Țeapa luată de 70 de români în Turcia de la o agenție de turism. Reacția patronului

Aproximativ 70 de turişti români care şi-au cumpărat o vacanţă în Turcia de la agenţia de turism Soley Tour au rămas acum blocaţi în Antalya, nevoiți să găsească o alternativă pentru a se întoarce în România. Agenția nu a mai avut bani să le plătească drumul spre casă.

Pentru a-i aduce înapoi pe meleagurile natale, celelalte agenții de turism s-au mobilizat și au oferit zboruri gratuite celor afectați, iar Ministerul Turismului a luat legătura cu Consulatul.


„Agenţia pune la dispoziţie acestora zboruri de repatriere din Antalya către Bucureşti”, a declarat Ramona Tamaș, agenție de turism, pentru Observator.

„Practic, partea de întoarcere în România este rezolvată fără cost. Am apelat la colegii noştri din ANAT şi fiecare a dat câte locuri a putut astfel încât să îi repatriem pe toţi”, a explicat Alin Burcea, prim-vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

„Numai 3 familii au apelat la Consulat, două ieri şi una azi. Cele două familii s-au întors astăzi acasă. A treia familie avea bani să îşi plătească serviciile şi se interesau cum pot să-şi recupereze banii de la agenţie”, a transmis Tudorița Lungu, secretar de stat.

Au fost demarate controale la agenție. „Nu ne răspunde nimeni”

„Ce am descoperit... că nu ne răspunde nimeni. La sediul social nu era nimeni, la sediul agenţiei nu era nimeni, la telefon nu răspundea nimeni”, a spus Tudorița Lungu, secretar de stat Ministerul Turismului.

„Eu sunt în Turcia, mă întorc miercuri dimineaţă. Am venit cu speranţa că poate rezolv înainte să se întâmple ce se întâmplă.

Veniturile nu acopereau cheltuielile şi contextul de aşa natură nu am mai putut onora rezervările. Ştiţi că petrolul se mai scumpeşte şi este un flux… ăsta e un motiv. (....) Eu nu pot să despăgubesc. Tot ce am avut am băgat acolo”, Erdinc Adali, patron agenție de turism.

Soley Tour se află în incapacitate de plată. Autoritățile asigură că românii își vor recupera banii

Singura variantă ar fi intrarea în insolvență și fondul de garantare din partea statului. Tudorița Lungu, secretar de stat Ministerul Turismului, asigură că românii care și-au plătit sejurul își vor recupera banii.


„Nu avem vreo îngrijorare că românii care şi-au plătit sejurul nu au de unde să-şi recupereze sumele. Se înscriu la masa credală păgubiţii şi apelează la această formă de garantare”, a afirmat oficialul.


La câteva ore de la incident, după postarea anunțului patronului, agenția încă promova sejururi. Acum, însă, pagina de Facebook a fost ștearsă. Soley Tour vindea vacanțe numai la hoteluri de lux cu patru și cinci stele.