Hidroelectrica trimite din nou facturi clienților

Aproape 500.000 de clienți nu și-au primit facturile la energia electrică în ultimele luni. Întârzierile au venit ca urmare a implementării de noi softuri în baza de date, care au întrerupt temporar procesul de facturare. Societatea a anunțat inițial că acest proces se va încheia pe 17 noiembrie.

La final de an, Hidroelectrica a anunțat că situația s-a rezolvat și că poate să gestioneze numărul uriaș de consumatori. Compania anunță și că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.


„Din motive generate atât de modificările legislastive extrem de dese în ceea ce înseamnă modul de facturare, cât şi pentru că volumul de clienţi ai Hidroelectrica a crescut într-un ritm foarte alert, ceea ce a impus ca această companie să-şi îmbunătăţească soft-ul de facturare, au dus la existenţa acestor întârzieri”, a explicat Corneliu Bodea, expert în energie, pentru Observator.


Oamenii au la dispoziție 45 de zile de la emiterea facturii, iar dacă nu pot plăti toată suma trebuie să anunțe producătorul.


„Dacă vă aflați în dificultate în ceea ce privește plata facturilor, aveți posibilitatea de a opta pentru eșalonarea sumelor restante, plata urmând a fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale", spun reprezentanţii Hidroelectrica.


Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, ori direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din România. Până la data de 31 decembrie, oferta de preț este de 0,25 lei/kwh. După 1 ianuarie, societatea susține că va avea în continuare cel mai mic tarif de pe piață.