Turcia este contra referendumurilor organizate de Rusia în Ucraina

Turcia este indignată de intenția Rusiei de a organiza referendumuri în Ucraina pentru anexarea teritoriilor. Totodată, Turcia spune că nu va recunoaște această alipire a teritoriilor și i se pare o tehnică ilegală cu care nu este de acord.


"Asemenea fapte împlinite ilegitim nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională", a declarat Ministerul turc de Externe.


De asemenea, Turcia nu a recunoscut niciodată anexarea peninsulei Crimeea a Ucrainei de către Moscova, eveniment care a avut loc în anul 2014 după ce între cele două state a izbucnit un conflict armat și a continuat cu invadarea Ucrainei de către Rusia în data de 24 februarie.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care are stabilite niște relații bune cu autoritățile de la Kiev și Moscova, a încercat să poarte niște discuțiiși să ajungă la un numitor comun însă fără prea mare succes. În ultima săptămână soarta Rusiei a fost întoarsă pe dos, iar cetățenii sunt într-o disperare și un haos, iar toată această situație este abia începutul.


Putin a emis ordin de mobilizare a populației

Recent, fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că referendumurile din Donbas sunt de mare importanţă nu numai pentru protecţia sistemică a locuitorilor, dar şi pentru restabilirea dreptăţii istorice. Autoritățile de la Moscova intenționează să organizeze referendumuri în mai multe regiuni din Ucraina în scopul anexării acestora.

Marți, președintele Vladimir Putin a emis un ordin de mobilizare a populației, lucru care i-a înfuriat și mai mult pe cetățenii ruși. Bărbații din Rusia cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani nu mai au voie să părăsească țara. Acest lucru a declanșat revolte și proteste masive în mai multe orașe ale țării.

Marţi, șeful statului turc le-a transmis liderilor mondiali reuniţi la ONU, la New York, că Moscova şi Kievul necesită ajutor pentru a putea găsi o soluție optimă pentru a rezolva criza.