuie sã aibã o contribuție activã la acquis-ul Alianței bazat pe dialog politic și
schimb de informații, la modelarea obiectivelor NATO în domeniu în concordanțã cu profilul
22
alianței și la intensificarea colaborãrii cu țãrile din Europa, Caucaz, Asia Centralã, Orientul
Mijlociu și Nordul Africii.
Consider cã, în viitorii 10 ani, România va deveni un reper important pe harta
geopoliticã mondialã, prin furnizarea de securitate în plan regional, consolidarea rolului de
bazã operaționalã pentru principalii aliați, inclusiv în contextul sistemului de apãrare
antirachetã al SUA și în perspectiva integrãrii acestuia din urmã în sistemul NATO.
În perspectiva acestui rol, voi susține, în calitate de Președinte al României, majorarea
bugetului pentru apãrare.
În calitate de Președinte al României, voi propune tuturor partidelor politice un
acord pentru asigurarea constantã a unei finanþãri anuale de 2% din PIB pentru
apãrare.
Consider cã sumele suplimentare direcþionate de la buget cãtre MApN vor trebui
folosite, în principal, pentru programele majore de înzestrare ale Armatei României. Totodatã,
prin acest acord, voi solicita partidelor semnatare sã se angajeze cã nu vor diminua bugetul
destinat Apãrãrii în timpul exercitãrii guvernãrii.
Majorarea bugetului pentru apãrare va reprezenta ºi o oportunitate de parteneriat
tehnologic între firmele româneºti din industria de apãrare ºi companiile europene ºi
americane, va însemna ºi noi locuri de muncã ºi poate întãri dimensiunea economicã, nu doar
cea militarã, a parteneriatului strategic dintre România ºi SUA.
În paralel, pentru cã România beneficiazã totuși de garanția umbrelei de securitate
asiguratã de NATO, voi susține operaționalizarea conceptelor de soft și smart power în cadrul
CSAT, cu accent pe cele care vizeazã corelarea instrumentelor reprezentate de diplomația
clasicã, a formatelor de cooperare regionalã și internaționalã, a acordurilor politico-economice
(cu accent pe cele comerciale, dar și de securitate) și a celor de intelligence.
În calitate de Președinte al României, voi milita ca ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT sã
fie o țarã inteligentã care își promoveazã interesele, utilizând rațional și sinergic resursele și
capabilitãțile proprii, dar și ale aliaților.
Creșterea profilului regional al României necesitã o abordare interdisciplinarã, adicã nu
numai de apãrare, ci și de politicã externã – în acord cu politica internã a interesului național -
și de securitate naționalã (în acord cu proiectele pe termen lung ale României, dar și ale
aliaților), precum și de economie (implicit și partea energeticã). Toate aspectele conceptului
de stat inteligent vor fi abordate ca un tot unitar, pentru crearea și valorificarea ferestrelor de
oportunitãți.
Voi milita ca România sã devinã un model regional de asigurare a securitãții, de
predictibilitate, de atragere de investiții strãine, de creștere sustenabilã, de politicã externã
coerentã și, implicit, un model regional de democrație și stabilitate în Europa Centralã.
Voi utiliza instrumentele puse la dispoziție de Constituție, pentru ca România sã
confirme cã este un furnizor de securitate în regiune și catalizator (posibil model) pentru
23
țãrile din regiune și chiar mentor pentru aspirațiile europene sau euroatlantice ale altor state
din regiune (Republica Moldova, Georgia ș.a.).
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT este România în care interesul național este bine și
corect promovat.
▪ România ca actor european: recuperarea decalajului de dezvoltare
România a încheiat primul sãu ciclu în calitate de membru al Uniunii Europene. Pot
aprecia cã aceastã etapã nu a fost fructificatã în mod optim de þara noastrã, sub aspectul
influenþei pe care trebuia sã o aibã ca al ºaptelea stat membru (ca mãrime) al UE, al atragerii
de fonduri europene ca vector de modernizare a þãrii și al fructificãrii oportunitãții economice
oferite de piața comunã.
Faptele sunt grãitoare. În pofida creșterilor anuale, suntem în continuare pe ultimul loc
la absorbția de fonduri europene.
Bilanþul negativ poate fi justificat prin declanºarea crizei economice ºi prin slãbirea
solidaritãþii europene pe care aceastã crizã a determinat-o, însã nimic nu scuzã faptul cã
România nu a avut, dupã momentul integrãrii, un proiect de þarã în interiorul Uniunii
Europene. Cu atât mai puțin scuzabil este acest lucru, cu cât nu doar potențialul deosebit
(uman, inovativ, turistic etc.), ci și poziționarea geograficã și geopoliticã (Dunãrea, gurile de
vãrsare, frontiera esticã a UE/NATO, proiectele de diversificare a surselor de aprovizionare cu
resurse energetice etc.) îndreptãțeau țara noastrã sã aibã un profil mult mai puternic și sã
reprezinte o voce de care sã se ținã cont în cadrul construcției comunitare.
Un ciclu politic de 10 ani va trebui sã însemne ºi redefinirea rolului pe care
dorim sã îl jucãm în interiorul UE, redefinirea prioritãþilor noastre în ceea ce priveºte
finanþãrile, atragerea de fonduri, oportunitãțile economice ºi relaþiile intracomunitare.
Organizația comunitarã se aflã, ea însãºi, într-un proces de redefinire ºi nu putem permite ca
vocea ºi prioritãþile României sã lipseascã din acest proces, iar obiectivul de recuperare a
decalajului economic sã fie ratat din cauza unor interese strãine de cele naționale.
România trebuie sã îºi propunã sã joace un rol activ atât în ceea ce priveºte procesul de
decizie, cât ºi temele mari de dezbatere care stau pe agenda UE.
Președintele României va juca un rol decisiv în creșterea performanței europene a țãrii,
atât pe plan intern, cât și pe plan extern, deoarece numai prin cooperare la nivel regional, local
și central este posibilã atingerea obiectivului nostru de țarã: dezvoltarea, care sã se reflecte în
casa fiecãrui român, precum și în statutul nostru în plan european.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi un membru respectat al Uniunii Europene, un
partener care îºi onoreazã angajamentele și care ºtie sã îºi negocieze condiþiile, un membru cu
personalitate al organizației comunitare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT presupune
abandonarea unui anumit tip de mimetism care a caracterizat atitudinea noastrã în raport cu
24
marile teme ale dezbaterii. Vom absolvi școala de integrare europeanã și vom deveni un stat
matur, puternic și respectat în UE.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își propune sã joace un rol activ atât în ceea ce
privește procesul de decizie la nivel comunitar, cât și în promovarea și influențarea marilor
teme de dezbatere de pe agenda UE.
În raport cu Uniunea Europeanã, existã câteva obiective naționale pe care îmi propun
sã le sprijin, ca președinte, prin armonizarea politicilor tuturor instituțiilor implicate:
- susținerea elaborãrii unui Plan de Dezvoltare Durabilã pentru urmãtorii 10 ani,
care sã cuprindã atât obiectivele acoperite prin fonduri europene prin Acordul de Parteneriat,
cât și pe cele care urmeazã a fi acoperite din bugetul de stat. Voi invita actorii implicați (cu
precãdere partidele politice) sã-și asume acest Plan – un veritabil contract cu și pentru
societate, pentru a nu se mai face cheltuieli în afara obiectivelor sale, adicã în scopuri
electorale sau clientelare;
- accederea rapidã la spațiul Schengen, în douã etape (aeroporturi și frontiere
terestre și maritime) ca urmare a creșterii credibilitãții în fața partenerilor europeni;
- asumarea unei date clare pentru adoptarea monedei euro agreatã de toate
partidele și BNR, pentru a stimula pregãtirea economiei românești la presiunile competitive
ale pieței comune și a recupera deficitul comercial actual;
- încheierea convingãtoare a angajamentelor asumate de România acoperite de
Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru depãșirea acestui stadiu istoric și stabilirea
egalitãții între România și alte state membre prin noile mecanisme de evaluare a situației
corupției și democrației, care acoperã toate țãrile membre;
- diminuarea decalajului de dezvoltare între România și primele 6 state
europene, care sã confere țãrii noastre dreptul și legitimitatea de a reprezenta o voce
puternicã la nivelul UE;
- repoziționarea României ca un partener activ și cooperant în cadrul
Parteneriatului Estic și întãrirea poziției statelor membre care militeazã pentru eforturile de
integrare a țãrilor de la frontiera UE, cu oferirea unui tratament diferențiat în funcție de
progresul reformelor țãrilor în curs de aderare;
- definirea și implementarea unor proiecte concrete, în cadrul Strategiei Dunãrii,
cu implicarea autoritãților regionale și locale în scopul dezvoltãrii județelor riverane;
- realizarea unei Platforme Naționale Comune de maximizare a absorbției
fondurilor europene, care sã faciliteze cooperarea între actorii implicați în acest proces și
adoptarea rapidã și adecvatã a deciziilor necesare;
- restructurarea sistemului de gestionare a fondurilor europene prin: crearea unui
corp de funcționari de elitã care sã monitorizeze și sã implementeze programele cu finanțare
UE, remunerați competitiv în funcție de gradul de absorbție a fondurilor; centralizarea
gestionãrii absorbției fondurilor structurale la nivelul Ministerului Afacerilor Europene și
25
consolidarea tuturor Autoritãților de Management în cadrul acestui minister; crearea unui
departament care sã monitorizeze dialogul dintre autoritãțile contractante și Comisia
Europeanã; crearea, la Bruxelles, a unui ofițer de legãturã din partea fiecãrei Autoritãți de
Management, aflat în relaționare permanentã cu omologii de la Comisia Europeanã și
beneficiind de sprijinul direct al Reprezentanței Permanente a României pe lângã Uniunea
Europeanã.
Ca președinte, voi susþine proiectul unei Europe unite, cu instituþii puternice, cu o bunã
coordonare a politicilor în toate domeniile de activitate. Cred cã proiectul european
avantajeazã în acest moment România, putând fi un puternic vector de modernizare a
societãþii noastre. România trebuie sã devinã mai coerentã în negocierea/impunerea
propriilor interese și proiecte la nivel comunitar și, în paralel, sã asimileze fondurile alocate.
Este indamisibil sã nu putem genera proiecte care sã utilizeze în integralitate fondurile
europene alocate. Nu putem rata aceastã importantã șansã de dezvoltare sustenabilã, de
modernizare și creștere a prosperitãții.
▪ România și comunitãțile din afara granițelor: identitate comunã, drepturi
comune
Statul român are obligaþia constituþionalã de a sprijini atât minoritãþile româneºti din
alte state, cât ºi pe cetãþenii români care lucreazã ºi trãiesc temporar pe teritoriul altor þãri.
Una dintre primele mãsuri pe care le voi adopta în calitate de Președinte al
României va fi crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentanții
comunitãților de români de peste granițã. Acest Consiliu va trebui sã constituie cadrul
în care vor fi dezbãtute temele ce preocupã românii din afara granițelor și armonizate
pozițiile instituțiilor.
Fațã de conaționali, România trebuie sã aibã o politicã mai viguroasã ºi mai activã,
desigur, în respectul relaþiilor bilaterale cu statele pe teritoriul cãrora trãiesc românii. Vom
încuraja reprezentarea politicã a minoritãþilor româneºti, afirmarea identitãþii lor religioase,
lingvistice ºi culturale și dreptul firesc la a-și conserva și proteja valorile, precum și la a
pãstra/consolida legãturile cu românii din țarã.
Pe agenda acestui Consiliu Consultativ, voi propune mãsuri pentru:
- garantarea posibilitãții de exercitare a dreptului la vot pentru toți românii din afara
granițelor prin implementarea unui sistem care sã elimine barierele logistice (vot electronic,
vot prin corespondențã sau stabilirea unei cote a numãrului de secții de votare de naturã a
permite exercitarea votului chiar și de cãtre comunitãțile cele mai izolate);
- asigurarea libertãții de circulație și a dreptului de a munci în toate statele UE,
contracararea tendințelor xenofobe și izolaționiste din anumite state membre și gestionarea
corectã a eventualelor campanii negative la adresa României;
26
- dezvoltarea rețelei de consulate și îmbunãtãțirea calitãții serviciilor consulare,
inclusiv prin implementarea unor soluții informatice securizate prin care cetãțenii sã poatã
beneficia de servicii consulare la distanțã;
- dezvoltarea programelor de predare a limbii române în școlile din comunitãți cu un
numãr semnificativ de români și creșterea numãrului de copii români de peste granițe
prezenți în tabere școlare/școli de varã în România;
- extinderea numãrului de catedre de limba românã în statele cu comunitãți românești
semnificative;
- încurajarea implicãrii societãții civile în programe de sprijinire a comunitãților de
români din afara granițelor, inclusiv prin identificarea de surse de finanțare pentru activitãți
legate de diaspora; sprijinirea parteneriatelor dintre ONG-urile din România și cele ale
românilor din afara granițelor;
- oferirea de consiliere în vederea integrãrii pe piața muncii și dezvoltãrii spiritului
antreprenorial, inclusiv prin programe comune cu statele gazdã;
- derularea de campanii culturale și educaționale care sã sprijine crearea unei imagini
corecte/pozitive a comunitãților de români în cadrul societãții statului gazdã;
- derularea unor programe de sprijin pedagogic și consiliere psihologicã pentru copiii
din familiile ai cãror pãrinți locuiesc sau muncesc în afara granițelor.
▪ Eficiențã în domeniul securitãții naționale și de apãrare
Alãturi de politica externã, coordonarea strategiilor de securitate ºi de apãrare a
României este atributul executiv fundamental al Preºedintelui României ºi reprezintã
componenta cea mai importantã a activitãþii Administraþiei prezidenþiale. Ca Preºedinte al
României, susþin cã politica în domeniul securitãþii naþionale, în toate componentele ei,
trebuie sã facã obiectul unui dialog ºi consens al societãþii româneºti. Ca ºi în cazul
politicii externe, Preºedintele României este generatorul conceptului de securitate naþionalã ºi
coordonatorul activitãþii instituþiilor cu atribuþii în realizarea acesteia. Este misiunea
Preºedintelui României de a integra organic politica externã ºi de securitate naþionalã în
vederea apãrãrii ºi promovãrii intereselor naþionale ale statului.
Ca Președinte al României, voi promova conceptul de securitate naționalã extinsã, care
sã cuprindã urmãtoarele domenii: apãrarea, securitatea socialã, securitatea educaționalã,
securitatea alimentarã, securitatea economicã, securitatea energeticã, securitatea mediului,
securitatea financiarã, securitatea infrastructurilor critice. Voi promova o Strategie Naționalã
de Apãrare a Țãrii care sã acopere toate aceste domenii și care sã constituie reperul pentru
strategiile sectoriale proiectate la nivel instituțional.
În calitate de Președinte al României, dupã o consultare prealabilã cu
reprezentanții instituțiilor din sistemul național de securitate, precum și cu principalii
27
noștri aliați euroatlantici, voi elabora și prezenta Parlamentului, spre aprobare,
Strategia Naționalã de Apãrare a Țãrii.
O atenție sporitã voi acorda sectorului industrial de apãrare, care va trebui sã parcurgã
un amplu proces de modernizare.
Structurile de intelligence din România sunt acum definitiv desprinse de vechiul sistem
ºi de mentalitãþile comuniste, pe deplin reformate și aflate în avanpostul integrãrii și al
angajamentelor euroatlantice. Procesul de modernizare a acestora este cu atât mai remarcabil
cu cât s-a desfãºurat într-un context marcat de un cadru legislativ neadecvat realitãþii ºi de o
presiune importantã din partea societãþii civile, iar uneori și a partidelor politice. De
asemenea, serviciile de informaþii au asigurat elementele de flexibilitate organizatoricã ºi
operaþionalã, permițând abordarea ºi rezolvarea unor probleme de securitate cu totul noi, nu
numai pentru serviciile de informații româneºti ºi est-europene. Deschiderea, anterior intrãrii
în NATO ºi UE, cãtre serviciile aliate, cât ºi derularea în comun cu acestea a unor operaþiuni
complexe, îndeosebi în zona ameninþãrilor asimetrice și non-tradiþionale (terorism,
criminalitate organizatã etc.), a contribuit în mod semnificativ la aderare ºi la construcþia de
securitate a spaþiului euroatlantic. Foarte apreciatã de cãtre aliaþi a fost ºi resursa analiticã
oferitã de serviciile de informaþii româneºti, care a pus în valoare demersurile operative ºi a
asigurat suportul informativ necesar procesului decizional, precum ºi schimbul de date cu
serviciile partenere.
Cooperarea internaționalã – fireascã în cadrul parteneriatelor din cadrul NATO/UE, dar
și bilaterale – reprezintã o resursã dualã (furnizãm, dar și primim intelligence), necesarã
asigurãrii securitãții în sens mai larg, nu doar național, ci și regional, european și euroatlantic.
Este o evoluție fireascã, pe care, în calitate de Președinte al României, o voi încuraja ca parte a
proiectului de construire și dezvoltare a unor capabilitãți de smart power, o ROMÂNIE A
LUCRULUI BINE FÃCUT ce știe sã-și gestioneze riscurile și sã-și valorifice oportunitãțile pentru
asigurarea propriei securitãți.
Îmi doresc o recunoaștere a contribuțiilor structurilor de intelligence și în interiorul
țãrii, la un nivel comparativ cu cel câștigat în exterior.
Dincolo de unele reminiscențe ale epocii comuniste, care afecteazã percepția publicã
legatã de activitatea serviciilor de informații din România, ca Președinte al României, voi
milita, totuși, pentru schimbarea etapizatã a concepției de securitate naționalã, de la o
abordare specificã actualei etape, de contracarare a riscurilor și amenințãrilor la adresa
securitãții, cãtre una puternic axatã pe prevenire, care reprezintã, în sine, o schimbare de
paradigmã necesarã trecerii la o etapã nouã în devenirea statului român.
Doresc sã asigur în continuare instituþiilor de securitate naþionalã, inclusiv celor de
intelligence, toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice care se referã la
avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, decizie coerentã în momente de crizã, întemeiatã
pe informaþie realã, exactã ºi la timp.
28
Printre obiectivele mandatului meu se vor numãra:
- consolidarea echidistanței, neamestecului politic și profesionalizãrii în
activitatea structurilor de intelligence;
- modernizarea legislației din domeniul securitãții naționale, astfel încât aceasta
sã fie adecvatã nu numai noilor realitãți (faptul cã România este membru al NATO și UE), ci și
noilor riscuri și amenințãri cu care ne confruntãm;
- creșterea eficienței Consiliului Suprem de Apãrare a Țãrii în coordonarea unitarã
a domeniului securitãții și apãrãrii prin crearea unor grupuri și comitete de lucru care sã
pregãteascã analize de impact în vederea realizãrii consensului decizional. De asemenea,
consider necesarã creșterea frecvenței consultãrilor în cadrul CSAT pentru combaterea
amenințãrilor de securitate (interne și externe) la adresa intereselor naționale ale României;
- reanalizarea rolului unor organisme cu rol de coordonare și integrare a
informațiilor, precum Comunitatea Naționalã de Informații și Oficiul pentru Informații
Integrate și propunerea, dupã consultarea tuturor pãrților interesate/vizate, a unui concept
integrator cu privire la domeniul securitãții naționale și al intelligence.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi o țarã care va gestiona inteligent atât
oportunitãțile, cât și riscurile, având drept fundament cele trei nevoi esențiale ale
cetãțeanului: libertate, prosperitate și securitate.
De asemenea, ca Președinte al României, voi propune dezvoltarea conceptului de
Strategie de securitate internã a României în consonanțã cu Strategia de securitate internã
a Uniunii Europene pe urmãtoarele direcții: siguranța cetãțeanului român în diversitatea
europeanã; o Românie sigurã în serviciul cetãțeanului și pentru protecția acestuia; spațiul
românesc ca parte a spațiului de libertate, securitate și justiție. Strategia de Securitate Internã
a UE include 5 mãsuri comune privind combaterea rețelelor infracționale și teroriste,
combaterea criminalitãții cibernetice, consolidarea securitãții frontierelor și gestionarea
situațiilor de crizã, la care România trebuie sã se alinieze pe deplin. Obiectivul este ca
România sã fie o țarã sigurã și ordonatã, iar acest lucru sã fie resimțit de fiecare
cetãțean, prin garantarea siguranței și protecției acestuia și a bunurilor sale.
II. 11 teme majore de dezbatere și consens național
Ca președinte mediator și integrator, dar implicat direct și ferm în construcția
unei Românii cu adevãrat occidentale, voi propune întregii clase politice și societãții
românești câteva mari teme de dezbatere, în jurul cãrora sã putem genera un acord cât
mai larg. Acestea ar putea deveni pilonii pe care se articuleazã un nou proiect de țarã, cu
29
obiective naționale la care sã se raporteze toate guvernele și toți decidenții politici, indiferent
de identitatea lor ideologicã sau de alternanțele la putere.
Încercãrile similare din trecut de a realiza așa-numite „pacte”, pe sãnãtate și educație
spre exemplu, de la nivelul instituției prezidențiale au eșuat pentru cã au fost mai mult gesturi
politice decât acorduri naționale și pentru cã nu au fost scoase din sfera conflictului politic și
personal. Cred cã în astfel de chestiuni extrem de serioase nu ar trebui sã vorbim despre
persoana președintelui care inițiazã un asemenea acord, nici despre persoana primministrului,
nici despre cine își impune punctul de vedere sau cine puncteazã electoral, ci
despre cetãțeni și despre obiective naționale pe termen lung.
Modul de exercitare a funcției prezidențiale în ultimii 10 ani a conținut germenii
conflictului inclusiv în raport cu asemenea domenii, care ar fi trebuit sã fie, de fapt, veritabile
punți de dialog și acord larg la nivelul clasei politice. Modelul de președinte pe care îl propun
României presupune tocmai capacitatea de a media și de a integra puncte de vedere diferite pe
teme de interes public general, dar și abnegație și determinare în respectarea acordurilor
odatã încheiate.
Dupã ani de zile în care conflictul și dezbinarea socialã au fãcut parte din cotidian, în
care a fost mai ușor sã distrugi decât sã construiești, un asemenea demers nu este facil și va fi
probabil întâmpinat cu întrebãri, îndoieli și prudențã. Ca președinte, însã, îmi voi asuma
responsabilitatea de a schimba regulile jocului și de a deschide acest drum care înseamnã o
transformare a practicilor predominante în politicã. Cred cã și în România se poate, cã un
asemenea demers este fezabil și cã putem înlocui conflictul și spectacolul steril cu dialogul și
dezbaterea pe teme naționale.
De aceea, în cadrul viziunii mele asupra instituției prezidențiale, am ales sã fac referire
nu doar la domeniile strategice în care președintele are atribuții constituționale directe și nu
doar la chestiunile fundamentale de politicã generalã, ci propun 11 asemenea mari teme
naționale, la a cãror dezbatere voi chema întreaga clasã politicã.
1. Educația ca resursã de performanțã a României
Premisa fundamentalã de la care pornesc în abordarea domeniului educației este aceea
cã o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bunã decât sistemul sãu de
educaþie. O societate, o națiune poate sã fie performantã sau neperformantã în funcþie de
sistemul sãu de educaþie, care are, în realitate, cel mai mare impact asupra viitorului unei
naþiuni.
Nu existã niciun alt sistem care poate sã schimbe starea lucrurilor atât de profund.
Viziunea ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT este indiscutabil legatã de viziunea unui sistem de
educațional performant, care poate fi privit drept cea mai mare șansã pe care o avem pentru a
face România performantã.
30
Ca Președinte al României, am convingerea cã putem sã devenim efectiv un „tigru al
Europei”, în același sens în care au apãrut „tigrii din Asia” care îºi bazeazã pe educaþie ºi
disciplinã în societate creºterea și dezvoltarea.
Vreau sã afirm un lucru foarte direct și deschis: un sistem educaþional performant nu
poate sã fie nici creat, nici perpetuat ºi nici sã producã rezultate decât peste mai multe
generaþii. De aceea, o abordare serioasã trebuie sã porneascã de la o decizie luatã consensual
și asumatã pe termen lung cel puþin de cãtre partidele relevante, cu privire la construcþia unui
asemenea sistem.
România nu a beneficiat în ultimii ani de un sistem de educaþie performant, nici mãcar
de un sistem de educaþie care sã permitã continuarea unui anumit nivel la care se ajunsese în
anii ’70 - ’80. Desigur, putem discuta realizãrile acelui sistem, dar el produsese un nivel de
culturã general acceptat ºi apreciat.
Existã, în lume, exemple de þãri care ºi-au neglijat sistemul educaþional ºi au pierdut din
competitivitate ºi altele care au înþeles aceastã nevoie ºi, fãrã a avea alte resurse la dispoziție,
au devenit extrem de performante.
În momentul de fațã, avem câțiva indicatori care aratã cã sistemul nostru educaþional
este prost conceput. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat sunt expresia unui învãțãmânt
preuniversitar fundamental greºit structurat, care lasã fãrã direcție jumãtate dintr-o generaþie.
Creșterea calitãții și performanței unui sistem educațional presupune, pe de-o parte, o
motivaþie imediatã și, pe de altã parte, o perspectivã îndelungatã, pornind de la un obiectiv.
Trebuie sã vedem, evident, care este obiectivul nostru pe termen lung, unde vrem sã ajungem?
Vrem sã avem generaþii pregãtite pentru a deveni muncitori forestieri sau vrem sã avem
generaþii educate pentru a transforma România într-o þarã a tehnologiei moderne? Avem
atâtea exemple cã potențialul uman este unul de excepție, încât cred cã este o crimã sã nu poți
utiliza aceastã importantã resursã. Este suficient sã ne uitãm la tinerii noștri olimpici și apoi
sã vedem câți dintre ei rãmân în țarã pentru a contribui la progresul nostru general.
În viziunea mea, un sistem performant presupune:
- un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe
acumulare de informații, ci pe o formulã dualã care îmbinã în mod creativ teoria cu practica și
care oferã opțiuni diferite de ieșire în funcție de abilitãți și competențe;
- un segment universitar în care se acumuleazã masiv competențe și care permite
în mod real specializarea într-un domeniu, ce poate fi apoi urmatã de o hiperspecializare;
- corelarea cu cercetarea. Crearea unui sistem foarte performant care sã ducã
România în zona de înalte tehnologii poate sã funcþioneze numai dacã, în paralel, se
desfãșoarã o activitate de cercetare foarte serioasã. Despãrþirea educaþiei de cercetare este o
greºealã fundamentalã. Ele trebuie sã fie corelate;
- încurajarea educației continue. Fãrã a încuraja un proces de educație continuã, pe
toatã durata vieții profesionale, nu se poate asigura adaptarea la nevoile unei piețe a muncii
31
tot mai dinamice și asigurarea eficienței în fața creșterii competiției în plan regional și
internațional.
România poate sã devinã un pol al înaltei tehnologii în Europa. Acest lucru presupune,
în afarã de un nivel general mai bun, o specializare ºi o hiperspecializare. Specializarea se
poate obþine, de regulã, introducând un sistem educaþional de tip dual: teorie îmbinatã cu
practicã, urmatã de separarea celor douã ramuri, astfel încât elevii sã poatã opta dacã doresc
sã se îndrepte spre o meserie sau dacã vor sã-și continue studiile spre o zonã teoreticã sau de
hiperspecializare.
