Poezii religioase

Când noaptea începe sã-ºi þese haina întunecatã,
Din tot cuprinsul lumii,înspre cer,deodatã,
Pornesc dintr-o suflare,rugãciuni sublime,
Ale creºtinãtãþii,îndreptate doar spre Tine!

Doamne,ajutã-ne sã fim demni de a Ta milã,
Doamne,ajutã-ne cu a Ta putere divinã,
Doamne,ajuta-ne sã fim mai buni cu cei din jur,
Doamne,ajutã-ne sã avem un suflet pur,

Doamne,ajutã-ne sã putem trece noaptea aceasta,
Doamne,ajutã-ne sã nu ne-ncerce,greu,nãpasta,
Doamne,ajutã-ne sã fim sãnãtoºi ºi drepþi,
Doamne,ajutã-ne ºi fã-ne înþelepþi,

Doamne,dã-ne putere sã rãzbim,
Doamne,þine-i Doamne!pe cei pe care-i iubim,
Doamne,Tu eºti mare ºi ne ierþi pãcatul,
Doamne,ajutã-ne sã nu mai sãvârºim altul!

ªi ne asculþi ºi ne ierþi pe toþi
ªi ne ajuþi în viaþã,cum numai Tu poþi,
ªi singura mulþumire,ce-o putem oferii mai bine,
Este de a avea credinþã veºnicã-n Tine!
De Musca Liviu Dumitru

Ce mult se-ndreptãþeºte omul ca n-a ucis ºi n-a furat
Cã n-a aprins la nimeni casa, cã strâmb spre nimeni n-a jurat
Cã n-a nedreptãþit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar mãsura cu alþii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul ºi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prãdat avutul cel pãmântesc al nimãnui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a fãcut pãcate cum face orice vinovat
Dar când putea sã facã-un bine ºi nu-l fãcea, n-a fost pãcat?
Când el vedea cã alþii sufãr bolnavi ºi singuri ºi trecea
ªi-ar fi putut sã facã-un bine dar n-a fãcut, el ce fãcea?

Când va veni Hristos în slavã la judecata Lui
Atunci nu de pãcate-o sã ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o sã ne-alunge, ci pentru binele ºtiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am fãcut.

O, nu te-ndreptãþi pe tine cã n-ai aprins ºi n-ai furat
Cã este decât toate-acestea un mai amar ºi greu pãcat:
Acela de-a nu face bine când ºtii ºi poþi trãind mereu
Mulþi credincioºi o sã-i alunge, pentru aceasta, Dumnezeu.

Traian Dorz

de EMINESCU

La-nceput, pe când fiinta nu era, nici nefiinta,
Pe când totul era lipsa de viata si vointa,
Când nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns,
Când patruns de sine însusi odihnea cel nepatruns;
Fu prapastie? Genuna? Fu noian întins de apa?
N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa,
Caci era un întuneric ca o mare far-o raza,
Dar nici de vazut nu fuse si nici ochi care s-o vaza,
Umbra celor nefacute nu-ncepuse a se desface,
Si în sine împacata stapânea eterna pace.
Dar deodat-un punct se misca... cel întâi si singur! Iata-l
Cum din haos face muma, iara el devine tatal!
Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boala spumii,
E stapânul fara margini peste marginile lumii,
De-atunci negura eterna se desface în fasii,
De atunci rasare lumea, luna, soare si stihii,
De atunci si pana astazi colonii de lumi pierdute
Vin din sure vai de haos pe carari necunoscute
Si, în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viata de un dor nemarginit.
Iar în lumea asta mare noi, copii ai lumii mici,
Facem pe pamântul nostru musuroaie de furnici:
Microscopice popoare, regi, osteni si învatati.
Ne succedem generatii si ne credem minunati.
Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul;
În acea nemarginire ne-nvelim, uitând cu totul
Cum ca lumea asta-ntreaga e o clipa suspendata,
Ca-ndaratu-i si nainte-i întuneric se arata.
Precum pulbere se joaca imperiul unei raza,
Mii de fire viorie ce cu raza înceteaza,
Astfel într-a vesniciei noapte pururea adânca
Avem clipa, avem raza, care tot mai tine înca,
Cum s-o stinge, totul piere ca o umbra-n întuneric;
Caci e vis al nefiintei universul cel himeric.

