Peste graniță e mai ieftin: Românii cumpără alimente din Ucraina

Chiar și pâinea este mai ieftină în vreme de război, decât în vreme de pace. Dintotdeauna cei care stau aproape de granița cu Ucraina mergeau la cumpărături în țara vecină, iar unii continuă să o facă și acum.

Prin punctul de trecere a frontierei Siret, în octombrie, în medie, în 24 de ore au intrat în România aproape 3.000 de oameni: 2.5000 de ucraineni, restul fiind români și alte naționalități. Situația este similară și la ieșirea din țara noastră.

Acest lucru înseamnă că, zilnic, pe lângă cei care îi ajută pe refugiați, trec și românii care merg în țara atacată de Rusia pentru a cumpăra strictul necesare ori pentru a aproviziona mica afacere.

Obiceiul de a face cumpărături din Ucraina își are rădăcini de zece ani și nici în vremuri tulburi nu se renunță la el. Oamenii spun că nu se tem și preferă să conducă și o sută de kilometri până la Cernăuți pentru mâncare, în contextul scumpirilor.


„Făină, zahăr, ulei, detergent. Detergentul e mai ieftin decât la noi”, a spus un bărbat pentru Euronews.

„Ei sunt foarte bucuroși să meargă cineva să le mai cumpere un produs, două, să aibă cu ce trăi. Ce e la noi nu vedeți? O pâine zece lei, 13 lei o pâine. Și încă cu războiul și așa și să fie pâinea mai ieftină”, a spus un altul.

În Ucraina, la stomatolog

La Cernăuți nu se simte războiul, de aceea și Vasile Țical merge la un stomatolog acolo, căci în România nu și-ar permite. Este deja la a patra programare. „Aici era discuția de 2.500 - 3.000 sus și jos ca să mi-o facă, iar acolo cu o mie de euro. Va dați seama?”, spune Vasile Țical.


Analist economic: „Vin scumpiri în cascadă”

Românii simt din plin scumpirile alimentare, astfel că, acum, oamenii sunt mult mai atenți la ce și cât cumpără. În pieţe sau la supermarket, prețurile depășesc tot mai mult bugetul românilor. Luna trecută, alimentele s-au scumpit cu 2,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Specialiștii anunță că vor urma și alte scumpiri la alimente, ca urmare a creșterii facturilor la gaz și energie electrică.


„În următoarea lună nu cred că vor mai fi suportate de către procesatori, dar nu vorbim de creșteri de 25% astea sunt imposibile, dar creșteri cu o singură cifră s-ar putea să aibă loc, existând și o criză de materie primă la unele produse, cum e carnea de porc... Așa, că e imposibil de spus, stabilitate pe piața prețurilor nu mai există de 2-3 săptămâni”, a transmis Sorin Minea, președintele Romalimenta.

„Urmează efectele de val 2, 3 așa numite. Costurile cu energia, gazele, intră în toate celelalte produse pe care le consumă românii. Vom vedea scumpiri care vor veni în efect de cascadă. Impactul e mult mai mare la românii cu venituri mici, decât la cei cu venituri mari. Românii care resimt aceste creșteri de prețuri sunt cei care au salariu minim pe economie, dar și pensionarii care trăiesc de la o luna la asta cu o pensie minimă”, a explicat Dragoș Cabat, analist economic.