Vârsta de pensionare a femeilor se majorează

Din luna ianuarie 2023, vârsta de pensionare pentru femei se va majora la 62 de ani. Totodată, se va majora și stagiul complet de cotizare, de la 31 de ani și 11 luni la 32 de ani. Până în 2023, creșterea etapizată a vârstei de pensionare va continua până când aceasta va ajunge la 63 de ani.

La momentul actual, vârsta de pensionare a femeilor din România este de 61 de ani și 11 luni. În mod oficial, în România, vârsta de pensionare a femeilor este de 63 de ani, iar în cazul bărbaților de 65 de ani. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani pentru femei și bărbați, potrivit Legii 263/2010.


Marcel Ciolacu (PSD), declarații despre majorarea pensiilor

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat anterior că pensiile trebuie mărite pentru toată lumea, indiferent de valoarea pensiei, iar majorarea trebuie să pornească de la 10%. Liderul PSD a mai afirmat că ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluție ca legea bugetului să fie prezentată în noiembrie, pentru a fi timp de dezbateri.


„Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari", a răspuns Ciolacu la întrebarea unui jurnalist legată de creșterea pensiilor.



Klaus Iohannis, despre posibilitatea creșterii salariilor și pensiilor

Președintele României a afirmat că atâta timp cât statul nu are o previziune a bugetului pentru anul 2023, orice promisiune sau afirmație este acum o speculaţie. Liderul român spune că țara se confruntă cu o criză energetică în această perioadă, cu o inflație, iar din acest motiv este absolut necesar să se majoreze și salariile și pensiile oamenilor pentru a-și putea asigura un trai decent în aceste vremuri grele.


„În condiţiile în care inflaţia a ajuns, acum recent au fost date publicităţii datele, peste 15%, nu mi se pare rezonabil să fie refuzată discuţia pe creşterea salariilor şi pensiilor. Până la urmă, nu oamenii simpli trebuie să plătească pentru aceste crize şi Guvernul trebuie şi va identifica soluţii", a spus Iohannis.