Soția lui Nosfe nu mai are cont de Instagram

Soția regretatului artist Nosfe, Mădălina Crețan, trece printr-o perioadă extrem de grea. Ea a făcut o serie de postări emoționante pe contul ei oficial de Instagram, înainte ca acesta să fie închis, în care vorbea despre multe dintre momentele frumoase pe care le-a trăit alături de solistul de la Șatra Benz, dar în care îi făcea o serie de promisiuni tatălui fetiței sale pe care l-a iubit enorm. Cei doi locuiau împreună într-o casă de vis pe care au amanajat-o după bunul ei plac.

Din nefericire, Mădălina Crețan a rămas singură cu un copil, dar unii oamenii nu înțeleg cât de greu este să treacă printr-o asemenea situație și vor să îi facă mai mult rău. La fel a fost și în cazul mai multor persoane care i-au dat report atât ei, cât și altor persoane care au poza lui Nosfe la profil, iar cel care i-a anunțat pe internauți legat de ceea ce se întâmplă este nimeni altul decât Luk Beats, cel care pe lângă faptul că i-a fost coleg lui Nosfe i-a fost și unul dintre cei mai buni prieteni.

Artistul de la Șatra Benz este uimit de ceea ce i se întâmplă soției lui Nosfe, mai ales că nu se află într-o perioadă prea bună a vieții sale. I se pare, de asemenea, faptul că oamenii dau din răutate report unor conturi bune de Instagram sau doar pentru a se distra, lăudându-se mai apoi pe Story cu gestul pe care l-au făcut. Din păcate, nu este singura persoană căreia i s-a întâmplat una ca asta, din cauza pozei de profil pe care o avea cu Nosfe.

Sursa foto (c): Luk Beats/InstaStory


„Să ajungi să dai report la profile bune de Instagram doar de fun și mai ales să ștergi contul soției lui Nosfe într-o perioadă ca asta, doar ca să te distrezi, și altor oameni nevinovați înseamnă că nu prea ești fericit cu viața pe care o ai. Ar trebui să te gândești mai mult la ceea ce te face fericit. Oribil!”, a scris Luk Beats, pe social media.