Arad: 26 de migranți descoperiți ascunși într-un camion încărcat cu frigidere, la PTF Nădlac II

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 26 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 15 cetăţeni din India, opt din Afganistan şi trei din Pakistan, majoritatea solicitanţi de azil în România", a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.


Restul migranților au fost capturați în zona localității Vârșand, la circa 800 de metri de linia de frontieră. Este vorba despre zece persoane care mergeau pe jos spre graniță. În urma verificărilor s-a stabilit că sunt din Afganistan și aveau acte depuse prin care cereau azil în țara noastră. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în ambele cazuri.