Filmare cu momentul în are criminalul din Arad cară trupul neînsuflețit al Antoniei într-o valiză

Pe imaginile filmate de o cameră de supraveghere se observă cum tânărul de 23 de ani cară geamantanul, urmat îndeaproape de fratele Antoniei, copila ucisă. Suspectul a luat un taxi și a cerut să fie dus pe un câmp aflat la cinci minute distanță de casă. Bărbatul, arestat preventiv pentru 30 de zile, a mărturisit că era sub influența drogurilor în ziua în care a comis această faptă îngrozitoare.


„L-am luat pe băiat de mânuță, am luat trolerul, am ieșit din apartament, am apelat la taxi și am solicitat o mașină (...) L-am urcat pe băiat pe bancheta din spate, am urcat trolerul pe banchetă, am urcat și eu. Efectiv am plâns în taxi, dându-mi seama ce am făcut și ce urma să fac”, este mărturia suspectului.


Odată ajunși la cimitir, criminalul a declarat că l-a lăsat pe băiat să se uite la desene, pe telefon, cel mai probabil pentru a-l ține ocupat. În această vreme, el a dat foc trupului copilei. Inculpatul era de câteva zile sub influența unui drog din clasa metamfetaminelor. La doze mari, substanța poate să dea halucinații, deliruri; sunt citate în livratură chiar comportamente foarte agresive, omucidare sau suicidare.

Consumul de narcotice, alăturat de faptul că se simțea copleșit de treburile casnice, după ce a rămas singur acasă cu doi copii, timp în care partenera se afla la spital născând primul său moștenitor, l-au făcut pe individ să clacheze atunci când Antonia a vrut să se joace cu el.

Tânărul este acuzat de violență în familie, omor și profanare de cadavre. Pentru fapta sa, acesta își poate petrece tot restul vieții în închisoare.