Gazele și energia ne fac mâncarea mai scumpă

Cei din industria laptelui, de exemplu, vorbesc despre scumpiri cuprinse între 22 și 25%, adică la fiecare 100 de lei, bani rezervați pentru lapte și brânzeturi, vom mai scoate pe lângă și 25 de lei. În panificație, în schimb, încă se fac calcule. Cei din domeniu spun că produsele ar putea costa cu până 10% mai mult în perioada următoare. În industria cărnii se vorbește despre scumpiri de la 5% până la 7%, adică 7 lei în plus pentru marfa care acum valorează 100 de lei.

Motivul este că la abator, la fermă ori la fabrica de pâine energia electrică și gazul sunt importante. În plus, și alte costuri au crescut mult în ultima perioadă, cum ar fi carburantul. Așadar, la final de an, inflația ar trebui să ajungă la 5,6%, a transmis Banca Națională Română.

Acest lucru înseamnă că unele produse ar trebui să se ieftinească pentru a face balansul cu prețurile-record din alte părți. Pe de altă parte, încălzirea nu se va mai ieftini. E inevitabilă o astfel de schimbare. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a spus luni că Municipalitatea nu are bani să preia ELCEN, adică Termocentrala.

Mai clar, jumătate dintre apartamentele din București sunt racordate la încălzire centralizată. Până acum, acești bucureșteni plăteau 163 lei/GCal, deși prețul real al acestuia este estimat la 490 de lei. Dacă luăm în seamă declarația edilului, care a mărturisit că primăria nu mai are bani să acopere această subvenție, înseamnă că o vom scoate noi din propriile buzunare. Prin urmare, vom fi puși față în față cu facturi de trei ori mai mari.