Marți dimineața, printr-un apel la serviciul de urgență 112 a fost anunțat că la stația de metrou Constantin Brâncoveanu se simte miros de fum. Echipe de pompieri s-au deplasat la fața locului pentru a efectua verificări. Mirosul de fum s-ar fi simțit până la stația Piața Sudului.
Mai multe persoane s-au autoevacuat după ce au simțit miros de fum și au văzut agitația din zonă. Autoritățile însă nu au dispus evacuarea de urgență a persoanelor din stația de metrou. Salvatorii au coborât în tunel pentru a identifica de la ce a pornit fumul. După intervenția pompierilor, ISU București a transmis că situația de urgență nu s-a confirmat, iar circulația metrourilor a fost reluată în condiții normale.
„În urmă cu scurt timp am intervenit ca urmare a unei sesizări privind degajare de fum la stația de metrou Constantin Brâncoveanu. În urma verificărilor efectuate la fata locului împreună cu Metrorex s-a constatat ca situația de urgență nu se confirmă. În acest moment a fost reluata circulația în condiții normale”, transmite ISU București.
Reprezentanţii Metrorex au anunțat că metrourile circulă în regim normal, fără niciun fel de întârzieri.
”Metrorex anunţă că circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară normal. Personalul Metrorex împreună cu personal al ISU verifică staţia Constantin Brâncoveanu, în urma unui apel telefonic de sesizare de fum”, a anunţat compania.
Astfel de incidente au mai avut loc anterior și la stația de metrou Piața Română, și la stațiile vecine Tineretului și Eroii Revoluției, toate pe Magistrala 2. La stația Piața Romană a fost activat planul roșu de intervenție, iar echipele de pompieri au evacuat mulțimea de oameni care se aflau în stația de metrou şi au intervenit cu echipament specializat.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Alertă la stația de metrou Constantin Brâncoveanu. Pompierii fac verificări.