Cea mai drasticã pierdere de competitivitate am înregistrat-o la nivel universitar, unde,
din puþine universitãþi, dar cu un nivel de multe ori foarte rezonabil pe care l-am avut încã în
anii ’70 ºi în anii ’80, s-a ajuns la o multitudine de instituții de învãțãmânt superior, dar care,
într-o mãsurã mare, sunt doar „furnizoare de diplome” ºi nu generatoare de educaþie de nivel
universitar ºi de competențe, conform criteriilor de la Bologna.
În opinia mea, este nevoie de o reechilibrare a țintelor pe care le avem în raport cu
învãțãmântul și de adaptarea acestuia la cerințele unei societãți moderne. În România,
încercãm încã sã punem accentul pe pregãtirea din sistemul preuniversitar și pe acumularea
de informații din toate domeniile, în timp ce învãțãmântul superior nu furnizeazã destule
competențe și abilitãți. În schimb, în societãțile occidentale învãțãmântul preuniversitar
oferã un nivel mediu de cunoștințe și libertate de opțiune, iar acumularea de
competențe și specializarea provine dintr-un mediu universitar cu exigențe crescute.
Desigur, este de discutat și despre statutul dascãlilor în societate. Nu poþi sã ai un corp
profesoral performant dacã nu ai o remuneraþie corespunzãtoare. Nu poþi sã aºtepþi de la un
profesor din mediul preuniversitar sã fie foarte performant fãrã sã fie remunerat decent. Dar
acestea sunt lucruri cunoscute deja de toatã lumea. Trebuie sã conºtientizãm faptul cã a
construi un sistem de educaþie performant reprezintã un lucru extrem de scump, însã este o
investiție în viitor, fãrã de care o națiune nu poate progresa și performa.
Dacã vrem sã avem o educaþie performantã, trebuie sã recunoaºtem cã am greºit ºi sã
începem sã reconstruim întreg sistemul. Ca Președinte al României, îmi propun sã organizez o
asemenea dezbatere naționalã. Dacã reuºim sã fundamentãm o analizã serioasã ºi dacã ne
vom propune ținte clare, atunci vom putea sã schimbãm sistemul suficient de mult. Însã, din
experiența mea, doresc sã evidențiez un aspect: schimbãrile în sistemul de educație nu se pot
mãsura în luni sau în ani. Dacã reușim sã-l așezãm pe baze funcționale, efectul se va vedea
peste câteva generații. Dacã vom obþine rezultate foarte bune, în 20 de ani, ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT poate sã se transforme dintr-o þarã importatoare de know-how ºi de
înaltã tehnologie, într-o þarã exportatoare, un veritabil hub regional de înaltã tehnologie.
În lumea modernã a globalizãrii, orice produs se poate cumpãra, dar educaþia nu.
Educaþia se poate cumpãra pentru un individ sau pentru un grup de indivizi, dar nu se poate
cumpãra pentru o națiune. Resursa umanã rãmâne în continuare cheia reuºitei unei naþiuni.
De aceea, este nevoie de acest efort, de a defini un sistem propriu și performant de educație.
32
Educația va fi o prioritate a mandatului meu de președinte.
2. Investiția în sãnãtate – o investiție în viitor
Deși considerat invariabil drept prioritate, domeniul sãnãtãții nu s-a bucurat de o
gestionare unitarã în timp. Absența unui cadru strategic stabil a fãcut ca sectorul serviciilor de
sãnãtate sã fie afectat de schimbãrile politice frecvente. A lipsit în toți acești ani o abordare
coerentã și un acord asupra modului în care vrem sã arate sistemul sanitar din România pe
termen lung, dincolo de granițele politicului. România are nevoie de punerea în aplicare
cât mai rapidã a unei strategii naționale de sãnãtate care sã priveascã investiția în
sãnãtate ca pe o investiție în viitor, în vigoarea, energia și, implicit, prosperitatea
națiunii.
Ca președinte, voi insista ca sãnãtatea sã fie tratatã ca un factor cheie de dezvoltare, ca
o resursã pe termen lung și nu ca o povarã. O națiune cu oameni care au probleme de sãnãtate
din ce în ce mai diverse, cu un sistem sanitar nemulțumitor, incapabil sã rãspundã nevoilor de
sãnãtate și ineficient din punctul de vedere al cheltuirii banilor publici nu poate fi o națiune
sãnãtoasã, cu speranțã și nici cu adevãrat prosperã. Îmbunãtãțirea stãrii de sãnãtate a
populației, care se va reflecta în creșterea speranței de viațã, prevenirea și reducerea
îmbolnãvirilor, va avea un impact economic și social semnificativ. Investiția în sãnãtate
înseamnã investiția în educație pentru sãnãtate, în resursele umane și în infrastructura
sanitarã.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, pacientul va fi cu adevãrat în centrul
sistemului, va știi clar care îi sunt drepturile, ce servicii primește pentru ceea ce plãtește,
iar personalul medical va fi tratat cu respect și salarizat pe mãsurã. În ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT, banii publici, și așa insuficienți, nu vor mai fi risipiți pe servicii ineficiente, ci vor
fi direcționați corect, în așa fel încât problemele de sãnãtate sã fie rezolvate cât mai aproape de
pacient și în modul cel mai eficient din punctul de vedere al costurilor. În ROMÂNIA LUCRULUI
BINE FÃCUT, spitalele vor avea un management performant, nu politizat. În ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT, vor funcționa douã principii fundamentale: medicina bazatã pe dovezi
și sãnãtate în toate politicile.
Regulile jocului trebuie schimbate profund și în sistemul sanitar.
Ca mediator între factorii de decizie din sfera sãnãtãții publice și societate, Președintele
României este dator sã cunoascã marile probleme de sãnãtate publicã și felul în care
decidenții politici rãspund la acestea. Ca un principiu fundamental, consider cã prevenția
trebuie sã fie preocuparea zero în abordarea asupra sãnãtãții publice. Pornesc de la
convingerea cã înțelegerea și conștientizarea importanței prevenției încã din copilãrie,
educația pentru sãnãtate și adoptarea unor comportamente și a unui stil de viațã sãnãtos vor
avea, pe termen lung, un impact major asupra îmbunãtãțirii stãrii de sãnãtate și creșterii
speranței de viațã în România. În societatea modernã, cele mai rãspândite boli (boli
33
cardiovasculare și cerebrovasculare, diabetul, unele forme de cancer) sunt evitabile prin
prevenție. De aceea, voi încuraja crearea unui amplu proiect național de educație în scopul
prevenției, care sã aducã la un loc reprezentanții autoritãților cu responsabilitãți conexe din
domeniile sãnãtãții, muncii și protecției sociale, alimentației, educației, ai organizațiilor
nonguvernamentale specifice, ai asociațiilor profesionale ale personalului medical și care sã
beneficieze de un capitol de finanțare separat, cu proiecție multianualã.
O schimbare de abordare este necesarã și în relația pacientului cu sistemul
sanitar, precum și în interiorul sistemului sanitar. De-a lungul anilor, sistemul de sãnãtate
s-a dezvoltat în mod dezechilibrat. Accesarea lui la nivel spitalicesc - trecând peste medicina
de familie și de ambulator de specialitate - a devenit o practicã frecventã. Creșterea de la an la
an a fondurilor alocate spitalelor nu s-a reflectat direct proporțional în creșterea calitãții
serviciilor medicale sau îmbunãtãțirea stãrii de sãnãtate. Dimpotrivã, din rațiuni economice și
administrative, s-a preferat de multe ori tratarea în spitalizare continuã a cazurilor ce puteau
fi rezolvate în ambulatoriul de specialitate sau prin spitalizare de zi, ceea ce a condus inclusiv
la o cheltuire ineficientã a banilor publici.
În absența regândirii raportului între componentele sistemului, a restabilirii traseului
firesc al pacienților (medicinã primarã - medicinã ambulatorie de specialitate – spital) și a
unor mãsuri de reorganizare fundamentalã, simpla creștere a finanțãrii nu va putea rezolva
problema de fond. În acest moment, sistemul sanitar din România riscã sã trateze un numãr
mai mic de pacienți cu bani din ce în ce mai mulți.
De aceea, consider cã principalele direcții de reformã a sistemului sanitar ar trebui sã
vizeze:
- echilibrarea componentelor sistemului sanitar, în sensul creºterii volumului ºi calitãþii
serviciilor medicale acordate în sectorul medicinei de familie ºi de ambulator;
- acordarea de servicii medicale atât prin pachetul de bazã, cât și printr-un pachet
suplimentar din asigurãri private. Una din dezbaterile necesare va trebui sã se refere la
asigurãrile private de sãnãtate și caracterul lor;
- profesionalizarea managementului spitalelor ºi asigurarea unui cadru normativ flexibil
atât pentru personalul medical, cât ºi pentru funcþionarea spitalelor. Vor trebui gãsite
rãspunsuri consensuale la întrebãrile privitoare la statutul personalului medical, dar și al
unitãților sanitare;
- redarea demnitãții profesiei medicale, susținerea medicilor și personalului medical de a
își desfãșura activitatea în condiții decente, susținerea tinerilor medici de a râmãne în țarã
prin creșterea salarizãrii și valorizarea lor profesionalã și socialã;
- descentralizarea unor activitãþi cãtre comunitãþile locale sau cãtre structuri ale
Ministerului Sãnãtãții în scopul creºterii responsabilitãþilor ºi monitorizãrii realizãrii
obiectivelor, dar ºi implicãrii autoritãþilor locale în medicina comunitarã ºi ºcolarã;
34
- controlul utilizãrii fondurilor publice în tot sistemul sanitar prin informatizarea acestuia,
prin revizuirea cadrului normativ privind controlul ºi auditul, listele de medicamente
compensate, preþurile la medicamente etc.;
- perfecþionarea activitãþii colegiilor profesionale, a relaþiilor cu asociaþiile de pacienþi,
sindicate, a creºterii procesului de transparenþã a deciziilor privitoare la sistemul sanitar.
În fine, este nevoie și de o schimbare de abordare la nivel politic în raport cu domeniul
sãnãtãții. Prioritatea acordatã sãnãtãții trebuie sã se reflecte într-o creștere a finanțãrii
de la bugetul de stat. Dar aceasta trebuie însoțitã de instituirea unor mecanisme
legislative, de management, de control și sancțiune, care sã constituie garanția cã banii
publici sunt cheltuiți în mod corect și eficient.
Ca președinte, voi așeza la masã toți actorii politici și voi propune acceptarea de cãtre
toate forțele politice a unei proiecții bugetare pe termen lung, în care prioritatea pentru
sãnãtate sã fie concretizatã prin alocarea a 6% din PIB, indiferent de componența politicã
a cabinetului sau de configurația Parlamentului. În paralel, voi susține crearea unui Plan de
investiții și achiziții în sãnãtate, care sã aibã ca scop modernizarea infrastructurii sanitare,
dotarea cu aparaturã și tehnologii medicale noi, dezvoltarea sistemului național de urgențã
integrat, extinderea serviciilor de telemedicinã și extinderea utilizãrii de soluții IT în sãnãtate.
3. Economia liberalã: competitivitate ºi prosperitate
România se aflã, în prezent, în faþa unei opþiuni fundamentale pentru ºansele sale de
dezvoltare. Într-un context dominat incertitudini ºi dezechilibre, nu doar economice, ci și
sociale și politice, este limpede cã modernizarea României necesitã nu doar paºi imediaþi, de
politicã economicã ºi reformã instituþionalã, ci și construirea unui nou model de dezvoltare
economicã, axat pe pilonii durabili ai competitivitãții economice, din perspectiva propriilor
atuuri ºi oportunitãþi.
Dupã 25 de ani de tranziție sinuoasã, de aderare europeanã și post-aderare, România
este, în prezent, împovãratã de multiple deficite de competitivitate, a cãror împletire reduce
șansele unei convergențe economice rapide cu țãrile dezvoltate ale UE.
Economia româneascã pare construitã, în continuare, prin ºi în jurul bugetului
statului. Este o stare de fapt profundã, structuralã, care explicã de ce cetãțenii așteaptã ca atât
de multe lucruri sã vinã de la stat sau, oricum, prin intermediul statului.
În ciuda aderãrii europene, România nu pare sã fi fãcut încã saltul la o economie de
piaþã realã, modernã, similarã țãrilor dezvoltate, care sã ne aducã prosperitatea și viaþa demnã
mult aºteptate. Cultura economiei de piațã încã este departe de a atinge “masa criticã” atât de
necesarã unei economii performante, iar una din cauze este legatã direct de faptul cã statul
35
ține sã fie în centrul vieții românilor, și nu oricum, ci prin centralizare, clientele politice, dar și
prin politici și instituții care exerseazã, în continuare, reflexe socialiste.
Trebuie sã rãsplãtim munca ºi sã stopãm risipa banilor publici cãtre diverse
interese de scurtã duratã ori populiste. Prezența României în UE nu este suficientã pentru
ca românii sã trãiascã bine, în pofida diverselor slogane. Sã trãim bine în economia de piațã
înseamnã, înainte de toate, sã muncim bine. Avem nevoie sã înþelegem aceastã idee simplã,
cãci, altfel, rãmân doar vorbe din ºansele noastre de dezvoltare.
Pentru ca România sã renascã, trebuie sã renascã filosofia lucrului bine fãcut,
adicã munca productivã. Esențialã este redefinirea ierarhiei valorilor, adicã a ansamblului de
norme, reguli, idealuri, interese și atitudini sociale.
