Fosta membra 9am.ro
2310 mesaje
Membru din: 6/06/2009
Oras: ALTA LOCALITATE
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 11:13
Azi am inteles si eu ce vrea CCR.
Avad in vedere ca USL si-a contestat, prin acte oficiale contradictorii (doua date cu 18,3 mil. inscrisi pe liste si ultimul chiar in acea zi in care spune MAI ca nu stie nici el) propriul referendum, organizat de ei nu de Basescu, sa nu uitam cine a inceput si organizat tot circul dandu-i o aparenta legala, CCR le-a cerut listele cu cetatenii cu drept de vot IN BAZA CARORA S-A ORGANIZAT REFERENDUMUL.
Nu se numara acum cine e, cine nu mai e, cine a murit, cine a plecat ci trebuie sa prezinte liste intocmite anterior date referendumului.
Toate discutiile astea iscate de cei doi retardati nu au alt scop decat acela de a-i determina pe funcionarii publici din primarii si pe cei din MAI sa falsifice listele cu votanti pentru a iesi cat mai putini cetateni cu drept de vot.
Timpul lasat la dispozitie este arhisuficient ca se se poata.
Aici CCR a gresit.
Discutiile daca si cum si unde sa voteze cei ce sunt in afara tarii sunt cretine din start.
Numai niste prosti cu tupeu ca cei doi, disperati, pot spune celor de teapa lor asemenea ineptii.
Nimeni n-a mai auzit asemenea idiotenii, mai ales dupa un proces de vot ...
Voi, contestatarii, ca si idolii vostri, nu puteti sa acceptati ideea de democratie, de respectare a regulilor si inventati acum tot felul de chestiuni false, imaginate, doar doar o iesi, nu conteaza prin ce mijloace cum vreti voi.
Eu sper sa fie verificate si listele, in totalitatea lor, cu cei care au votat. Poate asa o sa intelegeti ca s-a furat pe ruptelea si ca, de fapt, la vot, s-au prezentat mult mai putini decat cei 46,2..%.
Si aceasta este o problema importanta, dar nu suflati o vorba despre ea si va faceti ca nu exista, desi este evident ca au fost localitati unde s-a votat si s-a furat cel putin inca pe atat.
Vi se pare ca daca veniti mai multi pe aici si debitati aceleasi tampenii, prin repetare la nesfarsit, idioteniile voastre capata calitatea de adevar.
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
|
|
Fosta membra 9am.ro
2310 mesaje
Membru din: 6/06/2009
Oras: ALTA LOCALITATE
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 11:18
De la: CREMENE, la data 2012-08-04 11:13:04
Ziua buna tuturor.
Tot aud in ultimul timp ca Ponta si cu Antonescu sunt vinovati ca euro tot creste, nu stiu dar am cateva intrebari.
Din cate stim noi, piata de capital se auto regleaza, prin cerere si oferta, prin balanta dintre importuri si exporturi, si artificial, prin interventia BNR pe piata.
Daca ne gandim bine, cererea euro este destul de mare, in primul rand economia romaneasaca produce destul de putin ca sa poata sustine cursul singura, atunci, in mod normal trebuie atrase investitii straine, dar la nivelul de impozitare din Romania, si la facilitatile care exista la ora actuala, nu prea vad investitori inghesuindu-se sa vina cu bani aici. In schimb marg in Bulgaria, de ce oare?
Tot aici, mai putem spune ca acesti investitori privind informatii eronate, ca in romania este lovitura de stat, ca sunt arestati judecatorii CCR, ca in Romania este puci, e si normal sa fie mai retinuti.
In privinta atragerii de fonduri de la Uniunea Europeana, in acest moment sunt unele blocaje, datorita scandalurilor de coruptie cu bani europeni, desi comisia euroapeana a prelungit data pana la care sa poata fi cheltuiti.
Productia agricola de anul acesta, e dezastroasa in comparatie cu cea de anul trecut, care a fost buna. Atunci apar importurile, stocuri de materie prima, de stocuri de furaje, produse proaspete.
Astea se cumpara in valuta, de obicei in euro, deci inca un factor care preseaza pe leu.
Mai este si datoria catre FMI, de 80 milioane euro, care preseaza si asta pe curs.
In aceasta criza politica, in mod sigur, exista transferuri de valuta peste granita, din diferite motive,
bani negri care trebuie ascunsi? si de catre cine?
Dar in fine, se pare ca BNR a tinut cursul artificial, sau poate chiar la influenta negativ,
dupa o scadere continua a leului de cateva saptamani, care a inceput in momentul suspendarii,
luni, in 30.07, a crescut brusc si a ramas asa pana in momentul deciziei CCR, de a amana verdictul.
Ce sensibili sunt investitorii la o decizie CCR. dupa decizia CCR a scazut brusc din nou,
Cine se joaca cu banii romanilor?
Acum este perioada concediilor, iar foarte multi romani pleaca in strainatate, acolo cheltuiesc valuta.
Daca pleaca 10.000 de romani (e o cifra minima) pleaca cu cate 1000 de euro,iar asta mai inseamna inca 10 milioane, si iar presiune pe leu, pe cand in turismul romanesc, cel cu frunza, nu prea vine nimeni.
Ar mai fi un aspect, in perioada in care o valuta creste, nimeni nu vinde acea valuta,
decat daca este obligat de anumiti factori sa o faca, in rest se cumpara de teama unei deprecieri mai mari a leului ceea ce duce la o crestere artificiala a valutei, si la care se adauga speculatiile finaciare
pe cursul leului asa numite atacuri.
Cam astea, cred ca in parte, ar fi cauzele, normal ca sunt mai multe si le puteti identifica singuri.
Matale ce faci aci, bre, iti repeti inste tampenii ca sa te convingi pe sine, sau ni le spui noua ca sa ne culturalizezi ?
Pai nu ne spuneau cei doi pacalici acum vreo tri luni ca ei vor face si vor drege ?
Nu stiau de imprumuturi, de iarna grea, doar de seceta nu aveau de unde sa stie, nu urlau ei ca s-a imprumutat Basescu iar acum ei cer iar un alt imprumut de 5 mld de la FMI ?
Ne spui ca se devalorizeaza leul ca pleaca unii in concediu pe afara ? Dar de aia care vin de afara, in concediu, tot romani, cu bani la ei, nu spui !
N-au fost in concediu si acum un an ?
Dar acum doi ani ?
Plimba ursul ...
Raporteaza abuz de limbaj
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 11:24

ei, vezi de ce am spus mai zilele trecute ca jocurile se fac in spatele CCR si vom vedea daca Serviciile si interesele ALTORA, vor ca Bas' - un fel de Boc ptr. ei - sa ramina-n functie ?
Raporteaza abuz de limbaj
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 11:27
De la: Silviu, la data 2012-08-04 11:18:36De la: CREMENE, la data 2012-08-04 11:13:04

ptr. un om inteligent spui cam multe timpenii : tu nu vezi ca BNR plimba "ursul" ? chiar nu vezi ce joc face ? chiar asa orbeste esti, neica ?pfff
Raporteaza abuz de limbaj
|
|
|
CREMENE
743 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 11:46

Auzi bre, hai sa plimbam un pic ursul, si sa spune ca, scandalurile de frauda nu le-a generat nici Ponta si nici Antonescu, sunt generate de oamenii PDL, sau poate vrei sa ne spui ca seceta e generata de USL, in Spania si Italia e criza si acolo, stau romanii si ei la coada la birourile de plasarea fortei de munca, eu care sunt in piata iti pot spune ca in anii trecuti in perioada asta cresteau vanzarile, acum nu se simte nimic, scade in continuu. Poate nu au venit romanii cei de pe liste?
S-au suparat ca nu au fost numarati?
Ma gandeam ca unii de pe aici mai au si un pic de logica si bun simt. Imi pare rau ca ma insel.
Eu mi-am dat o parere si am facut-o in mod politicos, dar bunul simt al unora.
Asta e genul basist. Ce sa mai spui.
Raporteaza abuz de limbaj
|
CREMENE
743 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 12:31
Mai greu dar pana la urma am reusit sa-i inteleg pe basisti.
Am inteles de ca ei nu au nevoie de argumente, de dovezi, de ei pot sa-si dea cu parearea despre orice,
de ce nu au adus nici un argument pentru care basescu si sleatca lui, care zic ei ca au facut atata
bine romanilor, merita sa se intoarca la Cotroceni.