Scriptura Sfanta
In veci Scriptura Sfanta
Eu nu voi parasi,
In ea gasesc eu pace
Si numai bucurii.
In ea-ntalnesc iubirea
Parintelui Ceresc,
In Iisus Salvatorul,
Mielul Dumnezeiesc.
Cand am ispite grele
Si ochii cand imi plang,
Alerg la ea intruna,
Cu ea toate inving.
Cand pierd a mea carare,
De lume inselat,
La Iisus ea ma-dreapta
Si iarasi sunt scapat.
Ea e a mea lumina,
Dreptate si comoara.

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme si vorbea în poezii,
O! te vad, te-aud, te cuget, tânara si dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.


Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scânteie,
Brat molatic ca gândirea unui împarat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A femeiei, ce si astazi tot frumoasa o revad.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelata,
Sufletu-mbatat de raze si d-eterne primaveri,
Te-a vazut si-a visat raiul cu gradini îmbalsamate,
Te-a vazut plutind regina pintre îngerii din cer

Si-a creat pe pânza goala pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema de stele, cu surâsul blând, vergin,
Fata pala-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Caci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieti de poezie,
Te-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc,
Si-am facut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când în viata pustiita râde-o raza de noroc.

Am vazut fata ta pala de o bolnava betie,
Buza ta învinetita de-al coruptiei muscat,
S-am zvârlit asupra-ti, crudo, valul alb de poezie
Si paloarei tale raza inocentei eu i-am dat.

Ti-am dat palidele raze ce-nconjoara cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon facui o sânta, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ti murdare, ochiu-aurorei matinal.

Dar azi valul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este trezita de al buzei tale-nghet.
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si rece,
Ma învata cum asupra-ti eu sa caut cu dispret!

Tu îmi pari ca o bacanta, ce-a luat cu-nselaciune
De pe-o frunte de fecioara mirtul verde de martir,
O fecioar-a carei suflet era sânt ca rugaciunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu facut-am zeitate dintr-o palida femeie,
Cu inima stearpa, rece si cu suflet de venin!

Plângi, copila? - C-o privire umeda si rugatoare
Poti din nou zdrobi si frânge apostat-inima mea?
La picioare-ti cad si-ti caut în ochi negri-adânci ca marea,
Si sarut a tale mâne, si-i întreb de poti ierta.

Sterge-ti ochii, nu mai plânge!... A fost cruda-nvinuirea,
A fost cruda si nedreapta, fara razim, fara fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu esti sânta prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.

APA CRISTALINA
Apa cristalina din izvor curat.
Fara pretuire,curge ne-ncetat....
Prin campii si dealuri,plina de mister,
ea aduce viata,dor de-albastrul cer.

Fructe si legume apa o iubesc,
Mii de flori frumoase,tot in apa cresc.....

Ea inveseleste vaile pustii
Si aduce-n suflet cantarii si bucurii.

Creatorul lumii apa a creat
Ca sa stinga setea celui insetat;
Noi bem numai apa din curat izvor
Darul sanatatii,darul tuturor!

CREDINTA MEA

Credinta mea? Nimic de n-as avea,
Iisuse Sfinte, sa raman cu Tine,
Ruina de as fi, intre ruine
Sa ma cuprinda doar iubirea Ta -

Fara nimic, nadejde sau speranta,
Doar Tie, Doamne Sfinte, sa ma darui,
In Viata Ta cea sfanta sa ma narui,
Chiar daca sunt o pacatoasa zdreanta -

Flamand si gol, impuns de tot si toate,
Din Evanghelia Ta sa tot citesc,
Aievea-n gand mereu sa te-ntalnesc,
Si-n Duhul Sfant, sa nu te pot socoate
Atat de bun, in tainul ingeresc -

Mortii sa las doar post si rugaciune,
Biserica, si blande fapte bune,
Din Sufletu-Ti, cu dragoste, sa rup
Cuvintele-Ti, eterna Lor minune,

Sa fiu in trupul Tau, mai micul trup
Pe care-l chemi Iisus – Iisus, Stapane…

Scriptura Sfanta

In veci Scriptura Sfanta
Eu nu voi parasi,
In ea gasesc eu pace
Si numai bucurii.

