Vecinii unguri trec frecvent granița să cumpere de la noi

De pildă, carnea de porc în Ungaria poate fi cumpărată cu 2.400 de forinți, iar în România cu 1.000. Și orezul este tot la jumătate de preț: 700 de forinți în comparație cu 1.400. Guvernul Orban a hotărât plafonarea prețurilor raportate la cele din luna noiembrie a anului trecut. În teorie, este o măsură care trebuia să ajute populația.

Dar binele nu a fost până la capăt, deoarece are un revers. Producătorii nu aprovizionează, iar produsele sunt insuficiente. Au fost cazuri când rafturile au fost goale și oamenii au întâmpinat greutăți în procurarea alimentelor.


Efectul

Populația are tendința să cumpere produsele cele mai ieftine, iar în aceste condiții maghiarii preferă să vină în România pentru a-și face proviziile. De exemplu, în Ungaria, prețul zahărului pudră a crescut cu 122% față de luna februarie, în vreme ce prețul laptelui cu un conținut redus de grăsime de 1,5% a crescut cu 90%.

Un kilogram de pulpă de porc se vinde în magazinele din România cu 20 de lei, iar la vecini trece de 32 de lei. De asemenea, și cozonacii sunt cu 7 lei mai scumpi în Ungaria, iar un litru de ulei e de la 9 lei.

Partea mai puțin bună este că ce e mai ieftin decât în România nu se mai găsește nicăieri. Inflația din Ungaria a ajuns la 22,5%, fiind cea mai mare din Uniunea Europeană și are toate șansele să ajungă la 25% până la finalul anului.