Mubarak si cei doi fii ai sai, Gamal si Alaa, au fost plasati, miercuri, in detentie pentru 15 zile, in cadrul unei anchete judiciare privind reprimarea violenta a miscarii de protest din ianuarie si februarie, in care au fost ucise 800 de persoane, potrivit unor surse oficiale. Miscarea s-a incheiat cu indepartarea regimului de la putere.


Cotidianul guvernamental Al-Ahram l-a citat, vineri, pe presedintele Curtii de Apel din Cairo, Zakaria Shalah afirmand ca Mubarak ar putea fi executat, in cazul in care este gasit vinovat ca a provocat moartea manifestantilor in mod premeditat, potrivit MEDIAFAX.

Shalah a anuntat ca marturia fostului ministru de Interne al lui Hosni Mubarak, Habib al-Adli, care este, la randul sau, anchetat pentru ca a ordonat sa se traga asupra protestatarilor, il va transforma in complice, daca se confirma. Al-Adli a declarat ca Mubarak i-a ordonat sa utilizeze forta contra manifestantilor.


"Daca acest lucru va fi dovedit, el (Mubarak) va primi aceeasi pedeapsa ca persoana care a condus (reprimarea) si ar putea fi vorba despre o executie, daca se dovedeste ca manifestanti pasnici au fost ucisi cu premeditare", a spus el.

In cazul in care nu a existat o premeditare, acesta va fi condamnat la inchisoare pe viata, a precizat presedintele Curtii.

Mubarak ar putea fi condamnat la o pedeapsa de trei pana la cinci ani, daca se dovedeste ca, in reprimarea ordonata de acesta, au fost raniti manifestanti.