Emmanuel Macron a anunțat că va avea, în următoarele zile, un „contact direct” cu Vladimir Putin

„Intenţionez să am un contact direct cu el (cu Vladimir Putin) în următoarele zile, în primul rând pe subiecte ce ţin de industria nucleară civilă şi centrala Zaporojie, după un schimb" cu directorul-general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a afirmat preşedintele francez pentru presă, în timpul vizitei sale la Salonul Primarilor din Parcul Expoziţional din Paris.

De partea rusă, „deocamdată nu există niciun acord cu privire la o convorbire la telefon cu preşedintele francez”. „La drept vorbind, nu există nicio propunere concretă cu privire la acest subiect”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la finalul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), la Erevan.

Operatorul ucrainean Energoatom a transmis că trei centrale nucleare ale ţării au fost "deconectate" miercuri de la reţeaua electrică după lovituri ruse ce au vizat infrastructuri energetice şi au provocat pene masive de curent.

„Strategia rusă este de a aduce la disperare populaţia", a afirmat Emmanuel Macron. „Şi parlamentarii noştri au un rol de jucat”, a adăugat preşedintele francez, amintind că Franţa găzduieşte pe 13 decembrie "o conferinţă la Paris pentru rezistenţa şi rezilienţa ucraineană".


Îndemnul lui Zelenski pentru autoritățile franceze

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat marți pe primarii francezi să furnizeze ajutor țării sale pentru a opri Rusia să folosească în această iarnă frigul „ca armă de distrugere în masă”, într-un mesaj difuzat în timpul congresului Asociației Primarilor din Franța (AMF) la Paris.


„Kremlinul vrea să transforme frigul iernii în armă de distrugere în masă”, a declarat preşedintele ucrainean într-o înregistrare video subtitrată, difuzată în cadrul unui omagiu pentru Ucraina organizat de AMF cu ocazia congresului său la care a participat o delegaţie de parlamentari ucraineni.