In ea-ntalnesc iubirea
Parintelui Ceresc,
In Iisus Salvatorul,
Mielul Dumnezeiesc.

Cand am ispite grele
Si ochii cand imi plang,
Alerg la ea intruna,
Cu ea toate inving.

Cand pierd a mea carare,
De lume inselat,
La Iisus ea ma-dreapta
Si iarasi sunt scapat.

Ea e a mea lumina,
Dreptate si comoara,
Ca ea nu e nici una
Chiar lumea de-nconjori.

In ea ma-ncred intr-una,
Izvor de viata e,
Cu ea eu voi ajunge
In a mea patrie.

De-atatia ani…

De-atatia ani a stat Iisus
In pragul casei tale,
Dar tu zavorul greu i-ai pus
Cu multele-ti gresale.

Tu azi te-mpotrivesti mereu,
Dar nu ti-e teama oare,
Ca s-a sfarsit si Harul Sau,
Si lunga Lui rabdare?

Cand glasul Lui te cheama iar,
Iubitul meu, asculta,
Primeste al iertarii har,
Caci vina ta e multa.

Si va veni un ceas amar,
O vreme de obida,
Cand vremea Sfantului Sau Har
Pe veci o sa se-nchida.

Iar tu vei ramanea pe veci
In focul de afara,
In nesfarsit amar sa treci
A iadului povara.

Dar chinul cel mai greu si-amar
Va fi incredintarea,
C-a fost si pentru tine-un har,
Dar i-ai respins iertarea.

O, om

O, om! Ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu, spre iad sau rai
Pe multi o sa-i îndrume.
Ce grija trebuie sa pui
În viata ta, în toata,
Caci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus, în veci nu-l mai aduni
Si vei culege roada lui.
Ori viu, ori mort odata,
Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergând din gura în gura
Va-înveseli sau va-ntrista,
Va curata sau va-ntina,
Rodind samânta pusa-n ea
De dragoste sau ura
Scrii un cuvânt: cuvântul scris
Este un leac sau o otrava.
Tu vei muri dar tot ce-ai scris
Ramâne-n urma drum deschis
Spre ocara sau slava.
Ai spus un cântec, versul sau
Ramâne dupa tine.
Îndemn spre bine sau spre rau,
Spre curatenie sau desfrâu,
Lasând în inimi rodul sau.
De har sau de rusine
Arati o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea buna sau e rea
Va prabusi sau va-nalta,
Vor merge suflete pe ea,
La pace sau durere.
Traiesti o viata, viata ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita.
Cum ti-o traiesti: vei câstiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, Om! Ce mari raspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris sau grai
Sau lasi prin pilda care-o dai
Pe multi, pe multi spre iad sau rai
Mereu o sa-i îndrume.
Deci nu uita: Fii credincios!
Cu grija si cu teama
Sa lasi în inimi luminos
Un semn, un gând, un drum frumos
Caci pentru toate ne-ndoios
O data vei da seama.

Doamne, Tu ºtii, Tu vezi oricare drum -
Condu-mã Tu!
Cum aº putea eu singur sã mã-ndrum?
Condu-mã Tu!
Dã-mi Tu povaþa blândului Tãu glas,
condu-mã Tu la fiecare pas!

Doamne, Tu ºtii cãrarea pentru crini -
Condu-mã Tu!
Nu mã lãsa sã-ntârzii prin strãini!
Condu-mã Tu!
Nu vreau zadarnic paºii sã-mi opresc;
Condu-mã Tu, Pãstorul meu ceresc!

Doamne, Tu ºtii, Tu vezi orice ungher -
Condu-mã Tu!
Vreau sã mã-nalþ cu Tine cãtre Cer;
Condu-mã Tu!
Tu-mi dai seninul florilor de mai,
iubirea Ta e calea catre Rai.

COPIL DE IMPARAT
Sant copil de Imparat
Care lupta ne-ncetat
Deaceia intr-o zi
Domnul ma va rasplati.

Domnul m'a iubit intai
Eu iubesc lumina Lui,
Si Cuvantu-i Sfant si Har
Ca sa fiu in al Sau car.

