Porc tăiat în mijlocul unei străzi din Târgu Jiu

„Azi dimineaţă pe o stradă din Târgu Jiu. Doar în România poţi vedea aşa ceva“, este mesajul transmis pe reţeaua de socializare de cel care a postat fotografiile.


La scurt timp, Florin Băluță, directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu, a transmis că se efectuează verificări pentru identificarea celor care au sacrificat porcul în mijlocul străzii.


„Cei care au făcut acest lucru riscă sancţiunii. Poliţiştii locali efectuează verificările necesare pentru identificarea făptaşilor”, a spus omul legii.


Polițiștii au reușit să-i găsească pe indivizi, cărora le-au aplicat o sancțiune de 200 de lei, conform unei hotărâri de consiliu local privind modul de gospodărire a localității.


Ce spune DSVSA

Robert Spânu, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, a declarat că obligaţia de a interveni aparţine în primul rând Poliţiei.


„Poliţia trebuie să intervină dacă s-a întâmplat pe domeniul public. Dacă stă la casă şi sacrifică porcul din gospodărie, nu este vreun pericol din punct de vedere sanitar-veterinar.

Din punctul nostru de vedere, familia trebuie să efectueze analiza la carnea rezultată. Vorbim aici de examenul trichineloscopic. Este posibil ca acel porc să fie infectat cu trichineloză şi să producă o boală gravă boală la oameni, care poate duce chiar până la moarte“, a spus Robert Spânu.