Info
x
Cum poate explica homo religiosus urmatoarele atrocitati comise in numele religiilor ?
|
Fosta membra 9am.ro 1171 mesaje Membru din: 23/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 14:48
De la: mytcor, la data 2010-03-16 12:02:20De la: Horus, la data 2010-03-15 12:28:20De la: mytcor, la data 2010-03-15 11:34:38 Pai nu ne-a invatat pe noi Biblia ca tre sa,, ucizi ,, daca contexrul istoric o cere??? ( iOANA ..ASA SPUNE ...SI EU O CRED PT CA ...EA STUDIAZA iSTORIA SI ...AR TRBUI SA STIE CAM CUM E CU CONTEXTU'  ASA CA LASA MANTZOCAREALA SI treci la fapte ...ucizi si tu ce ai la indemana ...paianjeni ( vaaaai ...le strici bunatate de casa!!  )bacterii ...gandaci....!  |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 14:51
De la: Horus, la data 2010-03-16 14:48:13De la: mytcor, la data 2010-03-16 12:02:20De la: Horus, la data 2010-03-15 12:28:20De la: mytcor, la data 2010-03-15 11:34:38 ....NNNNNUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUNNNNNNNNUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUNNNNNNNUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUNUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU- NU !... Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 1171 mesaje Membru din: 23/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 15:12
Ce nu??? ai ramas cu mana blocata pe ...aspirator???
Acum a venit primavara...tre' sa faci macar acum curatenie ! Spala perdele ...aspira paru de pisica ..si arunca tot ce ai adunat iarna crezand de saracie c-o sa-ti foloseasca!! ( chiar acolo la tine exista containere separate de textile ..sticle ..gunoi organic???Daca -ti moare un animal de casa exista un serviciu special?? 9 circula un banc si vreau sa stiu daca e adevarat )  
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 1171 mesaje Membru din: 23/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 15:13
Intrebarea era daca acolo exista un serviciu special pt ridicarea animalelor moarte ( scriu din nou caci nu apare tot textul!
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 19:33
....Da !..Da !...Da !...existã !...
Având în vedere ferocitatea atacurilor voaste la adresa religiilor, ( ºi ºtii la cine mã refer atunci când spun voastrã) m-am gândit sã revigorez aceastã temã priontr-o propunere ,- luaþi-o ca pe-o provocare- ºi- o doresc însoþitã de-acest citat : "Dupa cum sunt o suma de oameni carora li se pare ca mediteaza – în timp ce doar viseaza treji -, sunt si foarte multi care cred ca mediteaza pentru ca se gândesc la anumite probleme, mai mult sau mai putin esentiale. A te gândi la o chestiune politica, a studia un aspect al problemei sociale, a reflecta chiar la un subiect general – cum ar fi liniile de dezvoltare istorica a unui popor – nu înseamna a medita. Înseamna, pur si simplu, a gândi; adica a cauta sa întelegi cauza unui lucru, sau legea sa de dezvoltare, sau valoarea lui obiectiva. Gândirea este un exercitiu mental foarte dificil si foarte nobil, dar meditatia este cu totul altceva. Prin meditatie se întelege numai acel exercitiu spiritual prin care omul încearca sa se apropie de marile realitati." ...xxxxx ?...autorul sper sã vã fie cunoscut. M-ar interesa o dezbatere ce s-ar axa , sau mai bine spus,- o nouã abordare a vechii teme -d-aceastã datã privitã prin prisma;.. calitãþii psihologiei umane ºi-a evoluþiei sale din toate punctele de vedere . Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:44
De la: mytcor, la data 2010-03-16 19:33:20....Da !..Da !...Da !...existã !... Eu nu am gandit si nici nu am meditat cand am postat- caz in care in ce categorie intru ? O sa incerc sa gandesc la ce propsesi dar sa nu-mi ceri sa meditez ca ar insemna sa nu-mi ajunga o viata la cate ganduri imi trec prin cap ! Meditatorii aia de serviciu care se gandesc la divinitate au ca scop doar acea divinitate ! Aici ,pe forum ,daca-ti bagi nasul peste tot nu poti medita in permanenta si nici nu am reusi sa facem asta ! Ar fi imposibil !
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:46
Pagina asta la mine e defecta -trebuie sa o parasim rapid !
