Imaginea înduioșătoare publicată de Radu Vâlcan cu Adela și unul dintre copii

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut pe platourile de filmare ale telenovelei „Iubire și Onoare”. S-au căsătorit în 2015, după cinci ani de relație. În 2016 s-a născut primul lor copil, un băiat pe nume Alexandru, iar în decembrie 2018 cel de-al doilea, Andrei. Acum, pe drum este al treilea rod al iubirii lor. Chiar dacă frământați de griji fiindcă viața li se va schimba complet în următoarele săptămâni, tinerii părinți nu uită să aibă momente în care să-și arate dragostea unul față de celălalt.

Deși în casa lor nimeni nu stă singur, Andrei și Alexandru mișunând peste tot, Adela și Radu au înțeles că astfel vor sta lucrurile până ce aceștia vor pleca la facultate. Așa se face că, recent, bărbatul a marcat unul dintre aceste clipe, fotografiind-o pe Adela în timp ce era iubită de Alexandru. Mai exact, băiatul a cuprins-o pe mama sa, în vreme ce îi săruta burtica.


„Mă scuzați că vă deranjez, dar am surprins momentul ăsta...”, a notat actorul pe contul personal de Instagram.

Fiul cel mare i-a găsit nume frățiorului

Fie că l-au găsit sau nu, vedetele nu au dezvăluit public încă numele celui de-al treilea copil. De altfel, aceasta a fost una dintre cele mai dificile misiuni de când Adela a aflat că este din nou însărcinată. A avut, totuși, o pretenție. Dat fiindcă că majoritatea membrilor familiei au un nume ce începe cu litera „A”, așa trebuie să aibă și copilul din pântecele sale. Bine că în ajutor le-a sărit Alexandru, care, după câteva variante eșuate, precum „Avionel”, a găsit o alternativă perfectă: „Aladin”.


„Gata, stăm linitiți. Ne-a anunțat Alexandru ce nume a hotărât să poarte frățiorul lui. ALADIN. Aladin Valcan. Si a zis că e bătut în cuie. Acum, nu-i mai rămâne bebelusului decât să fie fin. Ce să vă zic, dintr-o dată, „Avionel”, prima lui propunere, mi se pare chiar o variantă super”, a declarat Adela pe Instagram.