In urma cu ceva timp basescu a afirmat ca el e perfect si nu are nimic sa-si reproseze, sau sa corijeze,
ori daca ne amintim afirmtia facuta de udrea, ca romanii sunt urmasii lui traian basescu,
normal acei romani care sunt in acest asentiment si care in mod normal nu au dezavuat acea afirmatie, iar fiind urmasii
lui basescu nu pot fi decat perfecti. E logic.
Acesta e motivul pentru care ei nu au nevoie sa argumenteze, nu au nevoie sa gandeasca, e suficient pentru ei sa
repete la nesfarsit aberatiile basiste, pentru ca ei sunt perfecti. Ei se pricep la economie, la militarie,
normal la cate acordari si inaintari in grad sunt printre basisti, ei se pricep la justitie, si aici e adevarat,
fiindca justitia e controlata de basescu. Se pricep la aricultura, ne-a zis basescu ca e seceta, fiindca noi nu stiam.
Si se poate continua, ei fiind intruchiparea perfectiunii, sustin ca basescu e de neinlocuit, desi tot udea ne spunea
ca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit.
Singurul lucru important pentru ei e faptul ca exista, iar im mintea lor, sigur sunt convinsi ca daca nu ar fi existat
basescu, pentru binele Romaniei, ar fi trebuit inventat. Fiind perfecti si a toate cunoscatori,
au o atitudine mesianica, fiind convinsi ca sunt singurii care pot salva Romania de comunisti,
de parca basescu nu era la ministerul transporturilor la revolutie, ne salveaza de rusi, de chinezi,
de martieni si de tot ce poate constitui raul in mintea lor.
Ei sunt singurii pastratori si au monopolul asupra democratie si a statului de drept, daca nu sunt ei la putere
in tara e dictatura, e razboi, e orice altceva, dar numai democratie nu. Tot ei sunt pastratorii adevarului suprem.
Asa ca orice discutie, logica si cu bun simt e sortita esecului din start, pentru ei e suficient sa spuna,
pentru a fi adevarat.
Raporteaza abuz de limbaj
|
Fosta membra 9am.ro
4841 mesaje
Membru din: 14/12/2010
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 13:24
De la: gabigabi2, la data 2012-08-04 11:06:35De la: Black_Friday, la data 2012-08-03 23:25:43De la: CREMENE, la data 2012-08-03 21:47:50De la: Black_Friday, la data 2012-08-03 21:21:14De la: CREMENE, la data 2012-08-03 20:32:07De la: Silviu, la data 2012-08-03 19:48:43De la: CREMENE, la data 2012-08-03 19:28:20Se pare ca basescu, iar a uita sa-si pastilele.
A iesit la televizor sa ne spuna ca nu poate sa demisioneze, fiindca e suspendat.
Ciudat, il tine cineva cu forta, il doare mana sau il tine cineva de manuta. ei domnul basescu, iar ne duci cu presul.
Apoi s-a apucat din nou sa ameninte, ameninta primarii, de parca toti primarii sunt vinovati, , ameninta chestori de politie. Ameninta pe toata lumea din. Omul asta in loc sa se duca acasa sta prin curtile oamenilor, sa mearga acasa sa plimbe cainele, sa bata covoarele.
Nu zau ?
Daca acum e un simplu cetatean, nu mai e presedinte pana nu ne spune CCR daca mai e sau nu mai e, din ce sa demisioneze ?
V-ati pierdut mintile ?
Ii ameninta pe primari ?
Ii previne sa nu-si riste libertatea pentru niste prosti, aia face.
Pentru ca astia sunt in stare sa falsifice tot. Au si aratat dand publicitatii de doua ori numarul votantilor din liste ca, pe urma cand, vezi-Doamne ministrul era in concediu, sa spuna ca nu garanteaza ca listele sunt corecte.
Nu vi se pare nimic in neregula ?
Pentru mintile voastre nu e nimic in neregula, bineinteles.
Cand or sa spuna astia ca suntem toti 10 mil. n-o sa va puneti nici o intrebare, o sa izbucniti in urale si o sa ne spuneti ca asa e dupa lista de la intretinerea de la bloc, dupa aia de la ACR, de la aprozar, de unde v-o mai trece prin cap ...
Silviule, basescu e un presedinte suspendat, adica in afara prerogativelor date de functie, iar daca CCR invalideaza referendumul, se intoarce la la Cotroceni. Logic, insa tot logic este ca in cazul incare ti se nazare sa pleci, nimeni nu te poate ori, chiar si din postura de presedinte suspendat. Presedinte suspendat, nu nea Gheorghe de la stana care lucreaza si el pentru un leu, si nu poate demisiona ca nu are din ce. Nu stiu cine nu are toate mintile cu el?
Cand previ pe cineva, nu pomenesti de celule, insa el care inca controleaza justitia, prin Kovesi, isi permita sa faca orice si se pleca intotdeauna de la premiza de nevinovatie, nu de la cel de vinovatie.
e un lucru clar, daca pleci de la premiza de la premiza de nevinovatie, nu ai de ce sa pomenesti de celule, dar mai sti cum poti lega cele doua cuvinte intre ele nevinovatie cu celula.
In primul rand eu cred ca Rus e prieten cu Blaga si cred ca mai are pe cineva in guvern, care ar trebui sasi dea demisia, dar cum nu-i nimic oficial ramane de vazut.
Cat priveste scoaterea de listetele permanente ale persoanelor cu drep de vot in Romania, mi se pare absolut normal. 1) nu poti umfla niste liste electorala cu persoane care nu existe pe teritoriul Romaniei, doar asa ca sa fie, pentru ei sunt listele electorale care se intocmesc la circumscriptiile lectorale din tarile in care locuiesc romani. 2)Eu pot fi in Spania, dar fiind in vizita la Paris, votez in Franta.
Ti se pare sa ai o lista umflata cu romani care nu mai locuiesc de ani de zile in Romania si ei sa voteze tot de ani buni in Costarica. Un alt aspect, exista o lege a cetatenului european care spune ca, daca un cetatean roman care locuieste cu acte mai mult de un an pe teritoriul altui stat poate vota acolo, la toate scrutinurile, de la locale la prezidentiale. Asta nu-i ia dreptul sa voteze si pentru Presedintele Romaniei, dar nu exista nici o legatura cu listele permanente din Romania. Pentru ca el nu e permanet aici.
E logic.
Cat este de logic? Daca eu ma mut cu serviciul pentru o perioada de timp, sa spunem un an, in Germania, este logic sa fiu scos de pe lista circumscriptiei electorale din Bucuresti unde am domiciliul? Care este motivatia? Votul meu, daca vine din Bucuresti sau din Germania, cum influenteaza rezultatul total? Per total, nu este acelasi lucru? Dar daca sunt in deplasare la Botosani, nu este acelasi lucru?
Si nici nu este greu sa determini numarul de romani cu drept de vot! De ce trebuie sa mearga primarul din casa in casa ca sa numere votantii? Nu exista un serviciu de evidenta a populatiei? La respectivul serviciu nu se cunoaste cati oameni cu varsta peste 18 ani au cetatenia romana? Daca nu sunt alegeri locale ca sa fie obligati sa voteze in localitatea de domiciliu, de ce sa nu aiba dreptul sa voteze in Spania, Italia sau Madagascar? Ar fi cuprinsi in acelasi numar total de romani cu drept de vot!
Esti simpatic si malitios, uite cum vad eu si altii problema, tu esti de plecat din tara de un am de zile, dupa un an este referendum cu cvorum, adica esti pe lista, da tu nu poti vota in tara, fiindca fizic de mai bine de un an nu esti, in mod sigur nu vei veni din Italia in Romania, doar ca sa votezi, ma indoiesc.
Atunci mi se parenormal ca nefiind in tara sa nu fi pe lista in Romania unde ar creste artificial cifra cvorumului, oricare ar fi el, si pentru orice. Iar to poti vota pe lista speciala in locul unde esti la momentul respectiv.
