Concurenții de la America Express, emoționați până la lacrimi

America Express se apropie cu pași repezi de marea finală a emisiunii. Probele sunt din ce în ce mai grele, concurenții mult mai dornici de a ajunge pe primele locuri și de a-și asigura locul în etapele următoare, iar cei din fața micilor ecrane tot mai dornici să afle cine sunt câștigătorii sezonului.

Ediția de seara trecută a fost una care și-a pus serios amprenta asupra concurenților, iar cei mai norocoși au fost Giulia și Vlad Huidu care au reușit să câștige prima amuletă de 1000 de euro din Argentina, dar și Laura Giurcanu și Sânziana Negru, care au reușit să ajungă primele la Irina Fodor, obținând în felul acesta singura imunitate a etapei și reușind să scape de cursa pentru ultima șansă, la finalul căreia una dintre echipe ar putea fi eliminată.

Cel mai emoționant moment al ediției a fost acela în care echipele au citit pe rând scrisorile primite de acasă, singurul lor contact cu cei dragi din timpul filmărilor. Fiecare dintre ei a plâns, pentru că dorul de ei era unul prea greu de suportat, iar una dintre cele mai frumoase scrisori a fost cea pe care Romică Țociu a primit-o de la soția sa.


„Ai demonstrat că poți, că vârsta este doar un număr, că spiritul tău de oltean este încă viu și că alături de Cătălin, fiul nostru, poți să faci față unor situații nemaiîntâlnite până acum. Știu că a fost foarte greu și că au fost momente în care ai spus „Stop, nu mai pot”, dar l-ai luat pe Cătă de mână și ai continuat. Mă bucur că ai găsit puterea și motivația de a continua. Îți doresc să fii la fel de motivat și de determinat ca până acum. Știu că poți și vreau ca la sfârșitul competiției să strig „Hai finaliștii” și dacă nu va fi așa, pentru mine, sunteți și veți rămâne marii finaliști”, i-a transmis soția lui Romică Țociu.

Alexia Eram a început și ea să plângă, când Aris a citit scrisoarea trimisă de părinții lor, iar când i-a venit rândul să o citească pe cea din partea lui Mariio Fresh, a făcut-o cu greu.