După decizia de suspendare a internărilor și a operațiilor pentru pacienții cronici, liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a expus părerea în mediul online. Acesta susține că este o mare greșeală această decizie, care ne va costa scump.
„Suspendarea internărilor și operațiilor pentru pacienții care nu sunt cazuri de urgență este o crimă! Iar efectele vor fi dramatice şi pe termen lung: vorbim despre condamnarea la moarte cu premeditare a mii de români!”, a scris pe Facebook liderul social-democrat.
Ciolacu a mai menționat că prin această decizie, autoritățile încalcă dreptul la sănătate al românilor, prevăzut de Constituție.
„N-a fost suficient că, de un an şi jumătate încoace, zeci de mii de pacienții cronici, în special cei din zona de oncologie, n-au avut acces la tratamente sau diagnostic. Iar rezultatul a fost că 88% dintre bolnavii de cancer tratați în România în 2019 au murit într-un singur an. Acum, au anulat, practic, dreptul la sănătate al tuturor românilor, drept prevăzut în Constituție!”, a mai scris președintele PSD.
Decizia de suspendare a internărilor și operațiilor pentru 30 de zile
Marcel Ciolacu îi solicită lui Orban şi Dragu să convoace urgent ședința conducerii Parlamentului pentru a anula „această decizie aberantă luată de Cîţu, în ultimele ore ale guvernării sale eșuate”.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat luni seară, după ședința de Guvern, că unitățile sanitare publice din România vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza creșterii accelerate a numărului cazurilor de COVID-19.
„Suntem nevoiți să emitem un ordin de 30 de zile care prevede că, începând cu data emiterii acestuia, managerii spitalelor publice cu paturi dispun măsuri de suspendare a internărilor pentru operații şi tratamente care nu reprezintă o urgență şi care pot fi reprogramate”, a declarat Raed Arafat.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ciolacu, contra deciziei de suspendare a internărilor și operațiilor pentru pacienții cronici. „Este o crimă!”.