Giani Kiriță, despre competiția „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Competiția „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” le-a pus în multe situații dificile pe toate vedetele care au acceptat provocarea. De-a lungul lunilor pe care le-au petrecut în Republica Dominicană, cei mai slabi dintre ei au fost eliminați rând pe rând fie că pentru că probele au fost mult prea grele, fie pentru că nu au mai suportat situațiile complicate în care erau implicați alături de ceilalți, în camp. Există și un caz special și anume cel al Biei Khalifa care a fost eliminată din concurs, din cauza faptului că a încălcat regulile.

Seara trecută, cei de acasă au ales marea câștigătoare a concursului și anume Anisia Gafton, care a concurat împotriva lui Giani Kiriță, în marea finală. La doar câteva ore de la difuzarea ediției, el a dat o serie de declarații în care a vorbit despre rivala sa, recunoscând însă că i-ar fi plăcut ca premiul să fie al său, deoarece s-a chinuit foarte mult și chiar s-a gândit să renunțe, la un moment dat.


„Ar fi frumos pentru că am muncit foarte mult, am avut și urcușuri, și coborâșuri, n-am renunțat cu toate că am avut vreo două tentative de a renunța, fiind foarte greu, și uite că n-am renunțat și am ajuns în finală.

Anisia este singura femeie dintre toate care a ajuns. Cum a ajuns, cum n-a ajuns, a ajuns. Contează pentru ea, ca femeie, foarte mult. Pentru că a fost foarte greu.”, a declarat Giani Kiriță, pentru fanatik.ro.


Mai apoi, finalistul emisiunii a vorbit despre faptul că a fost cel mai greu pentru el faptul că a intrat în concurs cu anumite frici, cea mai mare dintre ele fiind legată de claustrofobia cu care se confruntă de ani buni. O altă frică a fost cea de înălțime, de care s-a lovit în jungla din Dominicană și din cauza căreia a fost pe punctul de a cere să plece acasă, dar a trecut până la urmă. Giani Kiriță a legat o prietenie frumoasă cu Cornel Palade căruia îi este recunoscător pentru tot ajutorul pe care i l-a oferit în concurs și îl consideră fratele său, pentru că nu a dat dovadă de egoism, așa cum au procedat ceilalți.


„Cel mai greu lucru, în primul rând faptul că eu am intrat acolo cu niște frici. Cea de claustrofobie… sunt claustrofob. Și frica de înălțime. Și atunci… am plecat cu stângul oarecum, și exact de asta m-am lovit acolo. Am avut un moment în care mi-a fost rău, adică am vrut să renunț. Am avut o probă cu apă, cu spațiu, am simțit că mor. Am trecut, până la urmă, peste.

Nu mai puteam să trec peste proba aia și atunci a venit Nea Cornel Palade care mi-a dat locul lui și pentru asta îi sunt recunoscător. Mi-e ca un frate, ca un tata și am cea mai frumoasă relație cu el. Cred că acesta este punctul forte cu care am plecat de aici, din concursul asta: prietenia cu Nea Cornel.”, a mai zis el.