Arhiepiscopia anunță că plângerea penală formulată de către ”Asociația Libertatea de Conștiință”, care îi viza pe IPS Teodosie, dar și pe alți doi preoți, cu toții fiind acuzați de zădărniciea combaterii bolilor, a fost clasată.
”În urma cercetărilor, Parchetul a constatat că în evidența DSP Constanța nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care „să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase” și nici nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului”, se arată în mesajul comunicat.
De asemenea, se arată că infracțiunea semnalată nu a fost comisă de reprezentanții Bisericii, deoarece ”aceștia nu au încălcat măsuri stabilite expres prin lege.”
Arhiepiscopia Tomisului mai arată și că a fost constatat că aspectele religioase și medicale, invocate în plângerea penală, nu sunt de natură penală.
Astfel, Parchetul a dispus „clasarea cauzei privind denunțul formulat de către Asociația „Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință”, prin reprezentant legal Emil Moise, pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352, alin. 1 Cod Penal), întrucât fapta nu este de natură penală.”
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului ”Lingurița de împărtășire nu este penală” - dosarul penal pentru IPS Teodosie, clasat de Parchet.