Pozițiile Ucrainei și Rusiei în negocieri sună mai realist, a transmis Volodimir Zelenski

„Întâlnirile continuă şi, sunt informat, poziţiile din timpul negocierilor sună deja mai realist. Dar mai este nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei", a afirmat preşedintele Zelenski.


Un înalt oficial ucrainean a declarat marţi că discuţiile cu Rusia au fost foarte dificile, dar că există „cu siguranţă loc de compromis", adăugând că negocierile vor continua miercuri.


Tratativele ruso-ucrainene, „contradicții profunde”

Runda cinci de negocieri între cele două tabere, desfășurată marți, s-a încheiat fără o decizie, cu „contradicții profunde”, dar cu un „compromis” încă posibil, a apreciat marți un consilier al președintelui ucrainean, Mihailo Podoliak.


„Este un proces de negociere complicat şi extrem de laborios. Dar, desigur, un compromis este posibil”, a spus el pe Twitter.


Guvernul ucrainean începe să vadă progrese în discuțiile cu Moscova privind încheierea invaziei Rusiei, a declarat anterior consilierul prezidențial Ihor Zhovkva, conform agenției UNIAN. Dezbaterea a devenit „mai constructivă” după două zile de negocieri prin videoconferință.


„În primele runde, Rusia nu era pregătită să ne asculte poziţia, a dat doar ultimatumuri: ca Ucraina să se predea, depuneţi armele, că preşedintele nostru ar trebui să semneze un act de capitulare”, a spus Shovkva.

„Acum, Rusia şi-a schimbat puţin tonul”, a precizat el.


Shovkva a declarat că delegaţia ucraineană este „optimistă cu precauţie”, apreciind că un progres ar putea fi obţinut doar de către preşedinţii Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.