Nu sunt deloc malitios. Observ doar ca rationamentul tau are mari hibe:
1. In ziua de astazi romanul se vantura destul de mult in strainatate, datorita si lipsei locurilor de munca din Romania. Cine poate sa tina la zi o evidenta a celor care parasesc temporar sau definitiv Romania ca sa se duca sa munceasca in strainatate? O sa mearga cineva de la primarie in fiecare luna din usa in usa ca sa reactualizeze listele? In Moldova si in sudul tarii in special sunt foarte multi oameni care pleaca sa lucreze pe santiere sau in agricultura in Europa. Unii se intorc iarna si pleaca din nou primavara. Practic este imposibil sa ai o evidenta clara.
2. Care serviciu are o situatie mai clara a cetatenilor, decat cei care emit cartile de identitate, adica Evidenta Populatiei? Un recensamant nu cred ca este mai clar de atat, pentru ca unii nu vor sa isi dea datele la recensamant si nu pot fi obligati. La evidenta populatiei se emite codul numeric personal care este unic.
3. Ce fac acum uselistii, este o mare prostie. Vor numara doar romanii care sunt in Romania, nu si pe cei care se afla in strainatate si care si ei, au drept de vot! Nimeni nu poate sa le retraga celor din strainatate un drept garantat de Constitutie, de a alege si a fi alesi. In felul asta, rezultatele votului se viciaza. In loc sa ai 19 milioane inscrisi pe liste, o sa ai doar 15 milioane, iar cei care ar vota in strainatate ar contribui la marirea falsa a pragului electoral.
3. Luand de la Evidenta populatiei numarul celor care sunt inregistrati cu CNP ca fiind cetateni romani cu varsta peste 18 ani, atunci cei plecati vor vota, daca vor, acolo unde sunt si voturile de acolo nu vor fi dublate de voturi in Romania.
Ce sustine Ponta, ca cei din strainate ar fi pe doua liste si in tara si in strainatate, este o mare prostie! Ce liste nominale sunt in strainatate? Cine are evidenta celor care sunt in tara si a celor care sunt plecati? In secolul 21, cand totul este informatizat, se poate vedea imediat daca o persoana a votat si in tara si in strainatate, pentru ca s-ar putea vedea daca un CNP apare de doua ori.
fals, puiule : AMBASADA are evidenta celor care traiesc de mai mult timp in tara respectiva....iar chestia asta cu votez si-n tara si-n strainatate, ca CNP apare de 2 ori si SE VEDE....pffff, cu asta m-ai omorit ! da' de turism electoral ai auzit ? de CNP ce a aparut si-n Buc pe santierul unde lucrau ca zilieri , apoi Gara de Nord si-n Bolintin , ai auzit ? scandal a fost cit cuprinde-n 2009 si nu credeti c-ar trebui facuta o data si odata, ORDINE ?
Gabi, de unde ai scos-o si pe asta? Eu, cand merg in Germania nu ma duc la Ambasada ca sa anunt prezenta mea. Am colegi stabiliti acolo definitiv si niciunul nu s-a dus la Ambasada Romaniei sau la Consulat, ci la Evidenta Populatiei din Germania, ca sa primesti dreptul de rezidenta, sa fie luat in evidenta ca sa plateasca taxe si impozite. Si apoi, majoritatea romanilor din Spania si Italia sunt stabiliti temporar acolo, la munca.
"No man is an island entire of itself; every man
is a piece of the continent, a part of the main...
And therefore never send to know for whom
the bell tolls; it tolls for thee." - John Donne
|
|
|
Fosta membra 9am.ro
3068 mesaje
Membru din: 30/04/2011
Oras: ALTA LOCALITATE
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 15:04
De la: Silviu, la data 2012-08-04 14:42:22
O sa-l de ajos, cum necum, si pe urma ?
Aoleu!.......
Raporteaza abuz de limbaj
|
|
|
nastasemihail
47672 mesaje
Membru din: 3/11/2008
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 15:10
E o democratie uleioasa, data cu toate alifiile.
Raporteaza abuz de limbaj
Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 16:12
De la: CREMENE, la data 2012-08-04 12:31:50
Mai greu dar pana la urma am reusit sa-i inteleg pe basisti.
Am inteles de ca ei nu au nevoie de argumente, de dovezi, de ei pot sa-si dea cu parearea despre orice,
de ce nu au adus nici un argument pentru care basescu si sleatca lui, care zic ei ca au facut atata
bine romanilor, merita sa se intoarca la Cotroceni.
In urma cu ceva timp basescu a afirmat ca el e perfect si nu are nimic sa-si reproseze, sau sa corijeze,
ori daca ne amintim afirmtia facuta de udrea, ca romanii sunt urmasii lui traian basescu,
normal acei romani care sunt in acest asentiment si care in mod normal nu au dezavuat acea afirmatie, iar fiind urmasii
lui basescu nu pot fi decat perfecti. E logic.
Acesta e motivul pentru care ei nu au nevoie sa argumenteze, nu au nevoie sa gandeasca, e suficient pentru ei sa
repete la nesfarsit aberatiile basiste, pentru ca ei sunt perfecti. Ei se pricep la economie, la militarie,
normal la cate acordari si inaintari in grad sunt printre basisti, ei se pricep la justitie, si aici e adevarat,
fiindca justitia e controlata de basescu. Se pricep la aricultura, ne-a zis basescu ca e seceta, fiindca noi nu stiam.
Si se poate continua, ei fiind intruchiparea perfectiunii, sustin ca basescu e de neinlocuit, desi tot udea ne spunea
ca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit.
Singurul lucru important pentru ei e faptul ca exista, iar im mintea lor, sigur sunt convinsi ca daca nu ar fi existat
basescu, pentru binele Romaniei, ar fi trebuit inventat. Fiind perfecti si a toate cunoscatori,
au o atitudine mesianica, fiind convinsi ca sunt singurii care pot salva Romania de comunisti,
de parca basescu nu era la ministerul transporturilor la revolutie, ne salveaza de rusi, de chinezi,
de martieni si de tot ce poate constitui raul in mintea lor.
Ei sunt singurii pastratori si au monopolul asupra democratie si a statului de drept, daca nu sunt ei la putere
in tara e dictatura, e razboi, e orice altceva, dar numai democratie nu. Tot ei sunt pastratorii adevarului suprem.
Asa ca orice discutie, logica si cu bun simt e sortita esecului din start, pentru ei e suficient sa spuna,
pentru a fi adevarat.
demult le-am spus si eu ca nu conteaza ptr. ei nici ce-i Dreapta, nici Stinga, Dogma nu-i intereseaza ; programul de guvernare e un moft dar : BASE E CEL MAI BUN !
intrebarea mea este : Doamneee, ce s-or face cind i se termina mandatu "?
dar am o banuiala ce se apropie de convingere :
ftem o dunga peste constitutie, ne declaram rep.Prezidentiala si-l ungem pe Basel' SEF pe Viata sau macar pin' s-o naste altu ' la fel de bun ca el !
Raporteaza abuz de limbaj
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 16:14
De la: Black_Friday, la data 2012-08-04 13:24:44De la: gabigabi2, la data 2012-08-04 11:06:35De la: Black_Friday, la data 2012-08-03 23:25:43De la: CREMENE, la data 2012-08-03 21:47:50De la: Black_Friday, la data 2012-08-03 21:21:14De la: CREMENE, la data 2012-08-03 20:32:07De la: Silviu, la data 2012-08-03 19:48:43De la: CREMENE, la data 2012-08-03 19:28:20Se pare ca basescu, iar a uita sa-si pastilele.
A iesit la televizor sa ne spuna ca nu poate sa demisioneze, fiindca e suspendat.
Ciudat, il tine cineva cu forta, il doare mana sau il tine cineva de manuta. ei domnul basescu, iar ne duci cu presul.
Apoi s-a apucat din nou sa ameninte, ameninta primarii, de parca toti primarii sunt vinovati, , ameninta chestori de politie. Ameninta pe toata lumea din. Omul asta in loc sa se duca acasa sta prin curtile oamenilor, sa mearga acasa sa plimbe cainele, sa bata covoarele.
Nu zau ?
Daca acum e un simplu cetatean, nu mai e presedinte pana nu ne spune CCR daca mai e sau nu mai e, din ce sa demisioneze ?
V-ati pierdut mintile ?
Ii ameninta pe primari ?
Ii previne sa nu-si riste libertatea pentru niste prosti, aia face.
