Cătălin Botezatu, despre moartea bunicii sale

Pierderea unei persoane dragi este, de cele mai multe ori, un moment peste care cei lăsați în urmă nu pot trece prea ușor sau chiar deloc. Multora le este greu să își imagineze măcar cum ar fi viața lor în absența celor plecați în lumea celor drept și nu le mai rămâne decât să sufere în tăcere. Ușor, în clipa în care persoana care l-a crescut și l-a iubit cel mai mult pe lume, nu a fost nici pentru Cătălin Botezatu, care a deschis acest subiect foarte sensibil pentru el în cadrul unui interviu. Fiind femeia care l-a crescut, care s-a chinuit să îi fie bine și să nu ducă lipsă de nimic, cunosctul desginer a iubit-o ca și cum ar fi fost mama lui.

Deși părinții nu se compară cu nimeni indiferent de cum ar fi ei sau de greșelile pe care le-au făcut față de copiii lor, se spune că mamă este, de fapt, cea care te crește, nu aceea care te-a adus pe lume. Așa a fost și în cazul lui Cătălin Botezatu care a fost foarte atașat de regretata sa bunică.

Cătălin Botezatu a vorbit despre momentul în care femeia a plecat dintre noi, iar cel mai rău îi pare că nu era în țară în perioada respectivă, mai exact se afla în Peru, la Lima, motiv pentru care nu a putut merge la înmormântarea sa. Bunica acestuia și-a pierdut viața chiar de Revelion și oricât de tare ar fi vrut să o conducă pe ultimul drum, nu ar fi reușit să ajungă în timp în țară. Odată cu trecerea timpului, și-a dat seama că este mai bine că nu a ajuns la înmormântare, pentru că ea este vie încă în mintea lui.


„Ea m-a crescut. Mama e mamă, dar ea m-a crescut. (...) Cel mai rău îmi pare că atunci când a plecat dintre noi nu eram în țară, eram în Peru, la Lima. A murit char în ziua de Revelion șii nu am putut să mă întorc în țară în timp util, n-aveam cum. Orice avion aș fi luat ar fi ajuns cu mult timp după. (...) În timp mi-am dat seama că poate e mai bine că n-am mers la înmormântare, pentru că ea a rămas vie în mintea mea.”, a declarat Cătălin Botezatu, pentru Antena Stars.