Prognoza meteo pentru ziua de luni, 14 iunie 2021

Săptămâna începe cu vreme rece pentru această dată în estul, nord-estul și în zonele depresionare. Ploile cu tunete și fulgere nu se sfârșesc, fiind prezente și luni în Transilvania, Moldova, Muntenia și prin Dobrogea. Vântul rămâne intens, iar maximele pornesc de la doar 16 grade și ajung până la 23.

În București

Luni, 14 iunie, scad temperaturile și nu scăpăm de ploile torențiale. Amiaza aduce doar 20...21 de grade Celsius în termometre. Marți, 15 iunie, deși cerul va fi mai mult acoperit și e posibil să mai avem parte de un episod de ploi strașnice, vestea bună este că se mai încălzește și vom avea în jur de 24 de grade Celsius.

La munte

Și aici tot de vreme instabilă și rece vorbim. În cea mai mare parte a zonei montanei își fac apariția precipitațiile torențiale, iar pe suprafețe mici o să apară și grindina. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe crestele Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăși chiar 90 km/h.


  • Sinaia - 12

  • Predeal - 15

  • Păltiniș - 12

  • Stâna de Vale - 13
La mare

De asemenea, la mare se răcorește. După-amiaza și seara vor fi averse torențiale, iar la intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp în unele locuri. Maximele se vor încadra între 21 și 24 de grade Celsius.


  • Mamaia - 24

  • Costinești - 23

  • Vama Veche - 23

  • Gura Portiței - 21