Pentru ca astia sunt in stare sa falsifice tot. Au si aratat dand publicitatii de doua ori numarul votantilor din liste ca, pe urma cand, vezi-Doamne ministrul era in concediu, sa spuna ca nu garanteaza ca listele sunt corecte.
Nu vi se pare nimic in neregula ?
Pentru mintile voastre nu e nimic in neregula, bineinteles.
Cand or sa spuna astia ca suntem toti 10 mil. n-o sa va puneti nici o intrebare, o sa izbucniti in urale si o sa ne spuneti ca asa e dupa lista de la intretinerea de la bloc, dupa aia de la ACR, de la aprozar, de unde v-o mai trece prin cap ...
Silviule, basescu e un presedinte suspendat, adica in afara prerogativelor date de functie, iar daca CCR invalideaza referendumul, se intoarce la la Cotroceni. Logic, insa tot logic este ca in cazul incare ti se nazare sa pleci, nimeni nu te poate ori, chiar si din postura de presedinte suspendat. Presedinte suspendat, nu nea Gheorghe de la stana care lucreaza si el pentru un leu, si nu poate demisiona ca nu are din ce. Nu stiu cine nu are toate mintile cu el?
Cand previ pe cineva, nu pomenesti de celule, insa el care inca controleaza justitia, prin Kovesi, isi permita sa faca orice si se pleca intotdeauna de la premiza de nevinovatie, nu de la cel de vinovatie.
e un lucru clar, daca pleci de la premiza de la premiza de nevinovatie, nu ai de ce sa pomenesti de celule, dar mai sti cum poti lega cele doua cuvinte intre ele nevinovatie cu celula.
In primul rand eu cred ca Rus e prieten cu Blaga si cred ca mai are pe cineva in guvern, care ar trebui sasi dea demisia, dar cum nu-i nimic oficial ramane de vazut.
Cat priveste scoaterea de listetele permanente ale persoanelor cu drep de vot in Romania, mi se pare absolut normal. 1) nu poti umfla niste liste electorala cu persoane care nu existe pe teritoriul Romaniei, doar asa ca sa fie, pentru ei sunt listele electorale care se intocmesc la circumscriptiile lectorale din tarile in care locuiesc romani. 2)Eu pot fi in Spania, dar fiind in vizita la Paris, votez in Franta.
Ti se pare sa ai o lista umflata cu romani care nu mai locuiesc de ani de zile in Romania si ei sa voteze tot de ani buni in Costarica. Un alt aspect, exista o lege a cetatenului european care spune ca, daca un cetatean roman care locuieste cu acte mai mult de un an pe teritoriul altui stat poate vota acolo, la toate scrutinurile, de la locale la prezidentiale. Asta nu-i ia dreptul sa voteze si pentru Presedintele Romaniei, dar nu exista nici o legatura cu listele permanente din Romania. Pentru ca el nu e permanet aici.
E logic.
Cat este de logic? Daca eu ma mut cu serviciul pentru o perioada de timp, sa spunem un an, in Germania, este logic sa fiu scos de pe lista circumscriptiei electorale din Bucuresti unde am domiciliul? Care este motivatia? Votul meu, daca vine din Bucuresti sau din Germania, cum influenteaza rezultatul total? Per total, nu este acelasi lucru? Dar daca sunt in deplasare la Botosani, nu este acelasi lucru?
Si nici nu este greu sa determini numarul de romani cu drept de vot! De ce trebuie sa mearga primarul din casa in casa ca sa numere votantii? Nu exista un serviciu de evidenta a populatiei? La respectivul serviciu nu se cunoaste cati oameni cu varsta peste 18 ani au cetatenia romana? Daca nu sunt alegeri locale ca sa fie obligati sa voteze in localitatea de domiciliu, de ce sa nu aiba dreptul sa voteze in Spania, Italia sau Madagascar? Ar fi cuprinsi in acelasi numar total de romani cu drept de vot!
Esti simpatic si malitios, uite cum vad eu si altii problema, tu esti de plecat din tara de un am de zile, dupa un an este referendum cu cvorum, adica esti pe lista, da tu nu poti vota in tara, fiindca fizic de mai bine de un an nu esti, in mod sigur nu vei veni din Italia in Romania, doar ca sa votezi, ma indoiesc.
Atunci mi se parenormal ca nefiind in tara sa nu fi pe lista in Romania unde ar creste artificial cifra cvorumului, oricare ar fi el, si pentru orice. Iar to poti vota pe lista speciala in locul unde esti la momentul respectiv.
Nu sunt deloc malitios. Observ doar ca rationamentul tau are mari hibe:
1. In ziua de astazi romanul se vantura destul de mult in strainatate, datorita si lipsei locurilor de munca din Romania. Cine poate sa tina la zi o evidenta a celor care parasesc temporar sau definitiv Romania ca sa se duca sa munceasca in strainatate? O sa mearga cineva de la primarie in fiecare luna din usa in usa ca sa reactualizeze listele? In Moldova si in sudul tarii in special sunt foarte multi oameni care pleaca sa lucreze pe santiere sau in agricultura in Europa. Unii se intorc iarna si pleaca din nou primavara. Practic este imposibil sa ai o evidenta clara.
2. Care serviciu are o situatie mai clara a cetatenilor, decat cei care emit cartile de identitate, adica Evidenta Populatiei? Un recensamant nu cred ca este mai clar de atat, pentru ca unii nu vor sa isi dea datele la recensamant si nu pot fi obligati. La evidenta populatiei se emite codul numeric personal care este unic.
3. Ce fac acum uselistii, este o mare prostie. Vor numara doar romanii care sunt in Romania, nu si pe cei care se afla in strainatate si care si ei, au drept de vot! Nimeni nu poate sa le retraga celor din strainatate un drept garantat de Constitutie, de a alege si a fi alesi. In felul asta, rezultatele votului se viciaza. In loc sa ai 19 milioane inscrisi pe liste, o sa ai doar 15 milioane, iar cei care ar vota in strainatate ar contribui la marirea falsa a pragului electoral.
3. Luand de la Evidenta populatiei numarul celor care sunt inregistrati cu CNP ca fiind cetateni romani cu varsta peste 18 ani, atunci cei plecati vor vota, daca vor, acolo unde sunt si voturile de acolo nu vor fi dublate de voturi in Romania.
Ce sustine Ponta, ca cei din strainate ar fi pe doua liste si in tara si in strainatate, este o mare prostie! Ce liste nominale sunt in strainatate? Cine are evidenta celor care sunt in tara si a celor care sunt plecati? In secolul 21, cand totul este informatizat, se poate vedea imediat daca o persoana a votat si in tara si in strainatate, pentru ca s-ar putea vedea daca un CNP apare de doua ori.
fals, puiule : AMBASADA are evidenta celor care traiesc de mai mult timp in tara respectiva....iar chestia asta cu votez si-n tara si-n strainatate, ca CNP apare de 2 ori si SE VEDE....pffff, cu asta m-ai omorit ! da' de turism electoral ai auzit ? de CNP ce a aparut si-n Buc pe santierul unde lucrau ca zilieri , apoi Gara de Nord si-n Bolintin , ai auzit ? scandal a fost cit cuprinde-n 2009 si nu credeti c-ar trebui facuta o data si odata, ORDINE ?
Gabi, de unde ai scos-o si pe asta? Eu, cand merg in Germania nu ma duc la Ambasada ca sa anunt prezenta mea. Am colegi stabiliti acolo definitiv si niciunul nu s-a dus la Ambasada Romaniei sau la Consulat, ci la Evidenta Populatiei din Germania, ca sa primesti dreptul de rezidenta, sa fie luat in evidenta ca sa plateasca taxe si impozite. Si apoi, majoritatea romanilor din Spania si Italia sunt stabiliti temporar acolo, la munca.
stiam asta de la prietena mea din Franta si de la cea din Canada...
|
CREMENE
743 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 18:57
Au gasit-o pe Elodia. E pe lista electorala de la Brasov, dar a tinut cu basescu si nu a voatat.