▪ Liberalismul economic - libertate, prosperitate
Prosperitatea nu poate fi, în esenþã, decât marca liberalismului ºi a economiei de
piaþã. Dupã un sfert de veac de tranziþie, a cãrei menire era sã lase în urmã comunismul și
socialismul, cu toate defectele sale economice și morale, ale cãror efecte, din nefericire, le
simțim și azi, ºansa modernitãții pentru România este legatã intrinsec de politicile de dreapta,
de liberalismul economic. A fi liberali nu înseamnã apartenența la un partid, ci atașamentul la
anumite valori. A fi liberali înseamnã sã respectãm și sã încurajãm, deopotrivã, orice inițiativã
legitimã, orice act creator de valoare, cãci bunãstarea oamenilor este și trebuie sã fie
întruchiparea acțiunilor lor, iar satisfacția lucrului bine fãcut trebuie sã existe în orice
domeniu, fie cã vorbim de muncã salariatã, antreprenoriat sau voluntariat.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT se construiește în România oamenilor liberi,
care, la rândul sãu, este România statului de drept. Libertatea individualã este cea
consfințitã de domnia legii, iar oamenii au libertate atunci când se pot bucura pe deplin de
proprietatea asupra roadelor muncii lor legitime. Cu cât legea este mai fragilã și arbitrariul
statului mai mare, cu atât proprietatea este mai fragilã și forța sa economicã este mai redusã.
În viziunea liberalismului, modernizarea României se bazeazã pe cinci dimensiuni
fundamentale:
1) garantarea proprietãții, deoarece dreptul la proprietate este instituția vitalã a
libertãții și a economiei de piațã, atunci când proprietatea este obþinutã legitim ºi prin
respectarea legii;
2) libertatea economicã, susținerea inițiativei private ºi asigurarea competiþiei
corecte, care sunt cele mai eficiente mijloace de creare durabilã a prosperitãții, prin
antreprenoriat și muncã productivã, nu prin mecanisme sociale specifice statului asistențial
care asigurã, în fapt, minimul necesar traiului;
36
3) industria competitivã ºi agricultura modernã, care sã creeze valoare adãugatã,
pentru ca românii sã aibã locuri de muncã, stabile ºi bine remunerate;
4) protejarea avuției naționale, prin valorificarea inteligentã a potențialului de
resurse naturale, în condiții lipsite de riscuri pentru mediul natural;
5) politici și sisteme publice sustenabile, astfel încât între stat și cetãțean sã existe
exigențele unui parteneriat, cu drepturi și obligații reciproce, care sã însemne acces liber ºi
egal la educaþie, sãnãtate, muncã etc., pentru a oferi românilor o viaþã demnã.
În centrul tuturor preocupãrilor noastre este individul, cetãțeanul, cu drepturile și
libertãțile sale. În viziunea dreptei românești, fiecare persoanã conteazã în egalã mãsurã, cãci
dreapta nu-și propune sã egalizeze și sã uniformizeze indivizii așa cum fac doctrinele de
stânga. Cetãțeanul este reperul ultim al oricãrei schimbãri sociale, cãci societatea nu este o
masã amorfã, ci înseamnã indivizi și cooperare socialã între aceștia, iar progresul societãții
vine odatã cu progresul fiecãrei persoane.
Liberalismul și politicile economice de dreapta vor conduce la dezvoltarea clasei
de mijloc în România, aceasta fiind coloana vertebralã a unei națiuni și cel mai elocvent
criteriu de prosperitate a unei societãți. Potrivit unor studii, numai circa 10% dintre
cetãțenii români pot fi asimilați clasei de mijloc, în timp ce aceastã importantã categorie
socialã reprezintã – așa cum este firesc – majoritatea în națiunile dezvoltate. O clasã de
mijloc puternicã și extinsã este și soluția pentru reducerea dezechilibrelor sociale, cãci
cea mai durabilã protecție socialã o face tocmai creșterea economicã sãnãtoasã.
Atât în economie, cât și în societate, statul aflat în slujba cetãțenilor este cel care
guverneazã prin strategii economice și politici publice pentru bunãstarea tuturor, nu doar
pentru birocrația statalã sau pentru diverse grupuri de interese ce graviteazã în jurul unor
politicieni, care au “cãpușat” clientelar statul și intervin în procesele de decizie publicã.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, politicile publice vor fi protejate fațã de orice
ingerințe sau partizanate, astfel încât în ansamblul deciziilor de importanțã strategicã sau
tacticã sã guverneze exclusiv logica interesului național și a interesului cetãțeanului. ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT presupune implementarea conceptului de bunã guvernare.
A guverna bine înseamnã a guverna în interesul națiunii, iar conceptul de bunã
guvernare este legat de principiile liberale: a nu face discriminare, prin politici care dau
avantaje unora și dezavantaje altora, a nu stabili taxe și impozite pentru anumite grupuri de
persoane, iar subvenții pentru altele.
Deși militeazã pentru egalitate, politica de stânga este una a privilegiilor și
discriminãrii: într-un fel îi trateazã pe salariați și altfel pe patroni, într-un fel pe investitorii
autohtoni și altfel pe cei strãini, într-un fel pe cei mai nevoiași și altfel pe cei mai puțin
nevoiași. Prin politici selective și redistribuirea avuției, stânga politicã susține, de fapt,
egalitarismul și nu egalitatea (de șanse).
37
Aºa cum, în economia de piațã, întreprinzãtorii sunt în slujba consumatorilor serviciilor
lor, tot aºa, într-o democraþie respectabilã, politicienii ºi organismele statului trebuie sã
lucreze în slujba cetãþenilor.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT presupune ca statul sã fie la dispoziția
oamenilor, și nu oamenii sã fie la dispoziția statului.
Modelul liberal de dezvoltare: convergențã economicã și modernizare instituționalã
Dupã 1990, paradigma dezvoltãrii economice a fost relativizatã - dacã nu chiar
subordonatã - de paradigma democrației politice. În pofida progreselor rapide impuse de
noile exigențe democratice, tranziția economicã a consemnat totuși ezitãri, eșecuri, amânãri,
deturnãri de la scopul inițial, nefiind rezolvate problemele structurale și instituționale ale
economiei românești.
România a exersat succesiv, aproape ciclic, diferite politici de creștere economicã, însã
niciodatã o strategie pentru dezvoltare economicã, un model de dezvoltare axat pe
principiile liberalismului și pe pilonii competitivitãții economice. Construirea unui
proiect de țarã pentru România europeanã din viitorul apropiat înseamnã sã putem privi în
viitorul mai îndepãrtat, astfel încât țintele economice și instituționale sã fie mijloacele și nu
scopurile modernizãrii României.
Astãzi, România se aflã în fața unei noi etape, a treia etapã, de consacrare a unor
schimbãri esențiale în istoria post-decembristã. Momentul devenirii noastre istorice este
foarte important, pentru cã:
- în primul rând, tranziția a consemnat transformãri instituționale majore “în litera”
economiei de piațã, dar și rezistențã la schimbare “în spiritul” acesteia;
- în al doilea rând, aderarea europeanã a generat urmãtorul val de schimbare
instituționalã cu traiect predefinit. Însã, prin ea însãși, aderarea europeanã asigurã doar
cadrul, nu și ingredientele prosperitãții economice;
- în al treilea rând, etapa actualã, de post-aderare, este cea care deschide cu adevãrat
dezideratul convergenței economice, ceea ce reclamã o opțiune fundamentalã asupra
oportunitãților de dezvoltare ale României.
România prosperã nu poate fi decât rezultatul unui model liberal de dezvoltare,
ancorat puternic în instituțiile economiei de piațã, bazat pe surse sustenabile de
dezvoltare care aduc valoare adãugatã, valorificã oportunitãþi ºi genereazã avantaje
competitive pentru România.
În acest sens, modelul liberal de dezvoltare este modelul competitivitãții
economice, care rezultã din îmbinarea a douã paradigme cumulative:
1) paradigma economicã pro-activã, ca paradigmã a relansãrii ºi creºterii economice
sãnãtoase, pe fondul reformelor de creștere a competitivitãții;
38
2) paradigma modernizãrii instituþionale, ca paradigmã a exigenþelor instituþionale
comunitare, în conformitate cu valorile politice ºi culturale europene.
În esenþã, ambele paradigme marcheazã convergent regândirea rolului statului, prin
restrângerea prezenþei sale în economie ºi întãrirea prezenței sale instituționale, prin
rolul sãu definitoriu de garant al drepturilor constituþionale, al echitãþii ºi al bunei
funcþionãri a economiei de piaþã. Numai astfel, în ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT vom
obține dezvoltarea unui sector privat puternic, autonom faþã de puterile politice, capabil sã
genereze prosperitate ºi sã dinamizeze inclusiv reformele din sfera sectorului public.
Acest cadru economic-instituțional indicã direcțiile strategice ale modelului liberal de
dezvoltare: model economic centrat pe investiþii ºi competitivitate, fonduri europene ºi
dezvoltarea infrastructurii, dezvoltare regionalã ºi administraþie publicã centratã pe cetãþean
și modernizarea sistemelor publice: educaþie, sãnãtate, pensii. România nu-și mai poate
permite sã mai întreținã ineficiența, nici în termeni financiari, nici instituționali. Prioritatea
absolutã a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT trebuie sã fie stimularea actorilor
economici performanþi, care aºteaptã de la stat un semnal pozitiv, unul în favoarea
performanței economice, a iniþiativei private, a unei dezvoltãri durabile.
Obiectivul fundamental al convergenței economice nu poate fi deplin fructificat în
absența celui de-al doilea deziderat: maturizarea și modernizarea instituționalã. Acesta
înseamnã cã, în etapa post-aderare, România trebuie sã gãseascã forța de a pãrãsi ciclul
„politicilor asistate”, cu puseuri reformiste ancorate fie financiar-internațional, fie
instituțional-european. Cred cã a venit cu adevãrat vremea maturitãții, a schimbãrilor de
paradigmã și a reformelor duse la capãt.
Poate cã, în acest sens, cea mai importantã probã este aderarea României la zona
euro, care trebuie sã însemne, pentru anii urmãtori, o adevãratã ancorã pentru
disciplinarea politicilor economice, pentru predictibilitate și accelerarea creșterii
economice. Odatã așezatã pe culoarul monedei unice, economia României va fi „forțatã” sã își
însușeascã rapid și mult mai profund lecția esențialã a competitivitãții, pentru consolidarea
convergenței.
În privința convergenței economice reale, România se gãsește în prezent la cca. 54%
fațã de media PIB real/locuitor (exprimat prin puterea de cumpãrare), cu prognoze favorabile
de a atinge cca. 65% din media europeanã la orizontul adoptãrii euro. Însã prognozele
economice tocmai ce au fost bulversate, la mijlocul acestui an, dupã douã trimestre
consecutive de scãdere economicã. Abia în 2014, și numai prin stoparea proaspetei „recesiuni
tehnice”, avem șansa de a reveni la nivelul PIB real din 2008. Fațã de acum 6 ani, practic
România a bãtut pasul pe loc în privința performanțelor economice reale.
O creștere economicã bazatã pe competitivitate va fi o creștere sãnãtoasã,
sustenabilã, care se va vedea nu doar în statistici, ci mai ales în bunãstarea vieții de zi
cu zi a oamenilor. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va aduce românilor prosperitate realã și
durabilã, nu o creștere fantomaticã, bazatã pe explozia consumului pe termen scurt sau pe
39
aportul exclusiv al expansiunii bugetare, prin cercul vicios al deficitului bugetar și datoriei
publice.
Primul semn de responsabilitate pentru dezvoltarea ROMÂNIEI LUCRULUI BINE
FÃCUT este sã renunțãm la capcana politicilor prociclice. Pe de o parte, sã nu mai facem
deficite bugetare în anii de boom economic, așa cum a fost cazul deficitelor record din anii
de dinaintea crizei. Pe de altã parte, sã nu introducem impozite în anii de crizã sau atunci
când economia își cautã culoarul relansãrii și al consolidãrii, așa cum este cazul
impozitelor și accizelor recent introduse.
În aceastã etapã post-aderare, voi susține strategiile prin care România va avansa
consistent pe calea convergenței economice reale, odatã ce criteriul major al tuturor politicilor
publice va deveni competitivitatea.
În clasamentul competitivitãții globale, România încã deține poziții dintre cele
mai dezavantajoase pentru: impozitarea muncii și efectele impozitãrii asupra investițiilor,
rata de cuprindere în educația primarã, risipa banilor publici, discreționarism guvernamental,
corupția și încrederea publicã în politicieni, dar și capacitatea de a ne pãstra în țarã talentele
profesionale. Doar România și Bulgaria fac parte din stadiul 2 de dezvoltare, cea bazatã pe
eficiențã, în timp ce majoritatea țãrilor din Europa Centralã și de Est sunt în stadiul de
tranziție cãtre dezvoltarea bazatã pe inovare.
Devine astfel limpede cã modelul de dezvoltare al ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FÃCUT
trebuie sã însemne mai multã economie de piațã, politici publice stimulative, care sã genereze
acumulare de capital și investiții, locuri de muncã productive și antreprenoriat inovativ, capital
uman performant și tehnologie avansatã, instituții de calitate pentru mediul de afaceri, dar și
cât mai puține bariere administrative și birocratice în calea liberei inițiative, a activitãții
economice în general.
Economia liberalã, economia afacerilor: pilonii modelului de dezvoltare
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT va fi competitivã odatã ce vom îmbunãtãți
calitatea instituționalã a mediului de afaceri. În ecuația competitivitãții, conteazã în mod
esențial anumiți factori instituționali și administrativi care afecteazã funcționarea mediului de
afaceri: birocrația, corupția, ușurința de a iniția sau de a închide o afacere, reglementãrile
fiscale și economice. Economia liberalã este economia afacerilor, iar soluțiile trebuie
cãutate în susținerea mediului de afaceri, a capitalului românesc, a întreprinderilor
mici și mijlocii. Aici este sursa adevãratã a locurilor de muncã pe care românii le așteaptã,
locuri de muncã stabile și bine plãtite, care sã extindã rapid clasa de mijloc.
Calitatea instituționalã a mediului de afaceri comportã încã decalaje majore în
comparație cu țãrile UE, în special în privința a trei factori instituționali: protejarea
proprietãții, corupția și plata impozitelor. Dupã cicluri întregi de declarații și probe reformiste,
40
România este în continuare o campioanã europeanã în privința birocraþiei ºi a costurilor cu
actele și autorizațiile administrative.