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:49
Dumnezeu Filosofii din toate timpurile s-au referit la ideea de Dumnezeu, formulând puncte de vedere diferite. Ei au inclus acest concept atât în conceptele ontologice cât si în cele gnoseologice. Pornind de aici, filosofii au deprins urmatoarele sensuri ale conceptului de Dumnezeu: 1. Dumnezeu a fost înteles drept cauza transcendenta a lumii, deci Dumnezeu intervine din afara lumii creând tot ceea ce exista. 2. Dumnezeu a fost considerat ca substanta imanenta a lucrurilor, punct sustinut de Spinosa în lucrarea sa "Etica", care afirma ca tot ceea ce exista se afla în Dumnezeu si nimic nu poate sa existe, nici sa fie conceput fara Dumnezeu. Spinosa identifica Natura cu Dumnezeu: "Deus sive Natura" si îi gaseste lui Dumnezeu doua atribute perceptibile: întinderea si cugetarea. 3. Dumnezeu a fost conceput drept cauza prima a lucrurilor aflate în univers, concept pe care îl regasim la Aristotel, care formuleaza teoria "miscatorului nemiscat", demonstrata prin faptul ca lucrurile se misca în virtutea existentei unei cauze primordiale, "prim-motorul". Acest "prim-motor" este nemiscat si are capacitatea de a pune în miscare toate lucrurile din univers. Aristotel identifica pe acest "miscator nemiscat" cu divinitatea, care este actul pur al creatiei initiale. Rene Descartes ajunge la concluzia ca Dumnezeu este sursa adevarului, deci cunoscând adevarul îl vom cunoaste pe Dumnezeu; acest concept fiind de natura gnoseologica. Vorbim totusi de conceptul de Dumnezeu, dar oare El exista ? Unii filosofi au admis ca este posibil sa se aduca probe în sprijinul teoriei ca Dumnezeu exista. Astfel, Toma din Aquino se refera la un numar de probe prin care se dovedeste existenta lui Dumnezeu. Prima proba ar consta în aceea ca Dumnezeu este cauza dintâi a lucrurilor (cum apare si la Aristotel). Proba a doua se deduce din necesitatea primei. În lume, cauzele eficiente se înlantuie unele cu altele, dar o cauza nu este propria sa cauza si nu putem urca din cauza în cauza la infinit. Deci într-o serie progresiva de cauze subordonate, prima cauza produce pe cele intermediare si invers. Daca s-ar presupune un numar infinit de cauze eficiente, n-am avea cauze prime si nici un efect ultim, prin urmare trebuie admisa o prima cauza eficienta si pe care o numim Dumnezeu. Proba a treia se deduce din contingenta(întâmplare) si din necesitate. Argumentele s-ar deduce din faptul ca în lume sunt lucruri contingente, dar este imposibil ca lucrurile contingente sa existe din totdeauna, deci daca toate lucrurile sunt contingente a existat un timp în care pe lume nu exista nimic. Daca ar fi fost asa, n-ar exista nimic astazi, iar daca nimic n-ar fi existat într-un timp dat, nimic n-ar fi putut vreodata sa existe(ceea ce este absurd), deci totul nu poate fi contingent, prin urmare exista o fiinta necesara. O fiinta necesara cauza necesitatii sale în ea însasi sau în altul, dar nu putem admite la nesfârsit o progresie a existentelor transmitându-si cauza necesitatii lor. Deci exista o fiinta necesara prin ea însasi, care nu gaseste decât în ea cauza necesitatii sale, dar care este cauza necesitatii altora si ea se numeste Dumnezeu. Proba a patra se deduce din "gradatia fiintelor". În lume exista lucruri mai mult sau mai putin perfecte, deci exista ceva care este cel mai bun, "cel mai perfect", cauza a tot ceea ce este perfect. Exista o fiinta, deci, care este cauza oricarei bunatati si oricarei perfectiuni si acesta este Dumnezeu. Pascal este de parere ca este mult mai important sa cunoastem care sunt avantajele pe care le-am avea daca am accepta una sau alta din cele doua alternative: Dumnezeu exista sau Dumnezeu nu exista. El chiar îsi imagineaza ca se poate pune un pariu privind existenta sau nonexistenta lui Dumnezeu. Sa pariem ca Dumnezeu exista; daca vom câstiga, vom câstiga tot, daca vom pierde nu vom pierde nimic. Daca Dumnezeu exista vom câstiga "o infinitate de vieti fericite", iar daca dumnezeu nu exista, înseamna ca riscul de a pierde nu înseamna a pierde, deoarece "ceea ce se joaca este atât de neînsemnat si de scurta durata" pentru o fiinta umana supusa infinitatii timpului. Înainte de a ne întreba daca fiinta divina poate sau nu sa fie cunoscuta, trebuie sa analizam modul cum ne raportam la natura conceptului de Dumnezeu. Pentru a cunoaste natura lui Dumnezeu, atât cât poate s-o cunoasca omul, Descartes spune ca trebuie sa examinam daca Dumnezeu are El însusi capacitatea de a poseda perfectiunea. Concluzia filosofului francez este ca fiinta divina contine în ea însasi ideea absoluta de perfectiune, în timp ce omul se caracterizeaza prin imperfectiune. Pentru teoreticienii fenomenului religios, cunoasterea lui Dumnezeu nu este posibila doar prin cunoasterea atributelor Sale de catre om. Atributele fiintei supreme sunt absolute si accesibile gândirii si analizei rationale (spirit, ratiune, vointa, consubstantialitate, etc.), dar sunt si alte atribute (emotia religioasa) care înseamna mai mult decât credinta în mântuire, pe care Rudolf Otto le numeste "mysterium tremendum", ce desemneaza ceea ce este ascuns, ceea ce nu este conceput si nici înteles. Sunt o multime de modalitati de abordare a conceptului de Dumnezeu: creator al lumii, substanta unica, actul pur, sursa adevarului cert. Însa s-a mai abordat si un alt concept, acela al relatiilor lui cu mortalitatea. Potrivit lui Kant, Dumnezeu si constiinta umana sunt doi termeni care asigura mentinerea moralitatii în societate. În acest sens, constiinta umana este acel principiu subiectiv care duce la îndeplinire, în