Accident cumplit în Bacău: O fetiță de trei luni a murit în brațele mamei. Nu au fost găsite urme de frânare pe asfalt

Părinții bărbatului care și-a pierdut soția și cei doi copii după catafrofa produsă recent îi așteptau pe toți acasă, la Suceava. Nu se mai întâlniseră de multă vreme, fiind plecați în Anglia, iar pe bebelușul de trei luni bunicii îl văzuseră doar în poze.

Copila a fost găsită fără suflare de salvatori, în brațele mamei, decedată și ea în urma impactului. Nu a avut nicio șansă nici băiețelul. Singurii care au scăpat cu viață sunt tatăl, care se afla la volan, și celălalt copil al lor.

În microbuzul cu care autoturismul familiei s-a izbit frontal erau doi părinți, copiii lor și câteva rude, cu care mergeau împreună spre litoral. Soția, fata de 18 ani, mama și soacra șoferului au pierit. Este neclar din vina cui s-a produs accidentul. Inițial, polițiștii ar fi spus că microbuzul a intrat pe contrasens. La audieri, martorii au declarat că mașina cu numere de Anglia ar fi făcut manevre greșit și că s-ar putea ca șoferul să fi adormit la volan.


„La fața locului nu au fost identificate urme de frânare. Segmentul de drum pe care s-a produs accidentul este în aliniament, vizibilitate foarte bună, timp de zi, fără restricții. Grăbiți-vă încet!”, a declarat Lucian Bode, ministrul de Interne.



Avem cele mai periculoase șosele din Europa

România are cele mai periculoase șosele din întreaga Europă. Drumul Național 2 este cel mai îndoliat dintre toate. Anul trecut, aici s-au stins 67 de persoane. Nu e singurul fără separatoare. Alte două drumuri naționale, 1 și 6, au fost aproape la fel de însângerate. Pe DN1, în 2020, au murit 54 de oameni, în timp ce pe DN6 49.