În ultimii 10 ani, Codul Fiscal a fost modificat de peste 100 de ori, iar regimul juridic al
investițiilor strãine directe a suferit 15 schimbãri.
Așa cum corect invocã mediul de afaceri, performanța economicã necesitã reguli
bune pe termen lung, adicã predictibilitate fiscalã și legislativã. În absența acestor
condiții elementare, întreprinzãtorii nu pot planifica nimic, nici formarea capitalului, nici
investițiile și crearea de noi locuri de muncã, iar economia stã în blocaj și pierde oportunitãți,
în așteptarea unor vremuri mai bune.
Consider cã industria și energia trebuie sã devinã vectori constanți ai
competitivitãții economiei României, prin investiții susținute și mediu concurențial. O
politicã industrialã coerentã trebuie sã facã din industria româneascã un veritabil actor
european. „O politicã industrialã pentru era globalizãrii”, conform Strategiei Europa 2020,
înseamnã abordarea întregului lanþ valoric, de la infrastructurã ºi materii prime pânã la
serviciile post-vânzare, pentru a obține un sistem industrial puternic și inovativ, diversificat ºi
competitiv. În același timp, printr-o strategie energeticã ambițioasã, una realã - nu doar
clamatã - ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT are toate atuurile pentru a deveni un veritabil pol
energetic regional. Dacã vom fructifica toate oportunitãțile economice și geostrategice,
inclusiv prin diversificarea surselor, țara noastrã se poate plasa durabil și eficient pe harta
energeticã regionalã.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã și agriculturã performantã, care
necesitã, de asemenea, industrializare, capitalizare și competitivitate. România nu-ºi mai
permite greºeli în defavoarea fermierului român. Nu este suficient sã conºtientizãm faptul cã
avem un potenþial agricol imens, ci trebuie sã valorificãm în mod real acest avantaj, și nu doar
conjunctural, în funcție de starea vremii, ci ca sursã constantã de creștere economicã. În
viziunea mea, dezvoltarea agriculturii înseamnã scoaterea agricultorului român din
agricultura de subzistențã, care trebuie sã devinã o afacere ca toate celelalte. Prin capitalizare,
agricultorul român își va putea dezvolta potențialul de adevãrat fermier european.
Industrializarea agriculturii este esențialã pentru echilibrarea balanței ocupãrii
forței de muncã. Decalajele de competitivitate ale României sunt evidente fie și numai dacã
invocãm decalajele de structurã economicã. Suntem pe primul loc în privința populației
ocupate în agriculturã din UE și suntem pe ultimele locuri în ceea ce privește populația
ocupatã în sfera serviciilor. Așadar, în legãturã cu piața muncii, suntem încã departe de a fi
parcurs ajustãrile în direcția unei structuri economice competitive.
Absorbția fondurilor europene trebuie sã fie prioritatea zero a oricãrei
guvernãri. O economie lipsitã de capital este obligatã sã fructifice șansele dezvoltãrii
durabile cu bani europeni. În aceastã privințã, ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT nu are doar
datoria de a înzestra contabil bugetul cu fonduri de cofinanțare pentru proiectele europene, ci
41
sã creeze capacitate instituționalã și administrativã pentru ca proiectele de dezvoltare sã fie
concretizate financiar și economic.
Dezvoltarea pieței de capital și a sistemului financiar, în general, este o altã
direcție strategicã a modelului liberal de dezvoltare, una menitã sã mobilizeze capitalul
investițional și sã asigure accesul eficient și facil al investitorilor strãini la piața localã.
Actualmente, piața de capital din România rãmâne una dintre cele mai reduse din UE. Tocmai
în acest sens, consider o prioritate înlãturarea tuturor barierelor ce inhibã dezvoltarea pieței
de capital. De exemplu, prin reclasificarea pieței de capital din România de la piațã de frontierã
la piațã emergentã, s-ar obține beneficii certe în materie de capital și investiții.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își va dezvolta infrastructura financiarã necesarã
susținerii IMM-urilor. În ultimã instanțã, nu banii sunt problema, ci calitatea politicilor
prin care urmãrim atragerea lor.
Consider cã politica economicã trebuie sã se facã în primul rând pentru economie,
adicã pentru cetãțeni și nu pentru politicieni (pentru câștigurile electorale ale acestora).
4. Viziunea fiscal-bugetarã: regândirea relației dintre stat și cetãțean
Filosofia finanțelor publice este, în prezent, în flagrantã contradicție cu principiile
dezvoltãrii economice sãnãtoase. Calitatea de contribuabil a ajuns sã fie sinonimã doar cu
aceea de plãtitor de taxe și impozite, oricât de multe și de apãsãtoare uneori, fãrã ca
cetãțeanul sã simtã cã este și beneficiar al sistemelor publice. Când acest sentiment
ajunge sã predomine în relația dintre contribuabil și stat, devine clar de ce economia
subteranã și corolarul sãu fiscal, evaziunea, tind sã devinã regula – de supraviețuire uneori –
care erodeazã treptat și subtil calitatea și sustenabilitatea sistemelor publice.
În viziunea mea, soluțiile nu trebuie cãutate în afara sistemului fiscal, ci tocmai
înãuntrul lui, și nu prin transformarea contribuabililor în ținte fiscale, ci prin prisma
unei noi abordãri a relației dintre stat și contribuabil, una clãditã pe principiile unui
parteneriat fiscal, ceea ce reclamã de fapt regândirea întregului sistem fiscal-bugetar pe
criterii de transparențã și corectitudine reciproce. Statul la coadã pentru plata impozitelor
este, încã, cel mai trist indiciu al funcționãrii unui sistem fiscal în care contribuabilii nu au fost
niciodatã parteneri egali ai statului, ci mai degrabã subordonații ori clienții birocrației fiscale
și ai tratamentului discreționar.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, a fi contribuabil nu înseamnã a avea doar
obligații fiscale cãtre stat, ci a avea dreptul legitim de a pretinde de la stat
corectitudine, tratament egal, eficiențã și chibzuințã în cheltuirea banilor publici, adicã
bunã guvernare, în general.
În dimensiunea sa fiscal-bugetarã, modelul liberal de dezvoltare a ROMÂNIEI LUCRULUI
BINE FÃCUT este ancorat în principii precum:
42
- competitivitate fiscalã: impozitarea redusã și simplificatã trebuie sã redevinã
atuul fiscal al României, pentru a atrage din nou atenția investitorilor strãini, pentru a
susține capitalul românesc și crearea de noi locuri de muncã. Nevoile bugetare mai mari
nu trebuie sã însemne impozite mai mari, ci dimpotrivã, trebuie urmãrite prin îmbunãtãțirea
eficienței fiscale, prin simplificare și creșterea colectãrii. România competitivã fiscal în UE
înseamnã convergențã rapidã în planul prosperitãții economice;
- echitate și corectitudine: tratamentul fiscal egal și universal este definitoriu pentru
viziunea noastrã liberalã. Cota unicã este soluția justã, corectã și care a dat rezultate în
economia româneascã. Echitate în politica fiscalã nu înseamnã unitãți de mãsurã diferite
pentru contribuabili diferiți, așa cum stau lucrurile în viziunea fiscalã a stângii;
- disciplinã fiscalã și bugetarã: întãrirea guvernanþei fiscale și reducerea deciziei
discreþionare în politicile fiscal-bugetare sunt esențiale pentru creșterea eficienței sistemului
fiscal. În acest sens, creºterea colectãrii veniturilor bugetare ºi creºterea calitãþii cheltuielilor
publice trebuie sã aducã transparențã, simplificare, costuri mai mici cu funcționarea
sistemului fiscal, costuri de conformare pentru contribuabili și de administrare fiscalã din
partea statului.
Acestea sunt principiile esențiale care oferã coerențã strategiilor și politicilor fiscalbugetare.
În definitiv, coerența sistemului fiscal transmite la rândul sãu coerențã și
predictibilitate în întreg sistemul economic.
În calitate de Președinte al României, voi încerca sã conving Guvernul cã nu
politica bugetarã trebuie sã conducã politica fiscalã (așa cum, din pãcate, se întâmplã în
prezent), cã nu trebuie sã introducem impozite dupã cât dorește sã cheltuiascã ministerul
Bugetului, ca sã descoperim, ulterior, cã nici nu poate sã o facã. În viziunea mea, politica fiscalã
nu trebuie proiectatã din perspectiva maximizãrii încasãrilor la bugetul de stat.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, statul nu trebuie sã facã doar ceea ce îi
permite cadrul fiscal-bugetar, cu precãdere în cazul unui cadru fiscal-bugetar rostogolit
inerțial de la un an la altul, fãrã viziune și prioritãți, ci sã modifice cadrul fiscal-bugetar
potrivit oportunitãților de dezvoltare economicã. Este, în esențã, o filosofie simplã: nu
modificãm obiectivele datoritã instrumentelor care aparent ne încorseteazã, ci adecvãm
instrumentele astfel încât sã ne atingem mai bine obiectivele.
Schimbarea filozofiei fiscal-bugetare înseamnã a face din bugetul statului un suport al
dezvoltãrii, dar nu în sensul trivial al simplei expansiunii bugetare, ci pe baza prioritãților și
oportunitãților indicate de pilonii competitivitãții economice.
În planul politicii bugetare, creșterea calitãții cheltuielilor publice reclamã
transparențã, în primul rând, dar și o construcție bugetarã axatã pe criterii de oportunitate,
prioritate și eficienþã. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT își poate așeza sistemul
cheltuielilor publice pe proiecte și programe, în baza unor criterii clare de
performanțã, dar și pe bugete multianuale, pentru o viziune de investiții pe termen
lung. Consider cã este imperativã prioritizarea temeinicã a programelor publice, în funcție de
43
relevanța lor pentru cetãțeni, astfel încât românii sã simtã cã bugetul statului nu reflectã
doar agende politice, ci și nevoile lor și ale comunitãților lor, iar guvernul nu este un
simplu trezorier care, discreționar, taie și împarte felii din „plãcinta bugetarã”.
În planul politicii fiscale și din perspectiva competitivitãții, România are de rezolvat
numeroase carențe instituționale, de la dificultãțile de a plãti impozitele și pânã la
neajunsurile administrãrii sistemului fiscal, de la povara fiscalã asupra muncii și pânã la
evaziunea sistemicã. În prezent, România înregistreazã cel mai scãzut grad de
conformare voluntarã în plan fiscal dintre țãrile UE. Este însã limpede cã aceastã
degradare a relației stat - contribuabil inhibã grav competitivitatea fiscalã a economiei
românești și, totodatã, șansele noastre de dezvoltare.
Prin cota unicã de 16%, România beneficiazã încã de competitivitate fiscalã în raport cu
cele mai multe din țãrile UE. În schimb, impozitarea muncii este cea mai importantã povarã
pentru crearea de noi locuri de muncã. Potrivit Global Competitiveness Report, România se
gãsește pe poziția 140 din toate cele 144 de țãri în privința efectelor depresive ale taxãrii
asupra stimulentelor de a munci. În România, salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța
de muncã sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale asupra muncii aproape
sufocante.
În același timp, cota de TVA de 24% pare aproape o invitație deschisã la evaziune
fiscalã și un obstacol dintre cele mai serioase în calea consumului. Potrivit Comisiei
Europene, România este pe primul loc în UE privind evaziunea fiscalã prin neplata TVA.
Este pe deplin explicabil, mai ales în condițiile în care 22 de țãri ale UE au TVA mai mic decât
România. Probabil cã cea mai nefastã combinație fiscal-bugetarã pentru România este datã de
cota crescutã de TVA și slaba capacitate de control și administrare fiscalã.
În planul politicilor de relaxare fiscalã și în perspectiva apropiatã a guvernãrii dreptei
românești, pentru mine, reprezintã o prioritate absolutã revenirea TVA la 19%, întrucât
relaxarea fiscalã va duce nu doar la îmbunãtãțirea colectãrii veniturilor și a
sustenabilitãții finanțelor publice, ci mai cu seamã la creșterea economiei și a nivelului
de trai al românilor.
5. Agriculturã performantã și dezvoltarea satului românesc
România a fãcut pași importanți în spațiul integrãrii europene, însã agricultura și satul
românesc au resimțit cele mai modeste progrese, cãci saltul spre modernizare încã întârzie sã
aparã. În aceastã privințã, în care agricultura și problemele satului românesc aproape cã par
îngemãnate, România are nevoie de o viziune integratã, care sã formuleze prioritãți și direcții
de dezvoltare. Dupã un sfert de secol de reforme și miliarde de euro cheltuiþi, prosperitatea
întârzie sã aparã în satul românesc. El încã mai reprezintã o a doua Românie, desprinsã parcã
din alt secol, dominatã de sãrãcie ºi dependentã cvasitotal de asistența statului. Satul
românesc va renaște însã nu doar odatã cu agricultura, pentru cã satul trebuie sã
44
însemne și altceva, adicã mici industrii, ferme familiale, oamenii cu viziune ºi iniþiativã,
întreprinzãtori rurali capabili sã utilizeze tehnologii performante, sã dezvolte
avantajele competitive pe care România le are în acest sector.
În viziunea dreptei românești, modernizarea sectorului agro-rural este de interes
național. Pentru ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, reformarea exploataþiilor agricole,
modernizarea spaþiului rural ºi deblocarea potenþialului sãu economic, precum și
simplificarea administrativã constituie direcþii clare care vor aduce și beneficiile așteptate. Nu
este suficient sã conºtientizãm cã avem un potenþial agricol imens, ci trebuie sã facem ca
agricultorul român sã devinã un pion important în arhitectura economiei românești. Este
vitalã transfomarea agriculturii româneºti într-un motor de creºtere economicã, prin
crearea de locuri de muncã pentru populaþia din mediul rural și prin susținerea
performanței și a veniturilor agricultorilor.