fata lui Dumnezeu (ca instanta), raspunderea omului pentru faptele si actiunile sale. În epoca contemporana, filosofia existentialista interpreteaza într-o alta maniera problema raporturilor dintre morala si religie. Exista însa deosebiri evidente între existentialismul ateu (Martin Heidegger, Sartre) si cel crestin (Karl Jaspers, Martin Buber). Astfel, pentru existentialismul crestin exista un transcendent absolut (Dumnezeu) spre care tinde fiinta umana. Pentru existentialismul ateu omul însusi este transcendent, ceea ce înseamna ca prin însusi faptul ca exista, omul este angajat în realizarea lumii, fara interventia divina. Dar daca Dumnezeu nu exista, omul nu gaseste în afara sa nici o valoare care sa-i legitimeze comportamentul, deci fiinta umana nu mai are scuze pentru actele sale. Sartre concluzioneaza ca "omul este condamnat sa fie liber", aceasta însemnând ca omul poate face orice cu propria sa libertate si tot el îsi realizeaza sistemul de valori. Mircea Eliade face o distinctie între omul religios si cel areligios în lucrarea sa "Sacrul si profanul". Pentru omul religios exista o realitate absoluta "sacrul", care se manifesta în aceasta lume, deci o santifica, o face reala. Spre deosebire de omul religios, omul areligios refuza sa creada într-o transcendenta, acceptând sa traiasca în relativitatea realitatii. Nu exista o distinctie neta între omul religios si cel areligios, pentru ca nu trebuie sa omitem faptul ca acesta din urma se trage din cel religios, chiar daca nu recunoaste originea comuna. Nu exista chiar nici un om religios în stare pura, nici în cele mai evoluate si desacralizate societati contemporane. Anumite comportamente religioase camuflate întâlnim si în unele miscari laice (nudismul, libertatea sexuala absoluta etc.), care ar semnifica, în conceptia lui Eliade, dorinta si nostalgia omului modern "Paradisul" pierdut, dupa acea stare edenica de dinaintea "caderii în pacat" a fiintei umane. Poate trec de pagina asta cu postari de genul asta ! Raporteaza abuz de limbaj |
|
|
|
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:51
Dumnezeu Filosofii din toate timpurile s-au referit la ideea de Dumnezeu, formulând puncte de vedere diferite. Ei au inclus acest concept atât în conceptele ontologice cât si în cele gnoseologice. Pornind de aici, filosofii au deprins urmatoarele sensuri ale conceptului de Dumnezeu: 1. Dumnezeu a fost înteles drept cauza transcendenta a lumii, deci Dumnezeu intervine din afara lumii creând tot ceea ce exista. 2. Dumnezeu a fost considerat ca substanta imanenta a lucrurilor, punct sustinut de Spinosa în lucrarea sa "Etica", care afirma ca tot ceea ce exista se afla în Dumnezeu si nimic nu poate sa existe, nici sa fie conceput fara Dumnezeu. Spinosa identifica Natura cu Dumnezeu: "Deus sive Natura" si îi gaseste lui Dumnezeu doua atribute perceptibile: întinderea si cugetarea. 3. Dumnezeu a fost conceput drept cauza prima a lucrurilor aflate în univers, concept pe care îl regasim la Aristotel, care formuleaza teoria "miscatorului nemiscat", demonstrata prin faptul ca lucrurile se misca în virtutea existentei unei cauze primordiale, "prim-motorul". Acest "prim-motor" este nemiscat si are capacitatea de a pune în miscare toate lucrurile din univers. Aristotel identifica pe acest "miscator nemiscat" cu divinitatea, care este actul pur al creatiei initiale. Rene Descartes ajunge la concluzia ca Dumnezeu este sursa adevarului, deci cunoscând adevarul îl vom cunoaste pe Dumnezeu; acest concept fiind de natura gnoseologica. Vorbim totusi de conceptul de Dumnezeu, dar oare El exista ? Unii filosofi au admis ca este posibil sa se aduca probe în sprijinul teoriei ca Dumnezeu exista. Astfel, Toma din Aquino se refera la un numar de probe prin care se dovedeste existenta lui Dumnezeu. Prima proba ar consta în aceea ca Dumnezeu este cauza dintâi a lucrurilor (cum apare si la Aristotel). Proba a doua se deduce din necesitatea primei. În lume, cauzele eficiente se înlantuie unele cu altele, dar o cauza nu este propria sa cauza si nu putem urca din cauza în cauza la infinit. Deci într-o serie progresiva de cauze subordonate, prima cauza produce pe cele intermediare si invers. Daca s-ar presupune un numar infinit de cauze eficiente, n-am avea cauze prime si nici un efect ultim, prin urmare trebuie admisa o prima cauza eficienta si pe care o numim Dumnezeu. Proba a treia se deduce din contingenta(întâmplare) si din necesitate. Argumentele s-ar deduce din faptul ca în lume sunt lucruri contingente, dar este imposibil ca lucrurile contingente sa existe din totdeauna, deci daca toate lucrurile sunt contingente a existat un timp în care pe lume nu exista nimic. Daca ar fi fost asa, n-ar exista nimic astazi, iar daca nimic n-ar fi existat într-un timp dat, nimic n-ar fi putut vreodata sa existe(ceea ce este absurd), deci totul nu poate fi contingent, prin urmare exista o fiinta necesara. O fiinta necesara cauza necesitatii sale în ea însasi sau în altul, dar nu putem admite la nesfârsit o progresie a existentelor transmitându-si cauza necesitatii lor. Deci exista o fiinta necesara prin ea însasi, care nu gaseste decât în ea cauza necesitatii sale, dar care este cauza necesitatii altora si ea se numeste Dumnezeu. Proba a patra se deduce din "gradatia fiintelor". În lume exista lucruri mai mult sau mai putin perfecte, deci exista ceva care este cel mai bun, "cel mai perfect", cauza a tot ceea ce este perfect. Exista o fiinta, deci, care este cauza oricarei bunatati si oricarei perfectiuni si acesta este Dumnezeu. Pascal este de parere ca este mult mai