Sa nu ma-nvinga nimic
Pe drumu care-am pornit
Orice chin,necaz,durere
Sa le-nving cu-a Sa putere

Si cand timpul s-o sfarsi
In Slava cu el voi fi
Sa-I cant Lui lauda toata
Si sa fiu incununata.
VALERICA NICOLESCU

DUMNEZEULUI PREA SFANT
Te laud Tata ne-ncetat
Caci Tu prin Fiul m'ai creat,
M'ai curatit si renascut,
Chemandu-ma sa-ti fiu sol sfant.

Prin harul si iubirea Ta
Sant astazi eu in casa Ta
Caci m'ai iubit si m'ai salvat,
Prin sange m'ai rascumparat,

M'ai innoit prin Duhul Sfant
Deceia ne-ncetat iti cant,
Si-n ruga lauda aduc
Marire Tatalui prea Sfant,

Putere,Slava si Tarie,
Inchinaciune si iubire
Tu Sfant,Sfant,Sfant vei fi mereu
Comoara sufletului meu

Tu ma sfintesti si lupt mereu
Prin Duhul Sfant si Fiul Tau
Sa fiu cu Tine-n vecinicii
Cu cantece si bucurii.

Dar vino Doamne caci te-astept
Cu mare dragoste in piept
Ma-n cununeaza-n Slava Ta
Sa strig Sfant,Sfant,Sfant esti pururea.

DOMNULUI
Dintre toti din univers
Un barbat sfant am ales
Drept curat si luminos
Domn Isus Hristos.

Domnul vine sa ma ia
Sus in ceruri voi zbura
Sant mireasa-n casa Sa
Pentru vecinicie.

M-a iubit cu-adevarat,
M'a creat si intrupat,
M'a hraneste ne-ncetat,
Viata mi-a redat.

IL astept cu dor curat
Pe-mparatul cel Prea-nalt
Rege peste toti si-n tot
Domnul Savaot.
VALERICA NICOLESCU

IMPARATUL IMPARATILOR

Te iubesc din toata inima mea Doamne
In tine cred cu adevarat cat voi trai
Voi fi neclintita si tare-n credinta,
Ori unde voi merge te voi marturisi.

Domnul ma vegheaza din ceruri de sus,
Spunandu-mi n-ai frca nici teama nicicand,
Traieste-n credinta,te roaga,te-nchina,
Eu si dupa moarte dau viata copila.

Mare si Puternic este Dumnezeu
Cautati-L oameni de gasit nu-i greu
El e Imparatul cel Adevarat
Vino,vino Doamne neantarziat.
VALERICA NICOLESCU

SABATUL SFANT
Marete Sabat,curata sarbatoare,
In tine mana harului e peste mine
Isus Hristos izvoru ascuns de veacuri,
Imi da lumina din lumina sfanta,
Si prin Cuvantul Sau,prin Duhul Sfant,
Curand la liman am ajuns
Iar prin iubirea Lui cea mare
Eu nu mai sant petala calatoare.

VALERICA NICOLESCU

O! Tu lumina orbitoare,
Tu care ai pus lumina-n noi,
Rasari deplina pe razoare,
Rasari pe orisice zavoi.

Te asteptam far’ ezitare,
Cu lacrime în ochi siroi,
O! Tu lumina orbitoare,
Tu care ai pus lumina-n noi.

Ca pomi-n mai, în plina floare,
Lumina lina, fa din noi,
Noi raze-n inimi sa coboare,
Si peste bulgari de noroi;
O! Tu lumina orbitoare.

Dumnezeu te cheama azi!

Stai pe loc, stai, te opreste,
Esti pe drumul cel gresit,
Iar dusmanul te pandeste
Si vei fi lovit cumplit.

Prea mult timp in suferinta,
In dureri si remuscari
Te-ai zbatut si-a ta vointa
Fu invinsa-n incercari.

Ah, ce viata fericita
De n-ar fi al tau pacat,
Dar asa e-nlantuita,
Lantul trebuie sfaramat.

Vei putea-n a Sa lumina,
Sa pasesti netulburat
Si scapat de orice vina,
Prin Iisus vei fi iertat.

