Bunuri ale Elenei Udrea au fost scoase la licitație de ANAF

ANAF scoate la licitație două autoturisme care îi aparțin fostului politician și ministru al Turismului Elena Udrea. Este vorba despre o mașină marca Mercedes vechi de 17 ani și un Fiat 500 de 10 ani. De asemenea, ANAF a decis scoaterea la licitație a mai multor terenuri care se află în apropierea lacului Străulești.

Prin uramre, ANAF a stabilit un preț de 7.158 euro pentru autoturismul Fiat 500 și suma de 7.685 euro pentru automobilul Mercedes Benz S500. Cele șase terenuri scoase la licitație au fost evaluate la un preț de cel puțin 793.447 euro (preț care include TVA).

Agenția Națională de Administrare Fiscală recurge destul de des la scoaterea la vânzare a bunurilor mobile și imobile cu scopul de a recupera datoriile către stat rezultate din neachitarea de taxe şi impozite, dar şi pentru recuperarea unor prejudicii în dosarele penale. Procedura ANAF are loc în felul următor: preţul de pornire al bunurilor care nu se vând la prima licitaţie este redus cu 25% la a doua, iar la a treia încercare mai este redus cu încă 25% din preţul iniţial. Ulterior, preţul nu mai scade.


Udrea cere rejudecarea dosarului „Gala Bute”

Elena Udrea își ispășește pedeapsa în Penitenciarul Târgşor din luna iunie, când autoritățile bulgare au decis extrădarea acesteia în România, după ce a încercat să fugă din țară pentru a scăpa de pedeapsă. Elena Udrea a apelat la rejudecarea cazului în dosarul Gala Bute, aceasta fiind ultima şansă pentru a obţine anularea pedepsei de 6 ani. Anterior, Udrea a mai încercat să scape de pedeapsă prin diferite moduri, însă fără succes.


Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fost reținută în Bulgaria, după ce a părăsit România exact în ziua în care Înalta Curte de Casație și justiție a anunțat decizia finală prin care a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. După pronunțarea sentinței definitive, polițiștii s-au deplasat la vila din Corbeanca a Elenei Udrea pentru a o aresta, însă nu au găsit-o acasă. Astfel, Poliția Română a dat-o în urmărire internațională, pe numele acesteia fiind emis un mandat european de arestare.