Pasul esențial care ar urni agricultura pe calea modernizãrii europene este rezolvarea
durabilã a problemei proprietãții. Performanța economicã a agriculturii românești va
crește proporțional cu consolidarea regimului de proprietate funciarã. ROMÂNIA
LUCRULUI BINE FÃCUT începe cu definirea și recunoașterea clarã a proprietãții, care sã ofere
oamenilor stimulente economice și perspective de dezvoltare.
În concepția mea, nu structura polarizatã a proprietãþii funciare a constituit obstacolul
major în dezvoltarea agriculturii, ci lipsa voinþei politice de a clarifica legislativ, la timp ºi în
mod neutru, dreptul de proprietate. Din aceastã cauzã, s-a întârziat procesul natural de creare
a pieþelor în acest domeniu, de la cea a creditãrii, la cea a asigurãrilor, a garanþiilor funciare
etc., iar agricultura a devenit eficientã aproape doar în privința marilor ferme. Tocmai de aceea
avem nevoie sã încurajãm, într-un cadru instituțional tranparent, cooperarea fermierilor și a
proprietarilor de terenuri agricole.
Pentru o agriculturã performantã, lucrãrile de cadastru trebuie finalizate cu
celeritate. În aceastã privințã, autoritãțile locale trebuie sã aibã un rol determinant, nu doar
în a urgenta procedurile birocratice legate de reglementarea proprietãții, ci și în implicarea
pentru rezolvarea eficientã a litigiilor privind proprietatea. În același timp, politica agrarã nu
trebuie sã interfereze cu piața funciarã, ci sã elimine excesul de reglementare și birocratizare.
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT înseamnã, în mod necesar, un cadru legislativ care sã
reglementeze piaþa funciarã într-o formã coerentã, unitarã și simplificatã.
Odatã cu rezolvarea contextului instituțional de reglementare și proprietate, atunci
piața, cadrul competitiv și performanțele economice vor deveni factorii definitorii care vor
optimiza raporturile dintre mica și marea exploatație agricolã. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE
FÃCUT, mica exploatație agricolã trebuie sã înceteze a mai fi doar mijloc informal de
protecție socialã, ci trebuie sã genereze motivație economicã și rãsplatã pe mãsura
performanțelor comerciale.
Actualmente, populația ocupatã în agricultura României reprezintã peste 29%,
comparativ cu o medie europeanã de circa 5%, ceea ce ilustreazã un imens dezechilibru
45
structural, precum și indiciul unei productivitãți a muncii foarte scãzute. În același timp,
importante suprafeþe agricole rãmân încã necultivate, în timp ce pe piaþa naþionalã, europeanã
ºi mondialã cererea de produse alimentare crește în continuare. Va fi foarte greu de susþinut
pe viitor, atât din punct de vedere politic, cât ºi economic, o asemenea situație care nu
încurajeazã cultivarea terenurilor agricole și mai ales gruparea lor în parcele atractive și
eficiente din punct de vedere economic.
Un asemenea cerc vicios atrage atenția asupra adevãratei prioritãți investiționale:
industrializarea agriculturii și modernizarea infrastructurii rurale, astfel încât și
agricultura româneascã sã poatã deveni o afacere profitabilã în condiții civilizate.
În viziunea mea, cred cã se cuvine sã ne concentrãm atenția asupra potențialului
exploatațiilor familiale de tip comercial. Este indispensabilã crearea și dezvoltarea unei
infrastructuri de piaþã moderne, în deplin acord cu modelul european, dar adaptatã eficient la
specificul gospodãriei þãrãneºti. Trebuie sã folosim resursele din cercetare pentru crearea
unor modele de funcþionare localã a pieþelor, având ca punct de pornire centrele de
tranzacþionare existente. Astfel, vom putea configura un sistem naþional eficient, dinamic ºi
adaptat specificitãþilor locale pentru colectarea ºi depozitarea produselor din gospodãriile
þãrãneºti.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, o agriculturã performantã necesitã adaptarea la
condiþiile dinamice ale Politicii Agricole Comune. România trebuie sã se armonizeze în funcþie
de Politica Agricolã Comunã, însã într-o manierã beneficã intereselor românești, astfel încât
activitatea fermierului român sã devinã competitivã, iar dezvoltarea spaþiului rural sã devinã
realã și durabilã.
Agricultura performantã în România necesitã sisteme moderne de irigații. În
aceastã privințã, este absolut necesarã modernizarea infrastructurii de irigaþii din fonduri
structurale în perioada 2014-2020. În același timp, întreþinerea sistemelor vechi este
costisitoare pe termen lung atât pentru agricultori, cât ºi pentru stat, ceea ce conduce la
creºterea costurilor pentru agricultori. Tocmai de aceea, statul trebuie sã sprijine, prin
toate tipurile de instrumente – fiscale, legislative, financiare – atragerea de investiții
majore în agriculturã, cãci competitivitatea agriculturii trebuie sã se bazeze pe
capitalizare și acces facil al agricultorilor la finanțare.
România are nevoie de o poziție politicã implicatã în privința agriculturii, în legãturã cu
șansele de dezvoltare competitivã ale agriculturii românești. La nivel european, avem nevoie
sã apãrãm și sã promovãm interesele agriculturii românești, nu doar în legãturã cu noua
concepție financiarã a Politicii Agricole Comune, ci în orice privințã care poate fi beneficã
fermierilor români. România dispune de întreg potențialul pentru a deveni una din
principalele forțe ale agriculturii europene.
România poate deveni numãrul 1 în UE în privința agriculturii ecologice. Piața
europeanã ne oferã largi oportunitãți, mai ales cã produsele românești încep sã fie
recunoscute și premiate la diverse târguri europene. Avem însã nevoie sã dezvoltãm susținut
46
partea de procesare și comercializare, prin promovare continuã și inventivã. Agricultura
ecologicã și produsele tradiționale meritã sã devinã veritabile mãrci înregistrate ale
performanțelor românești.
În perioada urmãtoare, aferentã ciclului 2014-2020, agricultura trebuie sã treacã la o
etapa superioarã în dezvoltarea ei, prin revigorarea ramurilor procesatoare ale industriei
alimentare, prin sporirea competitivitãții economice a exploatațiilor familiale de tip comercial,
prin întãrirea rolului organizațiilor profesionale și interprofesionale din sfera agro-alimentarã,
prin refacerea lanțului valoric al activitãții economice din domeniul agriculturii și industriei
alimentare.
Prin implementarea Programului Național pentru Dezvoltare Ruralã, dar și în contextul
unor ani agricoli buni, performanțele agriculturii s-au îmbunãtãțit treptat. Însã, la nivelul
satului românesc nu s-au simțit schimbãri majore, progrese comparabile cu cele din
agriculturã. Dimpotrivã chiar, calitatea vieții stagneazã sau chiar este în scãdere în mediul
rural, media de vârstã a oamenilor de la țarã a crescut. Populația ruralã a României are cea
mai ridicatã pondere în totalul populației dintre toate țãrile UE, aproape 45%. Astãzi, aproape
60% din agricultori au vârste de peste 60 de ani și dețin peste 25% din terenul agricol al
României, ceea ce atrage atenția asupra unei probleme majore a politicii agricole românești
din perspectiva resurelor umane din spațiul rural. În multe locuri, câmpurile și lanurile sunt
mai frumoase și mai îngrijite decât satul românesc. De aceea, politica agricolã româneascã
trebuie sã cuprindã și prioritãți dedicate satului românesc.
Satul românesc a fost întotdeauna un izvor de culturã ºi civilizaþie, dar evoluțiile
economice și lipsa unei consecvențe a prioritãților nu i-au permis sã þinã pasul cu
ritmul modernizãrilor actuale. În acest sens, investițiile în infrastructura ruralã, de la
cea școlarã și pânã la utilitãțile publice, vor trebui sã fie primul semn clar de
modernizare a satului românesc.
6. Cum rãspundem la viitorul sistemului de pensii
Actualul sistem de pensii din România se confruntã cu câteva probleme majore, care
sunt cunoscute de ani buni, dar la care nu existã încã rãspunsuri coerente și general acceptate.
Din pãcate, teama de a „nu mai putea plãti pensii” este adesea utilizatã în discursul public din
considerente electorale sau populiste, în locul unei abordãri serioase și al unei proiecții de
viitor.
Existã un set de realitãți care privesc sistemul de pensii și pe care suntem datori sã le
luãm în calcul:
- raportul dintre salariați și pensionari, care devine din ce în ce mai disproporționat în
defavoarea salariaților, fapt ce determinã o creștere a deficitului la bugetul asigurãrilor sociale.
47
Acest raport disproporționat a fost accentuat de încurajarea pensionãrilor anticipate, ca
modalitate de a rezolva problema lipsei locurilor de muncã;
- rata de ocupare în rândul pensionarilor din țara noastrã este una dintre cele mai mici
din Uniunea Europeanã;
- ponderea cheltuielilor cu pensiile (raportatã la PIB) este una dintre cele mai mici din
UE;
- România se aflã în primele 5 state membre UE care vor cunoaºte cel mai rapid ritm de
îmbãtrânire a populaþiei în urmãtoarele decenii, fapt ce are un impact extins din punct de
vedere bugetar, economic și social.
În afara unor mãsuri punctuale care pot fi gândite pe termen scurt, în perspectiva
anilor ce vor urma, va trebui adoptatã o decizie cu privire la modul în care aratã
sistemul de pensii pentru a rãspunde acestor probleme și pentru a acționa înainte ca el
sã devinã nesustenabil.
Ca Președinte al României, voi chema toate forțele politice sã decidem împreunã
viitorul sistemului de pensii. Spre exemplu, este important de stabilit ca obiectiv strategic
conservarea actualului sistem care se bazeazã pe principiul solidaritãþii între generaþii, aºanumitul
sistem pay-as-you-go (în care plata pensiilor este plãtitã din contribuțiile celor aflați
în muncã) sau trecerea la un sistem de conturi individuale de economisire prin investiþii
prudenþiale, centrat pe principiul contributivitãții, al responsabilitãții individuale ºi al definirii
ºi garantãrii beneficiilor.
De asemenea, în paralel cu sistemul public de pensii, voi solicita decidenților politici sãși
îndrepte atenția cãtre alte formule de asigurare de venituri la bãtrânețe și, dupã o dezbatere
amplã, sã luãm de comun acord decizii.
Prima dintre ele se referã la întãrirea încrederii participanþilor în sistemul de
pensii private obligatorii – pilonul II și lãrgirea bazei participanþilor la acesta. Va trebui sã
rãspundem la mai multe provocãri la acest capitol, printre care se numãrã:
- adoptarea legislației privind plata pensiilor obligatorii private;
- protejarea drepturilor participanþilor, prin reglementarea mai multor tipuri de tipuri
de fonduri de pensii administrate privat, pentru ca aderarea sã se facã în condiþii mai
transparente;
- adecvarea capitalului social al administratorilor fondurilor de pensii pentru
îndeplinirea cerinþelor minime de solvabilitate;
- compensarea diferenþelor de rentabilitate sub rentabilitatea minimã, detalierea ºi
diversificarea formelor de platã.
Pentru a lãrgi baza participanților, va fi nevoie de modificãri legislative, dar, pentru ca
ele sã fie durabile, în beneficiul cetãțenilor, și nu supuse arbitrariului schimbãrilor politice, va
fi necesarã o abordare consensualã.
Un al doilea subiect de dezbatere și decizie se referã la încurajarea pensiilor private
facultative – pilonul III, prin acordarea unui regim egal de deductibilitãþi fiscale pentru
48
asigurãrile de viaþã plãtite sub formã de pensie și posibilitatea diversificãrii portofoliului de
investiþii.
Ca președinte, voi încuraja dezbaterea cu privire la introducerea unui sistem de
pensii ocupaþionale și a unui sistem de asigurãri sociale pentru activitãþi ocazionale.
Susþin introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaþionale, prin statutul profesional
ºi/sau contractul colectiv de muncã aplicabil, bazat pe contribuția asiguratului și a
angajatorului, inclusiv a statului, acolo unde angajatorul este statul.
Vorbim despre beneficii definite, cu o componentã de asigurare de viaþã, pornind de la
specificul unor profesii sau domenii de activitate (sistemul de apãrare, ordine publicã, dar ºi
profesii unde, prin negociere colectivã, se constituie o schemã de pensii, în vederea fidelizãrii
salariaþilor). În acest fel, sunt eliminate nedreptãțile create beneficiarilor pensiilor speciale
din legea pensiilor publice ºi pot fi stimulate pe termen lung profesiile cu grad mai mare de
uzurã. De asemenea, având în vedere rata ocupãrii formale reduse în agriculturã, dar ºi în alte
sectoare de activitate – activitãþi ziliere sau sezoniere, este necesarã crearea unui sistem de
drepturi de asigurãri sociale care sã permitã celor vizați accesul la servicii medicale, dar ºi
drepturi de pensie publicã administratã privat.
Gradul de dezvoltare a unei societãți este vizibil prin modul în care își trateazã
pensionarii. Ca Președinte al României, consider cã sistemul de pensii și preocuparea
pentru pensionari nu este nici o chestiune de ordin ideologic și nici una pentru care
este suficientã o gestionare curentã și o privire în prezent. La fel ca și în cazul celorlalte
mari sisteme publice, precum educația și sãnãtatea, problema sistemului de pensii trebuie
abordatã pe termen lung. Ea îi privește, astãzi, deopotrivã pe cei care sunt beneficiari acum ai
sistemului de pensii, pe cei care sunt salariați, dar și generațiile mai tinere care vor fi cele mai
afectate de schimbãrile sociale și demografice. Trebuie sã avem înțelepciunea de a lua acum
decizii ale cãror efecte se vor vedea peste mai multe decenii, peste mai multe generații. Iar ca
Președinte al României, voi fi garantul luãrii acestor decizii în urma unor dezbateri și pe bazã
de acord.
