Reacția companiei TAROM după ce Blue Air a anulat zborurile spre și din România

Compania aeriană TAROM a reacționat după ce Blue Air și-a anunțat sistarea temporară a zborurile din și spre România. TAROM transmite că această perioadă este destul de solicitantă, însă vor încerca să facă tot posibilul pentru a-i ajuta pe românii rămași blocați peste hotare să se întoarcă acasă în siguranță. Dacă va fi necesar, TAROM este gata să introducă curse suplimentare.


”În contextul actual legat de suspendarea zborurilor Companiei Blue Air, TAROM precizează că, deși se află într-o perioadă cu un program de zbor foarte aglomerat și un factor de încărcare care utilizează la maximum capacitatea de transport a aeronavelor, va depune toate eforturile necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetățenilor români afectați, care se află momentan blocați pe diverse aeroporturi din străinătate. Vom analiza cu atenție, și ca de fiecare dată, vom face eforturi intense pentru a suplimenta capacitatea de operare și a identifica soluții de introducere a unor curse speciale în acest context dificil” este reacția TAROM.


Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că Ministerul Mediului a aplicat legea, iar aceasta nu poate fi comentată. Acum, singura preocupare a autorităților este ca românii să se întoarcă acasă în siguranță.


”Decizia luată de ministerul Mediului nu o pot comenta. Am vorbit cu domnul ministru Tánczos Barna şi mi-a spus că a aplicat legea. Au fost nenumărate discuții între Fondul de Mediu şi această companie şi nu s-a mai putut face altceva. Pe noi la nivel guvernamental şi la ministerul Transportului ne-a preocupat în primul rând să găsim soluţii pentru pasageri.


Grindeanu a mai menționat că în această seară va fi o hotărâre CNSU, iar mâine în ședința de guvern se va adopta o hotărâre în care se vor aloca 5 milioane de lei de la ministerul Transporturilor către TAROM pentru ca oamenii aflați în acestă situație să fie transportați în România.


Blue Air și-a suspendat zborurile din România până luni

​​Blue Air a anunțat că anulează toate zborurile din și spre România începând de marți până pe 12 septembrie. Compania spune că a luat această decizia deoarece conturile sale au fost blocate de către Ministerul Mediului pentru neplata unei amenzi.