Cine va prelua Primăria Sectorului 5 al Capitalei

După ce primarul Piedone a fost condamnat l patru ani de închisoare, atribuţiile primăriei Sectorului 5 vor fi preluate de către Mircea-Horaţiu Nicolaidis. Noul primar a preluat atribuțiile încă de pe 2 mai, cu o zi înainte de precedenta dată la care trebuia să fie anunțată decizia finală a judecătorilor de la Curtea de Apel București.

Mircea-Horaţiu Nicolaidis a fost delegat de Piedone pentru un termen de șase luni, după care, potrivit Codului administrativ, în maxim jumătate de an trebuie să se organizeze alegeri pentru funcţia de primar.


Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel București a decis ca primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, să fie condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Drept pedeapsă complementară, Piedone nu mai are voie să exercite dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani.