Irlandezul care s-a furișat în Parlament, după ce a fost la striptease, a fost reținut
Tânărul de 27 de ani a ajuns în România duminică dimineață, împreună cu un prieten. Tot atunci au și început petrecerea, în Centrul Vechi. Nemulțumiți de programul scurt determinat de restricțiile și normele speciale în vigoare privind pandemie de COVID-19, s-au dus la un club de striptease, unde au stat până la 03:00. Cel mai curajos dintre ei, care a și oferit detalii presei, a povestit că a amestecat whiskey cu bere și a lămurit că nu s-a drogat. După peripețiile din miezul Capitalei, ambii au plecat spre hostelul în care erau cazați, dar când au ajuns în fața Parlamentului le-a venit o idee.
Tot cel menționat a mărturisit că a confundat clădirea cu un hotel. Curajoșii ar fi pătruns în curtea Casei Poporului și au ajuns pe esplanadă, unde unul dintre ei s-a gândit că se poate ca acolo să fie o petrecere. A escaladat aproape 2 kilometri și jumătate pentru a ajunge în balcon, unde a reușit să spargă geamul clădirii și a intrat în Parlament. Zona prin care acesta a pătruns nu este supravegheată video, dar cei care se ocupă de securitatea locului au auzit momentul în care a fost spart geamul și au intrat în alertă. Individul a fost prins pe scări tocmai la etajul 3.
„În dimineaţa zilei de 27 decembrie, în jurul orei 4,00, personalul care asigură paza interioară a Parlamentului a sesizat secţia 17 de poliţie cu privire la faptul că au depistat în interior un cetăţean aflat în stare de ebrietate. Bărbatul a fost imobilizat și a fost dus la secția 17 de poliție”, a transmis Diana Sarca, purtător de cuvânt Poliția Capitalei.
Bărbatul a plecat de la poliție 12 ore mai târziu, încătușat. Conform unor surse Observator, oamenii legii au așteptat ca acesta să își revină din starea de ebrietate pentru a fi audiat. Străinul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe numele său este un dosar penal pentru distrugere și violarea sediului profesional.
Explicațiile individului
„Am venit în România să-l vizitez pe prietenul meu. Am fost cazat la Friends Hostel. Am stat la petrecere până la ora 22:00, după care am plecat la un club de striptease până pe la 3. Clubul era prin centru. Am plecat apoi să caut altă petrecere.
Am crezut când am văzut clădirea aia mare că e ceva hotel în care au loc petreceri. În România am venit ieri dimineață cu avionul. Am băut whisky amestecat cu bere. Nu m-am drogat. Eu am o situație financiară foarte bună și am și firmă în Irlanda. Intenționam să stau puțin și sa plec”, a declarat bărbatul, citat de Antena 3.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De la striptease, în Parlament. Un irlandez s-a distrat în Centrul Vechi, apoi a sărit gardul clădirii și a spart un geam: „Intenționam să stau puțin și să plec”.