important sa cunoastem care sunt avantajele pe care le-am avea daca am accepta una sau alta din cele doua alternative: Dumnezeu exista sau Dumnezeu nu exista. El chiar îsi imagineaza ca se poate pune un pariu privind existenta sau nonexistenta lui Dumnezeu. Sa pariem ca Dumnezeu exista; daca vom câstiga, vom câstiga tot, daca vom pierde nu vom pierde nimic. Daca Dumnezeu exista vom câstiga "o infinitate de vieti fericite", iar daca dumnezeu nu exista, înseamna ca riscul de a pierde nu înseamna a pierde, deoarece "ceea ce se joaca este atât de neînsemnat si de scurta durata" pentru o fiinta umana supusa infinitatii timpului. Înainte de a ne întreba daca fiinta divina poate sau nu sa fie cunoscuta, trebuie sa analizam modul cum ne raportam la natura conceptului de Dumnezeu. Pentru a cunoaste natura lui Dumnezeu, atât cât poate s-o cunoasca omul, Descartes spune ca trebuie sa examinam daca Dumnezeu are El însusi capacitatea de a poseda perfectiunea. Concluzia filosofului francez este ca fiinta divina contine în ea însasi ideea absoluta de perfectiune, în timp ce omul se caracterizeaza prin imperfectiune. Pentru teoreticienii fenomenului religios, cunoasterea lui Dumnezeu nu este posibila doar prin cunoasterea atributelor Sale de catre om. Atributele fiintei supreme sunt absolute si accesibile gândirii si analizei rationale (spirit, ratiune, vointa, consubstantialitate, etc.), dar sunt si alte atribute (emotia religioasa) care înseamna mai mult decât credinta în mântuire, pe care Rudolf Otto le numeste "mysterium tremendum", ce desemneaza ceea ce este ascuns, ceea ce nu este conceput si nici înteles. Sunt o multime de modalitati de abordare a conceptului de Dumnezeu: creator al lumii, substanta unica, actul pur, sursa adevarului cert. Însa s-a mai abordat si un alt concept, acela al relatiilor lui cu mortalitatea. Potrivit lui Kant, Dumnezeu si constiinta umana sunt doi termeni care asigura mentinerea moralitatii în societate. În acest sens, constiinta umana este acel principiu subiectiv care duce la îndeplinire, în fata lui Dumnezeu (ca instanta), raspunderea omului pentru faptele si actiunile sale. În epoca contemporana, filosofia existentialista interpreteaza într-o alta maniera problema raporturilor dintre morala si religie. Exista însa deosebiri evidente între existentialismul ateu (Martin Heidegger, Sartre) si cel crestin (Karl Jaspers, Martin Buber). Astfel, pentru existentialismul crestin exista un transcendent absolut (Dumnezeu) spre care tinde fiinta umana. Pentru existentialismul ateu omul însusi este transcendent, ceea ce înseamna ca prin însusi faptul ca exista, omul este angajat în realizarea lumii, fara interventia divina. Dar daca Dumnezeu nu exista, omul nu gaseste în afara sa nici o valoare care sa-i legitimeze comportamentul, deci fiinta umana nu mai are scuze pentru actele sale. Sartre concluzioneaza ca "omul este condamnat sa fie liber", aceasta însemnând ca omul poate face orice cu propria sa libertate si tot el îsi realizeaza sistemul de valori. Mircea Eliade face o distinctie între omul religios si cel areligios în lucrarea sa "Sacrul si profanul". Pentru omul religios exista o realitate absoluta "sacrul", care se manifesta în aceasta lume, deci o santifica, o face reala. Spre deosebire de omul religios, omul areligios refuza sa creada într-o transcendenta, acceptând sa traiasca în relativitatea realitatii. Nu exista o distinctie neta între omul religios si cel areligios, pentru ca nu trebuie sa omitem faptul ca acesta din urma se trage din cel religios, chiar daca nu recunoaste originea comuna. Nu exista chiar nici un om religios în stare pura, nici în cele mai evoluate si desacralizate societati contemporane. Anumite comportamente religioase camuflate întâlnim si în unele miscari laice (nudismul, libertatea sexuala absoluta etc.), care ar semnifica, în conceptia lui Eliade, dorinta si nostalgia omului modern "Paradisul" pierdut, dupa acea stare edenica de dinaintea "caderii în pacat" a fiintei umane. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:52
Transfer in simbolica legitimitatii politice Violenta simbolica a Puterii are in vedere crearea unui sistem de control, intru realizarea unui scop ce tine de definirea limitelor controlului social. In societatile moderne, acest proces este strans legat de conceptul de legitimitate. Puterea politica, aflata in impas datorita disparitiei valorilor incontestabile, absolute ( ex: Divinitatea in sistemele monarhice), inoveaza un sistem simbolic care sa genereze adeziunea Poporului (Libertate, egalitate, Dreptate, Drepturi, votul universal, alegeri libere etc.) si care, astfel, sa permita controlul acestuia. Violenta simbolica, asadar, apare in cadrul acestui transfer simbolic in care elita politica urmareste sa identifice valori echivalente monarhiilor de drept divin, efectul acreditarii acestor valori stabile in mentalul colectiv fiind generarea de legitimitate sociala. Democratiile si puterea politica a democratiilor joaca deci pe transferul intre legitimitatea lui homo religiosus si legitimitatea lui homo areligiosus. Ambele ipostaze ale umanitatii (comunitatii) au nevoie de un sacru specific – fie el religios ori profan. Sacrul camuflat al Cetateanului democratiilor ca om areligios Urmarind teoria lui Mircea Eliade, putem defini violenta simbolica drept metoda de apel la un timp sacru, moment al Ordinii absolute. Potrivit filosofului roman, omul isi defineste realitatea prin raportare la Divinitate, definindu-se, in acelasi timp si pe sine, ca Homo religiosus sau Homo areligiosus. Realitatea lui Homo religiosus este una ordonata de principiile religioase, prin acceptarea lui Dumnezeu si recunoasterea libertatii limitate. Realitatea lui Homo areligiosus, pe de alta parte, paraseste sistemul moral religios, oferind omului o pozitie centrala si oferindu- i putere absoluta in cadrul propriei realitati. Libertatea omului nereligios este nelimitata, el fiind singurul Ordonator si singura sursa a valorilor. Punctul de intalnire ale celor doua realitati este cel al sacrului. Atat Homo religiosus, cat si Homo areligiosus, sustine Eliade, au nevoia de sacru, acesta fiind asumat explicit ( Homo religiosus) sau implicit ( Homo areligiosus). Proiectandu-se in spatiul profanului, omul nereligios are parte de un sacru camuflat la care are acces prin ritualuri ( propria aniversare, sarbatorirea Anului Nou). Omul nereligios neaga Divinitatea, insa, aflat in fata unui sistem de control simbolic ce preia din simbolismul Divinitatii elementele ce se afla si in zona sa de definire a realitatii prin traducerea sacrului in planul profan, acesta are toate sansele sa se supuna. Elita politica ofera, astfel, momente si ritualuri de utilizare si derulare a sacrului de tip laic – alegeri, suprematia libertatii individuale, dreptatea sociala, egalitatea tuturor in fata legii, depuneri de juraminte de investitura, sarbatori ale statului etc. prin care stabileste liniile si formulele de control asupra socialului. Divinitatea ca sursa a legitimitatii democratice. Campaniile electorale Campaniile electorale sunt definite, in termeni simbolici, ca secvente temporale consistente de persuasiune pentru obtinerea puterii. Se doreste o autopozitionare in zona centrului simbolic, intru formarea unui sistem ordonator care sa asigure cucerirea si controlul specific puterii. Metodele folosite pentu atingerea obiectivelor se intemeiaza sistematic pe fundamentul miturilor ce fac apel la memoria colectiva. Realizarea apelului la Divinitate in campaniile electorale are la baza trecerea de la nivel micro ( persoana) la nivel macro ( societate). Eliade face precizarea conform careia Homo areligiosus reprezinta un fenomen neintalnit in stare pura. Nevoia de sacru si ritualizarea il plaseaza pe acesta in zona simbolica a omului religios, si, implicit, deschis violentei simbolice prin apel la Divinitate. Campaniile electorale astfel centrate, vor avea, deci, o dubla tinta: cea explicita – omul religios si cea implicita – omul areligios. Nivelul explicit. Santajul simbolic. Candidatul, prin apel la valori religioase, se autodefineste ca reprezentant al lui Dumnezeu. A nu vota candidatul respectiv este logic echivalent cu a nu il accepta pe Dumnezeu. Se realizeaza astfel un santaj simbolic violent prin insasi consecintele sale. Pentru omul religios, negarea lui Dumnezeu este de neconceput datorita faptului ca marcheaza trecerea de la ipostaza dezirabila – starea de ordine la una incerta, nedefinibila, indezirabila: starea de haos. Astfel, autodefinirea candidatului ca reprezentant al lui Dumnezeu este dublata de autodefinirea ca Ordonator. Contracandidatii sunt cu usurinta plasati in zona negativa a axei Bine- Rau prin prezentarea lor in opozitie cu reprezentantul Divinitatii, candidat al Binelui social absolut. Demonizarea implicita a contracandidatilor este parte a procesului de santaj simbolic, prin simplificarea situatiei electorale si reducerea acesteia la o decizie simpla: a alege Binele sau Raul. Divinitatea invocata devine o garantie absoluta a propriei pozitionari, contracandidatii devenind “dusmani”, deci opusi sistemului de valori religios. Aceasta polarizare simpla, usor de asimilat, creaza un intreg sistem de control, intemeiat pe violenta simbolica. Nivelul implicit. Garantia sacrului. Sistemul simbolic prezentat anterior pare a fi functional doar in cazul lui Homo religiosus. Daca urmarim teoria lui Eliade, insa, vom observa liniile de actiune ale unei astfel de campanii si in cazul omului areligios. Santajul simbolic religios nu functioneaza in cazul lui Homo areligiosus, negarea lui Dumnezeu fiind un element al autodefinirii acestuia. Nevoia de sacru, insa, leaga sfera simbolica religioasa de cea areligioasa, iar apelul la Divinitate realizeaza exact aceasta legatura. Trmiterea la un timp sacru ( “mereu recuperabil si repetabil la nesfarsit”) se realizeaza prin intermediul mitului generator de ordine al eternei reintoarceri. Dumnezeu nu e generator de Ordine, in cazul omului areligios, insa, ciclicitatea sacra pe care implicit apelul la Divinitate o presupune, este generatoare de Ordine. Proiectarea in profan a sistemului simbolic religios este o sursa mitologica ce tinteste omul areligios. Mitul eternei reintoarceri marcheaza nevoia de sacru pe care o regasim si in cazul lui Homo areligiosus si, in cadrul unei campanii electorale, este generator al unui alt mit: cel al Varstei de Aur. Introducerea conceptului de Ordine originara in cadrul mesajului electoral , marcat de apelul la Dumnezeu, creeaza ideea de ciclicitate ce asigura viitorul: Varsta de Aur, varsta a ordinii pe care un sistem lipsit de continut sacru nu il poate asigura. Santajul electoral cu divinitatea. Apelul la Divinitate este utilizat intru crearea unui mesaj persuasiv care sa integreze fundmentul sacru al fiecarei societati. In plan explicit, legitimitatea puterii este definita ca un transfer simbolic dinspre Dumnezeu catre Conducator. Prin invocarea de concepte din aria de definire a Divinitatii, candidatul urmareste crearea unui sistem simbolic de control incontestabil la nivelul mentalului colectiv al comunitatii in cadrul careia concureaza. A respinge candidatul