Oana Lis și-a pus fanii pe jar cu una dintre postări

Oana Lis a trecut în ultimul an prin momente extrem de grele, din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat partenerul ei de viață. Viorel Lis a fost de mai multe ori internat în spital, pe punctul de a-și pierde viața și a avut nevoie, de asemenea, de tratamente pe care soția lui nu și le permitea.

Deși în urmă cu câțiva ani, oamenii credeau că stă cu fostul edil al Capitalei doar pentru bani, blondina a reușit să demonstreze că sentimentele sale erau unele sincere și că nu a fost niciodată vorba despre averea lui, ci despre iubirea pe care încă i-o poartă.


”Un prinț nigerian mi-a lăsat moștenire mie 100 de milioane €! Acum îi trimit 2000 € pentru transfer și adio, săracilor!”, a transmis ea pe Facebook.


A făcut multe sacrificii de dragul lui și prin oricât de multe probleme a trecut, ea nu și-a pierdut simțul umorului. Recent, le-a spus celor care o urmăresc pe rețelele sociale faptul că a primit o avere de 100 de milioane de euro, stârnind hohote de râs. Bineînțeles că nu au lipsit nici comentariile oamenilor care i-au transmis mai în glumă, mai în serios că a scăpat de sărăcie.


”Ia-mă și pe mine”/ ”Bravo, te-ai îmbogățit”/ ”Ai scăpat de sărăcie”/ ”Doamne ajută să găsești un prinț bogat, ai și tu dreptul la fericire”/ „Te-ai scos, și pe nea Vio?”/ ”De cât timp visezi?”, au fost câteva dintre reacțiile internauților.