Marcel Ciolacu a făcut precizări despre ultimele modificări legislative: „Nu s-au mărit taxele, s-au scos niște excepții din Codul fiscal”

„Ce să fac? Tot timpul să am dreptate, cum am avut şi cu irigaţiile, şi cu marile companii? Câteodată oboseşti să ai dreptate. În acest moment, statul român trebuie să îşi facă treaba. În primul rând, nu s-au mărit taxe, s-au scos nişte excepţii din Codul fiscal, lucru prevăzut în PNRR.

Am văzut - şi ceilalţi auditori financiari externi au venit cu aceeaşi soluţie. În primul rând, România să înceapă digitalizarea şi să înceapă să scoată din excepţiile respective", a spus Ciolacu, la sediul central al PSD.


Oficialul a completat că, în acest moment, este rândul statului român „să aibă o colectare mai bună și să înceapă digitalizarea” „Ce va fi aplicat de la 1 ianuarie din modificări vom vedea la 1 ianuarie", a susţinut Marcel Ciolacu.


„Anumiți miniștri din guvernarea de dreapta ar trebui să răspundă de ce în PNRR nu avem niciun metru de irigații”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că „anumiţi" miniştri din fosta guvernare de dreapta ar trebui să răspundă de ce în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu s-a prevăzut „niciun metru" de irigaţii.


„Am văzut cu toţii că în zonele unde sunt irigaţii nu este problemă de secetă. Acum, anumiţi miniştri care au fost în acea faimoasă guvernare de dreapta ar trebui să răspundă de ce în PNRR nu avem prins niciun metru de irigaţii. Încercăm acum cu domnul ministru Boloş şi cu domnul ministru Daea să prindem aceste irigaţii la PNRR. Căutăm soluţii şi din fonduri de la bugetul statului ca să urgentăm acest sistem de irigaţii", a afirmat Ciolacu, la sediul central al PSD.


El a adăugat că „mai mult ca sigur" se va negocia capitolul referitor la legea pensiilor din PNRR. „În zona de pensii speciale, în acest moment, cred că am picat cu toţii de acord, este aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât ai avut în activitate şi aici categoric vom veni cu o impozitare foarte mare. Restul rămâne să avem o discuţie şi o decizie în coaliţie", a explicat preşedintele PSD, completând că, din punctul său de vedere, pensiile militarilor sunt pensii ocupaţionale, nu speciale.