care se declara credicios si iubitor de Dumnezeu poate chivala cu o revolta impotriva divinitatii. Sofismul acestui santaj cu divinitatea pare a avea formula urmatoare: nu ar fi o revolta impotriva lui Dumnezeu respingerea celui mai credincios dintre candidati? Asta la nivel explicit, pentru candidatii care mizeaza pe valorile religioase si care joaca teatrul credintei si al invocarii divinitatii in campania electorala. La nivel implicit, credinta si religia ramin sursa a legitimitatii pentru puterea politica care nu se legitimeaza direct de la Dumnezeu, datorita factorilor secunzi pe care ii presupun: nevoia de Ordine si nevoia de Sacru. In aceasta situatie, rolul Divinitatii se schimba, el nefiind acceptat in sine ca o valoare, ci ca o sursa de valori universal acceptate. Adica, strategia de campanie a unui candidat nu se intemeiaza / nu face direct apel la Dumnezeu. Universalitatea valorilor pe care se intemeiaza aceasta campanie seamana teribil cu universalitatea valorilor religioase. Un dumnezeu al statului laic, ce poate fi Constitutia care accepta juramintul de investitura al Presedintelui Tarii pe Biblie, prezenta Patriarhului la juramintul de investitura – factori de ultima instanta ai legitimitatii politice prin violenta simbolica de tip religios, de exemplu. Care este justificarea introducerii Bibliei in cadrul ritualurilor presupuse de juramintele de investitura? Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 4462 mesaje Membru din: 27/02/2010 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:54
pagina o treci in functie de numarul postarilor, nu de dimensiunea lor
da' vezi ca acolo de unde ai luat referatul, www.referat.ro/referate/Dumnezeu_4701.html, mai sunt
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:58
eliade spune cã “…omul areligios în stare purã este un fenomen mai degrabã rar, chiar ºi în cea mai mare desacralizatã dintre societãþile moderne.” întradevãr, a fi religios sau areligios este o alegere pe care o faci singur la o anumitã vârstã. se întâmplã sã te naºti într-o familie areligioasã dar sã realizezi cã este mai bine sã fi religios, sau invers. de multe ori am dat peste expresia: “dacã Dumnezeu nu existã ºi eu cred în El, nu pierd nimic însã dacã El existã ºi eu nu cred în El atunci am pierdut totul…”. într’o oarecare mãsurã este adevãrat dar este ceva care pentru mine nu are sens: religile nu sunt identice, fiecare are regulile ei. existã o “religie bunã”? dacã eu sunt extrem de religioasã dar când mor ajung în iad pentru cã de fapt am încãlcat regulile unei alte religii, nu a mea, ºi aceea este de fapt “religia bunã”? dacã un copil este crescut într’o familie de sataniºti ºi presupunem prin absurd cã nu are contact decât cu alþi sataniºti, va ajunge în rai sau în iad? este credincios, se poartã aºa cum trebuie sã se poarte un satanist deci ar trebui sã ajungã în rai, nu? sau ajunge în iad pentru cã a ales i-a fost aleasã o religie “greºitã” în care sã creadã? Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 20:59
Bine bade ! 
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Magnacum_Laude 184 mesaje Membru din: 21/11/2009 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:00
Hai Karpoave, mai canta si-altceva....si trece si pagina asta.... Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:02
Pagina defecta
Transpunerea visului despre paradisul ceresc intr-o noua versiune, mai concreta, a paradisului terestru, este un fenomen care nu poate fi insa inteles numai prin dezamagirea traita de lumea occidentului atunci cand asteptarile sale supranaturaliste nu s-au implinit, desi aspectul la care vreau sa ma refer nu e separat de aceasta dezamagire. Este vorba de faptul ca tocmai neimplinirea previziunilor spiritualismului a condus catre o reinterpretare a mitului paradisiac elaborat de Augustin. Jean Delumeau sesizeaza, de altfel (si am vazut observatii similare la Duby), faptul ca mitul paradisului pamantesc nu este tocmai un vis laturalnic, ci una dintre coordonatele constitutive gandirii occidentale. El spune ca visurile oamenilor sunt parte a istoriei lor si explicative pentru multe dintre faptele lor. Cruciadele, epoca marilor descoperiri geografice, cautarea tarii Eldorado, idealul progresului permanent, toate acestea au o relatie mai mult sau mai putin explicita, insa reala, cu visul paradisului pamantesc. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:04
Inainte de a trece la descrierea mutatiei spre “naturalism”, cred ca nu este de prisos, in prelungirea anterioarei discutii despre paradis, sa ma opresc un moment asupra mutatiei petrecute in cadrul antropologiei occidentale. Aceasta mutatie poarta, evident, semnele transformarii visului occidental al paradisului ceresc in imaginea pamanteasca despre care tocmai am vorbit. Pe linia aceluiasi Augustin, profund indatorat totusi experientei sale maniheice, si a antropologiei pesimiste a acestuia (interpretata numai din perspectiva caderii; reflex invers al ideii paradisului hiperbolizat), occidentul a profesat multa vreme o antropologie supranaturalista, potrivit careia omul, desi creatia lui Dumnezeu, nu avea prin natura nimic care sa-l ridice peste instinctivitatea bestiilor. Tot ceea ce caracteriza situatia lui paradisiaca – intelepciunea desavarsita, morala ireprosabila si nemurirea – era provenit din gratia divina, fara vreun efort al omului insusi. In acest context, parea ca erezia pelagiana, combatuta si condamnata de Augustin, nu mai putea cunoaste vreun reviriment. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:05
A  pagina ,cu defectele ei cu tot !
