Învierea Domnului a fost sărbătorită de mii de credincioși în bisericile din România

În inima Bucureștiului, la Mănăstirea Radu Vodă, unul dintre cele mai încărcate de istorie locuri din România, totul a fost pregătit atent pentru slujba de Înviere. Biserica albă, înconjurată de flori și de liniște, a primit în noaptea de sâmbătă spre duminică mii de credincioși care au venit să celebreze Învierea Domnului.

La Mănăstirea Rohia din Maramureș, peste o mie de credincioși au fost să ia Sfânta Lumină. Înainte de miezul nopții, clopotele mănăstirii au răsunat cinci minute în văile din apropiere, anunțând Învierea Domnului.

La Borșa, aproape 500 de oameni au venit la Slujba de Înviere oficiată pe vatra bisericii de lemn care a fost distrusă într-un incendiu în Duminica Floriilor. În Timișoara, Focul Sfânt a ajuns în jurul orei 22:00, iar în fața Catedralei Mitropolitane s-au adunat peste trei mii de credincioși.

Și curtea mănăstirii Sucevița a fost plină de oameni care au adus și coșuri cu produse specifice la sfințit. În satele din Botoșani, în schimb, preoții au respectat ritualurile din moși.

Într-un sat din comuna Gorbănești, slujba Învierii a început cu o procesiune la miezul nopții. Credincioșii au ieșit din lăcașul sfânt cu steaguri, icoane și lumânări și au înconjurat biserica de trei ori, apoi s-au întors în fața ușilor lăcașului de cult, care s-au deschis după ce preotul a bătut ritualic în ele.

La Constanța, Flacăra Sfântă a ajuns în Portul Turistic Tomis, adusă de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfințitul Teodosie, cu o barcă, de pe mare. Ulterior, preoții au plecat în procesiune, pe faleza de la Cazino către Catedrala Arhiepiscopală, urmați de credincioși.

În comuna Lapușnicu Mare din Caraș Severin, un obicei unic în țara noastră s-a petrecut în noaptea de Înviere. Pe dealul care străjuiește satul și biserica, tinerii au dat foc mai multor recipiente cu rumeguș și pe cer a apărut scris cu litere de foc crezul creștinătății.