Misiunea FMI vine la Bucuresti pentru a doua revizuire a acordului si o analiza a situatiei create prin refuzul presedintelui Traian Basescu de semna memorandumul cu FMI, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Presedintele Traian Basescu a anuntat, luni seara, ca a decis sa nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenti la carburanti.
Fara o decizie la nivel politic, acciza la carburanti va creste de la 1 ianuarie, indiferent de pozitia presedintelui, pentru ca ordonanta prin care taxa a fost majorata este in vigoare.
Discutarea in board-ul FMI a scrisorii de intentie si a memorandumului de politici economice incheiate cu autoritatile romane, programata pentru luna decembrie, a fost amanata intrucat documentele trebuie sa contina si semnatura presedintelui tarii.
Consiliul Director al FMI a aprobat la finele lunii septembrie un nou acord stand-by cu Romania, cu o durata de doi ani, in valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.
Board-ul FMI a avizat, la sfarsitul lunii iunie, cu trei derogari, ultimele evaluari ale precedentului acord. Acordul Romaniei cu FMI si UE, in valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autoritatile romane ca preventiv, fara sa fie trase fonduri, dupa o intelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnata in 2009 si incheiata in 2011.
Citeste si: Economia Romaniei, ARUNCATA IN AER! Ponta: Nu mai avem acord cu FMI si CE
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Board-ul FMI va discuta, cel mai probabil, in luna martie acordul cu Romania.