Raporteaza abuz de limbaj
|
Fosta membra 9am.ro
16238 mesaje
Membru din: 20/03/2012
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 4 August 2012, ora 19:31
Raporteaza abuz de limbaj
,,E-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu"
|
Fosta membra 9am.ro
2310 mesaje
Membru din: 6/06/2009
Oras: ALTA LOCALITATE
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 09:25
"Auzi bre, hai sa plimbam un pic ursul, si sa spune ca, scandalurile de frauda nu le-a generat nici Ponta si nici Antonescu, sunt generate de oamenii PDL, sau poate vrei sa ne spui ca seceta e generata de USL, in Spania si Italia e criza si acolo, stau romanii si ei la coada la birourile de plasarea fortei de munca, eu care sunt in piata iti pot spune ca in anii trecuti in perioada asta cresteau vanzarile, acum nu se simte nimic, scade in continuu. Poate nu au venit romanii cei de pe liste?
S-au suparat ca nu au fost numarati?
Ma gandeam ca unii de pe aici mai au si un pic de logica si bun simt. Imi pare rau ca ma insel.
Eu mi-am dat o parere si am facut-o in mod politicos, dar bunul simt al unora.
Asta e genul basist. Ce sa mai spui. "
Scandalurile de frauda sunt opera exclusiva generate si coordonate de cei doi ametiti.
Trebuie sa fi excesiv de nemernic sa susti altceva in ciuda oricarei evidente.
Degeaba te dai educat nene Cremene, dar nu esti altceva decat un biet retard daca-ti imaginezi ca inghite cineva tampeniile pe care le spui.
USL a initiat si gestionat toata mascarada numita referendum.
Si asta se intampla si in prezent.
Mascarada nu s-a terminat.
Daca CCR va spune ca referendumul a fost invalidat, atunci cei doi si toata cohorta USL vor inventa alte tampenii precum asta cu listele, iar cei de teapa matale vor continua sa ne tipa in urechi ca e de vina Basescu ca nu pleaca.
Ai mintea scalciata, nene Cremene, scalciata rau .... esti agresiv, ataci, etichetezi pe cei care nu-ti canta in struna si pe urma pozezi in mimoza, in victima.
Exact asa fac cei doi pacalici din fruntea USL.
Raporteaza abuz de limbaj
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 09:34
na, belea : in cartea " Enciclopedia sefilor de stat ai Romaniei ", ia uite ce scrie negru pe alb si citez ! pentru ca s-a constatat " Ingerintele administratiei in alcatuirea listelor electorale ptr. alegerile in divanul ad-hoc, intocmite astfel incit sa conduca la un rezultat antiunionist " Al. I. Cuza isi da demisia din functia de pircalab de Galati....cind asta ? in 1857....adica acum 155 ani !  moaama, ce naravuri vechi si grele avem si par a fi fara lecuire !
am tot sperat ca aderarea la com. europeana va aduce si induce o alta conduita, dar cind insasi ea, Contribuie la aceste naravuri , avind simpatii partinice, s-a dus pe apa simbetei orice speranta !
Raporteaza abuz de limbaj
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 09:57
De la: Silviu, la data 2012-08-05 09:25:01"Auzi bre, hai sa plimbam un pic ursul, si sa spune ca, scandalurile de frauda nu le-a generat nici Ponta si nici Antonescu, sunt generate de oamenii PDL, sau poate vrei sa ne spui ca seceta e generata de USL, in Spania si Italia e criza si acolo, stau romanii si ei la coada la birourile de plasarea fortei de munca, eu care sunt in piata iti pot spune ca in anii trecuti in perioada asta cresteau vanzarile, acum nu se simte nimic, scade in continuu. Poate nu au venit romanii cei de pe liste?
S-au suparat ca nu au fost numarati?
Ma gandeam ca unii de pe aici mai au si un pic de logica si bun simt. Imi pare rau ca ma insel.
Eu mi-am dat o parere si am facut-o in mod politicos, dar bunul simt al unora.
Asta e genul basist. Ce sa mai spui. "
Scandalurile de frauda sunt opera exclusiva generate si coordonate de cei doi ametiti.
Trebuie sa fi excesiv de nemernic sa susti altceva in ciuda oricarei evidente.
Degeaba te dai educat nene Cremene, dar nu esti altceva decat un biet retard daca-ti imaginezi ca inghite cineva tampeniile pe care le spui.
USL a initiat si gestionat toata mascarada numita referendum.
Si asta se intampla si in prezent.
Mascarada nu s-a terminat.
Daca CCR va spune ca referendumul a fost invalidat, atunci cei doi si toata cohorta USL vor inventa alte tampenii precum asta cu listele, iar cei de teapa matale vor continua sa ne tipa in urechi ca e de vina Basescu ca nu pleaca.
Ai mintea scalciata, nene Cremene, scalciata rau .... esti agresiv, ataci, etichetezi pe cei care nu-ti canta in struna si pe urma pozezi in mimoza, in victima.
Exact asa fac cei doi pacalici din fruntea USL.
ca unul ce ai ascultat Comanda lui Basescu si ai renuntat la drepturile tale cetatenesti de a-ti spune cuvintul, deja Nu mai intereseaza pe nimeni ce spui !
daca erati atit de siguri ca-i cel mai bun , va DUCEATI la vot si dovedeati ca e sau nu e asa !
dar , v-a fost FRICA  .... Stiati ca Nu mai are Sustinere si in Lasitatea voastra ati apelat la subterfugii ca sa NU ACCEPTATI verdictul popular ! asta-i Adevarul si, sa va fie RUSINE !
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 10:12
dupa minunile de vitejie ale lui Iliescu din anii '90-' 92 , cu acel ~ 87% prezenta la vot a scazut constant si un procent consistent din populatie NU mai voteaza ! ei reprezinta cam 45% ! n-au venit nici in 1996, nici in 2000 ,nici 2004, nici in 2007 sa-l salveze si atunci pe base suspendatul .... dovada ca omul e recidivist in incalcarea Constitutiei si NU VREA SA INTELEAGA ca el este Garantul ei si ca PARLAMENTUL - cu Majuscula - este Puterea Suprema in Stat si nu el !
tineti-o langa p'a lui , dar era suficient sa fiti 7.4oo+1 milioane la vot si ne inclinam in fata majoritatii voastre !
NU ati putut face dovada, Nu sunteti mai mult de 15% cei ce -i mai dau votul , ca atare : ACCEPTATI VOTUL POPORULUI Democratic exprimat !
|
Fosta membra 9am.ro
7898 mesaje
Membru din: 20/05/2009
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 10:39
Constitutia Romaniei :
Dreptul de vot ARTICOLUL 36
(1) Cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani, mplinii pn n ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaii mintal, pui sub interdicie, i nici persoanele condamnate, prin hotrre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale
Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel.
Un guvern plin de ......surprize si inconsecvent in guvernare ,dezinteresat de cursul valutar,de seceta ce parjoleste anumite regiuni ,dezinteresat de legile in vigoare,dezinteresat de opinia CE ,dezinteresat de opinia lidrilor SUA ,dezinteresat de situatia economica a RO ....etc ,interesat doar de a face jocul oamenilor certati cu legea si care sunt in faza terminala a proceselor ,interesat doar de ao da lui antonescu statutul de presedinte,interesat doar de a fi la guvernare........pretul platit de Romani ptr. ei nu conteaza.........
c poi numai s reueti, nu ai cum s pierzi. Eecul este imposibil; este o iluzie. Nimic nu este eec. Nimic. Totul nainteaz in istoria umanitii precum se ntmpl i cu procesul ei evolutiv. Totul avanseaz de-a lungul cltoriei tale.
|
Fosta membra 9am.ro
7898 mesaje
Membru din: 20/05/2009
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 10:47
Preedintele interimar Crin Antonescu a susinut, smbt, c Romnia risca s nregistreze, n toamn, violene sociale mai grave dect cele de la nceputul anului, dac suspendarea lui Traian Bsescu i referendumul de demitere nu ar fi avut loc n acest moment.
67 0 0
ARTICOL GALERIE FOTO 28 COMENTARII
Citete totul despre:
Crin Antonescu, micri sociale, REFERENDUM 2012, rezultate referendum 2012, suspendare Traian Bsescu
04 August, 20:08
A plecat din club cu trei "bunciuni", dar a ajuns acas singur. Bendeac este... CANCAN.ro 04 August, 18:15
Alin Oprea nu se mai teme de moarte: "Erau ucii oameni lng mine i gloanele mi...
