15% dintre sirene nu au funcționat în cadrul exercițiului de testare

Autoritățile române au decis să revină la exercițiul de testare „Miercurea Sirenelor”, atunci când alarmele din toată țara erau verificate. Acestea funcționează în situații de pericol pentru a atenționa populația.

În cadrul exercițiului de miercuri, Raed Arafat a transmis că au fost activate 7.150 de sirene electronice şi electrice din totalul celor 7.539 care există în toată țara. Din totalul celor 3.070 existente, 3.000 au fost cu acţionare centralizată, iar cu acţionare locală 4.150 din totalul celor 4.469 existente. Mai bine de 1.000 de sirene nu au funcționat deloc.

Alarmele nefuncționale urmează să fie verificate suplimentar și reparate. Raed Arafat spune că aceasta este responsabilitatea autorităților locale de pe teritoriul cărora sirenele sunt defecte.


„Din total celor acţionate în cadrul exerciţiului, 1.076 nu au fost operabile şi se impune verificarea şi repararea lor. Asta înseamnă ca procent din cele acţionate că 85% au funcţionat, 15% necesită reparaţii, verificări, la următorul exerciţiu să fie testate din nou şi să vedem care este starea lor”, a declarat Raed Arafat.


Testările alarmelor instalate pe blocurile din mai multe orașe ale țării au început în august 2017, însă între timp, aceste exerciții nu au mai fost efectuate. Șeful DSU spune că acest eveniment este foarte important pentru siguranța cetățenilor în situații de criză.


„Miercurea sirenelor - pe lângă faptul că informează populaţia despre acest mod de avertizare, ea ne permite să testăm sirenele periodic şi să ne asigurăm că cei care le operează ştiu ce au de făcut, ştiu procedurile, că sirenele funcţionează”, a precizat Arafat.



DSU a lansat un ghid pentru situații de criză

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat un ghid care conține instrucțiuni și informații pentru situațiile de criză. Românii îl vor putea accesa pentru a afla cum să procedeze în cazul în care sunt surprinși de o situație de criză. Arafat spune că autoritățile române s-au concentrat pe partea de prevenție.


"Până acum ne-am concentrat pe partea de prevenire, iar astăzi o să lansăm un ghid care este Ghidul pentru Situații de Criză. Nu l-am numit situații de urgență, pentru că el include mai mult decât doar situațiile de urgență. Include și anumite informații despre dezinformare, include si informații despre protecția cibernetică care sunt necesare populației.”, a transmis Arafat.