Iar drumul cand sfarsi-vei,
Sus in cer vei locui,
Stralucirea Lui privi-vei
Fiind cu El in vesnicii.

Te opreste si gandeste:
Dumnezeu te cheama azi!
Nu simti tu cum El doreste
In pierzare sa nu cazi?


Slava Domnului Iisus

Slava, cinste, adorare
Iti aducem, scump Iisus!
Adancimi necercetate
Prin credinta le privim.
Slavi marete si divine
De pe cruce stralucesc.
Miel dumnezeiesc, fii vesnic
Inaltat si proslavit!

IN "BRATELE PARINTESTI"

Ramas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimanui,
Mi-am pus nadejdea mea spre Domnul
Cerand de-a pururi mila Lui

Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semanat de timpuriu
In suflet tainele credintii
Si rodul lor ma tine viu

O, scumpa mea batrana Sfanta
Eu, tot ce am iti datoresc,
Caci m-ai adus la cunostinta
Parintelui Celui Ceresc

"Cand tatal meu" (cum zice psalmul)
"Si mama mea m-au parasit",
Atuncea Domnul cel din ceruri
La sanul milei m-a primit

Deci, suflete al meu smerite
Intraripeaza-te mereu,
Prin rugaciune prea fierbinte
Si dragoste spre Dumnezeu.

Privind in inima cu mintea
Sa cauti tainicul izvor,
Din care viata se adapa
Cu darul cel mantuitor

Urmeaza calea mantuirii
Traind in pace singurel
Si toata grija cea lumeasca
S-o lepezi astazi pentru El.

Necredinciosule, tu zici c-ai incete de-a fi ateu,
Numai atunci cand cel ce crede,ti-ar arata pe Dumnezeu?!
Vai tie vierme fara minte!...Lumina soarelui din cer
E doar un zambet al Acelui,sub care toate nasc si pier,
Si totusi,de privesti la soare,cand el inneaca toata firea,
Fiind neputincioasa huma,lumina lui iti ia privirea...
Cum dar,cu slabu-ti ochi de vierme,pe Dumnezeu vrei sa-L vezi oare?!
Cand tu,mai mult decat o clipa,nu poti privi macar la soare?!
LUMINA DIN LUMINA

FRATILOR
Socotind ca ma doboara,mi-a grait ieri un ateu:
Fa-mi dovada ca exista si voi crede-n Dumnezeu!
Ca sa nu-l ranesc prea tare,arma mea a fost la fel:
Dovedeste-mi ca El nu e,ca sa nu mai cred in El.
Insa El e pretutindeni,omule cu suflet rau...
Eu ti-L dovedesc cu tine si cu ce e-n jurul tau!
Daca electricitatea niciodata nu se vede,
E vre-o minte luminata,in puterea-i a nu crede?
O,necredinciosi,cu soarta cea mai vitrega si trista,
Dumnezeu e tot asemeni,nu-L vedeti insa exzista.
LUMINA DIN LUMINA

DOAMNE TE-Aª RUGA…



Doamne Dumnezeul meu

Ceea ce Te-aº ruga eu,

Fã cumva în felul Tãu

ªi alinã sufletul meu



Cã e trist ºi obosit

De durere chinuit;

Faþa mea transfiguratã

De lacrimi grele e udatã



ªi Te-aº mai ruga ceva

Alinã-mi Doamne inima

Cãci ºi-au fãcut cuib în ea

Tristeþea ºi amãrãciunea



Asta, Doamne Dumnezeu

E tot ce Te-aº ruga eu

Un biet muritor de rând

Cãlãtor pe acest pãmânt.

Spânu Georgeta –

LUMINA Botezatu Amelia –
------------------------


Încã de la început

Pãmântul a primit

ªi a fost îmbrãcat

Cu: Luminã.



Raza ei ajunge pânã la noi

O simþim ca o prezenþã,

Iar cãldura ei pãtrunde

Peste tot, ºi este: Luminã.



Ne va fi cãlãuzã

Acum ºi-n veºnicii

Va fi o cãlãuzã pentru noi

Ea: Lumina.



Pentru ca întunericul

Sã disparã

Pentru ca totul sã fie clar

Luminã am primit în dar.