Antonescu: Dac suspendarea i referendumul nu aveau loc, n toamn riscam VIOLENE SOCIALE / Foto: MEDIAFAX
"Sute de mii de oameni, n fiecare sear i aproape n fiecare localitate nsemnat, n ianuarie-februarie, au dat aceste semne c soluia era, atunci, alegeri anticipate i parlamentare i prezideniale. Nu am fi ajuns aici. Acum, dac acest referendum nu avea loc, dac aceast suspendare nu avea loc, din toamn riscam s avem chiar violene sociale", a spus Antonescu, ntr-o emisiune televizat.
Preedintele interimar s-a adresat celor care afirm c devalorizarea leului ar fi cauzat de referendum, ntrebndu-i care ar fi fost valoarea monedei naionale dac n toamn ar fi existat tensiuni sociale intense i violente.
"i celor care azi pun n crca unui procedeu democratic referendumul devalorizarea leului, acelora le spun: care ar fi fost valoarea leului dac, Doamne ferete!, n toamn asistam la reizcbucnirea unor tensiuni sociale cu alt intensitate, cu alt violen dect au fost ele n ianuarie?", a spus Antonescu
Ma intreb : Omul asta e normal ? Adica daca a dat o lovitura de stat ,a inabusit din faca .....tulburari sociale ??? Isi pregateste terenul care'i fuge de sub picioare dand anticipat vina pe Presedintele ales si legitim ??? Mare muhaia poate sa mai fie acest USL.......La tulburari sociale ar fi trebuit sa se gandeasca sau macar sa asculte rapoartele institutiilor specializate ,ar fi trebuit sa asculte de indrumarile CE .......dar el e ocupat cu " wisichiul" la o partida de poker.........arici pogonici presedinte al tuturor Romanilor in special al Romanului sef ......FELIX.....
c poi numai s reueti, nu ai cum s pierzi. Eecul este imposibil; este o iluzie. Nimic nu este eec. Nimic. Totul nainteaz in istoria umanitii precum se ntmpl i cu procesul ei evolutiv. Totul avanseaz de-a lungul cltoriei tale.
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 15:57
De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 10:39:04 Constitutia Romaniei :
Dreptul de vot ARTICOLUL 36
(1) Cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani, mplinii pn n ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaii mintal, pui sub interdicie, i nici persoanele condamnate, prin hotrre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale
Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel.
Un guvern plin de ......surprize si inconsecvent in guvernare ,dezinteresat de cursul valutar,de seceta ce parjoleste anumite regiuni ,dezinteresat de legile in vigoare,dezinteresat de opinia CE ,dezinteresat de opinia lidrilor SUA ,dezinteresat de situatia economica a RO ....etc ,interesat doar de a face jocul oamenilor certati cu legea si care sunt in faza terminala a proceselor ,interesat doar de ao da lui antonescu statutul de presedinte,interesat doar de a fi la guvernare........pretul platit de Romani ptr. ei nu conteaza.........
la ceremonia de casatorie la americani, se remarca o secventa in care preotul zice ca DACA cineva stie un motiv ptr. care nu se poate incheia acea casatorie, sa Vorbeasca ATUNCI ! daca nu , atunci SA TACA PE VECIE !
am avut Ocazia - cu toti - sa Vorbim in 29 iulie !
7.400 mil . cu DA + inca 1,100 mil cu NU, AU VORBIT ATUNCI si si-au spus parerea !
restul , e tacere !  parerea lor nu mai conteaza : trebuiau sa vorbeasca atunci cind trebuiau sa vorbeasca !
|
prietenbun
10 mesaje
Membru din: 15/11/2009
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 16:05
"Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel."
Nu s-a intamplat nimic. A primit insa sesizari ca pe lista se aflau: mama mea, decedata de 2 ani, soacra mea decedata de 3 ani, fiul meu decedat de 4 ani, tatal meu decedat de 11!!! ani, scocrul meu decedat de 13 ani, sora mea si sotul ei decedati acum 2 ani. Si daca intr-o singura familie se aduna atatia decedati pe liste .... nu prea mai am ce comenta. Iar aceste liste, conform legii, trebuiau actualizate de catre PRIMARI, nu de catre MAI pana in lune Martie, cand nu mai stiu cine era prim ministru si ministru de interne ....
Eu intru rar in mocirla e pe acest forum in care se razboiesc aceiasi si aceiasi indivizi platiti de una din tabere sa scrie, dar cand vezi atata rautate si dezinformare nu mai poti sa taci.
Sa nu dea bunul Dumnezeu sa ne ridicam noi astia care am tacut pana acum!
Raporteaza abuz de limbaj
|
gabigabi2
33366 mesaje
Membru din: 13/10/2011
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 16:12
De la: prietenbun, la data 2012-08-05 16:05:51"Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel."

@prieten bun, Nu sunt platita sa scriu ....si daca nu mai pot iesi in strada asa cum am facut odinioara, mi-am continuat protestul in acest spatiu comun al internetului ! poate ca, intr-adevar- protestul si lupta pe cite un site de comunicare nu mai are aceeasi valoare sau impact, ne mai fiind vizibile in spatiul strazii, dar este totusi o forma de lupta si blogheristii stiu foarte bine acest lucru !
Raporteaza abuz de limbaj
|
CREMENE
743 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 16:31
De la: Silviu, la data 2012-08-05 09:25:01"Auzi bre, hai sa plimbam un pic ursul, si sa spune ca, scandalurile de frauda nu le-a generat nici Ponta si nici Antonescu, sunt generate de oamenii PDL, sau poate vrei sa ne spui ca seceta e generata de USL, in Spania si Italia e criza si acolo, stau romanii si ei la coada la birourile de plasarea fortei de munca, eu care sunt in piata iti pot spune ca in anii trecuti in perioada asta cresteau vanzarile, acum nu se simte nimic, scade in continuu. Poate nu au venit romanii cei de pe liste?
S-au suparat ca nu au fost numarati?
Ma gandeam ca unii de pe aici mai au si un pic de logica si bun simt. Imi pare rau ca ma insel.
Eu mi-am dat o parere si am facut-o in mod politicos, dar bunul simt al unora.
Asta e genul basist. Ce sa mai spui. "
Scandalurile de frauda sunt opera exclusiva generate si coordonate de cei doi ametiti.
Trebuie sa fi excesiv de nemernic sa susti altceva in ciuda oricarei evidente.
Degeaba te dai educat nene Cremene, dar nu esti altceva decat un biet retard daca-ti imaginezi ca inghite cineva tampeniile pe care le spui.
USL a initiat si gestionat toata mascarada numita referendum.
Si asta se intampla si in prezent.
Mascarada nu s-a terminat.
Daca CCR va spune ca referendumul a fost invalidat, atunci cei doi si toata cohorta USL vor inventa alte tampenii precum asta cu listele, iar cei de teapa matale vor continua sa ne tipa in urechi ca e de vina Basescu ca nu pleaca.
Ai mintea scalciata, nene Cremene, scalciata rau .... esti agresiv, ataci, etichetezi pe cei care nu-ti canta in struna si pe urma pozezi in mimoza, in victima.
Exact asa fac cei doi pacalici din fruntea USL.
Desi nu e frumos voi incepe mai intai cu libajul tau de om perfect, care reflecta democratia prin toate exprimarile, stiut fiind ca in mare masura limbajul e parte integranta a psihicului persoanei care il foloseste, indicand intr-o buna masura, caracterul si personalitatea persoanei respective.
"excesiv de nemernic" culmea e ca se potriveste foarte bine cu " tiganca imputita", sau Meriti o ranga in dinti" se potriveste cu Am vrut sa-l bat pe profesorul de liceu cind mi-a zis ca fiica mea cea mica nu poate trece clasa, evident ca espresiile sunt mult mai multe, nu ma apuc acum sa le caut pe toate, fiecare le stie mai bine pe ale lui. Chiar putem sa realizam care este caracterul tau mai mult ca perfectul.
Problema este alta, ca ne dam aparatorii de drept ai democratiei, dupa ideea ca democratie poate exista numai daca o controlam noi, daca nu facem noi referendum, e o mascarada, chestiunea cu listele solicitate de CCR, este o tampenie, fiidca nu e in avantajul vostru, iar Boc, in spiritul constitutie ipe care el o preda la facultate, ne spune, ca el nu se supune cererii CCR, pentru ca lumea e in concediu, dar de ce nu pune lacat si sa plece si el.
