Știri false s-au năpustit asupra pompierilor români aflați în misiune în Grecia

Publicația militaire.gr a notat că Florin Pop ar fi declarat că „focul ar putea fi stins într-o zi, dar parcă cineva nu a vrut”. Colonelul a trimis o scrisoare deschisă ministrului Protecției Civile din Grecia, Nikos Hardalias, în care neagă faptul că ar fi declarat așa ceva, marcând că este „o minciună uriașă”. Acesta a precizat că spusele sale pot fi confirmate de cei doi ofițeri operaționali care îl însoțesc mereu la declarațiile de presă.

„Eu şi colegii mei nu am spus că focurile care s-au dezvoltat în locurile în care operam sub instrucţiunile liderului grec ar putea fi stinse într-o singură zi”, afirmă acesta în scrisoarea trimisă oficialilor eleni, potrivit typosthes.gr.

O altă știre falsă demontată de șeful eroilor români din Grecia - prezentă nu în presa străină, ci pe rețelele de socializare - este aceea conform căreia pompierii trimiși de DSU ar încerca să stingă incendiile folosind metoda „foc cu foc”. Florin Pop a explicat că o astfel de tactică este folosită doar ca ultim scenariu, atunci când toate celelalte variante sunt epuizate.

„Folosim metode similare cu Grecia la stingerea incendiilor şi în România, iar metoda 'foc cu foc' este utilizată în ţara noastră doar ca ultimă soluţie şi în aproape toate cazurile nu este recomandată. Suntem aici pentru a sprijini autorităţile greceşti şi pompierii greci în aceste momente grele cu care se confruntă. Mecanismul de protecţie civilă al UE se referă la solidaritate şi la sprijinirea ţărilor afectate în perioade dificile.

(...) Misiunea noastră este de a suprima şi stinge incendiile forestiere, neavând competenţă în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor”, a mai notat el în documentul trimis grecilor.

Premierul Greciei a mulțumit celor 22 de țări care au trimis ajutoare

Kyriakos Mitsotakis, șeful Executivului din Grecia, a mulțumit celor 22 de teritorii care au trimis ajutoare pentru stingerea incendiilor, printr-un mesaj pe Twitter. Printre acestea se numără și România, care a sprijinit țara cu 108 pompieri cu 22 de autospeciale.

„În numele poporului grec, aș dori să-mi exprim recunoștința sinceră tuturor țărilor care au trimis asistență și resurse pentru a ajuta la combaterea incendiilor. Vă mulțumim că ați stat alături de Grecia în aceste vremuri dificile", a scris pe Twitter Mitsotakis, în data de 8 august.

Țările care au pus umărul la refacerea Greciei

  • Austria

  • Croația

  • Cipru

  • Republica Cehă

  • Franța

  • Germania

  • Polonia

  • România

  • Slovacia

  • Spania

  • Suedia

  • Egipt

  • Israel

  • Kuweit

  • Moldova

  • Qatar

  • Serbia

  • Elveția

  • Ucraina

  • Emiratele Arabe Unite

  • Regatul Unit

  • Statele Unite