Ce a pregătit președintele rus Vladimir Putin pentru Ziua Victoriei, 9 mai

Sub conducerea lui Vladimir Putin, sute de mii de spectatori au început să se adune în data de 9 Mai pentru a-i urmări pe militari mărșăluind printre tancuri și rachete. În ultimii ani, panourile publicitare și autobuzele au prezentat afișe cu Stalin. În plus, nenumărați ruși obișnuiesc să vină la eveniment cu fotografiile rudelor pe care le-au pierdut în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ivan I. Kurilla, profesor la Universitatea Europeană din Sankt Petersburg, declara pentru New York Times în 2018 că recunoașterea sacrificiilor de familie în timpul războiului singura formă de unitate socială pe care o are poporul rus.

În acest an, Ziua Victoriei va arăta puțin diferit. În primul rând, publicul nu va avea acces deloc în Piața Roșie și va putea urmări doar la televiziune ceremoniile desfășurate acolo. Amintim că Piața Roșie a fost închisă încă din data de 27 aprilie, pentru a permite pregătirea paradei.

În al doilea rând, a fost anulat marșul Regimentului Național Nemuritor. Acest moment special presupunea ca sute de mii de ruși din țară să defileze alături de șeful de stat de la Kremlin și de alți oficiali ruși.

Hotărârea de a anula marșul Regimentului Național Nemuritor a fost luată, cel mai probabil, în urma incidentelor de anul trecut, când peste 100 de oameni au fost reținuți pentru că au protestat față de războiul din Ucraina.

În al treilea rând, Rusia a anunțat că anul acesta nu vor fi invitați demnitari străini. Singurul șef de stat
care va fi prezent la paradă va fi președintele Kirghizstanului.

Neoficial: fără spectacol aviatic

Sunt informații încă neconfirmate oficial conform cărora spectacolul aviatic ar fi fost scos din program. Avioanele de luptă nu au survolat Moscova nici la paradă de anul trecut.

Și dacă la Moscova Ziua Victoriei va fi celebrată în condiții speciale, pe fondul războiului din Ucraina, parada ar fi fost deja anulată în regiunile ruse Kursk și Belgorod. Informația apare în presa de la Kiev, care citează motive de securitate invocate de oficialii ruși.