7. Infrastructura ca instrument al europenizãrii României
Ca Președinte al României, îmi propun sã construiesc o dezbatere și un consens pe
termen lung în ceea ce privește prioritãțile infrastructurii naționale. Nu este acceptabil ca
aceste prioritãți sã se schimbe de la o guvernare la alta, în funcție de interese conjuncturale
sau de presiuni locale, de miniștri nominalizați și de forța lor în guvernare, în timp ce
constatãm cã au trecut 20 de ani fãrã un avans semnificativ în domeniul modernizãrii marii
infrastructuri. Am în vedere aici, în primul rând, sistemul național de autostrãzi și
aeroporturile.
Conectarea la Europa și la lumea occidentalã nu înseamnã doar instituții politice
și apartenența la organisme internaționale, ci cunoaște o expresie practicã în ceea ce
49
înseamnã infrastructura de transport. Construcția de autostrãzi, la fel ca reforma
sistemelor publice, face parte din setul de obiective și deziderate cãrora li s-a recunoscut
mereu necesitatea în teorie, dar în cazul cãrora s-a construit prea puțin în ultimii 25 de ani.
Absența unei infrastructuri funcționale, care sã lege România de celelalte state europene, riscã
sã lase țara noastrã la periferia Uniunii Europene și reprezintã un impediment serios în
dezvoltare, atragerea de investiții, promovarea turismului și culturii etc.
România trebuie sã-și stabileascã prioritãțile de infrastructurã, pornind de la necesitãți
și ținând cont de sursele posibile de finanțare. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT,
kilometrii de autostradã nu rãmân pe hârtie, ci sunt construiți, contractele sunt
încheiate corect, nu în detrimentul statului român, iar termenele de finalizare sunt
respectate. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, existã opțiuni diverse de transport accesibile
și eficiente, nu costisitoare și în condiții de proastã calitate.
Voi solicita partidelor politice sã convinã asupra realizãrii și sã-și asume un master plan
de transport pe o perioadã de 10 ani care ar trebui sã cuprindã:
- construirea principalelor axe de autostrãzi ale României și o etapizare a acestora;
- realizarea unei linii feroviare de mare vitezã pe teritoriul țãrii noastre;
- asigurarea unui transport aerian performant și accesibil, prin continuarea
implementãrii programelor strategice de dezvoltare aferente aeroporturilor în rețeaua de
transport europeanã;
- dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de aeroporturi regionale;
- promovarea transportului maritim și pe cãile navigabile interioare.
Dupã ani de „inovații și cãutãri” care au lãsat România în urmã în comparație cu alte
state foste comuniste, va trebui sã alegem un drum de urmat, care sã rãspundã realitãților
românești și care sã nu fie doar o opțiune politicã de moment, ci una naționalã.
8. Reforma instituțiilor politice și administrative
Misiunea mea, în calitate de viitor Președinte al României, ținând cont și de
calendarul electoral, este ca, în anul 2015, sã relansez și sã impulsionez finalizarea
dezbaterilor cu privire la schimbarea Constituției.
Desigur, modificarea Legii Fundamentale se aflã în sarcina Parlamentului, dar
președintele poate deveni un catalizator al reluãrii dezbaterii și al construcției unui dialog în
societate pe tema reformei constituționale. Ar fi total neserios ca acest proces sã rãmânã
nefinalizat din considerente de echilibru strict politic, mai exact datoritã faptului cã la un
moment dat nu a mai existat o majoritate care sã-l susținã. A fost, de asemenea, un semnal
negativ faptul cã dezbaterea despre modificarea Constituției s-a centrat strict pe elemente
conjuncturale, cum ar fi procedura de desemnare a prim-ministrului sau raporturile dintre
Președinte și Guvern. Consider cã ar fi fost elemente mult mai importante - care țin de
50
drepturi și libertãți, de raporturile corecte dintre stat și cetãțean, de echilibrul între puterile
statului - ce trebuiau sã se regãseascã în noul proiect de Constituție. Îmi propun, ca Președinte
al României, sã reinițiez aceastã dezbatere, sã construiesc consens și sã mã asigur de
finalizarea ei pânã la debutul viitorului exercițiu parlamentar.
A doua temã importantã a anului 2015 privește reforma de fond a legislației
electorale, respectiv a sistemului de alegere a Camerei Deputaților, Senatului,
președinților de Consilii Județene și primarilor. România nu-și mai poate permite un nou
mandat parlamentar în condițiile în care actualul sistem electoral, profund distorsionat,
genereazã anomalii precum creșterea numãrului de parlamentari, obținerea de mandate cu un
numãr insignifiant de voturi și, în ultimã instanțã, degradarea accentuatã a încrederii
cetãțenilor în instituțiile democrației reprezentative. Avem cu toții datoria unei analize atente
a sistemului electoral și a efectelor pe care acesta le-a produs în planul evoluției sau involuției
democratice. Avem datoria de a conveni asupra unei formule de sistem electoral care sã
asigure reprezentativitate și care sã fie durabilã în timp. Sistemul electoral nu poate fi
modificat odatã la 4 ani din rațiuni populiste sau din interesele conjuncturale ale
actorilor politici care doresc sã-și constituie, la un moment dat, avantaje în perspectiva
alegerilor.
Aceeași abordare trebuie sã fie valabilã și în ceea ce privește mecanismele elective la
nivel local, în cazul primarilor sau al președinților de Consilii Județene. Trebuie sã ne gândim
în ce mãsurã modificãrile succesive ale legislației au întãrit reprezentativitatea localã și
controlul comunitãților asupra administrației locale sau, dimpotrivã, au creat și consolidat
sisteme de relații feudale, clientelare, în detrimentul cetãțenilor.
A treia temã privește modificarea legislației partidelor politice, atât în privința
condițiilor de înființare a unor noi formațiuni, cât și a finanțãrii acestora. S-a coagulat un
puternic curent de opinie în favoarea modificãrii legislației privind înființarea partidelor
politice, consideratã prea restrictivã pentru cei care își doresc participarea la viața politicã.
Legislația nu trebuie sã fie o barierã în calea libertãții de asociere. În ultimã instanțã, votul
popular este acela care decide asupra viabilitãții unor structuri politice, și nu constrângerile
legislative. Unii interpreteazã cã aceste constrângeri au fost introduse pentru a prezerva un
anumit status quo la nivelul partidelor politice mari. Ca Președinte al României, doresc sã
inițiez o asemenea dezbatere, considerând cã libertatea de asociere trebuie garantatã.
Finanțarea partidelor politice este o temã sensibilã a societãții românești, la fel ca și
finanțarea campaniilor electorale. Deși existã mecanisme de control instituite printr-o lege
modernã, adaptatã realitãților din societãțile cu democrații avansate, aceste mecanisme nu au
fost niciodatã activate. Orice observator avizat poate constata cã între cheltuielile raportate
oficial de partide și costul vizibil al campaniilor electorale existã discrepanțe enorme, fãrã ca
acestea sã fie în mod real evaluate și sancționate. O discuție asupra acestei teme este absolut
necesarã pentru sãnãtatea democrației românești.
51
Suspiciunile privind corupția electoralã au fost prezente în toate campaniile electorale
trecute. Ca Președinte al României, voi genera o dezbatere asupra necesitãții stabilirii
unor limite financiare în ceea ce privește campaniile electorale. Cel puțin pentru
urmãtoarele douã cicluri electorale, avem nevoie, cred, de o legislație extrem de restrictivã,
care sã stabileascã foarte clar ce au sau ce nu au dreptul sã facã partidele politice pentru a
câștiga votul alegãtorilor. Dacã vom reduce substanțial cheltuielile reale ale campaniilor
electorale, dacã vom fixa maximal tipurile de cheltuieli care se pot face, avem oportunitatea ca
suspiciunea despre cumpãrarea voturilor sã nu mai greveze asupra imaginii democrației
românești.
În strânsã legãturã cu aceasta, trebuie sã reglementãm definitiv problema așazisului
turism electoral, respectiv a listelor electorale suplimentare. Este profund
incorect ca, la fiecare rundã de alegeri, condițiile de existențã ale acestora sã fie modificate în
funcție de interesele și calculele electorale ale partidelor aflate la putere. Ca Președinte al
României, voi invita partidele politice la un dialog pe aceastã temã, solicitându-le
angajamentul de a ajunge la o reglementare pe termen lung care sã elimine orice fel de
suspiciune asupra corectitudinii proceselor electorale. O societate democraticã europeanã nu
își poate permite ca asupra rezultatului alegerilor – adicã asupra voinței cetãțenilor - sã
planeze întotdeauna suspiciuni.
O altã temã privește reglementarea votului românilor de pretutindeni. Comunitãțile
românilor din afara granițelor susțin, pe bunã dreptate, necesitatea introducerii unor
proceduri moderne care sã le permitã exercitarea dreptului de vot. Este vorba de votul prin
corespondențã, dar și de votul electronic. Ca Președinte al României, cred cã statul român are
datoria de a lua toate mãsurile necesare pentru ca milioanele de români care muncesc
și trãiesc în afara granițelor sã aibã toate condițiile pentru a-și exercita dreptul
fundamental la vot. Sunt în favoarea votului electronic și în favoarea votului prin
corespondențã, în condițiile asigurãrii unei depline securitãți, astfel încât sã nu existe niciun
fel de suspiciune asupra corectitudinii procesului electoral.
Un alt subiect subiect important al reformei politice privește relația dintre partide și
administrația publicã. Din 4 în 4 ani, partidele „ocupã” efectiv administrația publicã centralã și
serviciile ei deconcentrate în județe prin numiri politice, dar desfãșurate sub paravanul unei
legislații aparent legate de funcția publicã. De fiecare datã, atunci când se schimbã culoarea
politicã a guvernãrii, urmeazã un proces masiv de înlocuiri în administrația publicã, însoțit de
conflicte. Acest proces ciclic perturbã funcționarea normalã și eficientã a administrației din
România. Trebuie sã punem capãt acestei ipocrizii, în care recomandarea politicã este decisivã
la intrarea în sistemul administrativ, dar la ieșire toți funcționarii numiți politic își invocã, pe
de-o parte, competențele administrative, iar pe de altã parte, stabilitatea în funcție pe așa-zisul
principiu al depolitizãrii. Este limpede astãzi, dupã câteva alternanțe la putere, cã
modelul administrativ pe care ni l-am propus, respectiv funcția publicã independentã
dincolo de nivelul secretarilor de stat, este o ficțiune inoperantã în practicã. Ca
52
președinte, îmi propun sã organizez o dezbatere naționalã și un consens al forțelor politice pe
tema funcției publice în România.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT trebuie sã ajungem la un model rațional al
funcției publice care sã aibã stabilitate și predictibilitate pe termen lung. Am în vedere
un model care sã fie și aplicabil, nu doar inspirat teoretic de “rețete europene”, care sã fie real
și profund, nu aparent. Dau un singur exemplu: nu putem îngroșa rândul corpului înalților
funcționari publici cu foști prefecți care, la momentul numirii lor, proveneau din structuri
politice. Obiectivul meu este ca, împreunã cu toate partidele, sã fixãm o departajare realistã
de la nivel național pânã la nivel local a funcțiilor numite politic (așa cum se întâmplã în
orice societate democraticã) de funcțiile de carierã administrativã.
Cred cã, dacã vom ajunge la un consens pe toate aceste teme care privesc reforma
instituțiilor politice și administrative, vom putea considera cã am reașezat viața democraticã a
României pe baze mai sãnãtoase pe termen mediu și lung.
9. Regionalizarea ºi descentralizarea ca instrumente de modernizare ºi
reducere a decalajelor
Ca Președinte al României, voi relua temele regionalizãrii și descentralizãrii. În 2014,
încercarea de a construi un mare proiect național pe tema regionalizãrii a eșuat, pe de-o parte
datoritã destrãmãrii alianței politice aflate la guvernare, pe de altã parte, ca urmare a unei
viziuni extrem de simplificatoare a actorilor implicați în acest proces. Dezbaterea asupra
regionalizãrii, atât cât a existat, s-a centrat mai degrabã în jurul unor proiecții politice și a
rãspuns unor preocupãri legate de împãrțirea influenței diferitelor partide și grupuri în
administrațiile locale. Nu întâmplãtor, subiectele aflate în contradicție s-au rezumat la
numãrul regiunilor, la posibilele lor capitale și la mecanismele de alegere a structurilor de
conducere regionale. Totul a culminat cu declanșarea unor controverse legate strict de
interese locale, cum ar fi jurisdicția asupra porturilor sau a poliției.
Nu avem, pânã în momentul de fațã, o analizã realistã asupra consecințelor
descentralizãrii în România, proces care dureazã de 20 de ani. Este un proces pozitiv fãrã de
care, de exemplu, dezvoltarea unor orașe ca Sibiul, pe care l-am condus, nu s-ar fi putut
produce. Dar aceste evoluții pozitive nu au fost liniare la nivelul întregii Românii. În multe
locuri, descentralizarea financiarã a însemnat mai degrabã adâncirea inegalitãților de
dezvoltare, decât armonizarea la nivel regional sau național. Aceastã temã meritã un
proces de reflecție naționalã, proces pe care îl poate conduce Președintele României.
În același timp, discuția asupra procesului de regionalizare a pornit fãrã obiective și
evaluãri foarte clare. S-au încetãțenit câteva stereotipuri: de pildã, cã regionalizarea este
cerutã de Uniunea Europeanã, ceea ce nu este adevãrat, statele europene având modele
administrative diferite; sau cã regionalizarea este condiția pentru o mai bunã absorbție a
53
fondurilor europene, lucru care s-a demonstrat, de exemplu, în Polonia, dar care nu este
neapãrat obligatoriu dacã regionalizarea nu este însoțitã de politici publice consistente.
Pânã la urmã, totul s-a limitat la o dezbatere despre cine și cum își adjudecã beneficiile
politice ale unei reorganizãri administrativ-teritoriale.
