Mădălina Craiu, detalii din spatele camerelor de filmat

Mădălina Craiu este una dintre actrițele serialului „Clanul”, al cărui ultim episod din sezon se difusează în această seară, la Pro TV. Vedeta este foarte fericită că are ocazia să facă parte din acest proiect, iar recent a făcut o serie de dezvăluiri interesante atât despre momentele frumoase pe care le-au petrecut la filmări, cât și despre cele mai grele dintre ele care au necesitat un efort suplimentar.

Prima dintre colegele sale despre care a vorbit și alături de care a petrecut cel mai mult timp este Carmen Tănase, pe care a văzut-o plângând și câte cinci ore încontinuu, deoarece avea scene emoționante de filmat de mai multe ori. Mădălina Craiu a avut și ea altfel de scene, doar că la ea lucrurile au stat puțin diferit și două ore de filmare au fost suficiente. Cel mai important este faptul că totul a ieșit fix așa cum și-au dorit, iar cei din fața micilor ecrane au fost ținuți în suspans în fiecare minut al serialului de la Pro TV.


„Băieții au uneori ore întregi de bătaie sau alergat, la mine și la Carmen e dificil emoțional, am văzut-o pe Carmen plângând până la cinci ore încontinuu pentru secvențe grele consecutive. Eu am scăpat cu aproximativ două ore legat, pentru că am mai puține secvențe dramatice”, a declarat Mădălina Craiu, pentru viva.ro.

Mai mult de atât, Mădălina Craiu a povestit că se ințelege de minune cu toți colegii ei, cu unii dintre ei stând la filmări și câte 12 ore pe zi, iar în pauzele de filmare se amuză copios pe seama celor întâmplate. De exemplu, într-una dintre zile lui Marian Olteanu, cel care îl îl interpretează pe David, i s-a făcut rău, din cauza faptului că a mâncat prea multă cirobă de perișoare. Despre David Hanganu a zis că mănâncă foarte mult în pauze, pentru că este genul de om care are un metabolism cu o ardere rapidă, dar nu are voie să slăbească, fiindcă asta ar înseamna să arate diferit de la o zi la alta de filmare și nu este indicat.


„Uneori râdem doar de la situații grele în sine, lui Marian i s-a făcut rău de la atâta ciorbă de perișoare, Denis mănâncă enorm la pauza de masă, pentru că el e cel mai solicitat și are un metabolism care arde mai repede decât poate el mânca, dar nu are voie să slăbească, pentru că ar arăta diferit de la o zi la alta în serial. Toți adormim pe set, în mașini sau pe scaunul de la make-up”, a mai zis Mădălina Craiu.