Un prim scenariu prevede mentinerea a intre 1.000 si 1.100 de focoase, iar un al doilea intre 700 si 800. "Cifra de 300 reprezinta cel mai redus nivel ipotetic", a declarat un responsabil aflat sub anonimat. O astfel de masura ar reduce arsenalul american (cu exceptia focoaselor stocate si prin urmare nu imediat operationale) la nivelul celui detinut de Franta.
"Nicio propunere nu a fost facuta presedintelui" Barack Obama, a adaugat acest responsabil, conform caruia "ideea se afla doar intr-un stadiu preliminar". Este vorba de "discutii interne cu privire la strategia viitoare de negocieri mai ales cu Rusia", a declarat la randul sau generalul Martin Dempsey, scrie MEDIAFAX.
"In acest stadiu, va invit sa nu va ingrijorati de ceea ce raporteaza presa cu privire la acest proces complex", s-a adresat acesta unui parlamentar republican preocupat de o eventuala reducere a arsenalului american.
Conform purtatorului de cuvant al Pentagonului. George Little, "presedintele a solicitat departamentului Apararii sa contureze mai multe abordari alternative pentru disuasiunea americana". Acesta a refuzat orice alt comentariu, argumentand ca detaliile sunt stric secrete.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Statele Unite se gandesc sa reduca arsenalul nuclear.