Ca Președinte al României, voi susține reluarea unei discuții serioase cu privire
la regionalizare și descentralizare. Actuala împãrțire administrativ-teritorialã a României
dateazã din perioada comunistã și transformãrile prin care a trecut nu i-au alterat fondul.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FÃCUT, proiectul de regionalizare-descentralizare
reprezintã o nouã viziune asupra statului român ºi a organizãrii administrativ
teritoriale, proces care presupune realizarea unui transfer structural de amploare de servicii
publice, competenþe ºi fonduri din subordinea autoritãþilor centrale, reprezentate de guvern,
ministere ºi agenþii naþionale, în subordinea autoritãþilor locale, respectiv consilii regionale,
judeþene ºi locale. Prin componenta de regionalizare, procesul necesitã modificarea structurii
administrativ-teritoriale a țãrii prin înfiinþarea regiunilor administrative. Ca urmare,
organizarea administrativã a statul român ar trece de la trei la patru nivele: (1) central; (2)
regional; (3) judeþean; (4) local.
Ținta acestui proces trebuie sã fie, pe de-o parte, eliminarea decalajelor de dezvoltare,
iar pe de altã parte, determinarea unui efect de antrenare a întregii economii. Experienþa mea
personalã în administrație îmi aratã cã practica descentralizãrii din România nu are nimic de-a
face cu principiile dezvoltãrii regionale. Creºterea bugetelor locale a avut, însã, ca efect
investiþii masive în infrastructura la nivel local, cum ar fi reþelele de apã ºi canalizare ºi
infrastructura rutierã. Deºi aceste investiþii conduc la creºterea calitãþii vieþii locuitorilor din
zonele respective, efectul de antrenare asupra întregii economii este foarte slab, mai puþin de
7% din variaþia PIB pe locuitor fiind explicabilã prin aceastã variabilã.
De asemenea, discuția asupra regionalizãrii și descentralizãrii nu va putea evita o
analizã în profunzime asupra structurii administrative a României. Ne place sau nu, în ultimii
ani s-a demonstrat lipsa de viabilitate a unor unitãți administrativ-teritoriale mici, temã de
discuție care va trebui sã devinã subiectul unui consens între partidele politice din România.
10. Demografia – o provocare pe termen lung
Viitorul Președinte al României trebuie sã abordeze o provocare pe termen lung
pentru națiunea noastrã, o provocare despre care nu s-a vorbit în mod serios și
responsabil la nivelul clasei politice: reducerea dramaticã a populaþiei țãrii noastre și
perspectiva accentuãrii acestui trend în urmãtorii ani.
În cei 25 de ani de la Revoluþie, populaþia a scãzut cu peste 3 milioane de locuitori, iar
efectele acestei realitãți sunt deja observabile și, într-un viitor deloc îndepãrtat, vor deveni din
ce în ce mai pregnante. Dacã nimic nu se schimbã în abordarea acestei probleme și la nivelul
funcționãrii economiei și sistemelor publice în ansamblu, scenariul este unul pesimist, cu o
54
Românie ajunsã la jumãtatea acestui secol la 14 milioane de locuitori, dintre care un sfert vor
avea peste 65 de ani.
Fenomenul declinului demografic a afectat în mare parte și statele occidentale
dezvoltate, fiind însã mai accentuat în țãrile foste comuniste, pe fondul șocurilor economice și
sociale ale tranziției. Chiar dacã nu existã rãspunsuri universal valabile cu privire la cauzele
acestui fenomen, ca națiune și societate, suntem datori sã privim aceastã problemã în
perspectivã.
Declinul populației va însemna scãderea abruptã a forþei de muncã și va avea
consecințe economice majore. Creºterea productivitãții ºi volumului investiþiilor de capital vor
fi insuficiente, chiar și în cele mai optimiste scenarii, pentru a suplini reducerea numãrului de
consumatori ºi a forþei de muncã. Ne vom confrunta cu un PIB în scãdere, în ciuda oricãror
mãsuri economice luate ºi cu o presiune uriaºã asupra funcþiei sociale a statului, în special
asupra sistemelor de asigurãri sociale. Nici modificãrile din sistemul de pensii nu vor fi
suficiente singure pentru a rãspunde acestei realitãți.
Ca Președinte al României, consider cã misiunea mea este sã pun fundamentele unei
construcții durabile în timp și sã las în urmã rãspunsuri nu doar la problemele curente ale
societãții, ci și la cele care vor afecta generațiile viitoare. Urmãtorii 10 ani vor fi decisivi pentru
evoluția și istoria acestei națiuni. Astãzi și în urmãtorul deceniu, de fapt, dãm rãspunsul la o
întrebare crucialã: vrem ca România sã existe ca națiune puternicã și prosperã sau sã rãmânã
la periferia Europei? Depopularea ar fi, pânã la urmã, eºecul României, ca proiect de þarã.
Acesta este un viitor probabil, în condițiile lipsei de conștientizare și de acțiuni
concrete, dar nu este un viitor obligatoriu. Avem exemplele altor state, precum Franța, care s-a
confruntat cu o problemã demograficã, dar care, printr-un set de politici coerente, a reușit sã-i
rãspundã cu succes în doar un deceniu și este, astãzi, singurul stat european care nu se aflã în
declin demografic. Așadar, se poate, existã soluții. În esenþã, modelul francez a presupus
suport financiar, însã concentrat cãtre familiile de salariaþi sau de condiþie economicã medie ºi
un pachet de servicii de suport pentru familiile cu copii (creºe, grãdiniþe, îngrijirea copilului).
Linia generalã era scãderea costului de oportunitate de a avea un copil.
Orice demers de rãspuns la problema demograficã pornește de la recunoașterea ºi
dezbaterea acesteia. Ca mediator între stat și societate, Preºedintele României este
personalitatea chematã în cel mai înalt grad sã iniþieze o asemenea dezbatere. Voi face acest
lucru pornind de la o viziune a unei politici sociale centratã pe copil ºi vãzutã ca
investiþie în viitorul României.
Pentru orizontul anilor 2015-2020, voi propune spre dezbatere mai multe direcþii de
acþiune. Prima dintre ele vizeazã ieºirea din mentalitatea de austeritate atunci când vine
vorba de concediul ºi indemnizaþia pentru creºterea copilului ºi adoptarea unor mãsuri
în acest sens care sã nu descurajeze natalitatea.
A doua direcþie urmãreºte creºterea accesului la servicii de grãdiniþã ºi creºã.
Putem avea în vedere inclusiv introducerea unor tichete pentru subvenþionarea costului
55
acestor servicii, cu impact în bugetul gospodãriilor. În prezent, existã asemenea tichete, dar ele
sunt suportate exclusiv de angajatori, în regim voluntar.
În al treilea rând, în perspectiva anului 2016, ca Preºedinte al României, voi propune
gândirea unui sistem de deduceri personale pentru persoanele fizice care realizeazã
venituri potrivit Codului Fiscal, þintit pentru persoanele care au copii în îngrijire. Spre
deosebire de deducerile din prezent, cuantumul acestora trebuie sã fie sesizabil în bugetul
individual sau al gospodãriei. Mãsura este menitã sã sprijine natalitatea responsabilã.
În fine, consider cã este necesarã întãrirea capacitãþii de planificare strategicã
privind politicile în domeniul populaþiei, prin care sã fie gestionat riscul declinului
demografic. Aceasta presupune depãºirea paradigmei copilului ca subiect al acþiunii de
asistenþã socialã (protecþia copilului) sau de combatere a sãrãciei. Voi propune un pact
naþional pe tema politicilor cu privire la copil ºi populaþie, la care voi chema toate
forþele politice ºi sociale.
Problema demograficã este direct corelatã cu abordarea pe care o avem în domeniul
economic, cu educaþia ºi sãnãtatea, de aceea toate temele pe care le-am lansat în acest proiect
prezidenþial converg într-o viziune unitarã. Fãrã o clasã de mijloc puternicã ºi fãrã o economie
competitivã, fãrã o îmbunãtãþire a stãrii de sãnãtate a populaþiei, fãrã o educaþie care sã ofere
ºanse de viitor, fãrã un sistem de pensii sustenabil, nu vom putea rãspunde eficient acestei
provocãri.
11. Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate naționalã
Ca Președinte al României, îmi propun sã construiesc un consens politic și social
pentru a fixa ca prioritate naționalã parcursul european al Republicii Moldova, care a
fost și va rãmâne o temã majorã a României în context european. Comuniunea de limbã,
istorie, civilizație și culturã fac din relația României cu Republica Moldova un episod unic la
nivel european. Indiferent de culoarea politicã a guvernãrii de la București, România are o
datorie fațã de cetãțenii de dincolo de Prut, derivatã tocmai din aceastã relație specialã.
Acordarea cetãțeniei române pentru aceștia este consecința fireascã a unei asemenea asumãri.
Un parteneriat strategic pentru aducerea Republicii Moldova în spațiul european
este, de aceea, un imperativ politic major. Toți președinții și toate guvernele României au
subliniat acest aspect, chiar dacã implementarea acestui deziderat a avut grade diferite de
succes.
Republica Moldova este grevatã în parcursul ei european de așa numitul „conflict
înghețat” din Transnistria. Chiar dacã nu face parte din formatul „5 plus 2” de negocieri,
România va trebui sã militeze pentru ca nicio variantã de soluționare a conflictului sã nu
greveze asupra parcursului european al Republicii Moldova. Totodatã, în negocierile privind
56
parcursul european al Chișinãului, obiectivul aderãrii la UE nu trebuie sã fie pus în balanțã cu
„dosarul transnistrean” și nici condiționat de acesta.
Drumul european al Republicii Moldova este încã lung, fãrã garanții formale de aderare
la UE, de aceea eforturile viitorului Președinte al României trebuie sã fie susținute și
perseverente.
Existã douã tipuri de declarații publice privind Republica Moldova. Pe de-o parte,
angajamentul ferm al Bucureștiului de a sprijini Chișinãul în drumul sãu european iar, pe de
alta, ideea reunificãrii celor douã state. Ar fi o eroare sã le considerãm drept contradictorii.
Avem, în acest moment, ca proiect politic asumat unanim - Președinție, Guvern,
Parlament - ideea de sprijin european pentru Chișinãu.
A pune „reunificarea” împotriva „integrãrii” e greșit și inutil. „Reunificarea” este
alternativa pe care doar Bucureștiul o poate oferi și doar Chișinãul o poate accepta și
beneficia de ea. Dacã cetãțenii Republicii Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu îi
poate forța, iar dacã o doresc, nimeni nu îi poate opri sã o facã. Aceasta este consecința
ultimã a relației speciale dintre cele douã state.
Bãtãlia politicã internã nu trebuie sã împiedice elitele României sã gândeascã relația cu
Republica Moldova, în perspectivã post- sau ne- electoralã, mai cu seamã dacã parcursul
european al vecinilor de peste Prut se va încetini sau va fi blocat. La baza oricãrui proiect
major trebuie sã existe un consens care trebuie construit, la nivelul societãții, al clasei politice,
al instituțiilor statului, Parlamentului etc. Președintele României va trebui sã aibã un rol
determinant în acest proces.
Singurul proiect de țarã al României care a reușit a fost desemnarea integrãrii
europene și euroatlantice ca obiectiv strategic național, iar reușita s-a datorat faptului cã acest
consens a funcționat, fie și tacit, pe trei paliere:
- consens societal (societatea civilã sub impulsul Academiei Române);
- consens politic la nivel de partide;
- consens la nivelul instituțiilor fundamentale (Președinție, Guvern, Parlament etc.);
- instituționalizarea proiectului (construcție instituționalã care sã dureze mai mult
decât un ciclu electoral) și asumarea lui dincolo de culoarea de partid.
Aceasta a fost esența „Pactului de la Snagov”, inițiat și patronat la începutul anilor ‘90
de cãtre Academia Românã, semnat de toate partidele politice și asumat politic și social.
Decizia strategicã de a urma calea integrãrii în NATO și UE a fost primul proiect de țarã,
vizionar și coerent, al României democratice. Adoptat într-o conjuncturã internaționalã
prielnicã, el a fost, în mod categoric, produsul voinței politice bine cumpãnite a societãții
românești în ansamblul sãu. Existau și atunci tensiuni și animozitãți politice, dar s-a reușit
consensul în numele interesului național.
Atât timp cât nu se va declanșa un proces similar în privința raportãrii României la
Republica Moldova - poate tot sub egida Academiei Romane – ne putem aștepta ca dezbaterile
pe aceastã temã sã se desfãșoare în continuare sub semnul improvizației.
57
Ca Președinte al României, nevoia de a construi un „nou Snagov” pentru
societatea româneascã va fi cadrul în care îmi voi asuma problematica Republicii
Moldova.
*
* *
Lucrul bine fãcut înseamnã o Românie puternicã.
Lucrul bine fãcut înseamnã cã viitorul Președinte al României trebuie sã propunã și sã
gãseascã rãspunsuri la temele pe care le-am enunțat mai sus. Ele privesc viitorul pe termen
mediu și lung al națiunii.
România nu va fi puternicã și respectatã dacã nu va avea un model propriu de
dezvoltare, un sistem educațional construit într-o viziune pe termen lung, un sistem de
sãnãtate performant, pensii sustenabile și dacã nu își va inversa tendințele demografice. Așa
vãd eu exercițiul viitorului mandat de președinte.
Din pãcate, o parte importantã a clasei politice pare astãzi atât de preocupatã de
scandalul zilnic, de spectacolul mediatic și de calcule electorale pe termen scurt, încât pierde
din vedere asemenea lucruri, care sunt cu adevãrat importante și care ne privesc pe noi toți.
De aceea, eu doresc un alt model de președinte, bazat pe seriozitate și respect, pe
competențã și rezultate, un președinte care sã impunã o altã calitate a dezbaterii politice și
publice.
58