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:06
Impresionant este faptul ca, pe fondul mutatiei inregistrate in jurul anului 1000, o data cu umanizarea chipului lui Iisus (si a istorizarii destinului Bisericii romane), avea sa fie redescoperit si omul. Teza scolastica a pierderii gratiei supraadaugate deschidea posibilitatea intelegerii faptului ca natura umana era invariabil buna, ba chiar caracterizata de o oarecare autonomie (teza cardinalului Bellarmin despre natura pura), de vreme ce pacatul nu a atins-o propriu-zis (pacatul are doar consecinte existentiale, nu si esentiale). Treptat, in versiunea molinista, omul avea sa recapete din partea teologiei statutul de fiinta creata de Dumnezeu si chemata sa se intoarca liber, in virtutea naturii sale bune, spre Creatorul sau. Umanitatea inceta sa mai fie massa damnata a lui Augustin si a reformatorilor, insa de acum parea ca, in stil pelagian, ea avea sa aiba din ce in ce mai putin nevoie de Dumnezeu pentru realizarea propriei desavarsiri. Primele semne ale intoarcerii spre sine, ale victoriei si maturitatii omului, se aratau in “productivitatea” meritorie a sfintilor, care avea sa lase curand locul eficientei civilizatiei tehnologice. In fond, ceea ce caracterizeaza modernitatea naturalista este pe de o parte ideea de realizare a paradisului pamantesc prin forte proprii, iar pe de alta, si corelativ, ideea eficientei tehnologice. Prin aceste doua elemente se manifesta insa un intreg program mental, evident cu mult ina Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:07
Iesita din stadiul larvar, infantil, mintea occidentului se credea libera de orice dogme, autarhica, netraditionala (sau antitraditionala, cum observa Cristian Badilita), stapana pe propriul sau destin si al lumii. Metoda rationalista a scolastilor a pregatit mai mult sau mai putin constient premisele deismului (filosofia absentei lui Dumnezeu, permisiva pentru afirmarea netutelata a omului) si ale criticismul luminist. [Are toata dreptatea Etienne Gilson atunci cand observa ca drepturile cugetarii libere au fost cucerite de filosofia scolastica pentru lumea moderna si nu de aceasta din urma prin propriile puteri.] Luminismul nu accepta o alta autoritate in privinta cunoasterii cea a judecatilor mintii, desi modernitatea a ajuns rapid, in campul stiintei, la obsesia empirista a experimentului. Erau inlaturate barierele unei teologii perimate, insa mintea occidentala se inchidea astfel in propriile limite, intelese o vreme, triumfalist, ca ne-limite. Rationalizand si experimentand, occidentul se intorcea din ce in ce mai hotarat spre lumea vazuta, spre natura si biologie, uitand – cu totul inrobita unor metode reductioniste – ca mai exista si lucruri care nu pot intra in canoanele sale. De acum, totul se judeca din perspectiva exclusiv naturala. Karl Hauschildt considera ca secularizarea, simplificare naturalista a realitatii, a eliberat un enorm potential al constiintei europene, punandu-l in slujba intelegerii stiintifice si a transformarii lumii. Din pacate, cum vom vedea putin mai incolo, a fost degajat si un important potential distructiv pentru interioritatea umana. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:08
Mircea Eliade observa ca oameni areligiosi au existat, poate, in orice cultura, numai ca in lumea moderna s-a petrecut un proces de generalizare a spiritului secular si ateu, care a cuprins mai toate aspectele vietii omenesti, manifestandu-se prin profanarea a tot ceea ce pana acum era interpretat din perspectiva religioasa. Pretinzand o maturitate pana acum interzisa, omul modern a inceput sa-si manifeste pretutindeni noile exigente, parand nu doar a fi nemultumit cu interpretarea traditionala a realitatii, ci si dornic de a o schimba cu orice pret, ba chiar de a inlocui lumea data cu una facuta de el insusi. Comentand aceasta cotitura, pe care o intelege ca fiind cea mai teribila provocare la adresa Bisericii astazi, parintele Dumitru Popescu arata ca in procesul modern al secularizarii este vorba de o intoarcere a interesului dinspre Dumnezeu spre om, dinspre cer spre pamant, dinspre etern spre trecator. De la cunoasterea stiintifica la progresele tehnologiei, de la eficienta economica la excesele legalismului (practic, astazi, mai nimic nu se poate face daca nu exista in prealabil o lege; nu poti fi liber daca acest lucru nu este prescris de lege, si nu-ti poti ajuta aproapele daca nu exista infrastructura juridica si institutionala necesara etc.), totul se ordoneaza potrivit normelor omului autoproclamat, antihristic, dumnezeu. De amintit, aici, clarviziunea lui Dostoievski, in Demonii, privind inlocuirea lui Hristos, Dumnezeu-omul, cu omul-Dumnezeu si, consecutiv, renuntarea la orice criterii spirituale, morale. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:08
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:08
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:10
Majoritatea cercetatorilor sunt de acord, de asemenea, ca, desi premisele erau deja puse de scolastica, o contributie esentiala la declansarea si sustinerea procesului secularizarii a avut protestantismul modern. Spre exemplu, de la afirmatia lui K. Barth ca trebuie disociata credinta de religie la “crestinismul fara religie” al lui D. Bonhoeffer, de la identificarea lui Dumnezeu cu “adancul si temelia fiintei”, de catre P. Tillich, la afirmatiile lui J.A.T. Robinson ca Dumnezeu nu este “fiinta supranaturala a metafizicii” si ca “trebuie recunoscuta autonomia structurilor naturale”, protestantismul pare a fi abandonat cu totul intentiile spirituale ale reformatorilor, aducand un aport decisiv la cea mai teribila criza a constiintei europene si umane. Practic, secularizarea, ca produs direct al optiunii naturaliste, materialiste, a generat o multime de dezacorduri si dezechilibre in viata cotidiana, aberatii in discernamantul artistic, nevroze. Cautand cu orice pret emanciparea de sub tutela Bisericii occidentale si a unei teologii speculative care nu mai putea oferi ceva consistent aspiratiilor sale de umanizare, lumea moderna a abandonat necritic o intreaga scara de valori, lasand omul prada tenebrelor propriei sale constiinte. Si pare ca nici una dintre aspiratiile inceputurilor sale nu s-a implinit fara costuri uriase. A rezultat o lume care se construieste inca eroic, e adevarat, dar o lume sinucigasa fara sa stie. Aceste aspecte sunt mai evidente, dincolo de acest fundal ideologic, in realizarile practice ale civilizatiei moderne. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:10
 ma plictisesc Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:11
Daca achizitiile principale ale stiintei sec. al XX-lea revolutioneaza viziunea moderna despre stiinta si despre lume, incercand sa reintegreze stiinta si metafizica (prin aceasta din urma, chiar teologia) si permitand astfel punerea unor probleme filosofice majore – cum sunt complexitatea, realitatea, rationalitatea, finalitatea –, tuturor acestora le-a fost refuzata cu indarjire calitatea de a fi stiintifice de catre pozitivismul veacurilor trecute.
Acest refuz, motivat prin exigenta obiectivitatii, era intemeiat pe premise naturalist-empiriste, pe sentimentul de putere si pe “veracitatea” noului instrumentar stiintific si tehnic, care nu mai pareau a lasa loc interpretarilor de tip filosofic si religios ale realitatii. Are dreptate de aceea Christos Yannaras cand afirma ca pozitivismul, ca expresie definitorie pentru mentalitatea moderna, este responsabil de “insensibilitatea metafizica” a multora dintre contemporanii nostri, ajunsi in situatia de a fi incapabili sa mai creada. Oricum, de la pretentia obiectivitatii stiintifice si a eficientei tehnicii puse in slujba omului, s-a ajuns la o imagine idealizata a posibilitatilor stiintei si tehnologiei. Este vorba de ideologia scientista, potrivit careia totul poate fi cercetat, planificat si realizat numai prin stiinta (ceea ce inseamna, in termenii lui V. Lossky, negarea obraznica a tot ceea ce nu intra in vizorul stiintei), ideologie ale carei postulate sunt exprimate succint de fizicianul francez Jean-Pierre Lonchamp: stiinta este singura cunoastere adevarata; stiinta este capabila sa raspunda tuturor problemelor teoretice si sa rezolve toate problemele practice; este de dorit sa incredintam doar oamenilor de stiinta dreptul de a dirija toate treburile societatii. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:12
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:13
Ideologia scientista, avatar al naturalismului si al pozitivismului, reprezinta unul dintre aspectele cele mai explicite a ceea ce inseamna secularizarea mentalitatii si a culturii europene moderne. Intorcandu-si efectiv privirea si gandul dinspre Dumnezeu spre om si spre lumea vazuta, modernitatea a procedat la inlocuirea tuturor institutiilor si a obisnuintelor medievale cu simetrice seculare. S-ar putea spune ca lumea moderna este o imagine pe dos a “intunecatului” Ev Mediu. In locul dogmatismului teologic, dogmatismul ideologiilor care paraziteaza stiintele; in locul cenzurii exercitate de inchizitie asupra ideilor, cenzurarea realitatii insasi, asa incat sa nu corespunda decat canonului secular, antropocentric; in locul valorilor spirituale, cele materiale. I. P. Culianu observa ca de la un “nihilism metafizic”, de la atitudinea de negare a celor vazute in favoarea celor nevazute, s-a ajuns, in cultura europeana, la un “nihilism antimetafizic”, ca atitudine de negare a tot ceea ce nu intra in canoanele mintii umane si ale instrumentarului stiintific.
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:14
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:14
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 5243 mesaje Membru din: 11/08/2009 |
Postat pe: 16 Martie 2010, ora 21:15
Raporteaza abuz de limbaj |
|
|
|