Sã pãstrãm de vom ºti

Sã ne lãsãm purtaþi de ea

Cãci ne va duce acolo

Unde tot timpul va fi: Luminã

Am cautat iubirea
Am cãutat iubirea ca pe-o cetate sfântã
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat nãvalã-n lume spre tot ce ochiu-ncântã.
ªi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicãieri.

Am cãutat iubirea ca patrie voioasã
ca pe-un pãmânt edenic de pace troienit,
sã spun odatã clipei: “Rãmâi, eºti prea frumoasã!”
ªi-am strãbãtut pãmântul, dar pace n-am gãsit.

Am cãutat iubirea ca pe un cer al firii.
ªi-am vrut sã-i ies în cale cu ramuri de finic,
sã sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
ªi-am spart în þãndãri cupa, cãci n-am gãsit nimic.

Am cãutat zadarnic. Dar într-o primãvarã,
am întâlnit în cale deodatã un drumeþ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povarã,
o sarcinã de zdrenþe ºi cioburi fãrã preþ.

Trecea pe-o cãrãruie întâmpinând batjocuri,
lãsând sã-i rupã câinii din hainã câte-un fald.
Urca pe colþi de stâncã. ªi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

ªi totuºi în privire avea un cer de tainã
cum n-am vãzut în lume în ochii nimãnui.
ªi-am vrut sã-i smulg povara. Dar am cãzut cu spaimã,
cãci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabã ºi L-am ajuns din urmã
sã aflu ce comoarã în sarcinã a strâns

Dar am simþit cã viaþa ca de-un prãpãd se curmã,
când am privit prin zdrenþe cutremurat de plâns.

Cãci se vedea-n comoarã un clocot ca de cloacã,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar ºi putred în lumea asta-ntreagã
vuia strivind grumazul sãrmanei Lui fãpturi.

-Dar unde duci strãine povara Ta ciudatã,
povarã de osândã sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeþul. ªi El mi-a spus în ºoaptã:
-Spre apele uitãrii, ca s-o arunc pe veci…

-Dar tu, vorbi strãinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauþi înnourat ºi crunt?
-Eu… am ºoptit în silã, eu… cãutam iubirea…
-Iubirea? … fu rãspunsul strãinului. Eu sunt...

Abia atunci
S-a luminat de licurici gradina
Si florile din iarba s-au aprins,
Din cerul tot se prabusea lumina
Cand au venit, Isuse si Te-au prins.

S-a-ntins tacerea, s-a facut mai mare
Nauca luna a cazut de sus
S-a risipit in cioburi pe carare
Cand a au venit, Isuse si Te-au dus.

Ca pe-un talhar au vrut sa Te loveasca,
Ca pe-un talhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbracat de slava Ta cereasca
Cand Te-au hulit si-apoi Te-au renegat.

Am fost si eu acolo in gradina,
Cu Petru-odata am fugit si eu
Stiam ca esti Mesia ce-o sa vina,
Stiam ca Tu esti Fiu de Dumnezeu.

Credeam ca toate-n lume Ti-s supuse,
Dar viata mea a cantarit mai mult
Si m-am ascuns sa nu ma vezi, Isuse
Si m-am ascuns sa nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici gradina
Si-n mii de lumanari pe fruntea Ta
Se unduia si palpaia lumina
Cand Te-au ucis apoi pe Golgata.

Cand inima in cioburi mi-a fost sparta
Si n-am putut in fata sa mai ies
Te-am auzit strigand la ceruri: Iarta!
Si-abia atuncea, Doamne-am inteles...

Sunt orbul Bartimeu
Sunt slabanogul ce Ti-a fost adus,
fetita lui Iair si-s Lazar eu
si sunt leprosul curatit,Isus
sunt orbul Bartimeu

Sunt semnul nuntii Tale pe pamant
aleasa Ta,Isuse sunt si eu
Te vad si Te cunosc si totusi sunt
doar orbul Bartimeu

Desi mi-ai dat lumina Ta in trup
si m-ai atins cu degetul cand eu
stateam in nefiinta sa ma rup
sunt orbul Bartimeu