Cat priveste educatia mea, de care te legi prin cuvantul "retard" pot spune , ca toti beneficiem de o anumita educatie, plecand, de la "cei 7 ani de acasa" si tremininand cu "omul cat traieste, invata", exceptie facand cei perfecti, care asa se nasc, si recunosc ca citesc o carte in doua mandate si le mai si ramane, pentru cand vor fi doar pensionari. Cat proveste cuvantul Retard, atunci cand vine de la un "perfect" nu pot decat sa ma uit la el si sa ma intreb ce a vrut sa spuna.
Normal, pentru voi care ati sta acasa si ati votat, in mintea voastra, impreuna cu mortii, chiar si cu Elodia, cu debilii mintal, e desi sunteti perfecti e mai dificil da inteles, ce inseamna participarea, mai ales ca au participat mai mult de 7.4 milioane de oameni. Pentru voi vrerea acestor oamenin nu conteaza, pentru voi va sunteti suficienti voua insiva. Daca sunteti voi, ceilati pot sa nu existe, Romania e tara voastra, iar noi aici suntem doar tolerati, si daca nu ne convine, trebuie sa ne caram,
dar daca celor 7.4 milioane de oameni, nu le convine, basescu nu pleaca, pentru ca el stie mai bine care este binele nostru si ne face acest bine cu forta, de aici si ideea ta cu ,retardul.
Raporteaza abuz de limbaj
|
Fosta membra 9am.ro
7898 mesaje
Membru din: 20/05/2009
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 16:33
De la: prietenbun, la data 2012-08-05 16:05:51"Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel."
Nu s-a intamplat nimic. A primit insa sesizari ca pe lista se aflau: mama mea, decedata de 2 ani, soacra mea decedata de 3 ani, fiul meu decedat de 4 ani, tatal meu decedat de 11!!! ani, scocrul meu decedat de 13 ani, sora mea si sotul ei decedati acum 2 ani. Si daca intr-o singura familie se aduna atatia decedati pe liste .... nu prea mai am ce comenta. Iar aceste liste, conform legii, trebuiau actualizate de catre PRIMARI, nu de catre MAI pana in lune Martie, cand nu mai stiu cine era prim ministru si ministru de interne ....
Eu intru rar in mocirla e pe acest forum in care se razboiesc aceiasi si aceiasi indivizi platiti de una din tabere sa scrie, dar cand vezi atata rautate si dezinformare nu mai poti sa taci.
Sa nu dea bunul Dumnezeu sa ne ridicam noi astia care am tacut pana acum!
Ea nu e platita sa scrie ,e doar musca care se baga in kk'orul fiecarui user ,ii place acolo.......
Raporteaza abuz de limbaj
c poi numai s reueti, nu ai cum s pierzi. Eecul este imposibil; este o iluzie. Nimic nu este eec. Nimic. Totul nainteaz in istoria umanitii precum se ntmpl i cu procesul ei evolutiv. Totul avanseaz de-a lungul cltoriei tale.
|
Fosta membra 9am.ro
7898 mesaje
Membru din: 20/05/2009
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 16:35
De la: gabigabi2, la data 2012-08-05 15:57:55De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 10:39:04 Constitutia Romaniei :
Dreptul de vot ARTICOLUL 36
(1) Cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani, mplinii pn n ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaii mintal, pui sub interdicie, i nici persoanele condamnate, prin hotrre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale
Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel.
Un guvern plin de ......surprize si inconsecvent in guvernare ,dezinteresat de cursul valutar,de seceta ce parjoleste anumite regiuni ,dezinteresat de legile in vigoare,dezinteresat de opinia CE ,dezinteresat de opinia lidrilor SUA ,dezinteresat de situatia economica a RO ....etc ,interesat doar de a face jocul oamenilor certati cu legea si care sunt in faza terminala a proceselor ,interesat doar de ao da lui antonescu statutul de presedinte,interesat doar de a fi la guvernare........pretul platit de Romani ptr. ei nu conteaza.........
la ceremonia de casatorie la americani, se remarca o secventa in care preotul zice ca DACA cineva stie un motiv ptr. care nu se poate incheia acea casatorie, sa Vorbeasca ATUNCI ! daca nu , atunci SA TACA PE VECIE !
am avut Ocazia - cu toti - sa Vorbim in 29 iulie !
7.400 mil . cu DA + inca 1,100 mil cu NU, AU VORBIT ATUNCI si si-au spus parerea !
restul , e tacere ! parerea lor nu mai conteaza : trebuiau sa vorbeasca atunci cind trebuiau sa vorbeasca !
Ati vorbit ,nu zic nu .......dar erati cam in spate si nu v'a auzit ......nimeni ,deci INVALID !!!
c poi numai s reueti, nu ai cum s pierzi. Eecul este imposibil; este o iluzie. Nimic nu este eec. Nimic. Totul nainteaz in istoria umanitii precum se ntmpl i cu procesul ei evolutiv. Totul avanseaz de-a lungul cltoriei tale.
|
CREMENE
743 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 17:06
De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 16:35:09De la: gabigabi2, la data 2012-08-05 15:57:55De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 10:39:04 Constitutia Romaniei :
Dreptul de vot ARTICOLUL 36
(1) Cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani, mplinii pn n ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaii mintal, pui sub interdicie, i nici persoanele condamnate, prin hotrre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale
Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel.
Un guvern plin de ......surprize si inconsecvent in guvernare ,dezinteresat de cursul valutar,de seceta ce parjoleste anumite regiuni ,dezinteresat de legile in vigoare,dezinteresat de opinia CE ,dezinteresat de opinia lidrilor SUA ,dezinteresat de situatia economica a RO ....etc ,interesat doar de a face jocul oamenilor certati cu legea si care sunt in faza terminala a proceselor ,interesat doar de ao da lui antonescu statutul de presedinte,interesat doar de a fi la guvernare........pretul platit de Romani ptr. ei nu conteaza.........
la ceremonia de casatorie la americani, se remarca o secventa in care preotul zice ca DACA cineva stie un motiv ptr. care nu se poate incheia acea casatorie, sa Vorbeasca ATUNCI ! daca nu , atunci SA TACA PE VECIE !
am avut Ocazia - cu toti - sa Vorbim in 29 iulie !
7.400 mil . cu DA + inca 1,100 mil cu NU, AU VORBIT ATUNCI si si-au spus parerea !
restul , e tacere ! parerea lor nu mai conteaza : trebuiau sa vorbeasca atunci cind trebuiau sa vorbeasca !
Ati vorbit ,nu zic nu .......dar erati cam in spate si nu v'a auzit ......nimeni ,deci INVALID !!!
Se pare totusi ca a auzit CCR si presa straina. Daca in opinia ta cele dou sunt nimeni, asa o fi.
Noi suntem de alta parere.
|
CREMENE
743 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 18:56
Pe cine mai ameninta presedintele:
Pe chestorul Constantin Manoloiu,
Basescu ameninta primarii din Romania cu puscaria.
Fratele lui Traian basescu ameninta jurnalistii cu moartea.
Traian Basescu a amenintat parlamentul.
A amenintat primul ministru.
Ameninta posturi de televiziune.
A amenintat sindicatele.
L-a amenintat pe Tariceanu
Il ameninta pe jurnalistul Razvan Dumitrescu, cand nu era la Antena 3.
Probabil ca asta e tipul de democratie sustinut de adoratorii lui basescu.
Raporteaza abuz de limbaj
|
Fosta membra 9am.ro
7898 mesaje
Membru din: 20/05/2009
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 19:29
De la: CREMENE, la data 2012-08-05 17:06:41De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 16:35:09De la: gabigabi2, la data 2012-08-05 15:57:55De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 10:39:04 Constitutia Romaniei :
Dreptul de vot ARTICOLUL 36
(1) Cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani, mplinii pn n ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaii mintal, pui sub interdicie, i nici persoanele condamnate, prin hotrre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale
Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel.
Un guvern plin de ......surprize si inconsecvent in guvernare ,dezinteresat de cursul valutar,de seceta ce parjoleste anumite regiuni ,dezinteresat de legile in vigoare,dezinteresat de opinia CE ,dezinteresat de opinia lidrilor SUA ,dezinteresat de situatia economica a RO ....etc ,interesat doar de a face jocul oamenilor certati cu legea si care sunt in faza terminala a proceselor ,interesat doar de ao da lui antonescu statutul de presedinte,interesat doar de a fi la guvernare........pretul platit de Romani ptr. ei nu conteaza.........
la ceremonia de casatorie la americani, se remarca o secventa in care preotul zice ca DACA cineva stie un motiv ptr. care nu se poate incheia acea casatorie, sa Vorbeasca ATUNCI ! daca nu , atunci SA TACA PE VECIE !
am avut Ocazia - cu toti - sa Vorbim in 29 iulie !
