Program special pentru elevi, pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii

Ministrul afirmă că, din acest an, România are o Zi Națională a Lecturii. Acesta a completat că într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial.


„Începând din acest an, România are o Zi naţională a lecturii! Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construieşte legături profunde şi statornice în minţile tuturor, fie copii sau adulţi”, transmite ministrul Educaţiei.

„În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activităţii este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.

Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19”, mai spune acesta.

Recomandările oficialului către școli

Oficialul invită bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ. Sorin Cîmpeanu spune că, de asemenea, școlilor le este recomandat să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală și națională, cât și în mediul online.


„Recomandăm asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.

Încurajăm şcolile să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor”, se mai arată în comunicat.