Energia e scumpă în Europa. România a cumpărat curent cu peste 500 de euro/MWh

Miercuri, România a cumpărat curent cu 563 de euro/MWh, mai mult decât dublu față de anul trecut. Prețurile cresc de la zi la zi, iar previziunile sunt din ce în ce mai sumbre, căci sezonul rece se apropie cu pași repezi.

Acum, la nivelul Uniunii Europene, cei mai mulți bani dau pe energie electrică lituanienii și letonii, unde prețul pe MWh a ajuns la 824 euro. Următoarea e Estonia, care dă aproape 700 de euro pe MWh. Prețurile înregistrate în toată Europa sunt mari, majoritatea occidentalilor plătind peste 500 de euro pe MWh. La polul opus sunt spaniolii și portughezii, care iau energie electrică la cel mai mic preț, anume aproape 139 de euro pe MWh.


„În Spania şi Portugalia au dat subvenţii la producători, ca să fim foarte clari", a declarat Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.


Tendința este de continuă creștere și la gaze. Gazprom anunță că europenii vor plăti la iarnă cu 60% mai mult decât plătesc acum. Specialiștii afirmă că există scenarii și mai rele.


„În situaţia unei ierni grele, în situaţia unor sistări masive, din păcate, putem să vedem momente în care piaţa Spot, cel puţin, să determine preţuri mai mari decât decât ceea ce spunea Gazprom", a declarat Dumitru Chisăliţă, expert în energie, pentru Observator.



„Vă pot spune că milioane de oameni sunt foarte îngrijoraţi de ce se va întâmpla în această toamnă şi iarnă", a declarat Keir Starmer, preşedintele Partidului Laburist.


O parte dintre majorări sunt justificate de război, secetă, panică la burse sau cerere mare și ofertă mică. Dar sunt și creșteri care nu au explicație, spun unii experți.


„Uniunea Europeană se confruntă cu o tentativă de manipulare a pieţei pornită din zona gazului natural. Nu se justifică aceste creşteri. Dar de unde o cerere uriaşă într-o perioadă atât de mică de timp? Ori se întâmplă ceva pe partea de furnizare şi se joacă unii cu preţurile, încercând, probabil, să creeze o formă de dezordine socială în interiorul Uniunii Europene", a declarat Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.


Statul român pare depășit, iar Guvernul se gândește să renunțe la schema de plafonare a facturilor, pentru că nu mai are bani să plătească furnizorii de gaze și curent. Reglementarea sau suprataxarea profitului sunt două dintre scenariile luate în calcul de aleși, iar soluția va fi anunțată cel târziu în septembrie.


Iașiul renunță la gaz și trece pe cărbune

Iașiul dă gazul pe cărbune. În următoarea iarnă, vor rezulta venituri mari în urma arderii huilei energetice, afirmă municipalitatea, chiar dacă prețul pentru această achiziție este mai mare decât dacă s-ar fi făcut prin încălzire pe bază de gaz metan. Mai exact, se vor cheltui aproape 415 milioane de lei pentru cumpărarea cărbunelui, însă veniturile estimate sunt de aproape 500 de milioane de lei. Prin comparație, pentru gaze s-ar fi cheltuit 270 de milioane de lei, însă veniturile ar fi fost de doar 120 de milioane de lei.

Aceste venituri provin din faptul că, odată cu arderea acestei huile, se va produce mult mai multă energie electrică ce poate fi vândută. În același timp, municipalitatea informează că a achiziționat acest cărbune la un preț de trei ori mai mare decât anul trecut, de aproximativ 480 de dolari pe tonă. Iașiul cere Guvernului ca acea cantitate de gaz pe care nu o va mai folosi în această iarnă să fie redistribuită către Republica Moldova care, de asemenea, are probleme mari în a-și cumpăra combustibilul pentru încălzire în iarna ce urmează.