7.400 mil . cu DA + inca 1,100 mil cu NU, AU VORBIT ATUNCI si si-au spus parerea !
restul , e tacere ! parerea lor nu mai conteaza : trebuiau sa vorbeasca atunci cind trebuiau sa vorbeasca !
Ati vorbit ,nu zic nu .......dar erati cam in spate si nu v'a auzit ......nimeni ,deci INVALID !!!
Se pare totusi ca a auzit CCR si presa straina. Daca in opinia ta cele dou sunt nimeni, asa o fi.
Noi suntem de alta parere.
Ai nu ma'n nebuni ,poti sa dai tu un ex. din presa straina care sa spuna ca usl a castigat referendul ,in afara de vocea rusiei ??? De asemeni ce spui ca a declarat CCR ? Hai fii baiat de treaba si dupa ce'ti vinzi castravetii la piata nu incerca sa'i vinzi si pe forum.....
c poi numai s reueti, nu ai cum s pierzi. Eecul este imposibil; este o iluzie. Nimic nu este eec. Nimic. Totul nainteaz in istoria umanitii precum se ntmpl i cu procesul ei evolutiv. Totul avanseaz de-a lungul cltoriei tale.
|
CREMENE
743 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 19:40
De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 19:29:44De la: CREMENE, la data 2012-08-05 17:06:41De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 16:35:09De la: gabigabi2, la data 2012-08-05 15:57:55De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 10:39:04 Constitutia Romaniei :
Dreptul de vot ARTICOLUL 36
(1) Cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani, mplinii pn n ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaii mintal, pui sub interdicie, i nici persoanele condamnate, prin hotrre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale
Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel.
Un guvern plin de ......surprize si inconsecvent in guvernare ,dezinteresat de cursul valutar,de seceta ce parjoleste anumite regiuni ,dezinteresat de legile in vigoare,dezinteresat de opinia CE ,dezinteresat de opinia lidrilor SUA ,dezinteresat de situatia economica a RO ....etc ,interesat doar de a face jocul oamenilor certati cu legea si care sunt in faza terminala a proceselor ,interesat doar de ao da lui antonescu statutul de presedinte,interesat doar de a fi la guvernare........pretul platit de Romani ptr. ei nu conteaza.........
la ceremonia de casatorie la americani, se remarca o secventa in care preotul zice ca DACA cineva stie un motiv ptr. care nu se poate incheia acea casatorie, sa Vorbeasca ATUNCI ! daca nu , atunci SA TACA PE VECIE !
am avut Ocazia - cu toti - sa Vorbim in 29 iulie !
7.400 mil . cu DA + inca 1,100 mil cu NU, AU VORBIT ATUNCI si si-au spus parerea !
restul , e tacere ! parerea lor nu mai conteaza : trebuiau sa vorbeasca atunci cind trebuiau sa vorbeasca !
Ati vorbit ,nu zic nu .......dar erati cam in spate si nu v'a auzit ......nimeni ,deci INVALID !!!
Se pare totusi ca a auzit CCR si presa straina. Daca in opinia ta cele dou sunt nimeni, asa o fi.
Noi suntem de alta parere.
Ai nu ma'n nebuni ,poti sa dai tu un ex. din presa straina care sa spuna ca usl a castigat referendul ,in afara de vocea rusiei ??? De asemeni ce spui ca a declarat CCR ? Hai fii baiat de treaba si dupa ce'ti vinzi castravetii la piata nu incerca sa'i vinzi si pe forum.....
Uite aici mai multe.
www.cotidianul.ro/presa-internationala-traian-basescu-un-presedi...
|
Fosta membra 9am.ro
7898 mesaje
Membru din: 20/05/2009
Oras: BUCURESTI
|
Postat pe: 5 August 2012, ora 20:49
De la: CREMENE, la data 2012-08-05 19:40:13De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 19:29:44De la: CREMENE, la data 2012-08-05 17:06:41De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 16:35:09De la: gabigabi2, la data 2012-08-05 15:57:55De la: Silver9AM, la data 2012-08-05 10:39:04 Constitutia Romaniei :
Dreptul de vot ARTICOLUL 36
(1) Cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani, mplinii pn n ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaii mintal, pui sub interdicie, i nici persoanele condamnate, prin hotrre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale
Ce s se fi ntmplat cu ministrul Rus, de nu i-a mai recunoscut cei 18 milioane i ceva de votani pe care i-a nit pn acum? Mai mult ca sigur a recitit nite pasaje din tezele de doctorat ale lui Platon i Aristotel.
Un guvern plin de ......surprize si inconsecvent in guvernare ,dezinteresat de cursul valutar,de seceta ce parjoleste anumite regiuni ,dezinteresat de legile in vigoare,dezinteresat de opinia CE ,dezinteresat de opinia lidrilor SUA ,dezinteresat de situatia economica a RO ....etc ,interesat doar de a face jocul oamenilor certati cu legea si care sunt in faza terminala a proceselor ,interesat doar de ao da lui antonescu statutul de presedinte,interesat doar de a fi la guvernare........pretul platit de Romani ptr. ei nu conteaza.........
la ceremonia de casatorie la americani, se remarca o secventa in care preotul zice ca DACA cineva stie un motiv ptr. care nu se poate incheia acea casatorie, sa Vorbeasca ATUNCI ! daca nu , atunci SA TACA PE VECIE !
am avut Ocazia - cu toti - sa Vorbim in 29 iulie !
7.400 mil . cu DA + inca 1,100 mil cu NU, AU VORBIT ATUNCI si si-au spus parerea !
restul , e tacere ! parerea lor nu mai conteaza : trebuiau sa vorbeasca atunci cind trebuiau sa vorbeasca !
Ati vorbit ,nu zic nu .......dar erati cam in spate si nu v'a auzit ......nimeni ,deci INVALID !!!
Se pare totusi ca a auzit CCR si presa straina. Daca in opinia ta cele dou sunt nimeni, asa o fi.
Noi suntem de alta parere.
Ai nu ma'n nebuni ,poti sa dai tu un ex. din presa straina care sa spuna ca usl a castigat referendul ,in afara de vocea rusiei ??? De asemeni ce spui ca a declarat CCR ? Hai fii baiat de treaba si dupa ce'ti vinzi castravetii la piata nu incerca sa'i vinzi si pe forum.....
Uite aici mai multe.
www.cotidianul.ro/presa-internationala-traian-basescu-un-presedi...
Mai multe ,CE ??? O "revista a presei" facuta de un cotidian ostil Presedintelui ??? Daca erai istet dadeai din jurnalul sau din A3 ......ia citeste aici ,declaratie de la sursa.......invata !
Robert Schwartz, eful redaciei romne de la Deutsche Welle: Antena 3 manipuleaz publicul. Mai mulți jurnaliști au modificat textul unui editorial
Foto: wn.com
Robert Schwartz, eful redaciei romne de la Deutsche Welle, acuz Antena 3 de manipulare, dup ce mai muli jurnaliti angajai la acest post de televiziune ar fi modificat textul unui editorial, semnat de ziaristul din diaspora. Materialul ar fi fost dat publicitii ntr-o alt form dect textul iniial.
A aprut un pseudo citat, propoziții luate alandala, care nu se gsesc n ultimele editoriale. Nu e un citat, e manipulare. Eu am spus c aceste rezultate ale referendumului trimit la cteva concluzii la fel de clare: Ponta și Antonescu trebuie s demisioneze. Și n ciuda victoriei clare, ar trebuie s demisioneze și Traian Bsescu.
Și am mai spus n acest editorial, un lucru care i-a linistit pe cel de la Antena3 și Radu Tudor manipuleaz grosolan. i asigur c voi urmri cu aceeași simpatie critic ceea ce se ntmpl acolo. Am scris ca o coabitare va fi imposibil cu Traian Bsescu, chiar dac le-a dat peste nas celor de la USL, pentru c USL nu e capabil s coabiteze cu Bsescu, declarat Robert Schwartz.