Făina de greiere a ajuns și pe rafturile magazinelor din România

Anterior, Comisia Europeană a aprobat comercializarea făinii de greiere de casă, un aliment nou și mai puțin obișnuit în UE. De curând făina de greiere a început să fie comercializată și în România. Pentru prima oară a fost văzută pe raftul unui magazin din Baia Mare. Prețul unui kilogram de făină de greiere este de 960 de lei.

Comerciantul a menționat că produsul alimentar este bogat în proteine, nu prezintă riscuri pentru sănătate și nu transmite boli, cum ar fi COVID-19 sau boala vacii nebune. De asemenea,comercianții recomandă ca făina de greiere să se consume în combinație cu un alt tip de făină.

Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, nu i-a prea surâs ideea comercializării făinii de greiere. Ministrul este de părere că greierii trebuie „lăsaţi să cânte” iar românii trebuie să consume hrana pe care o produc şi să nu-şi neglijeze patrimoniul gastronomic.


Greierele de casă a fost declarat aliment în UE

Oficial, greierele de casă este a treia insectă care a fost inclusă pe piața din UE ca aliment. Toate acestea după ce în luna iulie a anului trecut a fost autorizat viermele galben uscat, în luna noiembrie a fost aprobată lăcusta călătoare. Autorizaţia de consum a greierului de casă este valabilă sub formă congelată, uscată și pudră.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a transmis în ultimii ani că insectele sunt niște alimente foarte hrănitoare şi sănătoase, fiind o sursă bogată în grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale.