Ceea ce nu mulți au remarcat în fotografia care tot circulă pe internet este că polițistul din imagine nu este din România, ci din Polonia. Asta însă se poate vedea în poza completă, pe care o ai la dispoziție ceva mai sus. Într-adevăr, uniformele polonezilor sunt similare cu cele românești, dar diferența de text e cea crucială.
Fotografia circulă de ceva zile pe internet și o mulțime de oameni s-au amuzat, unii chiar au făcut și rame foto pentru Facebook sau filtre pentru Instagram. A venit timpul ca și Poliția Română, vizată direct de aceste glume, să aibă o opinie:
”Ne-am uitat pe net zilele astea și am văzut un polițist polonez care a descins în fotografiile de profil ale multor persoane.
Avem de făcut câteva precizări:
PS: Apreciem umorul și înțelegem mesajul…avem colegi care au la profil o astfel de fotografie. Vă asigurăm că scopul nostru nu este să dăm amenzi și nici nu avem normă.
Știm că majoritatea oamenilor sunt de bună credință și fac eforturi pentru a respecta restricțiile impuse pentru protejarea celor vulnerabili și le mulțumim pentru aceasta.
Ne dorim ca efortul pe care cu toții îl facem acum să fie unul cât mai scurt, iar când totul se va termina să îi avem pe toți cei dragi alături de noi. Acest lucru ține de modul în care fiecare dintre noi reușește să pună interesul comunității din care face parte deasupra interesului personal.”
E o șansă ca postarea de acum să fie motivată și de dezvăluirile făcute de Valer Kovacs, polițist din Timiș care a afirmat că polițiștii sunt sub presiune să dea mai multe amenzi, chiar în starea de urgență.
Acesta spune că nu polițiștii sunt într-o competiție pentru a da mai multe amenzi, ci șefii. Cine are mai multe amenzi pe structură, conform lui Kovacs, primește salarii de merit și poate fi avansat mai devreme.
Valer Kovacs subliniază că șefii nu doar că încurajează polițiștii să dea amenzi, ci pun presiune pe aceștia. Întrebat despre cum fac șefii asta, polițistul dă un exemplu: ”Haideți că se poate, uitați la alte structuri, uitați la ăia câte amenzi au. La noi de ce nu se poate?”
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Poliția Română, glume pe seama pozei virale cu agentul care scrie de zor o amendă.