Prezentatoarea de televiziune și-a speriat urmăritorii de pe Instagram după ce a publicat câteva imagini cu ea pe un pat de spital, arătând că nu se simte bine deloc. Câteva momente au durat și vedeta a venit cu lămuriri. Ea a declarat că nu a fost nevoie să rămână peste noapte sub supravegherea medicilor, întâmpinând doar o criză la stomac, pentru care face acum investigații.
„Sunt bine, mulțumesc foarte mult! Am o criză de stomac, încă nu știu de la ce este. Medicii îmi fac investigații. N-am descoperit încă ce este, iar acum sunt acasă”, a declarat Ilinca Vandici pentru redacția.ro.
A suferit de depresie postnatală
Ilinca Vandici a devenit pentru prima oară mamă în urmă cu patru ani, iar de atunci altele sunt coordonatele vieții sale. Vedeta s-a luptat însă cu depresia și nu s-a ferit să ofere fanilor detalii despre problemele întâmpinate după naștere. De altfel, în martie 2021 dezvăluia că încă apelează la ajutorul unui terapeut, pentru a înțelege ce i s-a întâmplat atunci.
„Nici acum nu-mi vine să cred că am trecut prin așa ceva… A fost prima dată în viață când am trăit atacuri de panică, stări de tristețe, plâns fără vreun motiv, frică, insomnii, sentimentul de neputință… Sunt stări pe care dacă nu le înțelegi, e greu să le depășești! Lucrez de un an cu un terapeut care mă ajută să înțeleg, să-mi explic și să depășesc anumite episoade din viața mea, inclusiv depresia postnatală!”, a mărturisit ea într-un interviu pentru Viva!
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ilinca Vandici, de urgență la spital: „N-am descoperit încă ce este!”.