În timpul paradei de 1 Decembrie, un jandarm a căzut de pe cal. Acum, acesta este anchetat de procurorii militari împreună cu un alt jandarm, coleg de-al său, pentru că împreună ar fi mințit în legătură cu cele întâmplate. Comisia de verificare a jandarmeriei a socilitat parchetul militar în acest caz.
„A fost constatat un comportament individual izolat, care aduce atingere onoarei şi demnităţii militare, iar măsurile de sancţionare vor fi stabilite în cadrul consiliului de onoare”, se anunță în comunicat.
„S-au constatat aspecte care ar putea constitui infracțiuni”
După două săptămâni de cercetări, purtatorul de cuvânt al Jandarmeriei Alex Iacob, a declarat că incidentul ar putea fi o infracțiune
„S-au constatat aspecte care ar putea constitui infracțiuni”
Jandarmeria a mai menționat că jandarmii trebuie să dețină calități precum sinceritatea și asumarea propriilor fapte, lucru de care cei doi jandarmi nu au dat dovadă. Surse din jandarmerie ar fi confirmat că barbatul care a căzut de pe cal avea o experiență de 15 ani de călărit.
Din imagini se poate observa cum bărbatul încearcă să urce în șa, însă se debalansează și cade, calul începând să fie agitat și să îl zmuncească pe jandarm.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului VIDEO Jandarmul care a căzut de pe cal la parada de 1 Decembrie este anchetat de procurorii militari.