Femeia ce-a fost prinsa in pacat
sunt,slabanog,flamand si toti sunt eu,
lepros si mut si Lazar ingropat
sunt orbul Bartimeu

Mai limpezeste-mi ochii de amar,
mai pune-o floare sufletului meu,
alina-mi inima cand ,Doamne,iar
sunt orbul Bartimeu

Nu voi fi eu
M-ai intrebat dar n-am putut raspunde
m-ai adunat apoi la pieptul Tau
cum stau aici n-o sa mai stau niciunde
si nicidecum n-o sa-mi mai para rau

Cand vad cum dintre ceruri se coboara
lumina Ta si arde-n ochiul meu
nici nu mai stiu ce-ar mai putea sa doara
cand Te-ai atins de mine,Dumnezeu

M-am inchinat si m-am rugat cu frica
sa nu ma lasi aicea pe pamant
intinde-Ti,Doamne,mana si ridica
atinge-am din nou cu Duhul sfant

Si-am sa -nteleg ce nu se poate spune
ce-i presimtit in mintea mea de-abia
Fa,Doamne-Dumnezeule-o minune
si-ajuta-ma sa nu mai ies din ea

Desfa-Te Doamne sfinte din inaltul
acestui cer ce sta acolo sus
nu voi fi eu sa Te primesc ci altul
nu voi fi eu,va fi numai Isus…

Am un Nume
Eu nu stiu,Doamne cine sunt
si nici ce sunt anume
venita pe acest pamant
sa-mi dai din nou un nume

Am fost odata-acolo sus
Te cunosteam odata
aveam si chip si nume pus
si-o vesnicie data

Eram in Duhul Tau de tot
in scanteieri de stele
stiam ca stiu ,stiam ca pot
sa ma numesc prin ele

eram in Duhul Tau cel viu
ma cunosteam pe mine
suflarea Ta m-ai pus sa fiu
si ma numeam prin Tine

M-am ratacit apoi in lut
m-am despartit de ingeri
si m-am uitat cand am trecut
prin valea cea de plangeri

Dar chiar de nu stiu cine sunt
eu stiu ca nu-s din lume
si chiar de-s astazi din pamant
în ceruri am un Nume…

Esti Domnul
Cu pleoapele planse de ploaie si vant
cu inima arsa si flori de pamant
cu mainile-ntinse si palmele reci
Te-astept la raspantii de drumuri sa treci

Cu buzele goale,cu sufletul gol
lovita,ranita,cazuta-n namol
cu lacrimi de frunze crescute din piept
asa stau ,Isuse,asa Te astept

In leagan de toamna cu arborii uzi
cand suiera vantul astept sa m-auzi
cu mainile albe atinse de ger
purtandu-mi pe umeri povara de cer

cu plansul in pleoape si ochi tematori
cu bratele pline de zdrente si nori
cu inima goala uitata in frig
asa vin la Tine,Isuse, si strig

ranita,lovita, batuta de vant
cu ochii de piatra si maini de pamant
asa strig la Tine cu sufletul greu:
Esti Isus! Esti Isus! Esti Mirele meu!

Doamne dã-mi luminã
de Gabriela Docan

Doamne dã-mi luminã sã vãd mult mai clar
Care lucruri zilnic fac eu în zadar,
Pasului sopteste-i încotro s-apuce,
Încotro sã poarte dulce-amara Cruce.

Doamne dã-mi luminã sã vãd mult mai bine
Care lucruri zilnic le fac fãrã Tine,
În tot ce spun si fac fii prezent mereu,
Fãrã Tine Doamne, totul e mai greu.

Doamne dã-mi luminã sã vãd mult mai des
Ale mele patimi, mult mai grele ce-s
Ca ale altora greseli, ce le vãd mai mult,
De poruncile Tale învatã-mã s-ascult.

Doamne dã-mi luminã rostul sã îl vãd
De ce exist în lume, înmultind prãpãd,
De rãtãcesc, degrabã întoarce-mã înapoi,
Iar eu tot restul vietii Lãuda-Te-voi.

Doamne dã-mi luminã sã pot accepta
Tot ce mi se-ntâmplã din dorinta Ta,
Învatã-mã sã cad fãrã sã pierd devreme,
Nãdejdea-n mila Ta, care multe geme.